Înainte spre trecut

   ...anumite grupe de muşchi. Aceste tensiuni au devenit atât de obişnuite, încât nici nu le mai observăm. De exemplu, acum, când citiţi aceste rânduri, vă sunt încordaţi anumiţi muşchi ai feţei. Dar este suficient să deveniţi atent, că imediat aceştia se detensionează. Peste câteva minute aţi şi uitat de faţă şi ea redevine o mască ce reflectă starea emoţională pe care o aveţi.
   Există un fals stereotip potrivit căruia te poţi salva de stres prin metoda relaxării. De fapt însă, relaxându-vă, încercaţi să luptaţi cu urmările stresului, fără să îndepărtaţi cauza. Cauza tensiunii fizice o constituie tensiunea psihică. Starea de apăsare, nelinişte, enervare, frică provoacă încordarea spasmodică a muşchilor. Desigur, relaxarea conştientă a muşchilor va avea un efect de uşurare, dar de scurtă durată. Cu toate acestea, tensiunea psihică va da iarăşi totul peste cap. Pentru a înlătura tensiunea psihică este necesar şi totodată suficient să nu mai daţi importanţă. Vă aflaţi într-o stare tensionată numai din cauza importanţei excesive pe care o acordaţi faptului care vă sâcâie.
   Stresul este efectul importanţei pe care o dăm. Stresul poate fi alungat într-o clipă - eliminând importanţa. Menţinerea importanţei este nefolositoare, ba chiar dăunătoare. Nu veţi putea niciodată să schimbaţi situaţia în bine şi să acţionaţi eficient sub imperiul importanţei. Când sunteţi într-o stare tensionată, este suficient să vă "treziţi" şi să conştientizaţi că pendulul v-a agăţat cu ajutorul importanţei, în ce anume constă această importanţă este uşor de determinat în fiecare caz în parte. Aduceţi-vă aminte şi spuneţi-vă: debarasându-mă de importanţă, mă eliberez de pendul şi pot să acţionez eficient. Trebuie să conştientizăm că dând o importanţă exagerată, acţionăm   întotdeauna împotriva noastră.
   În oricare situaţie complicată este suficient să ne amintim de importanţă şi să o diminuăm în mod conştient. Unica dificultate constă în a ne aminti la timp. Când sunteţi în stare de stres, "dormiţi" şi aţi uitat de transurfing. Ca să ne eliberăm de stres este necesar să ne trezim şi să nu mai dăm importanţă.
   Dacă aveţi obişnuinţa să daţi atenţie stării de confort sufletesc, nu vă va fi greu să vă amintiţi la timp. De fiecare dată când aveţi o stare de disconfort, puneţi-vă întrebarea - de ce? Unde am dat prea mare importanţă? Oricât de "important" vi s-ar părea, renunţaţi în mod conştient la importanţă. Acţionaţi numai în cadrul intenţiei curăţate. Numai aşa veţi putea să acţionaţi eficient.
   Pentru a deveni imuni la stres, este necesar ca vechea obişnuinţă de a ne tensiona din orice, să o înlocuim cu o nouă deprindere - aceea de a ne strădui, pe cât posibil, să fim relaxaţi. Starea de relaxare nu înseamnă apatie şi nici slăbiciune fizică. Această stare de existenţă în armonie cu lumea înconjurătoare înseamnă echilibru. Echilibrul presupune absenţa importanţei interioare şi exterioare: nu sunt nici rău şi nici bun; lumea nu e nici rea şi nici bună; nu sunt nici vrednic de milă, dar nici plin de sine, lumea nu este nici jalnică, dar nici formidabilă şi aşa mai departe.
   Absenţa importanţei sau cel puţin o importanţă minimă constituie condiţia principală a realizării unei stări de relaxare. în orice condiţii, când importanţa este excesivă, relaxarea nu este posibilă. De exemplu, este puţin probabil să te detensionezi, dacă te afli la marginea acoperişului unei case înalte şi ai rău de înălţime. Dacă nu este posibil să renunţaţi la importanţă atunci cel puţin nu vă irosiţi forţele pentru a vă detensiona. În felul acesta consumaţi energie nu numai pentru a controla situaţia respectivă,...

   Ca să pornim mecanismul intenţiei interioare în relaţiile cu oamenii, este nevoie să distrugem încă un fals stereotip. S-ar putea să auziţi de multe ori următorul îndemn, pare-se corect: "Nu încerca să-i schimbi pe alţii, începe cu tine". Acest lucru vă provoacă imediat un disconfort sufletesc: înseamnă că eu sunt imperfect, deci trebuie să mă schimb şi tare nu-mi vine! Şi, într-adevăr, nu doreşti. Nu trebuie să încerci să-i schimbi pe alţii, dar nici nu trebuie să te schimbi tu. Orice-aţi încerca să faceţi, cu sine sau cu alţii, va fi o treabă puţin eficientă şi dăunătoare pentru intenţia dumneavoastră interioară. Problema se rezolvă altfel. Trebuie să-i lăsaţi pe ceilalţi să-şi realizeze propria intenţie interioară. Şi atunci va începe să acţioneze intenţia exterioară, iar intenţia interioară se va realiza de la sine.
   De exemplu, o femeie doreşte ca bărbatul pe care îl place să se căsătorească cu ea, iar el, din motive de neînţeles, se eschivează, invocând diferite pretexte. Lucrând cu intenţia interioară, femeia îşi direcţionează toate gândurile pentru a-l face să se căsătorească cu ea. în felul acesta nu reuşeşte nimic, ci doar creează un potenţial excedentar al dorinţei sale şi al importanţei căsătoriei. Drept urmare, forţele de egalizare îl vor îndepărta de ea. E posibil ca el pur şi simplu să nu o iubească? În mod sigur, nu. Căci femeia a transformat dragostea în relaţii de dependenţă: "Dacă mă iubeşti, te căsătoreşti cu mine".
   Ca să lucreze intenţia exterioară, femeia ar fi trebuit să renunţe la dorinţa ca el să se căsătorească cu ea şi să-şi pună întrebarea: ce vrea un bărbat de la căsătorie? Răspunsul la această întrebare îl va găsi ea singură, uşor. Fără îndoială, el vrea să-şi realizeze tot ceea ce este important pentru persoana sa: sunt iubit, sunt apreciat, sunt stimat, sunt admirat etc. îndreptându-şi energia sa spre realizarea acestor lucruri, importante pentru el, femeia nu numai că îşi va realiza scopul, dar va obţine aceleaşi atribute care sunt importante şi pentru ea. Dar dacă el nu merită să fie iubit şi stimat? Atunci de ce să mai stau lângă el? Fiecare este liber să aleagă.
   După cum vedeţi, nu este nevoie să te schimbi. Lucrurile stau astfel pentru că oberlihtul deschis se află în cu totul alt loc. De regulă, individul este în întregime copleşit de gândurile privitoare la ce anume doreşte el de la alţii, dar nu se străduieşte să vadă şi ce anume îşi doresc aceştia. Mutându-vă atenţia pe dorinţele şi motivaţiile altora, veţi obţine uşor lucrul de care aveţi nevoie. Pentru aceasta trebuie doar să vă puneţi întrebarea: spre ce se îndreaptă intenţia interioară a partenerului? Aceasta înseamnă să te îndepărtezi de la geam şi, în sfârşit, să vezi oberlihtul care este deschis. Imediat ce lucrul acesta a fost făcut, rămâne să-ţi reorientezi intenţia interioară spre realizarea intenţiei interioare a partenerului. În felul acesta, intenţia dumneavoastră interioară se va transforma în intenţie exterioară.
   Adesea, intenţia interioară este îndreptată spre ceea ce ar atrage atenţia asupra dumneavoastră şi de a vă arăta în cea mai bună lumină. Să presupunem că sunteţi îngrijorat de ceva anume, ceva ce nu vă reuşeşte. Imaginaţi-vă că vă duceţi la o petrecere. Şi iată că invitaţii îşi aţintesc privirea spre dumneavoastră şi vă urmăresc tot timpul. Că doar pentru asta s-au adunat - să discute cum sunteţi îmbrăcat, cum vă mişcaţi, despre ce vorbiţi. Dacă într-un oarecare grup auziţi râsete, înseamnă că râd chiar de dumneavoastră. Şi câte priviri dispreţuitoare aţi remarcat! Vă compătimesc.

   ...vă confruntaţi cu un eveniment, de fapt faceţi o alegere - cum să vă raportaţi la evenimentul respectiv. Dacă apreciaţi că evenimentul este pozitiv, intraţi pe ramificaţia pozitivă a liniei vieţii. Dar înclinaţia spre negativism îl face pe om să-şi exprime nemulţumirea şi să aleagă ramificaţia nefavorabilă.
   Începând de dimineaţă, omul se enervează din motive neînsemnate şi o ţine tot aşa, astfel că ziua întreagă se transformă într-un lung şir de neplăceri. Ştiţi foarte bine că este suficient ca ceva să vă dezechilibreze, chiar dacă este vorba de fleacuri, că imediat vă faceţi un scenariu negativ care să evolueze dramatic. Cum vă irită ceva, cum vine o nouă neplăcere. Astfel se adevereşte că "un necaz nu vine niciodată singur". Dar şirul de neplăceri nu vine după un necaz, ci după cum vă raportaţi dumneavoastră la el. Alegerea pe care o faceţi la o bifurcaţie devine legitate. V-a necăjit un fleac oarecare şi începeţi să emiteţi pe frecvenţa ramificaţiei nefavorabile. Ba mai mult, o atitudine negativă creează un potenţial de tensiune, care vă ia o parte din energia intenţiei, vă face să acţionaţi ineficient şi, iată, vă aşteaptă o nouă neplăcere mult mai mare. Puteţi să vă imaginaţi unde vă poate duce de-a lungul vieţii un asemenea şir de ramificaţii negative. Din această cauză se înlocuiesc generaţiile.
   Iar acum, imaginaţi-vă un alt scenariu. Apare o situaţie neplăcută. Vă şi grăbiţi să reacţionaţi negativ la modul primitiv, cum fac moluştele. Spuneţi-vă: "Stop! Nu este decât un joc - jocul cu bolovanul de lut! Hei, bolovănaşule, hai să ne jucăm!" Făcând abstracţie de tot, mobilizaţi-vă pentru o dispoziţie pozitivă şi mimaţi că acest eveniment vă bucură. Nu întâmplător a apărut acest proverb: "în orice rău este şi-un bine". "Nu poţi să ai noroc dacă n-ai şi ghinion".
   Încercaţi să găsiţi şi ceva bun într-un eveniment care v-a supărat. Chiar dacă nu găsiţi nimic, bucuraţi-vă totuşi. Faceţi-vă obiceiul "idiot" de a vă bucura şi de un eşec. Este mult mai amuzant decât să vă enervaţi şi să vă necăjiţi din orice. Vă veţi convinge că, în majoritatea cazurilor s-ar putea ca o neplăcere să fie spre bine. Chiar dacă nu va fi aşa, fiţi totuşi convins că prin atitudinea dumneavoastră pozitivă o veţi apuca pe drumul cel bun şi veţi evita astfel alte neplăceri.
   În general, neplăcerile sunt întotdeauna o încălcare a normalului. Ele sunt nedorite de toţi, inclusiv de dumneavoastră, pentru că reprezintă o puternică abatere de la echilibru şi cer pierderi suplimentare de energie. Dumneavoastră înşivă vă consumaţi această energie când vă creaţi singur piedici, ca apoi să vă străduiţi să le depăşiţi. Şi invers, când sunteţi mulţumit, reuşita vi se pare normală. Iar când sunteţi nemulţumit înseamnă că v-aţi abătut de la propriul scenariu. Imediat ce raţiunea vede că scenariul acceptat de ea nu a fost respectat, ea interpretează această schimbare într-o lumină negativă şi de aceea se comportă în mod corespunzător şi tinde să ţină situaţia sub control, aşa cum înţelege ea s-o facă.
   Aşadar, explicaţi-i acum raţiunii dumneavoastră regulile noului joc. Spuneţi-i că ea va deţine în continuarea controlul, numai că acum funcţia acestui control este să perceapă orice eveniment ca ceva pozitiv. Activaţi-l pe Supraveghetor chiar de la începutul piesei; de exemplu, la începutul zilei. De obicei, vă imaginaţi cam cum ar trebui să se desfăşoare evenimentele. In momentul când scenariul se schimbă chiar sub ochii dumneavoastră, este necesar să...

   ...suflet şi veţi primi răspunsuri la toate întrebările dumneavoastră.
   Ştiţi ce-i deosebeşte pe cei care fac descoperiri, care creează capodopere ale culturii, artei şi scriu asemenea cărţi, de alţii care se minunează de aceste descoperiri, care sunt extaziaţi de aceste capodopere, citesc aceste cărţi? Ce-i deosebeşte pe creatori de experţii care le evaluează arta, pe învăţători de elevi?
   Primii au avut cutezanţa să-şi "desprindă" raţiunea de creaţiile altora şi s-o orienteze către propriul suflet. Experţii şi învăţăceii nu au deloc talent! Ei au pur şi simplu intenţia îndreptată în altă direcţie - ei evaluează ce fac alţii şi învaţă de la alţii.
   S-ar putea să vi se pară că fac demagogie goală sau că mă ocup de adevăruri unanim cunoscute. Să-mi orientez raţiunea către propriul suflet? Ceva aici nu e concret, nu este clar şi te duce cu gândul la o spiritualitate contrafăcută.
   Dar, de fapt, eu vorbesc despre lucruri absolut concrete.
   Să vă spun că sufletul dumneavoastră ştie şi aşa totul - nu ar fi tocmai exact. Sufletul nu ştie, dar spre deosebire de raţiune, are acces la câmpul informaţional, unde se păstrează totul - date despre trecut şi viitor, capodopere şi descoperiri.
   Raţiunea percepe sentimentele sufletului ca fiind cunoştinţe intuitive sau iluminări, iar apoi le interpretează sub formă de noţiuni şi simboluri unanim acceptate.
   Raţiunea nu poate inventa ceva nou. Ea este capabilă să creeze doar o versiune nouă a unei case din cuburi vechi. Tot ceea ce este principial nou se creează din unitatea sufletului cu raţiunea. Dar pentru obţinerea acestei unităţi trebuie făcuţi nişte paşi simpli şi concreţi.
   Să acceptaţi faptul că vă sunt accesibile orice fel de cunoştinţe. Să vă puneţi întrebări. Să mergeţi pe calea proprie. Să vă folosiţi de dreptul la individualitate. Să vă folosiţi de faptul că aveţi acces la cunoaştere.
   Cunoaşterea vă va fi accesibilă imediat ce veţi reuşi să vă reorientaţi intenţia proprie dinspre alţii către sine. Spuneţi-vă simplu că sunteţi unic, irepetabil şi că ştiţi totul. Formulaţi-vă întrebarea şi aşteptaţi răspunsul. El vă va veni singur: imediat sau poate peste câteva zile, dar s-ar putea şi peste câteva luni, în funcţie de complexitate. Dar va veni negreşit!
   La fiecare individ, comunicarea dintre raţiune şi suflet se petrece în felul său propriu. Important este ca intenţia raţiunii să se adreseze sufletului. Secretul constă în aceea că puţine sunt persoanele cărora le vine în gând să încerce să facă aceasta. Dar cine a încercat, acela începe să descopere noul şi să creeze opere de artă.
   Singura chestiune care împiedică unirea dintre suflet şi raţiune este importanţa, atât interioară cât şi exterioară. Importanţa închide principiul creator în "cutia" stereotipurilor unanim acceptate. Iată ce scrieţi dumneavoastră despre problemele cititorilor: "Este imposibil să lucrezi productiv dacă nu laşi să treacă prin tine grijile altora".
   Este un clişeu corect, nu-i aşa? Se mai poate adăuga că dacă nu laşi să treacă prin propria ta fiinţă problema individului n-ai, în general, cum să-l ajuţi cu ceva. Şi aceasta sună corect. Dar de fapt este un stereotip fals, formulat de penduli.
   Puteţi să rezolvaţi problemele oamenilor nu datorită faptului că le treceţi prin propria fiinţă, ci dimpotrivă. Mai...

   ...acestuia. Aproape că nu vă mai rămâne energie liberă şi de aici vine acea înţepenire.
   Dacă potenţialul fricii este destul de mare, ea este greu de ţinut sub control şi atunci forţele de egalizare fac ce vor cu dumneavoastră. Cu alte cuvinte, apare panica şi atrageţi forţele de stingere a potenţialului, adică - pieirea dumneavoastră.
   Dacă în mod conştient coborâţi ştacheta importanţei, atunci frica dispare. Dar marea problemă este că nu reuşeşti ca în mod conştient să nu dai importanţă. De aceea, singura modalitate eficientă este asigurarea - calea ocolită, în fiecare caz concret în parte, ea poate fi diferită.
   Dacă nu ai cum să te asiguri, atunci tot ceea ce se poate face este să nu te lupţi cu panica. Dar cum? Să începi să te autoconvingi că nu trebuie să te temi - este inutil. Autoamăgindu-te, nu faci nimic. Orice formă de luptă cu frica nu face altceva decât să vă ia din energie şi să adâncească potenţialul excedentar. Dacă nu se poate fără teamă, atunci temeţi-vă! Acţionaţi aşa cum puteţi, numai nu vă luptaţi cu frica.
   De exemplu, aveţi emoţii când trebuie să luaţi cuvântul - să vă fie de bine! Emoţionaţi-vă cât poftiţi şi cum vă place. Lăsaţi-vă în voia acestui minunat simţământ. Permiteţi-vă să vă manifestaţi chiar exagerat. Dacă vă veţi permite acest lucru, imediat după aceea toate emoţiile vor dispărea. Se întâmplă aşa pentru că cea mai mare parte din energie se consumă în lupta cu emoţiile.
   Alarmarea şi neliniştea sunt manifestări mai slabe ale fricii. Aici importanţa este generată de faptul că nu ştii la ce să te aştepţi. În acest caz există posibilitatea ca în mod conştient să cobori ştacheta importanţei. Dacă vă alarmează ceva, explicaţi-vă că un asemenea comportament este extrem de păgubos. Temerile şi aşteptările cele mai rele, de regulă, se adeveresc.
   Una din modalităţile de a înlătura neliniştea este acţiunea - n-are importanţă ce fel de acţiune. Potenţialele alarmării şi neliniştii se risipesc prin acţiune. Dacă staţi şi doar vă neliniştiţi, neliniştea va dura până când veţi începe să faceţi ceva. Tipul de activitate poate să nu aibă nicio legătură cu obiectul neliniştii. Este suficient să vă ocupaţi de ceva şi veţi simţi imediat că neliniştea s-a dus.
   Un bun punct de sprijin pentru coborârea ştachetei importanţei îl poate constitui principiul coordonării intenţiei: totul merge cum trebuie. Permiteţi-vă să nu ştiţi cum trebuie să se desfăşoare evenimentele. Slăbiţi controlul asupra scenariului şi lăsaţi-i situaţiei posibilitatea de a se rezolva benefic.
   Circumstanţele vor începe să se aranjeze de la sine benefic dacă dumneavoastră vă veţi deplasa pe curs în mod conştient, şi nu veţi da din mâini ca să înaintaţi. Principiul coordonării intenţiei funcţionează, puteţi fi sigur. Lumea nu intenţionează să facă neplăceri nimănui. Nu pentru că ar exista forţe care, chipurile, au grijă de dumneavoastră. Ci pentru că astfel se pierde mai puţină energie.
   Natura nu pierde energie în gol. Nu este avantajos pentru ea să consume energie pentru dumneavoastră. Neplăcerile sunt întotdeauna legate de consumuri excedentare de energie. Bunăstarea, dimpotrivă, este normală şi necesită consumuri minime de energie. Raţiunea umană, neavând cunoştinţă de căile minimei rezistenţe, luptă împotriva cursului variantelor şi se aglomerează singură cu tot soiul de piedici şi probleme. Dar de unde să le tot iei? Legea conservării energiei nu a desfiinţat-o încă nimeni.