Marii înţelepţi ai Egiptului Antic

   Acolo se găsea "începutul începuturilor, sediul luminii divine. Dulceaţa vieţii este numele locuinţei sale". Unica soluţie: să-i fie oferite ofrande lui Khnum pentru ca el să-şi ridice sandalele şi să elibereze o revărsare bună. Astfel, graţie intervenţiei lui Imhotep, Egitul a beneficiat de o inundaţie perfectă.
   în timpul mileniului care a urmat morţii lui Imhotep, geniul său nu a fost uitat şi s-au descoperit mărturii de veneraţie. în epoca lui Amenhotep al III-lea (1386-1349 î.Hr.), situaţia evoluase. Un text ne informează că fiecare scrib, înainte de a se apuca de treabă, făcea un fel de libaţie în onoarea lui Imhotep. Ea consta în vărsarea unui pic de apă provenind din cuda sa pentru a celebra ka-ul lui Imhotep, sfântul patron al literaţilor. Şi iată-l pe arhitectul lui Djoser ridicat la rangul de maestru spiritual al scribilor şi al ritualiştilor, păzitor al cărţilor folosite în temple.
   începând cu a XXVI-a dinastie (672-525 î.Hr.), numeroase statuete din bronz îl reprezintă pe înţeleptul Imhotep aşezat, citind un papirus derulat pe genunchii săi. El are pe cap calota zeului Ptah, creator prin Cuvânt şi patron al artizanilor, pentru că gândirea sa nu mai este aceea a unui om, ci a fiului acestei divinităţi.
   Cunoscând "Cartea Zeului Suprem" venită din cer şi secretele "Locuinţei de Aur", Imhotep a devenit foarte popular în epoca ptolemeică. El avea facultatea de a restaura ceea ce fusese distrus şi de a le da discipolilor săi înţelegerea textelor ezoterice. Dotat cu o abilitate asemănătoare celei a lui Thot, el îi regenera pe cale alchimică pe servitorii zeului înţelepciunii.
   Păzitor al ordinii şi al armoniei, Imhotep a fost considerat drept magicianul prin excelenţă, capabil, conform inscripţiilor de pe templului nubian din Debod, de a transfigura membrele faraonului şi de a recrea astfel Fiinţa cosmică de la originea oricărei vieţi. La Saqqara exista o şcoală de magicieni plasată sub egida bătrânului înţelept, în acelaşi timp astronom şi astrolog. "Arhitect al cosmosului", după expresia lui Wildung, el dădea învăţăminte despre mişcarea stelelor şi semnificaţia decanilor.
   în timpul celei de-a XXVI-a dinastii, Imhotep a fost ridicat la rangul unui zeu - alţii spun al unui "sfânt" - venerat în Egiptul întreg. Deoarece putea să dea viaţă, la fel ca şi lumina divină, Ra, se celebra ridicarea la cer a propriului suflet-pasăre (ba) şi transformarea făpturii sale muritoare în fiinţă de lumină. La Memfis, la sud-est de templul lui Ptah, se găsea un "oraş al lui Imhotep", iar la Saqqara, nu departe de piramida în trepte, fusese edificat un templu al lui Imhotep, a cărui amplasare exactă rămâne necunoscută. Mai mulţi preoţi erau însărcinaţi cu păstrarea vie a memoriei înţeleptului celebrând un cult zilnic pentru ka-ul său.
   începând cu epoca ramesidă, Kha-em-Uaset1, unul dintre fiii lui Ramses al II-lea, îi roagă pe zeii din Sud şi din Vest să se adune şi să vină pentru a-l...

   Oamenii sunt turma Zeului Suprem, un bun păstor care le-a acordat numeroase favoruri. Astfel, el a creat pentru ei cerul şi pământul; el a generat aerul pentru ca ei să respire, pentru că ei au fost modelaţi după imaginea sa. Sub forma soarelui, el le-a dat lumina şi i-a hrănit graţie vegetaţiei, vitelor, păsărilor şi a peştilor. Zeul Suprem îi ascultă pe cei care suferă şi instituţia faraonică îi protejează pe cei slabi de nedreptăţi. Cât despre magie, ea permite evitarea loviturilor destinului.
   Din nefericire, oamenii ignoră binefacerile divinităţii şi, în loc să o venereze, se răscoală. Răul nu este înscris în procesul de creaţie, ci numai în mintea pervertită a răsculaţilor, condamnaţi la distrugere.
   Cum să eviţi dezastrul? încoronând un faraon, demn de acest nume, un predestinat pe care Zeul Suprem l-a ales dintre milioane. Şi această fiinţă este unică, ea nu are nici fiu, nici frate, însă trebuie să organizeze o curte compusă din servitori conştienţi de importanţa funcţiei faraonice şi nu din linguşitori. Mare este Cel Mare ai cărui mari sunt mari. Fără demnitari de calitate în jurul lui, un rege nu va putea să construiască. Este de datoria lui să le dea bogăţii astfel încât să nu aibă nici o grijă materială şi să se îngrijească doar de binele comun. Un demnitar înstărit va evita să se arate părtinitor şi să trădeze legea lui Maat, cu condiţia de a fi guvernat de un rege drept şi de a nu-şi căuta interesul personal.
   Kheti îi recomandă succesorului său să asculte mesajul strămoşilor, să le citească scrierile şi să devină el însuşi un înţelept folosind ştiinţa pe care ei i-au transmis-o. Să înveţe arta fundamentală a cuvântului, pentru că formularea va fi braţul său şi va avea mai multă eficacitate decât oricare altă armă.
   Un faraon trebuie să împlinească ceea ce este util lui ba, inima-pasăre care zboară către soare pentru a se hrăni cu lumină şi revine pe pământ pentru a însufleţi oricare formă, mai ales templele şi statuile. încălţat cu sandale albe, el celebrează riturile în centrul templului acoperit, deschide naosul pentru a face perceptibilă prezenţa divină şi umple cu nenumărate mâncăruri celeste şi terestre masa cu ofrande.
   Din cauza mediocrităţii naturii umane, Zeul Suprem s-a ascuns. Regelui îi revine misiunea de a-i releva prezenţa construind receptacule demne de a-1 primi. Faraonul este, în primul rând, un maestru arhitect, grijuliu să îşi facă perfectă locuinţa sa pentru eternitate în Occident, acolo unde se va efectua procesul de reînviere.
   Trebuie ca faraonul să nu facă nici o diferenţă între un demnitar şi un om modest şi să-i judece după un singur criteriu: calitatea acţiunilor lor. Trebuie să se preocupe de văduve, dându-le mijloace de subzistenţă, să le readucă seninătatea celor nefericiţi şi să nu-l priveze pe un copil de moştenirea dată de tatăl său. Mai ales, să nu se facă vinovat de toleranţă în faţa unui gest urât şi să condamne lăcomia, rezultat al ignoranţei.

   în fapt, în afara altor două perioade belicoase, în anul al şaptelea şi în anul al zecelea, în care au avut loc operaţiuni de menţinere a ordinii în Siria şi Palestina, şi nu războaie, domnia lui Ramses a fost o perioadă paşnică, iar diplomaţia s-a impus în faţa armelor. O femeie, marea soţie regală Nefertiry, joacă un rol determinant pentru a evita conflictele şi a întreţine bune relaţii cu hitiţii, principalul adversar, şi îi oferă Orientului Apropiat ani mulţi de linişte şi prosperitate.
   Ce se cunoaşte despre această regină excepţională, al cărei mesaj spiritual a fost transmis prin două monumente cunoscute la mvel mondial, "micul templu" de la Abu Simbel şi mormântul său din Valea Reginelor? Ea a fost marea dragoste a lui Ramses al II-lea, fiind căsătoriţi înainte de a forma cuplul regal, fiinţa Faraonului. Probabil de origine relativ modestă, ea poartă un nume remarcabil care semnifică "Cea căreia îi aparţine frumuseţea desăvârşită", adesea urmat de epitetul "iubită de Mut", soţie a zeului Amon. Este numită şi "Cea pentru care străluceşte soarele" şi "Cea care îi domoleşte pe zei", epitete demne de un faraon.
   Suverană a celor Două Ţări şi stăpână a tuturor pământurilor, dulce în iubire, meritând toate laudele, cântăreaţă rituală cu chip frumos şi voce minunată, Nefertiry pronunţa cuvinte înţelepte, oferind plenitudinea spiritului celor care le ascultau. Tot ceea ce poftea era îndeplinit şi bucuria se năştea auzind-o.
   Numele său face aluzie la soţia Zeului Suprem, Ahmes Nefertiry, venerată la Teba, şi vom observa că rolul spiritual al soţiei lui Ramses a fost la înălţimea acestei glorioase predecesoare. La fel de frumoasă ca faimoasa Nefertiti, la fel de inteligentă şi de diplomată ca Tiyi soţia lui Amenhotep al III-lea, Nefertiry va duce la perfecţiune idealul reginelor Egiptului. în mod constant prezentă alături de faraon în timpul marilor ritualuri de stat, hotărâtă să menţină pacea şi să garanteze în acelaşi timp frontierele Egiptului, ea a îndeplinit fără preget sarcini împovărătoare.
   Este imposibil de ştiut câţi copii i-a dăruit lui Ramses al II-lea, dat fiind că denumirile "fiu regal" şi "fiică regală" erau titulaturi care nu semnificau deloc faptul că posesorii lor ar fi fost descendenţi naturali ai cuplului regal. Doar egiptologii în căutare de recorduri cred încă despre Ramses al II-lea că ar fi tatăl a o sută de copii. "Fiii regali", în realitate, constituiau un fel de elită administrativă căreia regele îi încredinţa sarcinile majore. El a onorat, de altfel, această corporaţie, punând să se sape pentru ea un mormânt imens în Valea Regilor, în curs de explorare.
   Nu cunoaştem nici o anecdotă despre existenţa lui Nefertiry şi nu ştim data exactă a morţii sale. în schimb, îi cunoaştem gândirea şi mesajul, graţie templului şi mormântului ei.

   Planul divin nu este cunoscut de nimeni. Este inutil aşadar să te îngrijorezi în legătură cu ziua de mâine. Adevărata fericire este să ajungi în Frumosul Occident, fiind ţinut în mâinile Zeului Suprem. Ceea ce reuşeşte este gândirea divină; cât despre om, el cunoaşte eşecul. Oamenii vorbesc, Zeul Suprem acţionează. în ochii săi, nu există, de altfel, nici reuşită, nici eşec; iar acela care ar dori să reuşească, neluând în seamă planul divin, ar eşua într-o clipă.
   Dreptatea şi cinstea sunt valori esenţiale. în calitate de discipol fidel al lui Thot, de veghe la balanţă, Amenemope pretinde ca aceasta să nu fj$ falsificată, după cum nu trebuie să fie falsificate nici greutăţile şi nu trebuie modificată nici scala balanţei. Specialist în măsurarea grânelor, scribul se arată meticulos peste măsură: fără umflarea marginilor, fără scobituri nepermise şi dimensiunea potrivită corespunzând unei cantităţi precise.
   Această balanţă este ochiul lui Ra. Constatăm astfel importanţa simbolică şi încărcătura spirituală a unui obiect din viaţa cotidiană care îi pune pe oameni în contact cu mitul. Un măsurător necinstit îi aduce atingere acestui ochi, luminii divine aşadar, şi devine aliat al tenebrelor. Atunci, ochiul îl arde cu focul său.
   Amenemope nu glumeşte cu corectitudinea. Nu trebuie nici să deplasezi vreo bornă, nici să râvneşti la un simplu cot de pământ, nici să încâlci, oricât de puţin ar fi, proprietatea unei văduve.
   Iar atunci când eşti chemat să ocupi un loc la tribunal, este nimerit să păstrezi o privire lucidă fără să nedreptăţeşti persoana onestă şi dreaptă. Nu este justiţia cel mai mare dar al Zeului Suprem? Să o aperi implică să nu accepţi nici un bacşiş, să nu-l privilegiezi pe cel puternic în detrimentul celui slab şi să nu te laşi cucerit de către un om bogat pentru a-l dispreţui atunci când sărăceşte.
   Ca mulţi alţi înţelepţi înaintea lui, începând cu Ptah-Hotep, Amenemope insistă pe necesitatea ascultării. "Oferă-ţi cele două urechi, recomandă el, pune-ţi în inimă ceea ce ţi se spune." Cuvintele de înţelepciune sunt asemănătoare cu o rezervă de provizii pentru viaţă, ele ne folosesc drept ţăruş de fixare care ne permite să nu fim luaţi de valurile cuvintelor inutile.
   în templu, individul pasionat şi cu caracter înflăcărat seamănă cu un arbore lipsit de lumină. Creşterea sa este întreruptă, nu mai dau din el frunze şi sfârşeşte ca lemn de foc. Cel cu adevărat înţelept creşte ca un arbore plantat într-un pământ inundat de lumină. El înverzeşte într-un mod remarcabil, frunzele sale sunt splendide, proprietarului său (zeul templului) îi face plăcere să îl privească. Fructele sale sunt savuroase, umbra sa este benefică. Iar lemnul său, care se prelucrează cu plăcere, îi va fi încredinţat unui sculptor care va face din el o statuie.