Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Fraţi şi surori joi, 21 septembrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Fraţi şi surori

cum ne influenţează viaţa legăturile fraterne
de Jeffrey Kluger
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Fraţi şi surori Imaginea mare preţ Eu Sunt: 28,00 lei

preţ listă: 29,90 lei

reducere:
1,90 lei (6,35%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Fraţi şi surori

Din clipa în care ne naştem, fraţii şi surorile noastre ne sunt colaboratori şi complici, modele de urmat în viaţă sau de evitat, cei cu care ne certăm, tovarăşii noştri de joacă, sfătuitorii, sursele de invidie şi motivele noastre de mândrie. Nimeni nu ne afectează la fel de profund ca fraţii şi surorile noastre nici măcar părinţii, copiii sau prietenii noştri.
Jeffrey Kluger a crescut într-o familie extinsă are patru fraţi şi o soră, doi dintre ei fiind vitregi. Plecând de la experienţa personală, autorul explorează, cu inteligenţă şi umor, lumea complexă a legăturilor fraterne din mai multe puncte de vedere: ştiinţific, psihologic, sociologic şi memorialistic.
Concluziile la care ajunge autorul, plecând de la studii ştiinţifice recente, sunt uimitoare: primii născuţi au un IQ mai mare cu câteva puncte faţă de ceilalţi fraţi; 65% dintre mame şi 75% dintre taţi favorizează unul dintre copii, de obicei pe primul născut; copiii singuri la părinţi nu suferă din cauza lipsei fraţilor, dimpotrivă, se bucură de un start mai bun în viaţă; ordinea naşterii influenţează evoluţia ulterioară a fraţilor; din cauza politicii copilului unic, numărul băieţilor sub 20 de ani din China este cu 32 de milioane mai mare decât cel al fetelor.
Indiferent că sunteţi copil unic sau aveţi zece fraţi şi surori, merită să citiţi această carte!
1. Gaşca fraţilor - si a surorilor ... 9

2. Echipa se adună
Legăturile fraterne într-o familie în extindere ... 22

3. Declanşarea ostilităţilor
De ce se ceartă fraţii între ei şi ce se poate face ... 42

4. Cine a fost primul?
Misterele ordinii naşterii ... 63

5. Copilul de aur
Favoritismul şi consecinţele sale ... 88

6. Despărţirea
Fraţii, surorile şi divorţul ... 109

7. Cârpeala
Familia reconstituită ... 128

8. îndrumările greşite
Drogurile, sarcina şi alte comportamente riscante ... 150

9. La casa de nebuni
Când fraţii îsi cresc fraţii ... 168

10. Dacă mi-o arăţi pe a ta...
Fraţii, sexul şi genul ... 192

11. Perechile şi paritatea
Lumile stranii ale gemenilor şi ale copiilor unici ... 220

12. Şi aşa mai departe...
Evoluţia în timp a legăturilor fraterne ... 251

Epilog ... 273
Mulţumiri ... 281
Index ... 284

pag. 16-17

   ...fraterne ar putea aduce date utile, încercarea de a le scoate la iveală n-ar fi decât o pierdere de vreme.
"Sunt atâtea variabile cu care trebuie să jonglezi", declară Laurie Kramer, profesor de studii aplicate în domeniul familiei la Universitatea Illinois, din Urbana-Champaign. "Există diferenţe de vârstă, diferenţe de sex, diferenţe legate de numărul de copii; există chestiunea veniturilor, a geografiei, a culturii şi a educaţiei. Complexitatea aceasta ne face mult prea adesea să renunţăm."
   Dar dacă oamenii de ştiinţă nu s-au arătat niciodată foarte interesaţi de studierea legăturilor fraterne, restul societăţii omeneşti pare să fi înţeles dintotdeauna că aceste relaţii au ceva special - cel puţin dacă ar fi să ne luăm după ponderea pe care o deţin în limbaj şi în artă. Nu întâmplător Dostoievski a scris un roman despre fraţii Karamazov. Nu întâmplător cântecul care a descris cel mai bine perioada Marii Crize din anii 1929-1933 s-a intitulat "Frate, nu ai un bănuţ şi pentru mine?" In secolul XX, femeile şi-au găsit forţa nu prin solidaritate sau unitate, ci considerându-se surori. Soldaţii intră în bătălie nu doar ca membri ai aceluiaşi detaşament sau camarazi de pluton, ci ca fraţi. Cei mai de seamă oameni ai Americii au făcut parte din frăţii; Războiul Civil din America este privit drept un act de fratricid naţional.
   Chiar şi acum, cu atât de numeroase şi regretabile dezmembrări ale familiilor, puterea legăturilor fraterne continuă să ne uimească. Relaţiile acestea pot fi marcate de un sentiment de demnitate: gândiţi-vă la Cooper Manning, la visurile lui de a juca fotbal spulberate în liceu din cauza stenozei spinale, stând pe tuşă şi ovaţionându-şi, cu o bucurie aparent autentică, fraţii mai mici, Peyton şi Eli, care jucau pentru a câştiga Super Bowlul. Pot fi marcate şi de un sentiment de irascibilitate: gândiţi-vă la Neil Bush, fratele unui preşedinte şi al unui guvernator, supravieţuitor atât al unui scandal financiar-bancar, cât şi al unui divorţ urât, şi care comenta la un moment dat: "M-am săturat să fiu comparat cu fraţii mei". La fel, pot fi marcate şi de măreţie: inventivitatea fraţilor Wright a fost mai mare decât cea a fiecăruia dintre ei luat în parte; fraţii Marx erau mai amuzanţi împreună decât separat. Oare fraţii Gershwin, cu armonizarea lor perfectă între muzică şi versuri, ar fi avut acelaşi succes dacă pe unul dintre ei îl chema Jones? Surorile Williams ar fi devenit sportivele desăvârşite care sunt dacă Venus nu ar fi încurajat-o pe Serena şi Serena nu ar fi încurajat-o pe Venus?
   Cei mai mulţi dintre noi păstrăm relaţia cu fraţii şi surorile noastre la un nivel mult mai discret şi mai puţin spectaculos, însă relaţia rămâne la fel de puternică. O casă plină de copii este ca un parlament plin de personalităţi aflate în permanentă mişcare - şi adesea în conflict. Se încheie alianţe şi au loc certuri, există loialităţi şi trădări. Momentele de dispreţ nu sunt niciodată date uitării şi se schimbă favoruri. Războaie izbucnesc zilnic în camera de joacă, războaie care necesită negocierea unor compromisuri şi semnarea unor tratate de pace care rămân în vigoare numai până la declanşarea unor noi ostilităţi, ceea ce se întâmplă în mod frecvent în mai puţin de o oră. "A te înţelege bine cu un frate sau cu o soră poate fi o experienţă complicată", afirmă Kramer fără nici o exagerare.
   Dar poate fi, în egală măsură, şi una instructivă: la urma urmei, maturitatea este definită prin relaţiile de egalitate cu semenii - la locul de muncă, în căsnicie, în comunitatea locală. Fraţi fiind, ne batem, ne îmbufnăm şi spumegăm de furie, dar noaptea revenim în paturile identice din camera noastră comună. Şi pacea se instaurează atunci când unul dintre fraţi îi oferă celuilalt o jucărie, îi împărtăşeşte un gând sau îi aruncă o pernă în cap într-o pretinsă provocare menită să elibereze tensiunea care pluteşte în aer printr-o joacă zgomotoasă sau printr-un hohot de râs. Undeva aici îşi face apariţia antrenamentul timpuriu pentru acea glumă pe e-mail care va rupe tăcerea în birou sau pentru semnalul de împăcare pe care soţul îl transmite întrebându-şi soţia unde ar vrea să meargă în vacanţa care se apropie.
   Şi toată această complexitate nu ia naştere decât din războaiele civile dintre fraţi. Mai este şi rivalitatea permanentă pentru preţioasa iubire şi atenţie parentală, fiecare copil încercând practic încă de la naştere să se formeze astfel încât să atragă privirea mamei şi a tatălui: Eu sunt cel deştept! Eu sunt cel simpatic! Eu sunt cel sportiv! Eu sunt cel drăguţ! Dacă o nişă este umplută,...

pag. 16-17

   ...fraterne ar putea aduce date utile, încercarea de a le scoate la iveală n-ar fi decât o pierdere de vreme.
"Sunt atâtea variabile cu care trebuie să jonglezi", declară Laurie Kramer, profesor de studii aplicate în domeniul familiei la Universitatea Illinois, din Urbana-Champaign. "Există diferenţe de vârstă, diferenţe de sex, diferenţe legate de numărul de copii; există chestiunea veniturilor, a geografiei, a culturii şi a educaţiei. Complexitatea aceasta ne face mult prea adesea să renunţăm."
   Dar dacă oamenii de ştiinţă nu s-au arătat niciodată foarte interesaţi de studierea legăturilor fraterne, restul societăţii omeneşti pare să fi înţeles dintotdeauna că aceste relaţii au ceva special - cel puţin dacă ar fi să ne luăm după ponderea pe care o deţin în limbaj şi în artă. Nu întâmplător Dostoievski a scris un roman despre fraţii Karamazov. Nu întâmplător cântecul care a descris cel mai bine perioada Marii Crize din anii 1929-1933 s-a intitulat "Frate, nu ai un bănuţ şi pentru mine?" In secolul XX, femeile şi-au găsit forţa nu prin solidaritate sau unitate, ci considerându-se surori. Soldaţii intră în bătălie nu doar ca membri ai aceluiaşi detaşament sau camarazi de pluton, ci ca fraţi. Cei mai de seamă oameni ai Americii au făcut parte din frăţii; Războiul Civil din America este privit drept un act de fratricid naţional.
   Chiar şi acum, cu atât de numeroase şi regretabile dezmembrări ale familiilor, puterea legăturilor fraterne continuă să ne uimească. Relaţiile acestea pot fi marcate de un sentiment de demnitate: gândiţi-vă la Cooper Manning, la visurile lui de a juca fotbal spulberate în liceu din cauza stenozei spinale, stând pe tuşă şi ovaţionându-şi, cu o bucurie aparent autentică, fraţii mai mici, Peyton şi Eli, care jucau pentru a câştiga Super Bowlul. Pot fi marcate şi de un sentiment de irascibilitate: gândiţi-vă la Neil Bush, fratele unui preşedinte şi al unui guvernator, supravieţuitor atât al unui scandal financiar-bancar, cât şi al unui divorţ urât, şi care comenta la un moment dat: "M-am săturat să fiu comparat cu fraţii mei". La fel, pot fi marcate şi de măreţie: inventivitatea fraţilor Wright a fost mai mare decât cea a fiecăruia dintre ei luat în parte; fraţii Marx erau mai amuzanţi împreună decât separat. Oare fraţii Gershwin, cu armonizarea lor perfectă între muzică şi versuri, ar fi avut acelaşi succes dacă pe unul dintre ei îl chema Jones? Surorile Williams ar fi devenit sportivele desăvârşite care sunt dacă Venus nu ar fi încurajat-o pe Serena şi Serena nu ar fi încurajat-o pe Venus?
   Cei mai mulţi dintre noi păstrăm relaţia cu fraţii şi surorile noastre la un nivel mult mai discret şi mai puţin spectaculos, însă relaţia rămâne la fel de puternică. O casă plină de copii este ca un parlament plin de personalităţi aflate în permanentă mişcare - şi adesea în conflict. Se încheie alianţe şi au loc certuri, există loialităţi şi trădări. Momentele de dispreţ nu sunt niciodată date uitării şi se schimbă favoruri. Războaie izbucnesc zilnic în camera de joacă, războaie care necesită negocierea unor compromisuri şi semnarea unor tratate de pace care rămân în vigoare numai până la declanşarea unor noi ostilităţi, ceea ce se întâmplă în mod frecvent în mai puţin de o oră. "A te înţelege bine cu un frate sau cu o soră poate fi o experienţă complicată", afirmă Kramer fără nici o exagerare.
   Dar poate fi, în egală măsură, şi una instructivă: la urma urmei, maturitatea este definită prin relaţiile de egalitate cu semenii - la locul de muncă, în căsnicie, în comunitatea locală. Fraţi fiind, ne batem, ne îmbufnăm şi spumegăm de furie, dar noaptea revenim în paturile identice din camera noastră comună. Şi pacea se instaurează atunci când unul dintre fraţi îi oferă celuilalt o jucărie, îi împărtăşeşte un gând sau îi aruncă o pernă în cap într-o pretinsă provocare menită să elibereze tensiunea care pluteşte în aer printr-o joacă zgomotoasă sau printr-un hohot de râs. Undeva aici îşi face apariţia antrenamentul timpuriu pentru acea glumă pe e-mail care va rupe tăcerea în birou sau pentru semnalul de împăcare pe care soţul îl transmite întrebându-şi soţia unde ar vrea să meargă în vacanţa care se apropie.
   Şi toată această complexitate nu ia naştere decât din războaiele civile dintre fraţi. Mai este şi rivalitatea permanentă pentru preţioasa iubire şi atenţie parentală, fiecare copil încercând practic încă de la naştere să se formeze astfel încât să atragă privirea mamei şi a tatălui: Eu sunt cel deştept! Eu sunt cel simpatic! Eu sunt cel sportiv! Eu sunt cel drăguţ! Dacă o nişă este umplută,...

pag. 117-118

   ...and Remarriage, a analizat unele dintre simptomele mai puţin discutate, dar la fel de perturbante, pe care copiii le manifestă pe parcursul divorţului. Potrivit acestui studiu, nu mai puţin de 80% dintre copii sunt preocupaţi de ideea despărţirii dintre părinţi, adesea în asemenea măsură încât orice altă activitate este neglijată, 53% încearcă să facă faţă situaţiei invocând faptul că divorţul nu s-a produs, iar 42% sunt extrem de îngrijoraţi de perspectiva custodiei parentale, fiind mai puţin neliniştiţi în privinţa părintelui care părăsise familia. Mai grav decât orice, 25% dintre copii se învinovăţesc pentru divorţ. Fenomenul apare mai frecvent la copiii de trei până la cinci ani - corespunzând vârstei la care aceştia au cea mai mică putere de a influenţa comportamentul neadecvat al adulţilor din jur.
   Drama psihologică a divorţului se reflectă nu numai în psihicul copiilor sau în relaţiile dintre părinţi şi copii, ci şi în cele dintre fraţi şi surori. O'Connor citează adesea primele rânduri din romanul Anna Karenina - "Familiile fericite sunt toate la fel; fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei" -, fapt cu atât mai adevărat în situaţia în care fraţii sunt martorii destrămării propriului cămin.
   Dintre toate loviturile pe care legăturile fraterne le primesc în timpul divorţului, cele mai grele apar ca urmare a luptelor legate de custodie. Este şi aşa destul de greu atunci când părinţii încep să se certe pe tema weekendurilor şi a vacanţelor de vară, lăsându-şi copiii să asiste neputincioşi la stabilirea calendarului. Dar lucrurile iau o întorsătură şi mai urâtă atunci când animozităţile sunt atât de mari - şi alianţele de dinainte de divorţ atât de bine consolidate - încât copiii ajung să fie împărţiţi între părinţi. Acest tip de împărţire a proprietăţilor vii, cu familia fragmentată ca un set de masă folosit în comun, este acum mai puţin uzual decât înainte, în parte pentru că multe studii asupra situaţiei copiilor cu părinţi divorţaţi au arătat cât de vital este ca fraţii şi surorile să trăiască împreună şi mulţi judecători au luat în considerare aceste avertismente. Fapt benefic din mai multe motive.
   în primul rând, pentru că în căminele destrămate copiii pot tânji după părintele care nu a obţinut custodia sa, iar această schimbare în viaţă îi poate pune la grea încercare abilităţile de socializare încă nedezvoltate pe deplin. Durerea pe care o resimte copilul va fi exacerbată în cazul în care va fi însoţită şi de cea a pierderii unui frate sau a unei surori. O traumă împărţită cu cineva este, de regulă, mai uşor de suportat, iar tovărăşia cu normă întreagă a unui frate empatic va face ca durerea să fie îndurată mai bine decât dacă fiecare membru al grupului mai mic rezultat după despărţire va fi lăsat să sufere de unul singur.
   Toate aceste adevăruri par acum foarte simple, însă nu au fost luate dintotdeauna în considerare de tribunale sau familii. Părinţii mei au divorţat când Steve avea zece ani, iar eu, Garry şi Bruce aveam opt, şapte şi respectiv şase ani. Mama a primit custodia noastră deplină, în timp ce tatei, care s-a mutat înapoi la New York, aşa cum îşi dorise, i s-au permis doar vizite în weekenduri şi în vacanţe. împărţirea a părut oarecum echitabilă, având în vedere tipul de tratament parental inegal şi uneori exploziv pe care îl practicase el - şi bănuiesc că tata a simţit la fel. Divorţul îl lovise însă în orgoliu şi tata a demarat o campanie pe termen lung pentru a schimba aranjamentul şi a obţine măcar custodia lui Steve. într-un final, a reuşit, şi la vârsta de 14 ani Steve s-a mutat la New York, instalându-se la o şcoală cu internat situată în nordul oraşului, de unde îl putea vizita pe tata în weekend. între timp, tata îşi refăcuse viaţa, deschizându-şi propria firmă de brokeraj şi, fapt mai deconcertant pentru noi, recăsătorindu-se.
   Eu înfruntasem plecarea tatei cu ochii uscaţi şi, bănuiesc, păstrându-mi cumpătul. Cu Steve însă, era cu totul altceva. îi puteam scrie zilnic, puteam vorbi des la telefon şi îl vedeam în vacanţe, dar unitatea fraternă mi se păruse dintotdeauna ceva inviolabil. Atunci când un sfert din ea fusese dislocat, am resimţit puternic durerea. Şi Steve a resimţit-o, la el despărţirii de fraţi adăugându-i-se şi o altă pierdere, la fel de mare, cea a părinţilor şi, la drept vorbind, şi cea a unei adrese permanente.
   La câţiva ani după aceea am fost într-o vizită la New York, având ocazia rară de a lua masa singur cu tata. Relaţia lui cu Steve eşuase la acea vreme şi Steve îşi petrecea tot mai mult timp la şcoală, ajungând să vină tot mai rar acasă, în oraş. Cred că tata a băut cocktailuri Manhattan la cina aceea şi, dacă memoria îmi...

pag. 184-185

   ...e bine să ai pe cineva cu care să împărţi responsabilitatea creşterii copiilor. Deşi părinţii aflaţi în astfel de situaţii nefericite îşi petrec adesea mai mult timp fierbând în suc propriu sau războindu-se deschis unul cu celălalt în loc să discute, când vine vorba de copii punţile de comunicare rămân de obicei deschise. Toate acestea dispar însă odată cu pierderea partenerului, iar atunci părintele rămas este tentat să se întoarcă spre copilul cel mai mare. Dacă primul născut consimte să se ocupe de îngrijirea fraţilor mai mici, oare aceasta nu înseamnă că ar putea participa şi la dezbaterile parentale pe care capii adulţi ai familiei obişnuiau să le aibă? Răspunsul este nu - din mai multe motive.
   în absenţa unuia dintre părinţi, chiar dacă fraţii şi surorile mai mici vor accepta noua autoritate a fraţilor mai mari, ei vor dori să-i vadă totuşi pe aceştia în chip de fraţi, nu de părinţi - o relaţie care va continua mult după ieşirea din copilărie. Un părinte care îşi înalţă primul născut mult peste ierarhia fraternă distruge echilibrul dintre fraţi, balanţa neputând fi uneori niciodată refăcută. Mai mult, acest comportament poate avea şi un impact asupra siguranţei şi respectului de sine ale copiilor care nu beneficiază de statutul privilegiat de confident al părintelui. Rivalitatea dintre fraţi pentru a intra în graţiile mamei şi ale tatălui va deveni şi mai acerbă atunci când mami sau taţi va rămâne singurul adult din familie. în acest caz, ultimul lucru pe care un părinte ar trebui să şi-l dorească este neglijarea distribuirii egale a îngrijirii şi a dragostei între toţi copiii. "Copiii care nu devin confidenţii părintelui încep să se întrebe de ce au fost lăsaţi pe dinafară", susţine Katherine Conger de la Universitatea California, din Davis. "Ei se întreabă: De ce mama petrece atâta timp cu fratele sau cu sora mea, şi nu cu mine?". Răspunsul - pentru că nu tu eşti cel mai mare dintre fraţi - este evident, dar nu îi alină anxietatea şi nici nu reduce tensiunea care se amplifică tot mai mult între fraţi.
   în unele familii, problema începe să apară chiar din perioada când părinţii sunt încă împreună. Warren Beatty şi Shirley MacLaine sunt doi actori de film celebri, dar totodată recunoscuţi şi ca alcătuind cea mai notorie pereche frate-soră de la Hollywood. Au avut şi ei rivalităţi şi divergenţe inevitabile, însă de-a lungul unor cariere care se întind pe zeci de ani au reuşit să rămână apropiaţi. în biografia lui Beatty, publicată de Suzanne Finstad în 2005 sub titlul Warren Beatty: A Private Man (Warren Beatty: un bărbat discret), autoarea nota: "Shirley a fost prietena cea mai bună şi mai plină de imaginaţie pe care Warren şi-ar fi putut-o dori. Ştiu că pare incredibil, a declarat ulterior MacLaine, dar noi ne jucam tot timpul împreună. La rândul său, Beatty nu şi-a ascuns niciodată admiraţia faţă de sora mai mare, pe care a numit-o odată prima mea pasiune."
   Nu copilăria a fost cea care a uşurat această apropiere. Cei doi au crescut în Arlington, Virginia, cu un tată beţiv şi o mamă mult prea tolerantă, care adesea nu făcea altceva decât să cureţe mizeria lăsată în urmă de soţ. Shirley era mai mare cu trei ani decât Warren şi până să împlinească 13 ani mama lor, Kathlyn, şi-o făcuse deja, în felul ei stângaci, confidentă.
   "Ca fiică", scrie Finstad, "ea [MacLaine] a avut acces la secrete materne care ar fi trebuit să rămână nedivulgate. Kathlyn a luat-o deoparte pe Shirley şi i-a mărturisit că şi-ar fi părăsit soţul dacă n-ar fi fost ea şi cu Warren". Mai rău, Shirley a fost cea nevoită să-i atragă atenţia mamei să arate mai mult curaj şi să-l înfrunte pe tată atunci când acesta o lua razna. ,,0 întrebam: de ce te porţi atât de diplomatic cu el?", o citează Finstad pe MacLaine. "Iar ea îmi răspundea: diplomaţia este cea care împiedică războaiele."
   Tatăl meu a trăit o experienţă similară în copilărie. Părinţii săi au divorţat - aşa cum avea s-o facă şi el mai târziu -, iar el a devenit atât sprijinul mamei în îngrijirea fratelui mai mic, cât şi canalul de comunicare dintre părinţi. Sigur, nu e întotdeauna un lucru rău ca un părinte singur să se bizuie pe un copil al său, iar atunci când toţi copiii sunt încă acasă şi are loc divorţul - sau moartea unuia dintre părinţi -, nu e nimic greşit ca părintele rămas să-şi ia ca ajutor pe unul dintre copii pentru a-l sprijini în creşterea celorlalţi. De fapt, atunci când fraţii au - să zicem - 13, nouă şi respectiv şase ani, asta ar fi o adevărată risipă de resurse, având în vedere că primul născut este suficient de mare pentru a exercita o autoritate reală - chiar dacă limitată. Părintele trebuie însă să fie atent şi la modul în care îi acordă această...

pag. 225-226

   ...cursurile de instrumente muzicale, computerele de ultimă generaţie, lecţiile de dans şi sporturile de după orele de şcoală şi li se pun la dispoziţie profesori şi instructori particulari care să îi ajute să le valorifice mai bine. în schimb, sunt mai puţin solicitaţi să ia parte la treburile casnice - în parte deoarece într-o casă cu un singur copil curăţenia este mai uşor de păstrat. Şi în absenţa mai multor copii, cu preferinţe şi temperamente diferite, li se satisfac mai toate poftele.
   "Gândiţi-vă numai că părinţii cu mai mulţi copii trebuie să le pregătească mâncăruri potrivite cu gusturile fiecăruia", spune Daniel Shaw de la Universitatea din Pittsburgh. "Cu un singur copil în casă, părinţii nu vor trebui să facă faţă decât dorinţelor lui. Ieşirile şi alte activităţi în familie pot fi şi ele determinate de voinţa copilului, spre deosebire de situaţia în care mai mulţi fraţi, aflaţi în diverse stadii de dezvoltare, încearcă fiecare să îşi impună preferinţele."
   Copiii unici pot fi mai sănătoşi decât ceilalţi. Simplul fapt că părinţii nu au de-a face decât cu un program şcolar - şi de plătit un singur set de facturi de la pediatru - înseamnă că acel copil va fi dus la medic mai des, iar recuperarea după o boală sau o rană îi va fi urmărită mai bine. (Acest avantaj al vieţii de copil unic pare să justifice, în mod paradoxal, una dintre descoperirile cele mai tulburătoare ale lui Hali, care i-a conferit însă o interpretare eronată. De-a lungul carierei sale, Hali a ţinut cu scrupulozitate evidenţa tuturor pacienţilor, acordând o atenţie specială copiilor pe care i-a catalogat drept "excepţionali şi deosebiţi". Pe lista aceasta figurau peste 1000 de copii, iar atunci când Hali i-a împărţit pe familii, a constatat că un număr disproporţionat de mare erau copii unici. Fapt de natură să pecetluiască, odată pentru totdeauna, opoziţia savantului faţă de copiii singuri la părinţi, având în vedere că Hali avea acum statistica de partea sa. însă interpretarea mai puţin sumbră - şi totodată mult mai corectă - este aceea că posibilitatea ca un copil unic care trece printr-o perioadă dificilă să fie dus la medic pentru îngrijire este mult mai mare decât în cazul unui copil provenind dintr-o familie numeroasă. Cel mai adesea, o astfel de perioadă dificilă trece, atât în viata unui copil unic, cât şi în cea a unuia cu fraţi si surori şi care nu va beneficia niciodată de ajutor profesionist. Ceea ce nu l-a împiedicat pe Hali să consemneze totuşi cazul copilului unic în arhivele sale.)
   Răsfăţul nu constituie, desigur, decât o parte a vieţii de copil unic; presiunea este o altă constantă, una mult mai greu de suportat. De la peşti la păsări şi de la mamifere la om, calculele reproductive sunt aceleaşi, indiferent de specie: este mai bine să ai mai mulţi descendenţi, căci asta îţi asigură o arie mai largă pentru pariurile genetice. Atunci când părinţii umani cresc o casă plină de copii, aritmetica elementară ne arată că cel puţin câţiva dintre ei vor creşte sănătoşi, vor deveni oameni bogaţi şi de succes şi vor avea, la rândul lor, o mulţime de copii. Prin contrast, un copil unic înseamnă un singur cal înscris în cursă - iar acela trebuie neapărat să fie calul câştigător. Nu numai că părinţii simt această presiune; ei o transmit şi copilului. "Există o presiune permanentă pe care părinţii o exercită asupra copilului unic, impulsionându-l să realizeze ceva măreţ în viaţă", spune Shaw. "Mulţi copii unici ajunşi la maturitate declară că le pare rău că nu au fraţi şi surori, pentru simplul motiv că prea multă atenţie a fost îndreptată asupra lor."
   Fenomenul este prezent în toate familiile cu un singur copil din toată lumea, însă se manifestă în mod mai vizibil în China, unde guvernul experimentează de decenii, la nivelul întregii populaţii, ştiinţa aducerii pe lume a unui singur copil. în 1979, China, care se confrunta cu perspectiva unei explozii demografice, a implementat celebra politică a copilului unic - sau, aşa cum a denumit-o Partidul Comunist conducător, "politica de planificare a naşterilor". Părinţilor li s-au oferit stimulente financiare şi locuri de muncă dacă făceau un singur copil, apoi se opreau, fiind ameninţaţi totodată cu represalii în cazul în care nu se supuneau restricţiilor reproductive.
   Chiar şi într-o ţară cu o populaţie atât de înregimentată, un proiect de inginerie socială de asemenea anvergură nu putea fi uşor de controlat, iar politica aceasta a copilului unic nu a putut fi aplicată în mod coerent. Urmărirea respectării regulilor a fost mult mai strictă în oraşe decât la ţară, iar câteva minorităţi etnice, care formează o parte relativ nesemnificativă a populaţiei,...

pag. 276-277

   ...o misiune, aceea ar fi pledoaria pentru idealul fratern - şi pentru mai buna înţelegere şi păstrare a legăturilor fraterne.
   Mamele şi taţii care nu se îngrijorează foarte tare când îşi văd copiii certându-se au dreptate să nu se alarmeze, căci certurile sunt o parte inevitabilă - şi nu neapărat nesănătoasă - a relaţiei dintre fraţi. însă greşesc dacă îşi închipuie că o legătură fraternă nu poate fi distrusă pe termen lung de certurile scăpate de sub control. Pentru că legăturile acestea sunt solide, dar nu indestructibile, iar cicatricele şi resentimentele pot dăinui toată viaţa. Părinţii şi fraţii deopotrivă ar trebui să ţină cont de asta.
   Fraţii care în copilărie cresc apropiaţi unul de altul vor fi şi loiali unul celuilalt, iar loialitatea, la rândul său, dă naştere unui sentiment de siguranţă. Multe se pot spune despre situaţiile în care, atunci când un pericol planează asupra ta, ai mereu la îndemână un frate sau o soră sau o întreagă cohortă de fraţi şi de surori care se vor strânge în jurul tău pentru a te apăra de rele. Repet, a afirma că un copil unic intră în lume timorat şi vulnerabil ar fi o exagerare, dar trebuie să recunoaştem că el este nevoit să îşi formeze singur o "gaşcă" în loc să profite de avantajul de a avea una gata formată, acasă. Părinţii de copii unici îşi pot ajuta cu blândeţe odraslele să-şi cultive prietenii statornice. Părinţii cu mai mulţi copii îi pot învăţa pe toţi valoarea loialităţii familiale, înţeleasă nu doar ca unul dintre avantajele de a avea fraţi, ci ca o datorie ce decurge din acest fapt.
   înţelepciunea este şi ea unul dintre câştigurile pe care le ai crescând alături de fraţi. Studiile care au evidenţiat IQ-uri mai ridicate la primii născuţi şi, într-o mai mică măsură, la ceilalţi fraţi mai mari, au suscitat destule controverse pentru a putea considera problema tranşată. Mai mult, chiar dacă o astfel de diferenţiere în IQ-urile fraţilor ar fi reală, toţi fraţii pot obţine cu relativă uşurinţă din alte părţi stimularea intelectuală de care au nevoie, compensând eventuala ei absenţă de acasă. însă a fi inteligent nu echivalează cu a fi înţelept - mai ales dacă vorbim despre înţelepciunea emoţională şi intelectuală -, şi aici rolul jucat de fraţi poate fi cu adevărat de mare folos.
   Cercetările au demonstrat robusteţea beneficiilor de care te poţi bucura mai târziu în viaţă atunci când înveţi în copilărie cum să-ţi rezolvi conflictele cu fratele în camera de joacă sau să te descurci bine cu fraţii şi cu surorile de sex opus. Toate aceste învăţături timpurii le purtăm mai departe în noi şi le valorificăm ulterior, chiar dacă uneori ele sunt exact opusul a ceea ce ar fi trebuit să facem; odată ajunşi la maturitate, înţelegem privind retrospectiv ce anume am greşit în relaţiile cu fraţii şi îndreptăm acele greşeli în relaţiile cu ceilalţi.
   Rivalitatea dintre fraţi, spun studiile, e de natură să încurajeze spiritul competitiv, însă la fel de bine ne poate marca pe termen lung, lăsându-ne un gust amar şi făcându-ne să ne simţim buni de nimic. Situaţia aceasta apare mai ales atunci când părinţii nu au grijă să recunoască de timpuriu meritele fiecărui copil şi să răsplătească eforturile fiecăruia cu un entuziasm egal. Lucrul se poate dovedi dificil în cazul în care unul dintre copii are realizări remarcabile şi de mare vizibilitate - e vedeta piesei puse în scenă la şcoală, mijlocaşul ofensiv al echipei de fotbal -, în timp ce un altul are talente care ies mai puţin în evidenţă. A încerca să păstrezi echilibrul între copii rămâne însă un lucru vital. La fel de esenţial este să nu dăm vina pe părinţi pentru insuccesele noastre. Fraţii care au avut parte de o rivalitate nedreaptă sau nefericită în copilărie pot îndrepta lucrurile la maturitate. Este păcat că doi realizatori de filme documentare atât de buni precum Ken şi Ric Burns se ceartă în public, dar fiind adulţi, vina le aparţine în totalitate.
   O astfel de responsabilitate este, încă din copilărie, parte din ceea ce înseamnă să ai fraţi, iar la maturitate aşteptările - evident - nu pot decât să crească. Fraţii adulţi trebuie să descopere singuri calea prin care să treacă peste disputele din trecut, presupunând că vor să o facă. Uneori este nevoie de un eveniment exploziv care să îi împingă de la spate - cu toate că în cazul relaţiilor combative, poate că astfel de situaţii s-au acumulat deja în timp. Alteori este nevoie ca toată lumea să se aşeze în jurul mesei şi, strângându-şi mâinile, să cadă de acord să nu mai învie niciodată fantomele trecutului. Uneori, consilierea psihologică individuală îi poate ajuta pe fraţi să-şi vadă mai departe de viaţă şi să-şi îmbunătăţească relaţiile. Alteori, vacanţele petrecute în comun de familia lărgită sau stabilirea unor întâlniri periodice regulate pot fi de folos.

  • cartea a apărut în iunie 2013 la editura Litera
  • cartea cuprinde 288 pagini în format 14x21cm şi o greutate de 0.265 kg
  • ISBN: 978-606-686-078-9
  • cartea a fost vizualizată de 2245 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Fraţi şi surori"
(psihologie > dezvoltare personală, psihologie > educaţie)
derulare
Marele ghid al existenţei
Marele ghid al existenţei
(dezvoltare personală)
Inima prosperă
Inima prosperă
(dezvoltare personală)
Hagakure
Hagakure
(dezvoltare personală)
Îngerii abundenţei
Îngerii abundenţei
(dezvoltare personală)
Femeile, alimentaţia şi Dumnezeu
Femeile, alimentaţia şi Dumnezeu
(dietoterapie, dezvoltare personală)
Cele nouă trepte
Cele nouă trepte
(dezvoltare personală)
Părinte în era digitală
Părinte în era digitală
(educaţie, socială)
Codul miracolelor tale cuantice
Codul miracolelor tale cuantice
(dezvoltare personală)
Şocul educaţiei
Şocul educaţiei
(dezvoltare personală, educaţie)
Darurile imperfecţiunii
Darurile imperfecţiunii
(dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare miercuri, 20 septembrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar