Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Sindromul Tarzan duminică, 23 iulie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Sindromul Tarzan

cum să te eliberezi de lianele dependenţei afective
de Pascale Piquet
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Sindromul Tarzan Imaginea mare preţ Eu Sunt: 30,00 lei

preţ listă: 34,90 lei

reducere:
4,90 lei (14,04%)
momentan indisponibilă *

Puteţi cere ca să fiţi anuntaţi atunci când această carte devine disponibilă.
Pentru aceasta trebuie ca să fiţi autentificaţi.
Apasaţi aici pentru a vă autentifica.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Sindromul Tarzan

Sindromul Tarzan, ca noţiune psihologică, reprezintă necesitatea cuiva de a rămâne agăţat de persoana care nu i se potriveşte sau de a se balansa convulsiv de la o persoană la alta, de teama de a nu cădea într-un vid emoţional. Cei care suferă de acest sindrom trăiesc cu impresia că ”a iubi” înseamnă a suferi şi că acest lucru presupune sacrificii şi compromisuri.
Cum îţi dai seama dacă eşti atins de sindromul Tarzan? E foarte simplu: fie nu suporţi să rămâi singur, sari de la o liană la alta, fie rămâi agăţat de o singură liană, chiar dacă nu te mai mulţumeşte.
Prefaţă ... 7
Salvează-te, Cerul te va ajuta! ... 8

Prima parte - Sindromul Tarzan ... 11

1. Tu şi sindromul Tarzan ... 13
2. Dependenţa afectivă se joacă la dublu: Desperado şi Gaura neagră afectivă ... 14
3. O să vezi, când o să creşti mare, n-o să mai fii dependent ... 20
4. Orice s-ar întâmpla, o să găseşti întotdeauna persoana ideală! ... 23
5. NLP şi programarea. Cunoşti aceste noţiuni? ... 27
6. Cum am devenit admiratoarea lui Tarzan ... 33
7. Intenţia pozitivă a torţionarului tău ... 36
8. Eu - Pascale Piquet -, fostă jucătoare de Desperado ... 45
9. Din ce echipă faci parte? ... 58
10. Nevrozele au propriile motive pe care raţiunea le ignoră ... 61
11. Moarte Sacrificiilor, Concesiilor şi altor Compromisuri! (SCC) ... 64
12. încerci cu disperare să faci fericit pe cineva care nu vrea sub nicio formă ... 69
13. Nu eşti responsabil pentru cei pe care îi îmblânzeşti! ... 74
14. O relaţie nouă este ca tabloul de bord al unui avion ... 77
15. Te-ai însoţit cu un Desperado ... 82
16. Iată-te unit cu o Gaură neagră afectivă ... 84
17. Nu poţi fi psihoterapeutul partenerului tău de viaţă ... 90
18. Doamna Desperado este predispusă la simulare, pe când domnul Desperado intenţionează să desfiinţeze sexul ... 92
19. Doamna Gaură neagră afectivă controlează totul prin sex, în timp ce domnul Gaură neagră afectivă crede că are program de voie ... 95
20. Ghici pe cine denigrezi de fapt când îţi critici partenerul ... 98
21. N-o să mă mai faci să sufăr, te părăsesc! ... 100
22. Cum scapi de un admirator al lui Tarzan? ... 108
23. „încasez palme, dar îl iubesc" ... 112
24. In sfârşit, liber! Şi acum ce fac? ... 124
25. A ierta nu presupune să menţii legătura cu celălalt: pentru că nu ai reuşi să nu pofteşti la el ... 126
26. Trage căruţa şi taci! ... 129
27. Nu alege persoana ideală la întâmplare. Adoptă o strategie! ... 132
28. Te vreau şi te voi avea! ... 134
29. Biliardul pe trei benzi: se joacă mult mai uşor în viaţă decât pe o masă! ... 140
30. Celibatul sau înţelepciunea de a aştepta persoana potrivită ... 142
31. Tarzan e peste tot! ... 146
în viaţa profesională ... 146
în viaţa socială, de asemenea! ... 148
32. Viaţa mea după Tarzan ... 153
33. Un cuplu - matematică pură ... 158
34. Dragoste sau dependenţă afectivă? Care doare cel mai tare? ... 163
35. Ridică preţul licitaţiei: meriţi mai mult de-atât! ... 165
36. Ai chef de o schimbare? Soluţia este în tine ... 167
37. Cum să-l învingi pe Tarzan pe teren propriu ... 168
38. Ai aflat ce nu mai vrei? Perfect. Acum ce-ţi doreşti? ... 170
39. Demaschează-ţi temerile ... 172
40. Dorinţa temerii sau teama de dorinţă ... 174
41. O teamă = un mesaj! ... 177
42. Iubeşte-te înainte s-o facă altcineva în locul tău! ... 178
43. E timpul să afli ce-o să devii când vei fi mare! ... 180
44. Coachingul: arta şi modalitatea de a ieşi la lumină! ... 182

A doua parte - Calea păcii: calea războinicului ... 185

45. „Si vis pacem, para bellum" ... 189
46. Compasiunea începe cu tine ... 198
Corpul ... 198
Mentalul ... 200
47. Crede şi creşte în tine! ... 204
48. Nu vei fi niciodată mai bine servit de cineva decât de tine! ... 207
49. Forţa supremă: arată-ţi recunoştinţă ... 209
50. „Să rămâi centrat şi drept? Este elementar, dragul meu Watson!" ... 216
51. Da/nu, nu/da sau nu/nu? ... 218
52. Economiseşte-ţi energia: destinde-te! ... 220
53. Un obiectiv bun? Să spunem... fericirea! ... 224
54. Remediul împotriva frustrării? Motivaţia! ... 227
55. Intuiţia sau cum să decuplezi raţiunea ... 229
56. Emoţiile negative: ce uşurare când scapi de ele! ... 234
57. Atenţie, o să mă enervez! (furia) ... 239
58. Demonii: îngerii care veghează asupra voastră ... 247
59. Furculiţa şi barca pneumatică (îndoiala) ... 248
60. Acuzat, ridică-te: nu eşti vinovat... Eşti responsabil! ... 251
61. Instabilitate, teama asumării responsabilităţii sau determinare în găsirea fericirii? ... 255
62. Temerile te paralizează chiar în momentul în care ar trebui să te mişti! ... 258
63. Ţine minte: numai cel care se teme poate fi curajos! ... 262
64. In faţa judecăţii şi a criticii: transformă-te într-un vid care înghite atacul ... 265
65. Plângi cât de mult poţi: când o să râzi de asta, vei fi vindecat! ... 272
66. „Adevăratele plăceri constau în libera întrebuinţare a propriei persoane" (Buffon) ... 275
67. Nu aştepta un miracol: miracolul eşti tu! ... 278

A treia parte - Relaţia bărbat/femeie: faceţi dragoste, nu război! ... 283

68. Bărbatul care nu mai pleacă la vânătoare... îşi pierde locul! ... 286
69. Bărbatul şi femeia: fiinţe complementare, nu adversari! ... 288
70. Curtoazia trebuie pedepsită cu severitate? ... 294
71. Să iau un bărbat care este cu ochii-n patru după femei atrăgătoare? ... 298
72. Trăiască amazoanele! ... 301
73. Yin şi Yang nu mai sunt ce erau odată! ... 304
74. Dominatoarea şi egalitatea ... 305
75. Ia-mă, sunt a ta! Femeie sau obiect? ... 308
76. Şi veţi trăi întru devotament până când adulterul vă va despărţi! ... 310
77. într-o zi îi vei fi recunoscător amantului sau amantei partenerului tău ... 312
78. Dependenţa femeilor independente ... 313
79. Gelozia sau cum strigi în gura mare că nu ai încredere în tine ... 317
80. Nu există greşeli, ci doar experienţe de pe urma cărora ai de câştigat ... 320
81. La naiba cu toate complexele celor două sexe! ... 322
82. Unul dintre secretele care îi apropie pe bărbaţi şi pe femei: încrederea în sine şi în celălalt ... 328
83. Cei care vor să clădească un cuplu fericit au un semn distinctiv pentru a se recunoaşte ... 331
84. Pariul lui Pascale ... 332

pag. 16-17

   ...fiind mult prea echilibrată, nu-ţi satisfăcea nevoile. Oricum, nu ar fi fost o legătură de durată, deoarece persoanele echilibrate nu se însoţesc cu adepţii lui Tarzan, simţind imediat o problemă de comportament în relaţiile intime.
   Adepţii lui Tarzan sunt nişte piraţi ai aerului care deturnează avionul afecţiunii pentru a ateriza direct în iad.
   Ce îţi voi dezvălui despre sindromul Tarzan nu se bazează doar pe observaţiile făcute în timpul consultaţiilor sau pe cele făcute în rândul cunoscuţilor mei, ci şi pe experienţa proprie: în trecut, eu şi Tarzan am fost foarte apropiaţi. Evident, orice asemănare cu persoane reale sau care au existat la un moment dat nu este deloc întâmplătoare. Am caricaturizat prea mult comportamentele? Ai dori să adaugi ceva? Tu decizi!
   Mai întâi aş vrea să precizez că dependenţa afectivă nu este o boală sau o condamnare pe viaţă; ea vine dintr-o programare greşită. Vestea bună este că poate fi deprogramată! Acum ştii că din cauza lipsei de afecţiune, a recunoştinţei şi a protecţiei din copilărie, ai fost obligat să-ţi construieşti întreaga viaţă de adult pornind în căutarea acestora. De altfel, nu eşti un dependent afectiv oarecare: eşti un tip şic sau o femeie rafinată, unic în felul tău, având calităţi deosebite, dar care a căpătat un comportament dependent din cauza trecutului nefericit. Te-ai fi putut refugia în alcool, droguri, jocuri de noroc; dar tu ai ales afecţiunea. Ai căzut în butoiul cu nevroză când erai mic, asemenea lui Obelix în poţiunea magică, diferenţa fiind că pe tine acest lucru nu te va afecta toată viaţa.
   Termenul „nevroză" cade ca o ghilotină în mintea ta, dar nu este cazul să-ţi pierzi capul: duci o viaţă normală asaltată uneori de nereuşitele trecutului. Ele generează, mai mult sau mai puţin, tulburări afective, emoţionale şi comportamentale, care pot fi detectate prin „uzaj", dar nu neapărat la o primă vedere. Societatea noastră cultivă nevrozele ca pe ciuperci, fapt ce te obligă să devii expert în arta disimulării. Cu alte cuvinte, nevroza nu face din tine un candidat perfect pentru azilul de nebuni, ci îţi creează pur şi simplu dificultăţi în relaţiile profesionale şi sociale. Deşi există păreri conform cărora toată lumea se confruntă cu ele, în lumea mea, suferinţa face diferenţa dintre o persoană echilibrată şi una nevrozată. Dacă îţi place viaţa pe care o trăieşti şi nu suferi, nu-ţi pot acorda diploma de nevrozat, îmi pare rău!
   Nu eşti UN dependent afectiv aşa cum altul este UN alcoolic sau UN drogat. Eşti mai degrabă o persoană care dezvoltă o compulsie, pentru că ceea ce faci nu te defineşte. Ai o slujbă, calităţi deosebite, un grup de prieteni şi, deopotrivă, o identitate şi comportamente disociate: nu te poţi rezuma la un singur comportament prin care să te identifici; partea negativă iese în evidenţă ascunzând tot ce e mai bun în tine.
   Cu drag i-am pus acestei compulsii denumirea de „sindromul Tarzan". Mă săturasem de sintagma „dependenţă afectivă" care sună ca o condamnare pe viaţă. In plus, nu strică puţin umor, te vei convinge; să râzi de problemele tale ajută la diminuarea lor. Să nu mai spun că te poţi imagina atârnând de o liană (altfel cazi precis!); dar să depinzi de ceva care, în cele mai multe cazuri, nu se materializează, este, pe bună dreptate, o mare sminteală!
   In oceanul dezlănţuit al relaţiilor umane, Desperado şi Gaura neagră afectivă se agaţă unul de celălalt ca nişte naufragiaţi de bărcile de salvare. Nu au nicio şansă să se lipească de cineva echilibrat pentru că, în primul rând, acesta nu le va întreţine nevroza, iar, în al doilea rând, pentru că înoată prea repede pentru ei. Te pot asigura că, de când mi-am reglat conturile cu Tarzan, adulmec sindromul de la kilometri depărtare şi am devenit imbatabilă la proba de 100 de metri liber!
   Nu întotdeauna dramele familiale sunt responsabile pentru sindromul Tarzan. Şi pierderea încrederii în sine reprezintă un factor important. Acest lucru este cauzat de o serie de evenimente negative şi repetitive: prima oară când se întâmplă este un accident; a doua oară este o coincidenţă; iar a treia oară înseamnă pierderea încrederii de sine. De exemplu: la 6 ani o fetiţă se îmbracă în rochie, iar părinţii râd de...

pag. 16-17

   ...fiind mult prea echilibrată, nu-ţi satisfăcea nevoile. Oricum, nu ar fi fost o legătură de durată, deoarece persoanele echilibrate nu se însoţesc cu adepţii lui Tarzan, simţind imediat o problemă de comportament în relaţiile intime.
   Adepţii lui Tarzan sunt nişte piraţi ai aerului care deturnează avionul afecţiunii pentru a ateriza direct în iad.
   Ce îţi voi dezvălui despre sindromul Tarzan nu se bazează doar pe observaţiile făcute în timpul consultaţiilor sau pe cele făcute în rândul cunoscuţilor mei, ci şi pe experienţa proprie: în trecut, eu şi Tarzan am fost foarte apropiaţi. Evident, orice asemănare cu persoane reale sau care au existat la un moment dat nu este deloc întâmplătoare. Am caricaturizat prea mult comportamentele? Ai dori să adaugi ceva? Tu decizi!
   Mai întâi aş vrea să precizez că dependenţa afectivă nu este o boală sau o condamnare pe viaţă; ea vine dintr-o programare greşită. Vestea bună este că poate fi deprogramată! Acum ştii că din cauza lipsei de afecţiune, a recunoştinţei şi a protecţiei din copilărie, ai fost obligat să-ţi construieşti întreaga viaţă de adult pornind în căutarea acestora. De altfel, nu eşti un dependent afectiv oarecare: eşti un tip şic sau o femeie rafinată, unic în felul tău, având calităţi deosebite, dar care a căpătat un comportament dependent din cauza trecutului nefericit. Te-ai fi putut refugia în alcool, droguri, jocuri de noroc; dar tu ai ales afecţiunea. Ai căzut în butoiul cu nevroză când erai mic, asemenea lui Obelix în poţiunea magică, diferenţa fiind că pe tine acest lucru nu te va afecta toată viaţa.
   Termenul „nevroză" cade ca o ghilotină în mintea ta, dar nu este cazul să-ţi pierzi capul: duci o viaţă normală asaltată uneori de nereuşitele trecutului. Ele generează, mai mult sau mai puţin, tulburări afective, emoţionale şi comportamentale, care pot fi detectate prin „uzaj", dar nu neapărat la o primă vedere. Societatea noastră cultivă nevrozele ca pe ciuperci, fapt ce te obligă să devii expert în arta disimulării. Cu alte cuvinte, nevroza nu face din tine un candidat perfect pentru azilul de nebuni, ci îţi creează pur şi simplu dificultăţi în relaţiile profesionale şi sociale. Deşi există păreri conform cărora toată lumea se confruntă cu ele, în lumea mea, suferinţa face diferenţa dintre o persoană echilibrată şi una nevrozată. Dacă îţi place viaţa pe care o trăieşti şi nu suferi, nu-ţi pot acorda diploma de nevrozat, îmi pare rău!
   Nu eşti UN dependent afectiv aşa cum altul este UN alcoolic sau UN drogat. Eşti mai degrabă o persoană care dezvoltă o compulsie, pentru că ceea ce faci nu te defineşte. Ai o slujbă, calităţi deosebite, un grup de prieteni şi, deopotrivă, o identitate şi comportamente disociate: nu te poţi rezuma la un singur comportament prin care să te identifici; partea negativă iese în evidenţă ascunzând tot ce e mai bun în tine.
   Cu drag i-am pus acestei compulsii denumirea de „sindromul Tarzan". Mă săturasem de sintagma „dependenţă afectivă" care sună ca o condamnare pe viaţă. In plus, nu strică puţin umor, te vei convinge; să râzi de problemele tale ajută la diminuarea lor. Să nu mai spun că te poţi imagina atârnând de o liană (altfel cazi precis!); dar să depinzi de ceva care, în cele mai multe cazuri, nu se materializează, este, pe bună dreptate, o mare sminteală!
   In oceanul dezlănţuit al relaţiilor umane, Desperado şi Gaura neagră afectivă se agaţă unul de celălalt ca nişte naufragiaţi de bărcile de salvare. Nu au nicio şansă să se lipească de cineva echilibrat pentru că, în primul rând, acesta nu le va întreţine nevroza, iar, în al doilea rând, pentru că înoată prea repede pentru ei. Te pot asigura că, de când mi-am reglat conturile cu Tarzan, adulmec sindromul de la kilometri depărtare şi am devenit imbatabilă la proba de 100 de metri liber!
   Nu întotdeauna dramele familiale sunt responsabile pentru sindromul Tarzan. Şi pierderea încrederii în sine reprezintă un factor important. Acest lucru este cauzat de o serie de evenimente negative şi repetitive: prima oară când se întâmplă este un accident; a doua oară este o coincidenţă; iar a treia oară înseamnă pierderea încrederii de sine. De exemplu: la 6 ani o fetiţă se îmbracă în rochie, iar părinţii râd de...

pag. 84-85

   16. Iată-te unit cu o Gaură neagră afectivă

   Ce spune tabloul tău de bord? Ii întorci spatele. Crede-mă, îţi semnalează o grămadă de probleme! E inutil să-l iei în seamă, pentru că ai găsit persoana ideală pe care o vei alinta şi salva. Iată-te plin de consideraţie şi afecţiune; dacă celălalt nu-ţi răspunde la fel înseamnă că acum este cu capul în nori, dar toate vor veni cu timpul... De acord, relaţia voastră este unilaterală, însă o să schimbi tu situaţia. Dar, cu timpul, în loc să se înmoaie, Gaura neagră afectivă va cere din ce în ce mai mult şi va deveni tot mai nemulţumită. Nu-ţi spune niciodată că te iubeşte, nu-ţi face mici surprize sau cadouri, decât foarte rar. Atunci, pentru a-i arăta devotamentul tău, îţi dublezi eforturile, gândind că va înţelege, dar el nu face decât să ia. In consecinţă îi cauţi scuze: stresul, oboseala, nu a fost crescut cu afecţiune, dar totul se va rezolva, etc. Incet-încet, viaţa ta se transformă într-un iad pentru că prea multe SCC-uri care păreau justificate la începutul relaţiei voastre au devenit acum insuportabile. Nebunia începutului s-a risipit cu rapiditate, rutina iese la suprafaţă, iar sexul este cheia câmpului de bătaie. In loc să-ţi iei picioarele la spinare şi să abandonezi lupta, te încrâncenezi să rămâi.
   Mi-ar plăcea să abordez şi un alt aspect: când eşti într-un cuplu construit pe un ataşament nevrotic, este posibil ca, într-o bună zi, să realizezi că ai evoluat şi să întâlneşti persoana potrivită, celibatară sau nu. Dacă şi aceasta este căsătorită şi s-a ocupat de propria dezvoltare personală, înseamnă că nici ea nu mai este o adeptă a lui Tarzan. Sunteţi cu adevărat făcuţi unul pentru celălalt şi îţi trebuie suficient de mult curaj pentru a rupe unul sau două mariaje ca să-ţi câştigi dreptul la fericire. Cei părăsiţi reacţionează foarte urât, ştii acum de ce. Atenţie la falşii vindecaţi; dar asta nu ar trebui să-ţi stea în cale.
   Când soţul meu mi-a mărturisit, în cele din urmă, cu fiica noastră de o lună în braţe, că „nutrea sentimente de dragoste mult mai puternice pentru amanta lui, decât pentru mine", inutil să-ţi spun că mi-a căzut Cerul în cap, aşa cum bine o spun necruţătorii galezi. I-am răspuns că, deşi suntem căsătoriţi şi avem o fetiţă împreună, asta nu-l împiedică să se îndrăgostească de altcineva. Singurul lucru pe care-l putem face, din moment ce el iubeşte pe altcineva, este să divorţăm. Am părăsit încăperea cu demnitate şi am urcat în camera mea să plâng în hohote pentru toată suferinţa pe care o simţeam. In pofida şocului şi a durerii, eram capabilă să înţeleg situaţia. Dar a doua zi a venit să-mi spună că nu mai are nimic de-a face cu ea şi totul a luat o altă întorsătură. Asta nu puteam accepta sau suporta: mi-a făcut viaţa un infern pe tot parcursul sarcinii şi după, pentru o simplă poveste de dormitor, nu pentru una de dragoste adevărată. M-a cuprins o furie teribilă pentru că din acel moment am devenit ţinta a doi dezaxaţi fără credinţă sau lege, nicidecum un obstacol în calea unei frumoase poveşti de dragoste. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, decizia mea de a divorţa ar fi trebuit să oprească atacurile amantei asupra mea. In schimb acestea s-au înteţit. El refuza să părăsească casa şi să doarmă pe canapea, pretextând că patul este şi al lui! N-aveam decât să dorm eu în altă parte. Am apelat la poliţie, care mi-a explicat că, atât timp cât divorţul nu este pronunţat, are tot dreptul să rămână în casă. In timpul ăsta furia îmi sporea violenţa...
   Neputinţa lui de a părăsi casa îmi arăta că tatăl fiicei mele era incapabil de sentimente şi nu funcţiona decât prin ataşament: îl dezgustam deoarece purtam copilul lui, şi, prin urmare, şi-a satisfăcut plăcerile sexuale în altă parte. Apoi,...

pag. 150-151

   ...sănătatea mea! Nu poţi obliga pe nimeni să se zbată pentru supravieţuire împotriva voinţei lui. De unde vine nevoia asta de a-ţi fi recunoscută generozitatea? Şi-a băgat Tarzan nasul? Pune-te pentru cinci secunde în locul celui care a pierdut tot şi spune-mi sincer ce vei face cu banii pe care îi primeşti.
   Nevoia de recunoştinţă fiind foarte puternică, Desperado şi Gaura neagră afectivă nu au linişte până când vinovaţii nu sunt pedepsiţi. Este singurul mod de a fi recunoscuţi, ceea ce poate duce la ură şi răzbunare. In cazul meu, puţin mă interesează ce crede acel cuplu despre mine. Acest lucru nu mă împiedică să nu-mi recunosc generozitatea, iar asta nu mi-o pot lua. Le mulţumesc, deoarece datorită lor mi-am primit lecţia, iar ei vor fi ultimii care au profitat de pe urma programării mele greşite, dar nu vor fi şi ultimii care vor beneficia de generozitatea mea prudentă.
   Dacă tocmai le-am dedicat un paragraf celor care au profitat de pe urma generozităţii mele, aş putea consacra o carte întreagă celor care mi-au fost prieteni. Sunt persoane cărora le-am dăruit totul fără să le cunosc şi care mi-au întors binele în aceeaşi manieră, pentru că funcţionam sub acelaşi registru. Este o prietenie turnată în beton.
   Vorbind despre dependenţa care se propagă la diverse niveluri, îmi pun întrebări în privinţa celor care au un câine sau o pisică pe care îl tratează ca pe un copil sau, mai rău, ca pe un partener de viaţă! Când văd satisfacţia cu care îmi explică că acel animal depinde în întregime de el, că îi dăruieşte dragoste necondiţionat, că e întotdeauna fericit şi căzut în adoraţie faţă de stăpânul ori stăpâna sa, mărturisesc că îmi pun întrebări. In acest caz, companionul cu patru labe, nu hrăneşte el oare o nevroză? Imaginează-ţi-l pe domnul care dă din coadă când o vede pe doamna întorcându-se seara acasă; nu va primi nici măcar un sfert din atenţia pe care doamna o acordă câinelui său. Desperado cu câinele, Gaura neagră afectivă cu soţul... Ce mai combinaţie!
   Dependenţa afectivă dă naştere deopotrivă unor părinţi indiferenţi, fie că sunt Găuri negre afective manipulatoare sau Desperado invadatori. O mamă care se gândeşte doar la carieră şi la viaţa ei afectivă are un comportament de tip Desperado şi riscă să-şi abandoneze copiii, devenind pentru ei Gaură neagră afectivă. Un tată care le spune în fiecare zi copiilor săi că sunt nerecunoscători, din moment ce este nedrept, cum crezi că este atunci când încearcă să-i facă să se simtă vinovaţi pentru a-i manipula?
   De ce zâmbeşti în colţul gurii? Te gândeşti la tatăl vitreg autoritar care cerea fără să dăruiască sau la mama vitregă care nu mai ştia ce să facă pentru a te atrage la ea acasă? Ori la mama ta care se plângea mereu, făcând pe victima, ca să te ţină lângă ea şi să te culpabilizeze, ori poate la tatăl tău care se lăsa călcat în picioare ca să aibă linişte. Fie că îţi pui întrebări legate de tine sau de anturajul tău, din moment ce constaţi un comportament excesiv, priveşte mai de aproape.
   Un mic test ca să verific dacă m-ai urmărit: în opinia ta, cărei categorii îi aparţin guru şi conducătorii de secte? Desperado sau Gaura neagră afectivă? Ce caută ei când cer să fie veneraţi, întreţinuţi şi răsfăţaţi de fiecare membru în parte? Fără să vorbesc despre solicitările de natură sexuală. Ai ghicit: Gaura neagră afectivă cu un grad mai mare de 9 pe faimoasa noastră scală! Cât despre discipoli, şi ei se regăsesc la un grad mare, dar de tip Desperado. Ei îşi donează banii, corpul şi viaţa în schimbul unei fărâme de afecţiune şi recunoaştere. Măcar primesc ceva? Nu fi aşa sigur!
   Trecând la un alt registru, dacă luăm cazul lui Darth Vader din celebra saga Războiul stelelor, vizionează părţile II şi III pentru a înţelege setea de răzbunare şi putere a acestui personaj : a fost despărţit de mic de mama lui, consideră că maestrul Jedi nu îi recunoaşte adevărata valoare, este gelos şi îl împiedică să progreseze şi, ca să închei, Vader nu reuşeşte să o salveze pe mama sa care îi moare în braţe, nici pe soţia lui.

pag. 239-240

   57. Atenţie, o să mă enervez! (furia)

   Aş vrea acum să abordez un alt subiect: furia. Se regăseşte adesea pe lista demonilor tăi, mai ales când este excesivă şi îţi dă sfaturi proaste, ca o adevărată persona non grata. In schimb, dacă este bine canalizată, îţi protejează valorile şi teritoriul: când vorba bună este ineficientă, furia te face respectat. Mânia este o forţă protectoare nobilă, iar dacă este contestată în societate, acest lucru se întâmplă pentru că a fost în mod sistematic asociată cu violenţa, şi prin urmare induce teamă. Nu ajută întotdeauna să vorbeşti calm şi respectuos ca să-l faci pe celălalt să înţeleagă când a întrecut măsura: o furie adecvată îl aduce pe drumul cel drept!
   In ochii mei, a te enerva nu reprezintă numai un drept, ci şi o datorie. O datorie faţă de tine însuţi, atunci când cineva nu te respectă. Cu toate astea, ştiu că te regăseşti adesea în faţa unei dileme: să izbucneşti ori să te superi. In cele mai multe cazuri alegi să baţi în retragere, căci a reacţiona cu vivacitate înseamnă să-ţi pierzi controlul, apelând la violenţă şi grosolănie. Dar să ştii că îţi poţi exprima nemulţumirea foarte politicos, chiar dacă ţipi. Arta constă în a te enerva pe tonul şi la momentul potrivit. Şi asta se învaţă!
   Sau poate eşti genul care se enervează uşor, care îşi pierde rapid controlul. Bunicul meu era un tip coleric: nervii săi fuseseră puşi la încercare pe când se afla în lagărul de concentrare unde, în fiecare dimineaţă, se striga un număr la întâmplare, pentru a fi trimis în camera de gazare. Furase un creion şi un carneţel în care nota, sub o imagine care reprezenta un cap de mort având cască militară, numele tuturor celor care erau omorâţi. A supravieţuit datorită motivaţiei sale de a se întoarce în Franţa împreună cu numele şi amintirea celor care muriseră acolo. Vărul meu şi cu mine nu am îndrăznit niciodată să deschidem acel carneţel. Nu mi-a trecut prin cap să-l întreb pe bunicul cum reuşea să mai trăiască asemenea unui om normal, după toate prin câte trecuse. Se trezea în toiul nopţii urlând, cu ochii ieşiţi din orbite. înţelegeam toate astea şi îi iertam furia lui extraordinară. îi sărea ţandăra imediat şi se supăra. Dar odată ce-şi revenea, nu ştia cum să ne mai îmbuneze, cum să ne mai facă pe plac. în plus, citise că oamenii colerici nu riscă să facă o criză cardiacă. Nu ştiu dacă s-a dovedit asta, dar pe el l-a răpus un cancer la pancreas.
   îmi amintesc de o femeie care mă rugase să o învăţ cum să rămână calmă atunci când soţul ei sau oricine altcineva nu-i răspundea la întrebări. După o mică discuţie cu ea, a ajuns la concluzia că furia ei era legitimă întrucât era generată de lipsa de respect de care dădeau dovadă cei care rămăseseră muţi, mai exact surzi, în faţa solicitărilor ei. Am învăţat-o mai degrabă cum să obţină atenţia soţului distrat şi a anturajului său. De atunci, îşi permite să se enerveze cu măsură, când persoana întrebată nu răspunde. Mânia este o reacţie energică generată de lipsa de respect, nu un mijloc de agresare.
   Cum să-ţi gestionezi furia? O să-ţi dau o soluţie foarte amuzantă: mânia este un scut, un ultim avertisment pentru cel care-şi bagă nasul unde nu-i fierbe oala de prea mult timp şi care nu îşi dă seama de asta. în loc să aştepţi să ajungi la capătul răbdării, supără-te înainte: simulează! îmi vei spune că nu îţi poţi stăpâni furia, ca şi faptul că te îndrăgosteşti de oricine îţi iese în cale. Ei bine, nu este adevărat, la fel cum tocmai ai învăţat să alegi persoana pe care să o iubeşti în deplină siguranţă, la fel vei învăţa să-ţi gestionezi mânia şi să o foloseşti în favoarea ta.
   Eu fiind bine-crescută şi foarte supusă, mi-am trecut sub tăcere furia timp de 30 de ani, iar când a ieşit la suprafaţă (cu...

pag. 322-323

   81. La naiba cu toate complexele celor două sexe!\

   Un alt subiect care mă pasionează şi care îi împiedică pe bărbaţi şi pe femei să înflorească sunt complexele fizice. Doamnă, tu care îţi hrăneşti complexele şi corpul cu idei preconcepute pentru că nu ai silueta unei zeiţe, chiar crezi că numai femeile frumoase au dreptul să cunoască al şaptelea cer? Mai important este că îţi privezi şi partenerul de un voiaj la acel nivel, deoarece consideri că nu eşti suficient de bine proporţionată şi, în general, refuzi să i te arăţi goală chiar şi celui cu care împărţi patul. Fără să mai vorbesc de un mic striptease excitant, pe care îl respingi sub pretextul rotunjimilor. Să ştii că atunci când te priveşte o face într-o manieră diferită faţă de cea în care te vezi tu când te priveşti în oglindă: el se uită numai la ce îi deschide apetitul, tu doar la ce îţi taie... apetitul sexual, şi asta pentru că în rest ai parte de o masă bună! De ce să îl privezi de un frumos spectacol stimulant de pe urma căruia vei putea beneficia? Şi nu mă refer la desuurile ademenitoare pe care refuzi să le porţi. Chiar crezi că adeptele corsetului şi a portjartierului au toate o „talie de manechin"? Acele manechine care, de altfel, să-mi fie iertat, nu au prea mare lucru de pus pe ele. Iar apoi, să ştii că nu culoarea ochilor tăi îl face să se urce pe pereţi, ci felul în care îl priveşti. Nu şoldurile tale îl atrag, ci modul în care le mişti. Nu sânii tăi îi dau fantasme, ci maniera de a te folosi de ei şi nu un corp de zeiţă îl trimite în paradis, ci felul în care îl pui la bătaie. O femeie cu rotunjimi şi foarte senzuală atrage întotdeauna bărbaţii, în timp ce una slabă şi rebelă nu excită pe nimeni. Seducţia nu ţine de corp, ea este în corp.
   Şi blestemata de celulita? Este o caracteristică feminină. Dintre femeile care o au, cele mai multe au recurs la diferite vicleşuguri ca să scape de ea. Prin urmare, fie îţi vezi de viaţă acceptând-o, fie faci sport, ţii regim sau apelezi la chirurgie, în ce mă priveşte, o ţin la respect. Am asistat la numeroase conversaţii masculine, doar nu degeaba lucram într-o herghelie cu douăzeci şi cinci de angajaţi, şi niciodată nu l-am auzit pe vreunul comentând ceva despre celulita. In schimb am auzit multe femei criticând celulita altora. Ai putea să-mi explici cum vine asta? Mă întreb dacă nu cumva celulita este mai degrabă o competiţie între femei, decât un handicap care te împiedică să îi seduci pe bărbaţi. Prin urmare, fie participi, fie blochezi acest complex, ondulându-ţi pernuţele cu eleganţă şi senzualitate.
   Fugi după frumuseţe deşi ai un atu de care nu te foloseşti niciodată: zâmbetul. Nicio fiinţă umană nu este urâtă când zâmbeşte, iar persoana din faţa ta nu este responsabilă pentru nefericirea ta. Să ştii că surâsul atrage fericirea. Antrenează-ţi surâsul oricâte griji ai avea, şi vei vedea că, dacă le zâmbeşti, ceilalţi îţi vor uşura viaţa. Surâsul şi senzualitatea nu au legătură cu fizicul, ele sunt de sine stătătoare. Am citit undeva această frază, dar nu mai ştiu cine a spus-o: „Nu eşti responsabil de capul pe care îl ai, dar eşti răspunzător de mutra pe care o faci", iar eu aş adăuga că nu este important să ai un trup frumos, ci să-l iubeşti aşa cum e, nici să ai un chip frumos, dar să fii în stare să îl luminezi. Şarmul nu se ofileşte niciodată, spre deosebire de frumuseţe.
   Se pare că femeia se ataşează mai puţin de fizic decât bărbatul. Acesta se uită mai mult la caroserie, iar femeia la motor. Va fi mai puţin pedant cu propriul corp decât al partenerei lui, care, la rândul ei, va fi mai minuţioasă cu al ei, decât cu cel al partenerului. Este adevărat că, dacă am auzit despre anumite femei că sunt cerebrale, nu am auzit niciodată ca...

  • cartea a apărut în februarie 2013 la editura All
  • traducător: Cristina-Ioana Radu
  • cartea cuprinde 344 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.240 kg
  • ISBN: 978-606-587-054-3
  • cartea a fost vizualizată de 3268 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Sindromul Tarzan"
(psihologie > cuplu, psihologie > dezvoltare personală)
derulare
Ştiinţa minţii
Ştiinţa minţii
(general, dezvoltare personală)
Codul miracolelor tale cuantice
Codul miracolelor tale cuantice
(dezvoltare personală)
Asertivitatea
Asertivitatea
(dezvoltare personală)
Trăind cu cei apropiaţi
Trăind cu cei apropiaţi
(dezvoltare personală)
O poveste magică - CD
O poveste magică - CD
(dezvoltare personală)
Cum gândeşte omul - CD
Cum gândeşte omul - CD
(dezvoltare personală)
Mindfulness
Mindfulness
(dezvoltare personală)
Limbajul secret al succesului
Limbajul secret al succesului
(dezvoltare personală)
Inteligenţa personală
Inteligenţa personală
(dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 21 iulie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar