Puterile gândului

   ...îmi place." Ah da, din nefericire aşa se petrec lucrurile: când intelectul înţelege avantajul unui lucru, iar inima doreşte un altul, ce poate face voinţa? Ea va urma dorinţa inimii, va face numai ce îi place inimii. Pentru a dori să trăieşti această viaţa nemărginită, largă, bogată din punct de vedere spiritual, va trebui să o iubeşti; nu este suficient numai să o înţelegi.
   Rolul meu este de a vă oferi nişte explicaţii, nişte argumente, mai pot găsi şi altceva, dar nu vă pot face să iubiţi viaţa spirituală, nu, acest lucru nu îl pot face. Vă pot influenţa desigur într-un anumit fel. Când cineva iubeşte un lucru, această iubire devine contagioasă şi îi poate influenţa pe cei din jur, deoarece fiecare fiinţă uma nă are posibilitatea să comunice celorlalte un element din ceea ce posedă; chiar florile, pietrele, animalele o pot face. Este posibil deci ca o parte din iubirea mea pentru splendoarea lumii divine să vi se transmită şi vouă. Depinde însă de voi să acceptaţi această influenţă.
   Eu mă străduiesc mereu să vă fac să înţelegeţi ce drum aveţi interesul să urmaţi, dar gustul de a păşi pe acest drum trebuie să vă aparţină. Când iubiţi ceva, sunteţi împinşi să vă apropiaţi de obiectul iubirii voastre. Când vă este foame, vă doriţi hrana şi plecaţi repede să o căutaţi în frigidere sau în magazine. Peste tot lucrurile se
desfăşoară la fel. Dacă iubiţi viaţa spirituală, nu puteţi rămâne aşa, încremeniţi, cu braţele încrucişate: veţi fi împinşi să găsiţi o soluţie acestei iubiri, veţi face tot ce vă stă în putinţă să vă satisfaceţi această nevoie de viaţă spirituală.
   În rezumat, se poate spune că este nevoie de un Maestru care să explice clar discipolului în ce constă viaţa spirituală, de ce este important să ne apropiem de ea, dar rămâne ca discipolul să o iubească şi să o trăiască. Maestrul dă lumina, iar discipolul se pronunţă cu inima sa: el o iubeşte sau nu, urmând imediat punerea ei în practică. Vedeţi cât de clare sunt lucrurile: lumina vine de la Maestru, iubirea vine de la discipol; mişcarea, fapta, este rezultatul acestora două. Presupuneţi că Maestrul este aidoma unei lămpi: discipolul care iubeşte lectura se va apropia de lampă şi va începe să citească.
   Întreaga bogăţie a unui spiritualist se află în sinea şi în conştiinţa sa; dacă el nu este conştient de această bogăţie, va deveni mai sărac decât toţi materialiştii; materialiştii posedă cel puţin ceva, pe când spiritualistul nostru nu are nimic. Dar dacă el învaţă să-şi lărgească conştiinţa, pentru a comunica cu ajutorul gândului cu toate sufletele evoluate ale universului, primind din ştiinţa lor, din lumina lor, ce materialist se mai poate compara cu el? Chiar pietrele preţioase şi...

   Aveţi idei, minunate, divine chiar, dar unde sunt rezultatele?... Acest fapt dovedeşte că trebuie încă să mai lucraţi pentru a permite coborârea acestor idei în planul fizic. Ei da, aceasta este problema, ele trebuie să coboare! Veţi spune: "Am idei." Bravo, este foarte bine, dar aceste idei vă vor lăsa să muriţi de foame şi sete dacă nu veţi şti să le concretizaţi în fapte. Nu este suficient să aveţi idei. Mulţi oameni le au, dar trăiesc în aşa fel încât nu există niciodată o comunicare între aceste idei şi faptele lor. Trebuie un intermediar, o punte: acest intermediar este sentimentul. Ideile se transformă în carne şi oase cu ajutorul sentimentului, materializându-se.
   Sentimentul este deci pârghia capabilă să acţioneze asupra materiei. Gândul prea îndepărtat, prea subtil, trece fără să poată atinge ceva şi nimic nu va vibra. El nu poate atinge decât "antenele" noastre, aparatele personale cele mai subtile, situate foarte sus, în domeniul spiritului. Spiritul trebuie să treacă prin suflet ca să atingă materia, adică prin intelect şi inimă. Pot să vă explic aceasta prin analogie, cu ajutorul unui fenomen ce îl cunoaşteţi cu toţii: acţiunea soarelui asupra aerului, a apei şi pământului.
   Soarele încălzeşte aerul şi vaporii de apă care formează atmosfera, aerul cald tinde să se ridice creând zone de presiune joasă, pe când aerul rece se comprimă, se tasează la pământ creând zone de înaltă presiune. Atunci, de la presiunile înalte către presiunile joase circulă vânturile. Când diferenţa de presiune se accentuează, vânturile devin foarte violente şi se pot produce tornade şi uragane devastatoare. În plus, sub efectul căldurii soarelui, apa din oceane, mări, lacuri, râuri, se evaporă şi urcă. Când aerul atinge o anumită stare de saturaţie, vaporii de apă se transformă în ploaie sau în zăpadă, iar aversele şi torenţii acţionează asupra pământului, modelându-i relieful. în fiecare zi, aceste fenomene atmosferice se produc pe toată suprafaţa pământului, iar cauza lor o constituie soarele.
   În noi, soarele corespunde spiritului, aerul - gândului, apa - sentimentului, pământul - corpului fizic. Când spiritul acţionează asupra gândului, acesta antrenează la rândul său sentimentul, iar sentimentul se îndreaptă la rândul său asupra corpului fizic pentru a-l face să alerge, să gesticuleze, să vorbească. Corpul fizic se mişcă deci sub efectul sentimentului, acesta este trezit prin gând, iar gândul se naşte sub influenţa spiritului... Acest mecanism se află zilnic sub ochii noştri: sub influenţa aerului, apa modelează pământul, îi dă nişte forme, îl sculptează. Anumite locuri se acoperă de aluviuni, altele se macină şi sunt duse în mare etc... La fel, prin spirit, prin gând, omul...

   Adesea, unii dintre voi se neliniştesc: "Mă rog, meditez, şi totuşi nimic nu se schimbă. De ce?" în realitate, se produc mari transformări, dar ele sunt atât de subtile, încât nu le puteţi vedea. Regăsiţi-vă deci curajul. în Cărţile Sfinte se spune că Dumnezeu există şi vă este loial şi real. Toate eforturile pe care le faceţi, lucrând asupra materiei voastre interioare, dominând-o, spiritualizând-o, devenind o prezenţă din ce în ce mai binefăcătoare pentru întreaga lume, se înregistrează şi într-o zi veţi avea rezultate. Când? Este singurul lucru greu de ştiut, dar aceasta nu trebuie să vă preocupe, fiindcă vouă vă aparţine efortul muncii, iar Cerul va trebui să determine când, unde şi în cel fel strădaniile voastre vor fi recompensate.
   De altfel, strădaniile poartă în sinea lor recompensa. După fiecare efort, după fiecare exerciţiu de gândire, viaţa capătă o altă culoare şi un alt gust. Dacă Iniţiaţii încearcă o asemenea bucurie şi fericire în cel mai neînsemnat lucru, acest fapt se datorează lucrării spirituale pe care au depus-o. Dacă nu ar fi depus acest efort, ei ar fi devent asemănători oamenilor obişnuiţi, blazaţi şi lipsiţi de elan. Aceştia au totul, nimic nu le lipseşte, dar au pierdut gustul deoarece în interior ei nu mai depun nici o activitate, sunt lipsiţi de o viaţă intensă.
   Chiar dacă rezultatele vizibile nu apar imediat, trebuie să ştim că nimic nu este mai eficient decât această lucrare. Dacă rezultatele se fac aşteptate, aceasta se datorează faptului că lumea spirituală, divină, este mai greu accesibilă decât lumea materială, dar noi nu trebuie să ne descurajăm. Dacă vom abandona, nu vom avea nici cunoaştere, nici discernământ. Cât timp îi trebuie salatei să răsară?... Dar unui stejar să crească?... Da, dar cât rezistă salata? Şi cât timp poate trăi stejarul?... în viaţa interioară întâlnim exact aceleaşi legi, dacă vă doriţi o salată - simbolic vorbind - o veţi avea foarte repede, dar tot aşa de repede se va veşteji; în timp ce, dacă vreţi un stejar, va trebui să aşteptaţi mult timp, dar el va trăi sute de ani.
   Lucraţi deci, acesta este secretul, fără să vă impuneţi nişte termene pentru împlinirea aspiraţiilor voastre spirituale. Dacă vă fixaţi o dată pentru obţinerea unui anumit rezultat interior, învingându-vă unul sau altul dintre propriile defecte, nu veţi reuşi decât să vă tensionaţi şi evoluţia voastră nu va fi armonioasă. Trebuie deci să lucraţi, perfecţionându-vă fără a vă fixa nişte termene, gândindu-vă că aveţi înainte veşnicia şi că într-o bună zi veţi ajunge să atingeţi perfecţiunea dorită. Trebuie să vă opriţi numai asupra frumuseţii lucrării efectuate, spunând: "Este atât...

   ...În acest timp, un alchimist se află în căutarea pietrei filosofale ce transformă metalele în aur... şi vreme îndelungată el nu găseşte nimic, este la fel de sărac. Dar într-o zi, după ani de zile sau secole, dacă o găseşte (dacă lucrează după nişte reguli, el trebuie să o găsească), într-o secundă alchimistul devine omul cel mai bogat din lume: el poate transforma chiar şi munţii în aur.
   Acela care îl caută pe Dumnezeu se aseamănă cu alchimistul care nu a găsit încă piatra filosofală şi, în acelaşi timp, şi cu cel aflat pe ma lul râului, separând nisipul ca să găsească câteva firicele de aur. Aflându-ne în căutarea Divinităţii, este obligatoriu să obţinem zilnic câteva particule din lumina sa, din iubirea sa, din puterea şi frumuseţea sa. Eu aşa fac: mă asemăn cu alchimistul, fac o lucrare ale cărei rezultate nu le văd niciodată, dar aceasta nu mă descurajează; asemenea căutătorului de aur, eu mă bucur de firicelele de aur primite zilnic, ele sunt deja o reflectare a pietrei filosofale, a prezenţei divine.
   Deseori eu vă spun: căutaţi inaccesibilul, căutaţi ceea ce nu puteţi nici obţine, nici realiza. Pentru că datorită acestei căutări, veţi obţine zilnic ceva în plus. Desigur, nu veţi avea niciodată tot, dar atunci când vă concentraţi asupra unui subiect inaccesibil, sunteţi obligaţi să parcurgeţi regiuni noi, depăşind etape noi, şi acest progres contează mult. Voi nu cereţi nici cunoaştere, nici frumuseţe, nici sănătate sau fericire, voi cereţi Absolutul, Divinitatea. Ei bine, veţi avea şi tot restul fiindcă, pentru a ajunge până la Dumnezeu, sunteţi obligaţi să treceţi prin lumină, prin frumuseţe, prin sănătate, prin cunoaştere, prin bogăţie, prin iubire şi fericire, şi toate minunile care brăzdează acest drum.
   Fericiţi vor fi cei care mă pot înţelege! De ce să vă fixaţi atenţia asupra unui lucru mărunt ce nu vă va aduce nici o satisfacţie? Chiar atunci când îl veţi obţine, veţi fi dezamăgiţi. Ceea ce este limitat nu va putea niciodată să umple imensitatea sufletului şi a inimii voastre. Numai Absolutul, Dumnezeu-însuşi vă poate aduce împlinirea şi veţi putea obţine tot, chiar şi ceea ce nu aţi cerut, căutându-L fără încetare, fără să vă opriţi din drum.
   Desigur, nu este prima dacă când vă vorbesc astfel; de multă vreme v-am clarificat acest subiect, dar sunt obligat să repet, deoarece vă văd mereu preocupaţi cu tot felul de nimicuri, în speranţa că acestea vor putea umple acest spaţiu imens care este în voi... Nu, să nu o credeţi. Iată deci cele două drumuri: unul care în aparenţă nu aduce nimic, exceptând deziluziile, dar vă va oferi tot, încât într-o zi veţi putea spune: "Nu am mai nimic şi totuşi universul îmi aparţine"; în...