Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Provocarea anti-gravitaţiei duminică, 25 iunie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Provocarea anti-gravitaţiei

tehnici anti-ponderale - metode de utilizare a energiei spaţiului
de Marcel Pages
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Provocarea anti-gravitaţiei Imaginea mare preţ Eu Sunt: 22,00 lei


  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Provocarea anti-gravitaţiei

Există prea multe fenomene (levitaţii spontane, telepatie, lecturi parapsihice, facultăţi taumaturgice etc.) care dovedesc cu prisosinţă că totul nu se limitează la lumea aşa-zis fizică, şi că dincolo de aceasta se manifestă forţe tainice despre care noi nu avem încă decât puţine idei reprezentative.
De mai bine de 15 ani propovăduiesc eliberarea oamenilor de gravitaţie. Convingerea mea este că vom dispune mâine de maşini graţie cărora vom străbate liniştea spaţiilor necuprinse "Pascaliene" cu viteze mult superioare vitezei luminii. Mâine, fantastica energie a spaţiului, liberă de orice aspect colateral poluant, îi va reda Pământului nostru starea edenică din Geneză, iar omului - stăpânirea controlată a naturii.
Multe somităţi ştiinţifice consideră că această carte defineşte bazele procedeelor posibile care permit, în lumina cunoştinţelor noastre actuale în domeniul fizicii, rezolvarea logică a problemei stăpânirii "arhimedice" a forţei de atracţie gravitaţională, care este de peste un miliard de ori mai mare decât energia atomică. Energia va fi atunci distribuită fără nici o limitare şi fără poluare. Pe de altă parte, se va deschide şi calea către explorarea lumilor şi a relaţiilor cu ceilalţi locuitori ai Cosmosului.
Cred într-adevăr că dezvoltarea intelectuală şi morală ar trebui să urmeze în mod logic, în pofida aparentei sale rămâneri în urmă, progresului ştiinţific, descotorosindu-l pe homo sapiens de instinctele sale animalice, belicoase, primitive. Atunci, evoluţia noastră ar putea tinde către o eră de pace universală. (Marcel Pages)
Introducere ... 7

Anti-gravitaţia - cheie a infinitului cosmic ... 9

Istoricul ideilor referitoare la gravitaţie ... 13

Anti-gravitaţia 1957 ... 49

Anti-gravitaţia 1967 ... 79

Anti-gravitaţia 1972 ... 143

pag. 9-10

   Anti-gravitaţia - cheie a infinitului cosmic

   De mai bine de 15 ani propovăduiesc eliberarea oamenilor de gravitaţie. Convingerea mea este că vom dispune mâiaş de maşini graţie cărora vom străbate liniştea spaţiilor necuprinse "Pascaliene" cu viteze mult superioare vitezei luminii. Mâine, fantastica energie a spaţiului, liberă de orice aspect colateral poluant, îi va reda Pământului nostru starea edenică din Geneză, iar omului - stăpânirea controlată a naturii.
   Am nişte prieteni care au reuşit să pună la punct, în 1968, un model, atât cantitativ cât şi calitativ, de articulare a evenimentelor istorice. Un astfel de proces permite localizarea şi chiar pre-localizarea temporală a inovaţiilor fundamentale ale omenirii. Unele dintre rezultatele ce pot fi generate cu ajutorul acestui model arată că o autentică fundamentare teoretică a forţelor gravitaţionale ar trebui să devină cunoscută în perioada 1973-1974 şi că stăpânirea gravitaţiei de către omenire va fi realizată practic (şi cunoscută) către 1982-1984.
   Am studiat încă din 1916 aceste probleme, într-o perioadă în care starea cunoştinţelor în domeniul electronicii şi al fizicii era în plină evoluţie. încă de atunci, am considerat că singura forţă capabilă să ne elibereze de gravitaţie era forţa centrifugă, antagonista naturală a forţei de atracţie centripete. Această forţă, materializata prin reacţiile unui giroscop, avea să mă conducă, după cum vom vedea de-a lungul acestei lucrări, la proiectarea TORULUI ASTRONAUTIC, înainte ca inginerul Emile Drouet (cu care aveam să colaborez) să lanseze această idee în presă. între timp, am realizat alte experienţe, menite să facă asimetrice rezultantele centrifuge ale unui volant în mişcare de rotaţie rapidă, prin aplicarea de câmpuri electrice sau magnetice, sau a unei combinaţii de astfel de câmpuri, asupra unui semi-sector sferic; ca rezultat, în 1921 am reuşit să obţin ridicarea electronică de la sol a unui disc material, întrucât teoriile mecanice şi fizice din acea vreme nu-mi permiteau să interpretez corect această experienţă, am decis să concep bazele unei noi fizici a câmpurilor şi a timpului, întemeiată pe prezenţa unui mediu, energetic. Această concepţie este opusă celei a lui Einstein; care este o reprezentare relativistă a unui spaţiu vid, dar deformat. întotdeauna am considerat că teoria Relativităţii Generale era bazată pe prea multe; ipoteze fundamentele ideologice şi nu pe realităţi fizice. De altfel în 1973, fizicienii care nu se mulţumesc să accepte ideile la modă se detaşează de această teorie.
   Astfel prin intuiţie şi cu ajutorul unor calcule, aveam să-mi confirm ideea că spaţiul, departe de a fi vid, este un mediu energetic anteotrop. într-adevăr, întrucât energia are greutate - fiind formată din elemente simultan materiale şi ondulatorii, fotonii - ne putem imagina că aceştia din urmă alcătuiesc o textură care ar putea fi asemănată cu cea a spaţiului aerian circumterestru. Devine deci posibil să transpunem în acest mediu, muţatis mutandis, tehnicile aeronautice cunoscute sau aflate încă te curs de definitivare.
   Ştiind că primul om care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii a folosit aerul cald pentru a se ţnălţa (cu alte cuvinte, a reuşit aceasta graţie unei diferenţe de densitate la un volum egal), era suficient să facem o gaură în câmpul energetic pentru a obţine un efect arhimedic degravitativ.
   Totodată, dacă gaura produsă în aer nu pare să influenţeze inerţia aerostatului, există anumite consideraţii precise care par a demonstra că gaura realizată în energia spaţială poate suprima această inerţie, ceea ce ne permite să ne gândim la propulsarea unor aparate de zbor degravitate şî lipsite de inerţie la nişte viteze fantastice. Vom vedea de altfel că, în funcţie de relaţia lui de Broglie. C2 = C'C", şi din momentul în care recunoaştem anizotropia şi anizobaria spaţiului, viteza unei particule trebuie să tindă la infinit atunci când viteza undei şale însoţitoare tinde spre o, aşa cum este cazul într-un spaţiu golit de energie, deci fără suport pentru unde.
   Din această cauză, o bună parte a Fizicii trebuie reformată şi în special astrondniiâ dimensională, ceea ce în mod evident va fi foarte dureros pentru astronomi.
   în sfârşit, diverse consideraţii relative la particulogeneză şi la compararea densităţilor respective ale particulelor şi a spaţiului m-au condus la examinarea următorului fapt: dacă protonul (care reprezintă o condensare a energiei spaţiale) este greu, atunci electronul (care este o expansiune a acestei energii) trebuie să se afle în stare de anti-gravitaţie...

pag. 9-10

   Anti-gravitaţia - cheie a infinitului cosmic

   De mai bine de 15 ani propovăduiesc eliberarea oamenilor de gravitaţie. Convingerea mea este că vom dispune mâiaş de maşini graţie cărora vom străbate liniştea spaţiilor necuprinse "Pascaliene" cu viteze mult superioare vitezei luminii. Mâine, fantastica energie a spaţiului, liberă de orice aspect colateral poluant, îi va reda Pământului nostru starea edenică din Geneză, iar omului - stăpânirea controlată a naturii.
   Am nişte prieteni care au reuşit să pună la punct, în 1968, un model, atât cantitativ cât şi calitativ, de articulare a evenimentelor istorice. Un astfel de proces permite localizarea şi chiar pre-localizarea temporală a inovaţiilor fundamentale ale omenirii. Unele dintre rezultatele ce pot fi generate cu ajutorul acestui model arată că o autentică fundamentare teoretică a forţelor gravitaţionale ar trebui să devină cunoscută în perioada 1973-1974 şi că stăpânirea gravitaţiei de către omenire va fi realizată practic (şi cunoscută) către 1982-1984.
   Am studiat încă din 1916 aceste probleme, într-o perioadă în care starea cunoştinţelor în domeniul electronicii şi al fizicii era în plină evoluţie. încă de atunci, am considerat că singura forţă capabilă să ne elibereze de gravitaţie era forţa centrifugă, antagonista naturală a forţei de atracţie centripete. Această forţă, materializata prin reacţiile unui giroscop, avea să mă conducă, după cum vom vedea de-a lungul acestei lucrări, la proiectarea TORULUI ASTRONAUTIC, înainte ca inginerul Emile Drouet (cu care aveam să colaborez) să lanseze această idee în presă. între timp, am realizat alte experienţe, menite să facă asimetrice rezultantele centrifuge ale unui volant în mişcare de rotaţie rapidă, prin aplicarea de câmpuri electrice sau magnetice, sau a unei combinaţii de astfel de câmpuri, asupra unui semi-sector sferic; ca rezultat, în 1921 am reuşit să obţin ridicarea electronică de la sol a unui disc material, întrucât teoriile mecanice şi fizice din acea vreme nu-mi permiteau să interpretez corect această experienţă, am decis să concep bazele unei noi fizici a câmpurilor şi a timpului, întemeiată pe prezenţa unui mediu, energetic. Această concepţie este opusă celei a lui Einstein; care este o reprezentare relativistă a unui spaţiu vid, dar deformat. întotdeauna am considerat că teoria Relativităţii Generale era bazată pe prea multe; ipoteze fundamentele ideologice şi nu pe realităţi fizice. De altfel în 1973, fizicienii care nu se mulţumesc să accepte ideile la modă se detaşează de această teorie.
   Astfel prin intuiţie şi cu ajutorul unor calcule, aveam să-mi confirm ideea că spaţiul, departe de a fi vid, este un mediu energetic anteotrop. într-adevăr, întrucât energia are greutate - fiind formată din elemente simultan materiale şi ondulatorii, fotonii - ne putem imagina că aceştia din urmă alcătuiesc o textură care ar putea fi asemănată cu cea a spaţiului aerian circumterestru. Devine deci posibil să transpunem în acest mediu, muţatis mutandis, tehnicile aeronautice cunoscute sau aflate încă te curs de definitivare.
   Ştiind că primul om care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii a folosit aerul cald pentru a se ţnălţa (cu alte cuvinte, a reuşit aceasta graţie unei diferenţe de densitate la un volum egal), era suficient să facem o gaură în câmpul energetic pentru a obţine un efect arhimedic degravitativ.
   Totodată, dacă gaura produsă în aer nu pare să influenţeze inerţia aerostatului, există anumite consideraţii precise care par a demonstra că gaura realizată în energia spaţială poate suprima această inerţie, ceea ce ne permite să ne gândim la propulsarea unor aparate de zbor degravitate şî lipsite de inerţie la nişte viteze fantastice. Vom vedea de altfel că, în funcţie de relaţia lui de Broglie. C2 = C'C", şi din momentul în care recunoaştem anizotropia şi anizobaria spaţiului, viteza unei particule trebuie să tindă la infinit atunci când viteza undei şale însoţitoare tinde spre o, aşa cum este cazul într-un spaţiu golit de energie, deci fără suport pentru unde.
   Din această cauză, o bună parte a Fizicii trebuie reformată şi în special astrondniiâ dimensională, ceea ce în mod evident va fi foarte dureros pentru astronomi.
   în sfârşit, diverse consideraţii relative la particulogeneză şi la compararea densităţilor respective ale particulelor şi a spaţiului m-au condus la examinarea următorului fapt: dacă protonul (care reprezintă o condensare a energiei spaţiale) este greu, atunci electronul (care este o expansiune a acestei energii) trebuie să se afle în stare de anti-gravitaţie...

pag. 69-70

   TEORIA COSMOGONICĂ COMPLEMENTARĂ

   Nu putem, în 1958, să ne facem o idee despre realitatea fizică a atmosferei energetice solare în care evoluează timpul nostru, confundată până acum de către matematicieni cu o abstracţie imaterială (spaţiul vid dar afectat de curburi?) fără a părea a fi în contradicţie cu datele ştiinţei oficiale, care are putere de lege!
   Desigur, concepţia relativistă are măreţia sa, dar repet: a pretinde că un spaţiu vid în care se propagă unde matematice fără suport, posedă curburi, apare în ochii unui psihiatru (aşa cum sunt eu în mod nu mai puţin oficial), o aberaţie nemaipomenită, căci noi trăim în lumea reală şi nu în una imaginară.
   Dimpotrivă, reprezentarea unui mediu care demonstrează, în fiecare punct, prezenţa unei energii potenţiale de gradient variabil care depinde de punctul considerat, ca un fel de atmosferă energetică ce ocupă vidul spaţial (care este real, dar amorf), este după părerea mea, o perspectivă logică asupra realităţii.
   Desigur, zonele izobare reprezintă într-adevăr nişte curburi, dar ele sunt reale şi nu matematice.
   Faptul că această atmosferă este datorată prezenţei unui gaz de fotoni, adică de particule reale de masă infimă, dar însoţite de complementul lor ondulatoriu, explică existenţa câmpului cosmic local gravitaţional care este câmpul unic, dar ale cărui diverse aspecte energetice vor da naştere fie câmpului electric, fie celui magnetic, fie celui mezonic.
   Una din legile esenţiale ale naturii fiind cea a minimei acţiuni, este firesc ca totul să tindă spre un echilibru cu cost minim. Aşa se explică existenţa gravitaţiei, a cărei acţiune esenţială constă în a grupa elementele de aceeaşi densitate energetică, deci şi masicâ.
   Sigur, mi se va spune, electronii şi protonii se resping, dar în definitiv dacă electronii şi protonii se atrag, este pentru că ei creează în fuziunea lor un element de densitate apropiată de cea a mediului în care plutesc, respingerea lor individuală fiind datorată radiaţiilor pe care ei le emit şi care sunt în fază.
   Toate acestea par simple şi explică toată fizica, ştiinţă atât de mult complicată de către cei care nu i-aii înţeles bazele.

   UNIVERSUL ÎN EXPANSIUNE

   Putem reveni în timp chiar la începutul cosmosului, admiţând că a existat un început- ceea ce este foarte discutabil. într-adevăr, eu prefer în mod logic să consider că noi ne aflăm într-un univers care nu a avut început şi nu va avea nici un sfârşit, acest univers fiind locul unor transformări mereu reînnoite, dar care, local, au un început, o durată de viaţă şi un sfârşit.
   Oricum ar fi, admiţând acel Har Lux din Geneză, trebuie să recunoaştem că la început nu exista decât vidul neantului, dar că din acest vid s-a "prelins", într-o bună zi, ceva extrem de fin, particulele de bază ale fotonilorînsoţite de undele lor.
   într-adevăr, este ciudat că relatarea Genezei plasează creaţia luminii (undele?) chiar la început, nedescriind creaţia himmariilor decât în cea de-a patra zi.
   Materia de toate felurile şi radiaţiile fiind concentrate şi condensate în anumite regiuni ale spaţiului vid ele au determinat în centrul lor de presiune sau de greutate o zonă de densitate energetică maximă care a devenit Soare.
   Acest Soare reprezintă deci focarul sistemului în funcţie de presiunea care dă naştere temperaturii ridicate necesare pentru particulogeneză.
   Această trecere de la energie la particulă poate fi considerată ca un fel de lichefiere cu radiaţie de energie a gazului primitiv fotonic, ciclul lui Bethe fiind secundar acestei materializări primare.
   Se pare totodată că trebuie să existe un raport "prag" între masa energiei lichefiate sub formă de Soare şi cea a atmosferei gazoase fotonice ambiante.
   Aşa se face că Soarele îşi conservă de mii de ani masa, deşi în fiecare secundă el emite tone de materie sub formă de energie radiantă şi de vânt solar.
   Dar datorită erupţiilor care par a se datora depăşirii pragului de echilibru, Soarele, ejectează din când în când o anumită masă din substanţa sa, care devine embrionul unei planete.
   Este logic să ne gândim că, în momentul expulzării, întrucât masa...

pag. 129-130

   După trecerea câtorva miliarde de secole, Mercur va ocupa locul lui Venus şi se va găsi într-o stare foarte apropiată de ceea ce constatăm la ora actuală la vecina noastră, adică volumul său va creşte prin expansiune, iar în acelaşi timp gazele dizolvate dar organizate din punct de vedere chimic se vor expansiona în jurul suprafeţei sale.
   Acest mecanism rezultă datorită faptului că, întrucât presiunea cosmică diminuează o dată cu depărtarea de Soare, elementele constitutive ale planetei cresc în volum, dar scad în densitate.

   VENUS

   Această planetă, pe care o putem considera drept sora mai mare a lui Mercur, se află în aceste condiţii în locul pe care-l ocupa Pământul acum câteva miliarde de ani.
   Aşadar, pe această planetă domneşte era ante-preistorică Algonkian, adică o eră în care ia naştere o vegetaţie care se hrăneşte cu bioxid de carbon, baza esenţială a atmosferei sale. Fiind supusă unor temperaturi de seră, ea îi va permite acestei vegetaţii să se dezvolte, transformând C02-ul în oxigen pur şi carbon sub toate aspectele sale, solide sau lichide.
   Pe de altă parte, se pare că apa de condensare conţinută în stânci se disociază de elementul ei dizolvant pentru a ajuta vegetaţia.
   Rămâne problema azotului care nu pare a fi fost dozat în atmosfera Venusiană, deşi face parte din atmosfera terestră şi a făcut parte din atmosfera lui Marte în epoca în care această planetă ocupa poziţia actuală a Pământului.
   De unde a venit deci Azotul terestru şi cum îşi va procura Venus acest gaz?
   Prima idee este că la fel ca în cazul apei (H20), acest gaz este la ora actuală dizolvat în corpul înfierbântat al planetei, căci este puţin probabil ca Marte şi Pământul să fi întâlnit vreo coadă de cometă care să le fi completat compoziţia chimică.
   într-adevăr, se ştie că azotul este solubil la cald în metale (Nitrurare).
   Rămâne însă o ipoteză care trebuie verificată: oare nu cumva acest gaz a fost produs prin sinteză atomică de către substanţele vegetale, care, deşi sunt în general constituite din elemente C-O-H, conţin şi compuşi azotaţi.
   Reamintesc aici anumite experienţe ale unor biologi, care au demonstrat că în absenţa unor elemente esenţiale, vegetalele sunt capabile să realizeze transmutaţia atomică; nu trebuie să uităm că între Azot şi Carbon, nu există decât puţine diferenţe structurale, Carbonul fiind al 6-lea element din tabelul lui Mendeleev iar Azotul cel de-al 7-lea (a se vedea şi lucrările lui Louis Kervran, Transmutaţiile biologice}.
   Există deci aici un mecanism care poate permite efectuarea unor cercetări, şi dacă Azotul este deosebit de abundent, acest lucru se datorează probabil rarităţii combinaţiilor sale naturale (cu excepţia NH3-ului), comparativ cu masa combinaţiilor oxigenului cu aproape toate elementele şi cu masele enorme de carbon îngropate în soluri.
   Există deci mari şanse ca mecanismul biochimic care a generat starea actuală a.Pământului să se reînnoiască pe această planetă, deocamdată prea tânără pentru a găzdui fiinţe organice.

   PĂMÂNTUL

   Ce putem spune despre planeta noastră, care să nu fie deja cunoscut? Datorită poziţie sale în hora circumsolară, ea este singura care poartă o viaţă organizată şi înzestrată cu inteligenţă, aşteptând predarea ştachetei lui Venus, aspect despre care vom mai vorbi pe larg.

   MARTE

   Din păcate, Marte ne prezintă imaginea viitoare a Pământului când Venus îl va fi detronat, şi cred că nu este necesar să mai insist aici.
   în acel moment, planeta noastră, în ciuda gravitaţiei sale mai mari decât cea a lui Marte, îşi va fi pierdut cea mai mare parte a atmosferei şi a apei sale şi, bombardată de meteoriţi, va căpăta aspectul lunar decelat de sonda americană pe Marte.
   Cum, după Marte, se găsesc multiplii asteroizi, posibile resturi ale unei planete explodate în urma vreunei cataclism natural sau nu, ne putem gândi că craterele Marţiene sunt rezultatul unui bombardament interplanetar, fie direct prin rachete, fie prin proiecţiile asteroizilor cu ocazia exploziei planetei Ceres.
   Fie ca acest jalnic exemplu să le fie de învăţătură pământenilor, dacă mai este încă posibil, fapt de care mă îndoiesc.

pag. 235-236

   Dar oare nu putem admite că gravitoiiii există dintotdeauna, în eternitate, misterul originii lor fiind o pseudo-problemă? Eu personal consider că explicaţia este următoarea (deşi poate părea stranie, ea se încadrează în stilul relativist conform căruia ceva care nu există - adică spaţiul vid - poate avea curburi):
   Pornesc de la definiţia punctului matematic de spaţiu, adică practic NIMICUL potrivit concepţiilor noastre; şi îi imprim cu ajutorul gânduhii o viteză de rotaţie extrem de mare.
   în aceste condiţii, la fel cum un jet gazos fără consistenţă care ţâşneşte cu viteză foarte mare dintr-o ţeava capătă caracteristicile unui solid, eu afirm că acest punct de spaţiu devine un graviton.
   Şi astfel a fost creată lumea din nimic, cel puţin în aparenţă.
   Raporturile dintre ceea ce noi considerăm (în mod greşit, de altfel), drept timp, şi trecerea acestui "nimic" la particula de bază sunt poate lucrul cel mai simplu.
   Tot astfel, am putea presupune şi că gravitonii sunt nişte "bule" dinamice infime, şi nu nişte "plinuri", într-un "super-eter" sau un mediu "sub-subcuantic".
   Desigur, ipoteza atomului primitiv şi a universului în expansiune ar fi deci la fel de logică precum cea a gravitonului, el însuşi primitiv.
   întrucât aceşti gravitoni sunt elementul primar constitutiv al întregului univers material, să fie ei oare numai energie psihică în rotaţie? Acest lucru nu este imposibil, căci, de vreme ce câmpul cosmic este în cea mai mare parte un vid aparent absolut, adică "neant", el poate fi considerat a fi câmpul psihic de concepţie divină, aspect conform cu intuiţia tuturor fiinţelor înzestrate cu o conştiinţă mai mult sau mai puţin evoluată.
   Homo sapiens (expresie care, în mod logic, trebuie tradusă prin "omul învăţat" şi nu "omul înţelept") are în mod natural două concepte de bază: prezenţa geniilor (adică a forţelor naturii, inteligente, favorabile sau defavorabile prin antropomorfism), şi ideea unei eternităţi.
   Să lăsăm aceste idei filozofice pentru a reveni la concepte fizice, adică la textura mediului subcuantic.
   Deoarece aceşti gravitoni sunt scufundaţi în vidul aparent absolut, ei nu au deci cum să se supună unor legi fizice inerente altui mediu decât al lor, spre deosebire de exemplu de atomii care, scufundaţi fiind în mediul gravitonic, se supun câmpurilor acestuia.
   Este deci vorba despre un mediii care probabil că este pur; în aceste condiţii, câmpul generat de către spinul gravitonului nu poate fi comparat cu câmpul magnetic al electronului, care antrenează atracţii şi repulsii între particulele atomice.
   Gravitonii oscilează şi se ciocnesc întrei ei ca nişte bile neutre din punct de vedere electric şi magnetic, chiar dacă sunt nişte turbioane elementare într-un super-eter.
   Cinematica dinamică a acestor particule diferă deci de cea a electronilor, care-şi dobândesc proprietăţile din acest mediu gravitonic, sau subcuantîc, sau eteric, şi este deci perfect simetrică cu cea a gazelor aşa-zis "perfecte" (Doligez).
   Astfel, la nivelul gazelor în rotaţie trebuie să existe efecte analoge unei polarizări, atomii gazoşi trebuind să-şi aşeze axa de rotaţie în paralel cu axa lor spinică, într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcţie de gradul lor de energie cinetică rotaţională. Aceasta variază foarte mult de la un atom la altul, datorită faptului că interacţiunile lor de şoc; sau de translaţie, se transformă în energie rotatorie sau oscilatorie.
   Cu siguranţă, experienţele lui Barnett asupra giromagnetismului au dovedit în mod clar acest efect, dat se pare că fizicienii nu au studiat îndeajuns aceste mecanisme, nici măcar în cazul disocierii atomilor diatomici. într-adevăr, o giraţie de ansamblu nu se mulţumeşte să dispună spinii în fascicule paralele, ci în plus ea mai trebuie să plaseze sensurile de giraţie ale tuturor atomilor fie în sens direct, fie în sens indirect. Oricum, sensul privilegiat trebuie să fie acelaşi la nivelul particulei izolate ca şi la nivelul elementului ce antrenează ansamblul. în această direcţie, sistemul solar ne oferă o imagine destul de clară.
   Aşadar, această mecanică aerbdinamică ar trebui să fie extrapolată la scara subcuantică.
   Câmpul magnetic se revelează deci a fi o polarizare a spinilor gravitonici, aceştia din urmă fiind antrenaţi în rotaţie prin jocul spinilor electronici.
   Aceasta înseamnă că oscilaţiile în toate sensurile ale gravitonilor aflaţi în mişcare de rotaţie nu le modifică energia oscilatorie (deşi li se adaugă o energie suplimentară cinetică rotatorie), ci se manifestă o tendinţă din ce în ce mai pregnantă (apărută în urma "baterii" repetate realizate de către Materie), ca o populaţie din ce în ce mai mare de gravitohi să-şi plaseze spinul paralel cu traiectoria electronului sau a electronilor. Aceasta determină intensitatea câmpului magnetic, care în mod normal trebuie să aibă o limită locală atunci când toţi gravitonii...

pag. 301-302

   ÎNCERCĂRI DE CAPTARE A ENERGIEI COSMICE ÎN CÂMPURI ŞI ÎN AFARA CÂMPURILOR

   DESPRE INEPŢIA CÂMPULUI COSMIC ENERGETIC


   Din cele mai vechi timpuri, mintea inventivă a omului a căutat să utilizeze forţele naturii pentru a-şi compensa propria slăbiciunea musculară.
   Dar a trebuit să aşteptăm până la Denis Papin pentru a utiliza forţa focului ca sursă de energie, electricitatea venind niai târziu, apoi din nou focul, sub forma hidrocarburilor naturale.
   Mai recent, unii au visat să utilizeze energia cinetică a planetei, dar nu prea ne putem da seama prin ce proces, eventual doar printr-o urcare şi o coborâre neîncetată, pe un drum care merge de la un pol la celălalt.
   Toate aceste aspecte ale energiei sunt la ora actuală depăşite de energia atomică, din care derivă de altfel multe alte forme de energie, într-adevăr, energia Soarelui îşi are parţial originea în ciclul lui Bethe (reacţia care face ca patru atomi de hidrogen să fuzioneze pentru a crea un atom de heliu, cu eliberare de energie radiantă electromagnetică).
   Există însă o energie care nu derivă din cea a Soarelui, de vreme ce şi el îşi are obârşia tot în ea: este vorba despre energia gravitaţională sub aspectul său ponderal.
   Această energie se rezumă potrivit concepţiilor noastre, în frecvenţele vibratorii ale unor particule extrem de mici, gravitonii, comprimaţi de către presiunea fotonilor din Universul cosmic, care îi bombardează, creând astfel undele gravitaţionale.
   Aceste unde traversează atmosfera gravitonîcă provenită din toate direcţiile spaţiale, dar, întrucât viteza lor în aceasta atmosferă depinde de presiunea locală, ea este variabila şi mult mai puţin constantă decât dorea Einstein. în plus, pe durata traversării maselor materiale, acestea constituie un ecran în calea propagării gravitonilor. Acesta este unicul motiv al atracţiei, atracţie care nu este universală, ci doar reală în gazul gravitonic, de vreme ce Galaxiile par a fi mai degrabă în stare de repulsie uniyersală, fenomen posibil dar discutabil.
   Se pare deci că efectele atractive nu se pot manifesta decât pe o direcţie care uneşte Centrele de greutate a două mase care interacţionează.
   Astfel pe Pământ, singura direcţie care permite utilizarea atracţiei este cea verticală, şi în aceste condiţii efectul este foarte localizat, căci ajungerea la sol a unui astfel de proces îl opreşte definitiv.
   Mi se va aduce, pe bună dreptate, următoarea obiecţie: în anumite cazuri, natura transformă această energie într-una mai mult sau mai puţin orizontală, ca în cazul unui curs de apă care învârte roata cu palete a unei mori.
   Bineînţeles, acest caz se reduce mai mult sau mai puţin la un efect vertical, dar el ne face să ne gândim că chiar dacă pe Pământ această direcţie este privilegiată, există totuşi şi forţe gravitaţionale orizontale, care sunt însă echilibrate.
   Asta nu înseamnă că ele nu pot fi folosite!
   Armăturile unui condensator electric cu aer sunt atrase de către fluxul gravitaţional în virtutea principiului potrivit căruia un câmp electric sau magnetic alungă atmosfera gravitonică existentă între armături, ceea ce creează o scădere a presiunii locale, deci o atracţie.
   Puterii totodată interpreta mecanismul interacţiunii sarcinilor printr-o explicaţie probabilistă, adică emiţând ipoteza că undele electronice şi protonice sunt în opoziţie de fază, ceea ce determină o neutralizare a energiilor lor radiante. Cu alte cuvinte, probabilitatea prezenţei fotonilor lor este nulă, sau în orice caz foarte mică.
   Se pare că interacţiunea a două câmpuri electrice de polarităţi diferite amplifică efectul de ecran (care cauzează fenomenul de atracţie), dar mecanismul exact rămâne să fie precizat.
   Este o realitate faptul că efectul arhimedic rezultant pare mâi puternic în cazul unui condensator cu armături orizontale decât în cazul aceluiaşi condensator; cu armături verticale.
   Acestea sunt nişte efecte pe baza cărora se pot clâdi, după cum am văzut, concepţii anti-gravitaţionale.
   Urmărim să obţinem, plecând de la efectele ponderale ale gravitaţiei, rezultante energetice orizontale, deci utilizabile ca sursă de energie permanentă. Ideea unor oglinzi care, la fel ca în cazul luminii, să permită reflexia la 90 a undelor gravitaţionale, apare în mod firesc în mintea cercetătorului.
   Din păcate, posibilităţile de reflexie a undelor electromagnetice se opresc la limita razelor X moi de ordinul a 0,03 Â. Dincolo de acest prag, radiaţiile traversează materia fără nici o altă posibilitate de reflexie în...

  • cartea a apărut în septembrie 2013 la editura Firul Ariadnei
  • traducător: Octavian Creţ
  • cartea cuprinde 320 pagini în format 14.5x20.5cm şi o greutate de 0.235 kg
  • ISBN: 978-973-88462-2-7
  • cartea a fost vizualizată de 2494 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Provocarea anti-gravitaţiei"
(orientări spirituale > mistere, orientări spirituale > ştiinţă)
derulare
Investigaţii în paranormal
Investigaţii în paranormal
(ştiinţă, mistere, experienţe paranormale)
Tesla - biografia unui geniu
Tesla - biografia unui geniu
(ştiinţă, mistere)
An.unnak.ki versus An.unnak.ki
An.unnak.ki versus An.unnak.ki
(ştiinţă, mistere, transformare personală)
Războiul zeilor cu oamenii
Războiul zeilor cu oamenii
(ştiinţă, mistere)
Adevărul ascuns - Informaţii interzise
Adevărul ascuns - Informaţii interzise
(mistere, experienţe paranormale)
Atlantida
Atlantida
(mistere)
Lumea sufletelor
Lumea sufletelor
(ştiinţă, mistere)
Viaţa de apoi
Viaţa de apoi
(mistere, transformare personală)
Soldaţii de teracotă
Soldaţii de teracotă
(ştiinţă, mistere)
Dr. Quantum şi cărticica marilor idei
Dr. Quantum şi cărticica marilor idei
(transformare personală, ştiinţă)
Evoluţionismul
Evoluţionismul
(ştiinţă, mistere)
YouasGod - revista Noii Energii nr. 2
YouasGod - revista Noii Energii nr. 2
(occidentală, poezie, ştiinţă, channeling, transformare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare duminică, 25 iunie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar