Graţia de fiecare zi

   A treia baghetă magică
   GÂNDURILE DE JUDECATĂ BLOCHEAZĂ LUMINA

   Când eram mică, o întrebam câteodată pe mama ceva legat de viaţa de zi cu zi, cum ar fi: "Luăm cina în oraş în seara aceasta?" sau "Ne întâlnim cu tata la grădina zoologică?", iar ea îmi răspundea cu o anumită frază: "Cu voia lui Dumnezeu". Nu m-am gândit prea mult la asta când eram mică, dar, pe măsură ce au trecut anii, mi-am dat seama de adevărul din spusele ei. De câte ori nu ne aşteptăm să se întâmple una sau alta şi, ulterior, experimentăm ceva cu totul deosebit. Credeţi că vă veţi duce să luaţi masa în oraş disea-ră. Dar adevărul este că, dacă nu se va întâmpla nimic grav - cum ar fi un accident în drum spre restaurant - doar atunci veţi lua masa în oraş.
   Intenţionaţi să faceţi cutare sau cutare lucru, dar ceea ce vreţi să spuneţi este, de fapt: dacă o situaţie pe care nu o pot controla nu-mi modifică planurile, arunci voi face acest lucru. Toţi suntem conştienţi că Dumnezeu trebuie să fie de acord cu planurile noastre, pentru că altfel ele nu vor izbuti.
   Când mama mea spunea "cu voia lui Dumnezeu", ea manifesta instinctiv umilinţă în faţa puterii lui Dumnezeu. Ştia că nu este bine să presupună că omul poate controla totul. Şi, spunând "cu voia lui Dumnezeu", ea se ruga ca Dumnezeu să permită şi să-i binecuvânteze planurile. Era modul ei de a se asigura că a făcut tot ce a putut pentru buna lor desfăşurare.

   Slăbiciunea noastră cea mai mare este slăbiciunea unei minţi indisciplinate. Nu trebuie ca frica să ne fure dimineaţa; putem alege în mod conştient ca gândurile noastre să nu fie programate de către punctul de vedere lumesc, care predomină pe Pământ.
   Putem să dăm zilei noastre un alt curs. Fiecare dintre noi are o cămăruţă interioară, pe care o putem vizita pentru a fi curăţaţi de gândurile şi sentimentele bazate pe frică. Această cameră, plină de sfinţenie, este un sanctuar al luminii spirituale. Lumina nu este doar o metaforă, ci o energie concretă de vibraţie mistică. Atunci când ne începem dimineaţa cu ea, mintea primeşte o strălucire care ne iluminează gândirea, pe măsură ce ziua se desfăşoară.
   Imaginaţi-vă stând într-un loc perfect şi confortabil, potrivit pentru meditaţie. Acesta poate fi un scaun în dormitorul sau sufrageria voastră. Este un loc de o linişte relativă, calm, unde vă duceţi în mod regulat pentru a găsi pacea pe care numai Dumnezeu o poate oferi. V-aţi dat seama că acest răgaz de odihnă este, prin liniştea şi pacea lui, binefăcător pentru mintea şi corpul vostru. Aici veniţi să vă închinaţi viaţa lui Dumnezeu, folosind o rugăciune sau o mantră pentru a ieşi din gândurile agitate şi copleşitoare care ne urmăresc zi şi noapte. Faceţi pelerinajul vostru zilnic spre casă, unde viaţa vă va fi înnoită.
   Deşi puterea unui astfel de răgaz de linişte poate fi profund vindecătoare, deseori ne opunem lui cu vehemenţă.
   Găsim o mulţime de motive din cauza cărora nu avem timp pentru a medita: "Trebuie să pregătesc copiii pentru şcoală... Trebuie să mă duc la serviciu... Partenerul meu doreşte să fie cu mine... Am întâlniri de afaceri devreme..." şi lista poate continua.
   Totuşi, nici unul dintre aceste motive nu ar fi folosite pentru a evita să facem duş, sau să ne îmbrăcăm. Ar fi ridicol...

   Binecuvântând abundenţa altcuiva, ne atragem nouă şi mai multă abundenţă, iar când îi judecăm pe aceia care au ceea ce am dori noi să avem, obstrucţionăm curgerea abundenţei către noi.
   E firesc ca nimeni să nu dorească să fie invidios. Este un sentiment care ne copleşeşte, în pofida celor mai bune intenţii ale noastre. Simţim că nu ne putem stăpâni uneori, atunci când altcineva este promovat şi noi nu, sau obţine creditul, sau are o relaţie frumoasă, sau bani...
   Victoria lor declanşează sentimente primitive de eşec sau pierdere, iar intelectul are puţină putere, sau deloc, în a alina acea durere.
   Misticii nu neagă existenţa acestor emoţii negative; ne abandonăm lor. Ştim că le simţim pentru un motiv, deoarece ele reprezintă, de cele mai multe ori, locurile din psihicul nostru în care retrăim rănile anterioare, în contextul experienţei actuale. Emoţia negativă pe care o simţim acum - dacă ne abandonăm ei şi cerem vindecarea lui Dumnezeu - este şansa noastră de a transforma trecutul şi de a ne elibera de durere în prezent.
   În miezul durerii noastre, putem ajunge la Adevăr - la principiile abstracte prin care reinterpretăm experienţele noastre într-o lumină cât mai favorabilă. O minte puternică este complimentul cel mai mare pentru o inimă tandră. A îmbrăţişa Adevărul lui Dumnezeu este un act spiritual. Ne transformă emoţiile din punct de vedere alchimic, cu condiţia existenţei podului de la frică la iubire.
   Gândiţi-vă la perioada mistică de "trei zile" între crucificare şi reînviere, ca la perioada în care o situaţie se poate schimba, odată ce spiritul a pătruns în conştiinţa noastră. Pe măsură ce privim o experienţă în mod diferit, ea începe, în timp, să se schimbe.
   Opţiunea de a percepe orice situaţie într-un context spiritual, trece prin negativitatea noastră. Locul unde ne plasăm credinţa este foarte important, întrucât noi chiar trăim...

   ORA 16:00
   DISCUŢII ÎN CONTRADICTORIU

   "Nu ar fi trebuit să am încredere în tine", a spus el,
uitându-se pe fereastră şi sorbindu-şi sucul.
   "Tu nu ar fi trebuit să ai încredere în mine?!?", am sărit în picioare.
   "Crezi că este vina mea?"
   "Ar fi trebuit să mă fi sunat la timp".
   "Tu ar fi trebuit să plăteşti rata! Eu nu puteam să-i sun atât timp cât factura nu era plătită!" El s-a uitat la mine cu ochi de oţel.
   Nu vedeam acolo nici iubire, nici umor. Am început să plâng.

   Uneori nu sunt războaie, dar obişnuitele discuţii în contradictoriu distrug relaţiile. Iubirea e ciudată, dar este şi fragilă. Fiecare îşi doreşte să fie tratat cu blândeţe şi acest lucru este deseori uitat atunci când nu suntem de acord într-o problemă.
   Misticul nu caută să evite discuţiile, ci să le imprime graţie. O ceartă este ca o tăietură pe piele. Trebuie să o tratezi cu atenţie pentru a nu se mări. Aşa ar trebui să facem şi noi, atunci când vedem lucrurile în mod diferit, ca blândeţea spiritului să ne inspire discursul. Ravagiul emoţional nu provine, de obicei, din neînţelegerile care ne separă, ci din lucrurile pe care le spunem şi facem, din cauza opiniilor care ne separă, într-adevăr, nu suntem de acord, de cele mai multe ori,...

   ZIUA DE ODIHNĂ

   Cea de-a patra poruncă este: "Respectă ziua de odihnă, ca să o sfinţeşti". Este uimitor, când te gândeşti că porunca de a respecta ziua a şaptea este pusă alături de altele, cum ar fi "Să nu furi" şi "Să nu ucizi".
   De ce este atât de important pentru Dumnezeu ca noi să luăm o zi din fiecare săptămână şi să i-o încredinţăm?
   Cuvintele din Biblie sunt: "Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acele toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău ... Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele sunt într-însele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. Exodul 20:8-11."
   Ziua a şaptea va fi ziua Lui.
   A avea o relaţie cu Dumnezeu este asemănător cu a avea o relaţie cu oricine altcineva. Pentru ca ea să înflorească, trebuie să-i dăruim timp şi să o îngrijim cu multă atenţie. Respectarea Duminicii este ca şi când ai avea o întâlnire constantă cu Dumnezeu, făcându-ne timp în programul nostru pentru a păstra legătura cu El. Amintindu-ne cine este Dumnezeu, ne amintim cine suntem noi. Cunoscându-ne limpede în relaţia noastră cu Dumnezeu, vom fi mai puternici în relaţiile noastre cu oricine şi cu orice. Ca lider al unei asociaţii spirituale inter-religioase, am trăit experienţa puterii metafizice a serviciului de zi de sărbătoare.
   Pentru că acesta reprezintă mult mai mult decât simple trupuri adunate într-o cameră: este o comuniune de inimi şi minţi, atât în sanctuarul interior, cât şi în cel exterior.

   Cheia către relaţia potrivită - şi fiecare situaţie este, într-un anume fel, o relaţie - este de a ne îndepărta de trecut. O relaţie este renăscută, ori de câte ori vedem persoana ca cel de acum şi nu ca cel din trecut. Concentrarea asupra prezentului - şi nu a trecutului - este esenţială pentru trăirea experienţei graţiei.
   Relaţiile reprezintă însărcinări venite de la Inteligenţa Divină, iar ele îi aduc împreună pe cei care, în cea mai mare măsură, au de învăţat unul de la celălalt. în fiecare relaţie, există un şuvoi continuu de vindecare potenţială - atât pentru cei uniţi la întâlnirea iniţială, cât şi pentru cei, mulţi la număr, pe care îi vor cunoaşte la rândul lor. În Un Curs în Miracole, ei sunt numiţi "laboratoarele Spiritului/Duhului Sfânf. Fiecare relaţie este un templu al lui Dumnezeu, binecuvântat cu iubire şi inocenţă, ori pângărit de frică şi vinovăţie. Varianta depinde de noi.
   Misticul îşi păzeşte întotdeauna gândurile, căutând să le elimine pe acelea care condamnă şi să le extindă pe cele care binecuvântează, întrucât nu există gând care să nu fie luat în seamă de univers. Când ne gândim, acest lucru este pe cât de emoţionant, pe atât de terifiant - pentru că noi îi judecăm atât de mult pe ceilalţi - chiar şi pe cei pe care îi iubim cu adevărat.
   Totuşi, realitatea noastră emoţională este propria noastră responsabilitate. Putem decide să binecuvântăm pe cineva, chiar dacă nu ne place comportamentul său şi, procedând astfel, ne eliberăm de concepţiile limitate a felului în care l-am evaluat iniţial. Dorinţa de a vedea nevinovăţia din cineva - chiar şi atunci când acea persoană a arătat că e vinovat - ne oferă posibilitatea de a transforma şi experienţa acesteia, şi pe a noastră proprie.
   Suntem născuţi cu o capacitate perfectă de a iubi, dar fiecare dintre noi este tentat, de realităţile vieţii, să-şi reţină iubirea şi să se apere împotriva durerii. Compasiunea, renunţarea la a ne apăra şi iubirea necondiţionată sunt mult...