Realitatea finală

   RELATIVITATEA CA UNICĂ UNITATE DE MĂSURĂ    

   "Cine are un ceas ştie ora exactă. Cel care are două ceasuri este cuprins de îndoială." Anonymus

   Deseori afirmăm că în Univers totul este relativ. Mult mai rar căutăm să înţelegem ce se ascunde îndărătul acestei afirmaţii..
   Cuvântul "relativ" este de origine latină şi are sensul de "cel care se raportează la ceva", "care e dependent de ceva".
   Ne cramponăm, uneori cu fanatism, de rezultatele obţinute prin măsurări, uitând că orice măsurare, ca şi orice senzaţie transmisă de organele noastre de simţ - care doar intermediază informaţiile despre mediul înconjurător -, sunt nişte simple comparaţii! Locul, calitatea, dimensiunea, valoarea sau orice altă coordonată a ceea ce percepem din univers le putem defini numai prin raportare la altceva, sau comparare cu altceva. Bazându-ne pe astfel de comparaţii, noi împărţim lumea, considerând-o ca fiind alcătuită pe de o parte, din materie, pe de altă parte, din fenomene ondulatorii.
   Primul contact cu lumea şi, poate, cel mai important pe care-l realizăm este prin sunet. Auzim sunete fiind încă în stare fetală, în uterul matern.
   Sunetele sunt, în mod, evident, unde, mai precis, unde sonore. Ştim că urechea umană este capabilă să perceapă sunete din banda de frecvenţă cuprină între 16 şi 20.000 Hz. Timpanul captează semnalele sonore, sistemul anatomic al urechii le transmite creierului, iar acesta le interpretează. Membrana timpanului are, însă, un potenţial redus, nefiind capabilă să intre în rezonanţă cu undele de o frecvenţă sub 16 Hz, respectiv cu cele de peste 20.000 Hz. În plus, această apreciere este valabilă pentru cei cu un auz foarte fin. Astfel definim limita inferioară şi cea superioară a benzii de frecvenţă numită de noi sunet, prin raportare la facultatea noastră de a-l percepe, adică la audibilitate.
   Desigur, şi aici este vorba despre o comparare. Comparăm capacitatea timpanului de a intra în rezonanţă cu frecvenţele surselor de sunet exterioare. Ceea ce se situează sub 16 Hz nu mai poate fi comparat cu oscilaţiile captate de timpan. Acestea sunt undele infraacustice.
   Undele sonore de peste 20.000 Hz se situează dincolo de limita superioară a audibilităţii, deci a capacităţii timpanului de a intra în rezonanţă. Aceasta este banda de frecvenţă a ultrasunetelor.
   Se scrie frecvent despre faptul că liliecii sau câinii sunt capabili să audă ultrasunetele, fiind vorba, în esenţă, despre adaptarea urechii la altă bandă de frecvenţă. Ceea ce aude liliacul este ultrasunet doar raportat la capacitatea urechii noastre. Raportat la capacitatea urechii liliacului, este un sunet ca oricare altul!
   Sunetele au o caracteristică deosebită, care poate constitui cheia tuturor tainelor Universului.
   Această cheie este camuflată în muzică...
   Gama muzicală are la bază şapte note, a opta fiind corespondenta primei note, dar de frecvenţă mai înaltă. Diferitelor note le corespunde un anumit număr de oscilaţii (vibraţii). Cu cât numărul de oscilaţii este mai mare, cu atât sunetul este mai acut. Do de jos nu este identic cu do de sus. Dacă se cântă o melodie cu o octavă mai jos sau mai sus, ea poate fi totuşi, recunoscută.
   Faptul că repetarea din octavă în octavă, pe o scară ascendentă, nu se sfârşeşte la 20.000 Hz doar pentru că aici este limita superioară a perceperii de care e capabilă urechea umană, devine o concluzie logică. Pentru liliac, aşa-numitele "ultrasunete", care se retractează întâlnind diferite gângănii, constituie o muzică divină ce îi provoacă pofta de mâncare.
   Repetarea din octavă în octavă nu este, după cum vom vedea, o carcateristică proprie numai sunetelor.
   Dacă descompunem lumina albă cu ajutorul unei prisme, obţinem culorile curcubeului, adică cele şapte culori de bază ale spectrului. Aceste culori se aranjează în ordinea crescătoare a numărului de oscilaţii; roşul are cel mai mic număr de oscilaţii percepute de ochi, iar violetul, cel mai mare.

   Preocuparea pentru modul de producere a gândului i-a determinat pe savanţi să cerceteze toate benzile de frecvenţă, nu în ultimul rând, în scopuri militare. Toate segmentele cunoscute până acum pot fi, în mod cert, excluse.
   În ce direcţie s-ar mai putea îndrepta cercetările? Unde să căutăm sursa de emitere a gândurilor? Eu cred că a rămas o singură posibilitate, şi anume aceea că gândul există la o frecvenţă mult mai ridicată decât cea pe care aparatele noastre o pot accesa. Se pare că cercetătorii sovietici au elaborat o formulare corectă atunci când au afirmat că transmiterea telepatică de informaţii este un fenomen de natură energetică, căci tot ce cunoaştem este, de fapt, energie. încercările eşuate de a măsura gândul conduc la concluzia că acesta - ca forţă ce organizează, coordonează şi sistematizează -ar trebui căutat în afara spectrului electromagnetic cunoscut.
   Am fost curios la ce rezultate au ajuns medicii şi cercetătorii funcţiilor creierului, aşa că am răsfoit câteva cărţi de specialitate cu această temă. Fiind inginer, sunt obişnuit să fac calcule precise. Când am calculat puterea de rezistenţă a structurii unui pod, niciodată n-am îndrăznit să afirm că "probabil va rezista" la o sarcină de o anumită mărime. Sigur că acestei abordări îi datorez intensitatea surprizei ce m-a cuprins, atunci când, în cărţile despre cercetări legate de creier, am găsit, repetându-se la nesfârşit, formulări de genul "poate", "probabil", " încă nu ştim, dar cercetările continuă".
   Neurologul Lars Orson, profesor la Universitetea din Stockholm, afirmă , în legătură cu cercetările despre creier, următoarele:
   "Metodele cu care am cercetat structura, biochimia şi modul de funcţionare al creierului au fost destul de dure. Totul s-ar putea compara cu un aparat de radio. Închipuiţi-vă că este pentru prima oară când aveţi în mână un aparat de radio şi aţi încerca să-l studiaţi aşa cum procedăm noi cu creierul. Un biochimist l-ar face bucăţi, l-ar măcina până ar obţine o pulbere, pentru a putea stabili în ce procent conţine cupru, fler, aluminiu, siliciu, materiale plastice, ş.a.m.d. Un fiziolog ar introduce în el un electrod de grosimea unui stâlp ce susţine, cablurile telefonice, pentru a detecta bruiajele electromagnetice. Eu sunt histolog, adică studiez...

   Într-o superbă după-amiază de vară, pictorul spaniol El Greco a primit vizita unui prieten. Spre marea surprindere a acestuia, pictorul era într-o încăpere întunecată, cu ferestrele acoperite de draperii groase.
   - Vino afară la soare! - l-a îndemnat musafirul.
   - Nici vorbă - răspunse El Greco. Lumina soarelui ar tulbura lumina care-i înlăuntrul meu...
   Vederea şi vocea interioară nu sunt privilegii doar ale pictorilor şi muzicienilor. Toţi am trăit experienţa viziunilor interioare, a vocilor, sau chiar a gustului şi parfumurilor interioare. Nu pare extraordinar nici faptul că aceste capacităţi le manifestăm şi în vise. Visul ne mai îmbogăţeşte palmaresul capacităţilor: şi în vis avem corp fizic!
   Devine inevitabilă întrebarea: este oare posibil ca în timpul visului să ne conectăm la o sferă mai înaltă, cam la fel ca atunci când comutăm pe un alt post la radio? Se poate întâmpla ca, în vis, să ne acordăm la un corp energetic existent într-o sferă mai înaltă, pe care-1 percepem, în raport cu acel mediu, ca fiind un corp fizic?
   Un lucru este sigur. Atâtta timp cât ne aflăm în acea "lume de vis", percepem mediul înconjurător ca fiind de natură fizică şi suntem siguri că acea lume este reală şi adevărată.
   Aceeaşi impresie o avem şi despre lumea fizică, în starea de veghe, de trezie. Singura deosebire care ni se pare importantă este aceea că, în stare de trezie, suntem conştienţi de interdependenţa şi continuitatea evenimentelor. De cum ne trezim, ne putem continua activitatea de acolo de unde am întrerupt-o. Pot interveni, desigur, evenimente neaşteptate, ca de exemplu catastrofe naturale, război, boală, sau accidente care să întoarcă totul pe dos într-o clipă, iar acest fel de schimbări "de zi" le percepem ca fiind la fel de rapide şi imprevizibile, ca şi acelea pe care le experimentăm în aşa-numita "lume a visului".
   Există anumite fenomene - foarte mulţi au relatat despre trăiri asemănătoare -, care sugerează că trecerea din starea de veghe în starea de vis este, într-adevăr, o acordare la o sferă cosmică mai înaltă.
   Când visul ne este întrerup de vreun zgomot sau eveniment exterior, suntem capabili ca într-o clipă să ne reacordăm la corpul...

   ULTIMUL PAS

   De "jos în sus", pe calea de la sferele mai joase spre cele mai înalte, avem de făcut un singur pas.
   O sferă "mai înaltă" este o condiţie necesară şi indispensabilă pentru formarea şi susţinerea unei sfere "mai joase". Existenţa acestei sfere mai înalte este, la rândul ei, condiţionată de existenţa, la un nivel de energie şi mai înalt, a altei sfere.
   Ne punem întrebarea dacă există, oare, o limită superioară?
   Ei bine, nici un tip de undă nu se poate produce, fără existenţa unei surse. Conform legilor logicii, trebuie să existe o Sursă Centrală, chiar dacă informaţiile pe care le deţinem până în acest moment, precum şi nivelul nostru de conştientă nu ne oferă explicaţii despre originea acestei surse. Cert este că trăim într-un Cosmos conştient, că acesta dispune de energia necesară, că este capabil să creeze gânduri şi, prin intermediul acestora, creează întreaga construcţie mentală, a cărei parte vizibilă noi o numim Univers. Această sursă trebuie, în mod logic, să existe în afara spaţiului şi timpului, adică în ETERNUL ACUM.
   Cred că pentru noi, deocamdată, aceasta este limita superioară. Ştiu, este dificil să imaginezi o existenţa nedependentă de spaţiu şi timp, în care dispunem de atâta spaţiu şi atâta timp cât ne creăm noi înşine. (Desigur, nu mă refer numai la noi, pământenii.)
   Deoarece nu există spaţiu obiectiv independent de conştiinţa noastră, nu poate exista nimic care să separe una de alta diferitele forme de viaţă. Această idee ne conduce la o concluzie ce se situează în opoziţie cu toate experienţele noastre cotidiene:
   Fiinţează o singură existenţă şi toţi suntem părţi ale acesteia!
   In viaţa noastră cotidiană ne percepem ca fiinţe separate, distincte, dar energia creatoare, care ne alcătuieşte corpul, ne învăluie şi impregnează totul nu cunoaşte deosebiri, nici limite între diverse forme ale vieţii, aparţinând unor niveluri de conştientă diferite. Căci totul este energie.

   LUMEA ASTRALĂ

   "Este o realitate, fără putinţă de greşeală, e sigur şi, mai presus de orice, adevărat că ce este sus e asemenea celor de jos, şi ceea ce este jos e asemenea celor de sus, împlinind nenumăratele miracole ale Unicului. Dar, după cum toate lucrurile au devenit aşa cum le-a gândit Unicul, la fel totul îşi are originea în acest Unic, printr-o unică metamorfoză." Hermes Trismegistos

   - Cei mai mulţi oameni cred, probabil, că nu se poate şti nimic sigur despre viaţa de dincolo de moarte, deşi Marii Maeştri ai omenirii au încercat, în fiecare epocă, să ne transmită ceea ce ştiau despre existenţa de după moarte. Pentru iniţiaţii din nivelurile înalte, nu există nici o îndoială cum arată aceste sfere superioare şi în ce constă delimitarea lor. Primul aspect care trebuie să ne fie foarte clar este existenţa mai multor sfere care se întrepătrund şi acestea sunt diferenţiate doar prin nivelul lor de energie. Conform afirmaţiei lui Hermes Trismeghistos,  ceea ce există sus  este asemănător cu ceea ce este jos, şi ce există jos, cu ceea ce este sus. Acest fenomen trebuie să-1 înţelegem considerând lumea sferelor înalte ca fiind asemănătoare lumii materiale şi viaţa ce pulsează acolo transmiţându-ne aceeaşi senzaţie a materialului, precum şi pe cea a timpului şi spaţiului, ca şi în mediul pământesc, atât de cunoscut nouă. Sferele cele mai apropiate ca nivel de energie de lumea materială sunt numite, în general, sfere astrale. Când omul, ca să zicem aşa, moare şi-şi părăseşte corpul fizic, după o scurtă perioadă, se acordează la una dintre sferele astrale.
   ...Acum vine ceea ce este mai interesant şi mai surprinzător! Privind lucrurile din punct de vedere omenesc, între diferitele sfere astrale există mari diferenţe. Există sferă astrală în care circumstanţele vieţii sunt îngrozitoare, dar există şi sfere în care - simbolic vorbind - condiţiile sunt de-a dreptul paradisiace.
   - Ce este, atunci, acel ceva care determină la ce tip de sferă astrală se acordează omul?