Noi mesaje de la Univers

   Este ca şi cum ai bate la porţile masive ale împărăţiei Viselor Tale Cele Mai îndrăzneţe. La început baţi uşor, aproape cu respect. Apoi îţi pierzi răbdarea şi baţi din ce în ce mai tare. Te rogi, implori, soliciţi, cerşeşti, te lamentezi şi te plângi. De partea cealaltă a porţilor, supuşii tăi care te adoră îşi frâng mâinile în tăcere şi îşi şterg lacrimile din ochi, ştiind cât de singur şi de frustrat te simţi.
   Dar ei ştiu foarte bine că în ziua în care ai plecat de acasă, i-ai pus să jure că nu îţi vor deschide poarta, astfel încât să poţi descoperi singur că este... neîncuiată.

   Vine o vreme în evoluţia oricărei fiinţe aflată pe cărarea spirituală (uneori întunecată) în care aspiraţia ei, încercările cu care se confruntă şi frustrările ei o conduc către un adevăr pe care altfel nu l-ar fi putut cunoaşte. De aceea, preaiubitule, îţi dăruiesc în această zi un astfel de adevăr, deşi strălucirea luminii sale ţi-ar putea răni ochii pe care până acum i-ai ţinut închişi. Era inevitabil să ajungi aici, căci toată lumea caută această lumină. Prin faptul că ai recunoscut-o şi cu binecuvântarea ta, ea le va lumina calea tuturor celor care îţi calcă pe urme, şi astfel povara pe care o poartă le va fi uşurată.
   Nu a existat niciodată până la tine un copil mai perfect al Universului. Până acum nu ţi-ai putut cunoaşte moştenirea sublimă şi destinul divin decât sub forma voalată a miturilor şi a misterului.
   Tu eşti rugăciunea vieţii care doreşte să evolueze şi răspunsul la ea. Tu eşti lumina primordială care a apărut la începuturile eternităţii pentru ca Universul să îşi poată cunoaşte profunzimile, scăldându-se astfel în oceanul
nesfârşit al emoţiilor binecuvântate.
   Tu eşti un pionier în lumea iluziilor, un aventurier al necunoscutului şi un maestru care ridică vălul amăgirii. Eşti curajos, eroic şi admirat de nenumărate suflete din lumea invizibilă.
   Dăruirea fără limite, iubirea necondiţionată, îngrijirea celor lipsiţi de speranţă, visele care te fac să îţi învingi teama - acestea sunt atributele divinităţii tale, trăsăturile nemuririi tale, medalia ta de onoare şi biletul tău de întoarcere acasă.
   In această zi, noi te sărbătorim pe tine.

   Universul
   Hmmmmm... Crezi că ar trebui să renunţ la cafeina?

   Aş vrea ca astăzi să te gândeşti la viaţa ta, exact aşa cum este.
   Bun. Acum aş vrea să te gândeşti la viaţa fabuloasă la care visezi.
   Perfect. Cred că îţi dai seama că nu poţi ajunge de la o extremă la cealaltă fără ajutorul Meu.
   Bănuiam Eu. Pe de altă parte, cred că îţi dai seama că nici Eu nu pot face mare lucru fără ajutorul tău.
   Super! Aproape că am ajuns unde doream.
   Sper că îţi dai seama că tu nu poţi face lucrurile pe care le pot face Eu, dar nici Eu nu pot face lucrurile pe care le poţi face tu.
   Dacă ai înţeles toate acestea, mare lucru!
   Ori de câte ori îţi urmăreşti un vis, Eu sunt de faţă. Eu îţi doresc întotdeauna exact ceea ce îţi doreşti tu. Mai mult, cunosc perfect calea cea mai rapidă pentru a ajunge la îndeplinirea visului tău. Pentru a angrena însă această magie, este absolut necesar să faci şi tu câte ceva: să nu eziţi, să ai încredere şi credinţă, să îţi imaginezi, să vizualizezi şi să începi să trăieşti chiar acum viaţa la care visezi, pornind de la ceea ce ai. In acest fel, vei putea atrage către tine chiar şi munţii.

   O... atunci când văd că oamenii îşi abandonează visele în numele logicii, considerându-le nerezonabile, nepractice sau pur şi simplu fanteziste, mi se rupe inima.
   Pe de altă parte, la fel de trist mi se pare să îi văd că renunţă la logică în numele viselor lor, sub pretextul cam simplist cum că: "totul este posibil; gândurile se transformă în realitate, iar visele se adeveresc".
   Logica are rostul ei, nu pentru că ajută la înţelegerea naturii realităţii (nu, nu ajută), ci pentru că poate contribui la descoperirea căii rezistenţei minime prin hăţişul convingerilor limitatoare, conducând astfel la un plan de acţiune, la o credinţă de nezdruncinat şi la încredere în sine, şi urgentând astfel procesul manifestării.
   Spre exemplu, să spunem că visezi să traversezi un râu anume cu un curent foarte rapid, şi consideri că nu poţi face acest lucru decât în două feluri: fie mergi pe apă (lucru absolut posibil), fie te antrenezi luni la rând pentru a-l putea trece înot.
   Cât de capabil eşti să crezi cu convingere că mai devreme sau mai târziu vei reuşi să treci râul mergând pe una din cele două căi?
   Cu siguranţă, foarte capabil. Nu ţi-ar fi deloc greu să te vizualizezi mergând pe malul opus al râului şi probabil că ai începe să te antrenezi imediat.
   Bun. Ce-ar fi însă dacă ţi-ai impune o restricţie, optând pentru unica posibilitate de a merge pe malul râului? Cam aşa procedează oamenii atunci când se bazează exclusiv pe magia Universului, uitând de efortul personal. Ai mai crede atunci cu aceeaşi convingere că vei reuşi să traversezi râul? Nu cumva te-ai simţi speriat? Ai începe să mergi pe apă, sau te-ai simţi paralizat?
   Culmea este că în primul scenariu, cel în care vizualizezi şi crezi cu toată convingerea (lucru dovedit chiar de felul în care te pregăteşti), Universul ar putea interveni (în funcţie şi de celelalte convingeri ale tale) ajutându-te să treci râul într-o manieră la care nu te-ai fi gândit niciodată, de pildă trimiţându-ţi un prieten nou,
care ţi-ar spune că în apropiere există un pod (ştii bine că îmi place să fac genul acesta de lucruri).

   în această dimineaţă, m-am uitat în jos la cerul albastru. A fost uimitor!
   Mă întreb dacă la fel percepi şi tu cerul atunci când priveşti în sus. Erau mii de nuanţe de albastru, bleu şi indigo. Imaginea mi-a tăiat pur şi simplu respiraţia. De fapt, nici nu există cuvinte pentru a o descrie. Chiar şi cuvântul încântător păleşte prin comparaţie. Şi când mă gândesc că trăieşti sub acest cer în fiecare zi din viaţa ta, ştiind că această splendoare fără egal continuă să existe în permanenţă, chiar şi în zilele cele mai înnorate sau mai întunecate, ca şi cum ar dori să-ţi reamintească cum arată eternitatea, cât de infinite sunt posibilităţile tale şi cât de perfectă este viaţa. Dacă o astfel de frumuseţe există la nivelul cerului, fiind alcătuită numai din nuanţe de albastru, imaginează-ţi ce altceva mai poate crea artistul...
   Ca să fiu sincer, sunt momente în care inima îmi bate nebuneşte când văd atâta frumuseţe.
   O, Doamne, sigur că am şi Eu o inimă!
   Iar atunci când nu îmi bate nebuneşte în piept, de bucurie, bate inevitabil în pieptul tău.