Reclamaţii către univers

   Ce sunt comenzile către univers...

   • ... o transpunere a conceptului "Lumea este ceea ce credem despre ea".
   • ... o transpunere a propoziţiei: "Stările interioare determină împrejurările exterioare."
   • ... o transpunere a propoziţiei: "Credinţa mută munţii."
   •... o metodă de a fi "naiv în mod inteligent". Toate explicaţiile raţionale ale funcţionării lor (de exemplu, din studiile ştiinţifice despre efectul placebo sau efectul experimentatorului, amintite în primele mele cărţi) nu ne folosesc la nimic, dacă avem sentimentul: "O, dar asta este atât de complicat, oare chiar voi reuşi?"
   Pentru cei mai mulţi dintre noi, cuvântul "a comanda" se leagă de un proces  firesc  în  sinea noastră:  "Ceea  ce  comand,  vine  cu siguranţă" (asocierea cu o casă de comenzi).
   Exact în faptul că tratăm în mod jucăuş şi naiv puterile noastre spirituale constă rata mare de succes.
Dacă ţie ţi se potriveşte mai bine un alt joc, poţi să-ţi inventezi unul propriu. Singurul scop este să aducem mintea într-o stare de linişte, ca să poată da prioritate intuiţiei. Cu ce anume atingi cel mai uşor acest lucru aceea va fi calea corectă pentru tine.
   • ... o cale de a trezi copilul din interiorul nostru. "Deveniţi precum copiii", zicea deja Biblia. Eu sunt convinsă că universul a fost creat din simpla bucurie de a fi şi exact din acest motiv casa de comenzi a universului "ne vine în întâmpinare" cu livrări de încurajare, de-ndată ce ne deschidem cel puţin pentru acceptarea posibilităţii că ar putea exista o porţie sănătoasă de magie veselă, dincolo de lumea materială şi mecanicistă.
   Chiar atunci când avem o atitudine uşor negativă, din când în când reuşesc comenzi mai mici, ca o încurajare ca să "rămânem la minge" şi sărbătorim viaţa cu bucurie. Există o diferenţă între bucurii superficiale, s sunt de scurtă durată, şi o bucurie de a trăi, ca atitudine fundamentală.

   6 Reclamaţii legate de partener

   Imaginează-ţi că, la comanda ta pentru un partener ideal, universul îţi livrează pe cineva care arată ca tine, gândeşte ca tine şi are şi stările tale emoţionale. Ce ai zice?
   Porneşte de la ideea că partenerul tău ideal îţi seamănă în acest punct. A comandat şi el, exact ca şi tine, un partener ideal. Ce va spune oare dacă universul te va livra pe TINE? Va striga oare ura! şi va trimite o mie de scrisori de mulţumire universului - sau va trimite o reclamaţie???
   Înainte să reclami că universul încă nu ţi-a livrat nimic potrivit, întreabă-te dacă partenerul tău ideal te-ar comanda pe tine aşa cum eşti acum? Dacă răspunsul este nu, atunci ce să mai livreze universul? Poate un orb, care să fie pe deasupra şi surdo-mut, şi veşnic plouat şi confuz, un ratat notoriu? Iar dacă îl va livra pe singurul care te va vrea pe tine, atunci bănuim că ţie nu îţi convine o asemenea persoană. Presupun că te-ai gândit mai degrabă la Claudia Schiffer sau Brad Pitt.
   În cazul în care ai fi chiar atât de ramolit încât să nu te vrei livrat pe tine însuţi, atunci în cel mai bun caz te mai iubesc părinţii aşa cum eşti, şi ei o fac doar protestând, fără să fie prea fericiţi. În rest, te mai iubeşte conştiinţa universală din care provin toate. Deoarece conştiinţa universală probabil nu a creat lumea, ci a devenit lumea, poţi fi sigur în orice clipă de iubirea sinelui tău mai înalt. La nivel uman, într-o stare de completă renunţare, presupunem că nu îţi rămâne altceva decât să te iubeşti pe tine însuţi.
   Ţi se pare dur, nu-i aşa? Dar cine oare este dur? Chiar tu, atunci când nu te vrei livrat pe tine aşa cum eşti. Dacă tu nu te iubeşti, nu există cu adevărat o relaţie ideală sau un partener ideal, pe care universul ţi le-ar putea livra, căci mai întâi trebuie să te salveze pe tine, de tine însuţi.
   Dacă îi reuşeşte şi ajungi să te iubeşti necondiţionat, atunci îţi poate trimite, în masă, parteneri extraordinari. Nicio problemă.

   Ca să îmi demonstrez că nu aiurez, am lansat o comandă şi în noaptea următoare. Am comandat ca soţul meu să vorbească cu mine. Comanda a fost livrată prompt a doua zi dimineaţa, soţul meu mi- şoptit "Te iubesc". Am alergat fericită la medici să le spun noutatea. Unul dintre ei m-a tras deoparte şi mi-a spus: "Doamnă P., aveţi săptămâni grele în urmă, nu se poate ca soţul dumneavoastră să fi vorbit. Vreţi să vă administrez un calmant?" În acea zi nu l-am putut convinge pe doctor că soţul meu vorbeşte, dar lucrurile au continuat.
   De atunci, comandam voioasă în fiecare seară câte ceva pentru însănătoşirea lui. Comandam să mă strângă de mână, să îşi mişte picioarele etc. Toate comenzile mele au fost livrate într-un interval de 12-24 ore. Între timp şi medicii au putut recunoaşte că soţului meu îi mergea mai bine. Şi-a revenit relativ bine şi în curând a fost mutat într-un salon obişnuit. Însă, un neurolog m-a informat că îl examinase cu atenţie pe soţul meu şi a stabilit diagnosticul de grave sechele pe creier, datorate reanimării foarte lungi.
   Când i-am spus că diagnosticul nu poate fi corect, a devenit foarte sever cu mine şi mi-a interzis astfel de afirmaţii, în definitiv el era medicul şi întâlnise deja mai multe astfel de cazuri.
   Cu toate acestea, nu m-am lăsat abătută şi am comandat în continuare. Următoarea comandă a fost ca soţul meu să nu fi uitat cititul. A doua zi, am adus cu mine un ziar, iar el a început să citească. Am alergat atunci nebuneşte prin secţie să le spun tuturor că soţul meu nu şi-a pierdut deloc din inteligenţă. Şi lucrurile au continuat în acest fel: a învăţat din nou să meargă, a început să mănânce, ceea ce nu făcuse timp de patru săptămâni, citea în continuare, se uita la televizor, se spăla şi se îmbrăca singur, adică toate lucrurile pe care le face un om normal.
   Un medic mi-a spus că este prima dată în cei 12 ani de carieră medicală că a întâlnit o asemenea recuperare spectaculoasă a unui bolnav cu un diagnostic atât de grav.
   Pe data de 11 mai 2000, soţul meu a putut părăsi spitalul. Astăzi este refăcut în aşa măsură încât şi-a reluat munca câteva ore pe zi. Este din nou un tată iubitor al copiilor, iar pentru mine, un soţ minunat. Încă nu...

   11 Fii drăguţ cu tine însuţi

   Am ajuns deja de mai multe ori la acelaşi rezultat, şi anume: cel care se place pe sine însuşi şi îi face plăcere să îşi perceapă sentimentele, acela aude în mod automat şi vocea intuiţiei. Cel care însă nu se prea place sau evită să se confrunte cu propriile sentimente, pentru a nu simţi "durerea", acela în mod automat nu va simţi nici intuiţia.
   În acest capitol aş dori să mai dau câteva indicaţii de detaliu, despre cum ne putem apropia tot mai mult de vibraţia optimă pentru a avea comenzi reuşite şi în ce domenii se va manifesta aceasta:
   • Cu cât mă grăbesc mai tare, cu atât mai puţine lucruri trăiesc cu adevărat. Cu cât este mai mare teama că ar putea să-mi scape ceva, şi din acest motiv alerg dintr-un loc în altul, cu atât mai multe voi rata. Este precum la acei oameni care umblă de la o petrecere de revelion la alta, mereu cu teama că în celălalt loc se întâmplă mai multe şi chiar astfel ratează distracţia.
   Cu cât alerg mai mult de la un loc la altul şi nu ajung niciunde cu adevărat, cu atât mai sigur voi rata adevăratele calităţi în viaţă.
   Exersează încrederea că vei putea, cu ajutorul unor mici inspiraţii ale sfătuitorului tău interior, să transformi pentru tine şi cea mai proastă petrecere a tuturor timpurilor, într-o trăire grozavă. Pentru aceasta, nu trebuie să aştepţi după nimeni altcineva.
   • Nu ar trebui să ne anulăm propriile comenzi cu permanente îndoieli, temeri şi schimbări. O cititoare mi-a scris că de fiecare dată când se surprinde în certuri imaginare temătoare, cu îndoielile şi răzgândirile sale, trimite un mesaj către univers: "Această afirmaţie nu se va înregistra. Erau doar tiparele mele vechi de gândire, vă rog nu le luaţi în seamă."
   După aceasta, are sentimentul siguranţei că nu a anulat
comanda, ci, dimpotrivă, a şters gândurile de anulare
perturbatoare şi se simte din nou împăcată cu sine.

   Indiferent unde te afli în viaţă şi cum este situaţia ta iniţială, viaţa are pregătite pentru fiecare posibilităţi individuale care să conducă la o viaţă complet fericită. Dar şi pentru aceasta este în primul rând important să te recunoşti pe tine însuţi. Dacă o cârtiţă ar vrea să înveţe să zboare, pe de o parte îi va fi foarte greu, iar pe de altă parte, chiar dacă se va întâmpla miracolul şi cârtiţa va zbura, va descoperi probabil că tot acest efort a fost zadarnic, căci zborul totuşi nu o face fericită. Va avea rău de înălţime acolo sus şi va dori să se întoarcă pe pământ. Dacă o pasăre trăieşte cu iluzia că îşi doreşte neapărat să sape coridoare subterane, va găsi de asemenea prea puţină împlinire prin aceasta.
   La fel de puţin sens ar avea să comanzi către univers: "Doresc să devin prim-belerină!" dacă ai deja 60 de ani şi 100 de kg. Viaţa este foarte generoasă, dar nu face nimic cu mai multă plăcere decât să ne susţină în găsirea sinelui nostru. Nimic nu îl bucură mai mult decât reuşitele noastre de a ne găsi drumul individual către noi înşine şi către fericire. La o asemenea comandă, poate îţi va livra un job de prim-balerină de cabaret într-un circ pentru copii, pentru ca tu să poţi verifica dacă chiar te face fericită împlinirea acestei dorinţe sau dacă, dimpotrivă, ar trebui să cauţi şi mai adânc în tine pentru a vedea în ce constă fericirea ta individuală.
   În principal, tot ceea ce trebuie să ştii este:
   1. Universul livrează totul. Învaţă să fii la timpul potrivit, la locul potrivit şi să recunoşti livrările.
   2. Nu trebuie să lupţi din greu pentru a câştiga campionatul creării realităţii tale personale. Ai făcut deja acest lucru. Trebuie doar să afli cum şi cu ce ţi-ai creat realitatea de până acum, pentru a putea folosi principiul din ce în ce mai conştient pe viitor.
   3. Există pentru fiecare o cale individuală şi uneori foarte deosebită către o viaţă împlinită şi fericită. Exersează să-ţi recunoşti esenţa interiorului tău şi să o preţuieşti.
   4. Fii drăguţ cu tine însuţi (bineînţeles nu în sensul să-ţi permiţi cumpărături cauzate de frustrare, care şi ele pot fi argumentate uneori astfel: e timpul să fac ceva bun pentru mine).