Opus Dei

   Prolog

   Opus Dei, Opera Domnului... Un nume care suscită tot felul de fantasme; o instituţie care evocă pentru mulţi mistere, comportamente ciudate, ca o confrerie secretă, o masonerie ale cărei sigle ar fi fost înlocuite cu crucea... Este clar că această instituţie a Bisericii Catolice emană un miros de pucioasă! Un miros nesănătos amplificat de succesul mondial al romanului "Da Vinci Code", carte în care scriitorul american Dan Brown prezintă Opus Dei ca fiind specializată în comploturi de toate felurile. Ca un ordin ai cărui membri nu ar ezita să ucidă ca să protejeze secretele Bisericii. Dar dincolo de invenţiile excesive ale ficţiunii, chiar ale textelor scrise de adepţii conspiraţiei, care este adevărul despre această ramură oficială a Bisericii?
   Pasionaţi de tot ce putea fi colportat despre această instituţie ancorată chiar în inima Vaticanului, dorind să mergem dincolo de clişee, am încercat cu câţiva ani în urmă să aflăm mai multe pentru emisiunea de investigaţii "90 de minute", difuzată de Canal Plus, apoi pentru această lucrare. Ancheta noastră nu a fost lipsită de dificultăţi, de obstacole, de uşi pe care am fost nevoiţi să le forţăm... O muncă de mai bine de doi ani, intensă, instructivă şi atractivă. Pentru că tot ce am descoperit ne-a tăiat respiraţia! Mai ales când am constatat că Opus Dei avea, contrar afirmaţiilor sale, două feţe!
   Partea vizibilă a aisbergului Opus Dei este un curent al Bisericii Catolice recunoscut de ea, deoarece fondatorul, preotul spaniol Josemaria Escrivâ de Balaguer, a fost făcut sfânt, canonizat în ziua de 6 octombrie 2002 de papa Ioan Paul al II-lea. Opus Dei este chiar singura mişcare care a fost înălţată la rang...

   Şaizeci de ani de critici

   Din anii patruzeci, Opus Dei trebuie să facă faţă primelor atacuri. Câţiva clerici, câţiva prelaţi încep să vadă cu ochi răi această nouă spiritualitate care le face concurenţă. Şi în special iezuiţii, puţin dispuşi să-şi împartă terenurile de evanghelizare cu această mişcare în expansiune. Puţin câte puţin, criticile se aud din toate părţile.
   Printre altele, Opus Dei este acuzată, de exemplu, că e o sectă legată de francmasonerie. Şi este citată injustiţie pentru acest motiv, foarte grav, la începutul regimului Franco*. A fost dat, totuşi, un verdict de neîncepere a urmăririi penale, preşedintele tribunalului considerând că, având în vedere castitatea respectată de membri, este imposibil ca organizaţia să aparţină societăţii secrete... "N-am întâlnit niciodată un francmason trăind în castitate!" a conchis magistratul.
   Alte critici, mult mai serioase, vizează esenţialmente aspectul secret al Operi Domnului şi infiltrarea universităţii. În 1941, arhiepiscopul de Sevilla, cardinalul Pedro Segura, având dificultăţi să obţină informaţii despre Opus Dei, se îngrijorează pentru studenţii din acest oraş universitar care, dacă se dă crezare unor zvonuri, constituie una dintre ţintele Operei Domnului. Când primeşte o scrisoare de la nunţiul papal din Madrid, care îi cerea informaţii despre Opus Dei, el nu-i poate răspunde. În faţa dificultăţii de a beneficia de date sigure sau pentru a-şi procura...

* în acea perioadă, exista la Madrid un tribunal special însărcinat cu vânarea francmasonilor (n.a.).

   Dacă părăseşti Opus Dei

   În 1981, după doisprezece ani în calitate de preot al mişcării, Vladimir Felzmann hotărăşte şi el să plece. Opus Dei se străduieşte din răsputeri să-1 facă să se răzgândească, spunându-i că "afară îl aşteaptă diavolul". Ba chiar a fost dus în faţa mormântului unui fost membru care dorise să părăsească Opus Dei fără să reuşească şi, până la urmă, acceptase să moară de foame.
   - Am fost dus la mormântul lui Michael Richards şi mi s-a spus: "Vezi, Vlad, uite ce păţesc cei care vor să părăsească Opus Dei".
   Părintele Felzmann ridică din sprânceană şi continuă:
   - Hotărârea mea era luată şi mă gândisem foarte bine înainte. N-am dat înapoi.
   Totuşi, preotul recunoaşte că a trecut prin experienţa unei presiuni atât de mari, încât doar ţinerea unui jurnal personal l-a ajutat să nu-şi piardă minţile.
   - Jurnalul meu mi-a păstrat mintea sănătoasă. Scriam în fiecare zi şi asta mi-a conferit un fel de obiectivitate.

   A pleca din Opus Dei însemna, în limbajul propriu acestei mişcări, "a te arunca pe fereastră". Perspectiva nu-i deloc atrăgătoare, se înţelege de la sine. Totuşi, Opera Domnului a susţint întotdeauna că membrii ei sunt liberi să plece când doresc. Ba chiar este scris negru pe alb în Codex Iuris Particularis Operis Dei, Codul de Drept Particular al Opus Dei. În acest cod se spune că, în primele luni, membrul este liber să plece când doreşte, dar puţini...

   ...datoria lor de apostolat şi de propria sanctificare a muncii şi a vieţii obişnuite. De aceea, orice deschidere spre exterior, care ar permite membrilor să înţeleagă izolarea în care ajung treptat, este cu grijă controlată. începând cu lecturile.

   Cărţi la index

   "Cărţi: să nu cumperi fără să ceri sfatul unor creştini competenţi şi cu experienţă. Ai putea să cumperi un lucru inutil sau dăunător. Câţi nu cred că duc o carte sub braţ, când, de fapt, duc doar o adunătură de mizerii!" (Camino, maxima nr. 339).
   Care este soluţia ca să nu ai în mână o "adunătură de mizerii"? Să ceri, de fiecare dată când doreşti să citeşti o lucrare, aprobarea duhovnicului tău. Numai el poate să estimeze periculozitatea textului respectiv când acesta nu face parte din lista de referinţă. Pentru că, în Opus Dei, cărţile interzise ar face obiectul unei liste, bazată pe faimosul "Index Librorum Prohibitorum", listă întocmită de Biserica Catolică cu cărţile interzise, fiind considerate periculoase, chiar eretice. De această listă s-a ţinut cont până în 1948. De atunci, Biserica Catolică nu o mai foloseşte.
   Ce găsim în această listă care cuprinde câteva mii de cărţi din toate ţările? Autori precum Voltaire ("Candid", "Tratat despre toleranţă", "Catehismul omului cinstit"), Jean-Jacques Rousseau ("Despre contractul social", "Emile sau despre educaţie"), Ernest Renan ("Cântarea cântărilor", "Studii de istorie religioasă" etc), Immanuel Kant ("Critica raţiunii pure"), Victor Hugo ("Mizerabilii", "Notre-Dame de Paris") sau Honore de Balzac, ca să nu-i cităm decât pe ei.
   Numai că, nemulţumită ca nu mai trebuia să respecte această listă la care se renunţase de ani de zile, Opus Dei ar fi trecut pe ea şi alte nume. Astfel ar fi fost interzişi autori precum Freud, Sartre, Nietzsche sau Jung. Părintele Vladimir Felzmann îşi aminteşte:
   - "Doctor Jivago", din cauza scenelor de dragoste, era şi ea o carte interzisă.
   Şi adaugă cu tristeţe:
   - Am ars cărţi, unele dintre cele citite de mine înainte de a intra în Opus Dei, autori care îmi plăceau, ca Alexandre Dumas.
   -... Serios? Ca pe vremea autodafeurilor?

   Metode cu parfum de scandal

   "Adevărata sărăcie nu constă în a nu avea nimic, ci în a fi detaşat de lucruri, în a renunţa de bunăvoie la posedarea lor, spunea Josemarîa Escrivâ de Balaguer. De aceea, există săraci bogaţi şi invers" (Camino, maxima nr. 632).
   O maximă care se aplică de minune pentru Opus Dei, o... săracă bogată!

   Peter Hertel ne-a arătat un document secret care demonstrează subjugarea membrilor pe plan financiar. În Spirit şi obiceiuri pioase, putem citi: "Pentru a dobândi cât mai bine spiritul de sărăcie, numerarii dau socoteală lunar directorului lor despre veniturile şi cheltuielile proprii; cu excepţia cazului în care directorul consideră altfel". Aceasta este una dintre cheile bogăţiei Operei Domnului.
   - Opus Dei este bogată pentru că mulţi dintre membrii săi au servicii bune, foarte bune, şi toţi banii unui nou membru trebuie să fie vărsaţi Operei Domnului, precizează părintele Vladimir Felzmann. Nu există nici cea mai mică transparenţă.
   Peter Hertel face un mic calcul care să ne permită să ne facem o idee despre cât de bogată este mişcarea: "Este de ajuns să evaluăm ce aduc pentru Opus Dei cei aproximativ cincisprezece mii de numerari, scrie el. Să luăm în considerare că aproape zece mii de numerari exercită funcţii bine plătite şi că remuneraţia lor medie este de două mii de euro (evaluare la cota cea mai de jos), fără a uita reţinerea de cinci sute cincizeci de euro destinaţi acoperirii cheltuielilor legate de activităţile centrelor". Ţinând cont de toate...

   Cucerirea Vaticanului

   Bucurându-se de bunăvoinţa lui Ioan Paul al II-lea, Opus Dei a putut să-şi plaseze pionii la Vatican. O trupă de elită, deoarece aici nu numărul contează, ci calitatea posturilor ocupate. Iar Opus Dei a ştiut să se facă în ultimii ani inevitabilă!
   La începutul pontificatului lui Benedict al XVI-lea, ea este prezentă îndeosebi în mass-media, cu Joaquin Navarro Valls, membru laic Opus Dei, care ocupă funcţia de purtător de cuvânt al Vaticanului şi director al sălii de presă. El controlează comunicarea şi a conferit sălii de presă a Sfântului Scaun o adevărată putere, înzestrată cu cea mai modernă tehnică. De formaţie psihiatru, acest fost jurnalist profesionist de şaizeci şi nouă de ani s-a dovedit un maestru în arta publicităţii mediatice şi mondene, după cum a dovedit-o cu ocazia apariţiei cărţilor lui Ioan Paul al II-lea.
   Astfel, în 1994, la lansarea cărţii "Intraţi în speranţă", un show televizat, difuzat în direct, a adunat elita societăţii italiene cea mai conservatoare în jurul cardinalului Iosef Ratzinger*, preşedintele congregaţiei pentru doctrina credinţei, pe doamna Irene Pivetti, foarte integrista preşedintă a Camerei Deputaţilor, doamna Veronica Berlusconi, soţia primului ministru, şi domnul Joaquin Navarro Valls. Un actor a citit extrase din carte, cardinalul Ratzinger a ţinut un discurs şi au fost prezentate impresiile - la cald şi în duplex - ale domnilor Itzhak Rabin, Abdou Diouf, preşedintele Senegalului şi Edouard Balladur (la vremea aceea prim-ministru).

* Devenit de atunci papa Benedict al XVI-lea (n.a.).