Isihasmul sau meşteşugul liniştirii

   Există realmente un centru "gânditor" localizat în inimă, în formaţiunile nervoase care împânzesc inima şi la nivelul celulelor specializate ale inimii.
   S-a constatat că, în cazul transplantului de inimă se petrece şi un transplant de... personalitate! Persoanele "primitoare" încep să manifeste trăsături de personalitate noi: trăsăturile persoanei de la care provine inima (donatorul).
   Coeficientul de inteligenţă este determinat de zonele cerebrale, de sintezele cerebrale.
   Dar coeficientul de personalitate şi caracterul (care este nucleul personalităţii) sunt determinate de inimă şi îşi au sediul în inimă.
   Există o "conştiinţă" în afara conştiinţei cerebrale: la nivelul unor formaţiuni nervoase specializate şi, mai profund, chiar la nivelul celular. Inima este purtătoarea unor trăsături de personalitate.

   Ipoteza "conştiinţei cardiace"

   Concentrarea pe zona inimii - prin mutarea atenţiei pe inimă - într-o primă fază activează acest palier foarte important al personalităţii. La nivelul "conştiinţei cardiace" este mai puţin egou, mai puţină agresivitate, mai puţină posesivitate. Egoul este determinat la nivel de plex hipogastric (în ceea ce priveşte puterea lui ancestrală) şi la nivel cortical, evident: sinteza conştientă a Eului.
   La nivelul conştiinţei cardiace este mai multă participaţie la colectivitate, la speţa umană.
   De aceea, rugăciunea cu atenţia îndreptată spre inimă dezvoltă capacitatea de participare colectivă, iubirea semenului, expulzarea egoului, compasiunea, smerenia. Prin această concentrare se extinde mult conştiinţa persoanei, punându-se în acord raţiunea cu empatia, intuiţia. Dispare starea duală. Se dezvoltă înţelepciunea, trezia.

   Alţi centri ai fiinţei

   De la diferiţi practicieni ştim că în timpul repetării stihului isihast, atenţia poate fi îndreptată spre trei zone de putere: fruntea (în special locul glandei pituitare, al hipofizei); inimă; şi plexul solar sau zona ombilicală.
   Aşa au apărut trei noţiuni importante: frenoscopie (privirea în minte, sau repetarea rugăciunii în minte); cardoscopie (privirea în inimă, îndreptarea atenţiei spre inimă); şi omfaloscopie (îndreptarea atenţiei spre ombilic).
   Practicienii ultimei categorii au fost adesea ironizaţi. Ştim că Varlaam din Calabria, adversarul contemplaţiei isihaste, în atacurile sale împotriva isihasmului, îi numea ironic (pe toţi isihaştii) "omfalopsihici", adică: cei ce caută sufletul în ombilic. Foarte puţini au practicat acest al treilea aspect.

   Spre iluminarea supranaturală

   In isihasm este importantă evocarea neîntreruptă a numelui lui Iisus, în stihurile ştiute. Importantă este atitudinea lăuntrică isihastă: mintea mutată de la veacul acesta la "alt veac". îndreptarea atenţiei spre o zonă anume este necesară doar la începutul practicii. Procedeul concentrării (menţinerea atenţiei într-un punct), are energetice, nu harice. Adică produce activarea energiei din zona respectivă, şi acea "iluminare naturală". Procedeul a fost limpezit mai ales în Orient, în disciplinele iniţiatice orientale, unde este practicat sistematic, vizându-se activarea "roţilor" energetice.
   In isihasm, modelul hristocentric dă o dimensiune specifică unificării minte-simţire. Aceasta înlesneşte mai firesc debordarea compasiunii şi dragostei faţă de toţi semenii: trăsătură care face trecere de la mistică (fapt...

   Cum scapi de mintea vechiului Adam

   La cercul de practică isihastă vin de regulă trei categorii de oameni: 1) curioşii; 2) oameni cu probleme emoţionale sau de sănătate; 3) râvnitorii sau ucenicii isihiei, adică cei dornici cu adevărat să producă o schimbare în mentalul lor şi-n viaţa lor.
   Când lucrăm cu uşile deschise, cu săli mari şi pline, înseamnă că nu ţinem cont de aceste categorii şi le tratăm oarecum egal.
   In primii ani de la constituirea Centrului de practică isihastă Oratio Mentis, între 1990-1994, la Casa studenţilor Bucureşti sau la Universitatea Dalles, s-a lucrat "cu uşile deschise". A fost faza de informare filocalică, pornind de la intenţia de a face cunoscută Filocalia - îndreptar de viaţă îmbunătăţită în genere şi de viaţă contemplativă în special.
   Această atitudine - de tratament nediferentiat faţă de cele trei categorii - înseamnă minimalism ascetic. Se bazează pe principiul: ceva tot rămâne până la urmă!

   Condiţiile practicii

   Oricât de optimist ar fi principiul minimalist, pilda semănătorului te îndeamnă să pregăteşti mai bine rodul. Din anii '94-'95 s-a structurat un nucleu relativ statornic. Atunci noii veniţi au primit, fireşte, acele întrebări de întâmpinare, întrebări cu privire la seriozitatea lucrului. Unii le numesc "test". Nu sunt întrebări prohibitive sau eliminatorii. Ci sunt întrebări de luare de cunoştinţă, de orientare a energiilor spre purificare şi iluminare. Notăm aceste întrebări:
   "Care din cele trei condiţii ale practicii isihaste le îndepliniţi în prezent: a) Despătimirea? b) Dorinţa/stăruinţa puternică de a face? c) Despuierea de gândire animistă/ superstiţii?
   Care din obstacolele semnalate de Sf. Efrem Sirul le-aţi depăşit: Duhul trândăviei? Al grijii de multe? Al iubirii de stăpânire peste alţii? Al grăirii în deşert?" Nu este un test, ci o auto-evaluare. O semnalare a nivelului de exigenţă în isihasm. O analiză a etapei de viaţă la care te afli.

   îndreptarea comportamentului nevrotic

   Pentru cei care rămân în lume, despătimirea e foarte grea. Pornim de la premisa - sau de la constatarea - că toţi sunt expuşi împătimirii, care se manifestă mai ales prin dependenţă de plăceri, dependenţă de instincte, lipsă de stabilitate emoţională, mânie, invidie şi gelozie, depresie şi tulburări de personalitate, comportament nevrotic.
   Părintele Ieromonah Petroniu, de la schitul românesc Prodromu de pe Athos, ne spunea:
   "Pentru cei din afara mănăstirii, pe primul loc stă împlinirea Poruncilor. Unii L-au descoperit pe Dumnezeu în închisori, n-au avut nevoie de rugăciunea inimii. Ei au luat în serios Evanghelia. Evanghelia este pentru trăit, nu pentru filosofic Mulţi cunosc cuvinte de învăţătură, dar nu le ţin. Toţi se plâng că n-au duhovnic mare. Dar urmează ei ce spune duhovnicul? Tot poporul are Biblia, tot poporul ştie cele două porunci. Dar cine le aplică zilnic?
   Şi atunci ce caută ei? De ce caută "reguli"? întâi trebuie să "repare maşina"; altfel, cum să pornească maşina? Puterile lor sufleteşti sunt scăzute. în suflete au idolul...

   Modelul isihast Palamas

   Grigorie Palamas a fost iniţiat în Rugăciunea minţii (noera proseuche) şi în disciplina trezviei (nqisis) de către Teolipt al Filadelfiei, la o vârstă fragedă, înainte de 20 de ani. Apoi a primit o influenţă revelatorie dinspre Grigorie Sinaitul.
   Amândoi maeştrii săi, şi Teolipt şi Sinaitul, contem-porani, sunt mari înnoitori şi promotori ai isihasmului. Aşadar, Grigorie Palamas, cu un destin isihast de excepţie, a avut din pornire cele două condiţii favorizante: chemarea înnăscută şi şocurile iluminatorii primite de timpuriu; altfel zis, firea interiorizată şi îndrumarea iniţiatică.
   Magistrul Teolipt a fost ascet isihast pe Athos; în final, s-a lăsat instalat şi ca mitropolit, la Constantinopol. El propovăduia trei lucruri: isihia (liniştirea luminată), trezvia (nepsis) şi zicea că nu-i obligatorie pustia. Adică, zicea, isihasm nu presupune neapărat "fuga la pustie" . Atunci a fost a treia mijire a isihasmului spre lume, după cele două momente semnalate anterior. Palamas va prelua temeinic aceste trei "principii".
   Teolipt l-a învăţat metoda sa: fixarea ochilor "în partea de mijloc a trupului" şi controlul respiraţiei împreunate cu repetarea stilului isihast. N-a dezvăluit explicit indicaţia "fixarea ochilor în partea de mijloc a trupului". Unde este mijlocul trupului? Care ochi îi fixăm acolo, ochii trupeşti sau privirea lăuntrică, atenţia?
   Adversarul rigid al isihasmului, Achindin, urmându-l pe Varlaam, îi numea pe râvnitori athoniţi "omfalopsihici", adică: cei care caută sufletul în ombilic. "Omphalos" înseamnă ombilic. Dar Achindin ca orice polemist, loveşte nu defineşte; defăimează, nu elucidează. Şi ce-ar fi putut spune el despre practicienii rugăciunii, când el era străin de aceasta, şi nu numai că era străin, dar îi şi invidia până la ură pe cei care o practicau. Aşadar, palabrele polemistului n-au valoare, nici conţinut. Chiar dacă ceva-ceva auzise el: că ar exista şi un procedeu de concentrare pe zona subombilicală.
   Palamas spune că "mijlocul fiinţei" este inima. Spune că inima este "cămara puterii mentale ei primul organ trupesc al minţii. El găseşte, şi din practica sa şi din învăţătura predecesorilor mari, că este esenţială unirea minţii cu inima în rugăciunea isihastă.
   Din scrierile lui Palamas găsim indicaţii de metoda din care deducem că isihastul putea să se concentreze şi pe zona inimii, şi pe zona ombilicului". Nu ne spune însă în ce succesiune, la ce etape sau intervale va practica una sau alta din cele două concentrări. Iar ucenicilor se pare că le oferea, spre alegere, una din cele două moduri. El scrie:
   "Cum oare nu va dobândi omul mult folos dacă, în loc să-şi lase ochiul să se abată încolo şi încoace, şi l-ar propti ca de un stâlp, de pieptul său sau de ombilicul său?"
   Calea practică de a evita "răspândirile în afară ale minţii" este să împingă, prin răsuflare, mintea înăuntru.
   Palamas recomandă ca începătorul să se sprijine pe metode, "pentru că, anevoie se contemplă mintea pe ea însăşi, fiind şi foarte nestatornică. Pentru aceasta, începătorii să fie atenţi la răsuflarea ce iese şi se întoarce, şi să o...

   Trei chei ale rugăciunii isihaste

   Cheia unu: Cantitatea aduce calitatea. Repetarea multă a Numelui Iisus purifică mintea, o ţine "nedezlipită" de puterile cereşti.
   "Cantitatea" mai înseamnă: strădanie pentru păstrarea unui ritm constant, zilnic, de practică. în Sbomicul scrie: "Cu cât mai des te aşezi la această rugăciune, cu atât mai bine." Respectarea fermă a unui program zilnic şi a orelor fixe este, la început, mai importantă decât intensitatea.
   Tarkovski îşi începe filmul Ofranda cu o parabolă din Pateric: Un călugăr bătrân, Pamvo, a sădit pe munte un pom uscat. Şi i-a spus ucenicului său să-l ude zilnic, la aceeaşi oră. Ucenicul a făcut întocmai, sculându-se în zori şi urcând pe munte să ude pomul, în fiecare zi. Peste trei ani, pomul s-a trezit la viaţă... Tarkovski conchide: "Dacă am face în fiecare zi, exact în acelaşi moment, unul şi acelaşi lucru, ca un ritual, neabătut, constant, sistematic, lumea s-ar schimba". Vom mai spune că marele cineast a practicat o vreme isihasmul.
   La noi, în cercurile de Practică isihastă, insistăm chiar pe aceasta, pe hotărârea fiecăruia de a respecta un ritm constant, o oră anume, zilnic. Dimineaţa fiecare îşi alege ora lui, în funcţie de programul profesional. Dar seara am convenit o oră comună, 2030. In tabăra isihastă, achiziţia cea mai de preţ a fost deprinderea rugăciunii minţii şi formarea reflexului unui ritm constant, de trei ori pe zi.
   Pentru cei care nu au îndrumător, "cantitatea" trebuie restrânsă la 15-20 minute, pentru că după aceasta apar...