Frica

   Frica pre-conflict

   Psihologii o numesc pompa de adrenalină, în timp ce bodyguarzii îi spun factorul UAU. Secreţia spontană apare atunci când anticiparea nu este prezentă sau când o situaţie escaladează neaşteptat de repede, determinând pomparea adrenalinei. Acest sentiment este adesea atât de puternic, încât subiectul rămâne imobilizat în faţa confruntării, mintea confundând-o cu teroare pură. Acesta este cel mai grav mod de manifestare din cele trei.
   Pomparea adrenalinei apare de cele mai multe ori atunci când ne confruntăm cu situaţii pentru care nu suntem pregătiţi, de obicei aceleaşi situaţii ca şi cele în care are loc eliberarea treptată a adrenalinei, dar fără sentimentul de anticipare. Se poate să fii într-o întâlnire la serviciu şi să ţi se ceară să le vorbeşti celor de faţă fără să fii pregătit; sau ai o confruntare cu şeful/vecinul/partenerul de viaţă sau cu cineva care te atacă prin surprindere. De obicei, această primă lovitură declanşează tot procesul pe care îl presupune frica, de aceea la aceasta trebuie să fii atent.
   Se întâmplă în general atunci când garda mentală nu este activă, când poate ai lucrat prea mult sau ai mintea obosită. Aceasta este prima ocazie de a opri frica să ajungă să te domine. Imediat ce simţi că apare acest sentiment, acceptă-1 şi lasă valul de frică să treacă prin tine şi să iasă în exterior, nu fi tensionat, nu intra în panică, ci analizează-ţi sentimentele, nu da înapoi şi nici nu încerca să fugi de ele. Orice ai face, nu intra în panică, pentru că astfel nu vei face decât să perpetuezi frica.
   Ştiu că uneori este foarte greu. Exact în secunda în care simţi frica, îţi este groază de repetarea unei situaţii, iar întrebările încep să îţi răsară în minte: "De ce mi se întâmplă asta, de ce sunt atât de speriat, de ce nu dispare pur şi simplu sentimentul ăsta?" Nu te lăsa nicio clipă să fii autocompătimitor. M-am aflat de multe ori în situaţia asta şi ştiu cât este de greu. Tendinţa ta va fi de a încerca să te împotriveşti acestui sentiment, în timp ce o parte din tine ar vrea să strige "Scăpaţi-mă de sentimentul ăsta!".
   După cum am spus, panica perpetuează frica. Nu da vina pe corpul tău, care nu îţi trimite adrenalină decât pentru că simte că ai nevoie de ea, pentru că interpretează în panica ta o ameninţare concretă şi îţi trimite deci întăriri. Desigur, nu ai nevoie de şi mai multă adrenalină, ci de mai puţină. Dar trebuie să transmiţi acest lucru unui sistem nervos care funcţionează automat. Cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să accepţi sentimentul de frică, să te împiedici conştient de a intra în panică, indiferent cât de tentant ar fi, şi să nu încerci să te împotriveşti. Relaxează-te şi acceptă frica, simte cum trece prin tine, provoac-o chiar să vină cu o intensitate şi mai mare şi situează-te deasupra ei.
   Apoi, lasă să treacă timp. Panica va ceda când vei proceda astfel. Detaşează-te şi lasă gândurile care te ameninţă să treacă uşor pe lângă tine, fără să realizezi vreo legătură cu acestea.
   în general, în momentul în care anxietatea sau depresia a intrat în ecuaţie, raţiunea ta nu va mai fi la fel de stabilă şi vei simţi şi îţi vei imagina lucruri care nu sunt reale. Paranoia este efectul secundar al unei minţi suprasolicitate. Este de o impor¬tanţă crucială să nu cazi pradă gândurilor ameninţătoare şi să începi să derulezi scenarii de tipul "dar dacă", care declanşează constant secreţia de adrenalină, până când eşti dărâmat de frică. Mintea îţi va fi extenuată şi chiar mai predispusă la frică, încearcă să vezi care este cea mai rea situaţie posibilă şi spune-ţi că, indiferent de ce se întâmplă, poţi face faţă şi ai să faci faţă.

   Frica în confruntare

   Dacă te împotmoleşti sau lucrurile nu merg aşa cum plănuiai, creierul simte din nou pericolul şi va oferi un nou val de...

   8. Terapia

   Pe scurt şi la subiect, cel mai bun mod de a depăşi frica este să o confrunţi. Acest proces se numeşte terapia prin expunere. Prin expunerea la frica pe care o ai, te desensibilizezi. Nu putem învăţa decât în momentul în care ne aflăm efectiv în situaţia de confruntare. La fel cum nu poţi învăţa să înoţi decât în apă.

   A-ul, R-ul şi D-ul din Teoria despre Controlul Fricii

   Propria mea teorie despre controlul fricii, extrasă din experienţa mai multor ani în care am văzut că violenţa este un mod de viaţă într-un complex social cum este un club de noapte, constă în a permite adrenalinei să se elibereze în corpul tău, până când eşti pregătit să o canalizezi. Aşa cum laşi apa să curgă în chiuvetă atunci când dai drumul la robinet. Tânăr fiind, eram, din păcate, la mila propriei glande adrenale. Când se elibera adrenalină, fugeam. Făceam clasica greşeală de a confunda adrenalina cu frica şi ajunsesem să mă consider un laş. Mi se părea, de asemenea, că sunt singura persoană din lume care se simţea în felul acesta. A, R şi D? Acceptă, recunoaşte şi depăşeşte. Acceptă frica din corpul tău, recunoaşte-o ca adrenalină şi apoi depăşeşte-o prin expunerea la situaţia dificilă. Pentru ca frica să dispară, înlătură toate gândurile negative imediat ce acestea încearcă să pătrundă în mintea ta.

   Butonul Stop

   în general, adversarul interior nu ne permite să ne controlăm complet mintea, generând gânduri pe care nu am vrea să le avem. Dacă acesta spune Opreşte-te, de cele mai multe ori, chiar asta vom face. Iar dacă spune Nu lupta, pentru că o să pierzi, vom renunţa în general la luptă şi deci vom pierde din start pentru că nici măcar nu încercăm.
   Creierul nostru are totuşi instalat un buton automat de "stop", inclus de natură pentru a ne proteja corpul şi mintea de surmenaj.
   Prin evoluţie (şi absenţa animalelor preistorice din viaţa noastră de zi cu zi), am ajuns să avem o viaţă uşoară, iar acest buton automat de stop este adesea setat la un punct de toleranţă foarte scăzut. La cel mai redus indiciu de stres sau durere, creierul apasă stop, privându-ne de realizarea scopului pe care îl avem, din cauză că renunţăm prea uşor. De aceea se spune că cei mai mulţi oameni iau cu ei în mormânt visele pe care le-au avut.

   Extinderea butonului stop

   Acest buton de stop poate fi extins, dacă dorim să avem şi succese în viaţă (butonul de stop al fiecăruia se activează la...

   ...filmele pe care le-am urmărit pe sacul de box pe care îl aveam în garaj. Pentru a completa procesul de desensibilizare, m-am dus să asist direct la un antrenament de box.
   Nu este uşor să percepi limpede ceea ce mintea neglijează complet. Subconştientul are un dar de a face lucrurile să pară de două ori mai grave şi mai înfricoşătoare decât sunt de fapt. Dar dacă îi permiţi conştientului să perceapă "imaginea reală" vei scăpa de orice fantasme pe care le-ar putea crea inconştientul, în cele din urmă chiar m-am înscris la clubul de box pentru antrenamente. Şi nu a fost nici pe departe atât de rău pe cât îmi imaginasem şi aşa stau lucrurile în cele mai multe dintre cazuri.
   Cât despre teama de a nu fi umilit, mi-am spus că indiferent de ce s-ar fi întâmplat, puteam face faţă şi că merita să îmi asum acest risc. Ca prietenul despre care am vorbit la începutul cărţii, care voia să iasă din relaţia lungă ce nu mai mergea, dar se temea că lumea din afara relaţiei ar fi prea ostilă şi neiertătoare. Pentru a scăpa de fantasme, a ieşit din casă şi s-a uitat la ce îl aştepta. Şi, departe de a fi ostilă şi neiertătoare, lumea i-a dat mulţi prieteni şi s-a simţit fericit pentru prima oară după foarte multă vreme.
   Unul din prietenii mei, Jim Brown, este campionul Marii Britanii la salturi cu paraşuta. Ştie că de fiecare dată când sare din avion poate să moară, dar pentru el plăcerea salturilor cu paraşuta merită să îşi asume riscul suprem.
   Sunt alţi oameni care simt că o afacere merită riscul de a pierde bani sau de a pierde tot ce au. Indiferent de riscul pe care ţi-l asumi, dacă vrei cu adevărat ceva, trebuie să fii pregătit să faci faţă.

   Creşterea respectului de sine

   în paralel cu piramida fricii se află creşterea nivelului de respect faţă de sine. Cu fiecare frică pe care o confrunţi şi o învingi, respectul în sine va creşte, la fel ca şi încrederea în sine. Vei fi mai pregătit să faci faţă evenimentelor din viaţa ta şi, prin urmare, o să fii mai fericit fără povara permanentă a grijilor sub stăpânirea cărora trăieşte majoritatea oamenilor. în partea inferioară a scării te afli într-o poziţie de slăbiciune: în partea superioară a scării, într-una de putere.
   în drumul spre vârful piramidei, va trebui să treci adesea de obstacole şi greutăţi, iar drumul o să fie uneori accidentat. Când te afli în faţa obstacolelor şi greutăţilor nu trebuie decât să le depăşeşti. Iar când acestea nu apar, nu ţi le crea singur. De mult ori ajungi la un anumit nivel şi îţi spui: "Merge mult prea uşor. Când o să se ducă totul de râpă?" Adversarul meu interior inventa probleme pentru a mă opri din drum. Dacă treci printr-o perioadă bună, bucură-te de ea, iar când treci printr-o perioadă dificilă, descurcă-te.

   Recompense

   Un stimulent extraordinar pentru dezvoltare este să îţi acorzi recompense pentru ţelurile pe care le-ai atins. Dacă lucrezi la piramida fricii, oferă-ţi o recompensă pentru fiecare pas pe care l-ai urcat cu succes. Chiar şi atunci când lucrezi la piramida interioară îţi poţi oferi o recompensă pentru fiecare două trepte pe care le-ai urcat cu succes. Astfel, o să ai un premiu pe care să îl vizezi. Confruntarea fricii este o recompensă în sine, dar pentru că este abstractă nu este mereu uşor de apreciat la adevărata sa valoare şi de aceea, recompensele funcţionează foarte bine ca stimulente.
   O cină bună la un restaurant sau bilete la un spectacol, chiar şi o zi de pauză de la exerciţii pot reprezenta motivaţii (atâta vreme cât o zi de pauză nu se transformă într-o săptămână). De fiecare dată când realizam ceva dificil, mergeam la picnic...

   Indiferent de ceea ce încerci să realizezi în viaţă, fie că este excelenţă în artele marţiale, cel mai bun timp la alergări în atletism, dezvoltarea unei afaceri de succes sau chiar menţinerea unei relaţii sănătoase cu partenerul tău de viaţă, te vei lovi întotdeauna de obstacole şi capcane.
   In mintea ta, adversarul interior, dl Negativ, poate şi te va împiedica să ai succes în orice domeniu, dacă nu iei măsuri şi nu îl ţii sub control. Mintea poate fi ca un părinte excesiv de grijuliu, care nu vrea să lase prea mult copilul de capul lui. Imediat ce începi să capeţi anumite abilităţi şi să urci un pic pe calea propriei realizări, mintea îţi va arunca în drum obstacole concrete sau abstracte pentru a-ţi încetini urcuşul sau a te opri cu totul.
   Cu cât urci mai mult pe acest drum şi cu cât mai multe obstacole şi capcane depăşeşti, cu atât devii mai puternic şi deţii mai mult control asupra propriei tale minţi. La capătul urcuşului se găseşte scopul final al autocontrolului absolut. De-a lungul drumului o să-ţi dezvolţi o voinţă de fier şi un caracter de neînvins, datorită obstacolelor şi capcanelor peste care va trebui să treci.
   Vei fi şi mult mai înţelept, pentru că, dacă vrei să treci peste cele mai dificile obstacole şi capcane, vei fi nevoit să îţi scrutezi mintea, să îţi admiţi şi recunoşti slăbiciunile pentru a le putea confrunta şi depăşi, trecând astfel peste orice stavilă care te opreşte din drum. Această scrutare a propriei minţi se transformă în înţelepciune. De aceea, obstacolele şi capcanele sunt, în principiu, un dar de la Dumnezeu. Fără provocarea acestora, nu te-ai înţelepţi, nu ai dezvolta voinţa de fier de care este nevoie pentru a le confrunta şi nici caracterul de neînvins pe care ţi-1 vei construi dacă nu cedezi niciodată în faţa problemelor care te încearcă din greu.
   Metaforic vorbind, este ca atunci când scufunzi un tub într-un bol cu apă şi după ce se umple cu aer poţi vedea dacă este găurit undeva. în momentul în care afli pe unde curge, poţi astupa găurile, iar în final nu o să mai ai niciun fel de scurgeri.
   întregul urcuş trebuie să fie asemenea antrenamentului pentru un maraton sau pentru obţinerea centurii negre. Dacă priveşti lucrurile astfel, o să reuşeşti să ai mereu o perspectivă.
   Obstacolele şi capcanele sunt sau pot fi extraordinare. Acestea pot fi concrete sau abstracte. Uneori, când nu se iveşte niciun obstacol la orizont, mintea, dorind să te oprească din drum, va inventa unele cât se poate de naive.
   Practic, obstacolele şi capcanele se împart în trei categorii, deşi au ceva în comun: toate reprezintă motive pentru a ceda şi apar aproape întotdeauna atunci când subiectul tocmai începe să capete înţelegere şi competenţe. Recunoaşterea acestora ca obstacole şi capcane şi înţelegerea faptului că adevăratele beneficii ale antrenamentului vin numai prin depăşirea acestora te vor ajuta enorm în încercarea de a proceda astfel.
   Cele trei categorii în care se împart motivele de a nu continua călătoria metaforică sunt concrete, abstracte şi naive.

   Motivele concrete

   Aceste obstacole şi capcane neprevăzute sunt de vină mai mult decât oricare alt motiv pentru faptul că oamenii renunţă. Oase rupte, ligamente întinse, entorse ale gleznelor, boli (unul...