Este bine pentru tine prin: terapii alternative, metode de autocunoaştere şi evoluţie spirituală

   Poate că a sosit momentul să ne întrebăm şi să înţelegem care a fost cauza subtilă şi să înţelegem de asemenea că suntem ceea ce gândim. Avantajul este faptul că fiind ceea ce gândim, putem să facem schimbări de-a dreptul miraculoase cu ajutorul propriei gândiri. Să nu uităm că mintea şi corpul sunt un tot. Ceea ce avem în minte ajunge în trup, iar ceea ce este în corp, cu uşurinţă poate ajunge în minte.
   Dacă ne străduim să ne păstrăm mintea curată, cu gânduri pozitive, gânduri de încredere, speranţă, îngăduinţă, acceptare şi mai ales iertare; vom reuşi să avem un corp curat, adică un trup sănătos.
   Medicii tratează adesea doar corpul, ceea ce este greşit deoarece uită de cealaltă parte a totului: mintea. Astfel, ei obţin doar rezultate parţiale în urma tratamentului şi oamenii au început să se îndrepte tot mai des către terapii alternative, pentru că rezultatele sunt foarte bune când boala este tratată din fază incipientă.
   Trăim pentru fericire. Ceea ce ne motiveză, ne îndeamnă, ne face să luptăm, este fericirea. Fericirea pentru că putem râde, putem merge, cânta, iubi, fericirea pentru că suntem. Dar pentru a reuşi să atingem această fericire e necesar să ne întoarcem la cel mai important element din viaţa fiinţei umane: echilibrul.
   Echilibrul este cel care ne aduce fericirea, de aceea e nevoie să trăim în echilibru. Când muncim, nu trebuie să facem munca doar cu drag, trebuie să o facem si cât ne este utilă, necesară. De îndată ce ajungem să ne forţăm trupul, ochii de exemplu, să stea 10-12 ore în faţa computerului şi îşi manifestă oboseala prin durere, usturime, înceţoşare a vederii, trupul nostru ne atenţionează că un dezechilibru este pe cale să se aştearnă în trupul nostru.
   Lucrurile în general sunt simple, omul este cel care este specialist în complicarea lor. Ori de cate ori simţiţi un disconfort, încercaţi să aflaţi ce-l cauzează; cel mai adesea omul însuşi este cauza propriilor neplăceri, dizarmonii şi nefericiri.
   Deprimarea este o alegere. Dacă alegem să fim negativişti, trişti, nemulţumiţi, este asemenea oricărui sport de performanţă, cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai puternic, mai pregătit în acel sport, deci cu cât suntem mai trişti, cu atât ne adâncim în tristeţe.
   Cu cât suntem mai deprimaţi, cu atât cădem într-o deprimare mai adâncă, dacă nu ştim când să ne oprim, să tăiem răul din rădăcină, să lucrăm ia atitudinea noastră si să ne bucurăm de schimbările pe care le putem aduce noi înşine şi mă refer aici la schimbările în bine.

   Din fericire sunt multe căi prin care ne putem afla rostul în minunata viaţă. Fie prin căutări, fie prin urmarea primului instinct, fie prin credinţă putem afla de unde venim şi încotro ne îndreptăm. In plus, o data ce am aflat care ne este rostul, drumul spre desăvârşire este unul lin.
   Vindecarea spirituală poate fi considerată sinonimă cu fericirea.
   Oamenii caută fericirea în orice clipă a vieţii lor şi dacă sunt fericiţi cu adevărat, sufletul lor se simte împlinit şi mulţumit. Astfel, vibraţiile emise de o persoană fericită sunt tot mai înalte, trupul şi-l simte mai uşor, viaţa îi este bucurie şi are un sentiment de libertate desăvârşită.
   Dragostea, sentimentul cel mai înălţător, este ceea ce oamenii caută pentru desăvârşirea sufletului lor încă de la începutul vieţii, din stadiul de bebeluş, apoi la vârsta de copil, ca adolescent, ca adult şi în cele din urmă la bătrâneţe.
   Dragostea înseamnă să fii tu însuţi, să fii fericit şi să iubeşti fără a cere nimic în schimb; mai bine zis, această dragoste trebuie să vină din noi înşine, nu din reguli, standarde, impuneri, sau tradiţii.
   Suntem pe pământ veniţi pentru a ne înţelege şi a ne găsi rostul. Doar atunci când am înţeles de ce este viaţa aşa cum este, putem trece la nivelul următor, doar atunci când vom fi noi înşine şi ne vom iubi pe noi aşa cum suntem din toate punctele de vedere.
   Omul este sortit greşelii, ceea ce este minunat pentru că doar astfel poate face diferenţa între bine şi rău, frumos şi urât sufletului.
   Divinitatea ne dă zilnic şanse egale, ne îndrumă zilnic spre ceea ce ne este nouă potrivit şi util, dar omul îşi mai încurcă şi singur iţele şi ajunge uneori în situaţii de nu mai ştie încotro să se îndrepte. Tot divinitatea s-a gândit să ne vină în ajutor ori de câte ori ajungem la limita puterii. Este un sentiment minunat să ştii că în cele din urmă ceea ce trăim aici pe pământ este doar o netezire a sufletului, o şcoală în care învăţăm să fim buni ca să ne poată fi bine, o scenă în care toţi oamenii învaţă în cele din urmă să joace rolul celui mai bun.
   Mă uit la cei din jurul meu şi mă bucur că există, chiar şi ei ne-au fost daţi pentru a ne fi mai uşor jocul pe scena, pentru a ne desăvârşi rolul.
   în cele din urmă totul se limitează la dragoste, o dată ce a fost înţeleasă dragostea în deplinătatea ei şi nu a mai fost confundată cu a face bine, a admira, a susţine, a fi înţelegător, a primi, a întinde o mâna spre ajutor, atunci vei putea fericit, dacă le vei face...

   Injoncţiunile de acest tip predomină mai ales în relaţiile părinţi-copii, dar nu lipsesc deloc nici din relaţiile de cuplu ori din cele profesionale.
   dinspre noi înşine către noi înşine: "trebuie să slăbesc
neapărat", "trebuie să fac totul pentru ceilalţi","trebuie să fiu cel mai bun" etc.
   Injoncţiunile, chiar dacă nu au o aparenţă evidentă de
nocivitate, ele "sapă" adânc şi subtil în forul nostru
interior, ne infantilizează (când ne sunt transmise, adulţi
fiind, de alţi adulţi), ori ne răpesc autenticitatea alegerilor, atunci când le îndreptăm noi asupra noastră.
   • Ameninţările - sunt "toxine" care pot lăsa cicatrici adânci, mai ales când sunt îndreptate împotriva copiilor. "Dacă nu te linişteşti, primeşti o palma","dacă nu te ocupi de curăţenie? o să vezi tu ! ", "dacă nu termini lucrarea până mâine, te sancţionez drastic! " - iată doar câteva exemple din relaţiile noastre de familie, de cuplu ori profesionale; exemple asemănătoare, din nefericire sunt nenumărate în existenţa fiecăruia din noi. Fraze de acest tip ne pot frâna vitalitatea, pot întreţine dependenţa, pot limita iniţiativa şi libertatea noastră. "Supradozele" pot contribui la un stres cronic şi la somatizări cu consecinţe nefaste.
   • Devalorizările, descalificările - acestea se folosesc (conştientizat sau nu), pentru a îl determina pe celălalt să-şi modifice un comportament ca rezultat al judecăţilor noastre. "Eşti un incompetent","eşti obraznic","eşti o ignorantă" - sunt replici ce împânzesc, nociv, reţeaua noastră relaţională, otrăvind-o.
   • Culpăbilizarea - este procesul prin care cineva lasă o altă persoană să creadă că ea ar fi responsabilă de suferinţa, tristeţea, starea negativă a primei persoane la care ne-am referit. "Din cauza ta m-am îmbolnăvit", "am făcut acest rău datorită ţie", "sunt trist pentru că tu nu faci nimic pentru mine" şi şirul exemplelor poate umple pagini întregi... Cel ce culpabilizează îl intoxicăă pe celălalt cu astfel de fraze care subminează încrederea, sunt energofage şi destabilizatoare.
   • Şantajul - constă într-o ameninţare care de regulă este imaginară, fără reprezentare concretă, este o tentativă a cuiva de a impune celuilalt o alegere pe care el nu şi-o doreşte. în cazul şantajului, se întreţin raporturi evidente de dominare. Unele exemple de şantaj: "dacă nu mă însoţeşti în vizită la părinţi, nu o să-ţi mai fie bine cu mine...", "dacă întârzii la întâlnire, o să ne supărăm".
   Cum evitam intoxicarea cu E-uri relaţionale? Metoda ESPERE propune o serie de reguli, de principii de "igienizare" şi de însănătoşire a relaţiei.
   Să alegem să vorbim cu celălalt şi nu despre celălalt.
   Să nu ne lăsăm definiţi de cei din jur.
   Să conştientizăm permanent mesajele pe care noi le transmitem, indiferent că ele sunt verbale sau nonverbale.
   Să avem curajul de a împărtăşi celorlalţi ceea ce trăim, facilitând astfel, accesul către emoţiile noastre şi, prin ricoşeu, către emoţiile celuilalt.
   Să acceptam să trecem de la înfruntare la confruntare, de la reacţie la reacţie, de la opoziţie la apoziţie.
   Să facilităm confruntarea prin confirmare, afirmare şi
poziţionare.
   Să înţelegem că emoţia este un limbaj al resentimentului.
   Să renunţăm să căutăm cu orice preţ aprobarea celorlalţi, să îndrăznim să ne diferenţiem prin trăsăturile noastre unice.
   Să facem diferenţa între obiectul discuţiei (despre ceea ce comunicăm) şi subiectul ei (persoana care comunică).
   Toate aceste reguli, prezentate, desigur foarte succint, cât şi o altă întreagă serie de principii şi de instrumente de comunicare, "ecologică" compun o nouă gramatică relaţională, care odată învăţată, poate sta la baza rescrierii unei noi vieţi, mai luminoase, mai fericite, mai pline de armonie.
   Procesul învăţării unei comunicări lipsite de toxicitate nu este un proces ce are loc peste noapte. Cere perseverenţă, curaj, motivaţie. Dar rezultatele sale sunt pe măsură. îndrum deci şi sfătuiesc pe oricine care are dificultăţi în sfera relaţiei cu sine sau cu cei din jur, să ia iniţiativa învăţării sau reînvăţării comunicării. Metoda ESPERE este cea către care eu m-am îndreptat şi sfătuiesc pe toată lumea să se îndrepte. Din fericire, această metodă de pedagogie relaţională este accesibilă şi în România şi în anexa acestui capitol este prezentat programul de formare. Pentru cei care nu au momentan disponibilitatea de a urma un astfel de program, le recomand cu căldură, ca ghizi în drumul către o comunicare relaţională lipsită de toxicitate, cărţile autorului Jacques Salome, traduse în limba română la Editura Curtea Veche si la Editura Ascendent.