Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor

   5. "Tu eşti de-a dreptul perfect, nu-i aşa? Nu hoinăreai niciodată, întotdeauna munceai şi, probabil, te rugai de cinci ori pe zi, iar în timpul liber spălai toate ferestrele. Cum eu nu pot să fiu atât de bun ca tine, o să încerc, pur şi simplu, să nu te mai ascult şi să fiu la fel ca şi ceilalţi copii."

   Cam asta se petrece, probabil, în mintea copiilor care aud atât de des cuvintele bine intenţionate ce exprimă îngrijorarea şi preocuparea părintească. Exemplele noastre sunt (sperăm!) pline de umor şi, poate, puţin exagerate, ca să subliniem faptul că frazele care "deschid frontierele" şi permit un flux real de cuvinte şi idei sunt mai utile decât frazele ce creează neînţelegeri şi duc la stări conflictuale între membrii unei familii.
   Ştim că atunci când se simt supăraţi şi frustraţi, părinţii spun lucruri pe care ar vrea apoi să le "retragă". Facem şi noi asta, la fel ca toţi părinţii. Dar am descoperit că există un echilibru care reprezintă culmea educaţiei bazate pe inteligenţa emoţională, iar această carte vă poate ajuta să găsiţi şi să păstraţi armonia în căminul dvs.

   Scopuri familiale şi principiile de 24 de carate ale educaţiei bazate pe inteligenţa emoţională

   Aşadar, părinţii nu sunt perfecţi. Nimic nou în asta. Cum putem să abordăm o atitudine pozitivă, având în vedere tot ce se petrece în viaţa noastră şi a copiilor noştri? Aşa cum am spus când am prezentat Regula de aur de 24 de carate, aici ne poate ajuta educaţia bazată pe inteligenţa emoţională. Această regulă conţine cinci principii fundamentale ale educaţiei bazate pe...

   Indiferent de metoda folosită, veţi vedea că simţul umorului e de ajutor. Puţine lucruri sunt mai valoroase în educaţia bazată pe inteligenţa emoţională decât capacitatea de a vedea partea luminoasă a lucrurilor. Ceva mai târziu în acest capitol vă vom da câteva idei în legătură cu acest lucru. (Reţineţi, vă rog, că în cazul copiilor care sunt izolaţi de activităţile familiei şi poate chiar puţin porniţi împotriva părinţilor va fi nevoie de mai multe eforturi specializate - vom vorbi despre acest subiect în Capitolul 8.)
   Odată ce am început să construim un simţ al împărtăşirii sentimentelor, al preocupării faţă de ceilalţi şi al rezolvării problemelor în familie, a sosit momentul să dăm la iveală harta!

   Harta care vă ajută să deveniţi o familie afectuoasă, devotată şi capabilă să-şi rezolve problemele

   Ideea hărţii îi aparţine lui Eliot Malomet, profesor, rabin şi părinte. În cursul călătoriei pe autostrada educaţiei bazată pe inteligenţa emoţională, părinţii vor întâlni unele semne de circulaţie. Dacă vor să ajungă la destinaţie, este bine să le respecte. Iată câteva dintre cele mai importante semne pe care le veţi întâlni pe drum, precum şi câteva sugestii referitoare la călătorie.

   Stop!

   Cum le arătăm copiilor că ne pasă de ei? În mod paradoxal, nu dându-le tot ceea ce-şi doresc sau renunţând în mod constant la propriile noastre nevoi ca să facem ceva pentru ei. Adevărul este că atunci când părinţii nu le impun copiilor restricţii, aceştia cred că...

   CUM TREBUIE SĂ LE VORBIŢI COPIILOR, ASTFEL ÎNCÂT SĂ-I DETERMINAŢI SĂ GÂNDEASCĂ?

   După cum am afirmat, în scopul de a le crea copiilor aptitudini sociale şi pentru a-i face să descopere inteligenţa emoţională, este necesară o abordare nouă. Ideea principală este să-i învăţăm să gândească singuri în loc să le spunem ce să facă. Acest lucru poate fi dificil pentru părinţi, pentru că nu se întâmplă în mod firesc. Ca părinţi, dorim ca pruncii noştri să fie nişte copii perfecţionate ale propriilor noastre fiinţe. De asemenea, pentru că îi iubim, vrem să îi ferim de toată durerea şi suferinţa pe care am trăit-o ca urmare a greşelilor noastre. Prin urmare, avem tendinţa să le spunem ce să facă, bazându-ne pe propria noastră experienţă, care nu a fost lipsită de încercări grele sau de erori. Însă copiii probabil că nu vor asculta, iar datoria noastră ca părinţi este de a-i învăţa cum să-şi rezolve singuri propriile probleme. Nu putem fi mereu alături de ei ca să le spunem ce să facă şi cum să se poarte - şi, de fapt, nici nu dorim acest lucru. Scopul educaţiei este de a-i învăţa pe copii să gândească singuri şi să ţină cont de un cod alcătuit din reguli morale, împărtăşite de părinţii lor.
   Un alt motiv pentru care este atât de greu să fii părinte îl reprezintă acela că nu poţi fi obiectiv cu copiii tăi. Legătura emoţională este strânsă, iar natura relaţiei vă face să reacţionaţi faţă de copil într-un mod...

   Povestea unui tată care a folosit SATGIAPO

   Unul dintre autori a combinat metodele SATGIAPO şi "Păstrează-ţi calmul" pentru a rezolva o situaţie delicată, legată de fiica lui. Povestea oferă un exemplu sugestiv referitor la modul de aplicare a acestor tehnici.

   Fiica mea, care are 9 ani, a participat în ultimele două veri la o tabără recreativă. Punctul culminant al sesiunii de trei săptămâni este o piesă sau o satiră pusă în scenă de participanţi şi prezentată în faţa părinţilor. Fiica mea şi-a adus întotdeauna o contribuţie importantă la producţie şi a avut ocazia să facă o parte din coregrafie şi să selecteze muzica folosită în cadrul piesei. Anul acesta ţinea foarte mult să pună în scenă o satiră pe muzica din spectacolul Annie de pe Broadway. Când a ajuns în tabără, a aflat că alţi copii voiau să facă o satiră pe baza filmului Space Jam. Prin urmare, copiii au supus la vot şi au hotărât să folosească muzica din Space Jam. În ziua aceea, fiica mea a venit acasă foarte supărată şi am avut discuţia următoare:

   TATĂL: Cum a fost azi în tabără?
   FIICA: AŞ prefera să nu vorbesc despre asta.
   TATĂL: Haide, spune, cum a fost în tabără astăzi?
   FIICA: N-a mers prea bine.
   TATĂL: Ce vrei să zici cu asta?
   FIICA: Ştii, copiii nu se puteau hotărî ce satiră să facă, iar eu voiam foarte mult să folosim muzica din Annie, dar nimeni altcineva nu mai dorea, în afară de o altă fată din grupul meu; aşa că am supus la vot şi majoritatea copiilor erau de acord să folosim cântecele şi muzica din Space Jam, care este de-a dreptul îngrozitoare. Nu-mi place deloc muzica aia.

   Următorul pas poate fi mai mult sau mai puţin direct, potrivit necesităţilor copiilor dvs.
   "Bun, uite ce se-ntâmplă. Cum ai de gând să faci toate aceste lucruri? Ce o să faci diseară? Ce vei face mai întâi?" Sau: "Bun, uite ce se-ntâmplă. Cred că ar fi mai bine să începi cu asta şi apoi să faci asta. Cum o mare parte din weekend o să fim plecaţi, va trebui să citeşti pentru proiect în timpul săptămânii. Ce-ar fi ca pentru joi după-amiază să nu-ţi faci nici un plan?..."
   Desigur, aceste discuţii variază în funcţie de vârsta copiilor şi de cât de organizaţi sunt aceştia. Dar părinţii joacă un rol major în realizarea programului zilnic şi ar fi bine dacă acest program ar ţine cont de îndatoririle şcolare ale copilului. În cazul familiilor cu tradiţii religioase importante sau al copiilor care-şi petrec timpul între doi părinţi despărţiţi, acest tip de planificare este şi mai important. Iar când copilul dvs. chiar nu are vreme să facă totul perfect, dvs. veţi şti acest lucru şi vă puteţi doza atât aşteptările, cât şi reacţiile.
   Deşi s-ar putea ca părinţii să considere că există multe feluri în care copiii lor pot să se organizeze mai bine, sunt necesare unele precauţii. E greu să renunţi la vechile obiceiuri. Începeţi treptat, folosind una sau două dintre abordările menţionate mai devreme sau propriile dvs. idei. Alegeţi soluţia cea mai bună şi străduiţi-vă până când descoperiţi ceva ce funcţionează. Apoi folosiţi metoda respectivă o vreme, pentru ca fiul sau fiica dvs. să-şi dezvolte simţul organizării. În continuare, încercaţi să adăugaţi aspecte noi. Ideal ar fi să începeţi să dezvoltaţi spiritul organizatoric cât mai devreme; intervalul dintre clasele a patra şi a şasea este, probabil, cel mai potrivit pentru a examina obiceiurile copilului dvs. în ceea ce priveşte învăţatul şi a-l ajuta atât cât este nevoie. Dar amintiţi-vă perioadele când aţi...

   Cititul împreună: copilul creşte şi învaţă

   Un tată îi citeşte fiicei sale dintr-o carte înainte de culcare:
   TATA: "Şi când scoase Geppetto năvodul, cine era pe fundul lui? Pinocchio şi conştiinţa lui, greieraşul Jiminy." Hai să ne uităm puţin la poze înainte să citim mai departe. Cum crezi că se simte Geppetto?
   SARICA: Fericit.
   TATA: Şi mai cum?
   SARICA: Surprins.
   TATA: De unde-ţi dai seama?
   SARICA: Are sprâncenele ridicate şi gura e deschisă şi zâmbeşte.
   TATA: Şi Pinocchio?
   SARICA: Şi el pare fericit. Jiminy pare obosit şi ud. Dar sunt sigură că e bucuros că a fost scos din apă.
   TATA: Cum te-ai fi simţit tu dac-ai fi fost în locul lui Pinocchio?
   SARICA: AŞ fi zâmbit şi aş fi fost fericită, fiindcă l-am găsit pe tăticul.

   Chiar dacă o carte nu are poze, puteţi pune întrebări în acelaşi fel. Asemenea întrebări îi ajută pe copii să înveţe cum se manifestă diferite sentimente, cum îşi pot schimba perspectiva din care privesc lucrurile, cum anumite situaţii pot naşte unele sentimente. Trecând dincolo de cuvinte, copiii dvs. îşi pot exersa şi dezvolta inteligenţa emoţională. Părinţii pot citi împreună cu copiii poveşti sau povestiri, ziare, reviste de sport, biografii sau orice altceva le face plăcere copiilor. Este o îndeletnicire potrivită pentru orice moment, nu neapărat la ora culcării. Vă sugerăm, de asemenea, să nu ezitaţi să citiţi temele de lectură ale copilului dvs. fie la...