Libraria Eu Sunt - libraria sufletului

în perioada 12 august - 3 septembrie vom fi în vacanţă. Ultimele expedieri se vor face pe 11 august, iar comenzile primite în perioada vacanţei vor fi onorate începând cu 4 septembrie. Revenim cu o surpriză :)
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Nu-mi amintesc ce-am uitat luni, 21 august 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Nu-mi amintesc ce-am uitat

veşti bune de pe frontul cercetărilor privind memoria
de Sue Halpern
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Nu-mi amintesc ce-am uitat Imaginea mare preţ Eu Sunt: 25,00 lei

preţ listă: 26,97 lei

reducere:
1,97 lei (7,30%)
momentan indisponibilă *

Puteţi cere ca să fiţi anuntaţi atunci când această carte devine disponibilă.
Pentru aceasta trebuie ca să fiţi autentificaţi.
Apasaţi aici pentru a vă autentifica.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Nu-mi amintesc ce-am uitat

   Nu-mi amintesc ce-am uitat reprezintă o amplă trecere în revistă a celor mai recente descoperiri ştiinţifice care au legătură cu boala Alzheimer. Autoarea caută informaţii proaspete cu un aplomb aproape detectivistic, deoarece mulţi oameni de ştiinţă, nedorind să le fie furate ideile de cercetători rivali, sunt reticenţi în a le face publice înainte de validarea observaţiilor şi de publicarea concluziilor în reviste cunoscute. Sue Halpern nu ezită să experimenteze pe propria piele metode revoluţionare de diagnostic sau chiar remedii, plonjând când în experimente bazate pe realitatea virtuală pentru studierea funcţiilor cerebrale, când fiind de acord cu scanări nevalidate de întreaga comunitate ştiinţifică.
   Lumea medicală văzută prin ochii unei persoane ca oricare alta, aşa cum reiese din cartea de faţă, seamănă cu un labirint în care, din nefericire, fundăturile (companii care dau faliment, medicamente care dau reacţii adverse grave) nu sunt puţine, iar şarlatanii sunt cel puţin la fel de mulţi ca savanţii geniali ori cercetătorii vizionari.
   Mecanismul declanşării bolii Alzheimer şi evoluţia ei ulterioară sunt descrise extrem de amănunţit, dar pe lângă vastele detalii fiziologice, Sue Halpern dovedeşte şi o profundă înţelegere a suferinţei umane. Autoarea creionează foarte exact micile sau marile drame pe care le traversează familiile bolnavilor de Alzheimer sau cei care află că vor dezvolta boala înainte de manifestarea celor dintâi simptome. Citită în această cheie, cartea devine un veritabil ghid de păstrare a unei cât mai bune calităţi a vieţii, din punct de vedere fizic şi psihic, atunci când destinul pare să fie pecetluit, iar medicina nu dă semne că ar progresa mai rapid decât maladia.
   Chiar dacă Alzheimerul păstrează destule necunoscute, iar un tratament miraculos încă se lasă aşteptat, volumul de faţă reprezintă o lectură obligatorie pentru medici şi pacienţi deopotrivă, precum şi pentru orice om care are curiozitatea de a vedea cum cercetarea şi ştiinţa pot depăşi obstacole considerate până nu de mult insurmontabile şi pot aduce în viaţa oricui un strop de speranţă.
   Înainte să moară, la vârsta de 77 de ani, tatăl meu a trecut prin experienţa Alzheimerului, deşi nu a ajuns la stadiul final. Era conştient – şi chiar el îmi spunea – cât de frustrant este să citeşti ziarul şi după aceea să o iei de la capăt, sau să te uiţi mirat la un desfăcător de conserve şi să nu ştii la ce foloseşte, ori să suni un prieten la a cărui înmormântare ai fost cu doi ani în urmă. Deşi era normal să mă tem ca nu cumva să am soarta tatălui meu, în realitate nici nu mă gândeam la asta.
   Cum de obicei întrebările nasc alte întrebări înainte de a genera răspunsuri, la un moment dat am încetat să mă mai gândesc neapărat la tatăl meu sau la mine, chiar şi atunci când mă întrebam, spre exemplu, de ce memoria unei persoane de 44 de ani este în general mai bună decât cea a uneia de 77 de ani (dacă este!) şi de ce memoria uneia de 26 de ani era mai bună decât a primelor două. Răspunsul la această întrebare nu era atât de simplu pe cât părea. Dacă vârsta era hoţul, ce anume fura?
Nota autorului ... 7
Mulţumiri ... 13

Capitolul 1
Neliniştea ... 17

Capitolul 2
Certitudinea ... 40

Capitolul 3
Diagnosticul ... 65

Capitolul 4
Parametri normali ... 92

Capitolul 5
Moştenirea ... 114

Capitolul 6
Planul cincinal ... 141

Capitolul 7
în vizită la Mars ... 164

Capitolul 8
De la semnal la zgomot ... 192

Capitolul 9
Input, output ... 216

Note ... 241
Note asupra surselor ... 249
Index ... 253

pag. 23-24

   ...de vreme ce experimentul meu nu a fost supravegheat de personal specializat, dar am observat că îmi îmbunătăţisem jocul de ping-pong. Puteam lovi din orice colţ şi prindeam mingile înainte ca ele să atingă suprafaţa de joc.)
   Ne potolim neliniştile făcând glume pe seama lor - de exemplu, aluziile despre "vârsta a treia" şi "Alzheimerul e de vină". Nu vorbim mereu serios, sau uneori spunem lucruri mai mult în glumă. Dar când un doctor recomandă la televizor pentru prevenirea bolii o doză zilnică de ibuprofen, eliminarea deodorantului ce conţine aluminiu şi consumul de ceai negru, mulţi dintre noi încep să înghită Motrin, renunţă la deodorant şi beau căni întregi de Earl Grey. într-o dimineaţă, navigând pe internet, eu însămi am dat peste o pagină web numită FatFreeKitchen.com cu produse pentru îmbunătăţirea memoriei. Se spunea acolo că, dacă mănânci şapte-opt migdale pe zi, şi dacă iei o linguriţă de miere amestecată cu una de scorţişoară, îţi vei menţine o stare bună a sănătăţii mintale. Şi chiar dacă eram perfect conştientă că o mână de migdale, puţină miere amestecată cu o linguriţă de praf de scorţişoară nu mă vor ajuta foarte mult, m-am dus în bucătărie să-mi fac un ceai de ginkgo biloba - în care am adăugat mierea şi scorţişoara. Cât am pregătit infuzia am început să mestec migdale. La urma urmei, de ce nu?! Să mănânci câteva migdale poate fi o versiune modernă a Pariului lui Pascal.
   Totuşi, statisticile arată că cei mai mulţi dintre noi nu vom avea Alzheimer. Boala poate afecta numeroşi oameni, dar majoritatea nu vor avea de suferit, pentru că, în mare măsură, ea se manifestă la vârste înaintate şi puţini reuşesc să atingă vârsta de 85 de ani5, când la jumătate dintre cei de această vârstă apar primele simptome, sau la 90 de ani - când procentajul mai creşte puţin. Aceste numere - 50%, 60% - măsoară prevalenta sau numărul cazurilor existente spre deosebire de incidenţă, care măsoară numărul cazurilor de la noi. Noi, atât ca naţiune în ansamblu cât şi ca oameni în general, ar trebui să ne temem de prevalentă, pentru că, pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, iar oamenii trăiesc din ce în ce mai mult, boala se va transforma într-o urgenţă a sănătăţii publice în 2050, când aproximativ 16 milioane de americani, 16,5 milioane de europeni şi locuitori ai Regatului Unit, şi 62,8 milioane de asiatici vor suferi de această boală.
   în contrast cu prevalenta, incidenţa este aceea de care fiecare dintre noi ca indivizi trebuie să ţină cont, ca probabilitate de a dezvolta sau nu boala. Cifra incidenţei este înşelătoare, dar toate statisticile arată că după 65 de ani există probabilitatea ca 10% dintre noi să dezvolte boala - ceea ce înseamnă că mai rămân 90 de procente favorabile.
   Foarte îmbucurător, dar nu îndeajuns să ne liniştească. Se presupune că există aproximativ 106 milioane de oameni din toată lumea care vor dezvolta boala până în 2050 - 5% din populaţia Americii suferă deja de Alzheimer, iar la fiecare 72 de secunde cineva dezvoltă boala, fapt care ne îngrijorează. Din pliantele distribuite de cei care iau parte la programul de cercetare a bolii Alzheimer din cadrul American Health Association reiese că "simptomele acestei boli sunt: tulburări de memorie, de atenţie şi orientare, modificări comportamentale, probleme de vorbire, deteriorări ale funcţiilor motrice", fapt care ne oferă motive serioase de îngrijorare. Chiar şi un studiu statistic efectuat în Danemarca, conform căruia doar 43% dintre oamenii cu probleme severe de memorie suferă de această boală nu este în măsură să ne liniştească. De ce? Pentru că, deşi 43 nu este un procent chiar atât de mare, asta nu ne împiedică să ne gândim la celelalte 57 de procente. Soarta lor care va fi?
   "Să vă arăt ceva", mi-a spus Scott Small prima dată când ne-am întâlnit, în acea zi de noiembrie. Eram în biroul său de la etajul optsprezece, când a întins mâna, a luat o bucată de cretă şi a început să deseneze pe tablă o linie ascendentă. După aceea a desenat o linie descendentă. Una dintre linii reprezenta vârsta, iar cealaltă memoria.
   "Ce vezi aici? m-a întrebat el după ce a terminat. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, memoria noastră scade. E ceva patologic? Este o boală?

pag. 23-24

   ...de vreme ce experimentul meu nu a fost supravegheat de personal specializat, dar am observat că îmi îmbunătăţisem jocul de ping-pong. Puteam lovi din orice colţ şi prindeam mingile înainte ca ele să atingă suprafaţa de joc.)
   Ne potolim neliniştile făcând glume pe seama lor - de exemplu, aluziile despre "vârsta a treia" şi "Alzheimerul e de vină". Nu vorbim mereu serios, sau uneori spunem lucruri mai mult în glumă. Dar când un doctor recomandă la televizor pentru prevenirea bolii o doză zilnică de ibuprofen, eliminarea deodorantului ce conţine aluminiu şi consumul de ceai negru, mulţi dintre noi încep să înghită Motrin, renunţă la deodorant şi beau căni întregi de Earl Grey. într-o dimineaţă, navigând pe internet, eu însămi am dat peste o pagină web numită FatFreeKitchen.com cu produse pentru îmbunătăţirea memoriei. Se spunea acolo că, dacă mănânci şapte-opt migdale pe zi, şi dacă iei o linguriţă de miere amestecată cu una de scorţişoară, îţi vei menţine o stare bună a sănătăţii mintale. Şi chiar dacă eram perfect conştientă că o mână de migdale, puţină miere amestecată cu o linguriţă de praf de scorţişoară nu mă vor ajuta foarte mult, m-am dus în bucătărie să-mi fac un ceai de ginkgo biloba - în care am adăugat mierea şi scorţişoara. Cât am pregătit infuzia am început să mestec migdale. La urma urmei, de ce nu?! Să mănânci câteva migdale poate fi o versiune modernă a Pariului lui Pascal.
   Totuşi, statisticile arată că cei mai mulţi dintre noi nu vom avea Alzheimer. Boala poate afecta numeroşi oameni, dar majoritatea nu vor avea de suferit, pentru că, în mare măsură, ea se manifestă la vârste înaintate şi puţini reuşesc să atingă vârsta de 85 de ani5, când la jumătate dintre cei de această vârstă apar primele simptome, sau la 90 de ani - când procentajul mai creşte puţin. Aceste numere - 50%, 60% - măsoară prevalenta sau numărul cazurilor existente spre deosebire de incidenţă, care măsoară numărul cazurilor de la noi. Noi, atât ca naţiune în ansamblu cât şi ca oameni în general, ar trebui să ne temem de prevalentă, pentru că, pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, iar oamenii trăiesc din ce în ce mai mult, boala se va transforma într-o urgenţă a sănătăţii publice în 2050, când aproximativ 16 milioane de americani, 16,5 milioane de europeni şi locuitori ai Regatului Unit, şi 62,8 milioane de asiatici vor suferi de această boală.
   în contrast cu prevalenta, incidenţa este aceea de care fiecare dintre noi ca indivizi trebuie să ţină cont, ca probabilitate de a dezvolta sau nu boala. Cifra incidenţei este înşelătoare, dar toate statisticile arată că după 65 de ani există probabilitatea ca 10% dintre noi să dezvolte boala - ceea ce înseamnă că mai rămân 90 de procente favorabile.
   Foarte îmbucurător, dar nu îndeajuns să ne liniştească. Se presupune că există aproximativ 106 milioane de oameni din toată lumea care vor dezvolta boala până în 2050 - 5% din populaţia Americii suferă deja de Alzheimer, iar la fiecare 72 de secunde cineva dezvoltă boala, fapt care ne îngrijorează. Din pliantele distribuite de cei care iau parte la programul de cercetare a bolii Alzheimer din cadrul American Health Association reiese că "simptomele acestei boli sunt: tulburări de memorie, de atenţie şi orientare, modificări comportamentale, probleme de vorbire, deteriorări ale funcţiilor motrice", fapt care ne oferă motive serioase de îngrijorare. Chiar şi un studiu statistic efectuat în Danemarca, conform căruia doar 43% dintre oamenii cu probleme severe de memorie suferă de această boală nu este în măsură să ne liniştească. De ce? Pentru că, deşi 43 nu este un procent chiar atât de mare, asta nu ne împiedică să ne gândim la celelalte 57 de procente. Soarta lor care va fi?
   "Să vă arăt ceva", mi-a spus Scott Small prima dată când ne-am întâlnit, în acea zi de noiembrie. Eram în biroul său de la etajul optsprezece, când a întins mâna, a luat o bucată de cretă şi a început să deseneze pe tablă o linie ascendentă. După aceea a desenat o linie descendentă. Una dintre linii reprezenta vârsta, iar cealaltă memoria.
   "Ce vezi aici? m-a întrebat el după ce a terminat. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, memoria noastră scade. E ceva patologic? Este o boală?

pag. 94-95

   Unul dintre motivele pentru care normal a devenit sinonim cu uituc, cel puţin în viteza, suprasolicitarea, munca excesivă, aspiraţiile spre realizare şi bogăţie caracteristice culturii noastre, se explică prin prea multe angajamente pe care ni le asumăm: dacă media este de şapte, majoritatea oamenilor au mult prea multe sarcini de împlinit în acelaşi timp - întâlniri şi telefoane de dat, programări la doctor, evidenţa aniversărilor şi a medicamentelor de luat, şi nu vorbim doar de probleme personale, dar şi de ale copiilor, partenerului, părinţilor şi prietenilor.
   La obişnuitele limite ale resurselor umane se adaugă şi efectele fiziologice normale ale îmbătrânirii - diminuarea şi încetinirea activităţii cortexului prefrontal, diminuarea circulaţiei neurotransmiţătorilor cerebrali, slăbirea legăturilor sinaptice, moartea sinapselor - toate se întâmplă în mod normal. Şi cu toate astea erau şi veşti bune. Conform unor cercetători1 de la Universitatea Johns Hopkins, "cercetările repetate arată că vârstnicii care nu se descurcă prea bine la testele cronometrate realizează de fapt aceleaşi rezultate sau poate chiar mai bune decât omologii lor de aceeaşi vârstă, atunci când au timp nelimitat la dispoziţie". Deşi foarte lent, sistemul funcţiona. E ca şi cum recepţia datelor nu se mai făcea printr-o conexiune prin cablu, ci printr-o linie telefonică de tip dial-up. Dar conexiune exista.
   De asemenea nu toate tipurile de amintiri sunt susceptibile de îmbătrânire. Istoria personală supravieţuia foarte bine şi la o vârstă avansată. La fel se întâmpla şi cu memoria emoţională şi memoria implicită - adică abilităţile motorii pe care cei mai mulţi le consideră ca venind de la sine. Ba mai mult, îndeplinirea sarcinilor complexe la adulţii de vârsta a treia părea să fie susţinută de un fel de mecanism compensatoriu, când creierul începea să-şi folosească propriile resurse, activând anumite părţi care la o vârstă mai tânără fuseseră inactive. Dacă odată cu înaintarea în vârstă gândirea începe să arate ca un culoar slab luminat, atunci creierul nu este doar fotosensibil, dar poate să "apese nişte butoane" pentru a produce mai multă lumină. Şi face asta de pildă solicitând ambele părţi ale creierului pentru operaţii pe care le realiza înainte cu participarea unei singure părţi a creierului. După părerea cercetătorilor de la Universitatea Duke, coordonate de neurologul Roberto Cabeza, adulţii de vârsta a treia care se descurcau la fel de bine ca tinerii "aveau tendinţa de a folosi jumătatea stângă a cortexului prefrontal, de altfel inactivă, pentru a obţine rezultatul dorit". E ca atunci când un copil slăbuţ îşi foloseşte ambele mâini să ridice o valiză pe care un adult normal o ridică cu o singură mână. Nu contează câte mâini foloseşti dacă până la urmă mişti valiza. Bineînţeles că cei mai mulţi dintre noi folosim acum geamantane pe roţi, ceea ce este nu numai o strategie compensatorie, ci şi una tehnologică, în mod similar discuţia care a urmat acestei descoperiri a savanţilor de la Duke s-a axat parţial pe întrebarea dacă tehnologia - mai exact medicamentele - ar putea reuşi să inducă un bilateralism cerebral vârstnicilor care altminteri nu-l activează singuri.
   Dar nu toată lumea care a observat imaginile cerebrale surprinse a considerat ceea ce văzuse drept un fenomen de compensare. Elkhonon Goldberg, de pildă, este un neuropsiholog rus care a emigrat din Rusia şi care a studiat în Moscova sub îndrumarea lui A.R. Luria, a cărui carte The mind of a Mnemonist despre jurnalistul rus care nu uita niciodată nimic, este o lectură fundamentală în domeniul literaturii psihologice. Acest medic care practica într-o clinică particulară din New York şi s-a autocaracterizat cu modestie drept un "pisălog călător" care iniţiază pe cont propriu cercetări cu colaboratorii din Australia, Japonia şi Germania, credea că bilateralismul era ceva cu totul diferit. în concepţia sa aceasta era o manifestare fizică a înţelepciunii.
   Ningea foarte tare în New York în ziua când m-am dus să-l vizitez pe doctorul Goldberg, un bărbat impozant ca statură care vorbea perfect engleza, dar cu un uşor accent rus. îşi contramandase toate programările aşa că m-am aşezat acolo, el la biroul său şi eu în faţa lui; chiar când mă gândeam că eram singuri a comandat o cafea şi un tânăr cu...

pag. 180-181

   Multivitaminele includ de regulă întregul complex de vitamine B, acid folie şi vitamina E, şi pentru că prospectul era vag în privinţa efectelor asupra sănătăţii, m-am gândit că nu strică să iau câte una pe zi, chiar dacă erau destul de scumpe. Ceea ce m-a convins a fost un articol scris de doi cercetători de la Queen's University din Ontario despre homocisteină, un aminoacid care se găseşte în sânge. (Dacă vă mai amintiţi de la biologie din liceu, aminoacizii construiesc blocuri de proteine. Pentru ca organismul să producă toată cantitatea necesară de homocisteină are nevoie de complexul de vitamine B şi de acid folie. Fără acestea, nivelul homocisteinei se ridică şi, când se întâmplă aşa ceva, spuneau autorii, apare atât demenţa cât şi atrofia cerebrală. Deşi ei subliniau că momentan, "nu există nicio dovadă că tratamentul cu vitamine B împiedică deteriorarea cognitivă sau demenţa, deşi aduce nivelul homocisteinei în limite normale". Şi nu părea deloc greu să iei multivitamine din momemt ce le fabricase cineva.
   Multivitaminele aveau şi un aport bogat de vitamina E, ale cărui proprietăţi antioxidante erau binecunoscute, ca şi acţiunea lor de fluidizare a sângelui (motiv pentru care nu se recomandă în doze mari). Dacă ajuta sau nu la ameliorarea memoriei, asta era un alt mister medical care aştepta să fie elucidat. Potrivit unui studiu efectuat pe un grup numeros de persoane din Chicago, oamenii a căror alimentaţie era bogată în vitamina E nu erau la fel de expuşi riscului de a dezvolta Alzheimer. Dar faptul că nu te puteai baza pe genul acesta de studii era de notorietate - erau mai mult ştiinţă socială, şi nu ştiinţă - şi, în orice caz, concluzia din subtext era că vitamina E sintetică, adică la flacon, nu avea cum să prevină demenţa14. Un alt studiu, efectuat asupra unor persoane cu disfuncţii cognitive uşoare, a arătat că vitamina E nu ameliora cu nimic starea lor de sănătate.
   Şi tocmai când acest subiect părea să fi fost epuizat, a apărut întrebarea dacă nu cumva studiile nu fuseseră făcute pe oamenii nepotriviţi. Cercetătorii de la Universitatea Pennsylvania au injectat doze de vitamina E şoarecilor modificaţi genetic care dezvoltaseră plăci de amiloid. Aceste plăci s-au redus la jumătate în cazul şoarecilor tineri, pe când la ceilalţi nu a avut niciun efect. "Predicţia mea era că într-o fază incipientă vitamina E are efect şi mă bucur că am putut să demonstrez asta, a spus cercetătorul Domenico Pratico. Dar am anticipat că şi în cazul fazelor avansate vom afla totuşi ceva important. Pentru mine nu a fost chiar o surpriză." Ceea ce a învăţat din acest experiment e că "dacă începi să iei vitamina E prea târziu, nu faci decât să-ţi iroseşti timpul şi banii".
   Dar ciocolata? Cum ar putea ciocolata să fie o risipă de timp şi de bani? Cu cât stăteam mai mult în preajma lui Harold Schmitz cu atât începeam să privesc ciocolata cu entuziasmul lui copilăros că flavonoidele ajută inima - cel puţin sortimentele fabricate corespunzător, cu concentraţie bogată de flavonol. Cu acest lucru eram întru totul de acord. Am fost de acord şi că tot ce e bun pentru inimă e bun şi pentru creier. Era tot un aliment IGS.
   "Uneori se face abuz de suplimente, mi-a spus el când ne întorceam în camera fără pereţi despărţitori şi treceam pe lângă chioşcul de prezentare, în vitrina căruia se zărea un exemplar din revista O, the Oprah Magazine. Un produs alimentar se întâmplă poate în unele zile să nu-ţi placă, începi să te saturi de gustul lui, dar îţi umple stomacul. Iar cacaua se consumă de mii de ani. Nu există niciun dubiu în privinţa faptului că poate fi consumată fără grijă." Mi s-a părut că nu se punea problema să aducem în discuţie substanţele asociate, zahărul şi grăsimea, aşa că m-am abţinut. "Vrem să transformăm cacaua într-un produs sănătos, cu un gust formidabil" a spus el. Amabilă, asistenta de relaţii cu publicul mi-a dat câteva mostre de cutii de Mars, într-o nouă formulă, special concepută pentru sănătatea inimii, cu o concentraţie mare de flavonoli şi câteva cutii concepute pentru sănătatea inimii, cu efect de...

pag. 230-231

   ...din lume, un microcip care poate fi implantat în cortex şi care poate prelua funcţiile organului afectat. Când i-am făcut o vizită la laboratorul său de la etajul patru al Şcolii de Inginerie Viterbi din cadrul USC, Berger şi o echipă de mai mulţi bursieri postdoctorali şi absolvenţi lucrau de 10 ani la un proiect care, anticipau ei, avea să dureze 20. Cipul ajunsese de la dimensiunea unei mici genţi de voiaj la cea a unei mici tăbliţe de scris şi apoi la cea a unei felii de tort dreptunghiulare şi trebuia să devină mult mai mic dacă urma să fie implantat în creier cu succes. Reducerea dimensiunilor reprezenta numai una dintre problemele lui Berger, acesta fiind şi motivul pentru care petrecea atât de mult timp la o altă unitate USC, aflată la 45 km depărtare în Marina del Rey, încercând să pună cap la cap calculele matematice.
   "Hipocampul este ca o ruladă cu jeleu", mi-a spus Dong Song, unul dintre cei trei membri ai echipei lui Berger, care îmi prezenta laboratorul, în discuţii l-am auzit pe profesorul Berger asociind de asemenea hipocampul cu o banană, dar analogia cu o ruladă cu jeleu părea mai nimerită: dacă ai tăia oriunde acest organ, fiecare dintre părţi ar arăta identic. "Am introdus porţiuni disecate ale hipocampului unui cobai viu într-o baie de lichid cefalorahidian artificial, a continuat Dong Song. Porţiunile respective rămân vii aproximativ 24 de ore." Un alt membru al echipei mi-a arătat un dispozitiv care semăna cu o ghilotină în miniatură pe masa de laborator. Dispozitivul avea un tăiş ascuţit, suspendat deasupra unei suprafeţe de tăiere cu o mică deschidere pentru poziţionarea capului. M-am gândit că acolo se plasa gâtul cobaiului. (Nu m-am înşelat.) După aceea creierul era disecat; hipocampul era îndepărtat şi secţionat. Dong Song mi-a arătat o porţiune disecată foarte subţire, aproape transparentă, aproximativ de dimensiunea unui bob de orez, aflată într-un vas petri. Vasul se afla pe o suprafaţă din sticlă, traversată de fire. Firele cu pricina erau conectate la cipul supradimensiunat, conectat de asemenea la o cutie de semnalizare. Dong Song a apăsat un buton şi o linie ondulatorie a apărut pe monitorul calculatorului. Acest lucru mi-a amintit de orele de laborator din clasa a şaptea, când am făcut un circuit de fire, o baterie şi o alarmă, care suna de fiecare dată când circuitul era complet. Experimentul acesta era identic - doar că era cu multe milioane de dolari mai complex. "Cam asta e, a spus Song, apăsând din nou butonul. Tot ce am realizat până acum, în zece ani." Când a spus lucrul acesta, mi-am amintit de un comentariu critic pe care îl postase cineva care citise despre hipocampul artificial pe un site dedicat neuroştiinţei. "Aflându-mă în situaţia de a-mi fi fost extirpată o parte din hipocamp, aştept cu nerăbdare rezultatul final, încă din anul 2001, când am început să citesc despre acest experiment. Mai scutiţi-ne, doctore Berger!"
   întrebarea evidentă pe care îţi vine să o adresezi atunci când cineva îţi arată cum intră curentul electric printr-o parte a creierului viu al unui cobai şi iese pe cealaltă este cum funcţionează lucrurile de fapt?
   "Nu ştim, a replicat Dong Song ca răspuns la întrebarea mea. Nu ştim cum funcţionează şi nu contează asta. Folosim un model de sistem de procesare a informaţiei de tip input-output. Singurul lucru care contează este că semnalul care iese din cip este identic cu cel care iese dintr-un hipocamp viu." Echipa redusese hipocampul la o serie de algoritmi. Porţiunea disecată de creier care se afla în baia de lichid cefalorahidian părea să confirme acest lucru. Totuşi era ciudat să vezi un om de ştiinţă într-o astfel de postură, de ignoranţă voită, deşi eficientă mai ales când domeniul lui de cercetare este creierul uman. "Un jucător de baschet nu trebuie să fie licenţiat în ştiinţă pentru a lansa o minge pe o traiectorie perfectă, aşa că de ce ar trebui un neurocercetător să cunoască toate detaliile creierului?" Ted Berger se gândise bine înainte să continue proiectul. îl auzisem când susţinea un curs în care vorbea despre neuroni cu o totală lipsă de consideraţie, descriindu-i ca pe nişte "mici saci de sare".
   "Creierul codifică informaţii în modele spaţio-temporale, a mai afirmat el în acea zi. Aşa stau lucrurile şi chiar dacă încerc să înţeleg procesele în termeni de memorie, ceea ce sper că voi reuşi, aici experimentul...

  • cartea a apărut în iulie 2013 la editura Curtea Veche, în cadrul colecţiei Să fii sănătos
  • traducător: Andreea Gărăjeu
  • Titlu original: Can’t Remember What I Forgot: The Good News from the Frontlines of Memory Research
  • cartea cuprinde 272 pagini în format 15x22.5cm şi o greutate de 0.285 kg
  • ISBN: 978-606-588-520-2
  • cartea a fost vizualizată de 1674 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Nu-mi amintesc ce-am uitat"
(orientări spirituale > ştiinţă, psihologie > dezvoltare personală)
derulare
Femei care iubesc prea mult
Femei care iubesc prea mult
(cuplu, dezvoltare personală)
Închipuie-ţi toţi oamenii
Închipuie-ţi toţi oamenii
(transformare personală, dezvoltare personală)
Autovindecarea şi personalitatea
Autovindecarea şi personalitatea
(dezvoltare personală)
Bucuria de a avea totul
Bucuria de a avea totul
(dezvoltare personală)
Viaţă după viaţă
Viaţă după viaţă
(experienţe paranormale, ştiinţă, transformare personală)
Originea speciilor
Originea speciilor
(ştiinţă)
Puterea emoţiilor
Puterea emoţiilor
(dezvoltare personală)
Un val, un ocean
Un val, un ocean
(cuplu, dezvoltare personală)
Părintele conştient
Părintele conştient
(dezvoltare personală, educaţie)
Totul este bine
Totul este bine
(dezvoltare personală, general)
Oracolul cristalelor de apă
Oracolul cristalelor de apă
(general, ştiinţă)
Supă de pui pentru suflet îndoliat
Supă de pui pentru suflet îndoliat
(povestiri, dezvoltare personală)
Respiraţia holotropică
Respiraţia holotropică
(dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 11 august 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar