Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Spioana marţi, 17 octombrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Spioana


de Paulo Coelho
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Spioana Imaginea mare preţ Eu Sunt: 28,00 lei

preţ listă: 29,90 lei

reducere:
1,90 lei (6,35%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Spioana

La aproape un secol de la moartea ei, Paulo Coelho recompune, pornind de la documente de arhivă nepublicate, portretul captivant al uneia dintre cele mai enigmatice, curajoase şi independente femei din istorie. De la copilăria într-un orăşel olandez, la viaţa traumatizantă alături de un ofiţer alcoolic în Java şi până la anii de glorie în capitala Franţei, Spioana e un puzzle fascinant şi o lecţie admirabilă despre echilibrul fragil dintre nonconformism şi luciditate.

Singură ei vină: a fost o femeie liberă.
O dansatoare care a şocat şi a fermecat publicul.
O curtezană care a sfidat rigorile vremii.
O spioană poate cea mai faimoasă care i-a subjugat pe puternicii zilei.
Înalta societate a adulat-o şi a detestat-o, ziarele au elogiat-o şi au condamnat-o.
Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seducţia.

La începutul efervescentei Belle Époque, pe scenele de la Scala şi Olympia, Mata Hari aprinde imaginaţia contemporanilor săi. Are bărbaţii la picioare şi forţă de a-i manevră după plac: artişti, aristocraţi, diplomaţi şi oameni de stat sunt tot atâtea marionete în jocul ei periculos.
Dar zarurile sorţii nu cad de multe ori la fel, iar tânăra, aflată mereu într-o frenetică reinventare de sine, scapă din mâini frâiele propriei vieţi.
Cuprinsul cărţii nu este disponibil.

pag. 24-25

   Îmi imaginez cum se vor petrece lucrurile; sunteţi un om extrem de ocupat şi aţi devenit faimos fiindcă aţi apărat o criminală de război. Vor veni mulţi oameni să vă bată la uşă, implorându-vă să le acordaţi serviciile; chiar dacă aţi pierdut, aţi avut parte de o publicitate enormă. Veţi întâlni jurnalişti interesaţi să afle versiunea dumneavoastră asupra faptelor, veţi frecventa cele mai scumpe restaurante din oraş şi confraţii vă vor privi cu respect şi invidie. Ştiţi că nu a existat niciodată vreo dovadă concretă împotriva mea - doar documente răstălmăcite -, dar niciodată nu veţi putea recunoaşte în faţa lumii că aţi lăsat o nevinovată să moară.
   Nevinovată? Poate că nu e cuvântul potrivit. N-am fost deloc nevinovată din momentul în care am pus piciorul în oraşul acesta pe care îl iubesc atât de mult. Am crezut că îi voi putea manipula pe cei care voiau să afle secrete de stat, am crezut că nemţii, francezii, englezii, spaniolii nu vor avea cum să-mi reziste tocmai mie - dar până la urmă eu am fost cea manipulată. Am scăpat de unele fapte rele pe care le-am comis, dar nu am avut altă vină decât aceea de a fi o femeie emancipată şi independentă într-o lume guvernată de bărbaţi. Am fost condamnată pentru spionaj, când eu n-am aflat de fapt decât bârfe de prin saloanele din înalta societate.
   Da, eu am transformat bârfele acestea în "secrete", pentru că voiam bani şi putere. Dar toţi cei care astăzi mă acuză ştiau că nu spuneam nimic nou.
   Păcat că n-o să mai ştie nimeni altcineva. Paginile astea îşi vor găsi locul potrivit: o arhivă prăfuită, plină de dosarele altor procese, din care vor ieşi poate doar când urmaşul dumneavoastră, sau urmaşul urmaşului dumneavoastră, se va hotărî să mai elibereze rafturile şi să arunce hârţoagele vechi.
   Până atunci numele meu va fi deja uitat; dar nu pentru asta scriu, ca să-şi amintească lumea de mine. Încerc de fapt să mă înţeleg pe mine însămi. De ce? Cum se poate ca o femeie care a obţinut tot ce a vrut, timp de atâţia ani, să fie condamnată la moarte pentru atât de puţin?
   Ajunsă aici, mă gândesc la viaţa mea şi îmi dau seama că memoria e un râu care curge întotdeauna înapoi.
   Amintirile sunt foarte capricioase, imagini ale unor lucruri pe care le-am trăit şi care ne pot încă sufoca doar cu un mic detaliu, un zgomot cât de neînsemnat. Urcă până la celula mea miros de pâine proaspăt scoasă din cuptor şi îmi aminteşte de zilele în care umblam liberă prin cafenele; asta mă distruge mai tare decât frica de moarte şi singurătatea în care îmi duc zilele.

pag. 24-25

   Îmi imaginez cum se vor petrece lucrurile; sunteţi un om extrem de ocupat şi aţi devenit faimos fiindcă aţi apărat o criminală de război. Vor veni mulţi oameni să vă bată la uşă, implorându-vă să le acordaţi serviciile; chiar dacă aţi pierdut, aţi avut parte de o publicitate enormă. Veţi întâlni jurnalişti interesaţi să afle versiunea dumneavoastră asupra faptelor, veţi frecventa cele mai scumpe restaurante din oraş şi confraţii vă vor privi cu respect şi invidie. Ştiţi că nu a existat niciodată vreo dovadă concretă împotriva mea - doar documente răstălmăcite -, dar niciodată nu veţi putea recunoaşte în faţa lumii că aţi lăsat o nevinovată să moară.
   Nevinovată? Poate că nu e cuvântul potrivit. N-am fost deloc nevinovată din momentul în care am pus piciorul în oraşul acesta pe care îl iubesc atât de mult. Am crezut că îi voi putea manipula pe cei care voiau să afle secrete de stat, am crezut că nemţii, francezii, englezii, spaniolii nu vor avea cum să-mi reziste tocmai mie - dar până la urmă eu am fost cea manipulată. Am scăpat de unele fapte rele pe care le-am comis, dar nu am avut altă vină decât aceea de a fi o femeie emancipată şi independentă într-o lume guvernată de bărbaţi. Am fost condamnată pentru spionaj, când eu n-am aflat de fapt decât bârfe de prin saloanele din înalta societate.
   Da, eu am transformat bârfele acestea în "secrete", pentru că voiam bani şi putere. Dar toţi cei care astăzi mă acuză ştiau că nu spuneam nimic nou.
   Păcat că n-o să mai ştie nimeni altcineva. Paginile astea îşi vor găsi locul potrivit: o arhivă prăfuită, plină de dosarele altor procese, din care vor ieşi poate doar când urmaşul dumneavoastră, sau urmaşul urmaşului dumneavoastră, se va hotărî să mai elibereze rafturile şi să arunce hârţoagele vechi.
   Până atunci numele meu va fi deja uitat; dar nu pentru asta scriu, ca să-şi amintească lumea de mine. Încerc de fapt să mă înţeleg pe mine însămi. De ce? Cum se poate ca o femeie care a obţinut tot ce a vrut, timp de atâţia ani, să fie condamnată la moarte pentru atât de puţin?
   Ajunsă aici, mă gândesc la viaţa mea şi îmi dau seama că memoria e un râu care curge întotdeauna înapoi.
   Amintirile sunt foarte capricioase, imagini ale unor lucruri pe care le-am trăit şi care ne pot încă sufoca doar cu un mic detaliu, un zgomot cât de neînsemnat. Urcă până la celula mea miros de pâine proaspăt scoasă din cuptor şi îmi aminteşte de zilele în care umblam liberă prin cafenele; asta mă distruge mai tare decât frica de moarte şi singurătatea în care îmi duc zilele.

pag. 68-69

   Pe scena din muzeu fusese pusă o statuie a lui Shiva - zeul hindus al creaţiei şi al distrugerii. Lumânările aprinse, uleiurile parfumate şi muzica îi băgau pe toţi într-un fel de transă; mai puţin pe mine, care ştiam exact ce aveam de gând să fac, după ce cercetasem atent hainele care îmi fuseseră încredinţate. Mi-am zis: acum ori niciodată; aceasta era o şansă unică în viaţa mea, până atunci mizerabilă, fiind mereu nevoită să cer ajutor şi, eventual, să dau la schimb favoruri sexuale. Cu asta eram deja obişnuită; dar una e să fii obişnuită, alta să fii satisfăcută. Banii nu erau de ajuns. Eu voiam mai mult!
   Şi când am început să dansez, m-am gândit că trebuie să fac ceva ce se făcea numai prin cabarete, deşi acolo nu se oboseşte nimeni să îi dea un sens. Eu mă aflam într-un loc respectabil,.cu un public avid de noutăţi, dar lipsit de curajul de a frecventa anumite locuri în care o persoană onorabilă n-ar fi putut să fie văzută.
   Costumul meu era făcut din văluri puse unele peste altele. L-am scos pe primul, dar nimeni nu a părut să dea prea mare importanţă. Când le-am scos pe al doilea şi al treilea, oamenii au început să-şi arunce ocheade. La al cincilea văl, spectatorii erau extrem de atenţi la ceea ce făceam, fără să le pese prea mult de dans, însă curioşi să descopere unde voiam să ajung. Chiar şi femeile, cu care mi-am încrucişat privirea de mai multe ori în timp ce dansam, nu păreau nici şocate, nici iritate; probabil că mişcările mele le excitau şi pe ele în egală măsură ca pe bărbaţi. Ştiam că, dacă aş fi fost în ţara mea, aş fi fost trimisă imediat la închisoare, dar Franţa era un model de egalitate şi libertate.
   Când am ajuns la al şaselea văl, m-am îndreptat spre statuia lui Shiva, am simulat un orgasm şi m-am aruncat la podea, în timp ce dădeam la o parte cel de-al şaptelea şi ultimul văl.
   Preţ de câteva clipe nu am auzit nici cel mai mic zgomot dinspre public - toţi păreau împietriţi sau îngroziţi, dar din poziţia în care mă aflam nu îi puteam vedea. Atunci am auzit primul "Bravo", rostit de o voce feminină, şi în momentul următor întreaga sală aplauda în picioare. M-am ridicat, acoperindu-mi sânii cu o mână şi cu cealaltă sexul. Am mulţumit printr-o înclinare a capului şi am ieşit prin lateral, unde îmi lăsasem strategic un halat de mătase. M-am întors, am mulţumit în continuare pentru aplauzele care nu conteneau şi m-am hotărât să plec şi să nu mai revin; făcea parte din mister.
   În acest timp însă, am observat o singură persoană care nu aplauda, ci doar zâmbea: Madame Guimet.

pag. 104-105

   Cine era acea Mata Hari care s-a urcat în tren într-o zi ploioasă, într-una dintre multele gări din oraş, fără să ştie ce i-a pregătit destinul, ştiind doar că se duce într-o ţară în care se vorbea o limbă asemănătoare cu a ei, aşa că n-avea cum să se simtă pierdută?
   Ce vârstă aveam? Douăzeci de ani? Douăzeci şi unu? În nici un caz mai mult de douăzeci şi doi, deşi paşaportul pe care îl aveam la mine spunea că sunt născută pe 7 august 1876, iar, pe când trenul mergea spre Berlin, ziarul purta data de 11 iulie 1914. Dar eu nu voiam să fac socoteala; mă interesa mai mult ce se petrecuse cu cincisprezece zile înainte, atentatul crud din Sarajevo în care îşi pierduseră viaţa arhiducele Franz Ferdinand şi extrem de eleganta lui soţie, a cărei singură vină fusese aceea că se aflase alături de soţul ei când trăsese cu arma un anarhist nebun.
   Oricum, mă simţeam complet diferită de toate celelalte femei care se aflau în vagon. Eu eram pasărea exotică care traversa un tărâm devastat de sărăcia de spirit a tuturor. Eu eram lebăda printre raţe, cea care nu voia să crească, temându-se de necunoscut. Mă uitam la cuplurile din jurul meu şi mă simţeam foarte vulnerabilă; atâţia bărbaţi fuseseră cu mine, dar de astă dată eram singură, fără nimeni care să mă ţină de mână. Adevărat, refuzasem multe propuneri făcute din dragoste; trecusem deja printr-o experienţă atroce în viaţa asta şi nu voiam să o repet, adică să sufăr pentru cineva care nu merită şi să ajung să-mi vând corpul pentru şi mai puţin, pentru pretinsa siguranţă a unui cămin.
   Bărbatul de lângă mine, Franz Olav, privea pe geam şi părea îngrijorat. L-am întrebat dacă s-a întâmplat ceva, însă nu mi-a răspuns; acum că depindeam de el, nu mai era nevoit să răspundă la nimic. Tot ce aveam eu de făcut era să dansez şi iar să dansez, deşi nu mai aveam aceeaşi flexibilitate de odinioară. Dar, cu puţin antrenament, tocmai datorită pasiunii mele pentru călărie, cu siguranţă aveam să fiu gata la timp pentru premieră. Franţa nu mă mai interesa; îmi supsese ce avusesem mai bun şi mă dăduse deoparte, preferând artiştii ruşi ori pe cei născuţi în locuri precum Portugalia, Norvegia, Spania, care...

pag. 184-185

   ...în mâna care ne conduce. Câtă vreme nu ne speriem, ne vom trezi mereu într-un palat; dacă ne temem de paşii pe care ni-i cere dragostea şi vrem să ne dezvăluie totul, nu vom mai rămâne cu nimic.
   Şi cred, iubita mea Mata Hari, că asta a fost greşeala ta. După ani de zile petrecuţi pe muntele îngheţat, ai ajuns să-ţi pierzi complet credinţa în iubire şi ai decis să o faci servitoarea ta. Iubirea nu ascultă de nimeni şi îi trădează numai pe cei care încearcă să-i descifreze misterul.
   Astăzi eşti prizoniera poporului francez şi, de îndată ce va răsări soarele, vei fi liberă. Acuzatorii tăi vor trebui să tragă după ei, de fiecare dată cu şi mai multă trudă, lanţurile pe care ei înşişi le-au născocit pentru a justifica moartea ta şi care, până la urmă, au ajuns să le cuprindă picioarele. Grecii au un cuvânt plin de înţelesuri contradictorii: metanoia. Uneori înseamnă căinţă, remuşcare, mărturisirea păcatelor, promisiunea de a nu repeta ceea ce am făcut greşit.
   Alteori înseamnă să înaintăm dincolo de ceea ce ştim, să înfruntăm necunoscutul, fără să ne folosim de amintiri sau memorie şi să înţelegem cum vom putea face pasul următor. Suntem siguri de viaţa noastră, de trecutul nostru, de legile a ceea ce considerăm corect sau greşit şi, dintr-odată, totul se schimbă. Mergem fără teamă pe stradă şi ne salutăm vecinii, dar în clipA următoare ei nu mai sunt vecinii noştri, au pus garduri şi sârme ca să nu mai putem vedea lucrurile aşa cum erau înainte. La fel se va întâmpla şi cu mine, şi cu nemţii, dar, mai ales, cu oamenii care au hotărât că e mai uşor să laşi să moară o femeie nevinovată decât să-ţi recunoşti greşelile.
   Păcat că ceea ce se petrece azi s-a petrecut şi ieri şi se va mai petrece şi mâine; şi tot aşa până la sfârşitul veacurilor sau până când omul va descoperi că nu e doar ceea ce gândeşte, ci mai ales ceea ce simte. Trupul oboseşte cu uşurinţă, dar spiritul este întotdeauna liber şi ne va ajuta să ieşim într-o zi din roata aceasta infernală, căci fiecare generaţie repetă aceleaşi greşeli. Deşi gândurile rămân neschimbate, există ceva mai puternic decât ele, iar acest ceva se numeşte Iubire.
   Fiindcă atunci când iubim cu adevărat, ajungem să-i cunoaştem mai bine pe ceilalţi, dar şi pe noi înşine. Nici nu mai avem nevoie de cuvinte, de documente, de rapoarte, de mărturii, de acuzări şi apărări. Avem nevoie doar de cuvintele Ecleziastului:
   În locul dreptăţii este fărădelegea şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit.

  • cartea a apărut în octombrie 2016 la editura Humanitas, în cadrul colecţiei Biblioteca Paulo Coelho
  • traducător: Simina Popa
  • cartea cuprinde 200 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.210 kg
  • ISBN: 978-606-779-094-8
  • cartea a fost vizualizată de 659 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Spioana"
carţi din acelaşi domeniu cu "Spioana"
(literatură > roman)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare marţi, 17 octombrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar