Intrarea pe calea iluminării

   I. Elogierea gândului iluminării (Bodhicittanusamsa)

   1. Plecându-mă plin de respect în faţa preafericiţilor stabiliţi în Dharmakăya, vlăstarelor lor spirituale şi tuturor celor demni de veneraţie, fie-mi îngăduit să explic intrarea pe calea preafericiţilor, compusă şi exprimată în puţine cuvinte, potrivit sacrelor scripturi.
   2. Nu spun aici nimic din ce nu s-a mai spus şi sunt lipsit de orice îndemânare în arta prozodiei; ba chiar negândind vreo clipă a-i îndruma pe alţii, am compus acest text doar pentru a-mi întipări acestea în propria-mi minte.
   3. Căci însoţită de cele constructive, forţa minţii mele ar putea spori pentru o clipă prin chiar aceste cuvinte, iar alţii la fel de norocoşi, întâmplându-se să dea peste aceste rânduri, le-ar putea găsi pline de înţelesuri.
   4. Odată dobândit acest trup, cu înlesnirile şi înzestrările sale - [un trup] atât de greu de obţinut - şi ezitând a-l dedica bunăstării tuturor fiinţelor, când s-ar mai putea ivi un astfel de prilej?
   5. Asemeni fulgerului ce în noaptea întunecată luminează totul cu strălucirea sa, în această lume, prin puterea iluminaţilor, o atitudine pozitivă apare rareori şi pentru scurtă vreme.
   6. Atitudinile constructive fiind mai degrabă lipsite de tărie, când forţele negative sunt extrem de viguroase şi mai ales insuportabile, ce poate fi mai strălucitor decât acest gând al iluminării (bodhicitta)?

   VI. Perfecţiunea răbdării (Kşanti-paramita)

   1. Roadele generozităţii, veneraţia celor iluminaţi şi faptele bune cultivate vreme de mii de ere sunt devastate de un singur moment de mânie.
   2. Nici o forţă negativă nefiind asemeni mâniei şi nici o strădanie nefiind asemeni răbdării, voi cultiva perseverent răbdarea, prin toate mijloacele.
   3. Când spinul mâniei pătrunde în inima mea, propria-mi minte nu mai are pace, nemaigăsind nici bucurie, nici plăcere, nemaigăsindu-şi tihna, devenind instabilă.
   4. Chiar cei pe care al lor stăpân a irosit avere şi onoruri, ajungând dependenţi de el, devin întărâtaţi la culme atunci când acesta e posedat de mânie.
   5. Prieteni şi rude sunt scârbiţi de el, şi chiar apropiindu-i pe alţii, prin daruri, nu se mai bucură de încredere şi respect; căci nu există situaţie fericită pentru cel mânios.
   6. Astfel marele duşman, mânia, provoacă suferinţe fiecăruia, pe când cel care-o calcă în picioare, distrugând această turbare, găseşte fericire în această viaţă şi în celelalte.
   7. Alimentându-se din starea impură a minţii, răsărind din lucruri nedorite şi din piedicile lucrurilor dorite, mânia o dată stârnită mă distruge.
   8. Elimina-voi aşadar definitiv combustibilul acestui duşman, al cărui ţel nu-i altul decât propria mea vătămare.
   9. Orice s-ar întâmpla nu-mi voi lăsa stricată buna dispoziţie; căci odată căzut într-o dispoziţie proastă, cele dorite..

   VIII. Perfecţiunea meditaţiei (Dhyana-paratnita)

   1. Odată sporită perseverenţa după cum s-a arătat, îmi voi aşeza mintea în concentrare absorbită (samădhî); căci o persoană cu mintea distrasă se află în ghearele afecţiunilor.
   2. Disociindu-mi trupul şi mintea nu va mai surveni nici o distragere; aşadar, lăsa-voi deoparte grijile lumeşti, aducând gândurile-mi hoinare la starea de calm.
   3. Grijile lumeşti nu sunt lepădate din cauza ataşamentelor (sneha) şi nesaţului pentru câştiguri materiale şi altora de acest fel; aşadar, pentru a lepăda aceste lucruri, înţeleptul trebuie să judece astfel:
   4. "O stare a minţii excepţional de perceptivă [vija-sayna), unită cu o stare liniştită şi calmă (samatha), distruge în totalitate afecţiunile"; odată înţeles acest lucru, caut mai întâi să obţin o minte liniştită şi calmă; aceasta se obţine găsind plăcere în detaşarea de lucrurile lumeşti.
   5. Orice persoană impermanentă, nutrind ataşament încăpăţânat pentru fiinţele impermanente, nu-i va mai revedea pe cei dragi de-a lungul a nenumărate vieţi.
   6. Nevăzându-i, voi fi nefericit, iar mintea mea nu se va stabili în concentraţie absorbită; chiar întâlnindu-i, nu voi fi niciodată satisfăcut şi, ca mai înainte, voi fi chinuit de dor.
   7. Prin ataşamentul faţă de fiinţele sensibile, nu pot vedea lucrurile aşa cum sunt ele în realitate; îmi pierd de asemenea orice simţ al deziluzionării, şi în cele din urmă sunt chinuit de necaz.

   IX. Perfecţiunea cunoaşterii transcendente (Prajna-paramita)

   1. Înţeleptul a vorbit despre toate aceste ramuri ale căii de dragul cunoaşterii (prajna); generează aşadar cunoaşterea, cu dorinţa de a pune capăt suferinţelor.
   2. Se consideră că există două adevăruri: cel convenţional şi cel ultim; cel ultim nu este obiect al intelectului; despre intelect se spune că ţine de nivelul convenţional.
   3. În această lumină, experienţa (loka) este de două feluri: cea a yoghinilor şi cea a oamenilor obişnuiţi; experienţa yoghinilor face să înceteze experienţa oamenilor obişnuiţi.
   4. În funcţie de ascuţimea inteligenţei lor, yoghinii mai puţin realizaţi sunt depăşiţi de către cei desăvârşiţi, pe baza unor argumente acceptate de ambele părţi, indiferent de vederile pe care le susţin.
   5. Fenomenele convenţionale sunt văzute de către oamenii de rând ca fiind absolut existente, nicidecum ca iluzii (maya); în această privinţă există o diferenţă de vederi între yoghini şi oamenii de rând.
   6. Însă chiar forma şi celelalte, percepute prin cunoaştere directă există pe baza consensului, nu pe baza unei cunoaşteri valide (pramana); or, consensul este fals, aşa cum este de pildă consensul că lucrurile pure sunt impure etc.
   7. De dragul salvării lumii, protectorul a predicat existenţa fenomenelor convenţionale; susţinând că adevărata lor natură este impermanenţa, se va obiecta că aceasta contrazice vederea convenţională.