Iniţierea

   Caut de mult timp. Caut o explicaţie pentru viaţa terestră. Am dorit să ştiu de ce se naşte omul, de ce se transformă copilul în adult, înfruntând atâtea dificultăţi, pentru a se căsători şi a face la rândul lui copii, care se vor transforma şi ei în adulţi, cu tot atâtea dificultăţi, numai pentru a îmbătrâni şi a-şi pierde apoi treptat facultăţile dobândite cu preţul unor eforturi imense, proces care culminează cu moartea! Totul pare un lanţ interminabil, fără început şi fără sfârşit. In permanenţă se nasc copii, care învaţă şi se luptă din greu pentru a-şi dezvolta plenar corpul şi mintea, pentru ca în cele din urmă, după un timp relativ scurt, totul să se termine, iar trupul lor să se transforme într-un îngrăşământ natural pentru pământul în care sunt îngropaţi. Care poate fi semnificaţia acestui nonsens aparent? Să fie singurul scop al acestui proces acela de a da naştere noilor generaţii, de a asigura continuitatea vieţii pe pământ?
   Chiar şi cei care nu se preocupă numai de asigurarea unor descendenţi, care lasă în urma lor o operă spirituală, chiar şi ei împărtăşesc acelaşi destin. Şi ei îmbătrânesc, iar în cele din urmă pământul îi primeşte la sânul lui, împreună cu talentele lor cu tot. De ce este necesar ca un Michelangelo, un Leonardo da Vinci, un Giordano Bruno, un Goethc, şi atâţia alţii, să sfârşească prin a fi devoraţi de aceleaşi straturi de pământ care se îngraşă din corpurile acestor titani?
   Nu! Este imposibil ca viaţa pe pământ să fie atât de golită de sens! Dincolo de acest ciclu aparent interminabil de naşteri şi de morţi trebuie să existe un sens mai profund, şi oricât de inexplicabilă ar putea părea unei minţi mai confuze, trebuie să existe o raţiune perfect valabilă, dacă este privită dintr-o altă perspectivă!
Dar cum putem descoperi această altă perspectivă a lucrurilor? Cum putem descoperi calea care conduce la această cunoaştere? Cine ne poate indica direcţia...

   Îmi spunea că mă iubeşte, dar în realitate nu se iubea decât pe sine şi dorea să facă din mine o sclavă a lui, un obiect personal. Şi-a dat imediat seama că şi eu, la fel ca şi el, eram interesată de spiritualitate şi de artă. De aceea, a crezut că a găsit în mine o parteneră demnă de el. Dorea să facă din mine o soţie cultivată, dar perfect ascultătoare, docilă, modelată după gustul lui. Credea că poate să-mi anihileze felul independent de a gândi. Mi-a adus cele mai bune cărţi despre artă, despre muzică, despre istoria artei universale, despre literatura modernă şi clasică, şi a insistat să le citesc în versiunea lor originală. Studiul limbilor străine mă plictisea de moarte, dar el m-a ajutat să le învăţ. A găsit pentru mine cel mai bun profesor de pian. A făcut tot ce este omeneşte posibil pentru a-mi îmbogăţi cultura generală mult peste medie. Mama îl considera un înger căzut din cer ca să-mi rafineze mie educaţia. Cel mai mult mă obosea studiul limbilor străine. Degeaba îmi fuseseră aduşi cei mai buni profesori: eu nu doream să învăţ nimic pe de rost. Tânărul nostru a procedat însă inteligent: mi-a adus reviste, ziare şi piese de teatru în limba franceză, germană şi engleză, mi le-a citit încetul cu încetul, până când ceaţa care învăluia respectivele limbi s-a ridicat uşor din mintea mea. Toate acestea aveau un efect pozitiv asupra mea, dar simultan, îi amplificau lui puterea pe care o avea asupra mea. încă de la prima noastră întâlnire mă avertizase că urma să devin soţia lui şi că mă considera un bun personal. Nu puteam să citesc nimic fără să-i cer lui permisiunea. Nu puteam să fac cunoştinţă cu nimeni fără consimţământul lui. La fel ca celelalte fete tinere, sora mea şi cu mine frecventam un curs de dans. îmi plăcea la nebunie să dansez şi savuram compania celorlalte fete de la această şcoală de dans. îmi plăcea de asemenea să patinez. în schimb, lui nu-i plăcea nimic din toate acestea. Dar eu eram tânără, doream să dansez şi să patinez şi să mă amuz în compania celorlalţi tineri. A devenit gelos dincolo de limitele admise. Situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult din cauza setei lui nelimitate de putere...

   Munca mea alături de bolnavi mi-a revelat secretele cele mai profunde ale unor oameni şi ale unor familii dintre cele mai diverse. Am fost nevoită să recunosc cu stupefacţie că în lume există mai mulţi bolnavi decât oameni sănătoşi. Nu mai vorbesc de anomaliile şi tulburările mentale de care suferă atâţia oameni de pe stradă... Mi-am dat seama însă şi de faptul că majoritatea acestor oameni ar fi putut fi salvaţi printr-un tratament adecvat sau printr-o simplă schimbare de mediu; acest lucru mărunt ar fi fost de multe ori suficient pentru a le purifica psihicul, redând fericirea familiei lor.
   Am rămas astfel cu gândurile mele şi m-am întrebat la ce rezultat s-ar putea ajunge dacă fiecare om sănătos s-ar dedica acestei cauze. Mi-am dorit atunci din toată fiinţa mea să mă consacru acestei munci de alinare a acestei suferinţe. Dar cum şi de unde să încep?
   Unde puteam găsi ajutorul necesar?
   Atunci când mi-am pus această întrebare, am avut subit impresia unei prezenţe alături de mine. Exerciţiile de transmisie a gândurilor şi experienţele de spiritism îmi rafinaseră nervii într-o măsură atât de mare încât dacă aş fi fost condusă cu ochii legaţi într-o cameră, aş fi putut spune dacă în ea există cineva, definindu-i chiar caracterul. De aceea, am recunoscut imediat în mine acea furnicătură asemănătoare curentului electric care mă avertiza de prezenţa unei fiinţe străine. Am simţit apoi o senzaţie familiară, deşi nu ştiam încă de unde cunoşteam această vibraţie nobilă, pură şi atât de puternică. Am auzit apoi din nou în mintea mea acea voce care îmi era atât de dragă:
   - Unde poţi găsi ajutor? E simplu: în tine! Nu ai înţeles încă faptul că răul apare întotdeauna pentru că voi aşteptaţi ajutorul din exterior? Şi cum toată lumea aşteaptă să primească un ajutor din exterior, fără să-l şi ofere însă, nimeni nu-l poate practic primi. Dimpotrivă, dacă toată lumea şi-ar oferi ajutorul celor din jur, toată lumea l-ar putea primi. In acest fel simplu, pământul ar putea fi eliberat de toată această suferinţă.
   I-am răspuns vocii interioare...

   Controlul virtuţilor înseamnă să ştii să utilizezi aceste calităţi la locul potrivit şi în momentul cel mai oportun. Aceeaşi calitate poate fi divină, dacă este utilizată la locul potrivit şi în momentul oportun, sau satanică, dacă este utilizată într-un loc şi într-un moment nepotrivite. Căci Dumnezeu nu creează decât ceea ce este Bun, Frumos şi Adevărat. Nu există caracteristici şi forţe malefice. Nu există decât caracteristici şi forţe prost utilizate!
   Ai aflat deja ce înseamnă "să taci" şi "să vorbeşti" cu discernământ. "A tăcea" este o calitate divină. Ea reprezintă o binecuvântare atunci când este utilizată la locul şi momentul potrivit. Dimpotrivă însă, dacă taci atunci când ar trebui să vorbeşti, spre exemplu atunci când ai putea salva cu un singur cuvânt pe cineva de la un mare pericol, această "tăcere" devine satanică.
   La fel, atunci când vorbeşti într-un loc şi la un moment nepotrivit, facultatea divină a "vorbirii" devine o "flecăreală" satanică.
   Să luam cea de-a doua pereche de caracteristici. Una dintre ele, receptivitatea, este divină atunci când te deschizi faţă de tot ceea ce este superior - faţă de Bunătate, Frumuseţe şi Adevăr - faţă de Dumnezeu, lăsându-l pe El să acţioneze prin tine, receptându-i voinţa în Sine. Ea devine însă dezastruoasă şi satanică atunci când se transformă într-un caracter slab, incapabil să reziste în faţa influenţelor exterioare.
   Celălalt aspect, rezistenţa în faţa influenţelor exterioare, reprezintă acea facultate prin care fiinţa se opune cu o voinţă fermă în faţa influenţelor joase. Dacă această rezistenţă se opune însă forţelor superioare, facultatea divină a "rezistenţei la influenţele din exterior" devine o "izolare satanică".
   Orice membru care lucrează la marea operă datorează o ascultare deplină faţă de voinţa divină. Voinţa lui Dumnezeu se poate manifesta direct, prin intermediul Sinelui tău, sau prin alte persoane. Poţi recunoaşte voinţa divină atunci când, după ce ai examinat în profunzime tot ceea ce ţi se cere, eşti absolut sigură că acasta corespunde convingerii tale cele mai profunde.

   În timpul iniţierii, corpul candidatului este supus unei frecvenţe mai ridicate decât cea care corespunde nivelului său, pentru ca şi conştiinţa sa să se poată ridica pe acest nivel elevat!
   Numai cel care a urmat o pregătire strictă şi foarte profundă poate fi iniţiat pe acest nivel extrem de înalt fără nici un fel de pericol. Numai cel care îşi poate controla corpul cu o voinţă de fier, cu ajutorul intelectului şi al raţiunii sale, îşi poate acorda nervii la vibraţii superioare.
   Ştii deja că un animal nu îşi poate schimba condiţia, fiind incapabil să suporte frecvenţe superioare celor specifice eşalonului animal. Spre exemplu, dacă am trece printr-o maimuţă un curent energetic pe frecvenţa specifică omului, aceasta ar suferi de crampe nervoase, după care ar muri în urma unui şoc.
   Singur omul poate suporta fără să moară frecvenţe specifice octavei superioare, adaptându-se la ele. Astfel, un om obişnuit cu un corp suficient de bine pregătit ar putea suporta fără nici un pericol vibraţiile unui geniu, adică frecvenţele celui de-al cincilea nivel. El ar simţi chiar o stare de fericire divină. Căci atât timp cât rămâne suportabilă, orice frecvenţă superioară trezeşte în fiinţă un sentiment de mare fericire. Dacă este depăşit un anumit nivel, vibraţia poate deveni însă o adevărată tortură, căci nervii nu pot îndura prea mult timp această tensiune excesivă pentru ei.
   Vibraţiile inferioare celei specifice individului provoacă depresii, teamă şi disperare. Dacă după experienţa fericirii divine, omul obişnuit ar face eforturi repetate, din dorinţa de a regăsi această fericire, şi ar ajunge astfel la iniţierea pe nivelul cinci de conştiinţă, nervii şi celulele corpului său s-ar obişnui treptat cu noua vibraţie şi s-ar adapta la ea. El s-ar ridica astfel pe octava superioară, devenind un geniu adevărat, şi ar trăi în continuare alimentat de un flux constant de intuiţii.
   Orice fiinţă intuitivă cunoaşte sentimentul de fericire asociat cu starea de conştiinţă intensificată. Cei care beau vin sau care se folosesc de droguri chimice caută de fapt aceeaşi fericire, amplificând tensiunea aplicată nervilor lor. Revenirea la propriul lor nivel îi face să coboare însă de fiecare dată tot mai jos...
   Marea iniţiere constă în conducerea prin corp a tuturor curenţilor energetici care corespund celor şapte nivele de conştiinţă, începând cu cel mai de jos şi progresând treptat până la energia divină creatoare supremă. Candidatul este astfel iniţiat în toate forţele şi devine conştient pe toate nivelele. Candidatul care supravieţuieşte acestei probe demonstrează astfel că a învăţat să îşi ridice nivelul de conştiinţă, şi implicit forţa de rezistenţă a corpului său, până la cel de-al şaselea grad. In caz contrar, el ar muri.
   În timpul iniţierii şi cu ajutorul curenţilor de forţă, candidatul atinge cel de-al şaptelea nivel, cel divin, lucru pe care nu l-ar putea realiza niciodată prin propriile sale mijloace. Căci o fiinţă umană nu poate prin propriile sale eforturi să atingă iniţierea pe nivelul divin creator. Aici intervine marea schimbare: el trece de la atitudinea sa încă negativă şi "receptivă" la o atitudine pozitivă şi "emisivă", dar pentru asta are nevoie de ajutor. Se întâmplă uneori ca unii candidaţi să fie atât de perfect pregătiţi în mod natural încât să poată primi iniţierea pe nivelul şapte printr-o simplă punere a mâinilor pe capul lor. Ei trec astfel direct la conştiinţa de Sine cosmică divină. Aceşti iniţiaţi nu mai ies apoi niciodată din conştiinţa divină, căci şi-au încheiat ciclul conştiinţei absolute, cu toate experienţele necesare, şi nu le mai rămâne de făcut decât ultimul pas: unificarea celor două jumătăţi complementare devenite deja perfect conştiente. Doar pentru acest lucru mai au nevoie de un mic ajutor din exterior. Odată trecut acest pas, ei continuă să trăiască de-a pururi în starea de conştiinţă divină.
   În Templul nostru, un candidat care nu s-a dezvoltat încă plenar până la cel de-al şaptelea nivel de conştiinţă are totuşi posibilitatea de a primi această iniţiere, dacă este deja conştient pe cel de-al şaselea nivel şi dacă şi-a antrenat suficient de bine corpul fizic. Acest ajutor din exterior pe care îl reprezintă iniţierea îi deschide candidatului calea către...

   Ce ciudat! Oare cum poţi să-ţi aminteşti ceva ce nu-ţi aduci aminte? Căci dacă nu-mi aduc aminte de ceva, nu am cum să ştiu că acel ceva s-a mai întâmplat. Dar eu ştiam că în timpul iniţierii din piramidă am trăit întregul meu viitor sub forma unor viziuni - sau imagini onirice - care mi-au dat ocazia să trec anumite probe. Este adevărat că maestrul meu, Ptahhotep, îmi atrăsese atenţia că dacă voi cădea după iniţiere, toate probele iniţiatice se vor repeta pe planul terestru. El mă avertizase! Da, trăiam în permanenţă sentimentul că totul se repetă!
   Timp de foarte mulţi ani la rând, mi-am notat visele într-un jurnal, imediat după trezire, pe când eram încă pe jumătate adormită. Trecuse însă un an de când nu mai recitisem aceste descrieri. Am început să o fac acum. Am rămas stupefiată să constat că majoritatea viselor pe care le avusesem erau legate de evenimentele care s-au petrecut şase luni sau un an mai târziu. Dar eu le uitasem pe majoritatea. Dacă nu mi-aş fi recunoscut propriul scris, cu greu aş fi putut crede că eu am fost cea care a visat şi care a descris aceste evenimente. Cum era posibil ca atunci când trăiam aceste evenimente să nu-mi aduc aminte că le-am visat anterior, adeseori cu o precizie uimitoare?
   Această descoperire m-a bulversat puternic! Ce forţă este aceea care cunoaşte şi ne avertizează din interior asupra viitorului nostru, cu atâta certitudine? Şi de ce suntem noi atât de imperfecţi încât nu putem înţelege limbajul viselor şi nu ni le putem aminti atunci când se repetă cu exactitate în viaţa noastră, deşi le-am mai trăit odată? Nici măcar nu am merita ca această forţă să se ocupe de noi cu atâta grijă şi răbdare infinită, revelându-ne adevărurile şi legile interioare...
   Cum se explica atunci faptul că îmi aminteam dintr-o viaţă petrecută anterior în Egipt de fiul meu - Ima - în uniformă de aviator, şi că am ştiut imediat că urma să-şi ia rămas bun de la mine, întrucât aviaţia nu mai putea rămâne pe aerodromul din vecinătatea oraşului fără a risca să fie bombardat şi distrus? Când el a pronunţat aceste cuvinte, iar eu i-am dat răspunsul, am ştiut că toate aceste lucruri se mai petrecusera cândva... Aveam senzaţia ca visez!