NOU! Expediem gratuit prin curier rapid, în orice localitate din ţară, coletele cu valoare mai mare de 250 lei. Mai multe informaţii pe pagina de detaliu a oricărei cărţi la secţiunea "livrare".
De mai multe decenii, mii de martori, în Franţa, zeci de mii, în întreaga lume, au observat evenimente insolite asupra cărora îşi pun întrebări şi aşteaptă, în mod justificat, din partea comunităţii ştiinţifice, o analiză aprofundată şi o încercare de explicaţie. Tăcerea aproape totală a mediilor ştiinţifice, dovadă aparentă a unui dezinteres total, a fost, până în prezent, singurul răspuns la întrebările lor. Cu foarte puţine excepţii, autorităţile publice au adoptat o atitudine similară, abţinându-se de la orice declaraţie oficială privind acest subiect, probabil considerat prea periculos.
Această carte îşi doreşte să abordeze, fără nici o idee preconcepută, un subiect care a făcut în deceniile trecute obiectul reacţiilor pasionale şi iraţionale, într-o atmosferă uimitoare de dezinformare: cel al fenomenelor aerospaţiale neidentificate Destinată informării marelui public, lucrarea ar trebui să intereseze şi oamenii de ştiinţă.
Autorii se bazează pe mărturiile înregistrate la CNES (Centrul Naţional de Studii Spaţiale) în ultimii treizeci de ani şi pe un spectru mondial de observări aeronautice raportate de piloţi, în condiţii de maximă seriozitate şi rigurozitate, care nu pot lăsa nici cea mai mică îndoială în privinţa credibilităţii lor. Un procentaj semnificativ al acestor observări, a căror realitate nu poate fi contestată, rezistă în faţa oricărei explicaţii ce apelează la fenomene astronomice, spaţiale sau meteorologice cunoscute. Sunt evocate diferite ipoteze, care încearcă să explice inexplicabilul, fiind analizată cea a vehiculelor provenite de pe exoplanete.
Cei care au conceput lucrarea Fenomenele aerospaţiale neidentificate speră ca măcar o parte dintre oamenii de ştiinţă, adoptând o atitudine mai constructivă decât cea de până acum, să se intereseze, fără să se teamă de critică, de problemele pe care, prin forţa lucrurilor, această carte le examinează doar în treacăt.
Prefaţă ... 5
Introducere ... 7
GEPAN/SEPRA ... 7
Noul GEIPAN şi comitetul său de conducere ... 10
Bilanţul actual al observărilor de pe teritoriul francez ... 12
FAN din categoria D ... 14
IPOTEZE EMISE ... 16
Locul Pământului în Univers ... 18
O galaxie creatoare de stele ... 20
Evoluţia pe Pământ ... 21
Viaţa pe alte planete ... 23
Noi întrebări ... 26
PARTEA I MĂRTURII
CAPITOLUL I: Metodologia analizei ... 31
Faza de fundamentare ... 31
Faza de stabilire a metodologiei ... 32
Faza operaţională ... 32
2005 - CREAREA GEIPAN ... 33
Principiile de lucru ... 33
Mijloacele de acţiune ale GEIPAN ... 34
METODOLOGIA GEIPAN ... 35
Mărturiile ... 35
Originea mărturiilor ... 36
Diferitele metode de analiză ... 37
Abordarea GEPAN ... 38
Tratamentul şi analizarea martorilor ... 39
Concluziile oferite de GEIPAN şi limitele lor ... 41
MIZELE METODOLOGIEI ... 42
A interesa comunitatea ştiinţifică ... 42
Comunicarea GEIPAN ... 43
Arhivele GEIPAN ... 44
Difuzarea arhivelor ... 45
Relaţiile cu străinătatea ... 47
CAPITOLUL 2: Câteva anchete ale GEIPAN ... 48
FENOMENE DIN CATEGORIA A ... 49
Royan, 1985 ... 49
Bernay, 1990 ... 51
Reîntoarcerea în atmosferă din 5 noiembrie 1990 ... 52
Voreppe, 1998 ... 54
FENOMENE DIN CATEGORIA B ... 55
Cergy-Pontoise, 1979 ... 55
Barbezieux, 1981 ... 57
Plopul rupt, 1983 ... 59
Gaura normandă, 1989 ... 61
Biarritz, 2001 ... 62
FENOMENE DIN CATEGORIA D ... 64
Cussac, 1967 ... 64
Authon-du-Perche, 1980 ... 67
Trans-en-Provence, 1981 ... 67
Dyane în pană, 1981 ... 69
Busuiocul roşu, 1982 ... 71
Vendin-le-Vieil (Pas de Calais), 1986 ... 75
Nort-sur-Erdre (Loire Atlantique), 1987 (Joe le Taxi) ... 75
Mayet (Sarthe), 1989 ... 78
Ţiglele, 1989 ... 78
Zbor Air France, 1994 (anchetă D. Weinstein) ... 79
Castanet, 2000 ... 81
Calais, 2002 ... 82
CAPITOLUL 3: Cazurile aeronautice din lume ... 84
Interesul şi dificultatea mărturiei piloţilor ... 85
Existenţa unor date fiabile ... 88
Marea varietate a fenomenelor observate ... 92
Observările radar vizuale ... 97
Cazurile cu efecte electromagnetice ... 104
Specificităţile cazurilor aeronautice militare ... 113
Impact semnificativ asupra securităţii aeriene ... 119
Concluzie: o abordare necesară pe plan internaţional ... 124
PARTEA A II-A CONTEXTUL
CAPITOLUL 4: Atitudinea oamenilor de ştiinţă ... 129
Opinie generală ... 129
Observări făcute de astronomi ... 134
Cum să-i incităm pe oamenii de ştiinţă să se intereseze de acest subiect? ... 136
CAPITOLUL 5: Informare şi dezinformare ... 139
Un miros de sulf ... 139
De la studiul ştiinţific la cel al dezinformării ... 141
Ştiinţa deturnată ... 142
O etichetă ştiinţifică, concluzii politice ... 144
O problemă strict politică ... 146
Formare sau dezinformare? ... 148
Revoluţia FOIA ... 150
Curiozitate legitimă sau bănuieli dăunătoare? ... 152
O realitate americană ... 153
Adevărul nu reiese din documentele declasificate ... 155
Arhive în dezordine ... 156
Războiul informaţiei ... 157
"America împotriva lui de Gaulle?" ... 160
Secretul nu este complotul ... 161
Ingineria influenţei ... 163
Ce politică se afla în spatele liniei de demarcaţie Condon? ... 165
Fermitatea americană ... 168
Franţa sub influenţă? ... 170
Raportul Condon, un zăvor politic ... 172
O anumită idee de raţionalism ... 173
Cârpe roşii şi discursuri defetiste ... 174
O paragină intelectuală ... 176
Simptomul X Files ... 178
CAPITOLUL 6: Dimensiunea umană ... 180
Şi dacă ar fi adevărat? ... 180
Fenomene aerospaţiale neidentificate, şi ce dacă? ... 182
Apariţii şi descoperiri moderne ... 184
Atunci când celălalt apare ... 187
Dovezi solide ... 189
Respectabilă credinţă, savantă ignoranţă ... 192
Mesajul este şi în om ... 195
PARTEA A III-A PERSPECTIVE
CAPITOLUL 7: Călătorie în univers ... 201
ÎN AFARA LEAGĂNULUI ... 201
CABOTAJ ... 203
Unde explorăm domeniul ... 203
Cele trei viteze cosmice ... 203
Propulsia spaţială de astăzi ... 204
Propulsia chimică ... 205
Propulsia electrică ... 207
Propulsia nucleotermică ... 208
Asistenţa ... 209
Rezumat ... 211
INSTALARE ... 212
Unde ocupăm sistemul solar ... 212
Perspective şi realităţi ... 212
Alte mijloace de transport spaţial ... 213
Voalul solar ... 214
Propulsia heliotermică ... 215
Transportul energiei prin laser sau microunde ... 216
Tunurile, catapultele şi alte lansatoare electromagnetice ... 218
Cablurile ... 219
Ascensorul spaţial ... 220
Mod de utilizare ... 220
EMIGRAREA ... 222
A patra viteză cosmică ... 222
Există oare vreun mijloc? ... 223
Fuziunea nucleară ... 224
Antimateria ... 224
Propulsia fotonică ... 225
Găurile de vierme ... 226
Warp drive-ul ... 227
Teleportarea ... 228
Controlul gravitaţiei ... 228
Cum să învingem gravitaţia? ... 228
Putem visa ... 231
Maturitatea ... 233
CAPITOLUL 8: Explorarea spaţiului pornind de pe pământ ... 235
Situaţia în 2007 şi programele următoarelor două decenii ... 236
PERIFERIA TERESTRĂ ÎN 2025 ... 237
Orbitele joase ... 237
Orbita geostaţionară ... 239
Accesul la orbite ... 240
LUNA ŞI PERIFERIA SA ÎN 2050 ... 242
Staţioportul lunar şi vehiculul de aterizare ... 242
Bazele vieţii de pe Lună ... 242
Vehiculele lunare ... 244
Industria lunară de extracţie ... 244
Catapulta electromagnetică şi staţia L2 ... 245
Industria de transformare ... 246
Instalaţiile ştiinţifice ... 246
MARTE ŞI PERIFERIA SA ÎN 2050 ... 247
Călătoria de pe Pământ pe Marte ... 248
Cargoul-noria ... 249
Pachebotul-noria ... 249
DUPĂ 2050 ... 250
Luna şi Marte ... 250
Asteroizii ... 251
Insulele spaţiului ... 251
Colonizarea sistemului solar în mileniul al III-lea ... 252
LAGRANGIA ÎN 2200 - CADRUL VIEŢII ... 253
Geografia Langragiei ... 253
Bicilindrul rezidenţial ... 254
Transporturile ... 255
Calitatea vieţii ... 256
LAGRANGIA ÎN 2200 - ECONOMIE ŞI SOCIETATE ... 256
Agricultura ... 257
Industria ... 258
Comerţul ... 259
Serviciile, societatea ... 259
O remarcă ... 260
PĂMÂNTUL ŞI COLONIILE SALE DUPĂ ANUL 2200 ... 260
Demografia pe Pământ ... 261
Emigrarea spre spaţiu ... 262
Colonizarea asteroizilor ... 262
Sondele spre alte lumi ... 263
Instalarea în alte sisteme solare ... 264
Călătorii stelari ... 265
Planeta paleolitică ... 267
Modulele cu propulsie MHD ... 268
Debarcările pe Pali ... 269
Planeta neolitică ... 270
Debarcările pe Neol ... 271
Epilog: câteva milenii mai târziu ... 272
în chip de concluzie ... 274
Anexă: Formula lui Drake şi paradoxul lui Fermi ... 278
Paradoxul lui Fermi ... 279
cartea cuprinde 288 pagini în format 15x23cm şi o greutate de 0.435 kg
ISBN: 978-973-145-160-2
cartea a fost vizualizată de 432 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri
Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
Poşta Română 6.00 lei
Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe 8.00 lei
Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti 19.00 lei
livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 250.00 lei
Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Fenomene aerospaţiale neidentificate" (orientări spirituale > mistere, orientări spirituale > ştiinţă)