Forţe ale vieţii, forţe formatoare

   Punctul de pornire pentru autoobservarea gândirii este o succesiune liniştită, ordonată de gânduri. La încercarea cu caracter de exerciţiu, adică încercarea executată cu o atenţie sporită, de a alătura în mod logic un gând de altul un timp mai îndelungat, se arată foarte multe în răstimpul observării. Contrar unei păreri larg răspândite, gândirea noastră obişnuită cotidiană nu este o succesiune bine ordonată de paşi în gândire, care să înceapă cu o întrebare, o căutare sau o reflectare şi să se încheie cu un răspuns, o soluţie sau o aprofundare. Prima încercare de a produce, de exemplu, pe seama unei probleme ceva mai dificile de matematică, un excurs liniştit, netulburat de gândiri, pus în mişcare numai de legăturile interioare obiective, demonstrează că multe forţe date de la natură şi condiţionate de civilizaţie determină contrariul în gândirea noastră. Succesiunea de gânduri nu urmează legături logice sau pline de fantezie exactă şi nu este structurată de idei, ci de tot felul de alte lucruri. Rezultatul îl constituie succesiunile de gânduri întrerupte, îndreptări în direcţii arbitrare prin asociaţii arbitrare, "începuturi de succesiuni de idei" impulsionate iarăşi şi iarăşi prin stimuli sensibili mereu schimbători, parţial exteriori, parţial interiori, prin dispoziţii lăuntrice şi stări corporale. Un suflet temător gândeşte altfel decât unul sigur de sine, un stomac flămând altfel decât unul sătul!
   Ceea ce se numeşte gândire cotidiană se aseamănă mai degrabă cu un joc dezordonat decât cu o muncă, la care, în mod uimitor, apariţia regulată de rezultate pline de sens în privinţa problemelor puse este pe deplin satisfăcătoare pentru necesarul cotidian. Intre acestea rămâne totuşi mult loc pentru un mod mai mult jucăuş şi lipsit de ţel de dezvoltare a gândurilor. În mod ciudat, tocmai acest aspect jucăuş furnizează o rezistenţă considerabilă, dacă vrem să-l limităm şi să-l dirijăm conştient într-o "muncă de gândire direcţională".
   Dacă nu luăm în considerare aceste dificultăţi, gândirea însoţită de o atenţie sporită a operaţiilor matematice simple ca adunarea, scăderea sau înmulţirea este suficientă pentru autoobservarea gândirii, numai să poată fi menţinută un timp suficient de lung şi găsirea rezultatelor nu se epuizează exclusiv în asocieri de soluţii rapide (amintiri antrenate).
   Pe marginea unei operaţii simple de înmulţire din şirul 10x10, 11x11, 12x12,... 21x21 se poate afla,în principiu,tot ceea ce este important despre modul obişnuit de gândire. Conţinuturile condiţiilor de la (3) şi (6) din şirul condiţiilor de tipul "Trebuie" pot fi bine vieţuite în soluţionarea acestei probleme. Condiţia esenţială pentru această trăire este atenţia mărită, prilej cu care se poate observa că nu este vorba de "puţin mai multă" atenţie, ci de considerabil mai multă forţă de persistenţă ordonată. Căci numai o parte din aceasta poate fi folosită spre rezolvarea problemelor, care trebuie în orice caz să fie corecte. Profunzimea trăirilor depinde de câtă atenţie poate disponibiliza cel care socoteşte, pentru observarea însăşi a activităţii de calcul. Aici se poate strecura o greşeală, dacă vrem să ne impregnăm cu această atenţie particularităţile căii de soluţionare şi să reflectăm asupra lor. Nu despre asta este vorba!
   Este vorba de cu totul altceva. Trebuie răspuns la întrebări simple, cum ar fi: Ce este, de fapt, în capul meu o cifră? Unde se află ea? Este evident că în timpul socotirii, cifrele se mişcă - cine face asta, şi cum? Este evident că în timpul socotirii, cifrele se transformă - cum se petrece aceasta? Unele cifre dispar, apar altele - încotro se duc, de unde vin? Acestea sunt întrebări care aproape nu se pun în societatea noastră în felul acesta. De aceea lipsesc şi conceptele potrivite pentru experienţele corespunzătoare, în cazul în care acestea se formează în mod întâmplător.
   Ponderea principală a acestui exerciţiu constă, aşadar, în dobândirea de experienţă în sensul cuceririi de noi câmpuri de percepţie în domeniul inconştient al gândirii. Procesul prin care se...

   ...curgătoare: apar entităţi, şi aceste entităţi lucrează exact acolo unde mai înainte nu puteam vedea nici o legătură.
   Oricât de diferite ar putea fi aceste fiinţe, ele au cu toatele o forţă anume, care poate fi desemnată drept "rigoare". Prin această "rigoare" ele sunt superioare forţelor formatoare uşoare şi mobile şi, pe de altă parte, sunt asemănătoare încremenirii "relative" a substanţelor fizice. Faptul că aceste fiinţe au în felul acesta posibilitatea să menţină laolaltă forţele formatoare şi substanţele fizice este uşor de întrevăzut.
   Două exemple pot descrie activitatea fiinţelor elementale: pe lângă căile de conducere a sevei din trunchiurile copacilor, se găsesc multe fiinţe, individualizate. Ele fac posibilă prin îngrijirea cu devotament urcarea şi coborârea substanţelor şi forţelor, proces în care traiectoriile strălucesc într-un galben-auriu luminos. Alte fiinţe, mai înghesuite, acţionează din afară spre lăuntrul frunzei plantei şi se străduiesc să împrăştie lamina frunzei, să creeze o suprafaţă mare a frunzei, proces în care alte forţe le pun la rândul lor limite. Această creaţie este învăluită în albastru.
   înainte de a expune forţele formatoare ale unor plante bine cunoscute, vom mai aborda încă, pe scurt, câteva aspecte generale relativ la activitatea observării în lumea elementală:
   1. Autorului i-a rezultat, în strădaniile sale de observare, următoarea succesiune: "percepţie sensibilă - forţe formatoare simple - ansambluri de forţe formatoare complexe - fiinţe elementale simple - fiinţe elementale «superioare»". Este sigur însă că oameni cu alte predispoziţii pot parcurge această cale, de exemplu, în succesiune inversă sau pornind de la mijloc.
   2. Perceperea forţelor formatoare se bazează pe faptul că observatorul se contopeşte pe o porţiune cu fiinţele pe care le observă. Separarea rigidă subiect-obiect din lumea fizică este anulată pe o porţiune. Acest fapt ne face pe de o parte fericiţi, dar pe de altă parte aduce şi dificultăţi. Forţele Eului nostru sunt încă foarte tinere şi comparativ cu situaţia noastră sufletească şi vitală, încă foarte slabe. Căci cu această evoluţie a Eului noi ne aflăm abia la început. Faptul de a trăi în această lume împărţită în subiect şi obiecte este pentru noi o ocrotire, pentru că specificul concentrat şi retras al lumii fizice se menţine la distanţă în conformitate cu natura sa şi nu ni se impune prea tare. Prin singurătatea noastră, Eul nostru se poate familiariza treptat în noi. Noi nu putem percepe forţele eterice fără să fim atinşi de ele, ceea ce înseamnă că ele ne influenţează, ne transformă. Eul din noi trebuie să reziste acestora, şi în curând vom observa graniţele acestei capacităţi de rezistenţă. Acestea trebuie neapărat respectate, şi noi nu trebuie să vrem să ne pierdem cu toată puterea în "minunata" lume a forţelor vieţii. Lumea fizică este o lume dureroasă, o lume a suferinţei, dar pentru evoluţia noastră ea este sănătoasă.
   3. Deoarece forţele formatoare ne influenţează şi ne transformă, este neapărat necesar să remarcăm unde anume observăm - şi trebuie să ne educăm în mod corect în acest sens -: afară, la plantă; în forţele care pătrund în noi; sau în noi înşine, care reacţionăm în mod absolut personal la această pătrundere în noi. Deşi în lumea elementală graniţele sunt cu mult mai puţin precis delimitate decât în fizic, aceste trei centre de greutate ale observării sau locuri, sau perspective ale observării pot fi totuşi diferenţiate şi pot fi selectate printr-o oarecare strădanie: In primul "loc de observare" percepem structura forţelor plăsmuitoare ale plantei.
   În al doilea loc putem trăi faptul că forţele formatoare de afară acţionează asupra forţelor formatoare din trupul nostru într-un mod stimulator. Aici este posibilă minunata şi deosebit de importanta înţelegere a faptului că ceea ce acţionează acolo, afară, este pe deplin înrudit şi de aceeaşi natură cu ceea ce acţionează în noi înşine. Observarea stimulării unor procese vitale absolut precise din propriul ansamblu al vieţii şi cea a proceselor formatoare din afară din plante se fructifică reciproc într-un mod absolut deosebit.

   Astfel, nivelul eteric poate fi văzut drept ceva spiritual, ca în tipul de împărţire A, deşi ca treaptă cea mai de jos a acestuia, dar totuşi ca fiind deja ceva spiritual. Acest lucru este justificat, deoarece nivelul eteric se află dincolo de Pragul întru totul greu de depăşit, dincolo de prăpastia ce se deschide între percepţiile sensibile date de la natură în lumea fizică şi percepţiile suprasensibile ce se cuceresc cu greu. Din perspectiva fizic-sensibilă nivelul eteric este totuşi foarte înalt.
   Dar - din privirea de ansamblu a celor patru trepte - el poate fi văzut şi numai ca o lume de tranziţie, ca prima lume de tranziţie dintre două lumi înspre spiritualul propriu-zis (C). Acest aspect este la fel de justificat dacă am învăţat să cunoaştem lumea spirituală cu potenţialul ei imens, covârşitor de forţe, şi judecăm forţele eterice din acest punct de vedere. Forţele eteric-viului apar atunci mai degrabă prietenoase şi modeste.
   Primul mod de a vedea lucrurile în care forţele eterice, atunci când apar pentru prima oară în toată puritatea lor, sunt trăite drept extrem de frumoase, de puternice şi ca fenomene deosebit de impresionante, fac să se nască în om un respect absolut deosebit faţă de această lume. Acest respect, această admiraţie şi veneraţie sunt hrănite în plus: pe de o parte, prin dificultatea de a depăşi Pragul care îl separă pe om de această lume, pe de altă parte prin ecouri ale acestui moment istoric. Momentul istoric constă în aceea că în vremurile mai vechi doar câtorva oameni, puţini, le era rezervat să depăşească acest Prag, şi că faţă de aceşti oameni exista un înalt respect, exista o mare consideraţie şi veneraţie, dar şi teamă din cauza resimţirii fireşti a unei inferiorităţi.

   Relativ la conceptul de "clarvăzător" şi evaluarea sa

   Ultimele două motive menţionate contribuie la a-i eticheta pe oamenii care pot percepe incipient în ziua de azi în domeniul suprasensibil cu conceptul de «clarvăzător», preluat tot din trecut, acordându-le cu aceasta un nimb durabil, ceea ce, în funcţie de caracterul persoanei respective, se poate manifesta foarte diferit. Raportat însă la ceea ce este o percepţie incipientă în domeniul suprasensibil şi ce înţelegere de sine poate ea mijloci celui care percepe, această «afişare» constituie ceva absolut inutil şi chiar un element deranjant, un obstacol. La fel cum cele două motive menţionate conferă oamenilor cu percepţii suprasensibile incipiente un anumit status care, din motivul necunoaşterii etaloanelor de apreciere, poartă adesea caracterul unei supraevaluări, acest status poate fi desemnat şi drept ceva întru totul inutil, chiar antagonist. Aceasta din cauză că trecerea peste pragul dintre lumea sensibilă şi cea suprasensibilă este dificilă mai degrabă din motive aflate în propria biografie decât în sine.
   Dar motivele biografice, care constau în raporturile karmice, facultăţile dobândite până acum şi în special din ţelurile lăuntrice pe care şi le stabileşte fiecare, sunt extrem de complicate. Cunoaşterea limpede a propriilor ţeluri lăuntrice, pe care le-a stabilit «omul mai înţelept din noi» (concept preluat de la Rudolf Steiner) şi care acţionează în majoritatea cazurilor inconştient, adânc în voinţă, ar împiedica deja prin sine ca omul să supraaprecieze capacităţile altora.

   Aprecierea capacităţii de percepţie în suprasensibil

   Capacitatea de a putea percepe dincolo de Prag, la baza lumii elementale, nu este, în sine şi pentru sine, atât de proeminentă. Acest lucru devine imediat limpede dacă încerci să-ţi extinzi aceste capacităţi, pentru a ajunge şi la alte domenii ale percepţiei supra¬sensibile, o alta decât cea în care ai ajuns prin propria strădanie sau prin destin, aparent întâmplător. Atunci devine imediat limpede cât de multă strădanie şi transformare lăuntrică mai sunt necesare pentru a-ţi forma alte organe de percepţie sau direcţii de percepţie pentru alte domenii, decât cele în care, să zicem, tocmai te afli printr-o coincidenţă favorabilă. Te simţi atunci de-a dreptul începător, ca «boboc» care nu numai că nu are nimic de făcut cu...

   Printr-o autoobservare subtilă se poate constata ca mişcări în conştienţa de veghe exact ceea ce aşteaptă Steiner în acest context de exerciţii. Ceea ce aşteaptă el în această privinţă este expus într-o conferinţă despre "Perspectivele spirituale ale antroposofiei":
   "Gândirea este acum activitatea trupului eteric sau al forţelor formatoare, astfel încât putem spune: Pe măsură ce omul gândeşte în stare de veghe, ca fiinţă pământească sensibilă, el îşi îndreaptă trupul forţelor eterice sau al forţelor formatoare în afară. Dar cu aceasta am cuprins cu privirea, în fond, numai o parte a trupului eteric sau al forţelor formatoare. Şi cuprinzând cu privirea ceea ce avem în conştienţa de veghe obişnuită, gândurile despre lumea exterioară, este ca şi cum am putea observa fizic un om datorită unor raporturi oarecare, doar din spate (...).
   Aşa este atunci când devenim conştienţi de gândirea asupra lumii exterioare: Noi privim oarecum spre partea din spate a gândirii. Şi, în fond, noi trebuie să ne transpunem în posibilitatea de a observa gândirea omului din cealaltă parte, unde ea nu este îndreptată spre impresiile simţurilor exterioare, acolo unde ea ne arată latura ei ascunsă.
   Atunci ajungem la ceva întru totul remarcabil. Atunci gândirea nu ne apare aşa cum ni se prezintă când o purtăm în conştienţă ca imagini ale lumii sensibile exterioare. Atunci, văzută din această altă parte, gândirea noastră, care constituie forţele trupului nostru eteric sau al forţelor formatoare, se transformă în forţe care clădesc organismul nostru fizic, în forţe care creează în organismul nostru fizic.
   Când creştem, când organele noastre sunt formate începând de la starea de germene, când organele noastre sunt modelate plastic, avem de-a face cu celălalt aspect al gândirii, care intervine activ pornind din trupul eteric sau trupul forţelor formatoare şi ne organizează. Ceea ce acţionează şi trăieşte în noi, atunci când creştem, prin aceea că prelucrăm în noi alimentele, ceea ce există în noi de fapt ca forţe formatoare constituie celălalt aspect al gândirii. Gândirea obişnuită determină în noi numai gândurile cu aspect de umbră; ea reprezintă partea din spate a gândirii. Dar ceea ce dă organului nostru de gândire, ceea ce ne perfecţionează creierul şi întregul nostru sistem nervos, este forţa creatoare a gândirii, şi aceasta este totodată forţa creatoare a trupului forţelor formatoare sau a trupului eteric. Acesta este cealaltă parte.
   Nu este nevoie de multă forţă clarvăzătoare pentru a-ţi da seama cum acţionează de fapt în om această forţă creatoare a gândirii ca forţă de creştere, forţă formatoare. Aş spune că este nevoie doar să faci un pas înapoi înlăuntrul tău, pentru a deveni conştient că gândirea nu este o simplă copie cu aspect de umbră a lumii exterioare, ci o activitate internă. Este nevoie doar să faci un pas înapoi, din îndreptarea spre lumea exterioară înspre ceea ce facem, ce gândim lăuntric, şi atunci ne dăm seama de această activitate a gândirii."
   Steiner aşteaptă ca noi să facem un pas înapoi de la acea parte a gândirii ce constituie doar o prelungire a vieţii sensibile în noi, de la partea îndreptată spre Pământ, de la partea din spate a gândirii, pe care o considerăm în mod curent drept partea ei din faţă.
   Exact această mişcare este provocată, spre ea se tinde, ea este facilitată, aşteptată, atunci când se pune în cadrul metodei BF întrebarea: Unde se află imaginile cotidiene de reprezentare, unde este locul în care se depozitează viaţa sensibilă?" Răspunsul nu poate fi trăit fără o mişcare făcută înapoi, fără să ieşi din reprezen¬tările şi imaginile sensibile şi să faci un pas înapoi. Atât timp cât mă aflu «în imagine», nu pot observa faptul că am această imagine. Trebuie să urmeze un prim pas înapoi decisiv, pentru ca să pot dobândi de fapt o perspectivă de observare a reprezentărilor. Această ieşire din faptul de a fi legat cu imaginea, cu conţinutul imaginii, această creare de distanţă este un prim pas înapoi în propriul interior.
   Dar să mergem mai departe. Dacă am creat această distanţă şi pot observa imaginile reprezentate ca fiind ceva exterior, se poate...