Kabala şi literatura ei aramaică

   ...O doctrină esoterică s-a format din cele mai vechi timpuri cu privire la numele teofor. Desigur, pronunţarea acestuia se credea că determină o legătură tainică între cel ce îl pronunţă şi divinitate. Iar mulţimea numelor divine din Vechiul Testament nu sunt simple sinonime, ci par să fi avut o semnificaţie aparte pentru fiecare dintre ele. Expresia "a chema numele lui Dumnezeu", din Facerea, IV, 26, pare să indice că doar numele divinităţii putea fi accesibil omului şi nu însăşi esenţa acesteia. De unde derivă marea însemnătate a cunoaşterii, dar şi a rostirii acestui nume; apoi este interzis de a rosti acest nume "în deşert" după porunca a 6-a din Decalog, adică acest nume nu poate fi pronunţat decât în anumite împrejurări şi de anumite persoane. Binecuvântarea marelui preot avea ca scop să aducă numele lui Dumnezeu asupra poporului. De altfel, se considera că atât cortul lui Moise, cât şi altarele de mai târziu şi Templul lui Solomon erau lăcaşuri unde sălăşluia "Numele" şi nu esenţa divină.
   Dar în afară de divinitate un mare număr de fiinţe supraumane" sunt amintite în Vechiul Testament: fiii lui Dumnezeu care se nasc din fiicele oamenilor (Facerea, VI, 2), heruvimii la intrarea în rai (Facerea, III, 24), apoi mulţi îngeri, arhangheli şi îngeri păzitori ai unor popoare (sărim); chiar stelele apar uneori ca fiinţe vii, după teologia babiloniană desigur, căci citim în Iov, XXXVIII, 7, că "stelele dimineţii" sunt...

   ...Părintele măreţiei, care este Dumnezeu, nu putea spre a se apăra să cheme într-ajutor pe cei cinci Eoni pe care-i zămislise: Inteligenţa, Raţiunea, Gândirea, Reflecţia şi Voinţa, căci era un război şi Eonii erau înfricoşaţi de atacul neaşteptat al demonilor întunericului. Atunci el a creat pe Mama Vieţii, care a dat naştere primului om. Acesta a fost la început biruit şi capturat de demoni, dar mai pe urmă i-au sărit în ajutor alte puteri ale Binelui şi l-au eliberat. În felul acesta a fost creată lumea.
   Dualismul se afla, după Manes, şi în om, care are două suflete opuse unul celuilalt, unul bun şi celălalt rău. Gândirea, sentimentele şi intelectul bun aveau împotriva lor gândirea, sentimentele şi intelectul rău şi obscur. Cele dintâi dădeau naştere la milă, la credinţă, la răbdare, la înţelepciune, celelalte produceau ură, desfrâu, mânie, prostie.
   Morala lui Manes ajungea la un ascetism riguros pe care trebuiau să-l păzească doar aleşii (electi) care se abţineau de la carne, ouă, lapte, vin, de la lucrul manual şi de la orice fel de plăceri. Erau deci vegetarieni stricţi, celibatari şi nu le erau îngăduite nici un fel de legături cu femeile. Auditorii, adică membrii obişnuiţi ai grupării lui Manes, nu erau legaţi de reguli atât de aspre, trebuiau doar să evite idolatria, minciuna, zgârcenia, homicidul, adulterul şi heterodoxia.
   Cosmologia manicheană afirma că lumea trebuie să se sfârşească printr-un cataclism care o va arunca în noianul iadului, unde stihiile lumii aveau să se aprindă, apoi aveau să fie acoperite de o piatră mare...

   ...Viaţa omenească este o luptă între bine şi rău, râul săvârşindu-se de om sub influenţa îngerilor căzuţi din cer. Aceşti îngeri răi se află în fiecare om şi nu pot fi îndepărtaţi decât prin botezul făcut de bo-gomili. Aceştia nu credeau că mor cu adevărat, ci că sunt preschimbaţi, fără durere, într-un corp eteric care merge în cer.
   Bogomilii interziceau căsătoria pentru cei "desăvârşiţi" dar o admiteau pentru credincioşii obişnuiţi. Cea mai însemnată dintre interdicţii era dobândirea de averi, cerându-se de la credincioşi sărăcia absolută; de aceea îşi dădeau numele de "săracii lui Hristos". Uciderea oricărui animal era interzisă, în afara şarpelui, deoarece susţineau că cei nepurificaţi în această viaţă se reîncarnează, după o perioadă de pedeapsă în iad, în diferite animale, în afară de şarpe, iar apoi, în cele din urmă, se reîncarnează în om pentru ca într-o nouă viaţă omenească să se purifice din nou. Aşadar, o doctrină similară cu aceea numită samsara în brahmanism, care există şi la gnostici şi la neoplatonici.
   Se interzicea, de asemenea, consumul de carne, lapte, brânză, ouă şi tot ceea ce provenea de la vreun animal, fiind deci şi ei vegetarieni stricţi.
   Bogomilii, nefiind de acord cu structura economică şi socială din vremea lor, încercau să lupte prin doctrinele lor împotriva nedreptăţii şi a opresiunii.

   Figura cea mai frapantă din lumea îngerilor este Metatron, în care Henoch ar fi fost prefăcut după ce a fost transportat în sferele cereşti. El este considerat căpetenia tuturor îngerilor şi aşezat aşa de sus, deasupra lor, încât în Cartea lui Henoch el este numit "micul Y H W H", micul Dumnezeu. Ca scrib ceresc, ce consemnează toate greşelile oamenilor, persoana sa ne aminteşte de zeul egiptean Thot. El este de asemenea avocatul ceresc.
   Desigur, Metatron este foarte asemănător cu Lo-gos-ul lui Philon din Alexandria şi cu Memra din scrierile apocrife (care are tot sensul de "Cuvântul") şi, bineînţeles, cu Verbul, Cuvântul, din Evanghelia lui Ioan. Etimologia termenului Metatron este neclară, afirmându-se că provine fie din rădăcina ebraică natar, "a supraveghea", fie din latinescul metator, "cel care măsoară", fie din mater şi matrona care în ara-meeană ar fi matronita - una din numirile kabalistice ale Sekinei, "fiinţă divină", fie din grecescul meta thro-non (după tron).
   Se poate afirma cu oarecare certitudine că aceste descrieri ale palatelor divine (Hekalot) sau al carului pe care este aşezat tronul divin corespund unor viziuni, arătări pe care le aveau homines religioşi, cucernicii dintre iudei care posteau, privându-se de alimentaţie. Într-adevăr, hipoglicemia, adică scăderea nivelului glucozei (zahărului) din sânge sub pragul con-vulsivant poate provoca halucinaţii vizuale şi auditive, aşa cum se poate constata în şocurile insulinice când scade glicemia. Dar şi foamea, privarea îndelungată...

   ...viaţa spirituală care reuşeşte să fie o percepţie extra-senzorială, să ducă la o cunoaştere esoterică. Ruah este o putere intermediară a vieţii psihice care distinge între bine şi rău, deci este o putere etică în esenţă. Nesamah însă nu poate făptui decât binele.
   În Zohar predomină concepţia că sufletul uman este pretutindeni, la toţi, iudei sau păgâni, acelaşi, la fel la toţi fiii lui Adam.
   O teză care revine des în tratatele Kabalei este aceea care afirmă că la origine orice suflet este compus dintr-un suflet masculin şi unul feminin şi numai în cursul coborârii lor în om acestea se despart.
   Zoharul a fost scris şi citit într-o vreme când astrologia era la loc de mare cinste; de aceea el susţine că omul este în mod neîntrerupt supus influenţelor cosmice ale stelelor şi planetelor sau mai precis ale fiinţelor cereşti care lucrează cu ajutorul stelelor -temă ce se regăseşte la Aristotel şi pleacă, desigur, din astrologia "babiloniană". În afară de aceasta, - ca şi pentru astrologia greco-alexandrină - planetele sunt într-o legătură tainică cu trupul omenesc: Saturn, cu splina; Jupiter, cu ficatul; Marte, cu fierea şi vezicula biliară - idei fundamentale în medicina as-trologică a Evului Mediu.
   În somn, sufletul ar fi dominat de nefes (care, conform Zoharului, dă omului sentimentele şi tendinţele sale), iar ruah (spiritul, duhul) este predominant ziua. Visele, care reprezintă puţin şi doar a şasea parte din profeţie (după Talmud), constituie unul din mijloacele prin care se poate cunoaşte viitorul.