Ştiinţa şi misterele OZN

   Capitolul 1
   Dovezi ale originii extraterestre a farfuriilor zburătoare

   Una dintre afirmaţiile standard ale denigratorilor OZN este că nu există dovezi că farfuriile zburătoare neidentificate (OZN-urile) sunt nave spaţiale extraterestre controlate de fiinţe inteligente. La urma urmei, spun ei, avem doar poveşti, de obicei spuse de persoane fără pregătire înaltă, care doresc publicitate. Niciun om de ştiinţă nu a văzut un OZN; nu există dovezi radar; nu există dovezi materiale; guvernele nu pot păstra secrete; ceea ce s-a prăbuşit la Roswell nu sunt decât un şir de baloane Mogul şi aşa mai departe. întâmplător, toate aceste afirmaţii sunt false. Capitolul de faţă va înlocui aceste mituri cu fapte.
   Toate conferinţele mele de tipul "Farfuriile zburătoare SUNT reale" încep cu următoarele patru concluzii, la care am ajuns după mai bine de 50 de ani de studiu şi investigaţii:
   1. Dovezile că planeta Pământ este vizitată de nave spaţiale controlate de inteligenţe extraterestre sunt copleşitoare. Cu alte cuvinte, unele OZN-uri sunt nave spaţiale extraterestre. Cele mai multe nu sunt şi de acelea nu-mi pasă.
   2. Subiectul farfuriilor zburătoare reprezintă un soi de Watergate cosmic. Asta înseamnă că unele persoane din guvernul nostru ştiu încă din 1947, dacă nu chiar de dinainte de acel an, că unele OZN-uri sunt nave extraterestre, în 1947, cel puţin două farfurii zburătoare s-au prăbuşit şi câteva cadavre de extraterestri au fost recuperate în New Mexico. Asta nu înseamnă că toată lumea din sistemul guvernamental ştie. Pentru a menţine un secret, trebuie să restrângi distribuirea lui la cât mai puţini oameni posibil şi să impui o puternică politică de tipul "nevoia de a şti". (în capitolul 5 voi do¬vedi că există o muşamalizare.)
   3. Nu există argumente valide împotriva concluziilor 1 şi 2, în ciuda unor foarte vehemente aserţiuni ale unui mic grup de foarte zgomotoşi negativişti, cum ar fi răposatul Cari Sagan, care mi-a fost coleg timp de trei ani la Universitatea din Chicago. Argumentele lor denigratoare sună frumos. Totuşi, dacă examinezi datele, argumentele lor se prăbuşesc, pentru că nu sunt susţinute de nicio dovadă; în plus, toate dovezile existente le contrazic.
   4. Farfuriile zburătoare sunt cel mai important eveniment al mileniului: vizite ale unor nave extraterestre pe Pământ şi o reuşită ascundere a celor mai importante informaţii, cadavre şi epave, timp de peste 60 de ani.
   Mă voi concentra asupra indiciilor. Rareori folosesc cuvântul dovadă. Unii susţin că, dacă nu pot prezenta o bucată de farfurie sau un cadavru de extraterestru, nu am nimic cu care să-mi susţin aserţiunile. Am fost foarte surprins, în timpul ultimei mele întrevederi cu Carl Sagan din decembrie 1992, când acesta a susţinut că reproductibilitatea este esenţa metodei ştiinţifice. Ulterior, i-am scris lui Sagan o scrisoare în care i-am arătat că există patru tipuri de ştiinţă:
   1. Da, există o serioasă cantitate de ştiinţă efectuată de persoane care imaginează un experiment în care controlează toate variabilele şi întregul echipament. Ei fac măsurători şi apoi îşi publică rezultatele, după ce sunt verificate de alţii ca ei, îşi descriu echipamentul, instrumentele şi activitatea în detaliu, astfel încât alţii să le poată duplica şi, posibil, să ajungă la...

   Capitolul 3
   De unde vin ei?

   Se vorbeşte de foarte mult timp despre posibilele origini ale vieţii extraterestre. Cu mult înainte ca farfuriile zburătoare să devină un subiect de discuţie, scriitorii vorbeau despre oameni de pe Lună, despre venusieni şi marţieni, despre saturnieni şi jovieni. S-a discutat foarte serios despre canalele observate pe Marte în 1878 de Schiaparelli. în jurul anului 1900, Percy Lovell a făcut mult tam-tam pe această temă. (A reieşit că aceste canale nu există.) în Războiul lumilor, roman publicat în 1898, H.G. Wells vorbeşte despre ciudaţii marţieni care erau atât de avansaţi, încât puteau zbura între Marte şi Pământ înainte ca noi să avem avioane. Ei au devastat Anglia (nu New Jersey, ca în emisiunea radio pe aceeaşi temă a lui Orson Welles din 1938). Alţii au discutat mult mai târziu despre civilizaţii ascunse sub pământ, poate în găurile de la poli. S-a născut şi un mit legat de amiralul Byrd, celebrul explorator polar, care ar fi trecut cu avionul printr-o deschizătură de la pol, descoperind o civilizaţie ascunsă. Unul dintre cei care au răspândit acest mit a fost un personaj foarte pitoresc numit Harley Byrd, presupus nepot de frate al amiralului (ulterior s-a spus că amiralul ar fi bunicul lui). Am vorbit acum mulţi ani cu pilotul amiralului Byrd, care mi-a spus că nu a lipsit de la nicio misiune a lui Byrd şi că povestea nu s-a întâmplat niciodată. El a adăugat că se mai zvonise şi că Byrd se îmbăta uneori şi că, în asemenea situaţii, era în stare să spună orice bazaconie. Am întrebat în familia Byrd şi am aflat că nu există niciun nepot cu numele de Harley.
   Evident, căutările se refereau în primul rând la propriul nostru sistem solar, pentru că abia în 1925 s-a înţeles că universul este mult mai mare decât se crezuse. Acele "nebuloase", care erau considerate nişte simpli nori, s-au dovedit a fi alte galaxii. Odată cu progresele înregistrate de echipamente, am aflat tot mai multe. Telescopul de doi metri şi jumătate de pe muntele Wilson a constituit o adevărată revoluţie, după care oglinda telescopului de cinci metri de pe muntele Palomar a devenit în 1949 instrumentul cel mai bun. Acum avem parte de realizări spectaculoase, cum ar fi telescopul orbital Hubble, care nu mai este afectat de fluctuaţiile aerului atmosferic. Curând, vor apărea pe orbită telescoape optice şi radio mult mai bune. Filmul a fost înlocuit cu dispozitive electronice foarte sensibile, care detectează lumina provenind din lumile îndepărtate.
   E uşor să uităm că galaxia noastră are doar în jur de 100000 de ani-lumină în diametru şi o grosime de cam 15000 de ani-lumină şi probabil între 100 şi 400 de miliarde de stele. Există miliarde de alte galaxii, iar universul nu este numai foarte mare - la noi ajunge lumină care a călătorit cam 13,6 miliarde de ani-lumină -, ci şi foarte bătrân. Promotorii programului SETI vor să urmărească semnale radio provenind de la stelele apropiate, căutând şi puternice semnale optice, asemănătoare cu cele pe care noi le putem trimite chiar acum - chiar dacă avem lasere doar din 1958. Eu cred că laserele noastre de acum vor fi depăşite chiar în următorii 50 de ani, ca să nu mai spun de 5 000 sau de 5 milioane de ani.
   Există un consens: dacă există civilizaţii avansate pe undeva, ele probabil că există pe planete poate similare cu a noastră sau cu altele din sistemul nostru solar. Prima descoperire a unei exoplanete (cunoscută şi sub numele de planetă extrasolară, planetă din afara sistemului nostru solar) a avut loc în 1992 şi s-a făcut cu o aparatură relativ puţin avansată. S-a urmărit poziţia stelei respective în funcţie de timp, aşa cum se profila pe stelele îndepărtate, şi s-a aflat că în traiectorie apar perturbaţii. Acestea erau aproape sigur datorate faptului că centrul de greutate al unui sistem solar care...

   Capitolul 5
   Cultul SETI

   Mulţi se miră când află că (în ciuda serioasei mele convingeri, după 50 de ani de studiu şi anchete, că unele dintre OZN-uri sunt de origine extraterestră) eu consider că SETI este de fapt un Stupid Efort de Investigare, mai degrabă decât de căutare a inteligenţelor extraterestre. Lumea se aşteaptă să fiu un mare susţinător al SETI19. Lumea în general habar nu are de faptul că principiile de bază ale mişcării SETI nu au fundamente ştiinţifice şi nici că SETI neagă vehement realitatea OZN-urilor, în ciuda ignoranţei clare de care dă dovadă. Da, sunt de acord că liderii mişcării SETI (i-aş zice cult mai degrabă, după cum voi discuta mai jos) sunt oameni de ştiinţă cu patalama, cum ar fi răposatul Cari Sagan, Frank Drake, Seth Shostak şi Jill Tartar. Este absolut limpede că negativismul lor, date fiind celebritatea lor şi răspândirea largă a părerilor lor, a avut un impact major în mediile de ştiri, în rândul publicului şi al altor oameni de ştiinţă. Ridiculizarea corespunzătoare a împiedicat oamenii să raporteze observaţiile, profesorii să predea cursuri sau să îndrume teze, iar ziariştii să sape mai adânc.
   Este util să amintim ipotezele de bază ale Căutării SETI şi comentariile mele la ele.
   1. Există fiinţe inteligente în alte locuri decât Pământul.
   Oricine m-a auzit vorbind în public, mi-a citit cărţile sau articolele sau a vizitat site-ul meu (www.stantonfriedman.com) ştie că sunt cu adevărat convins că există civilizaţii extraterestre pe planete din jurul altor stele decât Soarele nostru, aşa că nu am nicio obiecţie la această idee.
   2. Niciun extraterestru nu vizitează Pământul.
   Aceleaşi persoane invocate mai sus ştiu de asemenea că sunt convins că există dovezi neîndoielnice că extraterestrii vizitează Pământul, că sunt detectaţi de sistemele militare de radar, că răpesc pământeni şi că sunt observaţi de piloţi şi de alţi oameni de pe întregul Pământ. Prin urmare, consider că ipoteza 2 este falsă.
   3. Singurul mod în care putem afla despre existenţa
civilizaţiilor extraterestre este să ascultăm emisiunile lor
radio sau să detectăm semnalele radar cu telescoapele noastre optice. (Telescoapele radio şi optice se află pe suprafaţa Pământului şi se rotesc odată cu acesta, iar semnalele trebuie să pătrundă prin atmosferă.)
   Dacă suntem vizitaţi de extraterestri, atunci ipoteza numărul 3 este fără sens. Poate că ar fi mai de bun-simţ să învăţăm limbajul seninelor sau telepatic pentru a comunica cu reprezentanţii unor civilizaţii avansate. Datele indică faptul că vizitatorii pot comunica cu pământenii. Din câte ştim, s-ar putea să fi comunicat cu diverşi lideri planetari. S-ar părea totuşi că nu au avut vorbe cu trupa de la SETI. Să nu uităm, comunitatea SETI nu este în căutarea inteligenţei extraterestre: ei caută semnale - nu inteligenţă şi nu fiinţe, într-un articol din 1994 din Scientific American, Carl Sagan a definit SETI ca fiind "o încercare de a folosi radiotelescoape mari, receptoare sofisticate şi analiza modernă a datelor pentru a detecta ipotetice semnale trimise în direcţia noastră de civilizaţii avansate, situate pe planete care gravitează în jurul altor stele". Partea respectabilă a comunităţii OZN se ocupă de covârşitoarele dovezi că fiinţe extraterestre au vizitat Pământul; nu văd niciun motiv pentru care vreun extraterestru, oricare extraterestru, ar vrea să trimită semnale taman în direcţia noastră.

   ...OZN-uri şi la relatările privind răpirile OZN. Ei nu ignoră doar tehnologia avansată care ar putea fi folosită pentru propulsia în spaţiul îndepărtat sau pentru sisteme cu grad înalt de manevrabilitate în atmosferă. Ei ignoră şi aspectele ridicate de problema OZN pentru securitatea naţională. Ei presupun că, dat fiind că domeniul lor de interes este universul din afara Pământului, ei ar trebui să ştie de vizitatorii extraterestri, care cel mai probabil ar veni să discute cu ei. Istoria astronomiei este plină de afirmaţii false ale principalilor jucători. Ocazional, am remarcat faptul că astronomia pare să fie un soi de ştiinţă democratică: personalităţile se adună şi decid care este adevărul, surghiunindu-i pe cei care nu sunt de acord. Nu mai ai unde publica, iar lumea academică este de tipul publici-sau-adio.
   Iată unele exemple bune: dimensiunile şi vârsta Galaxiei şi a Universului s-au mărit considerabil în secolul 20, ca şi cunoaşterea proceselor fizice care produc energia din stele. Cel care şi-a dat seama că stelele îşi iau energia din reacţia de fuziune a fost fizicianul Hans Bethe, în 1938. Bethe nu a fost astronom. în general, nimic din pregătirea sau instruirea unui astronom nu îi furnizează vreo bază pentru frecventele afirmaţii că extraterestrii nu pot ajunge aici pentru că ar fi necesară prea multă energie. Nu încape îndoială că energia necesară pentru a călători de la, să zicem, Zeta Reticuli la Pământ depinde în întregime de calea aleasă şi de sursa de energie. Toate sondele noastre din spaţiul îndepărtat se prevalează de o construcţie ingenioasă, de împingeri cosmice gratuite şi aşa mai departe. Este absurd ca astronomii să se refere la utilizarea rachetelor cosmice sau a zborului inerţial pentru călătoriile interstelare. Ei ar trebui să ştie cel mai bine cum e cu fuziunea nucleară. Am fost de-a dreptul şocat când dr. Tyson, care conduce Planetariul Hayden din New York, a afirmat pe 24 februarie 2005, în cadrul unui documentar-parodie al lui Peter Jennings, că nava noastră cea mai rapidă, sonda Voyager, ar avea nevoie de 70000 de ani ca să ajungă la steaua cea mai apropiată. Este adevărat, dar absolut lipsit de relevanţă. Nu s-a menţionat că, încă de când a părăsit Pământul, Voyager zboară pur inerţial. Nu mai are niciun sis¬tem de propulsie.
   De asemenea, sunt de-a dreptul ridicoli astronomii care adesea vorbesc de parcă ar fi experţi în comportamentul şi motivaţia extraterestrilor. Nu numai că nu au, profesional vorbind, cunoştinţe despre OZN-uri sau sisteme de propulsie, dar în mod sigur nu sunt experţi în comportamentul şi motivaţiile pământenilor, de extraterestri ce să mai zic. Poate că psihiatrii, agenţii sociali, doctorii, surorile medicale şi chiar avocaţii sunt mult mai bine pregătiţi - toţi sunt profesionişti care se ocupă de fiinţe gânditoare vii. Dar astronomii? Un astronom mi-a spus că nu-şi poate închipui extraterestrii venind în vizită doar ca să ne oprească maşinile. Nu am văzut nicăieri spunându-se că scopul vizitelor ar fi oprirea motoarelor; primii automobilişti din anii 1890 nu conduceau ca să sperie caii din apropiere. Oprirea maşinilor ar putea fi uşor explicată prin dorinţa de a controla şoferii sau, ca în cazul din 1976 al avioanelor cu reacţie iraniene, pentru a împiedica lansarea unor rachete aer-aer. După cum ar putea fi şi o consecinţă fără intenţie a prezenţei unor sofisticate sisteme de producere a energiei sau de comunicaţii.
   Un aspect tipic descoperit de mine este că, poate din cauză că sunt mai interesaţi de universul uriaş decât de vecinătatea galactică, astronomii se comportă adesea de parcă vizitatorii ar trebui să vină din altă galaxie. într-o discuţie radiodifuzată, un celebru astronom a început prin a spune că nu crede că oamenii îşi dau seama cât de multă energie este necesară pentru a ajunge aici dintr-o altă galaxie, dat fiind că Andromeda se află la două milioane de ani-lumină depărtare. Zeta Reticuli...

   • Roswell, 9 iulie 1947. Cum poate cineva să accepte ideea că ofiţerul comandant (colonelul William Blanchard) şi ofiţerul de informaţii (maiorul Jesse Marcel) de la Grupul de Bombardament 509, unicul grup de bombardament nuclear din lume, nu pot să recunoască pe loc un balon meteorologic? Dacă cititorul a văzut toate acele dramatizări ale cazului Roswell, cu un uriaş balon în formă de picătură în cădere din polietilenă, ei bine, nu e adevărat. Misticele baloane Mogul erau rotunde şi erau făcute din neopren şi erau lansate în toată lumea, zilnic. După o săptămână sau două în soare, deveneau friabile şi se făceau praf.
   • Cum a putut presa să accepte orbeşte că inversiunea de temperatură poate explica multiplele observaţii ale unor farfurii zburătoare deasupra oraşului Washington D.C., efectuate de avioane şi de radar în vara lui 1952? Cum poţi să accepţi orbeşte asemenea afirmaţii făcute de generalul Samford de la USAF?
   • De ce nici Post şi nici Times nu au mers pe firul acţiunii după ce Forţele Aeriene au declarat oficial că piloţii avioanelor de intercepţie au ordinul să doboare (OZN-urile) dacă acestea nu vor ateriza în urma somaţiilor? Această relatare a apărut în alte ziare. De ce niciunul dintre acestea două nu a relatat afirmaţia generalului-maior Roger Ramey cum că piloţii fuseseră deja trimişi să vâneze OZN-uri de 300 de ori în vara cu pricina? Doar a apărut în alte ziare.
   • Cum poate un jurnalist care se respectă să nu ceară titlul, autorii şi numele organizaţiei care a compilat în 1955 Raportul Special nr. 14 al Proiectului Blue Book; cum poate nici măcar să nu se întrebe pe ce bază secretarul Forţelor Aeriene a dat acele absurde 3 la sută cazuri NECUNOSCUTE?
   • Cum pot ei accepta orbeşte afirmaţiile nejustificate şi absolut înşelătoare ale dr. Edward Condon din sumarul studiului lui, la publicarea Raportului Final al Universităţii Colorado, din 1969? Alţii au păstrat rezerve pentru eventuale corecţii. Pittsburg Post Gazette a relatat foarte bine comentariile mele şi ale colegi¬lor mei, emise la acea vreme în numele Institutului de Cercetări OZN din Pittsburg. Postul de radio KDKA din Pittsburg chiar mi-a dat primul meu exemplar din Raportul Condon înainte de publicarea oficială, cu condiţia să vin la KDKA şi să îl discut. Nimeni nu m-a avertizat că are 965 de pagini! Grupul nostru, din care făceau parte mulţi profesionişti de înaltă ţinută de la Westinghouse, căpătase încrederea presei.
   • Mulţi cred că un ozenolog fie este activist, fie stă în banca lui; noi nu credem asta. Acest tip de abordare nu face decât să întărească ideea greşită că relatările OZN nu au nicio valoare - ideea fiind că, dacă ar exista dovezi concrete, cei puternic implicaţi vor ataca în forţă. Mulţi se abţin de la a relata, aşa cum mulţi martori nu vor să iasă în faţă. Propria mea experienţă arată că teama este nejustificată dacă vii echipat cu fapte şi informaţii.
   • Cum se face că nu au pus întrebări la adresa USAF despre afirmaţiile foarte migălos aranjate şi absolut înşelătoare ale organizaţiei la terminarea Proiectului Blue Book, spre sfârşitul lui 1969? Chiar şi acum, după 40 de ani, USAF încă susţin sus şi tare, când sunt întrebate: "1. Niciun OZN raportat, investigat şi evaluat de Forţele Aeriene nu a dat vreodată vreo indicaţie că ar constitui o ameninţare la adresa securităţii naţionale. 2. Nu a existat nicio dovadă predată la sau descoperită de Forţele Aeriene că observaţiile clasificate drept «neidentificate» ar reprezenta creaţii sau principii tehnologice în afara cunoştinţelor ştiinţifice actuale. 3. Nu a existat nicio dovadă care să indice că observaţiile clasificate drept «neidentificate» ar fi vehicule extraterestre". Dacă una dintre cele trei funcţiuni (raportare, investigare, evaluare) a fost îndeplinită de o altă agenţie decât Forţele Aeriene, atunci afirmaţiile pot fi adevărate, dar fără vreo semnificaţie. Cine poate...