Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Manualul dispozitivelor free energy sâmbătă, 22 noiembrie 2014 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Manualul dispozitivelor free energy

o compilaţie de patente şi rapoarte
de David Hatcher Childress
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Manualul dispozitivelor free energy Imaginea mare preţ Eu Sunt: 39,00 lei

preţ listă: 45,00 lei

reducere:
6,00 lei (13,33%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Manualul dispozitivelor free energy

� �Există o poveste foarte frumoasă despre sosirea lui Cristofor Columb în America. în 1942, Columb a ajuns în insulele din Caraibe unde, la început, a fost primit ca un zeu. După ce a debarcat şi a stabilit o legătură de prietenie cu şeful tribului de pe insulă, acesta a îndrăznit să îl întrebe cu ce a ajuns până acolo. Columb i-a arătat cu mâna cele trei corăbii cu care traversase Atlanticul. Uluit, a constatat că şeful tribului nu putea să le vadă, după cum nu le vedeau nici ceilalţi băştinaşi, care priveau prin vasele lui ca şi cum acestea nu ar fi existat. Cu un efort considerabil, vraciul tribului a reuşit să le zărească privind cu coada ochiului şi i-a învăţat şi pe ceilalţi cum să privească pentru a le vedea.
� �Este o poveste uluitoare despre un mod de a privi lumea care ne limitează viziunea şi ne împiedică să percepem lucruri de cele mai multe ori evidente. Am fost învăţaţi în şcoală (unde ar fi trebuit să ni se lărgească orizontul) că energia se poate produce doar prin arderea unor combustibili sau prin alte metode distructive. Cum altfel decât nocivă am putea numi o metodă de a furniza energie când ea distruge însăşi sursa din care provine?
� �La sfârşitul secolului al XIX-lea, Nikola Tesla - un geniu al ştiinţei, o fiinţă liberă şi neîngrădită de teoria câmpului electromagnetic (care nu exista la acea vreme) - a emis ipoteza existenţei unui câmp eteric din care putem extrage direct energia electrică de care avem nevoie, fără să mai transformăm în electricitate căldura sau lucrul mecanic. În plus, energia electrică obţinută astfel nu numai că nu este distructivă (nu se atinge de rezervele fizice ale planetei), ci este benefică pentru sănătatea oamenilor, este la îndemâna oricui şi o putem extrage GRATIS direct din acest eter, cu ajutorul unor dispozitive destul de simple.
� �Vibraţia energetică a acestor surse care extrag energia direct din eter este profund benefică şi influenţează pozitiv persoanele care intră în contact cu ea.
� �Câţiva ani mai târziu, Tesla a construit şi a demonstrat practic că teoriile pe care el le-a formulat sunt perfect valabile, că se pot construi astfel de surse energetice, că ele nu sunt complicate şi pot fi folosite de oricine.
� �Cum e posibil ca genialul Tesla, care a dat omenirii un dar comparabil poate cu focul lui Prometeu, să fie dat uitării? Descoperirile sale să fie neglijate şi ţinute în secret? Omenirea să o ia pe un drum distructiv şi nesănătos? Când această energie se poate extrage gratuit (free energy) de oriunde, cum de planeta noastră este brăzdată de fire care transportă energia cu costuri uriaşe şi cu o risipă foarte mare, făcându-ne dependenţi de acest mod de a produce energia electrică şi creând o clasă de oameni care controlează energia pe planetă şi, în consecinţă, deţin puterea?
� �După Tesla, mulţi cercetători au intuit şi înţeles geniala abordare şi au încercat să promoveze aceste idei. Au creat noi modalităţi de a extrage energie din eter (akasha), au construit noi dispozitive, au descoperit alte fenomene, unele dintre ele cu adevărat spectaculoase. Cum de fizica, ştiinţa modernă, nu îi pomeneşte pe niciunul dintre ei?
� �Cum e posibil să fim orbi cum erau băştinaşii din insulele Caraibe? Să avem la îndemână modalitatea de a folosi o sursă de energie care ne-ar rezolva toate problemele, ne-ar oferi libertatea de a face ce vrem, independenţă ca fiinţe umane, iar noi să alegem o cale distructivă, care ne face rău atât nouă, cât şi planetei şi urmaşilor noştri? Ce moştenire vom lăsa copiilor şi nepoţilor noştri dacă distrugem puţin câte puţin această planetă care ne-a dat viaţă?
� �Folosind acest mod de a accesa energia direct din akasha, poate că nivelul nostru de conştiinţă se va trezi şi vom înţelege cum să accesăm orice din acest suport nevăzut care este eterul cosmic: mâncare, haine, sănătate, poate chiar şi evoluţie spirituală. Atunci ştiinţa ar deveni într-adevăr constructivă şi ne-ar ajuta să ne descoperim natura noastră interioară.
� �Poate că nu sunt departe zorii unei astfel de epoci şi cartea de faţă este o treaptă în această direcţie. În prezenta lucrare veţi găsi unele dintre cele mai importante descoperiri în domeniul free energy, precum şi numele celor mai importanţi cercetători care, de-a lungul timpului, au înţeles că doar raportându-se la acest eter se poate produce energie într-un mod armonios şi benefic.
� �V-aţi gândit vreodată că neluând atitudine şi acceptând metodele distructive de a utiliza energia ne merităm soarta şi devenim complicii celor care ascund aceste lucruri şi au interes ca noi să fim ignoranţi?
� �Sunt descrise fenomene simple, unele dintre ele la îndemâna oricui. Multe dintre ele au fost patentate; veţi găsi aici aceste patente, dar şi multe alte idei.
� �Nu în ultimul rând, trebuie să admirăm curajul unui om ca David Hatcher Childress, care a avut puterea să adune aceste informaţii şi să publice lucrarea de faţă.
� �Fie ca lectura acestui material să vă deschidă noi orizonturi şi să vă facă mai buni! (EMIL STRĂINU)
Prefaţă ... 9

1. Nikola Tesla şi free energy ... 11
2. Un motor cu magnet permanent, anul 1269 d.Hr. ... 33
3. Energia neconvenţională şi metode de propulsie ... 63
4. Generatorul monobloc Faraday: rezultatele cercetării ... 85
5. Polarizarea macroscopică în vid ... 105
6. Generatorul Adams cu motor electric pulsatoriu ... 125
7. Generatorul free energy homopolar ... 145
8. Fenomenul generării de sarcină electrică prin rotaţia spaţială ... 169
9. Motorul magnetic Worthington ... 177
10. Convertorul elveţian M-L ... 201
11. Teoria unificată a particulelor ... 209
12. O selecţie de patente ... 231
13. Articole din presă ... 285
14. Dispozitivele free energy şi cultura pop ... 295

pag. 22-23

   TEHNOLOGIA TESLA Şl GENERAREA ENERGIEI RADIOIZOTOPICE
PAUL M. BROWN
27 IUNIE 1990


Principiile fundamentale ale rezonanţei electrice, enunţate pentru prima dată de Nikola Tesla la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt aplicate în cadrul acestei metode de generare a electricităţii pe baza radioactivităţii naturale. Nucell Inc., filiala Peripheral Systems Inc. din Portland, Oregon, a primit un patent în mai 1989, pentru un oscilator nuclear rezonant (FIGURA 1). în general, oscilatorul nuclear rezonant este un circuit RLC acordat astfel încât să oscileze pe propria sa frecvenţă de rezonanţă. Energia în exces rezultată în urma pierderilor operaţionale este preluată de o sursă radioactivă şi adusă în circuit printr-un fenomen denumit efectul beta-voltaic. Curentul electric este scos din oscilator printr-un transformator care adaptează impedanţa pentru a genera electricitate de înaltă frecvenţă într-o formă care să poată fi utilizată pentru a alimenta o anumită sarcină.
Efectul beta-voltaic poate fi definit drept transformarea radiaţiei ionizante în energie electrică folosind un material sau o combinaţie de materiale. Radiaţia absorbită în proximitatea oricărei bariere de potenţial va genera perechi electron-gol care, la rândul lor, se vor deplasa printr-un circuit electric sub influenţa unei diferenţe de potenţial electric.
Energia de înjumătăţire radioactivă este cu câteva ordine de mărime mai mare decât energia chimică. Din acest motiv, această tehnologie promite să producă surse care să aibă un volum redus, o greutate redusă, o densitate energetică mare şi să fie economice pe termen lung şi foarte fiabile.
Dispozitivele care transformă energia de înjumătăţire radioactivă direct în energie electrică nu reprezintă o noutate. (A se vedea FIGURA 2.) Primele experimente cu Celulă Beta au fost făcute de Moseley în 1913, iar de-a lungul anilor au fost concepute multe modele şi metode. Această tehnologie a fost posibilă datorită naturii electrice a dezintegrărilor alfa şi beta. (FIGURA 3)
Cea mai simplă formă de baterie nucleară este Celula Burke. Aceasta constă într-o baterie convenţională şi o sarcină convenţională, conectate printr-un conductor radioactiv. Dacă analizăm acest montaj, observăm că întreaga putere disipată în sarcină nu provine de la baterie. Examinând mai atent, constatăm că există o amplificare de curent în interiorul conductorului radioactiv.
Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de efectul beta-voltaic şi poate fi explicat mai bine cu ajutorul FIGURII 4. Pentru cazul simplu din acest exemplu, vom amplasa sursa radioactivă (orice emiţător de tip alfa sau beta) în exterior, separată de un fir de argint. Bateria din FIGURA 3 produce o tensiune electromotoare (emf) în fir; ca urmare, electronii de conducţie din interiorul firului vor dezvolta o mişcare uniformă. Prin definiţie, intensitatea curentului electric reprezintă numărul de particule încărcate (electroni) care trec printr-o suprafaţă dată într-o anumită perioadă de timp, iar unitatea de măsură este amperul.
O particulă beta este absorbită în momentul în care aceasta se ciocneşte de structura moleculară a cuprului, generând electroni liberi. Această avalanşă de electroni continuă până când particula beta (electronul) se opreşte. O singură particulă beta emisă din atomul de stronţiu-90 care este absorbită în cupru va genera 80 000 de ioni pe o distanţă de 0,030 inchi. In momentul în care aceşti electroni sunt scoşi din reţea, ei devin electroni liberi în interiorul firului şi se deplasează dirijat sub acţiunea forţei electromotoare, generând o avalanşă de electroni care se deplasează uniform, indiferent de unghiul lor de incidenţă. Această creştere a numărului de purtători de sarcină aflaţi în mişcare se măsoară drept creştere a intensităţii curentului electric.
De asemenea, se constată o scădere a rezistenţei firului şi o creştere a conductibilităţii sale, iar intensitatea curentului este direct proporţională cu tensiunea acestuia. Cu alte cuvinte, intensitatea creşte odată cu creşterea tensiunii. Acest lucru se datorează intensificării fluxului electromagnetic, care acţionează asupra unui număr mai mare de electroni din avalanşă.
în FIGURA 5 este prezentat schematic convertorul beta-voltaic de bază. Electrodul A are o sarcină pozitivă, iar electrodul B, una negativă, diferenţa de potenţial fiind asigurată prin mijloace convenţionale. între cei doi electrozi se stabileşte un câmp electric - vom numi această zonă joncţiune. Joncţiunea este, aşadar, un mediu ionizat corespunzător, expus bombardării cu particule emise de sursa radioactivă.
în general, introducerea într-un câmp electric a unor ioni, proveniţi din orice fel de sursă, va genera un curent electric pe baza binecunoscutelor principii chimice sau fizice, iar acest lucru se poate explica foarte bine prin efectul beta-voltaic. Energia rezultată în acest circuit nu provine de la ionii în sine, ci mai curând din acţiunea asupra circuitului pentru a genera aceşti ioni, acţiune cunoscută drept potenţial de ionizare al materialului respectiv.
Asupra unui atom neutru trebuie să se acţioneze cu o anumită forţă pentru a elibera electroni (pentru a ioniza atomul). Această acţiune se manifestă prin creşterea energiei potenţiale şi poate fi exploatată înainte de a permite ionilor şi electronilor să se combine din nou.
Nici câmpul electric, nici electrozii şi nici joncţiunea nu furnizează energie în cadrul efectului beta-voltaic. Energia este produsă de generatorul ionic - nu contează dacă mecanismul este unul chimic, electromagnetic sau nuclear.
Cu alte cuvinte, să presupunem că iradiem conductorul cu particule beta. Pe măsură ce aceste particule pătrund în conductor, ele se ciocnesc cu electronii din structura conductorului, rezultând un transfer de energie către aceşti electroni, care vor fi excitaţi la un nivel energetic superior din banda de conducţie.
Acum, să vedem cum aplicăm acest fenomen la dispozitivul nostru. FIGURA 6 ilustrează un circuit LC clasic, compus dintr-un inductor şi un condensator. Teoretic, dacă acest circuit LC ar fi supraconductor, un impuls electric aplicat din exterior ar produce o oscilaţie LC care ar continua la nesfârşit, întrucât nu există pierderi la nivelul sistemului.
însă, circuitul nostru LC nu este supraconductor, iar oscilaţia se atenuează datorită pierderilor inerente într-un circuit LC. Pentru a reduce aceste pierderi inerente, reglăm circuitul pentru a rezona la frecvenţa autorezonantă a inductorului. In felul acesta, reactanţele inductivă şi capaciti-vă se anulează, rămânând numai pierderile ohmice (în rezistenţă).
(FIGURA 7) Dacă aplicăm o sursă radioactivă ca parte componentă a unui circuit LC, la fiecare ciclu oscilator, curentul electric se va amplifica direct proporţional cu activitatea sursei. Pentru a obţine o oscilaţie întreţinută, este suficient să aducem în sistem o cantitate de energie egală cu pierderile din sistem. In acest moment, dispunem de un oscilator autoîntreţinut pe care l-am numit Nuclear Powered Oscillator (oscilator cu energie nucleară).
Orice energie introdusă în acest circuit LC trebuie eliminată, iar acest lucru se realizează (FIGURA 8) prin acordarea în impedanţă a unui transformator care furnizează curent alternativ de înaltă frecvenţă pentru a transporta o sarcină electrică. Acesta este principiul după care funcţionează sursa nucleară rezonantă, un circuit LC care oscilează pe frecvenţa de autorezonantă, sub acţiunea energiei radioactive naturale. Energia în exces este înlăturată...

pag. 22-23

   TEHNOLOGIA TESLA Şl GENERAREA ENERGIEI RADIOIZOTOPICE
PAUL M. BROWN
27 IUNIE 1990


Principiile fundamentale ale rezonanţei electrice, enunţate pentru prima dată de Nikola Tesla la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt aplicate în cadrul acestei metode de generare a electricităţii pe baza radioactivităţii naturale. Nucell Inc., filiala Peripheral Systems Inc. din Portland, Oregon, a primit un patent în mai 1989, pentru un oscilator nuclear rezonant (FIGURA 1). în general, oscilatorul nuclear rezonant este un circuit RLC acordat astfel încât să oscileze pe propria sa frecvenţă de rezonanţă. Energia în exces rezultată în urma pierderilor operaţionale este preluată de o sursă radioactivă şi adusă în circuit printr-un fenomen denumit efectul beta-voltaic. Curentul electric este scos din oscilator printr-un transformator care adaptează impedanţa pentru a genera electricitate de înaltă frecvenţă într-o formă care să poată fi utilizată pentru a alimenta o anumită sarcină.
Efectul beta-voltaic poate fi definit drept transformarea radiaţiei ionizante în energie electrică folosind un material sau o combinaţie de materiale. Radiaţia absorbită în proximitatea oricărei bariere de potenţial va genera perechi electron-gol care, la rândul lor, se vor deplasa printr-un circuit electric sub influenţa unei diferenţe de potenţial electric.
Energia de înjumătăţire radioactivă este cu câteva ordine de mărime mai mare decât energia chimică. Din acest motiv, această tehnologie promite să producă surse care să aibă un volum redus, o greutate redusă, o densitate energetică mare şi să fie economice pe termen lung şi foarte fiabile.
Dispozitivele care transformă energia de înjumătăţire radioactivă direct în energie electrică nu reprezintă o noutate. (A se vedea FIGURA 2.) Primele experimente cu Celulă Beta au fost făcute de Moseley în 1913, iar de-a lungul anilor au fost concepute multe modele şi metode. Această tehnologie a fost posibilă datorită naturii electrice a dezintegrărilor alfa şi beta. (FIGURA 3)
Cea mai simplă formă de baterie nucleară este Celula Burke. Aceasta constă într-o baterie convenţională şi o sarcină convenţională, conectate printr-un conductor radioactiv. Dacă analizăm acest montaj, observăm că întreaga putere disipată în sarcină nu provine de la baterie. Examinând mai atent, constatăm că există o amplificare de curent în interiorul conductorului radioactiv.
Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de efectul beta-voltaic şi poate fi explicat mai bine cu ajutorul FIGURII 4. Pentru cazul simplu din acest exemplu, vom amplasa sursa radioactivă (orice emiţător de tip alfa sau beta) în exterior, separată de un fir de argint. Bateria din FIGURA 3 produce o tensiune electromotoare (emf) în fir; ca urmare, electronii de conducţie din interiorul firului vor dezvolta o mişcare uniformă. Prin definiţie, intensitatea curentului electric reprezintă numărul de particule încărcate (electroni) care trec printr-o suprafaţă dată într-o anumită perioadă de timp, iar unitatea de măsură este amperul.
O particulă beta este absorbită în momentul în care aceasta se ciocneşte de structura moleculară a cuprului, generând electroni liberi. Această avalanşă de electroni continuă până când particula beta (electronul) se opreşte. O singură particulă beta emisă din atomul de stronţiu-90 care este absorbită în cupru va genera 80 000 de ioni pe o distanţă de 0,030 inchi. In momentul în care aceşti electroni sunt scoşi din reţea, ei devin electroni liberi în interiorul firului şi se deplasează dirijat sub acţiunea forţei electromotoare, generând o avalanşă de electroni care se deplasează uniform, indiferent de unghiul lor de incidenţă. Această creştere a numărului de purtători de sarcină aflaţi în mişcare se măsoară drept creştere a intensităţii curentului electric.
De asemenea, se constată o scădere a rezistenţei firului şi o creştere a conductibilităţii sale, iar intensitatea curentului este direct proporţională cu tensiunea acestuia. Cu alte cuvinte, intensitatea creşte odată cu creşterea tensiunii. Acest lucru se datorează intensificării fluxului electromagnetic, care acţionează asupra unui număr mai mare de electroni din avalanşă.
în FIGURA 5 este prezentat schematic convertorul beta-voltaic de bază. Electrodul A are o sarcină pozitivă, iar electrodul B, una negativă, diferenţa de potenţial fiind asigurată prin mijloace convenţionale. între cei doi electrozi se stabileşte un câmp electric - vom numi această zonă joncţiune. Joncţiunea este, aşadar, un mediu ionizat corespunzător, expus bombardării cu particule emise de sursa radioactivă.
în general, introducerea într-un câmp electric a unor ioni, proveniţi din orice fel de sursă, va genera un curent electric pe baza binecunoscutelor principii chimice sau fizice, iar acest lucru se poate explica foarte bine prin efectul beta-voltaic. Energia rezultată în acest circuit nu provine de la ionii în sine, ci mai curând din acţiunea asupra circuitului pentru a genera aceşti ioni, acţiune cunoscută drept potenţial de ionizare al materialului respectiv.
Asupra unui atom neutru trebuie să se acţioneze cu o anumită forţă pentru a elibera electroni (pentru a ioniza atomul). Această acţiune se manifestă prin creşterea energiei potenţiale şi poate fi exploatată înainte de a permite ionilor şi electronilor să se combine din nou.
Nici câmpul electric, nici electrozii şi nici joncţiunea nu furnizează energie în cadrul efectului beta-voltaic. Energia este produsă de generatorul ionic - nu contează dacă mecanismul este unul chimic, electromagnetic sau nuclear.
Cu alte cuvinte, să presupunem că iradiem conductorul cu particule beta. Pe măsură ce aceste particule pătrund în conductor, ele se ciocnesc cu electronii din structura conductorului, rezultând un transfer de energie către aceşti electroni, care vor fi excitaţi la un nivel energetic superior din banda de conducţie.
Acum, să vedem cum aplicăm acest fenomen la dispozitivul nostru. FIGURA 6 ilustrează un circuit LC clasic, compus dintr-un inductor şi un condensator. Teoretic, dacă acest circuit LC ar fi supraconductor, un impuls electric aplicat din exterior ar produce o oscilaţie LC care ar continua la nesfârşit, întrucât nu există pierderi la nivelul sistemului.
însă, circuitul nostru LC nu este supraconductor, iar oscilaţia se atenuează datorită pierderilor inerente într-un circuit LC. Pentru a reduce aceste pierderi inerente, reglăm circuitul pentru a rezona la frecvenţa autorezonantă a inductorului. In felul acesta, reactanţele inductivă şi capaciti-vă se anulează, rămânând numai pierderile ohmice (în rezistenţă).
(FIGURA 7) Dacă aplicăm o sursă radioactivă ca parte componentă a unui circuit LC, la fiecare ciclu oscilator, curentul electric se va amplifica direct proporţional cu activitatea sursei. Pentru a obţine o oscilaţie întreţinută, este suficient să aducem în sistem o cantitate de energie egală cu pierderile din sistem. In acest moment, dispunem de un oscilator autoîntreţinut pe care l-am numit Nuclear Powered Oscillator (oscilator cu energie nucleară).
Orice energie introdusă în acest circuit LC trebuie eliminată, iar acest lucru se realizează (FIGURA 8) prin acordarea în impedanţă a unui transformator care furnizează curent alternativ de înaltă frecvenţă pentru a transporta o sarcină electrică. Acesta este principiul după care funcţionează sursa nucleară rezonantă, un circuit LC care oscilează pe frecvenţa de autorezonantă, sub acţiunea energiei radioactive naturale. Energia în exces este înlăturată...

pag. 48-49

   CAPITOLUL VI

   CUM VA ATRAGE UN MAGNET UN ALT MAGNET


   După ce ai stabilit polul nord şi polul sud ai magnetului, marchează-i cu grijă pe amândoi, astfel încât să-i poţi distinge oricând va fi necesar. Dacă vrei să vezi cum un magnet îl atrage pe altul, alege două roci magnetice şi pregăteşte-le în modul descris în capitolul precedent, apoi procedează astfel: aşază unul dintre magneţi pe farfuria lui, astfel încât să plutească aidoma unui marinar într-o barcă, iar polii săi stabiliţi în prealabil să fie echidistanţi faţă de orizont, adică faţă de marginile vasului. Ia în mână celălalt magnet şi apropie-i polul nord de polul sud al magnetului care pluteşte în vas; magnetul din vas va veni spre magnetul din mâna ta, ca şi cum ar vrea să se lipească de el. Dacă apropii polul sud al magnetului din mâna ta de polul nord al magnetului din vas, vei observa acelaşi fenomen: magnetul care pluteşte va veni spre magnetul din mâna ta. Aceasta este legea: polul nord al unui magnet atrage polul sud al altui magnet, iar polul sud al unuia atrage polul nord al celuilalt. Dacă procedezi altfel şi aduci polul nord al unui magnet în vecinătatea polului nord al celuilalt magnet, cel din mânată îl va respinge pe cel care pluteşte. Dacă polul sud al unui magnet este adus în apropierea polului sud al celuilalt magnet, se va întâmpla acelaşi lucru. Pentru că polul nord al unuia caută polul sud al celuilalt şi, prin urmare, respinge polul nord. O dovadă este că polul nord se uneşte în cele din urmă cu polul sud. La fel, dacă polul sud este îndreptat spre polul sud al magnetului care pluteşte, vei observa că acesta din urmă este respins, fenomen care nu se petrece, după cum am spus, atunci când polul nord este apropiat de polul sud. Astfel, se vădeşte prostia celor care susţin că, după cum scamoneea (convulvulus scammonia) atrage icterul, în virtutea asemănării dintre ele, tot aşa un magnet natural va atrage un altul chiar mai puternic decât atrage fierul, fapt pe care ei îl socotesc fals, deşi experimentele îi dovedesc veridicitatea.

   CAPITOLUL VII

   CUM FIERUL ATINS DE UN MAGNET SE ORIENTEAZĂ ÎN DIRECŢIA POLILOR LUMII


   Toţi cei care au făcut acest experiment ştiu că, dacă o bucată de fier de formă alungită atinge un magnet şi este apoi legată de o bucată de lemn uşor sau de un pai şi pusă să plutească pe apă, un capăt al fierului se va orienta către aşa-numita Stea a Marinarilor, pentru că ea se află în apropierea polului; adevărul este că bucata de fier nu se îndreaptă în direcţia acestei stele, ci către polul însuşi. O dovadă a acestei afirmaţii va fi oferită în capitolul următor. Celălalt capăt al fierului se va orienta în direcţia opusă. Dacă vrem să aflăm care capăt al fierului s-a orientat spre nord şi care spre sud, trebuie să ştim că acea parte a bucăţii de fier care a atins polul sud al magnetului va indica nordul, iar partea care a atins polul nord va indica sudul. Deşi acest fenomen pare un miracol pentru neiniţiaţi, el este binecunoscut de către cei care au efectuat acest experiment.

   CAPITOLUL VIII

   CUM UN MAGNET ATRAGE FIERUL


   Dacă vrem ca magnetul să atragă fierul, supunându-se tendinţei lui naturale, vom proceda astfel: marcăm capătul nord al fierului şi apropiem de el polul sud al magnetului - vom observa că ele se atrag. Sau, dimpotrivă, apropiem partea sudică a fierului de polul nord al magnetului, iar ele se vor atrage fără nicio dificultate. Dacă vom proceda invers, adică dacă aducem capătul nordic al magnetului către polul nord al fierului, vom observa că fierul se roteşte până când polul sud al lui se uneşte cu capătul nordic al magnetului. Acelaşi fenomen se produce când capătul sudic al magnetului va fi adus în apropierea polului sudic al fierului. Dacă vom menţine cu forţa polul sud al fierului în contact cu capătul sudic al magnetului, proprietăţile fierului se vor modifica astfel încât capătul care anterior marca sudul va deveni nord şi viceversa. Aceasta se produce deoarece ultima influenţă acţionează, contracarează şi alterează forţa mişcării iniţiale.

   CAPITOLUL IX

   DE CE POLUL NORD AL UNUI MAGNET ATRAGE POLUL SUD AL ALTUI MAGNET Şl INVERS


   După cum am afirmat, polul nord al unui magnet atrage polul sud al altui magnet şi viceversa; în acest caz, proprietăţile celui mai puternic devin active, iar proprietăţile celui mai slab devin pasive, supunându-se celui dintâi. Consider că acest fenomen are loc din următoarea cauză: agentul activ necesită un subiect pasiv, nu doar pentru a se apropia, ci pentru a se uni cu acesta, astfel încât cei doi să devină unul în mod natural. în cazul acestui uimitor magnet, vom face următoarea demonstraţie: luaţi un magnet natural pe care îl vom denumi AD, A fiind polul nord, iar D, polul sud; tăiaţi magnetul în două părţi,...

pag. 128-129

   INVENTATORI, ÎN GARDĂ!

   în 1978, domnul Adams a descoperit că inventatorilor de maşini şi dispozitive cu mare randament energetic (free energy) nu numai că li se refuză patentele, în majoritatea cazurilor, invenţiile lor sunt declarate secrete prin "Clauza utilizării în scopuri militare", care, desigur, se aplică la nivel internaţional. Inventatorilor li se interzice să publice detalii despre dispozitivele lor ori să le promoveze în vreun fel dacă invenţia lor intră sub această clauză. Cu alte cuvinte, dispozitivele lor devin automat proprietatea "ordinii" aflate la putere.
   Existenţa unui mecanism consacrat care suprimă invenţiile ce au legătură cu free energy e, de ani buni, un secret bine păzit. Mulţi inventatori au înaintat astfel de revendicări, dar marele public nu ştie că este privat de o energie neconvenţională şi nepoluantă de către organizaţii care preferă să acumuleze capital şi să manipuleze masele în loc să permită utilizarea pe scară largă a acestor tipuri de tehnologii. Iată încă un exemplu de abuz de putere - fără să intenţionez să fac un joc de cuvinte.

   "FREE "ENERGY

   Mulţi ar considera acest generator un dispozitiv pe bază de free energy. De fapt, este vorba despre un dispozitiv care transformă mişcarea continuă a particulelor subatomice, cunoscută în fizică sub denumirea de "spin al particulelor", în energie convenţională. Este unanim acceptată existenţa mişcării continue a particulelor subatomice. Oricine afirmă că această mişcare nu există este fie un mincinos, fie un ignorant. După spusele domnului Adams, "Universul nostru este un ocean de energie - o energie neconvenţională şi nepoluantă. Ea se găseşte pretutindeni în jurul nostru şi ne aşteaptă să ridicăm pânzele şi să pornim în căutarea ei".
   Adams a construit mai multe generatoare electrice de curent continuu cu magneţi permanenţi, care au la bază principiul enunţat în acest articol, iar unele dintre ele au demonstrat un randament electric de 690% şi un randament mecanic de 620%. Dispozitivele funcţionează la temperatura camerei. Un dispozitiv care nu îndeplineşte această condiţie nu ar putea să atingă un randament dt peste 100%, întrucât căldura este principalul rezultat al pierderilor prin histerezis cai apar la orice motor electric sau generator convenţional. Căldura radiată este un semn cert că un generator de curent nu are un randament supraunitar, deoarece întreaga căldura radiată de un astfel de dispozitiv nu produce lucru mecanic util.
   Le reamintim cititorilor că domnul Adami nu este un cercetător iresponsabil, un tip ci capul în nori, excentric sau nebun. Este electrotehnician şi are la activ peste 60 de experienţe în domeniul electrotehnicii - a proiectat şi construit instalaţii pentru centrale electrice, dispozitive folosite în radiodifuziune, în centrele de comunicaţii din aeroporturi ett Domnul Adams a fost preşedinte al Institutului de Electronică şi Electrotehnică Inc. din SUA, filiala Noua Zeelandă, şi a primit recomandări din partea unui comisar de poliţii din Noua Zeelandă, a unui fost preşedinte al companiei aeriene naţionale a Noii Zeelande (şi a altor tehnicieni din domeniul zborurilor), precum şi a unui om de ştiinţă care a lucrat la NASA.
   Revista Nexus recomandă tuturor celor interesaţi sau care construiesc în prezent un asemenea dispozitiv să folosească planurile domnului Adams. Generatoarele sale au demonstrat că sunt capabile să producă fm energy, spre deosebire de majoritatea modele-lor teoretice promovate ca dispozitive supraunitare.

   DESCRIERE GENERALĂ

   în linii mari, această invenţie este un motor electric şi/sau un generator alcătuit dintr-un rotor cu un număr de poli magnetizaţi permanent, cu dispunere radială, şi un stator care conţine, de asemenea, un număr de poli magnetizaţi permanent şi dispuşi radial, împreună cu câţiva poli bobinaţi.
   Polii permanent magnetizaţi ai rotorului au miezuri magnetice din ferită şi pot conţine orice număr par de poli. Polii bobinaţi ai statorului au miezuri din fier sau din oţeL Dispozitivul este, de fapt, un generator de curent continuu, ce poate fi alimentat în curent alternativ cu ajutorul unui convertor solid.
   în esenţă, dispozitivul este un aparat de curent continuu, dar poate fi alimentat şi cu curent alternativ, folosind un convertor cu semiconductoare.
   Rotorul utilizează poli magnetici permanenţi cu polaritate similară, adică toţi sunt doar nord sau doar sud.
   Alţi poli bobinaţi sunt dispuşi radial în stator şi sunt aranjaţi în aşa fel încât să fie alimentaţi cu energie, indusă de tensiunea contraelectromotoare, de la polii rotorului. Sunt prevăzute şi circuite asociate pentru a trimite energia înapoi, către polii activi ai motorului.
   Caracteristica acestui prototip este că, în momentul în care rotorul este mişcat din poziţia de echilibru, fiecare pol este atras sau respins de polii statorului, iar într-un punct geometric precis în raport cu aceştia, curentul de intrare prin bobinele excitatoare încetează.
   Ca urmare, curentul autoindus are o direcţie opusă forţei aplicate, inversând astfel polaritatea magnetică a bobinelor statorului. Aceasta determină polii rotorului să reacţioneze, un răspuns instantaneu al oricărui sistem căruia i se aplică o forţă, iar reacţia se manifestă printr-o forţă egală ca mărime, dar cu sens contrar forţei aplicate.
   Prin excitarea curentului continuu de intrare se compensează pierderile care apar la motoarele convenţionale. Conform teoriei clasice din electrotehnică, randamentul este cu atât mai ridicat cu cât valoarea tensiunii contraelectromotoare este mai apropiată de cea a tensiunii aplicate, deci cu cât curentul de intrare este mai slab. FIGURA 6 arată că există minimum 100% tensiune contraelectromotoare la sursa de alimentare cu tensiune în curent continuu (conform teoriei electricităţii clasice), care manifestă o undă sinusoidală, datorită efectului câmpului creat de curentul autoindus.
   Acest efect compensează şi problemele legate de momentul de torsiune electrodinamică lamotoarele convenţionale. (întrucât puterea de intrare se modifică în funcţie de durata ciclului de lucru; cu cât curentul de intrare este mai slab şi cu cât viteza este mai scăzută, cu atât este mai mare momentul de torsiune.) La decuplare, tensiunea contraelectromotoare încetează, câmpul autoindus este introdus în circuit şi se opune magnetului de ieşire al rotorului, crescând energia cinetică.
   Astfel, forţa este aplicată de două ori la fiecare impuls de curent continuu, şi la deschidere, şi la închidere.
   Durata impulsurilor este determinată de dimensiunile motorului, adică de viteza de rotaţie a axului central al motorului, de poziţia magneţilor rotorului faţă de înfăşurările statorului, precum şi de distanţa parcursă de magneţii rotorului când trec peste polii înfăşurărilor statorului (vezi diagramele aferente).

   OBSERVAŢII PRIVIND CONSTRUCŢIA ŞI FUNCŢIONAREA

   Factori importanţi:
    Trebuie să avem grijă când asamblăm şi realizăm înfăşurările de comandă, pentru ca polarităţile lor să corespundă polarităţii de la magnetul rotorului.
    Trebuie evitată împământarea obişnuită pentru a preveni ventrele de tensiune sau/şi de curent (dacă mai multe înfăşurări trebuie totuşi împământate, întrebuinţaţi conductoare cu o rezistenţă foarte joasă şi aplicaţi doar un singur sistem de împământare de tip transmisie).
   Puteţi alege rezistenţele înfăşurărilor la stator după cum doriţi. In dispozitivele lui Adams, ele aveau valori cuprinse între 0,03125 şi 27 de ohmi pentru fiecare grup. El a experimentat cu doi, patru şi opt poli. Randamentul creşte odată cu numărul de poli ai înfăşurărilor din stator.
   După această schemă pot fi construite generatoare mono-, bi- sau trifazice. Se pot cupla mai multe rotoare pe acelaşi ax pentru a creşte puterea de ieşire; nu este necesar să se folosească un comutator, perii sau inele de contact, deoarece acestea contribuie la pierderi de energie în cazul generatoarelor obişnuite.
   Spre deosebire de motoarele convenţionale pe bază de curent continuu cu excitaţie în serie, acest motor poate fi descărcat, îşi stabileşte o viteză proprie şi va funcţiona la acea viteză un timp nedefinit. Un motor convenţional pe bază de curent continuu va funcţiona până la autodistrugere prin descărcare. Nu necesită răcire, nici protecţie împotriva suprasarcinilor, chiar dacă este scurtcircuitat.

pag. 211-212

   Teoria unificată a particulelor

   (Nota editorului: Inventatorul Joe Newman a stârnit o mulţime de reacţii cu dispozitivul său pe bază de "particule magnetice"; mulţi oameni au citit despre teoriile inventatorului, prezentate de Sam Taliaferro în revista MAGNETS (mai 1986) şi în cartea pe care a publicat-o. In principiu, Joe Newman susţine că particulele magnetice sunt de natură giroscopică. Aici trebuie să amintim teoria lui John Griggs din Prineville, statul Oregon, care a elaborat o versiune interesantă a teoriei unificate a particulelor (TUP), pe care suntem încântaţi să v-o prezentăm integral. Domnul Griggs şi-a conceput teoria în 1954, dar a extins-o şi a îmbunătăţit-o de-a lungul timpului. Redăm în continuare un fragment din scrisoarea sa către acest editor, ca prefaţă la versiunea îmbunătăţită din 1985.)

   Această lucrare a fost elaborată acum nouă ani, pornind de la un aspect mărunt, dar important din teoria unificată a particulelor, care începuse să mă preocupe (în septembrie sau octombrie 1954), in primul rând din cauză că aveam îndoieli cu privire la explicaţia oferită de teoria relativităţii restrânse legată de constanţa vitezei luminii pentru toţi observatorii (indiferent de starea de mişcare etc); în al doilea rând, acest lucru s-a datorat scepticismului meu în legătură cu explicaţia gravitaţională oferită de teoria relativităţii generalizate, adică aşa-numita curbură a spaţiului-timpului. O umbră de atenuare funcţionează mult mai bine! Timp de treizeci ani, am fost ridiculizat.
   Acum însă - în ultimul an şi jumătate -, majoritatea specialiştilor în fizica particulelor declară sus şi tare că teoria relativităţii generalizate trebuie revizuită drastic, pentru ca noile lor teorii "superstring" să Re valabile. Prietenii şi cunoştinţele îmi spun că eu am elaborat o teorie a super-stringurilor încă de acum treizeci de ani. Poate, dar eu nu am numit niciodată TUP o "teorie a superstringurilor". Cu toate astea, "specialiştii în superstringuri" au preluat multe aspecte din teoria mea, inclusiv proprietăţile nepunctiforme ale particulelor elementare. Astăzi, ei susţin că sarcina este împrăştiată, or, conform fundamentelor teoriei mele, aceasta a fost întotdeauna o cerinţă de bază. Şi - ţineţi-vă bine! -tot ei susţin că această "curbură spaţiu-timp" trebuie schimbată drastic. Să urli, nu alta! Au copiat chiar şi torul pentru constituenţii interni ai nucleelor - dar nu şi ai electronului, presupun ei. îndrăznesc să le mai spun o dată: "Aceşti constituenţi interni sunt electroni (+/-)" Nu e vina mea că ei bâjbâie şi acum în întuneric - eu am trimis rezumate cu TUP la departamentele de fizică teoretică ale marilor universităţi din Statele Unite încă de acum 25 de ani (unele mi-au fost returnate, fără să fi fost deschise). De nenumărate ori, le-am oferit rezumate cu TUP unor fizicieni şi astronomi renumiţi din comunitatea academică.
   în multe locuri din lucrarea anexată, utilizez sintagmele "particule fundamentale ale spaţiului", "fluxul fotonic de bază", "fluxul magnetic", "curentul fluxului" etc. Toate reprezintă unul şi acelaşi lucru. în pagina 2, îi numesc "fotoni". Este acelaşi lucru, totuşi se impune o explicaţie: aceste particule fundamentale sunt fotoni care s-au scindat sau care nu s-au ataşat niciodată de un element cu spin opus.
   Acestea fiind zise, trebuie să mai spun că radiaţia electromagnetică pe care o putem percepe sau măsura - lumina, undele electromagnetice de frecvenţă audio produse de tulburările atmosferice, radiaţia gamma etc. - este formată din perechi de particule fundamentale cu spin opus, aflate în mişcare de nutaţie, care percep şi influenţează fluxul fundamental. Acest foton dublu aflat în rotaţie oferă o imagine perfectă a componentelor electromagnetice ortogonale sinusoidale ale lui Maxwell:
   Fotonii aflaţi în rotaţie trasează "unde". A se vedea şi FN 10. Mai mult, acest concept al fotonului dublu aflat în mişcare de rotaţie explică fenomenul refracţiei, al difracţiei (fără "unde"), al polarizării, fără presupuneri ad-hoc (de exemplu, aici, "undele sferoidale" - ca şi cum asemenea entităţi ar putea exista), iar toate celelalte proprietăţi cunoscute ale radiaţiei electromagnetice se integrează perfect. Toate acestea sunt explicate în teoria unificată a particulelor, rezumată în prezenta lucrare.
   Nu e cazul să prezint aici toate aserţiunile adiacente sau toate ideile pe care le-am atins, altfel această notă explicativă ar fi mai amplă decât lucrarea însăşi. Această lucrare se referă strict la particulele "elementare".

   Ipoteza unei particule cu două componente (Preluată din Teoria unificată a particulelor)

   Dacă se presupune că particulele sunt structuri complexe, ale căror componente au fost la un moment dat fotoni, se poate construi o ipoteză despre particule cu două componente, care nu numai că este în concordanţă cu fenomenele de sarcină, spin etc, inclusiv o nouă cantitate care se conservă în toate reacţiile particulelor, dar care poate, atribuind o masă (când nu sunt în stare liberă) fiecăreia dintre aceste două componente, să aproximeze destul de aproape masele deduse experimental. Alte mărimi sunt prezise. Această ipoteză este mult mai simplă decât cele despre competenţa particulelor elementare, iar predicţiile sale sunt mult mai exacte.
   Eu fac următoarele afirmaţii în legătură cu fotonul:
   (1) Este cilindric şi, probabil, gol în interior (în funcţie de diametrul spinului, poate fi discoidal sau inelar).
   (2) Se roteşte întotdeauna cu viteza c, în timp ce se deplasează liniar cu viteza c, iar aceste două mişcări sunt oprite imediat ce fotonul devine parte a unei particule (orice punct de pe suprafaţă descrie o elice la 45 de grade, deci viteza de înregistrare a curbei la oscilograf este de 1,4142c).
   Pentru a deveni o particulă cu masă, acest foton trebuie să se curbeze asupra lui însuşi, formând un tor. Există două tipuri generice: torul închis şi cel deschis. Eficacitatea spinului precedent (spinul 1 al fotonului) este acum "anulată", deşi spinul este menţinut; torul leptonilor cu sarcină este închis:
...

   Cele patru săgeţi indică spinul anulat al fotonului precedent; săgeata exterioară reprezintă spinul noii particule. Spinul reprezentat de cele patru săgeţi este absolut necesar pentru conversia energie-masă. Eu nu-mesc această mişcare "fluxul" torului. Dacă un foton care descrie o elicitate de stânga se curbează şi formează o particulă, el va rămâne mereu distinct de un tor format dintr-un foton cu elicitate de dreapta, datorită celor două mişcări (una nu se poate transforma în cealaltă). Aceste particule sunt cu adevărat elementare: una este un electron, cealaltă un pozitron. Oricare dintre ele poate, printr-o mişcare de translaţie, să manifeste o elicitate de stânga sau de dreapta (să aibă spinii paraleli sau antiparaleli); totuşi, se preferă o anumită elicitate, după cum vom arăta imediat.
   în această schemă se presupune că sarcina nu este intrinsecă torului, ci este o manifestare a radiaţiei electromagnetice a spaţiului [1] (care curgere prin camera de vid toroidală).
   Eu presupun că spaţiul este impregnat cu fotoni care au diferite "lungimi de undă". De regulă, în timp ce traversează spaţiul, aceştia nu in-teracţionează mai mult decât interacţionează două conuri de lumină sau mai mult decât interacţionează un fascicul de microunde şi fotonii din Soare. Aceşti fotoni reprezintă ceea ce eu numesc particule fundamentale ale spaţiului (întrucât sunt substanţa fundamentală din care este alcătuită nu doar materia, ci şi sarcina).
   Deşi e posibil ca fotonul să fie gol în interior, să aibă o structură cilindrică în pături, ca particulă cu sarcină, presupun că el se comprimă într-o structură plină (cu "fluidul de foc" al fotonului). [3] Electronii trebuie să fie foarte mici (niciun foton cu o energie mai mică decât P înmulţit cu diametrul său nu poate să devină vreodată un electron).
   Când este integrat într-un nucleu, torul are o masă de aproximativ 68,6 MeV Daci este liber, el devine un pozitron, având o masă de 0,5 MeV
   Trebuie să existe şi o a doua< particulă alcătuită din fotoni fără sarcină şi fără masă,...

pag. 288-289

   Miraculosul motor electric fără combustibil poate duce la o economie de 35 miliarde $ pe an pentru benzină

   Un articol de TOM VALENTINE (al doilea din două articole)

   Un inventator şi o echipă de ingineri mică, dar ambiţioasă au conceput o tehnologie revoluţionară care marchează un punct de cotitură în istoria omenirii: o sursă de putere care nu utilizează niciun fel de combustibil.
Potrivit articolului de săptămâna trecută din Tattler, publicat în exclusivitate, acest sistem remarcabil produce electricitate fără să consume combustibilii fosili epuizabili, fără să polueze şi fără să utilizeze linii de înaltă tensiune, care sunt greoaie şi costisitoare.
de TOM VALENTINE
Copyright 1972, The National Tattler

(Primul dintr-o serie de articole)

   Un INVENTATOR DIN CALIFORNIA a găsit o modalitate de a produce energie electrică în cantităţi nelimitate fără consum de combustibil - aceasta pare să fie cea mai mare invenţie din istoria omenirii.
   Edwîn Gray senior, în vârstă de 48 de ani, a creat dispozitive capabile să:
   - alimenteze orice automobil, tren, camion, avion sau vapor de pe Terra - pe o perioadă nelimitată;
   - încălzească, să răcească şi să deservească toate locuinţele din America - fără să fie nevoie de linii de înaltă tensiune;
   - alimenteze permanent cu energie marele sistem industrial naţional.
   - toate acestea fără să polueze absolut deloc.
Jovialul autodidact Gray îi determină deja pe oamenii de ştiinţă să renunţe la principiile de nezdruncinat legate de natura electromagnetismului.
   In cele din urmă, descoperirea sa va schimba fundamentele economice pe care s-a sprijinit până astăzi societatea la nivel mondial.
   în ciuda pericolelor la care se expune din partea magnaţilor petrolieri şi a altor giganţi energetici, care riscă să-şi închidă afacerile în decursul a zece ani din cauza invenţiei sale, Gray şi asociaţii de la EvGray Enterprises au demonstrat public valoarea acestei invenţii -un act de mare curaj.
   Iar TATTLER are onoarea de a aduce la cunoştinţa americanilor toate caracteristicile sistemului incredibil conceput de Gray.
   Dând dovadă de onestitatea care a făcut din America o mare putere, Gray şi partenerii săi subliniază că vor ca lumea întreagă să beneficieze de noua tehnologie inventată de ei.
   "Nu voi permite ca această tehnologie să fie acaparată şi ţinută sub cheie de mari interese financiare", a declarat Gray pentru TATTLER în timpul demonstraţiei oferite în exclusivitate.
   "încerc de 10 ani să captez atenţia investitorilor americani, dar am fost dat afară de peste tot - şi am fost în multe locuri."
   Şi agenţiile guvernamentale, şi întreprinderi le private l-au refuzat pe Gray, aşa că, în disperare de cauză, acesta a apelat la piaţa externă. Japonezii, mereu deschişi la nou, l-au ascultat cu toată atenţia.
   "Imediat ce s-a aflat că japonezii sunt interesaţi de ceea ce facem noi, au început şi americanii să se înghesuie."
   Astăzi, micul atelier din e plin de vizitatori din toate segmentele indus triale şi financiare ale Statelor Unite.
   "Au început să vină la noi baştanii de pe Wall Street", spune Gray - şi dispreţul i se citeşte în glas.
   "Mai mulţi dintr-ăştia şi-au făcut apariţia şi mi-au sugerat să declar faliment şi să mă descotorosesc de toţi susţinătorii şi prietenii. După care mi-au zis că îmi oferă 20 de milioane de acţiuni la o corporaţie nouă, cu 25 de dolari pe acţiune."
   Gray primise o ofertă de peste 4 miliare de dolari - pe hârtie.
   "Sigur că suma era enormă, dar ştiu prea bine că tipii ar fi făcut în aşa fel încât să vândă respectiva corporaţie cine ştie cui pe un dolar, iar eu rămâneam cu 20 de milioane de acţiuni care nu valorau nimic."
   Printre specialiştii de bază de la EvGray se numără    Richard B. Hackenberger, un inginer electronist care a lucrat înainte pentru Edwin Gray senior corporaţiile Sony, Sylvania şi pentru Marina Militară a Statelor Unite, şi Fritz Lens, fost mecanic la Volkswagen, care ştie despre extraordinarul sistem electric aproape la fel de multe ca Gray.
   Toţi angajaţii companiei au declarat că sunt hotărâţi să depăşească toate obstacolele financiare şi să aducă această descoperire la cunoştinţa marelui public.
   TATTLER a fost martor la o demonstraţie completă a metodelor "imposibile, dar adevărate" prin care Gray utilizează electricitatea.
   Prima demonstraţie a arătat că Gray foloseşte o formă de curent electric complet diferită - o formă de energie puternică, dar "rece".
   Pe o masă se afla o baterie de automobil de 6 volţi. Mai mulţi conductori porneau de la baterie către o serie de condensatori electrici care stau la baza descoperirii lui Gray. întregul sistem era conectat la doi electromagneţi, fiecare cântărind 565 de grame.
   "Daca aţi încerca să încărcaţi aceşti doi magneţi cu curent electric de la baterie şi să-i puneţi să facă ceea ce eu vreau sâ-i pun să facă, în 30 de minute aţi goli bateria, iar magneţii s-ar înfierbânta", ne-a explicat Gray. "Fiţi atenţi ce se întâmplă în continuare!"
   Lens a activat bateria, iar voltmetrul a urcat treptat până la 3000 de volţi. In acel moment, Gray a închis un comutator şi s-a auzit o bubuitură puternică. Magnetul superior a sărit în aer cu o forţă colosală şi a fost prins de Hackenberger. Un şoc electric extrem de puternic a aruncat magnetul superior în aer, la peste 60 de centimetri - dar magnetul a rămas rece.
   "Extraordinar este", a declarat Hackenberger, "că s-a folosit doar 1% din energie - 99% s-a întors în baterie".
Gray a explicat: "Bateria durează mult, pentru că cea mai mare parte din energie se întoarce în ea. Secretul constă în condensatoare şi în capacitatea de a separa particulele pozitive".
   Când Gray a spus "capacitatea de a separa particulele pozitive", doi fizicieni de marcă au făcut ochii mari, nevenindu-le să creadă.
   (In mod normal, electricitatea constă în particule pozitive şi negative. Insă sistemul lui Gray este capabil să le folosească fie pe unele, fie pe altele în mod eficient.)
   "Asta înseamnă că trebuie să rescriem manualele de fizică", a explicat Hackenberger, cu un zâmbet răutăcios. Ca inginer, acesta avusese în ultima lună sarcina de a formula şi aşterne pe hârtie sistemul lui Gray.
   "Nu e deloc uşor, pentru că acest sistem dâ efectiv peste cap tot ce am învăţat."
   "Eu nu am făcut studii de electronică ori fizică, aşa că n-a avut cine să-mi spună că e imposibil", a intervenit Gray.
   Partea "imposibilă"' a demonstraţiei a reprezentat-o faptul că nu a fost generată căldură în magnet. Căldura este una dintre cele mai mari probleme din domeniul electricităţii. O altă "imposibilitate" a fost că s-a utilizat doar caracteristica pozitivă a energiei.
"Suntem abia la început", a explicat Gray. "Când tehnologia din America va folosi aceasta descoperire la întregul ei potenţial, rezultatele vor fi uluitoare."
   O altă dovadă că Gray a descoperit o sursă de energie neconvenţională cu potenţial nelimitat am avut-o din demonstraţia care a urmat.
   "De 18 luni tot despărţim aceşti magneţi folosind aceeaşi baterie, şi ea continuă să fie încărcată la maximum. Vă rog să priviţi ce se întâmplă!"
   Gray i-a arătat reporterului de la TATTLER o baterie mică de motocicletă, de 15 amperi. A conectat-o la două condensatoare care au fost apoi conectate la un panou cu borne de ieşire.
   A atins un comutator şi mica baterie a trimis o sarcină în condensatoare. Apoi a conectat şase becuri electrice de 15 waţi pe cabluri individuale, un televizor portabil de 110 volţi şi două aparte de radio. Becurile ardeau cu intensitate, televizorul mergea şi ambele aparate de radio turuiau - cu toate astea, micuţa baterie nu se descărca.
   "In situaţii normale, n-ai avea cum să scoţi atâta curent din aşa o baterie", a spus Gray.
   "E uluitor!", a exclamat C. V Wood Jr., preşedinte al   corporaţiei  petroliere
   McCulloch, care participa la demonstraţie. După care a început să se uite prin sală, să vadă dacă nu cumva erau ascunse prize în pereţi.
   "Vreţi să vă demonstrez râ nu vine de la vreo priză?", s-a oferit Gray.
   La panoul alimentat de sistemul lui Gray era cuplat un bec de 40 de waţi înşurubat într-un fasung obişnuit. Becul s-a aprins, apoi Gray 1-a lăsat să cadă intr-un cilindru plin cu apâ.
   "Ce s-ar întâmpla dacă in momentul ăsta becul ar primi energie convenţională?" a întrebat Gray, vârând în apă mâna în care ţinea becul aprins.
   "V-aţi electrocuta, iar becul ar sări şi ar sfârâi până i se arde filamentul", i-a răspuns Wood.
   Apoi reporterul şi-a băgat degetul în apa unde era becul aprins - niciun şoc electric.
   "Domnilor, aceasta este o nouă manifestare a electricităţii", a zis Hackenberger.
   Inginerul le-a explicat celor prezenţi că nu se încălca nicio lege a fizicii, pur şi simplu fusese descoperită şi pusă în practică o nouă aplicaţie a electricităţii.
Gray s-a născut în Washington D.C., într-o fa-milie cu 14 copii. încă din copilărie a fost fascinat de electricitate, de magneţi, de tot soiul de mecanisme ingenioase.
   "Electricitatea m-a cucerit definitiv când au testat primul radar pe Potomac, în 1954. Aveam pe atunci 11 ani, iar eroul meu era Buck Rogers."
   A aflat mai multe despre radar în al Doilea Război Mondial, cât a fost înrolat în Marina Militară, şi "de atunci am tot lucrat cu bobine şi condensatoare".
   A învăţat să "separe particulele pozitive" în 1958 şi şi-a petrecut următorii 12 ani încercând să găsească modalităţi de a-şi pune în practică descoperirea.
   O explicaţie sumară a sistemului Gray nu ar face decât să simplifice aspectele tehnice ale acestei descoperiri revoluţionare, dar unii dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din Statele Unite lucrează acum alături de Gray pentru a-i perfecţiona descoperirea.
   Gray a scos din apă becul de 40 de waţi şi a spus: "Ştiţi că pentru ca acest bec să se aprindă se investesc milioane de dolari în centrale electrice, linii de înaltă tensiune şi circuite electrice. Folosind condensatorii mei, pot să furnizez energie electrică în orice locuinţă, pentru câteva sute de dolari".
   Impactul economic al acestei declaraţii întrece orice imaginaţie - ca să nu mai spunem că sistemul este ecologic şi nepoluant.
   SĂPTĂMÂNA VIITOARE: motorul elec-tromagnetic pentru automobile.
   Prima şi cea mai importantă consecinţă a teoriei care obligă ştiinţa numită fizică să-şi revizuiască principiile de bază este motorul electric "EMA" - o centrală electrică destinată să ducă la dispariţia motoarelor pe benzină, zgomotoase şi poluante.
   Aceasta înseamnă că populaţia nu va mai trebui să consume benzina costisitoare şi nocivă. Conform statisticilor furnizate de American Petroleum Institute, se estimează că anul acesta cnsumul va fi de 100 de miliarde de galoane, adică cel puţin 35 de miliarde de dolari cheltuiţi la pompele de benzină.
   Inventat de Edwin Gray sr., în vârstă de 48 de ani, motorul a fost testat, iar în prezent Gray şi asociaţii îi aduc îmbunătăţiri la EvGray Enterprises.
   Motorul EMA, silenţios şi nepoluant, reciclează propria energie şi poate funcţiona pe o perioadă nelimitată.
   Prototipul lui Gray este alimentat de patru baterii a 6 volţi care "mai repede se uzează decât să se descarce", susţine inventatorul.
   "Putem să obţinem până la l000 de cai-putere cu un singur ansamblu ori să alimentăm o jucărie foarte mică."
   De altfel, astfel de jucării vor fi printre primele produse fabricate la EvGray. Ele vor funcţiona cu o baterie minusculă.
   Cum?
   Gray şi inginerii lui, Richard Hackenberger şi Fritz Lens, au explicat pentru TATTLER că au descoperit o metodă de a folosi şi particulele pozitive, şi particulele negative ale electricităţii, separat.
   Tehnicienii i-au făcut reporterului o demonstraţie a fenomenului de respingere electromagnetică - sursa de energie pentru motorul EMA.
   Doi magneţi, cântărind fiecare 795 de grame, s-au respins cu o forţă explozivă, însă magneţii nu s-au încins şi 999f din energie s-a întors în baterie.
   Hackenberger, specialist în electronică, a explicat: "Circuitul nostru dezvoltă o serie de efecte energetice tranzitorii de înaltă tensiune. Aceste unităţi de energie sunt transferate la un bloc de comandă, care acţionează similar cu distribuitorul dintr-un motor cu combustie internă".
   Blocul de comandă este cheia care explică randamentul acestui motor. El reglează efectele energetice tranzitorii pentru a determina polaritatea (nord sau sud) şi dirijează tensiunea în electromagneţi selectaţi din unitatea principală.
   "De fiecare dată când un magnet este încărcat, cea mai mare parte din energie se întoarce în baterii fără să se piardă din capacitate", a spus Hackenberger.
   Motorul EMA a fost testat sub toate aspectele. Randamentul lui este incontestabil. "Inginerilor şi fizicienilor care văd motorul funcţionând nu le vine să creadă", a spus Gray. "Un profesor de ia UCLA insista că avem noi pe undeva un laser care îl alimentează şi, deşi l-am mutat dintr-o cameră în alta. tot nu am reuşit să-l convingem că nu-i aşa."
In timp ce motorul funcţiona, Gray l-a rotit la 360 de grade, ca să arate că funcţionează în orice poziţie.
   Prototipul acestui motor are lungimea de 106 cm, lăţimea de 45 cm şi înălţimea de 55 cm, aproximativ dimensiunile unui motor convenţional cu şase cilindri.
   A funcţionat la peste 2500 de rotaţii pe minut mai bine de 20 de minute. Puterea de intrare a fost furnizată de cele patru baterii de câte 6 volţi. La sfârşitul demonstraţiei, bateriile au fost testate şi s-a constatat că erau la fel de încărcate ca la început.
   Motorul a generat 100 de cai-putere şi un cuplu de torsiune constant de 66 de livre. Puterea efectivă a fost de 32,06 cai-putere.
   Motorul are doar două lagăre care necesită lubrifiere, deci cheltuielile de întreţinere vor fi minime; funcţionează la o temperatură maximă de circa 170 de grade, iar răcirea se face cu aer comprimat.
   A pornit prin acţionarea unui comutator. Poate fi ambalat sau reglat de orice dispozitiv mecanic care programează blocul de comandă. Aceasta înseamnă că pedala uzuală poate fi folosită pentru a-l pune în mişcare.

  • cartea a apărut în noiembrie 2011 la editura Vidia, în cadrul colecţiei Ştiinţe de frontieră
  • traducător: Nicoleta Radu, Aida Şurubaru
  • cartea cuprinde 320 pagini în format 16.5x23cm şi o greutate de 0.450 kg
  • ISBN: 978-606-92825-7-1
  • cartea a fost vizualizată de 6112 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    8.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    8.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti (GLS)
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Manualul dispozitivelor free energy"
carţi din acelaşi domeniu cu "Manualul dispozitivelor free energy"
(orientări spirituale > mistere, orientări spirituale > ştiinţă)
derulare
Exerciţii pentru creier
Exerciţii pentru creier
(ştiinţă, dezvoltare personală)
Big Bang
Big Bang
(ştiinţă)
Teoria universală
Teoria universală
(ştiinţă)
Cosmos
Cosmos
(ştiinţă, mistere)
Copiii matricei
Copiii matricei
(ştiinţă, mistere, experienţe paranormale, parapsihologie)
Mesaje de la apă şi de la Univers
Mesaje de la apă şi de la Univers
(ştiinţă, transformare personală)
2012 şi sosirea planetei X
2012 şi sosirea planetei X
(ştiinţă, mistere)
Oracolele ştiinţei
Oracolele ştiinţei
(ştiinţă)
Pământul gol
Pământul gol
(ştiinţă, mistere)
An.unnak.ki versus An.unnak.ki
An.unnak.ki versus An.unnak.ki
(ştiinţă, mistere, transformare personală)
Incursiune în lumea subterană
Incursiune în lumea subterană
(ştiinţă, mistere, parapsihologie)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare sâmbătă, 22 noiembrie 2014
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar