Kabbala creştină

   ...frumuseţe, ceea ce reprezintă metoda sau dispozi¬ţia eternei academii divine. In această înţelegere şi cunoaştere constă Viaţa veşnică. Vezi în acest sens Sf. Ioan, 17, 3.
   L. KAB. - în al douăzeci şi unulea rând; noi îi atribuim lui Adam Kadmon cinci grade de suflet:
   1. Nephesh sau Psyche, adică acel grad care, în om, este numit vitalitatea corespunzătoare corpului natural şi instrumental, şi numit de aceea vegetativ şi senzitiv; constituie viaţa primului Adam şi se reprezintă prin cercuri.
   2. Ruah sau Spiritul; este gradul ce reprezintă în om sufletul însuşi, răspândit în tot corpul său, subzistând per se şi sensibil, dar neînţelegând lucrurile decât prin mijlocirea lucrurilor, şi nu în mod simultan, ci fiecare la timpul său; este reprezentat în primul Adam de o linie dreaptă.
   3. Neshatnah, sau înţelegere (mens) adică gradul care, în om, este Intelectul special comunicat de Intelectul general şi divin, care, într-o clipă, înţelege toate lucrurile simultan şi pentru totdeauna; este reprezentat în Adam de canalul subtil pe unde se produce Influxul divin.
   4. Hajah sau Vitalitate; reprezintă în om uniunea dintre intelectul comunicat cu intelectul general şi divin din care este format, şi prin care îmbrăţişează în mod desăvârşit suma tuturor lucrurilor inteligibile, şi trăieşte în întregime din Viaţa divină; în primul Adam, acest grad este reprezentat de firul influxului Infinitului.
   5. Jehidah sau Singularitate; este gradul numit în om unitate sau raport prin care el este asemănător...

   ...anumite mijloace pentru a revela supuşilor ceea ce cunoaşte.
   A treia obiecţie: Păcatul originar este sursa şi originea tuturor relelor, şi din această sursă izvorăsc mai multe râuri ce fac să rodească fructele păcatelor actuale şi ale altor suferinţe.
   Răspund: Oricare ar fi sursa de unde izvorăsc râurile, şi sămânţa care produce fructele, se poate spune că ele sunt cauza reală, următoare şi chiar individuală, şi nu imaginară sau în germene.
   Urmează deci că există un păcat, comis de unul singur şi nu de fiecare dintre oameni şi care se poate imputa tuturor celorlalţi, ceea ce confirmă ipoteza noastră. Voi spuneţi: Am vrut să înţeleg decăderea naturii. Răspund: Ar trebui atunci să o numim pedeapsă şi nu păcat, căci este egală şi uniformă; sub acest raport, ea nu ar lăsa să apară nicio inegalitate de soartă.
   A patra obiecţie. Dumnezeu a permis ca unii să suporte o soartă pe care o meritau alţii, vezi Sf. Luca, 13, par. 3, 4. Şi în timp ce pedepseşte pe unii, dăruieşte celorlalţi dovezile îndurării sale. Răspund: Pasajul evocat face referire la profeţia ruinării oraşului şi luării cetăţii de către romani, ceea ce nu are aici nicio autoritate. în rest, Dumnezeu nu permite ca îndurarea sa să fie măsurată; nu există un motiv pentru el atunci când judecă sau iartă.
   A treia obiecţiune: Nu este nimic absurd să spui: păcatul originar se poate găsi la un grad mai intens la unii, mai jos la alţii; mai intens, de exemplu, la copii născuţi din părinţi obişnuiţi cu relele, ceea ce este arătat în Iezechiel, 16,2; 19, 2; Sf. Matei, 3, 7; Sf. Luca, 3, 7.

   ...nopţii; apoi, mult timp după aceea, în timpul zilei, când ocazia le este oferită, îşi amintesc dintr-o dată toate lucrurile văzute în somn; b. Când sufletul nostru nu pune în practică anumite lucruri; de exemplu, ceea ce scriem la şcoală copii fiind şi pe care, mai târziu nu vom dori să îl reconstituim, dacă denumirile actuale nu corespund cu ceea ce am scris; c. Când constituţia sau temperamenrfîl corpului nostru suferă o oarecare mutaţie majoră, fie în exterior, printr-un anumit accident, fie în interior, prin moarte violentă, fie prin somn.
   Or aceste predispoziţii spre uitare devin mai violente în tot răstimpul când sufletul, coborât în temniţa pământeană, rămâne aici. Fără nicio îndoială, între dispoziţia şi natura lucrurilor văzute de suflet în afara corpului şi cele văzute în corpul său, diferenţa este chiar mai mare decât diferenţa dintre cele văzute de om în stare de somn şi cele văzute de el în stare de veghe. Iar grijile continue din viaţa prezentă introduc puţin câte puţin uitarea lucrurilor de dincolo.
   Se întâmplă apoi, cel mai adesea după cădere, ca sufletele să fie atunci reduse la starea de duhuri ale răutăţii (scorii) şi aruncate într-o singurătate tăcută; în această stare rezidă, probabil de mai multe secole, o mulţime infinită de suflete.
   Dacă starea crisalidică în care coboară nu era în mod necesar legată de starea de tăcere, ele ar fi avut în mod cert amprentele amintirii primei lor stări, ceea ce se întâmplă cu Hristos. Sf. Ioan, 17, 5. în sfârşit, coborârea în corpul pământesc este o mutaţie mai mare şi mai aptă pentru ştergerea din...

   V. Prima luptă dată de Mesia a fost împotriva materiei sau trupului, atunci când prin dragostea sa: 1. El a coborât către noi; 2. s-a umilit; 3. a vindecat pe cei ce erau tulburaţi de duhuri; 4. a îndurat suferinţele Patimilor; 5. s-a înălţat în slavă.
   1. El a coborât, nepătat de concupiscenţa cărnii (numită de voi Jezer hara şi despre care spuneţi e& este inerentă oricărei naşteri) ci printr-o prefacere prolifică produsă în Fecioara Maria de către Sfântul Duh, ceea ce s-ar putea numi prima revoluţie a Mamei, deoarece păcatul fusese introdus în lume de o fecioară, şi salvarea trebuia să vină tot de la o fecioară.
   Or toate acestea se raportează la pasajul din Zohar, secţiunea Beshallah, col. 92. (Mart., fol. 52, 6): "Separarea mării roşii este săvârşită de Cel vechi de zile".
   Rabinul Simeon spune: "O cerboaică a venit pe pământ, prin care Dumnezeu Cel Preaînalt (binecuvântat fie el!) a săvârşit multe lucruri. Atunci când ea strigă, Dumnezeu Cel Preaînalt (binecuvântat fie el!) îi înţelege strigătul şi-i ascultă vocea; şi când lumea are nevoie (ca de rouă) de mila cerească, atunci ea ridică vocea; şi Dumnezeu Cel Preaînalt (binecuvântat fie el!) o înţelege şi lumea primeşte mila". Aici se raportează şi cele scrise în Psalmul 13, (Vulg. 12), 1: "In ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor..."
   Şi când ea vrea să nască, vede că este închisă din toate părţile. Atunci îşi pune capul între genunchi şi strigă şi ridică glasul; atunci Dumnezeu Cel Preaînalt îi este binevoitor. El doboară şarpele...