Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Peregrin în centrul lumii duminică, 22 ianuarie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Peregrin în centrul lumii


de Vasile Andru
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Peregrin în centrul lumii Imaginea mare preţ Eu Sunt: 26,00 lei

preţ listă: 29,00 lei

reducere:
3,00 lei (10,34%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Peregrin în centrul lumii

"Din latinescul peregrinus, au rezultat două cuvinte: pelerin şi peregrin. Sinonime, dar numai parţial. Ambele spun mult mai mult decât călătorie fie ea şi culturală, sapienţială.
M-am aflat, pe rând, în ambele situaţii: de pelerin, de peregrin. Adică am fost şi străinul, am fost şi la sfârşitul înstrăinării." (Vasile Andru)
Peregrinatio, o meditaţie în mişcare ... 5

Partea I: Pe orbita noetică a Pământului

Umbra Monseniorului Ghika la Tokyo ... 13
La Nagasaki: oraşul creştin, oraşul zen ... 21
În India, ca într-o patrie alternativă ... 28
Apostatul bizantin şi "Apostatul" indian ... 43
Primire la S.S. Dalai Lama, în Micul Tibet ... 52
O zi-lumină pe colina Guadalupe ... 58
Ispite şi învăţăminte în Mexic ... 66
În Flandra, la Marguerite Yourcenar ... 71
O victorie la turci ... 77

Partea a II-a: Alte tari din soartă

Paştele roşu la Moscova ... 89
Revoluţia si Crăciunul la Roma ... 109
Duminici fără draci în Polinezia ... 116
Noi atentate la Sarajevo ... 123
Paris, un loc bun de exil ... 133

Partea a III-a: Povestind suflet românesc predispus la globalizare

Lauda limbii române, la Melbourne ... 153
Cele 7 păcate capitale la emigrantul român ... 167
Canada melancoliei noastre ... 180
Viză pe 20 de ani pentru America ... 194

pag. 22-23

   Ordinul spunea clar: când slobozi bomba, trebuie să vezi ţinta pe care o loveşti!
   Şi atunci, în pripă, trebuia aleasă altă ţintă, trebuia ales primul oraş din apropiere de Kokura... care să aibă cerul senin... să fie vizibilă ţinta!
   Şi primul oraş cu cer senin, în acel criminal 9 august, a fost Nagasaki. La ora 11 şi 2 minute a fost lansată bomba.
   O babă ar zice: "Aşa a îngăduit Domnul..." Dar Domnul nu are nici un amestec în dezastre. Nagasaki n-a fost pedepsit pentru păcatele sale, ca Sodoma (unde tot o explozie atomică a fost, se pare), nici pentru că era păgân: chiar zona cu o majoritate creştină a oraşului a fost nimicită!

   Dealul Calvarului

   În fiecare dimineaţă a şederii la Nagasaki, am urcat ritual Dealul Nishizaka ("al Calvarului", îi spun eu), unde se află martyrikonul, pe locul unde au fost crucificaţi 26 de creştini (6 europeni şi 20 japonezi) la 6 februarie 1597. Zidul martirilor îi înfăţişează pe toţi 26, basorelief. Au fost canonizaţi de Vatican la 1862. Între ei, Paul Miki, preot harismatic japonez care la data răstignirii avea 33 de ani şi a suportat exemplar martiriul, transfigurat de comuniunea cu Mântuitorul. Dar şi trei copii japonezi creştinaţi care, pe cruce, au cântat psalmul "Lăudate pueri Dominum".

   Cum să converteşti un misionar

   Pe Dealul Nishizaka se află şi o mănăstire nouă care, arhitectonic, imită stilul catedralei "Sagrada Familia".
   Aici stau de vorbă cu profesorul şi misionarul Jose Aguilar. Este de origine mexican. Se află în Japonia de peste cinci decenii. Este printre cei care au fondat, în 1962, "Muzeul celor 26 de martiri" la Nagasaki. A fost profesor la Facultatea de Teologie, acum s-a retras.
   Părintele Aguilar îmi mărturiseşte drama vieţii sale: n-a reuşit să convertească alţi japonezi, în toţi aceşti 50 de ani de misionariat! Iar în districtul Nagasaki-Go sunt astăzi circa 40000 de creştini, tot atâţia cât pe vremea lui Francisc Xavier! Stagnare totală ... timp de patru secole! N-a reuşit să facă noi convertiri, nu pentru că-i lipseşte vocaţia misionară, ci, zice, "pentru că japonezii nu se mai convertesc la creştinism!"
   Îi răspund: Japonezii nu se mai convertesc la nimic. Dar, vedeţi, ei ţin sărbătorile creştine, ei sărbătoresc Crăciunul! Ei au o religiozitate fără parohie, fără instituţie! Nu se convertesc la creştinism, dar au deschideri creştine şi un profil moral perfect creştin. Au o dimensiune religioasă reală, nu mimată. Vedeţi, noi, occidentalii, deprindem creştinismul prin imitatio, la nesfârşit, şi tot imperfecţi murim. Iar ei l-au interiorizat la scară naţională! Smerenie - această virtute maximă - eu n-am văzut decât la orientali. E drept, însă, că şi cei "gata mântuiţi" au nevoie de creştinism, ca să nu decadă. Că nu se ştie ce va fi cu generaţia următoare ...
   Mă întreb dacă pentru o relansare creştină n-ar fi eficient să le propunem practica isihastă: mai ales că japonezii au aderenţă la practică, nu la teologhisiri. Ei urmează repede o practică mentală! Ei preiau tot, experimentează tot. Optimizează tot.
   "Da, confirmă Aguilar. Ei sunt extraordinar de dotaţi pentru exerciţiile spirituale ale lui Loyola! Studenţii de la Teologie mănâncă Loyola pe pâine!"

pag. 22-23

   Ordinul spunea clar: când slobozi bomba, trebuie să vezi ţinta pe care o loveşti!
   Şi atunci, în pripă, trebuia aleasă altă ţintă, trebuia ales primul oraş din apropiere de Kokura... care să aibă cerul senin... să fie vizibilă ţinta!
   Şi primul oraş cu cer senin, în acel criminal 9 august, a fost Nagasaki. La ora 11 şi 2 minute a fost lansată bomba.
   O babă ar zice: "Aşa a îngăduit Domnul..." Dar Domnul nu are nici un amestec în dezastre. Nagasaki n-a fost pedepsit pentru păcatele sale, ca Sodoma (unde tot o explozie atomică a fost, se pare), nici pentru că era păgân: chiar zona cu o majoritate creştină a oraşului a fost nimicită!

   Dealul Calvarului

   În fiecare dimineaţă a şederii la Nagasaki, am urcat ritual Dealul Nishizaka ("al Calvarului", îi spun eu), unde se află martyrikonul, pe locul unde au fost crucificaţi 26 de creştini (6 europeni şi 20 japonezi) la 6 februarie 1597. Zidul martirilor îi înfăţişează pe toţi 26, basorelief. Au fost canonizaţi de Vatican la 1862. Între ei, Paul Miki, preot harismatic japonez care la data răstignirii avea 33 de ani şi a suportat exemplar martiriul, transfigurat de comuniunea cu Mântuitorul. Dar şi trei copii japonezi creştinaţi care, pe cruce, au cântat psalmul "Lăudate pueri Dominum".

   Cum să converteşti un misionar

   Pe Dealul Nishizaka se află şi o mănăstire nouă care, arhitectonic, imită stilul catedralei "Sagrada Familia".
   Aici stau de vorbă cu profesorul şi misionarul Jose Aguilar. Este de origine mexican. Se află în Japonia de peste cinci decenii. Este printre cei care au fondat, în 1962, "Muzeul celor 26 de martiri" la Nagasaki. A fost profesor la Facultatea de Teologie, acum s-a retras.
   Părintele Aguilar îmi mărturiseşte drama vieţii sale: n-a reuşit să convertească alţi japonezi, în toţi aceşti 50 de ani de misionariat! Iar în districtul Nagasaki-Go sunt astăzi circa 40000 de creştini, tot atâţia cât pe vremea lui Francisc Xavier! Stagnare totală ... timp de patru secole! N-a reuşit să facă noi convertiri, nu pentru că-i lipseşte vocaţia misionară, ci, zice, "pentru că japonezii nu se mai convertesc la creştinism!"
   Îi răspund: Japonezii nu se mai convertesc la nimic. Dar, vedeţi, ei ţin sărbătorile creştine, ei sărbătoresc Crăciunul! Ei au o religiozitate fără parohie, fără instituţie! Nu se convertesc la creştinism, dar au deschideri creştine şi un profil moral perfect creştin. Au o dimensiune religioasă reală, nu mimată. Vedeţi, noi, occidentalii, deprindem creştinismul prin imitatio, la nesfârşit, şi tot imperfecţi murim. Iar ei l-au interiorizat la scară naţională! Smerenie - această virtute maximă - eu n-am văzut decât la orientali. E drept, însă, că şi cei "gata mântuiţi" au nevoie de creştinism, ca să nu decadă. Că nu se ştie ce va fi cu generaţia următoare ...
   Mă întreb dacă pentru o relansare creştină n-ar fi eficient să le propunem practica isihastă: mai ales că japonezii au aderenţă la practică, nu la teologhisiri. Ei urmează repede o practică mentală! Ei preiau tot, experimentează tot. Optimizează tot.
   "Da, confirmă Aguilar. Ei sunt extraordinar de dotaţi pentru exerciţiile spirituale ale lui Loyola! Studenţii de la Teologie mănâncă Loyola pe pâine!"

pag. 142-143

   ...într-o noapte la Înviere, şi mi s-au părut oameni care ieşeau dintr-un ascunziş. Erau resturi ale României Mari, salvaţii din dezastru.
   În biserică erau şi lupte pentru putere; un consilier bisericesc mi-a spus: "Ştii, biserica asta este o vacă bună de muls..." Îmi spunea despre procesele pentru bani, între consilierii bisericii. O vacă de muls? Păi deh, poruncă de la apostolul Pavel: "Păstorul este îndreptăţit să se hrănească cu laptele turmei."
   Părintele Constantin Târziu îşi ţinea personalitatea făcând din biserica aceasta o redută a exilaţilor. A jucat o carte bună. Iar biserica şi-a păstrat faima de "Biserica exilaţilor" multă vreme după Revoluţie, când nici nu mai existau exilaţi ci numai emigranţi si nomazi. Părintele Târziu s-a mai ţinut o vreme autonom, nealiniat la obedienţa Patriarhiei; şi asta plăcea mult emigranţilor (care detestau în bloc cripto-comunismul postdecembrist) şi câtorva inşi sobri cu nostalgii de dreapta.
   Acum părintele Târziu lipseşte din Paris, e în România la parastasul părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. Aşa că ne primeşte părintele Iulian Nistea, ne conduce în turlă, ne descuie camera de oaspeţi, numită chilia episcopului, pentru că aici erau găzduiţi de regulă ierarhii veniţi în inspecţie...
   După ce ne instalează în "chilia episcopului", părintele Iulian ne pofteşte la masă, la un restaurant italian din apropiere, pe Rue des Ecoles. Primim invitaţia nu atât pentru burtă, cât pentru cunoaştere şi convorbire. Nici mâncarea nu-i de aruncat. Minestrone, pasta asciutta şi un tiramisu autentic.
   Mâncând, comesenii fac istorie şi politichie, ca tot românul. Subiectul fierbinte: Mâine, referendum Băsescu. Diaspora îl susţine frenetic pe bădiţa Traian. Asta-i situaţia.

   În chilia episcopului

   Odihnă cu ochii deschişi. Să dormi în turla unei catedrale construită la 1374 este ca si cum. ai călători în timp, e ca şi cum ţi-ai ante-data viaţa cu 633 de ani din aceia iluştri, ani din vecia franceză. E ca si cum mai adaugi 633 de ani la bătrâna ta biografie.
   Aşadar suntem recunoscători regimului burghezo-moşieresc român care, la 1882, a cumpărat această catedrală situată chiar în buricul Parisului, în cartierul latin, la doi paşi de Sorbona, la doi paşi de Pantheon, la doi paşi de Notre-Dame.
   E o minune că acest lăcaş cu o istorie excepţională este al românilor. Construit de acelaşi arhitect (Raymont du Temple) care a lucrat şi la ridicarea vestitei Notre Dame si a Luvrului.
   În catedrala Trei Ierarhi, română în prezent, s-au închinat Ignatiu de Loyola şi Fancisc Xavier, dragi nouă o dată în plus. Apoi au venit aici dominicanii, conflictuali. În 1880, dominicanii au fost alungaţi din Paris şi catedrala a fost părăsită, temporar transformată de un evreu bogat în depozit de grîu; dar şi grâul este liturgic, este euharistie.
   În 1882, statul român o cumpără, plătind 300000 de fanci, sumă mare la vremea aceea. În perioada interbelică, toţi marii exilaţi români s-au închinat în biserica aceasta, şi preotul Iulian Nistea ne-a arătat stranele unde obişnuiau să stea Brâncuşi, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu.

pag. 194-195

   Viză pe 20 de ani pentru America

   America, un fost paradis


   Când mă întâlnesc la New York cu emigranţii români, le reamintesc că ei trăiesc într-un fost paradis, care, privit de departe, sau jinduit de departe, şi azi mai are croială de paradis. Trăind acolo, ei au tendinţa să uite asta, căci mitul, servit zilnic la masă, devine supa cotidiană... devine rostogolire zilnică spre neant. înţeleptul se opreşte din "rostogolire" de patru ori pe zi (trei minute) şi ia cunoştinţă de puţinul real din multa iluzie. Da, le reamintesc că ei trăiesc într-un fost paradis, căci ei uită asta, luaţi cu o mie de treburi.
   Când vii de departe în America, vezi că totul acolo este diferit, e ridicat la putere, este intens. Şi cerul e altfel, şi apusurile de soare sunt altfel la New York, au o notă de ireal; şi ai acel sentiment de "ca si cum ar fi". Îţi vine să zici că Dumnezeu a făcut un experiment special cu omenirea acolo. Şi totul în viteză.
   Imperiul american s-a făcut cu aceeaşi viteză cu care s-a făcut imperiul lui Alexandru Macedon (alt experiment meta-uman); şi apoi acest imperiu american s-a legiuit, s-a gospodărit la perfecţie precum imperiul roman. Asta-i paradigma. Şi totul în mare viteză!
   Viteza este legea acestei civilizaţii: viteza tinereţii sau poate a presimţirii că sfârşitul e pe aproape (testamentul lui Kennedy începea cu cuvintele: "ţinând cont de nesiguranţa vieţii").
   Dar ea a fost si rămâne un mit, adică un real ridicat la putere. O zare la apus. Mulţi români s-au salvat fugind de sărăcie, de Franz Iosif, de comunism, în America. Apoi după ce pericolul de a trăi în România a trecut, apare alt motiv al fugii: a scăpa de frustrările Europei, de bătrâneţea Europei. Europa e bătrână, respiră greu... e astmatică...

   Trei urgenţe: Supravieţuire, tămăduire, realizare

   Generaţiile de emigranţi se clădesc, aşadar, pe aceste trei etaje de motive sau de urgenţe:
   (1) supravieţuirea, pentru cei vânaţi politic de pe vremea când istoria noastră era o cruntă vânătoare politică; (2) tămăduirea, pentru marii frustraţi şi marii nevrozaţi ai sistemelor psihogene; (3) realizarea, pentru adepţii utopiilor, sau pentru robii utopiilor noi sau ereditare (căci, genetic, o treime din omenire este sortită utopiei). Democraţie înseamnă: "se dă liber la utopie".
   Pentru generaţia tânără, pariul este Q.I.-ul.
   Vii aici să-ţi iei ce ti se cuvine...

   Migraţia creierelor şi a stomacurilor

   Uneori sunt uluit cum Vestul sălbatic scoate superlative din noi! Aud că recent o fetiţă de 14 ani, elevă la Bucureşti, a fost aleasă în Comitetul Internaţional al Copiilor (care are 13 membri), după nişte probe...

  • cartea a apărut în iunie 2016 la editura Herald
  • cartea cuprinde 208 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.195 kg
  • ISBN: 978-973-111-614-3
  • cartea a fost vizualizată de 394 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Peregrin în centrul lumii"
carţi din acelaşi domeniu cu "Peregrin în centrul lumii"
(literatură > călătorii)
derulare
Vraja misterului
Vraja misterului
(călătorii)
2 ani în America ... după 15 ani
2 ani în America ... după 15 ani
(călătorii, eseuri, dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare sâmbătă, 21 ianuarie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar