Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept miercuri, 28 iunie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept

30 de lucruri adevărate pe care trebuie să le ştiţi acum
de Gordon Livingston
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept Imaginea mare preţ Eu Sunt: 23,00 lei


  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept

"Suntem ceea ce facem", afirmă convingător Gordon Livingston, medic care a ascultat de-a lungul timpului cele mai intime secrete şi necazuri ale oamenilor. Din experienţa de o viaţă, a extras 30 de adevăruri fundamentale, transpuse în 30 de capitole elocvente, incisive şi capabile să ne inspire, printre care:
Orice relaţie e sub controlul persoanei căreia îi pasă cel mai puţin
Închisorile cele mai sigure sunt construite de noi înşine
Fericirea este riscul suprem
Numai lucrurile rele se întâmplă rapid
Degeaba fugim de adevăr
Nu toţi cei care rătăcesc se pierd
Ne temem de alte lucruri decât ar trebui
Singurele paradisuri adevărate sunt cele pe care le-am pierdut
Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept oferă linişte, îndrumare şi speranţă oricui simte că trece timpul şi n-a reuşit încă să ajungă ceea ce şi-a dorit.
1. Dacă harta nu se potriveşte cu terenul, harta e greşită ... 9
2. Suntem ceea ee facem ... 13
3. Este greu să înlături prin logică o idee care nu a fost sădită de logică ... 18
4. Cele mai multe dintre traumele copilăriei nu ne mai pot face nici un rău ... 22
5. Orice relaţie este sub controlul persoanei căreia îi pasă cel mai puţin ... 27
6. Sentimentele urmează comportamentul ... 30
7. Fiţi îndrăzneţi, şi vă vor veni în ajutor forţe uriaşe ... 36
8. Mai binele este duşmanul binelui ... 40
9. Cele mai importante întrebări din viaţă sunt "De ce?" şi "De ce nu?". Şmecheria e să ştii pe care dintre ele să o pui ... 43
10. Cele mai mari calităţi sunt şi cele mai mari slăbiciuni ... 48
11. Închisorile cele mai sigure sunt construite de noi înşine ... 52
12. Problemele oamenilor în vârstă sunt adesea grave, dar rareori interesante ... 57
13. Fericirea este riscul suprem ... 63
14. Iubirea adevărată este mărul din rai ... 69
15. Numai lucrurile rele se întâmplă rapid ... 73
16. Nu toţi cei care rătăcesc se pierd ... 79
17. Iubirea neîmpărtăşită este dureroasă, dar nu e romantică ... 82
18. Nimic nu-i mai lipsit de sens sau mai frecvent decât să faci acelaşi lucru şi să te aştepţi la rezultate diferite ... 85
19. Degeaba fugim de adevăr ... 90
20. Nu-i o idee bună să te minţi singur ... 94
21. Tindem cu toţii să credem mitul "celui care ţi-e sortit" ... 97
22. Iubirea nu se pierde niciodată, nici măcar în moarte ... 100
23. Nimănui nu-i place să i se spună ce să facă ... 103
24. Principalul avantaj al bolii este că scuteşte de responsabilitate ... 108
25. Ne temem de alte lucruri decât ar trebui ... 111
26. Părinţii au o capacitate limitată de a modela comportamentul copiilor altfel decât în rău ... 117
27. Singurele paradisuri adevărate sunt cele pe care le-am pierdut ... 123
28. Dintre toate formele de curaj, capacitatea de a râde este cea mai profund terapeutică ... 129
29. Sănătatea mintală necesită libertatea alegerii ... 133
30. Iertarea este o formă de desprindere, dar ele nu sunt acelaşi lucru ... 136

pag. 18-19

   3. Este greu să înlături prin logică o idee care nu a fost sădită de logică

   Din experienţa mea, pot spune că terapeuţii pierd o groază de timp încercând să convingă lumea să renunţe la comportamente fără sens, neadaptate, care par "ilogice". De exemplu, un bărbat vine de la serviciu şi primul lucru care îi iese din gură este: "Ce dezordine-i aici!" Copiii se împrăştie care încotro, iar soţia, care tocmai a ajuns acasă de la serviciul ei şi în drum a luat copiii de la grădiniţă, e furioasă. Seara lor a început prost. Auzind această poveste, terapeutul subliniază că este o idee previzibil rea să critici o soţie obosită la sfârşitul unei zile lungi. Toată lumea este de acord că e o observaţie corectă, dar comportamentul nu se schimbă, sau critica pur şi simplu migrează către alt subiect. Ambele persoane rămân nemulţumite una de cealaltă şi conflictul dintre ele continuă.
   Ce se întâmplă aici? De ce par oamenii să nu priceapă că o critică stârneşte mânie şi nefericire? Desigur, nu există un răspuns unic la această întrebare, însă confruntarea cu logica a unor sentimente şi atitudini adânc înrădăcinate, obişnuite, rareori dă rezultate. Lucrurile pe care le facem, prejudecăţile pe care le avem şi conflictele repetate care ne afectează viaţa sunt rareori produsul gândirii raţionale. De fapt, în cea mai mare parte funcţionăm pe pilotul automat, făcând azi aceleaşi lucruri care n-au mers bine ieri. Am putea crede că procesul învăţării sau maturizării ne va determina să ne modificăm comportamentul ca reacţie la consecinţele neplăcute. Oricine a urmărit un jucător de golf de nivel mediu ştie că nu este aşa.
   În realitate, uneori pare că suntem atât de prinşi în tiparele de viaţă ineficiente, încât întrupăm vechea zicală militară: Dacă nu merge, străduieşte-te de două ori mai tare. Motivaţiile şi tiparele obişnuinţelor care stau la baza celei mai mari părţi din comportamentul nostru sunt rareori logice; de mult mai multe ori suntem mânaţi de impulsuri, prejudecăţi şi emoţii de care nu suntem decât vag conştienţi.
   În exemplul precedent, bărbatul care se întoarce acasă este dominat de nemulţumirea provocată de munca nesatisfăcătoare sau de naveta îndelungată. Îşi doreşte intens să-şi poată controla într-o anumită măsură viaţa, care se dovedeşte a fi înnebunitor de nedefinită. Intră în casă sperând să-şi afle un refugiu, dar se confruntă încă o dată cu alte obligaţii şi cu dezordinea. Asta nu e viaţa pe care şi-a imaginat-o. Prin urmare, cine este răspunzător?
   Dacă purtarea noastră este dirijată în cea mai mare parte de sentimente, oricât de puţin limpezi ar fi ele, rezultă că pentru a ne schimba trebuie să fim în stare să ne identificăm nevoile emoţionale şi să găsim modalităţi de a le satisface fără să-i ofensăm pe cei de care depinde fericirea noastră. Dacă dorim, aşa cum fac cei mai mulţi dintre noi, să fim trataţi cu blândeţe şi îngăduinţă, trebuie să cultivăm aceste calităţi în noi înşine. Ori de câte ori discut cu parteneri aflaţi în conflict, este izbitoare similitudinea dorinţelor lor: să fie respectaţi, să fie ascultaţi, să simtă că se află în centrul vieţii partenerului. Ce altceva ne-am putea dori într-o relaţie? La asta se referă oamenii când vorbesc despre iubire.
   A zice că fiecare trebuie să dea ca să primească, că nu culegem decât ceea ce semănăm înseamnă a rosti platitudini.

pag. 18-19

   3. Este greu să înlături prin logică o idee care nu a fost sădită de logică

   Din experienţa mea, pot spune că terapeuţii pierd o groază de timp încercând să convingă lumea să renunţe la comportamente fără sens, neadaptate, care par "ilogice". De exemplu, un bărbat vine de la serviciu şi primul lucru care îi iese din gură este: "Ce dezordine-i aici!" Copiii se împrăştie care încotro, iar soţia, care tocmai a ajuns acasă de la serviciul ei şi în drum a luat copiii de la grădiniţă, e furioasă. Seara lor a început prost. Auzind această poveste, terapeutul subliniază că este o idee previzibil rea să critici o soţie obosită la sfârşitul unei zile lungi. Toată lumea este de acord că e o observaţie corectă, dar comportamentul nu se schimbă, sau critica pur şi simplu migrează către alt subiect. Ambele persoane rămân nemulţumite una de cealaltă şi conflictul dintre ele continuă.
   Ce se întâmplă aici? De ce par oamenii să nu priceapă că o critică stârneşte mânie şi nefericire? Desigur, nu există un răspuns unic la această întrebare, însă confruntarea cu logica a unor sentimente şi atitudini adânc înrădăcinate, obişnuite, rareori dă rezultate. Lucrurile pe care le facem, prejudecăţile pe care le avem şi conflictele repetate care ne afectează viaţa sunt rareori produsul gândirii raţionale. De fapt, în cea mai mare parte funcţionăm pe pilotul automat, făcând azi aceleaşi lucruri care n-au mers bine ieri. Am putea crede că procesul învăţării sau maturizării ne va determina să ne modificăm comportamentul ca reacţie la consecinţele neplăcute. Oricine a urmărit un jucător de golf de nivel mediu ştie că nu este aşa.
   În realitate, uneori pare că suntem atât de prinşi în tiparele de viaţă ineficiente, încât întrupăm vechea zicală militară: Dacă nu merge, străduieşte-te de două ori mai tare. Motivaţiile şi tiparele obişnuinţelor care stau la baza celei mai mari părţi din comportamentul nostru sunt rareori logice; de mult mai multe ori suntem mânaţi de impulsuri, prejudecăţi şi emoţii de care nu suntem decât vag conştienţi.
   În exemplul precedent, bărbatul care se întoarce acasă este dominat de nemulţumirea provocată de munca nesatisfăcătoare sau de naveta îndelungată. Îşi doreşte intens să-şi poată controla într-o anumită măsură viaţa, care se dovedeşte a fi înnebunitor de nedefinită. Intră în casă sperând să-şi afle un refugiu, dar se confruntă încă o dată cu alte obligaţii şi cu dezordinea. Asta nu e viaţa pe care şi-a imaginat-o. Prin urmare, cine este răspunzător?
   Dacă purtarea noastră este dirijată în cea mai mare parte de sentimente, oricât de puţin limpezi ar fi ele, rezultă că pentru a ne schimba trebuie să fim în stare să ne identificăm nevoile emoţionale şi să găsim modalităţi de a le satisface fără să-i ofensăm pe cei de care depinde fericirea noastră. Dacă dorim, aşa cum fac cei mai mulţi dintre noi, să fim trataţi cu blândeţe şi îngăduinţă, trebuie să cultivăm aceste calităţi în noi înşine. Ori de câte ori discut cu parteneri aflaţi în conflict, este izbitoare similitudinea dorinţelor lor: să fie respectaţi, să fie ascultaţi, să simtă că se află în centrul vieţii partenerului. Ce altceva ne-am putea dori într-o relaţie? La asta se referă oamenii când vorbesc despre iubire.
   A zice că fiecare trebuie să dea ca să primească, că nu culegem decât ceea ce semănăm înseamnă a rosti platitudini.

pag. 48-49

   10. Cele mai mari calităţi sunt şi cele mai mari slăbiciuni

   Există anumite trăsături de personalitate strâns legate de succesul academic şi profesional: dăruirea în muncă, atenţia acordată amănuntelor, capacitatea de a-ţi gestiona bine timpul, conştiinciozitatea. Persoanele care au această constelaţie de trăsături sunt în general studenţi eminenţi şi lucrători eficienţi. Dar poate fi greu de trăit alături de ei.
   Gândiţi-vă un pic; cei care cer mult de la ei înşişi au adesea standarde înalte de funcţionare şi pentru cei din jurul lor. într-o situaţie legată de muncă, aceasta este de obicei o abordare bine adaptată. În viaţa personală, alcătuirea de liste, atitudinea perfecţionistă, dăruirea faţă de muncă în defavoarea plăcerii şi prieteniei, lipsa de flexibilitate şi încăpăţânarea nu sunt la fel de potrivite şi tind să-i îndepărteze pe cei care pun preţ pe apropiere, destindere şi îngăduinţă.
   Pentru a reuşi în diferitele zone ale vieţii noastre este nevoie de o anumită compartimentare. Jonglarea cu numeroasele noastre responsabilităţi - lucrător, partener, părinte, prieten - este o treabă dificilă. Ne percepem ca aceeaşi persoană, indiferent ce facem în momentul respectiv. Însă rolurile noastre diferite necesită atitudini diferite. Dacă încercăm să impunem familiei noastre o structură de decizie cu integrare verticală, de tipul celei din afaceri, este de aşteptat să ne lovim de resentimente şi de împotrivire. Invers, dacă stilul nostru tinde să fie impulsiv, superficial şi axat pe plăcere, probabil că nu vom reuşi prea bine în muncă.
   O temă recurentă în multe căsnicii este asocierea dintre o persoană cu caracteristici obsesive pronunţate (de obicei un bărbat) şi o persoană cu personalitate mai impulsivă şi teatrală (de obicei o femeie). Aceşti oameni sunt atraşi la început unul de celălalt datorită nevoilor complementare. Bărbatul are nevoie de mai multă distracţie în viaţa lui şi preţuieşte faptul că femeia este mai puţin inhibată, mai spontană decât el. Femeia vede în bărbatul bine organizat şi meticulos promisiunea unui anumit grad de restricţie care să-i echilibreze tendinţele impulsive. Este uşor de văzut de ce o astfel de relaţie conţine adesea seminţele dezamăgirii şi frustrării. (El: "De ce nu poţi fi mai responsabilă?" Ea: "Pur şi simplu nu ştii să te distrezi.")
   Persoanele cu structură impulsivă sunt vulnerabile la depresie, aşa cum este oricine care caută perfecţiunea într-o lume imperfectă. Aceste persoane sunt adesea uimite de faptul că abordările care le aduc succes în muncă sunt primite atât de rău de cei cu care trăiesc. Persoanele obsesive pun mare accent pe control. Le nelinişteşte orice ameninţă impresia că ele comandă. Aceasta duce, inevitabil, la eforturile de reafirmare a controlului, care, în realitate, dublează comportamentele ce au produs iniţial problema. Conflictul care rezultă de aici creează sentimente de frustrare şi descurajare care întăresc şi mai mult senzaţia de eşec.
   Din nou, întrebarea "Cum funcţionează asta?" poate menţine terapia în parametri utili, aşa încât persoanele să fie provocate la nivel practic, nu teoretic. Cu toţii tindem să ne retragem în cochilie dacă ne sunt atacate convingerile profunde. Iată de ce majoritatea disputelor politice...

pag. 85-86

   18. Nimic nu-i mai lipsit de sens sau mai frecvent decât să faci acelaşi lucru şi să te aştepţi la rezultate diferite

   Greşelile reprezintă consecinţa faptului că suntem oameni şi constituie un element esenţial al învăţării pe cale empirică. Unele greşeli au consecinţe mai grave decât altele; puţine sunt ireparabile. Frustrant este că se face în mod repetat aceeaşi greşeală. Fenomenul este evident în special în felul în care oamenii îi aleg pe cei cu care vor să fie intimi. Cineva a spus că a doua căsătorie reprezintă triumful speranţei asupra experienţei. Ne-am putea aştepta, intuitiv, ca lecţiile învăţate în prima căsătorie să facă mai bine documentat procesul selecţiei pentru cea de-a doua. Dar, vai, rata eşecurilor căsătoriilor ulterioare depăşeşte chiar şi acel 50% care ne caracterizează primele încercări, tinereşti, în domeniul vieţii conjugale.
   Realitatea din spatele acestor cifre este faptul că tindem, la patruzeci de ani, să fim aceiaşi în plan filozofic şi comportamental ca la douăzeci. Asta nu înseamnă că n-am învăţat nimic în anii care s-au scurs. De fapt, în acest răstimp cei mai mulţi dintre noi îşi completează educaţia şi ajung să aibă mai mult succes în muncă. Doar că n-am dobândit şi o intuiţie echivalentă legată de cine suntem şi de motivul pentru care am ales acele persoane anume.
   Procesul învăţării constă mai puţin în acumularea de răspunsuri şi mai mult în aflarea modului în care să formulăm întrebările potrivite. Iată de ce psihoterapia ia forma de întrebări şi răspunsuri. Nu este vorba, aşa cum cred mulţi, de o şmecherie din partea terapeutului pentru a duce pacientul într-o direcţie cunoscută. Reprezintă o explorare comună, o cercetare a motivelor şi tiparelor de gândire şi de comportament, încercând întotdeauna să facă legături între influenţele din trecut şi concepţiile din prezent despre ceea ce vrem şi cea mai bună modalitate de a obţine acel lucru.
   O mare parte - poate chiar cea mai mare parte - din comportamentul omenesc este determinată de intenţiile aflate sub nivelul conştiinţei noastre. Întrucât ne place să ne credem persoane raţionale care fac lucruri din motive explicabile, este derutant să recunoaştem că o mare parte din purtarea noastră obişnuită e determinată de nevoi, dorinţe şi experienţe de care suntem vag conştienţi şi care se leagă de experienţele trecute, adesea din copilărie.
   De exemplu, actul "uitării" poate fi înţeles adesea ca un comentariu inconştient la adresa lipsei noastre de atenţie. De ce asistentele stomatologilor obişnuiesc să-i sune pe pacienţi ca să le amintească de programare? Deoarece mersul la stomatolog este, pentru cei mai mulţi dintre noi, o experienţă neplăcută. Prin urmare, oamenii "uită" în mod frecvent programarea. Şi atunci când uităm alte lucruri - zile de naştere, aniversări, nume, promisiuni - pot fi desluşite atitudini subiacente care ar putea fi greu de recunoscut pe faţă.
   La fel stau lucrurile când vine vorba de alegerea persoanelor alături de care vrem să ne aflăm. Aproape orice acţiune omenească este, într-o anumită privinţă, o expresie a felului în care gândim despre noi înşine. Există puţine comportamente care să fie "neutre din punctul de vedere al respectului de sine". Le spun adesea pacienţilor că acest...

pag. 136-137

   30. Iertarea este o formă de desprindere, dar ele nu sunt acelaşi lucru

   Viaţa poate fi privită ca o serie de renunţări, repetiţii ale actului final al desprinderii de partea noastră pământească. Şi atunci, de ce ne este atât de greu să renunţăm la trecut? Amintirile noastre, bune sau rele, sunt cele care ne dau senzaţia de continuitate şi leagă multele persoane care am fost de cea care locuieşte temporar în trupul nostru aflat în veşnică schimbare.
   Colecţia de obiceiuri şi reacţii condiţionate care ne face unici funcţionează ca un soi de giroscop, dând reacţiilor noastre faţă de viaţă o previzibilitate valoroasă atât pentru noi, cât şi pentru cei care caută să ne cunoască. Formele anterioare ale sinelui nostru pot sluji şi ca un fel de ancoră, oferind stabilitate, dar uneori inhibând adaptarea la împrejurări noi.
   Puţini dintre noi au avut o copilărie ideală. Este uşor să te încâlceşti în definiţii ale sinelui care implică traume din trecut ca explicaţii pentru faptul că viaţa noastră nu este cea pe care am dori-o. Problema trăirii în trecut este că inhibă schimbarea şi, prin urmare, este inerent pesimistă.
   Cu siguranţă, este adevărat că pentru a înţelege cine suntem trebuie să acordăm atenţie istoriei vieţii noastre. Iată de ce orice psihoterapie folositoare include spunerea acestei poveşti. Undeva, între ignorarea trecutului şi lăfăirea în el există un loc în care putem să învăţăm din ceea ce ni s-a întâmplat, inclusiv din inevitabilele greşeli pe care le-am făcut, şi să integrăm aceste cunoştinţe în planurile de viitor. Desigur, acest proces necesită nişte exerciţii de iertare - cu alte cuvinte, renunţarea la o suferinţă la care suntem îndreptăţiţi.
   Confundată de multă lume cu uitarea sau cu împăcarea, iertarea nu este nici una, nici alta. Nu este un lucru pe care-l facem pentru alţii; este un dar făcut nouă înşine. Ea se află, ca orice vindecare adevărată, la intersecţia dintre iubire şi dreptate.
   Pentru a recunoaşte că am fost nedreptăţiţi de cineva, alegând însă renunţarea la resentimente sau la dorinţa de a pedepsi, este nevoie de un înalt grad de maturitate emoţională şi etică. Este o modalitate de a ne elibera de senzaţia de oprimare şi o afirmare plină de speranţă a capacităţii noastre de schimbare. Dacă putem renunţa la preocupările şi pseudoexplicaţiile înrădăcinate în trecut, suntem liberi să alegem atitudinile cu care să înfruntăm prezentul şi viitorul. Aceasta implică o exercitare a conştiinţei şi a determinării - un antidot sigur la sentimentele de neajutorare şi nelinişte care stau la baza celei mai mari părţi din nefericirea noastră.
   Când contemplăm inevitabilele pierderi pe care trebuie să le integrăm vieţii noastre, felul în care jelim şi înţelesul pe care îl atribuim experienţei noastre determină modul în care înfruntăm viitorul. Obiectivul este să ne păstrăm speranţa.
   Mulţi oameni aleg să-şi întemeieze speranţa pe religie. Ideea că trăim sub mâna călăuzitoare a unui Dumnezeu îndurător şi că ni se promite viaţa veşnică este o imensă mângâiere care pentru mulţi credincioşi răspunde la întrebarea universală a existenţei omului şi celui mai scurt...

  • cartea a apărut în 2009 la editura Humanitas, în cadrul colecţiei Practic
  • traducător: Dana-Ligia Ilin
  • cartea cuprinde 144 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.175 kg
  • ISBN: 978-973-50-2539-7
  • cartea a fost vizualizată de 2202 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept"
(psihologie > dezvoltare personală)
derulare
Frumuseţea dintâi şi roadele ei
Frumuseţea dintâi şi roadele ei
(dezvoltare personală)
Vizualizarea creativă - CD
Vizualizarea creativă - CD
(dezvoltare personală)
Inima prosperă
Inima prosperă
(dezvoltare personală)
Mă exasperează să lucrez cu tine
Mă exasperează să lucrez cu tine
(dezvoltare personală)
Cum funcţionează yoga
Cum funcţionează yoga
(dezvoltare personală)
Despre succes
Despre succes
(dezvoltare personală)
Misterul Placebo
Misterul Placebo
(dezvoltare personală)
O poveste magică - CD
O poveste magică - CD
(dezvoltare personală)
În interiorul Pământului
În interiorul Pământului
(roman, ştiinţă, mistere, dezvoltare personală)
Ia iniţiativa!
Ia iniţiativa!
(dezvoltare personală)
Dialoguri astrale
Dialoguri astrale
(dezvoltare personală)
Limbajul secret al succesului
Limbajul secret al succesului
(dezvoltare personală)
Ne e suficient
Ne e suficient
(dezvoltare personală)
Iartă cu adevărat
Iartă cu adevărat
(dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare miercuri, 28 iunie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar