NOU! Expediem gratuit prin curier rapid, în orice localitate din ţară, coletele cu valoare mai mare de 250 lei. Mai multe informaţii pe pagina de detaliu a oricărei cărţi la secţiunea "livrare".
Dacă aceste însemnări uluitoare se dovedesc a fi adevărate, ele ar putea demonstra faptul că Tesla a fost într-adevăr primul om care a primit mesaje de la forme de viaţă care nu sunt de pe această planetă!
Aceste mesaje l-au înspăimântat atât de mult pe Tesla încât şi-a petrecut ultimii ani de viaţă dedicându-se în secret descoperirii adevăratului scop al pretinşilor extraterestrii şi concepând noi tehnologii care să-i permită omenirii să se protejeze de o posibilă subjugare de către o rasă de creaturi care numeau cândva Pământul "acasă" şi considerau omenirea "copiii lor". (Timothy Green Beckley)
"Ne rotim într-un spaţiu infinit, cu o viteză imposibil de imaginat, totul se roteşte în jurul nostru, totul se mişcă, peste tot există energie. Trebuie să existe o modalitate prin care să ne folosim de această energie mai direct. Apoi, cu lumina obţinută din mediu, cu energia rezultată din acesta, cu flecare formă de energie obţinută fără efort, din "depozitul" inepuizabil, umanitatea va face mari progrese.
Simpla contemplare a acestor minunate posibilităţi ne lărgeşte orizontul, ne întăreşte speranţa şi ne umple sufletele de încântarea supremă." (Nikola Tesla)
Introducere ... 7
Geniul lui Tesla - de Timothy Green Beckley ... 9
CUVÂNT ÎNAINTE
Nikola Tesla, un extraterestru printre terrieni - de Emil Străinu ... 17
Capitolul 1 ... 25
Viaţa secretă a lui Nikola Tesla ... 25
Ce credea Tesla ... 38
Capitolul 2 ... 41
Semnale bizare în noapte. Fragmente din memoriile personale ale lui Tesla ... 41
Puterea minţii pusă în practică ... 45
Semnale străine în noapte ... 53
Frica de extraterestri ... 57
Capitolul 3 ... 63
Comunicarea cu alte planete ... 63
Viaţa pe Marte ... 83
Civilizaţiile de pe Marte ... 92
Capitolul 4 ... 97
Experienţe extraordinare ... 97
Ecouri cu întârziere mare ... 107
în căutarea inteligentei extraterestre ... 112
Semnalul "WOW!" ... 114
Capitolul 5 ... 119
Tesla şi fenomenele vocii electronice ... 119
Contact radio cu cei morţi? ... 124
Transcomunicaţia instrumentală (TCI) ... 135
Capitolul 6 ... 141
Ozn-uri şi propulsia electrogravitaţională. A descoperit Tesla secretele antigravitaţiei? ... 141
Cum să construieşti o farfurie zburătoare ... 145
Dr. T. Townsend Brown şi Electrogravitica ... 147
Cercetare guvernamentală dezvăluită într-un articol ... 152
E antigravitaţia deja în folosinţă? ... 155
Metalul misterios al lui Art Bell, cheia antigravitaţiei ... 158
Farfuria zburătoare a lui Tesla ... 165
Conexiunea dintre Tesla şi Proiectul Curcubeu ... 175
Capitolul 7 ... 179
Energia liberă - realitate sau ficţiune? ... 179
Energie electrică fără ardere de combustibil ... 182
Studii actuale privind energia liberă ... 193
Pe urmele lui Tesla ... 196
Misterul automobilului electric al lui Tesla ... 201
Adevăratul motiv al interesului lui Tesla pentru energia neconvenţională ... 208
Capitolul 8 ... 209
Adevărul despre proiectul Alternative 3 ... 209
O păcăleală de 1 Aprilie prea aproape de adevăr ... 211
Nimeni n-a îndrăznit s-o numească Alternativa 3 ... 216
Mai există cineva pe Lună şi pe Marte ... 222
Eşecul Alternativei 3 ... 232
Capitolul 9 ... 235
HAARP - Dârele morţii - Alternativa 4 ... 235
Misterul urmelor chimice ... 248
Pulverizarea substanţelor chimice asupra Americii - scurt istoric ... 251
Compoziţia urmelor chimice ... 258
Proiectul Cloverleaf (Frunza de trifoi) ... 264
Evaluarea schimbărilor climatice devastatoare de către Guvern ... 266
Diversificarea culturilor ... 272
Capitolul 10 ... 275
Tesla şi timpul ... 275
Teoria lui Tesla asupra dinamicii gravitaţionale ... 280
Capitolul 11 ... 289
Tesla - alternative de conexiune de energie ... 289
Tesla valorifică energia cosmică ... 301
Cercetări moderne pe marginea ideilor lui Tesla ... 302
Continuarea cercetărilor în domeniul electricităţii fără fir ... 308
Invenţiile ascunse ale lui Tesla ... 312
Motor rotativ cu turbină în formă de disc ... 315
Generatorul de cutremure a lui Tesla ... 318
Efectul Hutchinson ... 323
Raza morţii a lui Tesla ... 327
întreruperea mersului tehnologiei ... 334
(Prea) Puţin, prea târziu ... 335
Vieţi ameninţate, inovaţii distruse ... 339
Capitolul 12 ... 345
Discurile zburătoare şi tehnologia Tesla ... 345
Spionajul nazist şi tehnologia avansată a lui Tesla ... 349
Discurile zburătoare ale naziştilor ... 351
în căutarea "legendei" ... 355
Tehnologia discurilor zburătoare părăseşte Germania ... 360
Concluzii ... 365
Epilog la Nikola Tesla, Străinul printre Noi - de Diane Tessman ... 373
FINAL ... 379
Invenţiile pierdute ale lui Tesla şi secretul Generatoarelor de armonie violetă (plăcilor de energie violetă) ... 379
...fratele meu care trecuse prin neplăceri similare. Teoria pe care am formulat-o se referă la faptul că imaginile erau rezultatul unei acţiuni reflexe de la creier asupra retinei supusă unei mari inervaţii. Aceste imagini nu erau cu siguranţă halucinaţii cum sunt cele care se produc în minţile bolnave sau suferinde deoarece în alte privinţe eram normal şi calm.
Ca să vă faceţi o idee despre suferinţa mea, să presupunem că luasem parte la o înmormântare sau la un spectacol similar care îţi zdruncină min-tea, în mod inevitabil, în liniştea nopţii, o imagine vie a scenei s-ar perinda în faţa ochilor mei în ciuda eforturilor mele de a o alunga din mintea mea. începeam să am şi vedenii ale unor lucruri care n-aveau nici o legătură cu realitatea. Era ca şi cum mi se arătau idei ale unei minţi cosmice care aştepta ca aceste idei să fie puse în practică. Dacă explicaţiile mele sunt corecte, ar trebui să fie posibil să proiectezi pe un ecran imaginea oricărui obiect pe care cineva şi-l imaginează şi să-l faci vizibil. Un asemenea progres ar revoluţiona toate relaţiile umane. Sunt convins că o asemenea minune poate şi va fi realizată în perioada care va veni. Aş putea adăuga că am dedicat mult timp gândindu-mă la rezolvarea problemei. Am reuşit să proiectez o asemenea imagine pe care am văzut-o în mintea mea, în mintea altei persoane, într-o altă cameră. Ca să mă eliberez de asemenea vedenii chinuitoare, am încercat să mă concentrez pe altceva decât ceea ce văzusem, şi în acest fel obţineam o uşurare temporară, dar pentru a o obţine trebuia să născocesc imagini încontinuu. Curând mi-am dat seama că le epuizasem pe cele care-mi erau la îndemână. "Rola" mea se epuizase, pesemne, deoarece văzusem puţin din lumea înconjurătoare - doar obiectele din casă şi din împrejurimile imediate. în timp ce făceam aceste operaţiuni mentale pentru a treia sau a patra oară, pentru a alunga vedeniile din imaginaţia mea, remediul şi-a pierdut treptat toată forţa. Apoi, în mod instinctiv, am început să călătoresc dincolo de limitele lumii mici despre care aveam cunoştinţă, şi am văzut scene noi. Acestea erau la început estompate şi neclare, şi dispăreau când încercam să îmi concentrez atenţia asupra lor. Aceste scene au devenit mai puternice şi mai distincte şi în final s-au întrupat în lucruri concrete. Am constatat curând că cea mai bună stare de linişte o obţineam dacă pur şi simplu mergeam şi mai departe în imaginaţia mea, dobândind noi impresii tot timpul, astfel am început să călătoresc cu mintea, fireşte. în fiecare noapte (şi uneori chiar şi în timpul zilei), când eram singur, îmi începeam călătoriile, vizitam locuri noi, oraşe şi ţări, întâlneam oameni noi şi legam prietenii şi îmi făceam cunoştinţe şi, oricât de greu de crezut ar părea, îmi erau la fel de dragi ca şi scenele din viaţa reală, nefiind deloc mai puţin intense în manifestările lor decât cele din viaţa reală.
Am făcut acest lucru până la vârsta de şapte-sprezece ani, când gândurile mi s-au îndreptat la modul serios spre invenţii. Spre delectarea mea, am observat că puteam vizualiza lucruri cu o uşurinţă deosebită. N-aveam nevoie de modele, schiţe sau experimente. Mi le puteam imagina ca fiind reale în mintea mea. Astfel, în mod inconştient am fost condus spre dezvoltarea a ceea ce eu consider o nouă metodă de a concretiza concepte inventive...
pag. 46-47
...fratele meu care trecuse prin neplăceri similare. Teoria pe care am formulat-o se referă la faptul că imaginile erau rezultatul unei acţiuni reflexe de la creier asupra retinei supusă unei mari inervaţii. Aceste imagini nu erau cu siguranţă halucinaţii cum sunt cele care se produc în minţile bolnave sau suferinde deoarece în alte privinţe eram normal şi calm.
Ca să vă faceţi o idee despre suferinţa mea, să presupunem că luasem parte la o înmormântare sau la un spectacol similar care îţi zdruncină min-tea, în mod inevitabil, în liniştea nopţii, o imagine vie a scenei s-ar perinda în faţa ochilor mei în ciuda eforturilor mele de a o alunga din mintea mea. începeam să am şi vedenii ale unor lucruri care n-aveau nici o legătură cu realitatea. Era ca şi cum mi se arătau idei ale unei minţi cosmice care aştepta ca aceste idei să fie puse în practică. Dacă explicaţiile mele sunt corecte, ar trebui să fie posibil să proiectezi pe un ecran imaginea oricărui obiect pe care cineva şi-l imaginează şi să-l faci vizibil. Un asemenea progres ar revoluţiona toate relaţiile umane. Sunt convins că o asemenea minune poate şi va fi realizată în perioada care va veni. Aş putea adăuga că am dedicat mult timp gândindu-mă la rezolvarea problemei. Am reuşit să proiectez o asemenea imagine pe care am văzut-o în mintea mea, în mintea altei persoane, într-o altă cameră. Ca să mă eliberez de asemenea vedenii chinuitoare, am încercat să mă concentrez pe altceva decât ceea ce văzusem, şi în acest fel obţineam o uşurare temporară, dar pentru a o obţine trebuia să născocesc imagini încontinuu. Curând mi-am dat seama că le epuizasem pe cele care-mi erau la îndemână. "Rola" mea se epuizase, pesemne, deoarece văzusem puţin din lumea înconjurătoare - doar obiectele din casă şi din împrejurimile imediate. în timp ce făceam aceste operaţiuni mentale pentru a treia sau a patra oară, pentru a alunga vedeniile din imaginaţia mea, remediul şi-a pierdut treptat toată forţa. Apoi, în mod instinctiv, am început să călătoresc dincolo de limitele lumii mici despre care aveam cunoştinţă, şi am văzut scene noi. Acestea erau la început estompate şi neclare, şi dispăreau când încercam să îmi concentrez atenţia asupra lor. Aceste scene au devenit mai puternice şi mai distincte şi în final s-au întrupat în lucruri concrete. Am constatat curând că cea mai bună stare de linişte o obţineam dacă pur şi simplu mergeam şi mai departe în imaginaţia mea, dobândind noi impresii tot timpul, astfel am început să călătoresc cu mintea, fireşte. în fiecare noapte (şi uneori chiar şi în timpul zilei), când eram singur, îmi începeam călătoriile, vizitam locuri noi, oraşe şi ţări, întâlneam oameni noi şi legam prietenii şi îmi făceam cunoştinţe şi, oricât de greu de crezut ar părea, îmi erau la fel de dragi ca şi scenele din viaţa reală, nefiind deloc mai puţin intense în manifestările lor decât cele din viaţa reală.
Am făcut acest lucru până la vârsta de şapte-sprezece ani, când gândurile mi s-au îndreptat la modul serios spre invenţii. Spre delectarea mea, am observat că puteam vizualiza lucruri cu o uşurinţă deosebită. N-aveam nevoie de modele, schiţe sau experimente. Mi le puteam imagina ca fiind reale în mintea mea. Astfel, în mod inconştient am fost condus spre dezvoltarea a ceea ce eu consider o nouă metodă de a concretiza concepte inventive...
pag. 99-100
Tesla şi-a folosit capacitatea uluitoare de-a lun-gul carierei sale excepţionale. Nu-i plăcea să îşi aştearnă schiţele pe hârtie, deoarece, astfel, acestora le-ar fi lipsit realitatea pe care o putea asigura planşa lui interioară. Pentru Tesla desenul era ceva complet nerealist şi o bătaie de cap.
Datorită memoriei sale formidabile, nu trebuia să facă schiţe şi să noteze dimensiuni. Putea să stocheze în minte orice planuri şi să le recupereze intacte la ani buni după aceea.
în ciuda abilităţilor sale neobişnuite, Tesla nu i-a tolerat la început pe cei care credeau în puteri psihice sau în spirite. Acesta a respins în repetate rânduri afirmaţiile conform cărora el ar fi avut puteri supranaturale sau origini din afara spaţiului terestru. Astfel de acuzaţii, la fel ca şi credinţa sa în existenţa extraterestrilor, i-au rănit aproape neîndoios reputaţia în ultima parte a vieţii.
Tesla a fost atât de puternic atins de aceste afirmaţii încât a scris frecvent despre frustrările sale cauzate de credinţa oamenilor că el ar fi mai mult decât o fiinţă umană obişnuită.
"Majoritatea oamenilor nu sunt niciodată conştienţi de ceea se petrece în jurul şi în interiorul lor, iar milioane cad victime bolii şi mor prematur tocmai din acest motiv. întâmplările zilnice cele mai obişnuite li se par misterioase şi inexplicabile."
"Se poate întâmpla ca cineva să simtă un val subit de tristeţe şi să îşi chinuie mintea încercând să găsească o explicaţie, când poate foarte bine îşi dea seama că, de fapt, cauza a fost un nor ce a întunecat razele soarelui. De asemenea, se poate întâmpla să vadă imaginea unui prieten foarte drag lui şi circumstanţele să i se pară foarte speciale, când, de fapt, el doar ce a trecut pe lângă acela pe stradă sau i-a văzut fotografia undeva."
"Când cineva îşi pierde un nasture de la guler, se agită şi înjură o oră întreagă, fiind incapabil să îşi vizualizeze acţiunile anterioare şi să localizeze obiectul direct. Observaţia deficitară este doar o formă a ignoranţei şi este responsabilă de multele noţiuni morbide şi idei prosteşti ce predomină."
"Nu există mai mult de una din zece persoane care să nu creadă în telepatie sau în alte manifestări psihice, spiritism şi comuniunea cu morţii, şi cine ar refuza să îi asculte pe înşelătorii cu sau fără intenţie?"
"Doar pentru a ilustra cât de adânc înrădăcinată a devenit această tendinţă chiar şi în rândurile populaţiei americane cu mintea limpede, aş menţiona un incident comic. Cu puţin timp înainte de război, când expunerea turbinelor mele în oraş a suscitat numeroase comentarii în lucrările tehnice, am prevăzut că se va încinge o luptă în rândul manufacturierilor pentru a pune mâna pe invenţie şi aveam planuri speciale cu acel om din Detroit (Ford) cu un talent straniu de a strânge milioane."
"Eram atât de sigur că va apărea într-o zi, încât am declarat asta ca pe o certitudine în faţa secretarei şi a asistenţilor mei. Desigur, într-o bună dimineaţă, o echipă de ingineri de la compania Ford Motor s-a prezentat cu rugămintea de a discuta cu mine un proiect important.
"Nu v-am spus eu?" Am exclamat eu triumfător în faţa angajaţilor, iar unul dintre ei a spus:" Sunteţi nemaipomenit, domnule Tesla. Totul se întâmplă exact aşa cum preziceţi."
pag. 198-199
...tranzistor Moray în 1925. Se pare că Moray a folosit chiar în interiorul tubului de detectare a energiei neconvenţionale o variantă a acestui tip de tranzistor, adică o granulă mică şi rotundă dintr-o combinaţie din zinc triboluminiscent, un material semiconductor şi unul radioactiv.
Receptarea valurilor de energie s-a făcut prin intermediul unei antene. Odată configurat şi conectat la sol, potrivit şi apoi reglat, dispozitivul atrăgea energia electrică. Rezultatele acestui experiment au dovedit că generarea energiei electrice nu fusese iniţiată în interiorul dispozitivului. Dispozitivul, prin canalizarea energiei radiante, producea până la 50,000 de watti de energie electrică şi funcţiona pentru perioade lungi de timp.
Potrivit lui John Moray, razele cosmice încărcate cu energie sunt înregistrate de aparat, care este în rezonanţă subarmonică cu nivelul său de energie de înaltă frecvenţă, şi care converteşte acest nivel de energie într-o formă utilizabilă de electricitate.
Cu toate acestea, termenul de "rază cosmică" aşa cum a fost folosit de John Moray nu este neapărat acelaşi lucru cu cel din fizica modernă, dar coincide de fapt cu conceptul de punct zero al energiei în vid din zilele noastre.
în viziunea lui Moray întreg spaţiul conţine enorm de multe vibraţii care transportă cantităţi uriaşe, incalculabile de energie pură. El şi-a imaginat Universul dinamic ca o imensă sursă de energie turbulentă, la fel ca valurile oceanului care transportă energia pe întregul pământ. Această idee a fost împărtăşită şi de Tesla. Cererea de brevet a lui Moray (niciodată acordat) a fost depusă pe 13 iulie 1931, cu mult timp înainte de apariţia tranzistorului de la laboratoarele Bell. Moray a demonstrat cu succes modul de funcţionare al dispozitivului de energie radiantă în faţa unor profesori în inginerie electrică, membri ai Congresului, demnitari, şi a altor vizitatori ai laboratorului său. Moray chiar şi-a mutat dispozitivul la câteva mile distanţă, la ţară, departe de toate liniile electrice, ca să demonstreze că dispozitivul nu se conecta la energie radiată în secret din altă parte a laboratorului său.
De câteva ori el a permis unor anchetatori independenţi să dezasambleze complet şi să reasambleze dispozitivul, iar apoi să îl activeze ei înşişi. în toate testele, el a avut succes în demostrarea faptului că aparatul său putea produce energie fără să fie alimentat cu energie din surse externe. Potrivit unor numeroase surse de documentare, nimeni nu a fost vreodată capabil să demonstreze că acest dispozitiv era o escrocherie sau că Moray nu realizase exact ceea ce spunea.
Pe de altă parte, arhivele sunt pline de declaraţii semnate de fizicieni, ingineri în domeniul electricităţii, şi oameni de ştiinţă care veneau la laboratorul lui Moray ca sceptici dar plecau convinşi că Moray reuşise să folosească o sursă universală de energie care putea produce energie neconvenţională.
Dar în pofida succeselor sale, Biroul de Brevetare al S.U.A. a refuzat să îi acorde lui Moray un brevet, în primul rând, pentru că dispozitivul său folosea un catod rece în tuburi (examinatorul de brevet a afirmat că era cunoscut faptul că pentru a obţine electroni era necesar un catod încălzit), şi în al doilea rând, că nu a reuşit să identifice sursa de energie.
pag. 278-279
...prin folosirea câmpurilor rotative magnetice de mare putere. O parte din aceste revelaţii au ieşit din experimentele sale făcute asupra frecvenţelor radio şi transmisia energiei electrice prin atmosferă. Această simplă descoperire a lui Tesla va sta, mulţi ani mai târziu, la baza infamului experiment Philadelphia şi proiectului de călătorie în timp de la Montauk.
Dar chiar înainte ca aceste super secrete proiecte militare să ia fiinţă, Tesla făcuse nişte descoperiri fascinante asupra naturii timpului şi a realelor posibilităţi de a călători în timp. Cu aceste experimente în electricitatea de înalt voltaj şi în câmpuri magnetice, Tesla descoperise că timpul şi spaţiul pot fi străpunse sau îndoite prin plasarea cuiva în acest câmp din afara timpului şi spaţiului, acesta fiind capabil să observe trecutul/prezentul şi infinitele posibilităţi ale viitorului. Dar prin monumentala sa descoperire, Tesla a şi înţeles, pe propria-i piele, marele pericol inerent călătoriei în timp şi spaţiu.
Confirmarea lui Tesla în privinţa timpului a fost în martie 1895. Un reporter de la New York Herald a scris că în 13 martie a dat peste inventator într-o mică cafenea, arătând şocat după ce fusese expus la 3,5 milioane de volţi. "Mi-e teamă, spuse Tesla, că nu voi fi o companie plăcută în seara aceasta. Adevărul e că era cât pe ce să mor astăzi. Scânteia a sărit la patru metri înălţime şi m-a lovit aici, în umărul drept. Dacă asistentul meu nu ar fi oprit pe loc curentul, mi-aş fi văzut sfârşitul."
Tesla în contact cu încărcătura electromagnetică rezonantă s-a trezit în afara timpului. A mărturisit că a putut să vadă dintr-o dată şi în acelaşi timp prezentul, trecutul şi viitorul. Dar a fost paralizat în interiorul câmpului electromagnetic, în imposibilitatea de a se mişca. Asistentul său, întrerupând curentul, a reuşit să-l salveze pe Tesla înainte ca vătămările să fie permanente.
Din cauza acestui incident, Tesla a început să teoretizeze puterea de a îndoi timpul şi spaţiul a magnetismului şi a electricităţii sau să le schimbe măcar. De asemenea, a înţeles modalitatea prin care omul poate să controleze această putere. La sfârşitul vieţii sale, Tesla a fost fascinat de ideea luminii ca particolă şi undă, o propoziţie ce fusese deja implementată în fizica cuantică.
Teoria lui Tesla asupra dinamicii gravitaţionale
înaintea acestui accident, Tesla dezvoltase propria-i teorie a "unificării câmpurilor" ca să explice funcţionarea Universului. Teoria lui Tesla asupra dinamicii gravitaţiei explica relaţia dintre gravitaţie şi forţa electromagnetică ca o teorie a câmpurilor unificate (un tipar aflat deasupra materiei, eterului şi energiei). Teoria câmpurilor unificate este ceea ce unifică toate forţele fundamentale (precum forţa ce se află între toate masele) şi reacţia particolelor într-un singur cadru teoretic.
Teoria lui Tesla cum că gravitaţia este un efect al câmpului a fost confirmată de descoperirile din do¬meniul valurilor gravitaţiei. La momentul anunţului făcut de el, critica lui în ceea ce priveşte munca lui Einstein a fost considerată de comunitatea...
pag. 324-325
...în urma analizelor şi în timpul investigaţiei, guvernul canadian a numit acest fenomen efectul Hutchinson.
Ce este efectul Hutchinson? La baza lui stau cercetările lui Tesla şi T. Townsend Brown în domeniul energiilor de frecvenţă înaltă. Când primesc un voltaj în plus faţă de cel obişnuit, îşi întrerup programarea şi nu se mai supun legilor convenţionale ale fizicii, precum gravitaţia. Unii teoreticieni consideră că acesta este rezultatul unor câmpuri electromagnetice opuse care se anulează reciproc, creând un flux puternic de energie. Guvernul canadian a raportat materializarea si dispariţia succesivă a unor obiecte/mostre, şi a confiscat majoritatea acelor casete, dar nu pe toate.
Asemeni lui Tesla, Hutchinson este oarecum excentric, realizând experimente în apartamentul său, folosind echipament electronic rămas din Marină şi din Armată. Casa sa este plină de osciloscoape, dispozitive de măsurare, întrerupătoare, lumini, antene receptoare, şi tot felul de articole de fierărie. De fapt, se spune că efectul Hutchinson a fost descoperit, în mod accidental, în timpul unei încercări de reproducere a unuia din experimentele lui Tesla.
Hutchinson experimentează folosindu-se de mai multe bobine electrine numite bobine Tesla, dar şi un generator de electricitate statică, numit generator Van de Graaf. Modul cum aceste dispozi¬tive de voltaj înalt funcţionează împreună pentru a crea efectul Hutchinson nu este foarte clar, dar susţinătorii sunt de părere că o undă electromagnetică numită undă scalară a permis aparatelor lui Hutchinson să abordeze un tip de energie necunoscută, numită energia punctului zero.
Energia punctului zero este energia prezentă la zero grade Kelvin (-273.15 grade Celsius), temperatura la care, teoretic, toată activitatea dintr-un atom încetează. Se mai numeşte energia vidului pentru că descrie energia dintr-un vid perfect, unde nu există lumină sau materie. în acest punct, încă mai pot fi observate fluctuaţii electromagnetice aleatorii, ceea ce înseamnă că, totuşi, există, încă, o anumită cantitate de energie. în esenţă, ideeâ abordării energiei punctului zero presupune că Universul este saturat de o energie constantă de fundal pe care nu o putem observa pentru că ea este prezentă pretutindeni, chiar şi înăuntrul nostru şi al dispozitivelor noastre de măsurare. în cazul în care o asemenea energie există, cantitatea ei ar fi enormă... se teoretizează că un volum de mărimea unei căni de cafea este îndeajuns pentru a evapora în totalitate oceanele Pământului.
Hutchinson susţine că ar putea capta din sursa universală de energie pe care Tesla o numea "energie radiantă", dar subiectul rămâne deschis având în vedere că experimentele lui nu au fost reproduse în alt loc. Există câteva înregistrări demonstrative care, teoretic, redau fenomenul, inclusiv unele ce pot fi vizualizate online şi altele pe care Hutchinson le vinde prin comandă e-mail. într-adevăr, înregistrările online prezintă prim-plan-uri ale unor obiecte care par a levita şi a se mişca în moduri neobişnuite, dar mulţi sunt de părere că toate acestea sunt, cumva, trucate.
O analiză amănunţită a efectului Hutchinson este cea realizată în anii 1980 de col. John Alexander,...
cartea a apărut în ianuarie 2011 la editura Solaris Print
traducător: Alina Onet
cartea cuprinde 384 pagini în format 13.5x20.5cm şi o greutate de 0.372 kg
ISBN: 978-606-8293-01-1
cartea a fost vizualizată de 1264 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri
Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
Poşta Română 6.00 lei
Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe 8.00 lei
Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti 19.00 lei
livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 250.00 lei
Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Jurnalele pierdute ale lui Nikola Tesla"