Spiritul şamanic

   Percepţii ale realităţii

   Realitatea - potrivit definiţiei dicţionarului - este "ceea ce stă la baza aparenţelor". Asta înseamnă că realitatea este, mai degrabă, tot ceea ce este trăit, decît ceea ce este doar aparent. Acum, acest lucru este interesant deoarece, în societatea în care trăim, am fost învăţaţi că realitatea este formată numai din lumea înconjurătoare şi din ceea ce percepem noi din ea. La urma urmelor, realitatea este acolo. O putem vedea, auzi, atinge şi mirosi, şi chiar putem gusta cîte ceva din ea. Scaunul pe care staţi atunci cînd citiţi această carte este solid şi vă oferă sprijin. îi puteţi simţi tăria cadrului, precum şi supleţea pernei şezutului. Dacă vă ridicaţi în picioare, o să per-cepeţi podeaua tare dedesubtul picioarelor şi un perete dur în apropiere, pe care îl puteţi atinge şi, astfel, puteţi şti că este acolo. Puteţi deschide o uşă şi vă puteţi deplasa într-o bucătărie, unde să vă preparaţi o băutură, al cărei gust să îl savuraţi îndelung. Dacă închideţi în acel moment ochii şi încercaţi să vă duceţi înapoi în camera unde aţi fost la început, sînt şanse să vă loviţi de vreo mobilă şi, poate, chiar să vă faceţi vreo vînă-taie sau să vă intre vreo ţeapă - probe elocvente că lucrurile din jur sînt destul de "reale"! In orice caz, aşa cum s-a descoperit în noua ştiinţă a fizicii cuantice, obiectele fizice pe care le percepem peste tot în jurul nostru nu sînt atît de solide, în definitiv, ci ele sînt formate, în cea mai mare parte din spaţiu. Fiecare obiect în realitatea fizică, inclusiv corpul dumneavoastră fizic, este, de fapt, compus din mănunchiuri turbionare de energie - particule infinitezimale ce dansează în modele de mişcare atît de rapide, încît par a fi "solide". într-adevăr, mi s-a sugerat că, dacă ar fi posibil să se extragă tot spaţiul din atomii care compun corpul meu fizic, ar fi nevoie de microscop pentru a se examina ce a mai rămas din mine! Tot ceea ce vedem în jur nu este nimic altceva decît complicate modele de energie. Ceea ce în ochii noştri apare ca fiind real şi atît de permanent, nu este decît o "aparenţă" a ceva ce, de fapt, este trecător.  Ceea ce au tot afirmat şamanii  şi misticii diferitelor culturi de-a lungul vremurilor este mai în concordanţă cu ceea ce rezultă în prezent din descoperirile făcute în fizica cuantică, decît conceptele materialiste tradiţionale, în spiritul cărora am fost educaţi majoritatea dintre noi. Cînd îmi fac scurta plimbare către poştă, în satul englezesc unde locuiesc, îmi introduc scrisorile într-o cutie poştală roşie. Acum, acea cutie poştală pentru mine este reală şi aş putea jura că este de culoare roşie, pentru că aceasta este culoarea pe care o văd de fiecare dată. Că este roşie, este un fapt cert. Insă acesta nu este adevărul. Adevărul este că, de fapt, această culoare roşie nu este deloc văzută de creierul meu! Imaginea luminoasă...

   Eul

   Eul reprezintă o imagine psihică a unei persoane despre sine însuşi - o concepţie despre sine care sălăşluieşte în psihic. Este o concepţie falsă, deoarece sinele - adevăratul Sine - nu se găseşte în psihic, ci în Spirit, aşa cum vom descoperi ulterior. Eul însuşi este foarte complex. El prezintă trei aspecte pe care le-am putea interpreta ca fiind trei "straturi". Stratul din afară sau "de suprafaţă", este destinat pentru a servi nevoilor manifestate de corpul fizic şi a satisface simţurile, deşi Eul însuşi nu este niciodată satisfăcut, deoarece el vrea din ce în ce mai mult din ceea ce-şi doreşte şi din ce în ce mai puţin din ceea ce are cu adevărat nevoie. Cel de-al doilea strat este concentrat către apetitul psihic şi hrănirea simţului acestuia de auto-suficienţă şi separare. In acest sens, el emite judecăţi de valoare şi produce vanitatea. Gel de-al treilea aspect se ocupă de simţul auto-justificării. Este atît de puternic acest Eu, încît ne induce convingerea că el este în întregime ceea ce sîntem - că el este adevăratul Sine - mai degrabă decît iluzoriul, temporarul şi limitatul "sine", cum este de fapt.
   Eul se asociază, în principal, cu ataşamentul manifestat faţă de lucrurile considerate capabile să aducă plăcere şi să evite durerea. Corpul nostru fizic, într-o oarecare măsură, se auto-identi-fică cu ceea ce a rezultat din procesele sale psihice. Adică ne comportăm ca şi cum noi înşine am fi expresia propriilor noastre gînduri, ca şi cum elementele materiale aflate împrejurul nostru - chiar şi fiinţele umane - realmente ne-ar aparţine: spunem "casa mea", maşina "mea", soţia "mea", partenerul "meu", copilul "meu" şi aşa mai departe. Toate sînt anexe. Toate sînt anexate Eului nostru. Ele aparţin Eului nostru deoarece ele aparţin în primul rînd gîndurilor noastre! Eul vrea cu tot dinadinsul să se agate de anexele pe care el însuşi şi le-a creat. El ne determină să facem comparaţii cu cei din jur şi să emitem judecăţi de valoare în legătură cu aceştia, datorită influenţei pe care o resimţim asupra noastră din partea modului în care ei acţionează şi gîndesc. Ne comportăm mereu în funcţie de aşteptările celorlalţi faţă de noi, iar acest lucru măreşte încă şi mai mult presiunea asupra noastră, fiind stresaţi de strădaniile noastre de a fi la înălţimea acestor aşteptări. Astfel, sîntem prinşi în cursa unui cerc nesfîrşit de dorinţe nesatisfăcute, ferecaţi în spatele unor modele de comportament din care aparent nu există cale de scăpare, prizonieri ai unor limitări provocate de propriile noastre gînduri şi convingeri. O cale de scăpare există, însă poate să devină realitate numai prin anihilarea modelului acelei limitări, precum şi armonizarea în mai mare măsură a psihicului cu Spiritul şi intrarea în resonanţă deplină cu Sufletul. "Limitarea" reprezintă, în esenţă, o formă de energie care ne afectează modul în care percepem realitatea. Este formată din energii limitatoare şi restrictive, deoarece ne îngrădesc pe un singur plan al existenţei şi ne împiedică să trăim din plin senzaţiile realităţii...

   ...
   Activ şi pasiv, pozitiv şi negativ, cald şi rece, masculin şi feminin. Aspecte de expansiune şi contracţie ale aceluiaşi lucru, derivînd din aceeaşi Sursă. Yang transformă şi transportă, Yin asimilează şi înmagazinează.
   Ideograma chinezească pentru Yang înseamnă "partea însorită a colinei", în timp ce Yin reprezintă partea umbroasă a acesteia. Aceste imagini exprimă modul în care, printr-o mişcare naturală, cum este cea a Fămîntului deplasîndu-se pe orbita sa în jurul Soarelui, fiecare dintre ele se transformă neîncetat una în cealaltă, la fel precum partea însorită a colinei devine partea umbroasă, în decursul procesului creativ al schimbării.
   Yang şi Yin sînt, aşadar, două Forţe originale ce guvernează Universul ele însele simbolizând Armonia. Toate lucrurile sînt alcătuite din proporţii variabile de Yang şi Yin, aflate într-o stare continuă de mişcare şi schimbare. Prin urmare, nimic din ceea ce pare veşnic nu rămîne ca atare. Totul, indiferent cît de static sau solid ori aparent imobil şi permanent, vibrează şi pulsează. Totul este doar energie ce devine formă, rămîne, apoi, în această stare pentru o perioadă, iar apoi redevine energie, într-un magnific, circular, ciclic şi spiralat Dans al vieţii.

       Dinamica vieţii

   înţelegerea realităţii lui Yang şi Yin este foarte importantă, deoarece ne ajută să pătrundem tainele dinamicii Vieţii - modul în care energiile naturale afluiesc şi se modifică. întregul Univers este într-o stare continuă de schimbare, datorită interacţiunii creative a acestor Yang şi Yin şi la fel sînt şi oamenii, deoarece nu sîntem altceva decît nişte mini-universuri. Modelul schimbării perpetue al anotimpurilor de-a lungul ciclului anual nu este un proces ce se desfăşoară la întîm-plare, ci este chiar felul natural de a fi al Realităţii, iar acest lucru are efect asupra a tot ceea ce capătă formă de manifestare, inclusiv asupra noastră, căci noi înşine sîntem formaţi, în parte, de către acesta. în momentul şi în locul naşterii noastre, acoperămîntul de carne ce îmbracă Spiritul uman conţine expresia naturii schimbătoare a Pămîntului însuşi, precum şi o hartă a Universului (aspect pe care deja l-am discutat în capitolul anterior), deoarece legile cosmice care guvernează Universul funcţionează în egală măsură şi în noi. Aceleaşi Forţe condiţionante şi procese care compun Universul intră şi în compunerea noastră.
   Ceea ce a fost numit "Creaţie" este, astfel, în aria de referinţă a Realităţii, un proces de transformare - din ceea ce este invizibil, în ceea ce este vizibil: intangibilul devine tangibil, energia se transformă în materie şi materia se preschimbă, înapoi, în energie.
   Potrivit străvechii înţelepciuni, Creaţia depinde de patru Principii: cel activ şi cel de iniţiere fiind atrase de cel pasiv şi cel de recepţionare şi formînd, astfel, o Unitate în echilibru şi armonie, pentru a produce o nouă creaţie, prin intermediul forţei sale inerente a Iubirii. Astfel, cele Două elemente produc un al Treilea, ca rezultat al forţei de legătură a Iubirii, care le-a unit şi Le întruchipează. Iar cel de-al Treilea aduce la lumină pe cel de-al Patrulea, care reprezintă multitudinea tuturor elementelor ce se manifestă efectiv.

   Aşadar, Spiritul nostru reprezintă adevărata Realitate -Adevărata noastră fiinţă.
   Substanţa Spiritului nu poate fi văzută, deoarece vibrează mai repede decît viteza luminii. Pare să nici nu se afle acolo unde este. Am putea să o asemănăm cu o roată cu spiţe. Atunci cînd roata stă nemişcată, putem vedea clar toate spiţele şi le putem număra. Insă, în momentul în care roata se învîrte şi depăşeşte o anumită viteză, spiţele "dispar". Tot ceea ce vedem este marginea roţii şi bucşa în care se învîrte, fără nimic care să facă legătura dintre ele şi să le menţină laolaltă. Spiritul este ceea ce conectează şi menţine lucrurile laolaltă prin intermediul marii sale Forţe de legătură!
   Aşadar, de unde vine această nevăzută forţă de legătură? Care este originea?
   Potrivit tradiţiilor orale ale unor şamani din rîndurile băştinaşilor amerindieni, originea tuturor lucrurilor era numită Marele Mister, deoarece nu putea fi denumită. Şamanii chinezi o numeau Tao. Marele Mister, Tao sau oricum altfel am alege să numim Ceea Ce Nu Are Nume, a fost atît de mult, încît a copleşit şi inundat totul în jur cu propria sa magnitudine, pentru a împărtăşi din substanţa fundamentală a propriei sale Fiinţe pe care băştinaşii amerindieni o numeau Marele Spirit. Această revărsare, această substanţă fundamentală, este iubirea. Acesta este şi motivul pentru care, în tradiţia creştină, Dumnezeu este definit ca fiind un mare Spirit (Ioan 4:24) şi ca fiind iubirea (1 Ioan 4:16). Nu că ar avea iubire, ar simţi iubire sau ar arăta iubire, ci este Iubirea însăşi. Din moment ce Spiritul individual derivă dintr-o sursă de mai mari dimensiuni, rezultă că şi noi proveni din iubire - din chiar substanţa Spiritului, care este ea însăşi Iubirea! In mod regretabil, cuvîntul iubire a primit, în ziua de azi, conotaţii care îl privează de o mare parte a adevăratului său înţeles. Dragostea este un cuvînt folosit, în mod frecvent, ca sinonim pentru "sex", însemnînd "recompensă sexuală". Cuvîntul acesta a fost defilat prin faţa noastră cu înţelesul de "desfrîu"! Atunci cînd privim iubirea doar ca plăcere senzuală, ca o trăire afectivă emoţională sau chiar şi drept o calitate a vieţii, nu facem altceva decît să o limităm. Ca şi Lumina, care are masă (Soarele), precum şi radiaţie, iubirea are şi ea substanţă. Acea "substanţă" este substanţa Spiritului. Substanţa iubirii este materia din care este alcătuit Spiritul superior. Aşadar, iubirea este ceea ce sîntem, adînc în miezul fiinţei noastre. Spiritul nostru este făcut din iubire pentru că a emanat din sursa iubirii!
   Iubirea - adevărata iubire - reprezintă chiar împărtăşirea substanţei sale fundamentale cu altă persoană sau cu alţi semeni. Reprezintă o îngemănare voită şi completă care nu pune nici o condiţie asupra sa. Este un proces de conectare, care face persoanele să adere şi să se menţină laolaltă, ca o unitate de contrarii complementare, formate chiar din indivizi de diferite feluri. Este ceea ce creează legături, astfel încît ea însăşi este o mare forţă de legătură. Aşadar, iubirea nu este ceva ce poate fi, realmente, dăruit cuiva, nici ceva ce se poate obţine. Iubirea există, pur şi simplu, deoarece are o realitate a ei proprie. Este o realitate spirituală, deoarece este natura Spiritului absolut. Iubirea, ca urmare, reprezintă adevărata natură a Spiritului nostru. Ea se află în interiorul nostru, indiferent dacă recunoaştem sau nu. Este elementul care generează lumina sufletului nostru, deoarece reprezintă chiar mişcarea energiei vitale în interiorul Sufletului nostru. Cînd sîntem îndrăgostiţi, simţim că ne scufundăm în acea substanţă esenţială...

   ...
   Diferenţa esenţială dintre formele de viaţă humane, animale, vegetale şi minerale constă în existenţa posibilităţii de a face alegeri. Noi, oamenii, sîntem înzestraţi cu liberul arbitru - o capacitate neîngrădită de a alege. Mineralele, care sălăşluiesc în pămînt, nu au altă opţiune la îndemînă, decît să reacţioneze în modul caracteristic în care o fac. Copacii şi plantele cresc şi înfloresc fără să aibă posibilitatea de a alege. Animalele, deşi prezintă aparenţa unei capacităţi de a face alegeri, în anumite împrejurări, acţionează în principal, doar prin instinct. Singurele fiinţe de pe Pamînt ce sînt înzestrate cu libertatea şi puterea de a face alegeri sînt oamenii. Astfel, este important pentru noi să conştientizăm puterea extraordinară ce este dată ca o caracteristică înnăscută şi există în acea capacitate de a face alegeri.
   Spiritul nostru trăieşte experienţa existenţei fizice în scopul de a îndeplini un obiectiv general şi unul specific. Obiectivul general este dat de înflorire şi durabilitate - adică de a da capacitatea desfăşurării procesului creşterii, în condiţiile conştientizării depline a celui mai profund "Eu" şi totalitatea aspectelor prezente în fiinţa cuiva, precum şi continuarea trăirii senzaţiilor date de starea de a fi viu. Obiectivul specific reprezintă motivul pentru care Sufletul nostru ne-a hărăzit forma de încarnare din prezentului, pentru care sîntem în posesia anumitor atribute şi calităţi potenţiale menite să fie trezite din starea de letargie în care se află şi să fie folosite ca experienţe din care să se extragă învăţăminte, în scopul continuării creşterii şi dezvoltării noastre, precum şi a cultivării Spiritului. Acest scop specific este reprezentat, de asemenea şi de îngă-duirea substanţei fundamentale a formei noastre de exprimare a energiei de a radia ea însăşi în armonie cu celelalte fiinţe.
   Cu toţii avem o misiune în viaţă - un motiv pentru a fi acolo unde sîntem în acest moment, în istoria umană. Tot ceea ce ni se întîmplă este o experienţă de viaţă din care se pot trage învăţăminte - o aventură în procesul creşterii, în cadrul unei percepţii din ce în ce mai profunde a ceea ce sîntem şi a ceea ce putem deveni. Astfel, viaţa pe Pămînt reprezintă o experienţă a primirii de noi capacităţi de creştere şi este o lecţie de dăruire, pentru a face ca şi alţi semeni să se poată dezvolta datorită nouă.
   Fiecăruia dintre noi îi este cerut să dăruiască ceva din sine însuşi - să dăm din ceea ce sîntem, nu din ceea ce posedăm - şi să învăţăm că a încerca să posedăm ceea ce alţii au, în scopul de a le deţine numai pentru noi, ne privează de ceva cu mult mai valoros.
   Puterea de a alege reprezintă capacitatea de a hotărî direcţia de mers a vieţii fiecăruia dintre noi, de a ne crea propriu nostru destin - propriu nostru viitor. Este o capacitate caracterizată de o responsabilitate enormă. Responsabilitatea poate fi definită ca "acea calitate de a fi răspunzător pentru propriile acţiuni", însă este mai mult decît atît. Reprezintă capacitatea de a răspunde efectelor produse de alegerile făcute,...