Grăuntele fericirii

   Nevoia de a găsi fericirea este profund înscrisă în fiinţa umană. Tocmai această nevoie o stimulează, o conduce. Şi chiar dacă, în funcţie de propriul temperament, ea consideră această fericire sub forme diferite, aceasta îi apare îndeosebi sub forma plăcerii, fiindcă fericirea nu este niciodată separată de plăcere şi majoritatea oamenilor confundă chiar una cu cealaltă. Ei îşi închipuie că tot ceea ce le pare atrăgător, simpatic, ceea ce le place, ceea ce le spune ceva, îi va face şi fericiţi. Nu, dacă vom analiza ceea ce reprezintă cu adevărat plăcerea, cum o găsim, unde o găsim, vom înţelege că lucrurile sunt mult mai complicate.
   Atunci când observăm câtă energie depun oamenii ca să se avânte în activităţi ce le oferă plăcere, este evident faptul că, dacă fericirea ar fi fost sinonimă plăcerii, întreaga lume ar pluti într-o deplină fericire. Se produce însă mai degrabă contrariul: unde oamenii îşi găsesc adesea plăcerea, acolo îşi află şi nenorocirea.
   Plăcerea este o senzaţie pe moment agreabilă care vă face să credeţi că, prelungind-o cât mai mult timp posibil, veţi fi fericiţi. Ei bine, nu. De ce? Pentru că aceste activităţi care vă aduc rapid şi uşor o senzaţie agreabilă nu se situează, în majoritatea timpului, pe un plan foarte înalt: ele nu ating decât corpul fizic, poate inima şi puţin intelectul. Or, nu putem fi fericiţi atunci când căutăm să satisfacem doar corpul fizic, inima sau chiar intelectul, fiindcă acestea sunt satisfacţii parţiale sau trecătoare. Fericirea, contrar plăcerii, nu este o senzaţie de moment, şi ea priveşte totalitatea fiinţei.
   Acela care crede că găseşte fericirea în plăcere poate fi comparat cu un beţiv: îşi toarnă vin sau alcool în pahar şi bea. Ah, el se simte bine, uită de toate necazurile şi trage concluzia că este minunat să bei. Da, dacă ar fi să ne pronunţăm pentru câteva minute, câteva ore, ni s-ar părea extraordinar. Dar ce se va întâmpla după câţiva ani? Pierderea capacităţilor, imposibilitatea de a duce o viaţă de familie şi socială echilibrată, decăderea, poate crima... Ei bine, în numeroase cazuri, oamenii se comportă ca nişte beţivi: pe moment lucrurile le par agreabile, şi cred că ele vor rămâne aşa pe veşnicie. Din nefericire, ei sunt obligaţi mai târziu să constate pierderile, stricăciunile, şi vor suferi.
   La fel se întâmplă atunci când este vorba despre persoane cu care au ales să formeze o familie, să se împrietenească sau să se asocieze pentru o lucrare: ei înclină să se comporte după prima...

   ...punem totul în slujba acestei lucrări: binele, răul, bucuriile, necazurile, speranţele, descurajarea, da, totul în slujba acestei lucrări. Iată cu adevărat ce înseamnă să construieşti, fiindcă fiecare zi aduce noi elemente.
   Sensul vieţii nu-l veţi găsi pe deplin nici în familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii etc. Acestea pot fi mijloace care vă ajuta să vă apropiaţi de acest sens, dar ele nu îl conţin. Dovada: familia, călătoriile sau arta nu au împiedicat niciodată un bărbat sau o femeie să se sinucidă.
   Numai hotărându-vă să participaţi la realizarea împărăţiei lui Dumnezeu şi a Dreptăţii sale veţi afla sensul vieţii. Pentru că, orice vi s-ar întâmpla, ştiţi că sunteţi un lucrător pe ogorul Domnului şi vă simţiţi copleşiţi, fericiţi, susţinuţi fiindcă participaţi la o lucrare importantă. Nu sunteţi singuri, nu sunteţi părăsiţi. începând de astăzi, toţi pot să descopere sensul vieţii fiindcă, începând de astăzi, în loc să lucreze pentru ei înşişi, pentru nevoile lor, pentru plăcerile lor, ei pot spune. "De acum înainte, vreau să lucrez pentru împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa." Şi chiar dacă sunt necunoscuţi pe pământ, numele lor stă scris în Cartea Vieţii şi sunt copleşiţi de binecuvântările Cerului. Nu există lucru mai măreţ decât acela de a te angaja în această lucrare. Da, trebuie să mergi mereu mai departe, să ai aspiraţii mereu mai înalte, mai vaste: aceasta dă cu adevărat un sens vieţii.
   Iar atunci când aţi trăit un moment divin, fie prin meditaţie, prin rugăciune, prin muzică, prin lectură sau contemplarea unui peisaj, încercaţi să-1 apreciaţi şi să mulţumiţi Cerului. Spuneţi-vă: "Ah, astăzi am trăit ceva nemaipomenit! Trebuie să-l întreţin mâine şi poimâine, pentru că acesta este Cerul. Acest moment va transforma totul în mine."
   A găsi sensul vieţii înseamnă a găsi un element pe care numai lumea divină îl poate oferi; dar ea îl oferă numai acelora care, de-a lungul anilor, s-au străduit să-l atingă. Sensul vieţii nu este ceva ce se poate confecţiona afectiv sau mental: nu omul este acela care decide care va fi acesta pentru el.
   Sensul vieţii este recompensa unei lucrări interioare, răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asupra lui însuşi. Atunci când a ajuns la o anumită stare de conştiinţă, el primeşte de la Cer un electron, ca o picătură de lumină care impregnează materia fiinţei sale. Din acel moment, viaţa sa primeşte o nouă dimensiune şi o nouă intensitate, evenimentele îi apar cu o nouă claritate, ca şi cum i s-ar fi dat cunoaşterea motivaţiei fiecărui lucru. Nici chiar moartea nu-l mai sperie, pentru că acest atom, acest electron, îi descoperă imensitatea unei lumi veşnice unde nu mai există pericole, nici întuneric, iar omul simte că păşeşte deja în lumea fără margini a luminii.
   De îndată ce omul a descoperit sensul vieţii, totul păleşte în preajmă, iar grijile, necazurile existenţei cotidiene îşi pierd importanţa. Toţi aceia...

   ...aduce o ameliorare, este necesar mult timp; dar ele vă pot ajuta să suportaţi mai bine suferinţa. Fiindcă există o acţiune imediată a gândurilor şi a sentimentelor asupra corpului fizic. Gândurile şi sentimentele armonioase acţionează asupra circulaţiei şi purifică sângele; iar când sângele este pur, el contribuie mai eficace la sănătatea organismului. Chiar şi rănile se cicatrizează mai bine şi mai repede.
   Atât timp cât nu aţi făcut o anumită lucrare interioară, chiar dacă reuşiţi să vă îmbunătăţiţi situaţia materială, după un moment de satisfacţie veţi cădea în aceleaşi stări de nemulţumire, de acreală, de revoltă. Lipsurile din planul psihic nu îşi au remediul în planul fizic. în planul fizic putem aduna tot ce vrem: leacuri, bogăţie, putere... până la infinit: dacă nu suntem într-o stare de spirit convenabilă, nu vom fi niciodată mulţumiţi. Trebuie să schimbăm ceva în suflet, în gânduri, în viziunea asupra lumii, în felul de a vedea, de a judeca. Dacă nu, tot ce puteţi aduna nu vă va aduce decât saturaţie şi dezgust. Au existat bărbaţi, femei care s-au sinucis deşi, aşa cum se spune, "aveau totul pentru a fi fericiţi": tinereţea, frumuseţea, bogăţia, inteligenţa, o familie şi prieteni care îi iubeau... Ei aveau totul, în afara de ceea ce este esenţial: pofta de a trăi; iar aceasta nu le putea fi oferită de nici unul din avantajele ce le aveau.
   Trebuie să schimbăm ceva în mintea noastră, trebuie să căutăm să fim fericiţi în interior. Pentru că dacă învăţăm să fim fericiţi în interior, vom fi fericiţi în orice condiţii. Da, în cele mai proaste condiţii, vom putea comunica cu entităţi celeste, şi ne vom simţi îndestulaţi, plini de lumină. Dacă cauza fericirii voastre se găseşte în voi înşivă, nimic şi nimeni nu vă poate lua fericirea. în ziua în care veţi înţelege astfel lucrurile, va fi începutul eliberării voastre, al nemuririi, al veşniciei voastre. Desigur, avem nevoi materiale, dar nu atâtea câte ne imaginăm. Când destinul vă sileşte să suportaţi anumite lipsuri, spuneţi-vă că aveţi ocazia să căutaţi alte ieşiri, căi noi, în suflet şi în spirit.
   Da, atunci când calea exterioară este barată, blocată, trebuie să vă întoarceţi în interior... sau în înalt, ceea ce este acelaşi lucru. Există întodeauna o cale de salvare. Câteodată, vă simţiţi descurajaţi, copleşiţi, distruşi, vă vine chiar gândul să vă sinucideţi... Da, sunt lucruri care se pot întâmpla. Eu nu spun că zi de zi există motive de fericire şi bucurie, spun doar că este mereu ceva de făcut, chiar şi în cazurile cele mai dificile. Chiar şi în cele mai grele momente de descurajare, trebuie să ştiţi că însăşi această descurajare conţine elemente care, dacă aţi învăţat cum să le sesizaţi şi să le utilizaţi, vă vor servi ca să recâştigaţi curajul. Pentru că descurajarea este o stare care posedă forţe formidabile. Dovada: din moment ce este capabilă să destrame o întreagă împărăţie - voi înşivă, cu toate bogăţiile şi posibilităţile ce sunt înmagazinate în corpul vostru, în inima voastră, în intelectul, în sufletul voastru - înseamnă că este într-adevăr foarte puternică. Atunci, de ce să nu încercaţi să puneţi...

   ...faţă de alţii, ne pregătim nouă înşine un viitor foarte rău.
   A nu te gândi la alţii nu constituie numai o lipsă de iubire, ci este şi o lipsă de inteligenţă. Şi aceasta nu înseamnă tot. Atunci când nu aveţi destulă iubire ca să simţiţi ce trebuie făcut pentru alţii, nici destulă inteligenţă pentru a o vedea, ei bine, atunci tărăgănaţi lucrurile, nu faceţi nimic ca să remediaţi situaţia şi apare lipsa de voinţă. Vâ daţi acum seama! Atunci când lipsesc trei lucruri atât de importante ca inteligenţa care prevede, iubirea care doreşte să îndrepte totul şi voinţa capabilă să înfrunte greutăţile, ce succes mai puteţi obţine în viaţă?
   Apoi, este uimitor faptul că tocmai aceste persoane sunt mereu primele care se plâng că le lipseşte una, că li se datorează alta, că nu sunt iubite, că nimeni nu se gândeşte la ele, că ceilalţi sunt rău intenţionaţi... Dar de ce nu-şi dau ele seama că prin egoismul şi pretenţiile lor nejustificate sunt pe cale să descurajeze pe cei din jurul lor? Ele au nevoie să fie ajutate, susţinute, protejate...de acord, dar trebuie să înceapă să se gândească ceva mai puţin la ele însele şi ceva mai mult la ceilalţi. Ele nu vor fi mai fericite dacă se vor lăsa dirijate de egoism.
   Toţi aceia care se gândesc numai la propriul interes, cum să devină centrul universului, închipuindu-şi că întrega lume trebuie să se rotească în jurul lor, servindu-i şi înclinându-se în faţa lor ca şi cum ar fi prinţi şi prinţese, îşi pregătesc o existenţă de decepţii şi suferinţe. Pentru a fi fericit, trebuie să devii un servitor.
   Oare vă cer prea mult dacă vă rog încă o dată să lucraţi la lărgirea conştiinţei voastre? Uitaţi o clipă tot ceea ce vă lipseşte. Atunci când ai posibilitatea să îmbrăţişezi întreg universul cu ajutorul gândului, să comunici cu toate entităţile luminoase care îl populează, cum să te mai simţi singur, lipsit de mijloace sau umilit? Ce vă mai trebuie pentru a înţelege că sunteţi bogaţi, împliniţi şi că puteţi să îi ajutaţi pe ceilalţi? învăţaţi să deveniţi generoşi, oferiţi-vă bogăţiile şi chiar bogăţiile materiale, dacă puteţi. Altminteri, veţi tremura mereu de frica de a le pierde şi veţi sfârşi prin a uita că există oameni nefericiţi şi nevoiaşi. Hotărâţi-vă să împărţiţi! Nu trebuie să vă mai fi teamă că veţi fi furaţi, fiindcă în acelaşi timp gestul vostru se va înscrie în înalt şi îl veţi găsi într-o zi amplificat. Dar cum să explicăm toate acestea oamenilor? Ei sunt atât de egoişti, de lacomi, încât doresc să acapareze totul pentru ei. Nici măcar nu le trece prin minte să-i facă pe ceilalţi fericiţi. De aceea nici ei nu sunt vreodată fericiţi.
   Nu poţi fi fericit atunci când ai un orizont prea limitat. Iată de ce egoistul nu poate fi fericit: pentru că în cazul său totul este mărginit. Pentru a fi fericit, trebuie să te deschizi până când îmbrăţişezi întreaga lume, şi numai iubirea permite această deschidere. Acela care manifestă multă iubire se extinde, creşte, îmbrăţişează universul, vibrează cu universul; totul se deschide, el nu mai întâlneşte...

   Prezentul nostru este rezultatul trecutului nostru. De aceea nu avem aproape nici o putere asupra lui: el este consecinţa, urmarea logică a trecutului. Gândurile, sentimentele, dorinţele pe care le-am avut în încarnările anterioare au declanşat în univers forţe şi puteri de aceeaşi natură care au determinat calităţile, slăbiciunile şi evenimentele existenţei noastre. Veţi spune: "Dar prin ce mijloace le-au determinat?" Ei bine, să ştiţi că, în urmă cu miliarde de ani înaintea fabricării calculatoarelor de către contemporanii noştri, Inteligenţa Cosmică pusese la punct această tehnică de înregistrare. Toate faptele şi gesturile umane, până la cel mai mic detaliu al vieţii lor intime, intră ca date în calculatorul cosmic şi iată că rezultatul se afişează, infailibil, implacabil. Nu este necesar ca un Dumnezeu, un destin, un judecător, numiţi-i cum vreţi, să-şi bată capul pentru a şti ce recompensă sau pedeapsă merită o anumită persoană: există un mecanism cosmic care determină automat aceasta.
   Iată de ce este aproape imposibil să schimbi, în cursul acestei încarnări, ceea ce a fost determinat astfel de trecutul nostru. Singurul lucru care ne stă în putere este de a ne pregăti viitorul. Da, iată ce este neclar pentru majoritatea oamenilor: ei discută la nesfârşit pentru a afla dacă omul este sau nu liber, unii considerând că este, alţii că nu este liber, dar în realitate ei pun greşit problema. Libertatea nu este o condiţie dată sau nu omului o dată pentru totdeauna. în ceea ce priveşte prezentul, libertarea lui este foarte limitată, fiindcă prezentul este consecinţa unui trecut asupra căruia este imposibil de a reveni pentru a-l modifica; trecutul trebuie suportat, digerat. Noi suntem liberi în viitor, pentru că avem posibilitatea de a-l crea aşa cum ni-l dorim.
   Iată un adevăr foarte important de cunoscut pentru a putea înţelege în ce sens trebuie să lucrăm! Dacă nu, ce se întâmplă? Neştiind că ne putem îmbunătăţi situaţia pentru viitor, suportăm prezentul, ne lăsăm pradă unui comportament din ce în ce mai deplorabil, iar rezultatul este că, în următoarea încarnare, vom deveni şi mai limitaţi, şi mai sclavi.
   începând de astăzi, vă puteţi pregăti viitorul. Prin dorinţă, prin gând, prin imaginaţie, vă alegeţi o orientare, cereţi cele mai bune calităţi şi condiţii, pentru a vă putea manifesta într-o bună zi ca fiinţe ale păcii, ale bunătăţii, ale luminii. Este o realitate...