NOU! Expediem gratuit prin curier rapid, în orice localitate din ţară, coletele cu valoare mai mare de 250 lei. Mai multe informaţii pe pagina de detaliu a oricărei cărţi la secţiunea "livrare".
Puteţi cere ca să fiţi anuntaţi atunci când această carte devine disponibilă. Pentru aceasta trebuie ca să fiţi autentificaţi. Apasaţi aici pentru a vă autentifica.
Opera marelui filosof şi orientalist Paul Deussen (Sistemul Vedantei, 1883; Istoria generală a filosofiei, 1894-1917; Şaizeci de Upanişade ale Vedei, 1897; Doctrina secretă a Vedei, 1907/09; Vedanta şi platonismul în lumina filosofiei lui Kant, 1917, etc.) se constituie într-o remarcabilă sinteză a întregii gândiri vedantine.
în Upanişade, Deussen a găsit suportul teoretic al unui idealism al cunoaşterii în doctrina că "această întreagă ordine spaţială se bazează numai pe o iluzie (maya) înnăscută prin constituţia intelectului nostru, că în realitate nu există decât o Fiinţă situată deasupra spaţiului şi timpului, pluralităţii şi devenirii, care se manifestă în toate formele naturii şi pe care eu o simt şi o găsesc în lăuntru-mi întreagă şi nedivizată, ca pe propriu-mi Sine, ca pe Atman".
Filosofia Upanişadelor reprezintă "punctul culminant al concepţiei indiene despre lume, atins încă din timpurile vedice, şi neîntrecut ca însemnătate filosofică de nici unul din fenomenele ulterioare". Din perspectiva acestei concepţii, eliberarea, ţelul ultim al oricărui demers, "nu trebuie privită ca o devenire întru ceva, nu este o nouă geneză propriu-zisă, ci numai conştientizarea unui ceva prezent dintotdeauna însă până atunci ascuns nouă".
Cuvânt înainte ... 7
Listă alfabetică a celor mai importante Upanişade ... 10
A. INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA UPANIŞADELOR
I. LOCUL UPANIŞADELOR ÎN LITERATURA VEDEI ... 15
1. Veda şi părţile sale ... 15
2. Brahmana, Âranyaka, Upanişad ... 16
3. Upanişadele celor trei Vede mai vechi ... 18
4. Upanişadele Atharvavedei ... 20
5. Despre semnificaţia cuvântului upanişad ... 23
II. CONSIDERAŢII DESPRE ISTORIA UPANIŞADELOR ... 29
1. Cea dintâi origine a Upanişadelor ... 29
2. Upanişadele existente ... 34
3. Upanişadele la Bădarăyana şi la Sankara ... 38
4. Cele mai importante culegeri de Upanişade ... 43
III. CONCEPŢIA FUNDAMENTALĂ A UPANIŞADELOR ŞI SEMNIFICAŢIA ACESTEIA ... 48
1. Concepţia fundamentală a Upanişadelor ... 48
2. Ideea upanişadică şi filosofia ... 50
3. Ideea upanişadică şi religia ... 54
B. SISTEMUL UPANIŞADELOR
Observaţie preliminară ... 61
PRIMA PARTE A SISTEMULUI UPANIŞADELOR: TEOLOGIA SAU DOCTRINA DESPRE BRAHMAN
I. DESPRE COGNOSCIBILITATEA LUI BRAHMAN 63
1. Este Veda sursa ştiinţei lui Brahman? ... 63
2. Mijloace pregătitoare pentru cunoaşterea lui Brahman ... 68
3. Sacrificiul ... 70
4. Asceza (tapas) ... 73
5. Alte condiţii preliminare ... 77
6. Punctul de vedere al ignoranţei, al ştiinţei şi al supraştiinţei referitor la Brahman ... 80
II. CĂUTAREA LUI BRAHMAN ... 92
1. Atman (Brahman) ca Unitate ... 92
2. Încercările de explicare ale lui Balaki ... 93
3. Încercările de explicare ale lui Sakalya ... 94
4. Şase definiţii unilaterale ... 95
5. Definiţii ale lui Atman Vaisvanara ... 96
6. Instruirea gradată a lui Narada ... 98
7. Trei Atmani diferiţi ... 100
8. Cinci Atmani diferiţi ... 102
III. REPREZENTĂRI SIMBOLICE ALE LUI BRAHMAN ... 105
1. Remarci preliminare şi ordonare ... 105
2. Brahman ca Prana şi Vayu ... 107
3. Alte simboluri ale lui Brahman ... 115
4. Încercări de răstălmăcire a reprezentărilor simbolice ale lui Brahman ... 121
5. Răstălmăciri şi substituiri ale datinilor rituale ... 123
IV. BRAHMAN ÎN SINE ... 129
1. Observaţie preliminară ... 129
2.Brahman ca cel ce fiinţează şi ca cel nu fiinţează (sat şi asat) ca realitate şi ca nonrealitate (satyatn şi asatyam) ... 131
3. Brahman ca gândire, conştiinţă (cit) ... 134
4. Brahman ca beatitudine (ananda) ... 141
5. Natura negativă şi incognoscibilitatea lui Brahman în sine ... 147
V. BRAHMAN ŞI LUMEA ... 158
1. Realitatea unică a lui Brahman ... 158
2. Brahman ca principiu cosmic ... 160
3. Brahman ca principiu psihic ... 166
4. Brahman ca zeu personal (Isvara) ... 172
PARTEA A DOUA A SISTEMULUI UPANIŞADELOR: COSMOLOGIA SAU DOCTRINA DESPRE LUME
VI. BRAHMAN CA DEMIURG ... 179
1. Observaţii preliminare la cosmologie ... 179
2. Crearea lumii şi doctrina despre Atman ... 180
3. Crearea naturii anorganice ... 184
4. Natura organică ... 192
5. Sufletul lumii (Hiranyagarbha, Brahman) ... 195
VII. BRAHMAN CA SUSŢINĂTOR ŞI DOMNITOR ... 198
1. Brahman ca susţinător al lumii ... 198
2. Brahman ca domnitor al lumii ... 202
3. Libertatea şi lipsa de libertate a voinţei ... 204
4. Brahman ca providenţă ... 207
5. Cosmografia Upanişadelor ... 209
VIII. BRAHMAN CA NIMICITOR AL LUMII ... 215
1. Teoria Kalpa a Vedantei târzii ... 215
2. întoarcerea fiinţelor individuale în Brahman ... 216
3. întoarcerea universului în Brahman ... 218
4. Asupra motivelor doctrinei despre nimicirea lumii în Brahman ... 220
IX. IREALITATEA LUMII ... 222
1. Doctrina despre Maya ca bază a oricărei filosofii ... 222
2. Doctrina despre Maya în Upanişade ... 223
3. Doctrina despre Maya în forme de reprezentare empirice ... 230
X. GENEZA SISTEMULUI SAMKHYA ... 234
1. Scurtă prezentare a doctrinei Samkhya ... 234
2. Geneza dualismului ... 238
3. Geneza seriei evoluţiei ... 240
4. Geneza doctrinei despre Guna ... 244
5. Geneza doctrinei despre mântuire ... 247
PARTEA A TREIA A SISTEMULUI UPANIŞADELOR: PSIHOLOGIA SAU DOCTRINA DESPRE SUFLET
XI. SUFLETUL SUPREM ŞI SUFLETUL INDIVIDUAL ... 249
1. Punctul de vedere al Vedantei târzii ... 249
2. La origine, numai un suflet ... 250
3. Sufletele individuale în comparaţie cu cel suprem ... 251
4. Temeiul întrupării ... 254
XII. ORGANELE SUFLETULUI ... 256
1. Concepţia târzie ... 256
2. Atman şi organele ... 258
3. Manas şi cele zece indriye ... 263
4. Prana şi cele cinci ramificaţii ale sale ... 267
5. Corpul subtil şi determinarea morală ... 271
6. Elemente fiziologice din Upanişade ... 274
XIII. STĂRILE SUFLETULUI ... 287
1. Cele patru stări ... 287
2. Veghea ... 290
3. Somnul cu vise ... 292
4. Somnul profund ... 295
5. Turiya ... 298
PARTEA A PATRA A SISTEMULUI UPANIŞADELOR: ESHATOLOGIA SAU DOCTRINA DESPRE
TRANSMIGRAŢIA SUFLETULUI ŞI ELIBERARE PRECUM ŞI DESPRE DRUMUL CĂTRE ACEASTA
(FILOSOFIE PRACTICĂ)
XIV. TRANSMIGRAŢIA SUFLETULUI ... 303
1. Semnificaţia filosofică a doctrinei despre transmigraţia sufletului ... 303
2. Eshatologia vedică veche ... 306
3. Germenii doctrinei despre transmigraţia sufletului ... 313
4. Geneza doctrinei despre transmigraţia sufletului ... 317
5. Evoluţia doctrinei despre transmigraţia sufletului ... 320
XV. ELIBERAREA ... 327
1. Semnificaţia doctrinei despre eliberare ... 327
2. Originea doctrinei despre eliberare ... 328
3. Eliberarea este cunoaşterea lui Atman ... 332
4. Doctrina eliberării în veşmânt empiric ... 343
XVII. PRIVIRE RETROSPECTIVĂ ASUPRA UPANIŞADELOR ŞI A DOCTRINELOR LOR ... 380
1. Observaţii preliminare ... 380
2. Idealismul ca viziune fundamentală a Upanişadelor ... 382
3. Teologie (doctrina despre Brahman sau Atman) ... 385
4. Cosmologie şi psihologie ... 389
5. Eshatologie (transmigraţia sufletului şi eliberarea) ... 391
INDEX ... 396
PAUL DEUSSEN - note biografice ... 422
cartea cuprinde 432 pagini în format 14x22cm şi o greutate de 0.470 kg
ISBN: 978-973-111-001-1
cartea a fost vizualizată de 381 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri
Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
Poşta Română 6.00 lei
Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe 8.00 lei
Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti 19.00 lei
livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 250.00 lei
Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Filosofia Upanişadelor"