Mic tratat despre viaţă

   Deodată scopul nostru în relaţii se transmută şi se transformă în întregime. Nu mai căutăm să descoperim ce putem primi dintr-o relaţie, ci ce anume putem oferi. Ce anume putem susţine? Ce putem crea? Ce putem face să se realizeze, să fie făcut real - realizat? Ca atunci când vă lustruiţi maşina. Puteţi să "realizaţi" oameni. Doar le daţi un lustru. Şi ei devin realizaţi. Şi acesta este, în cele din urmă, scopul ultim al realizării sinelui.
   Acesta este secretul pe care vreau să vi-l împărtăşesc astăzi. Mulţi oameni sunt implicaţi în mişcarea de realizare a sinelui. Aceştia cred că realizarea sinelui se obţine stând cuminte, de unul singur. Pentru că, în cele din urmă, se numeşte realizarea sinelui. Prin urmare, ne realizăm sinele stând în tăcere singuri în camera noastră, poate cu o lumânare sau cu o muzică liniştitoare. Şi poate scoatem nişte sunete interesante, ştiţi voi, "Ommmmmmm". Orice facem, şi nu dispreţuiesc acest lucru, nu spun că este greşit, dar dacă credeţi că aşa se obţine realizarea sinelui, şi că cu cât petreceţi mai mulţi timp făcând aceasta .». înseamnă că nu aţi înţeles marea înţelepciune: noi existăm unii pentru alţii.
   În cele din urmă, realizarea sinelui nu se obţine de unul singur. Realizarea sinelui se obţine atunci când realizăm Sinele din celălalt. De aceea marii maeştri nu fac altceva decât să se plimbe, redându-i pe ceilalţi lor înşişi. Aţi fost văzut vreodată de un maestru în viaţă? Aţi fost vreodată în prezenţa unei persoane pe care o consideraţi maestru spiritual, sau aflate pe cât de aproape se poate de realizare, în această viaţă? Aţi fost vreodată într-o cameră cu cineva care se apropie de acel nivel de stăpânire de sine? Dacă aţi fost (şi îi veţi recunoaşte din prima clipă), veţi remarca că îşi petrec majoritatea timpului observând perfecţiunea din voi. Se vor uita la voi, vă vor privi în ochi şi vă vor vedea aşa cum nici măcar voi nu vă imaginaţi a fi. Şi vă veţi mira de ce voi nu vă puteţi percepe aşa cum vă percep ei? Atunci ei se vor întreba cum de voi nu vă vedeţi astfel. Am să repet, (râsete) Aceasta este evident, o afirmaţie pe care nu ar trebui s-o fac. Suntem pregătiţi cu toţii să fim tăcuţi? Atunci se vor întreba de ce nu sunt... Şi ei se vor întreba de ce voi nu sunteţi... lăsaţi-o baltă... (râsete) ştiu când sunt învins de elemente.
   Când folosim relaţiile în acest mod delicios, ne transformăm întreaga experienţă cu cei dragi. Deodată nu mai vrem nimic de la ei - şi vrem doar să le dăruim totul. Şi încercăm să le oferim tot ceea ce suntem pentru ei, fără să avem nevoie de nimic în schimb.
  Acum, să fim clari. Asta nu înseamnă că le permitem să ne calce în picioare. Nu înseamnă că ne permitem să fim victimele într-o relaţie disfuncţională cu ei. Nu despre asta vorbim aici. Viaţa nu ne cere să rămânem în aceeaşi cameră cu cineva care ne abuzează. Şi din această cauză chiar acum plec din această încăpere. Aţi putea râde puţin mai zgomotos la glumele mele...    
   Dar înseamnă că pe măsură ce dăruim din noi înşine celorlalţi în cel mai deplin mod, ne permitem experienţa unei iubiri care nu cunoaşte condiţii, chiar în timp ce spunem "aleg să nu mai trăiesc cu tine". În curând vom descoperi un mod de a face acel lucru care se numeşte a ne despărţi fără amărăciune. Nu vom avea nevoie de avocaţi. Ştiţi care este singurul motiv pentru care avem nevoie de avocaţi? Pentru că ei sunt avocaţi.
   În curând vom putea să ne privim unii pe alţii şi să spunem: "Îmi dau seama că vremea noastră s-a încheiat. îmi dau seama că este momentul să continuăm să ne iubim necondiţionat, să ne dăruim reciproc darurile care sunt ale noastre de dat în întregime, şi cu toate acestea, să o facem din cealaltă parte a camerei, de peste stradă, sau de cealaltă...

   ...minunat? Numeşte-ţi fricile aventură. Când am început să fac asta, am început să mă îndepărtez de frică. De asemenea, am început să privesc în faţă lucrurile de care mă temeam, şi în spatele lor se afla Dumnezeu. Eu credeam că Dumnezeu nu mă va ierta niciodată pentru toate câte eram sau nu eram; pentru clipele în care am eşuat să mă ridic la înălţimea a ceea ce credeam că este ideea lui Dumnezeu despre cine ar trebui să fiu; sau pentru momentele în care m-am comportat într-un mod nepotrivit, în funcţie de ce-mi imaginam că sunt cerinţele din partea lui Dumnezeu.
   Şi, oh, aceste cerinţe mi-au fost arătate de toate segmentele societăţii mele şi de mulţi, mulţi oameni din viaţa mea. Numai când am început să creez şi să experimentez propria mea relaţie personală cu Dumnezeu am putut să mă îndepărtez de frica faţă de reacţia lui Dumnezeu la felul în care-mi trăiam viaţa.
   Iată în continuare declaraţia pe care Dumnezeu ar vrea s-o facem cu toţii, chiar în timp ce trecem în revistă litania de presupuse greşeli: "Sunt lipsit de vină, sunt inocent. Sunt lipsit de vină şi sunt inocent."
   Asta nu înseamnă că nu am făcut lucruri în viaţa mea pe care nu le-aş face din nou diferit. Nu înseamnă nici măcar că aleg să mă plasez în afara responsabilităţii pentru rezultatele la care am contribuit. Totuşi, înseamnă că sunt lipsit de vină şi că sunt nevinovat de orice crimă.
   Dacă a fi uman este o crimă, atunci sunt vinovat. Dacă a fi o entitate care evoluează este o crimă, atunci sunt vinovat. Dacă a-ţi amplifica conştientizarea, sensibilitatea, capacitatea de înţelegere a cine eşti cu-adevărat e o crimă, atunci sunt vinovat. Dar dacă aceste lucruri nu sunt crime, şi vă asigur că în împărăţia lui Dumnezeu nu sunt, atunci sunt lipsit de vină şi sunt nevinovat. Iar Dumnezeu nu mă va pedepsi pentru că n-am făcut lucrurile ca lumea. Şi în...

   ...poartă bine unii cu alţii sau care nu se poartă bine. Adevărata sfinţenie şi adevărata măiestrie înseamnă a observa că nu există victime şi răufăcători, şi că persoana care te persecută doar interpretează o parte a înţelegerii realizate la un nivel cu totul diferit, pentru a putea să exprimaţi şi să experimentaţi, să declaraţi şi să deveniţi şi apoi să împliniţi Cine Sunteţi Cu Adevărat. De aceea toţi maeştrii au spus "Nu judeca şi nu condamna".
   Astfel că suntem cu toţii îmbarcaţi în călătoria numită viaţă. Este o călătorie, o destinaţie - destinaţia am determinat-o deja - dar nu şi cum vom ajunge acolo. Nici nu ni se garantează că vom ajunge la acea destinaţie. Avem doar o idee despre unde ne-ar plăcea să mergem şi ce ne-ar plăcea să facem. Dar nu există predestinare, în sensul că nu ni se garantează sosirea acolo, nici nu există vreo garanţie că drumul până acolo va fi urmat cu acurateţe.
   Cu fiecare oportunitate care apare, avem şansa de a ne duce agenda mai departe. Dacă nu înaintăm cu acea agendă, vom crea alte oportunităţi până ne vom îndeplini planul. A observat cineva modele repetitive în vieţile lor? Astfel că repetaţi şi repetaţi şi repetaţi până vă iese bine. Veţi continua să aduceţi o aceeaşi persoană şi de cinci ori în viaţa voastră.
   Aţi auzit ce am spus? M-am căsătorit cu aceeaşi persoană aflată în cinci trupuri diferite, de cinci ori - până am înţeles ce era de înţeles la asta. Şi atunci am fost în stare să nu mă mai căsătoresc cu aceeaşi persoană din nou. A fost la fel şi cu alte evenimente şi persoane din viaţa mea. M-am confruntat cu acelaşi gen de evenimente din nou şi din nou până am încetat s-o mai fac. Până ce în cele din urmă, am înţeles despre ce era vorba. Astfel, creăm modele şi aducem în experienţele noastre exact acel gen de persoane, locuri şi evenimente pe care dorim să le aducem, pentru a produce rezultatele pe care le cere menirea noastră. Şi este posibil ca ea să nu se încheie într-o viaţă. De fapt, m-ar surprinde să fie aşa. Dar nu este important pentru că veţi avea altă viaţă şi o alta, şi încă una, şi altele încă, până la sfârşitul timpului, care nu se termină niciodată. Astfel va continua la nesfârşit şi mai departe. Nu-i aşa că e delicios?

   În Cartea a 3-a Dumnezeu vorbeşte despre fiinţele evoluate spiritual. Ar trebui să încercăm să funcţionăm la fel ca ele?

   În univers există genul acela de fiinţe numite foarte evoluate spiritual. Eu le numesc FSEe Fiinţe Spirituale Evoluate, după prescurtarea proprie. Aceste fiinţe au învăţat să coexiste cu natura şi cu universul din jurul lor cu bucurie şi în armonie. Şi au învăţat să-şi trăiască vieţile fără să se lupte şi fără să sufere, şi iată cum au făcut-o. Este o formulă în doi paşi. Este o formulă pe care am putea s-o aplicăm chiar aici pe această planetă, dacă am dori.
   În mare măsură aceste fiinţe trăiesc în afara planetei. Eu nu am remarcat un număr prea mare de fiinţe spirituale evoluate pe această planetă (poate cu excepţia celor care se plimbă pe holurile Congresului).
   Asta a fost o glumă.
   Iată cum funcţionează fiinţele evoluate spiritual. Ele funcţionează după un sistem foarte simplu din două părţi. Partea întâi: observă lucrurile şi le afirmă. Asta e partea întâi. Cu alte cuvinte, ca să păstrez simplitatea, ele observă cum stau lucrurile. Tu stai pe un scaun. Noi povestim. Sau observ cum stau lucrurile: televiziunea e plină de violenţă. Iar copiii petrec foarte mult timp privind la televizor şi apoi manifestă acel comportament violent. Aşa stau lucrurile. Deci observ evidenţa şi apoi o exprim. Cu alte cuvinte, spun adevărul în legătură cu ea.

   Să vă spun cum am ajuns eu în acest scaun, ca să vă dau un indiciu despre cum a început totul. În 1992 am atins limita mea personală. în 1992 am ajuns într-un punct în care pierdeam din nou o altă relaţie asumată cu o persoană importantă pentru mine. Cariera mea era într-un punct mort. Sănătatea mea era la pământ. Nimic nu funcţiona în viaţa mea. Şi această relaţie pe care o aveam cu o persoană importantă pentru mine credeam că o să dureze o eternitate. Şi iată că, în faţa ochilor mei, se dezintegra.
   Nu era prima dată că o astfel de relaţie se dezintegra în faţa ochilor mei. Nici a doua. Nici a treia, nici a patra. Astfel că (râsete) ştiam că era ceva ce eu nu ştiam, acel ceva care îmi va schimba toată viaţa - dar nu ştiam ce este. Iar în domeniul relaţiilor mele, pur şi simplu nu puteam afla care este acel secret.
   Atunci în cariera mea, treceam prin acelaşi gen de provocări. Ştiţi voi, citisem toate acele cărţi: fă ceea ce-ţi place, şi banii vor veni de la sine. Nu prea cred - decât dacă chiar se petrece aşa. Dar nu reuşeam să găsesc formula. Fie făceam ceva ce-mi plăcea, dar eram în faliment, fie făceam destui bani să mă descurc, dar sufletul meu murise de p mie de ori deja. Pur şi simplu nu ştiam cum să le pun la un loc. Nu pentru prea mult timp. Dacă reuşeam, o făceam pentru şase sau opt luni, apoi toate se năruiau la loc. Nu reuşeam să lipesc piesele şi să le fac să stea lipite.
   Şi la fel, cu sănătatea: nu reuşeam să trec un an fără să păţesc ceva, iar uneori se petrecea un eveniment major. Adică aveam 36 de ani şi am făcut ulcer. Am avut foarte multe probleme de sănătate: probleme cronice cu inima, o grămadă de lucruri despre care nu vă mai povestesc. Astfel, la vârsta de 50 de ani, mă simţeam de parcă aş fi avut 80 - şi nu eram foarte sănătos: artrită, fibromialgie, tot felul de afecţiuni. Înţelegeţi ce vă spun? Nu reuşeam să fac...

   Ştiţi că este adevărat chiar şi din punct de vedere economic mondial? Cu cât economisiţi bani mai mult, cu atât îşi pierd valoarea mai mult. Pentru a contrabalansa situaţia trebuie să creăm o construcţie artificială numită ratele dobânzilor, pentru a vă convinge că păstrarea banilor vă permite să le creşteţi valoarea. Sunteţi norocoşi dacă reuşiţi să păstraţi valoarea banilor cu cât îi păstraţi mai mult.
   Nu, nu, nu. Banii au cea mai mare valoare atunci când vă pleacă din mâini. Pentru că vă dă puterea de a fi, a face şi a avea ceva ce alegeţi să fiţi, să aveţi şi să faceţi. Singura valoare a banilor este atunci când vă pleacă din mână. Dar noi vom crea aceste construcţii economice artificiale, aşa cum am spus, numite rate ale dobânzilor, şi aşa mai departe, pentru a vă convinge să păstraţi banii. Păstraţi o mică parte, dacă doriţi. Este bine aşa. Eu nu prea fac economii mari. Pur şi simplu îi pun mereu în circulaţie. Ştiţi voi, îi pun mereu în mişcare.
   Dar răspunsul la întrebarea ta era că atunci când schimbi paradigma a fi - a face - a avea, începi să te porţi ta şi cum, iar corpul tău începe să înţeleagă, la nivel celular, cine crezi că eşti cu-adevărat. Când eram copil tatăl meu spunea: "Cine naiba te crezi?" Mi-am petrecut restul vieţii încercând să răspund la această întrebare. Iar corpul meu încearcă să înţeleagă ce cred eu despre asta.
   Iar corpul meu începe să se deplaseze într-un câmp de energie densă, începe să pună lucrurile în mişcare, începe să dăruiască lucruri, de exemplu. Deodată, corpul meu... ei bine, ca şi părul tău, îţi antrenezi părul, nu-i aşa? Eu îmi antrenez părul. îmi pieptăn părul în acest fel de mulţi ani. Părul meu e antrenat. Tot corpul tău poate fi antrenat, nu doar părul. Tot corpul tău poate fi antrenat astfel. Iar corpul începe să priceapă mesajul: "Am ceea ce aş alege să primesc. Deja am." Acum, odată ce treci de această barieră uriaşă...