Fascinaţia ideilor

   Capitolul 1

       Cunoaşterea

                      Exist, deci gândesc.
                              Crezul revistei Skeptic

                       Aparenţele înşală deseori.
                         Lupul în haine de oaie, fabulă scrisă de Esop în secolul al VI-lea î.H.

   Parcă visam. Presupun că visam, pentru că, altfel, cum să fi intrat un bărbat oarecare în camera mea? Stătea pur şi simplu în picioare, cu spatele la mine, ca şi cum ar fi analizat afişul cu luna de pe perete, deşi acesta nu are nimic cu adevărat interesant. îmi plăcuse întotdeauna luna, pentru că îmi dădea sentimentul de "mic dar mare", ca şi cum nimic nu conta, dar totul conta. El îşi mângâia barba încărunţită, de parcă îl interesa cu adevărat.
   Cum a ajuns el în camera mea? Aveam un sentiment straniu de linişte în această privinţă. Parcă îmi dădeam seama că visez, fiind astfel capabil să mă bucur de prezenţa lui, în loc să mă sperii şi să mă trezesc, probabil. Dar cum puteam şti că visez cu adevărat? În schimb, parcă eram treaz şi, dintr-un anumit motiv, el avea dreptul să se afle în camera mea.
   Ai avut vreodată un vis... de care erai sigur că e real? Dar dacă nu ai putea sa te trezeşti din acel vis? Cum faci diferenţa între lumea viselor şi lumea reală? (The Matrix)
   El s-a îndreptat spre afişul meu cu Pământul plat - când oamenii chiar credeau că Pământul este plat. Clătina din cap aşa cum faci când eşti de acord cu ceea ce citeşti. Apoi şi-a îndreptat mâinile mari spre imaginea cu 1001 cuvinte. Se numea "Inflaţia". îmi plăcea foarte mult ideea. Părea că el va număra toate cuvintele. Eu le numărasem deja: 1001. îşi depăşise valoarea - acum valora mai mult decât simpla mie de cuvinte. Apoi a trecut la fotografia înrămată a unei mingi de baseball, surprinsă deformându-se exact în momentul impactului. Măcar îşi dădea seama că mă aflu în cameră, trăgând cu ochiul peste pătură?
   - Deci cum ştim ce este acolo cu adevărat, Ian? întrebă pe un ton calm, ca şi cum prezenţa lui acolo era firească.
   - Acolo cu adevărat? răspunsei.
   - Da. Realitatea, dacă vrei să o numeşti aşa.
   - Păi, presupun că privesc, pur şi simplu, şi văd.
   - Bineînţeles. Se întoarse spre mine. Barba lui albă şi părul încărunţit încadrau un chip cu două sprâncene stufoase, ascuţite, lăsându-se peste perechea de ochelari de pe nasul lui mare. înfăţişarea lui era accentuată de un zâmbet liniştitor, dar iscoditor, care părea să spună: "Grozav răspuns: priveşte şi vezi." Scoase un măr din buzunar. Priveşte acest măr roşu copt. Ce vezi?
   M-am ridicat în picioare pe pat. Mi-am apucat hanoracul gri de pe podea şi l-am tras peste tricoul pe care îl purtam. Ceva mai intimidat, dar nu suficient încât să încep să mă îngrijorez cu adevărat, am răspuns:
   - Un obiect roşu, neted, oarecum sferic.
   - Sunt de acord. Descrie roşul. Ce este roşul?

   Navigarea prin "realitate": Pe parcursul istoriei, gânditori din diferite discipline au explorat dificultatea de a descifra realitatea:
   Realitatea este doar o iluzie, deşi este foarte persistentă. (Albert Einstein)
   Percepţia exterioară este o adevărată halucinaţie. (Hippolyte-Adolphe Taine, psiholog din secolul al XIX-lea)
   Nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, le vedem aşa cum suntem noi. (Anais Nin, romancieră franceză(1903-1977))

   - Doar ştii ce este. Este roşu. Priveşte-l. Arătai spre măr, încercând să indic, cumva, numai roşeaţa mărului. Recunosc că răspunsul meu nu era foarte satisfăcător.
   - Ei bine, bănuiesc că reprezintă furia, iar uneori dragostea. în mod paradoxal. Ar trebui să îţi producă foame - iată motivul pentru care toate lanţurile de fast-food îl includ în logourile lor. Aşa spune mama. El stătea acolo, aparent nesatisfăcut de încercarea mea de a răspunde.
   - Este roşu, pur şi simplu. Roşiatic. Priveşte-l.
   - Privesc.
   - Bine. Ăsta-i roşu.
   - Hai să îţi arăt ceva. Băgă mâna în buzunarul de la pantaloni şi scoase un fel de dispozitiv. Arăta ca o sârmă de care era ataşat un mic transmiţător. Introduse un capăt în ureche. Pe celălalt îl ţinea în mână. Piesa părea mică în mâna lui mare. M-am aşezat, aproape paralizat, în timp ce el s-a apropiat de mine şi mi-a potrivit piesa în ureche. Simţeam o curiozitate amestecată cu o frică intensă. Apoi ne-am...

   Poate Dumnezeu să fie atât infinit de drept, cât şi infinit de milostiv?
   Nicolaus Cusanus, arhiepiscop din secolul al XV-lea, afirmă că nu numai că acest lucru este posibil, ci şi că trebuie să fie. El aplică ceea ce numeşte "coincidenţa contrariilor". Datorită naturii infinite a lui Dumnezeu, El poate să aibă calităţi contrare.
   Dacă ar fi să mergem pe o cărare de-a lungul unui cerc infinit de mare, atunci ea ar fi dreaptă şi curbată, în acelaşi timp.

...imagina că lipsa capacităţii de a crea un pătrat rotund ar face, chiar, ca o presupusă fiinţă atotputernică să nu fie atotputernică.
   Acum Ian părea mai mulţumit.
   - Bun. în al doilea rând. Se opri, pentru a crea suspans. Probabil că Dumnezeu ar putea să creeze un pătrat rotund.
   Pe chipul lui Ian se citit imediat o expresie de unde şi până unde, cu sprâncenele ridicate.
   - Ei bine, mai întâi, termenii "pătrat" şi "cerc" sunt cuvinte create de oameni. Este dificil să ne imaginăm că pătratele ca atare ar exista dacă noi nu am exista. Noi suntem cei care le-am definit. îţi aminteşti că mi-ai spus că Agentul lui Dumnezeu a râs de termenii noştri pentru lucruri şi de problema pe care ne-o indică "verzastrul" - că noi creăm cuvinte pentru a descrie lumea înconjurătoare? Acestea sunt doar lucruri umane. Minţi limitate. Simpli muritori. Dar Dumnezeu este infinit. Chiar dacă El ar permite să fie surprins în limba şi logica noastră muritoare, pun pariu că ar putea găsi o cale prin care să facă un pătrat rotund.

   De ce s-ar putea să nu fie o problemă că Dumnezeu nu poate crea o stâncă pe care nu o poate ridica:
   1. Este imposibil din punct de vedere logic.
   2. Dumnezeu nu este constrâns de limbajul muritorilor.
   3. O fiinţă atotputernică nu are nevoie de capacitatea de a face acest lucru.
   4. Dumnezeu poate crea o stâncă având orice greutate şi poate ridica o stâncă având orice greutate.

   Aici mama interveni:
   - Ştii, Ian, Dumnezeu este explicat ca fiind atât infinit de drept, cât şi infinit de milostiv. Dar, folosind cuvintele noastre, această afirmaţie este complet contradictorie. Dacă El este infinit de drept, atunci îi va pedepsi întotdeauna pe răufăcători, dar, dacă este şi infinit de milostiv, atunci îi va ierta întotdeauna pe răufăcători. însă acest lucru nu este nea¬părat un neajuns al lui Dumnezeu. îţi dai seama de acest lucru?
   - Mda. Cred că da. Părea să fie uşor consolat şi optimist, într-o anumită măsură, că părinţii lui ar putea să continue astfel pe parcursul întregului raţionament.
   - Dar oare nu am putea spune "Fă un pătrat rotund şi nu schimba sensul cuvintelor rotund şi pătrat?" Abia atunci nu ar putea să o facă.
   - Este amuzant. Chiar duci această problemă la un nou nivel, Ian. Am trei răspunsuri rapide pentru tine. Unul, Dumnezeu ar putea să schimbe pur şi simplu semnificaţia cuvintelor "schimbare" şi "semnificaţie". Doi, chiar dacă semnificaţia cuvintelor noastre s-ar schimba, acest lucru nu ar schimba rotunjimea reală a unui cerc real. Şi trei - nu contează. Ascultă, cel mai bun jucător de fotbal din lume nu are nevoie de capacitatea de a face o minge de fotbal. De asemenea, o fiinţă atotputernică nu are nevoie de capacitatea de a face pătrate rotunde.
   - Această situaţie este foarte asemănătoare cu toboşarul meu preferat din timpul copilăriei. Individul era uimitor - considerat a fi cel mai bun de către oricine avea cunoştinţe de muzică şi cântat la tobe. întotdeauna făceam glume pe seama lui, spunând: "Pun pariu că el nu este capabil să cânte prost." întrucât cânta la un nivel atât de ridicat de atât de mult timp - şi în mintea mea putea face orice la tobe -, s-a dovedit că exista un lucru pe care nu îl putea face: să cânte prost. Era atât de bun încât nu putea să cânte prost! în mod evident, aceasta era o glumă, pentru că îi evidenţia măiestria. De fapt, nimeni nu considera că aceasta era o limitare a priceperii lui.
   - în regulă. Pricep.

   Cum se poate ca în acelaşi timp Dumnezeu să ştie tot, iar oamenii să aleagă liber?
   1. A şti că ceva se va întâmpla nu face neapărat ca acest lucru să se întâmple.
   2. Dumnezeu cunoaşte foarte bine fiecare persoană.
   3. Dumnezeu este în afara timpului şi poate vedea lucrurile cam aşa cum vizionăm noi un film.
   4. Dumnezeu nu cunoaşte viitorul, pentru că el nu există (încă).

   - Bine, atunci. în cele din urmă, analizează logica implicită în cerere. Afirmaţia "Dumnezeu nu poate crea o piatră pe care El nu poate să o ridice" este echivalentă cu o altă afirmaţie: "Fiecare piatră pe care Dumnezeu o poate crea poate fi ridicată de El". Vezi echivalenţa? Dacă nu există nicio piatră pe care Dumnezeu nu o poate ridica, atunci este valabil şi că Dumnezeu nu poate crea o piatră pe care nu o poate ridica. Aşadar, rezultă că Dumnezeu, fiind atotputernic, poate să creeze o stâncă având orice greutate şi Dumnezeu poate ridica o stâncă având orice greutate. îţi dai seama?
   Deşi Ian părea a fi mândru de soluţia tatălui lui, era conştient că rămăsese cealaltă chestiune.
   - Da, toate acestea au sens. Dar ce spuneţi despre problema legată de omniscienţa lui?
   - Ian, începu imediat tatăl, să vedem dacă putem face ca liberul arbitru al oamenilor şi omniscienţa lui Dumnezeu să coexiste. Aşa cum ai menţionat, când priveşti această chestiune, ea pare imposibilă în două sensuri - şi ridică degetul mare de la mâna dreaptă -, ca Dumnezeu să fie omniscient şi - degetul mare de la mâna stângă - ca tu să ai liberă alegere absolută.

   Elimină dorinţa... obţine controlul
   Suntem posedaţi de lucrurile pe care le posedăm. Atunci când îmi place un obiect, întotdeauna i-l dau altcuiva. Nu este vorba despre generozitate - îl dau numai pentru că vreau ca alţii să fie subjugaţi de obiecte, şi nu eu.
               Jean-Paul Sartre, filosof existenţialist
   în 1964, Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură. El a afirmat: "Nu vreau să fiu prizonierul statutului meu... consider că cea mai mare onoare care mi se poate face este să fiu citit."

   - Dacă doresc să elimin dorinţa, oare nu este aceasta o dorinţă în sine? Dorinţa de a elimina dorinţa?
   El dădu lent din cap - în mod evident nu era interesat de sugestia mea la fel de mult ca mine.
   - Am două răspunsuri pentru tine, Ian, apoi trebuie să plec. înainte de toate, pentru a-ţi rezolva presupusa problemă, analizează-ţi dorinţele pe rând. Mai întâi, scapă de dorinţa de bunuri materiale. Apoi de dorinţa de faimă. Revizuieşte-ţi lista cu toate dorinţele tale până când rămâne una singură: dorinţa de a nu dori. După ce o elimini pe aceasta, nu îţi mai rămâne nicio dorinţă, spuse el clătinând din cap, ca şi cum ar fi fost dezamăgit de sugestia mea. Al doilea răspuns pentru tine, continuă el, de parcă îşi revenise în urma primului răspuns, este acela de a elimina dorinţa, pur şi simplu. Nu raţiona. Fă-o. Elimină dorinţa. Acest lucru va cere eforturi. Deşi, după ce îl realizezi, îţi vei elimina sentimentul de sine şi vei atinge nirvana.
   Am rămas aşezat, calm, privindu-1 cum vorbea. Doream să îi mulţumesc. Nu mă simţeam complet iluminat sau cumva într-un mod asemănător, deşi simţeam că îmi făcusem o impresie despre cum putea fi. Nu mai rămăsese nimic de discutat cu el. Nimic. Şedeam în tăcere. Am stat...

   Nobila cale octuplă
   Formulată de Siddhartha Gautama (Buddha), constituie îndrumarul budist pentru o dezvoltare adecvată din punct de vedere mental şi etic. Prin aceasta te poţi elibera de suferinţă, ajungând, astfel, la adevăr în toate lucrurile.
   Aceasta presupune să ai corecta...
   1. Perspectivă - să te înţelegi şi să înţelegi scopul suferinţei.
   2. Intenţie - să nu doreşti rău.
   3. Vorbire - să nu minţi, să nu spui cuvinte dure.
   4. Acţiune - să acţionezi gândindu-te la alţii.
   5. Viaţă - să îţi câştigi traiul astfel încât să nu faci rău altor fiinţe.
   6. Strădanie - să faci eforturi pentru a promova binele.
   7. Atenţie - să fii conştient de acţiunile şi gândurile tale.
   8. Concentrare - să practici concentrarea potrivită, deseori prin meditaţie.

...timp de câteva minute, probabil, sau ore, sau cât o fi fost. Totuşi, nu păreau minute. Aşa am simţit. Nu i-am mulţumit niciodată.
   învăţatul se ridică.
   - Cu plăcere. A fost o replică sinceră. îşi dădea seama de recunoştinţa mea. îi zâmbii. îşi ridică globul şi se îndreptă spre est.

   Nirvana
   Tradusă literal ca "stins". Aşa cum se stinge un foc, eliminarea dorinţei "stinge" şinele. Se afirmă că aceasta este starea de vid - cunoscută drept sunyata - în care a trecut Buddha după moarte.

   Ian se trezi de unul singur. Fără ceasul deşteptător. Fără să îl strige părinţii. îşi puse blugii şi tenişii, un tricou vechi şi o şapcă de baseball. Coborî şi păru surprins să vadă că părinţii lui nu sunt în locul în care se aflau de obicei, aşezaţi la masă şi gata să discute despre evenimentele din seara anterioară. Anunţă, ca şi cum încă mai vorbea cu înţeleptul:
   - Bineînţeles. Despre ce am fi putut vorbi astăzi? Ce cuvinte aş fi putut folosi pentru a examina aceste chestiuni cu părinţii mei ? Dar ce chestiuni sunt de examinat?
   Părea aproape vesel. Dar, după ce se aşeză la masă şi începu să decojească o portocală, pe chip i se aşternu o expresie gânditoare. Concentrându-se asupra portocalei, aproape că începu să arate îngrijorat, într-un anumit fel.
   - Ian, spuse mama intrând în grabă în bucătărie, îmi pare rău, dragă. Nu ştiam că vei avea nevoie de noi azi. îi făcu un semn cu mâna soţului, ca să vină din încăperea învecinată.
   - Nevoie de voi? întrebă Ian nesigur.
   - Să vrei să stai cu noi, se corectă ea agitată, ridicând din umeri. Sau poate doar ai vrea să vorbeşti cu noi?
   - Ai vrea să vorbeşti cu noi, fiule ? întrebă tatăl încurajator, urmând-o pe femeie la masa din bucătărie.
   Ian strâmbă puţin din nas şi răspunse:

   Cât de bine trăim - adică, cât de cumpătat, cât de nobil, cât de virtuos, cât de vesel, cu câtă iubire - depinde atât defilosofia noastră, cât şi de modul în care o aplicăm în cazul tuturor celorlalte lucruri.
                   Lou Marinoff, Plato Not Prozac!
   Aici Marinoff explică faptul că necazurile multor oameni provin nu din chestiuni psihologice din trecut, ci din aceea că, în prezent, nu se ghidează potrivit unei doctrine filosofice coerente.

   - Ian, începu mama, dezbaterea despre liberul arbitru şi determinism încă nu s-a terminat, şi există dintotdeauna. Ea are importanţă cu privire la foarte multe lucruri. Aşa cum ai menţionat, liberul arbitru este important pentru etică, şi am discutat despre importanţa lui pentru doctrinele religioase. în dezbatere a intrat şi psihologia, precum şi ştiinţa calculatoarelor şi neurofiziologia. Mă bucur foarte mult să aud că începi să te gândeşti la asta. Există atât de multe forţe care ne influenţează pe noi, ca oameni, iar de multe dintre ele nici nu ne dăm seama. Acesta este unul dintre motivele pentru care întrerup întotdeauna sonorul la televizor când se difuzează reclame - parţial pentru că este un moment grozav să vorbesc cu tine, dar parţial pentru a evita spălarea specializată a creierelor. Cred că publicitatea nu numai că ne impune anumite produse fără a fi necesar, dar reprezintă valorile sociale într-un mod nu tocmai sofisticat. Iar cei din domeniu se pricep foarte bine la acest lucru. Atât de bine încât, deşi toţi ne dăm seama de efectul publicităţii asupra oamenilor, credem totuşi că ea îi afectează doar pe alţii, nu şi pe noi. în mod evident, acest lucru nu poate fi adevărat, spuse ea, ciufulindu-i părul. Dar, revenind la observaţia ta, se pare că există anumite lucruri pe care nu le putem face. însă, în afara acestora, noi suntem liberi.

   Liberi... şi înlănţuiţi
   Omul se naşte liber, dar peste tot este în lanţuri.
                 Jean-Jacques Rousseau, filosof din secolul
al XVIII-lea
   Rousseau a fost un susţinător al "contractului social" potrivit căruia, în timp ce oamenii sunt, în esenţă, liberi, este necesar să renunţe la anumite libertăţi pentru binele majorităţii.
   Libertatea de a alege Cât de "constrânşi" suntem să acţionăm ?
   In incidentul de la Liceul Columbine, în 1999, un terorist a îndreptat o armă spre Cassie Bernall, o adolescentă de 17 ani. Potrivit martorilor oculari, el a întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, ameninţând-o că o va împuşca dacă răspundea afirmativ. Ea a răspuns afirmativ şi a fost împuşcată.

   Ian şedea, sperând că urma vreun fel de rezolvare pentru această situaţie - pentru binele lui. Pentru binele umanităţii.
   - Ascultă, nu putem zbura prin aer ca păsările. Aceasta este o simplă limită. Nu suntem liberi să zburăm.
   - în regulă. Dar acesta este doar un rezultat al gravitaţiei, şi nu al voinţei noastre, răspunse Ian.
   - Atunci imaginează-ţi o persoană aflată la închisoare. De obicei nu considerăm că deţinuţii sunt liberi. Dar această perspectivă se raportează la libertatea noastră. în timp ce eu sunt liber să merg la film, prizonierul condamnat nu este. Dar cu siguranţă este liber să se gândească la ceea ce doreşte. Este liber si scrie scrisori. Este liber să vorbească. Deci, într-un anumit sens, este liber - la fel de liber ca mine sau ca tine -, doar că asupra lui există anumite restricţii mai lumeşti.

   De ce pedepsim?
   Există două paradigme principale prin care se justifică pedepsele aplicate de o guvernare:
   1. Utilitarismul: pentru binele mai mare - chiar dacă oamenii nu "merită" neapărat o anumită pedeapsă, ea serveşte la descurajarea altora de a comite infracţiuni similare şi la crearea armoniei sociale.
   2. Retributivismul: persoana a "câştigat" pedeapsa pentru că a comis o infracţiune cu bună ştiinţă, şi, astfel, merită pedeapsa.

   - Deci sunt liber să mă las de şcoală?
   - Sigur că da. Eşti liber să faci orice vrei, răspunse mama sincer. Privirea lui Ian arăta că se aşteaptă la un truc. Ştii, în liceu am avut un profesor care, atunci când îl întrebam în timpul orei dacă puteam merge la toaletă, răspundea: "Puteţi face orice doriţi." Şi noi întrebam: "Putem să plecăm acum şi să nu ne mai întoarcem?" "Da", răspundea el. Acest lucru ne deruta. I-am cerut să explice. "Puteţi face orice doriţi", răspundea el. "Dacă plecaţi din clasă, veţi pierde informaţii pe care trebuie să le ştiţi dacă vreţi o notă bună la test. De asemenea, vă voi trece absent, şi părinţii voştri vor primi o notificare şi veţi avea neplăceri cu conducerea şcolii. în cele din urmă, pentru că ştiţi cât de mult preţuiesc educaţia, mă veţi dezamăgi. Voi trebuie doar să decideţi cât de mult contează toate acestea pentru voi. După ce aţi decis, sunteţi liberi să acţionaţi potrivit deciziei voastre."
   - Pare să fi fost un profesor neconvenţional, spuse Ian zâmbind.
   - Ei bine, era provocator, în sensul că ne acorda mai multă responsabilitate personală decât alţi profesori. Ne făcea să ne simţim mai puternici, într-un anumit sens, aşa cum ai spus tu mai devreme.
   - Dar ce facem cu problema pedepsirii oamenilor? Adică, dacă nu suntem în totalitate liberi, cum să aducem laude morale sau să acuzăm?
   Mama îşi privi soţul, care era oarecum preocupat de ceea ce părea să fie un fel de joc pe calculator. El îşi ridică privirea spre ea şi îi făcu semn din cap să continue.
   - Fiule, reluă mama, dându-şi seama acum de seriozitatea preocupărilor lui Ian, când aveai trei luni, te-ai târât şi ai dat peste vaza noastră frumoasă de cristal, spărgând-o. Noi nu am spus că ai acţionat imoral. Nu erai o persoană lipsită de etică pentru că ai făcut acest lucru. De asemenea, când un câine atacă violent o fiinţă umană, nu ne gândim că acel câine nu are etică. In timp ce îndepărtăm câinele respectiv, sau chiar îl eutanasiem, nu facem acest lucru deoarece câinele a meritat-o, ci pentru a-i proteja pe oameni pe viitor - din motive legate de utilitate. Dar, dacă acum te-ai duce spre vază şi ai împinge-o...

   7. Trebuie să progreseze ştiinţa cât de mult posibil? Există ramificaţii etice (de exemplu donarea, bomba atomică etc.)?
   8. Un "miracol" este definit deseori ca un fenomen care sfidează teoriile ştiinţifice. (Puteţi oferi o definiţie mai exactă?) Dată fiind această definiţie, poate un om de ştiinţă să creadă cu adevărat în miracole? De ce?

Capitolul 4: Mincinosul, mişcarea şi o "surpriză"

   1. Sub ce aspect este lipsit de sens să afirmi "Ştiu ceea ce gândesc", aşa cum sugerează Wittgenstein? Prin ce se deosebeşte de a afirma "Ştiu ce gândeşti"? într-o altă situaţie, Wittgenstein afirmă că nu putem identifica în mod corect aceeaşi senzaţie (cum ar fi o durere) de mai multe ori, din cauza problemei autoreferinţei. Dată fiind aceasta, cu ce probleme ne-am putea confrunta atunci când încercăm să ne cunoaştem pe noi înşine?
   2. Dacă logica şi matematica duc la paradoxuri precum "Mincinosul" şi arată că mişcarea este imposibilă, ce aflăm, astfel, despre aceste două moduri de gândire?
   3. Oare pare, cel puţin teoretic, că o Lungime Planck (cea mai mică lungime cunoscută) poate fi totuşi divizată? Dacă da, care ar fi implicaţiile acestui fapt? Dacă nu, de ce?
   4. Cum răspundeţi la chestiunile prezentate în "Copacul singur şi tăcut", care prezintă argumente pro şi contra afirmaţiei că un copac în cădere face zgomot atunci când nu este nimeni prezent?
   5. Este liniştea posibilă? Dacă da, acest lucru sprijină sau se opune ideii că "un copac singur" face un zgomot? Dacă liniştea nu este posibilă, ce înseamnă acest lucru? Atunci când cineva suflă într-un fluier pentru câini şi nicio persoană (sau câine) nu aude, mai face fluierul vreun zgomot?
   6. Cum definiţi "sunetul"? Persoana surdă din povestire pretinde că a "auzit" avionul - este aceasta o definiţie bună a "auzului"? în ce măsură definiţia dată de dumneavoastră "sunetului" vă afectează răspunsul la întrebarea privitoare la "Copacul singur"?

Capitolul 5: Dumnezeu

   1. Care este relevanţa caricaturii citate înainte de textul capitolului ("Trebuie să cred ca să văd")?
   2. Poate Dumnezeu să spere că vom acţiona sau crede într-un anumit fel? Cum poate o entitate atotştiutoare să aibă credinţă sau speranţe, dat fiind că trebuie să fii nesigur pentru a avea credinţă sau speranţă?
   3. Sunteţi de acord că religia este un "opiaceu" (sedativ) pentru mase, aşa cum a afirmat Marx? Dacă da, în ce sens? Dacă ar fi astfel, în ce sens ar fi un lucru bun sau un lucru rău?
   4. Este potrivită analogia ceasului cu crearea universului? De ce?
   5. Răspunsul pentru Dorothy în epigrama din "Vrăjitorul din Oz" este "îmi pierd timpul cu tine". Este rezonabil să încercăm să raţionăm cu privire la ceva care are puteri infinite, aşa cum este Dumnezeu? Dacă nu, atunci de ce i-ar face Dumnezeu pe oameni creaturi atât de raţionale?
   6. In ceea ce priveşte dovada lui Anselm:
   • Vă puteţi imagina o fiinţă perfectă?
   • Aţi cunoscut vreodată ceva perfect? Dacă nu, consideraţi că este posibil să cunoaşteţi perfecţiunea? Putem cel puţin să gândim perfecţiunea? Dacă nu, cum anume o putem cunoaşte? Dacă putem, atunci când/cum?
   • Consideraţi că tot ceea ce există prezintă neajunsuri, într-un sens sau altul? Dacă da, atunci cum legăm acest lucru de existenţa lui Dumnezeu?
   • A fi perfect presupune existenţa? Poate ceva să fie perfect, dar să nu existe? Ce anume ar însenina acest lucru?
   7. Bărbatul din pădure a folosit incorect ceasul? Care este legătura dintre scop şi semnificaţiei Poate un lucru să aibă una fără cealaltă? Vă ajută această distincţie să abordaţi întrebarea generală referitoare la sensul vieţii? Cum ar putea fi sensul vieţii diferit, dacă nu aţi muri niciodată?
   8. Imaginaţi-vă câte două scenarii:
   a. Dumnezeu există sau Dumnezeu nu există.
   b. Dumnezeu a creat universul sau Dumnezeu nu l-a creat.
   Cum afectează fiecare dintre ele perspectiva dumneavoastră asupra sensului şi scopului vieţii?

Capitolul 6: Răul

   1. Care este semnificaţia citatului din Einstein, "Dumnezeu nu joacă zaruri"?
   2. Recitiţi pasajul din Dostoievski de la începutul capitolului - cum putem stabili un simţ al moralităţii (corect şi incorect) dacă acesta nu vine de la Dumnezeu? Dacă nu ar exista oameni, ar mai exista răul? Ar mai exista moralitatea?
   3. Dat fiind că Dumnezeu există, trebuie El să fie bun? Poate o fiinţă ca Dumnezeu să creeze universul, dar să nu fie bună? Şi cum ne-am da seama de acest lucru?