Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Succesul ca mod de viaţă joi, 21 septembrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Succesul ca mod de viaţă

trezeşte-te din visare, acţionează acum, preia controlul!
de Bernard Roth
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Succesul ca mod de viaţă Imaginea mare preţ Eu Sunt: 26,00 lei

preţ listă: 27,90 lei

reducere:
1,90 lei (6,81%)
momentan indisponibilă *

Puteţi cere ca să fiţi anuntaţi atunci când această carte devine disponibilă.
Pentru aceasta trebuie ca să fiţi autentificaţi.
Apasaţi aici pentru a vă autentifica.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Succesul ca mod de viaţă

"Bernie Roth este omul de bază şi creierul organizaţiei d.school de la Stanford. El este pentru noi toţi o adevărată comoară a acestei şcoli. E impresionant felul în care ne prezintă, în această carte, cele mai bune dintre ideile sale." (David M. Kelley, fondatorul d.school la Universitatea Stanford, autorul bestsellerului Creative Confidence)

"Succesul ca mod de viaţă este o capodoperă în care autorul descrie cum te poate ajuta gândirea creativă să-ţi atingi scopurile cele mai ambiţioase în viaţă. Oricine citeşte această carte înţelege imediat de ce Bernie este considerat unul dintre cei mai creativi şi mai mari gânditori ai zilelor noastre." (Paul Hait, antreprenor, campion olimpic)

"Bernie Roth este un profesor magistral, care reuşeşte să-şi inspire studenţii, să-i ilumineze, astfel încât aceştia să-şi urmeze inima şi gândurile pentru a-şi modela viaţa aşa cum îşi doresc. Această înţelepciune este pusă, în sfârşit, prin această carte, la dispoziţia tuturor." (Tina Seeling, profesoară la Universitatea Stanford şi autoarea lucrării InsightOut)

"Înainte de a recomanda altora design thinking-ul, aplică tu însuţi această metodă de orientare şi organizare. Vei vedea astfel că nu numai tu vei fi mai bun, dar şi lumea din jurul tău va deveni una mai bună. Succesul ca mod de viaţă este o sursă valoroasă de metode şi instrumente, care te vor ajuta să-ţi realizezi cel mai personal proiect al tău." (Tim Brown, CEO al IDEO şi autorul cărţii Change by Design)
INTRODUCERE: PISICA CU OCHII GALBENI ... 9

Capitolul 1 - Nimic nu e ceea ce pare ... 21
Capitolul 2 - Motivele sunt inutile ... 43
Capitolul 3 - Deblocarea ... 65
Capitolul 4 - Cum să ceri ajutor ... 93
Capitolul 5 - Totul e să intri în acţiune ... 101
Capitolul 6 - Fii atent ce spui! ... 119
Capitolul 7 - Obiceiuri de grup ... 137
Capitolul 8 - Imagine prin design ... 173
Capitolul 9 - Imaginea de ansamblu ... 195
Capitolul 10 - Cum să ai succes ... 213

MULŢUMIRI ... 227
NOTE ... 232
BIBLIOGRAFIE ... 237

pag. 34-35

   Conceptul de eficienţă personală (self-efficacy) e utilizat pentru a trata diferite fobii şi alte afecţiuni, desigur, în majoritatea psihoterapiilor.4 Idei similare au fost folosite şi în educaţie şi în teoriile de creare a unor căi către o viaţă mai armonioasă. Într-o lume ideală, imaginea de sine stă la baza tuturor lucrurilor pe care le facem sau pe care nu le facem. În lumea reală, însă, totul e puţin mai complicat.

   CINE-ŢI ARE SUB CONTROL CREIERUL?

   Noi avem de obicei impresia că suntem stăpâni pe propriile noastre acţiuni. Societatea în care trăim ne face să credem în această teorie, pentru că altfel n-ar putea să-i prindă şi să-i pedepsească pe cei ce comit fapte neacceptate de societate. În acelaşi timp, noi ştim că nu întotdeauna suntem pe deplin conştienţi de ceea ce facem. Specialiştii vorbesc atunci de comportamente reflexe, instinctive sau autonome.
   Mai simplu e să observăm comportamentul autonom la alte specii. Unele dintre acestea sunt foarte complexe şi reprezintă părţi de ADN animal. Spre exemplu, pasărea-ţesător din Africa de Sud obişnuieşte să-şi construiască un cuib extrem de complex, folosind materiale specifice. Cercetătorii au izolat câteva asemenea păsări şi urmaşii lor, timp de cinci generaţii şi s-au asigurat că păsările nu au sub nicio formă acces la materialele pe care le foloseau în mod obişnuit să-şi construiască cuibul. Celei de-a şasea generaţii i s-a permis din nou accesul la acele materiale de construcţie atât de specifice, pe care cele cinci generaţii precedente nici măcar nu le văzuseră vreodată. A şasea generaţie s-a arătat în stare să construiască un cuib perfect, aşa cum toţi strămoşii lor făcuseră dintotdeauna. Acesta ar putea fi considerat un exemplu extrem, dar, cu toate acestea, el ilustrează perfect ideea că până şi cele mai complexe comportamente pot fi reflexe şi nu sunt în niciun fel conştiente.
   Poţi vedea cum funcţionează asta, atunci când e vorba de un pericol fizic sau de o ameninţare emoţională, care ar putea crea o reacţie de autoapărare, ori să fugi, ori să te aperi. Creierul nici nu apucă să prelucreze informaţia primită din exterior, că trupul ne-a intrat deja în acţiune, coordonat de centrii reflexivi ai aceluiaşi creier.
   Se poate întâmpla însă ca această reacţie reflexă, ce poate fi cea care ne salvează, care ne menţine în viaţă, să nu fie răspunsul cel mai potrivit la riscurile emoţionale cu care ne confruntăm într-o lume complexă din punct de vedere psihologic. Nu putem rezolva totul reacţionând instinctiv. Gândeşte-te la nemernicul ăla care ţi-a tăiat calea de dimineaţă, când mergeai pe autostradă cu o sută douăzeci de kilometri pe oră şi s-a băgat, din senin, în faţa ta, venind de pe banda paralelă.
   Ce se întâmplă când cineva este confruntat cu o reacţie agresivă pe autostradă? Aproape fiecare dintre noi reacţionează exact aşa cum, de fapt, n-ar trebui să reacţioneze. Devine şi el agresiv, hotărăşte să lupte. Strigă, înjură, claxonează, îl urmăreşte chiar pe ofensator, ca să-i arate cât de mult a greşit. De fapt, reacţia normală ar trebui să fie cea de fugă. Am discutat cu mulţi oameni, din diverse medii, şi toţi mi-au spus acelaşi lucru. Suntem cu toţii de acord că dacă vedem că cineva conduce agresiv sau periculos, cel mai bine e să ne ferim de el, să încercăm să nu-i fim deloc în preajmă. Cu toate acestea, cu toţii mărturisim că în realitate procedăm cu totul altfel: încercăm să urmărim maşina cealaltă, să-i dăm o lecţie şoferului. De unde provine această reacţie ciudată? Ei bine, această situaţie are două explicaţii posibile. Prima ar fi cea a reflexului spinal, complet fără legătură cu conştientul. A doua este cea a reacţiei gândite, pe care o putem controla în mod conştient.
   Întâia reacţie e o reacţie de anxietate, provocată de o tulburare a amigdalei. Amigdala e un organ mic, parte componentă a sistemului limbic al creierului uman. Principala funcţie a amigdalei e aceea de a transmite un semnal spre glandele care secretă adrenalină atunci când o persoană primeşte un stimul care-i provoacă frică. Amigdala are legătură şi cu cortexul şi poate stimula astfel şi alţi centri nervoşi. Această legătură este însă mai lentă.
   E important să înţelegem că cea de-a doua reacţie nu e voluntară. Mulţi dintre noi repetă, fără să-şi dea seama, ce i-au văzut pe alţii făcând, prieteni sau rude. Astfel, ne convingem pe noi înşine că anumite tipuri de comportament disfuncţional sunt perfect justificabile. Dacă eşti dispus să faci un mic efort, poţi fi în stare să schimbi acest lucru. Tot ce ai de făcut e să decizi ce anume doreşti să schimbi şi să începi să lucrezi pentru a-ţi atinge acel scop. Dacă vrei cu adevărat să ignori reflexul limbic iniţial, vei fi în stare să-ţi convingi cortexul să se calmeze, să permită schimbarea, să-i permită calmului să pună stăpânire pe întregul tău corp.
   E drept, unii oameni vor trebui să facă mai mult efort pentru a se stăpâni decât alţii. Nu contează însă dacă eşti o fire impulsivă sau un tip mămos (sau poate ambele în acelaşi timp), şi tu poţi fi în stare să înveţi cum să-ţi controlezi reacţia secundară. E important să încerci să faci asta, pentru că altfel îţi vei da...

pag. 34-35

   Conceptul de eficienţă personală (self-efficacy) e utilizat pentru a trata diferite fobii şi alte afecţiuni, desigur, în majoritatea psihoterapiilor.4 Idei similare au fost folosite şi în educaţie şi în teoriile de creare a unor căi către o viaţă mai armonioasă. Într-o lume ideală, imaginea de sine stă la baza tuturor lucrurilor pe care le facem sau pe care nu le facem. În lumea reală, însă, totul e puţin mai complicat.

   CINE-ŢI ARE SUB CONTROL CREIERUL?

   Noi avem de obicei impresia că suntem stăpâni pe propriile noastre acţiuni. Societatea în care trăim ne face să credem în această teorie, pentru că altfel n-ar putea să-i prindă şi să-i pedepsească pe cei ce comit fapte neacceptate de societate. În acelaşi timp, noi ştim că nu întotdeauna suntem pe deplin conştienţi de ceea ce facem. Specialiştii vorbesc atunci de comportamente reflexe, instinctive sau autonome.
   Mai simplu e să observăm comportamentul autonom la alte specii. Unele dintre acestea sunt foarte complexe şi reprezintă părţi de ADN animal. Spre exemplu, pasărea-ţesător din Africa de Sud obişnuieşte să-şi construiască un cuib extrem de complex, folosind materiale specifice. Cercetătorii au izolat câteva asemenea păsări şi urmaşii lor, timp de cinci generaţii şi s-au asigurat că păsările nu au sub nicio formă acces la materialele pe care le foloseau în mod obişnuit să-şi construiască cuibul. Celei de-a şasea generaţii i s-a permis din nou accesul la acele materiale de construcţie atât de specifice, pe care cele cinci generaţii precedente nici măcar nu le văzuseră vreodată. A şasea generaţie s-a arătat în stare să construiască un cuib perfect, aşa cum toţi strămoşii lor făcuseră dintotdeauna. Acesta ar putea fi considerat un exemplu extrem, dar, cu toate acestea, el ilustrează perfect ideea că până şi cele mai complexe comportamente pot fi reflexe şi nu sunt în niciun fel conştiente.
   Poţi vedea cum funcţionează asta, atunci când e vorba de un pericol fizic sau de o ameninţare emoţională, care ar putea crea o reacţie de autoapărare, ori să fugi, ori să te aperi. Creierul nici nu apucă să prelucreze informaţia primită din exterior, că trupul ne-a intrat deja în acţiune, coordonat de centrii reflexivi ai aceluiaşi creier.
   Se poate întâmpla însă ca această reacţie reflexă, ce poate fi cea care ne salvează, care ne menţine în viaţă, să nu fie răspunsul cel mai potrivit la riscurile emoţionale cu care ne confruntăm într-o lume complexă din punct de vedere psihologic. Nu putem rezolva totul reacţionând instinctiv. Gândeşte-te la nemernicul ăla care ţi-a tăiat calea de dimineaţă, când mergeai pe autostradă cu o sută douăzeci de kilometri pe oră şi s-a băgat, din senin, în faţa ta, venind de pe banda paralelă.
   Ce se întâmplă când cineva este confruntat cu o reacţie agresivă pe autostradă? Aproape fiecare dintre noi reacţionează exact aşa cum, de fapt, n-ar trebui să reacţioneze. Devine şi el agresiv, hotărăşte să lupte. Strigă, înjură, claxonează, îl urmăreşte chiar pe ofensator, ca să-i arate cât de mult a greşit. De fapt, reacţia normală ar trebui să fie cea de fugă. Am discutat cu mulţi oameni, din diverse medii, şi toţi mi-au spus acelaşi lucru. Suntem cu toţii de acord că dacă vedem că cineva conduce agresiv sau periculos, cel mai bine e să ne ferim de el, să încercăm să nu-i fim deloc în preajmă. Cu toate acestea, cu toţii mărturisim că în realitate procedăm cu totul altfel: încercăm să urmărim maşina cealaltă, să-i dăm o lecţie şoferului. De unde provine această reacţie ciudată? Ei bine, această situaţie are două explicaţii posibile. Prima ar fi cea a reflexului spinal, complet fără legătură cu conştientul. A doua este cea a reacţiei gândite, pe care o putem controla în mod conştient.
   Întâia reacţie e o reacţie de anxietate, provocată de o tulburare a amigdalei. Amigdala e un organ mic, parte componentă a sistemului limbic al creierului uman. Principala funcţie a amigdalei e aceea de a transmite un semnal spre glandele care secretă adrenalină atunci când o persoană primeşte un stimul care-i provoacă frică. Amigdala are legătură şi cu cortexul şi poate stimula astfel şi alţi centri nervoşi. Această legătură este însă mai lentă.
   E important să înţelegem că cea de-a doua reacţie nu e voluntară. Mulţi dintre noi repetă, fără să-şi dea seama, ce i-au văzut pe alţii făcând, prieteni sau rude. Astfel, ne convingem pe noi înşine că anumite tipuri de comportament disfuncţional sunt perfect justificabile. Dacă eşti dispus să faci un mic efort, poţi fi în stare să schimbi acest lucru. Tot ce ai de făcut e să decizi ce anume doreşti să schimbi şi să începi să lucrezi pentru a-ţi atinge acel scop. Dacă vrei cu adevărat să ignori reflexul limbic iniţial, vei fi în stare să-ţi convingi cortexul să se calmeze, să permită schimbarea, să-i permită calmului să pună stăpânire pe întregul tău corp.
   E drept, unii oameni vor trebui să facă mai mult efort pentru a se stăpâni decât alţii. Nu contează însă dacă eşti o fire impulsivă sau un tip mămos (sau poate ambele în acelaşi timp), şi tu poţi fi în stare să înveţi cum să-ţi controlezi reacţia secundară. E important să încerci să faci asta, pentru că altfel îţi vei da...

pag. 78-79

   De câte ori în viaţă n-am încercat să traversez un drum periculos când, de fapt, mi-ar fi fost la fel de bine să stau acolo unde mă aflam?
   La fel ca pe omizile din povestea de mai sus, pe noi, oamenii ne interesează mai mult ce ne lipseşte decât ce avem deja. Ne putem lupta să obţinem un anumit lucru, făcând eforturi care ne pot epuiza. Şi odată ce-am obţinut acel lucru pe care ni-l doream, ne dăm seama că deja nu ne mai interesează, că de fapt avem deja un alt obiectiv. În momentul de faţă aproximativ 50% dintre cuplurile căsătorite din America divorţează. Mulţi dintre ei se recăsătoresc ulterior. Cu toţii suntem în căutare: căutăm, permanent, altceva, ceva nou, ceva mai bun.
   Oamenii îşi lasă slujbele pentru că se plictisesc la serviciu. Nu mai călătoresc pentru plăcerea de a vedea locuri noi, ci pentru a pleca din locul în care se află. Deseori oamenii se duc într-un alt oraş sau chiar altă ţară să viziteze un muzeu, dar la muzeele din oraşul în care locuiesc nu s-au obosit să se ducă niciodată. Unii oameni fac schimbări doar de dragul schimbării, la fel ca şi omizile care traversează un drum periculos pentru a ajunge pe partea cealaltă a drumului, la fel de aridă ca cea pe care o părăsiseră, în aceeaşi Death Valley, unde nu creşte niciodată nimic. Mersul ăsta dintr-o parte în alta ar putea să nu modifice nimic: poate să nu-ţi facă niciun rău, dar ar putea şi să însemne că tu, omida care traversează strada, ai putea fi călcat de o maşină care trece în viteză şi nici nu te vede că traversezi.
   Unele profesii au traversatul drumului periculos ca motivaţie intrinsecă. Pentru un sportiv vine întotdeauna un nou meci, o nouă competiţie, un nou sezon pentru care trebuie să se pregătească, lăsându-l în urmă pe cel care tocmai s-a încheiat. Un cercetător tot aşa, odată ce-a încheiat un proiect sau a scris o lucrare, se pregăteşte de următorul proiect, îşi adună material pentru următoarea publicaţie, întotdeauna e ceva nou de învăţat. Un şcolar are mereu o nouă lucrare de control, un nou examen, o nouă materie, un nou trimestru. Pe urmă sunt diferitele vârste şcolare prin care trece: şcoală primară, gimnazială, liceu, facultate, studii postuniversitare. La serviciu încercăm să urcăm pe scara profesională, întotdeauna privind înainte, spre promovare, spre o slujbă mai bună şi mai bine plătită. În toate aceste exemple pare să avem de-a face cu ideea de progres, de evoluţie spre ceva superior. Ceva mai bun pare să ne aştepte de cealaltă parte a drumului. În toate aceste exemple poţi vedea că ce lasă omul în urmă atunci când face o nouă alegere e ceva ce, la un moment dat în viaţă, i-a fost ţel, ideal. Dar acum nu mai înseamnă mai nimic. Schimbarea nu e rea. Nu e rău să vrei să mergi mai departe, să progresezi, să-ţi faci în jurul tău o lume mai bună. Din păcate, însă, în căutarea acelui scop suprem, uităm să ne mai bucurăm de micile victorii, uităm satisfacţiile pe care procesul însuşi, de căutare şi încercări, ni le poate oferi. Suntem aşa de prinşi în ideea ţelului final, încât pierdem din vedere detaliile care ni se aştern în cale şi care, la rândul lor, pot avea o semnificaţie mai profundă. Uităm să ne bucurăm de micile plăceri şi uităm vorba înţeleaptă: "Cu cât schimbi mai multe, cu atât rămâne totul la fel".
   Un bun exemplu în acest sens este dat de un coleg de-al meu, care a făcut câteva descoperiri importante şi a devenit o personalitate în domeniul matematicii aplicate. Din când în când mai primeşte câte un premiu sau un titlu onorific. De fiecare dată îmi povesteşte care va fi următorul titlu pe care speră să-l primească. Apoi, după ce obţine acel titlu, îmi spune cât e de mulţumit, pentru că se va putea folosi de acesta pentru a cere o nouă mărire de salariu anul următor. Omul nostru e necăsătorit, nu are familie şi câştigă foarte bine. N-ar avea mare nevoie să primească din ce în ce mai mulţi bani. Cu toate acestea, în ciuda succeselor repetate, colegul meu e un om nefericit. Din păcate, îmi aminteşte de omizile care traversează strada punându-şi viaţa în primejdie, tot sperând să găsească ceva mai bun de partea cealaltă a drumului, deşi tot ce-i trebuie se află de partea pe care deja se află şi el.
   De multe ori ne dorim mai mult din ceea ce deja avem: bani, familie, apreciere, faimă, dragoste. E o cursă fără sfârşit. Se zice: niciodată nu-ţi ajunge ce ai. Pentru unii oameni e mai importantă vânătoarea decât prada însăşi. Alergatul după ceva anume face ca obiectul pe care-l urmăresc să devină total nesemnificativ. În principiu, nu-i nimic rău în asta, dacă rămâi tot timpul sincer cu tine însuţi în ceea ce priveşte scopul final. Altfel vei trece prin viaţă în permanenţă nefericit, la fel ca şi colegul meu cu vise de mărire.
   Firmele din Silicon Valley au o filozofie a schimbării. Multe companii se luptă in permanenţă să creeze ceva nou, cu care speră să-şi depăşească tot mereu concurenţii. Angajaţii firmelor din Silicon Valley cred cu tărie că instituţiile la care lucrează ar stagna şi în cele din urmă ar dispărea dacă n-ar inova în permanenţă. Toţi există şi funcţionează conform principiului: "Ce-ai mai inventat în ultima vreme?" Pentru a se menţine într-o asemenea cultură, oamenii sunt nevoiţi să progreseze în permanenţă. Dacă nu prestează, îşi pierd statutul, îşi pierd poziţia. Aceşti oameni lucrează tot timpul sub presiunea momentului şi, din disperare, uneori acţionează la fel ca omizile noastre, luând cu ei organizaţii întregi, în călătorii inutile, pe care le fac doar pentru a le putea povesti după aceea prietenilor şi cunoscuţilor că au avut o nouă realizare.

pag. 148-149

   Este un exerciţiu util din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte îi ajută pe oameni să-şi formeze o impresie despre ceilalţi, pentru că află mai multe despre ei, pe de altă parte creşte coeziunea grupului. Pentru mulţi oameni este o modalitate foarte bună de a înţelege că au experienţe comune şi că, din acest motiv, se pot înţelege mai bine unii cu alţii. Cu toţii trăim aceleaşi lucruri: râdem, plângem, avem nopţi nedormite, facem lucruri cu care ne mândrim şi lucruri de care ne jenăm, lucruri pe care după aceea le regretăm, lucruri pe care am vrea să le uităm. Toate astea sunt experienţe umane.
   De multe ori ne ascundem intenţionat anumite aspecte ale personalităţii, nu vrem să vorbim despre lucruri care ne preocupă, deoarece avem impresia că ceilalţi ne-ar judeca sau că ne-ar considera inferiori. Ei n-ar face niciodată aşa ceva, credem noi. Pe mine experienţa m-a învăţat că studenţii din toată lumea trăiesc aceleaşi experienţe, sunt frământaţi de aceleaşi emoţii - în cele din urmă, toţi suntem oameni şi ne comportăm ca atare. Asemenea conversaţii sincere şi deschise îi ajută pe studenţi să-şi împărtăşească reciproc poveştile şi experienţele personale. Când fac acest experiment în clasă îi aşez în aşa fel în grupuri, încât eu să nu pot auzi ce-şi spun unul altuia. Astfel experienţa rămâne doar a lor, eu doar o iniţiez, dar apoi nu mai particip activ la ea.
   De fiecare dată putem face aceleaşi observaţii: te descoperi pe tine însuţi mult mai bine dacă le povesteşti celorlalţi ce gândeşti, ce faci şi ce simţi. Astfel ne dăm seama ce greşeli facem când le ascundem de ceilalţi. Nu faptul că am făcut o gafă e considerat greşit de cei din jur, ci faptul că ne ascundem erorile.

   E RÂNDUL TĂU

   Aplică aceste idei pe care le-am expus mai sus într-una din conversaţiile pe care le porţi. Cu prima ocazie când stai de vorbă cu cineva, într-o atmosferă destinsă, spune-i partenerului de conversaţie ce fel de persoană crezi că eşti şi roagă-l să se descrie şi el. Povesteşte-i după aceea când a fost ultima dată că n-ai putut să dormi toată noaptea şi întreabă când i s-a întâmplat şi lui aşa ceva. Poţi apoi continua cu schimburi de întâmplări, spre exemplu, ce te-a amuzat aşa de tare, ce greşeală ai făcut şi de care te-ai jenat, şi tot aşa. La sfârşitul conversaţiei, încearcă să-ţi dai seama în ce măsură toate relatările sincere, reciproce, au modificat relaţia pe care deja o aveai cu partenerul de conversaţie.

   JOCUL NUMELUI

   Unii oameni se identifică pe deplin cu propriul lor nume, alţii îşi urăsc numele pur şi simplu, pe alţii îi lasă rece. I-am întrebat pe studenţi cum se raportează ei la propriul nume pe o scară de la 1 la 10. Am primit răspunsuri dintre cele mai diferite. La un moment dat făceam un exerciţiu în clasă: le ceream studenţilor să închidă ochii şi să se gândească la un nume care să li se potrivească. Şi dacă nu erau mulţumiţi de propriul lor nume, puteau să-şi aleagă un alt nume în minte, unul cu care să se simtă ei confortabil. Apoi să se apropie de ceilalţi şi să se comporte aşa cum s-ar comporta dacă ar purta într-adevăr numele pe care şi l-au ales în minte. În felul acesta le dădeam ocazia să se regăsească, pentru câteva minute, în pielea altcuiva.
   Dacă nu eşti mulţumit cu numele pe care l-ai primit de la bun început, poţi scăpa de el, relativ simplu, ori schimbându-ţi numele legal, ori alegând să fii numit de cunoscuţi cu un alt nume decât cel pe care-l ai în acte.
   Cunosc oameni care în mod intenţionat îşi pronunţă numele altfel decât ar fi firesc, pentru a-şi ascunde originea etnică. Alţii, dimpotrivă, mândri de provenienţa pe care o au, insistă să-şi pronunţe numele cu specificul fonetic iniţial, al limbii din care provine. Cel mai des vedem că un nume cu rezonanţe etnice e ales de artişti, de oameni din showbiz. Dar se întâmplă şi în alte contexte. Aşa cum a fost cazul lui Jose Zamora, care, după ce a trimis sute de e-mailuri pentru a-şi găsi un job la care nici măcar nu a primit vreun răspuns, a decis să-şi scoată din nume o singură literă şi să se semneze Joe. Nu e deloc cinstit, dar diferite experimente cu persoane cu nume latino-americane sau afro-americane - cum ar fi Lakisha Washington sau Jamal Jones - sunt mult mai puţin invitaţi la interviuri de posibili angajatori decât cei cu nume obişnuite, cum ar fi Emily Walsh sau Brendan Naker.
   Oamenii dezvoltă relaţii complicate cu propriul lor nume. Cel mai bine e să nu facem niciun fel de prezumţii. Dar un lucru e sigur: dacă te foloseşti de un alt nume, te raportezi altfel la tine şi la cei din jur decât atunci când nu faci acest lucru. Eu am considerat întotdeauna că unei asemenea decizii îi lipseşte atât intenţia, cât şi atenţia de care ar avea nevoie.
   Organizatorii multor şedinţe sau cursuri planifică un moment în care fiecare participant se poate prezenta, dar asta nu înseamnă că ceilalţi îi vor reţine numele. Iar ecusoanele cu nume sunt de obicei un instrument prin care oamenii încearcă să nu rezolve deloc problema numelor. Dacă toată lumea poartă ecusoane cu nume, e uşor să pretinzi că toţi cei de faţă se cunosc între ei.

pag. 225-226

    Omul acela mă ascultă pe mine vorbind. Plictisitor. Tot vorbesc şi vorbesc, dar nu spun de fapt nimic: doar vorbe fără sens.
   L-am întrebat pe student dacă inversiunea i-a dat impresia că e veritabilă. Mi-a răspuns că nu. Din clasă s-au auzit exclamaţii de mirare. Nimeni nu se aştepta ca el să răspundă cu "nu" la acea întrebare. Cu toţii eram de acord că proiecţia pe care o crease el era sută la sută exactă şi veritabilă. Era vorba, e drept, de un student care de obicei venea nepregătit la lecţii şi, ca să mascheze acest lucru, vorbea mult şi repeta aceleaşi comentarii inutile, până când mă simţeam nevoit să-l întrerup. Era clar că nici de data asta nu avea de gând să recunoască adevărul şi anume că exerciţiul proiectării îşi atinsese efectul scontat. Acest comportament îl caracteriza perfect. Aşa era el. Am încercat o vreme să-l conving şi, în cele din urmă, am reuşit să-l fac să spună zâmbind, că poate că ar fi bine să se gândească mai mult la acest exerciţiu.
   Din păcate, cu tine nu pot să lucrez împreună aşa cum am lucrat cu el. Aşa că va trebui să te convingi singur că cel mai bine este să fii sincer cu tine. Crede-mă pe cuvânt, exerciţiul proiecţiei are cu adevărat efect. Chiar dacă nu-ţi reuşeşte de la bun început, poţi încerca diferite formulări, diferite variante. Şi dacă nici atunci nu-ţi reuşeşte, imaginează-ţi că stau eu în spatele tău zicându-ţi: "Adevărul! Spune-ţi adevărul!" Iar dacă nici asta nu funcţionează, închipuie-ţi că-ţi strig: "Prostii!"
   Dacă îţi vei face o obişnuinţă din exerciţiul de a-ţi observa motivele şi proiecţiile, mergi mai departe şi încearcă să conştientizezi şi apoi să reduci momentele în care spui dar şi, în loc de dar să spui şi. Încearcă şi celelalte exerciţii pe care le-am descris în această carte.
   Odată ce ţi-ai dat seama care îţi sunt adevăratele intenţii şi ce anume te motivează să faci un anumit lucru, poţi folosi uneltele pe care această carte ţi le oferă pentru a-ţi modifica într-o oarecare măsură comportamentul. În cele din urmă vei avea impresia că poţi atinge perfecţiunea. Dar în acel moment e bine să reiei toate exerciţiile. Ia-o din nou de la început. Iar şi iar. E bine să te gândeşti la materialul cuprins în această carte ca la linguriţa de tonic sau ca vitamina pe care o iei zilnic, tot timpul sau la schimbarea de anotimp, ca să-ţi creşti imunitatea. Ca la un vaccin antigripal, pe care-l repeţi în fiecare an. O singură injecţie nu e suficientă să te imunizeze pe viaţă.
   Vorbesc din nou din proprie experienţă.
   Eram odată în Suedia, pentru o perioadă mai îndelungată. Ziua ţineam cursuri de creativitate şi rezolvare de probleme, folosindu-mă de multe din tehnicile descrise aici. Noaptea nu puteam să dorm, pentru că mă tot gândeam când ar fi mai bine să anunţ că vreau să ies la pensie, pentru că mă apropiam de vârsta de pensionare. La un moment dat, în plin curs, mi-am dat seama că nu aplicasem nici măcar metodele de care eu însumi eram atât de ataşat, pentru a rezolva acea problemă specifică a ieşitului la pensie.
   În seara care a urmat m-am întrebat, pur şi simplu: Cum ar fi dac-aş fi pensionar?
   Am găsit răspunsul imediat: Dacă aş fi pensionar nu mi-aş mai pune întrebarea când ar trebui să ies la pensie. Mi-am dat seama într-o fracţiune de secundă că-mi petrecusem şase luni frământăndu-mă în legătură cu o întrebare greşită. Acum ştiam care e întrebarea cea bună: Cum să fac să nu-mi mai fac griji în legătură cu ieşitul la pensie? Răspunsul mi-a venit ca evident: Nu te mai gândi la pensionare! Iar acum, după cincisprezece ani, pot spune cu mâna pe inimă că nu m-am mai gândit niciodată că ar fi cazul să ies la pensie.
   Mi-a fost ciudă că mi-am irosit şase luni din viaţă cu ceva care nici măcar nu mă interesează, în timp ce pe alţii îi învăţam tot felul de metode prin care să se ferească tocmai de aşa ceva.
   Tu să fii mai înţelept decât am fost eu la vremea aceea. Vreau să înţelegi că mintea poate să-ţi joace feste, mai mult decât îţi imaginezi, că singurul mod în care te poţi convinge că eşti mai bun şi mai puternic decât credeai este să-ţi asculţi şi să-ţi şlefuieşti ego-ul, propria-ţi personalitate. Pentru că aşa e natura umană. Marele avantaj pe care îl ai este că poţi fi în stare să-ţi controlezi, în mod conştient, atât intenţia cât şi atenţia pentru a încerca să-ţi faci viaţa mai bună, mai confortabilă, nu doar pentru tine, ci şi pentru cei din jurul tău. Poţi alege să fii factorul decizional în toate situaţiile cu care te confrunţi în viaţă şi poţi, astfel, să adopţi succesul ca pe un mod de viaţă.
   Sper ca această carte să-ţi fie de folos în călătoria pe care o faci pentru a atinge aceste scopuri nobile.

  • cartea a apărut în decembrie 2016 la editura Niculescu
  • traducător: Rodica Wijnbergh-Stan
  • cartea cuprinde 240 pagini în format 16x23cm şi o greutate de 0.340 kg
  • ISBN: 978-606-38-0063-4
  • cartea a fost vizualizată de 269 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Succesul ca mod de viaţă"
(psihologie > dezvoltare personală)
derulare
MinteŞtiinţă
MinteŞtiinţă
(dezvoltare personală)
Drumul către tine însuţi
Drumul către tine însuţi
(transformare personală, dezvoltare personală)
Manifest pentru motivaţie - CD
Manifest pentru motivaţie - CD
(dezvoltare personală)
Metoda Sedona
Metoda Sedona
(dezvoltare personală)
Ce înseamnă asta?
Ce înseamnă asta?
(dezvoltare personală)
Kiss that frog!
Kiss that frog!
(dezvoltare personală)
Programul de detoxificare cu ajutorul îngerilor
Programul de detoxificare cu ajutorul îngerilor
(dezvoltare personală, general)
Inteligenţa emoţională 2.0
Inteligenţa emoţională 2.0
(dezvoltare personală)
Tu eşti soluţia
Tu eşti soluţia
(dezvoltare personală)
Realizarea ţelurilor
Realizarea ţelurilor
(dezvoltare personală)
Fii propriul tău şaman - CD
Fii propriul tău şaman - CD
(dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare joi, 21 septembrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar