Libraria Eu Sunt - libraria sufletului

NOU! Expediem gratuit prin curier rapid, în orice localitate din ţară, coletele cu valoare mai mare de 250 lei. Mai multe informaţii pe pagina de detaliu a oricărei cărţi la secţiunea "livrare".
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Tehnicile programării neuro-lingvistice marţi, 22 mai 2012 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Tehnicile programării neuro-lingvistice


de Sue Knight
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Tehnicile programării neuro-lingvistice Imaginea mare preţ Eu Sunt: 28,00 lei

preţ listă: 30,00 lei

reducere:
2,00 lei (6,67%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588

0756.387.868
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Tehnicile programării neuro-lingvistice

   Cea mai frecventă acţiune umană este aceea de a învăţa. Învăţăm primii paşi şi primele cuvinte, învăţăm ecuaţii complicate, principii filozofice, învăţăm să iubim, să comunicăm, să ne bucurăm de succes, să depăşim eşecul. Permanent învăţăm să facem faţă provocărilor profesionale şi personale, iar azi, mai mult ca oricând, suntem într-un continuu proces de învăţare.
   Acumularea cunoştinţelor este, în opinia majorităţii oamenilor, unica soluţie a vremurilor actuale, o soluţie venită din exterior. Succesul adevărat, însă, vine din interior. Dacă ştim să ne descoperim resursele proprii şi să le folosim la capacitate maximă, vom descătuşa forţa din noi înşine. Toată activitatea umană se bazează pe tipare de gândire, de comportament şi de limbaj. Ceea ce ni se întâmplă în viaţă, bun sau rău, reprezintă rezultatul utilizării acestor tipare. Cum se formează ele, ce rol are limbajul trupului, dar limbajul hipnotic, cum ne folosim de tipare pentru a ne construi strategiile, cum atingem performanţa? Totalitatea acestor răspunsuri aparţine procesului denumit PROGRAMARE NEURO-LINGVISTICĂ.
   Tehnicile prezentate în această carte va ajută să înţelegeţi în ce mod este codificată reuşita şi astfel să o multiplicaţi. Dacă faceţi mereu acelaşi lucru, veţi obţine mereu acelaşi rezultat, dacă veţi schimba tiparele, şi viaţa vi se va schimba. Altfel spus, problema "vreau să mă schimb, dar nu ştiu cum" are un răspuns specific pentru fiecare dintre noi. NLP-ul este calea către acest răspuns.
Mulţumiri ... 5
Prefaţă la ediţia revizuită ... 9

1. CE ESTE NLP? ... 17
  Programarea neuro-lingvistică ... 18
  Relevanţa NLP ... 20
  Ce veţi câştiga din această carte? ... 21
  Cum funcţionează NLP? ... 23

Partea I ELEMENTELE NLP
  NEURO ... 37
2. TIPARELE GÂNDIRII ... 39
  Preferinţe în tiparele de gândire ... 40
  Distincţii subtile în gândire ... 43
  Administraţi-vă procesul gândirii ... 45
  Tehnica "foşnetului" ... 50
  Scurtătură pentru însuşirea tehnicii de administrare a propriei gândiri ... 50
  Chestionar: Identificaţi-vă tiparele preferate de gândire ... 55

3. FILTRELE LUMII NOASTRE ... 61
  Cum să creăm relaţii de succes ... 63
  Asociere/Disociere ... 65
  Apropiat de scop/îndepărtat de scop ... 68
  Potrivire/Nepotrivire ... 69
  În mare/în mic ... 70
  Trecut/Prezent/Viitor ... 71
  Activitate/Persoană/Obiect/Loc/Timp ... 72
  Intern/Extern ... 73
  Tiparul convingerii ... 74
  Chestionar: Identificaţi-vă filtrele ... 78

4. GÂNDIND CU TRUPUL ... 91
  Cheia o reprezintă ochii ... 92
  Cum altfel mai gândim cu trupul nostru? ... 94
  Importanţa faptului de a citi limbajul trupului ... 97
  Modalităţi tradiţionale de citire a limbajului trupului ... 101
  Mintea şi trupul sunt una ... 102
  Identificarea filtrelor ... 103
  Cum să folosim limbajul trupului pentru a ne influenţa propria stare ... 109
  Scurtătură pentru folosirea limbajului trupului cu scopul de a atinge o stare de "aliniere" ... 109

LINGVISTICĂ ... 113
5. COMUNICAREA ÎMBOGĂŢITĂ ... 115
  Limbajul specific simţurilor ... 117
  Scurtătură pentru folosirea limbajului îmbogăţit ... 122

6. ÎNTREBĂRI CU ROL DE PRECIZARE ... 127
  Limba leneşă ... 128
  Omisiuni ... 130
  Generalizări ... 134
  Distorsiunile ... 137
  Administrarea dialogului interior ... 139
  Administraţi-vâ dialogul exterior ... 142
  Scurtătură pentru provocarea limitărilor personale ... 144

7. LIMBAJUL HIPNOTIC ... 149
  Aplicaţii în afaceri ... 151
  Ambiguitatea ... 153
  Întrebările şi comenzile întipărite    154
  Presupuneri ... 156
  Distorsiuni ... 159
  Citirea gândurilor ... 161

8. METAFORA: CHEIA INCONŞTIENTULUI ... 165
  Structura metaforei ... 170
  Poarta către creativitate ... 172

9. METAMESAJE ... 177
  Convingerile din spatele metamesajelor "sănătoase" ... 181
  Factori ce contribuie la metamesaje ... 183

PROGRAMAREA ... 197
10. MODELING-UL ... 199
  Importanţa modeling-ului ... 199
  Strategii ... 204
  Strategii de luare a deciziilor ... 206
  Modeling-ul în afaceri ... 207
  O cotă de nivel a excelenţei ... 211
  Scurtătură pentru reproducerea modelului unei abilităţi ... 215

11. STRATEGII PENTRU O VIAŢĂ DE SUCCES ... 221
  Strategii pentru succes ... 221
  Axul de la fântână ... 223
  Codificarea strategiilor ... 224
  De ce este important să învăţăm să reproducem modele ... 227
  TOŢI ... 229
  Scurtătură pentru dezvoltarea unei strategii ... 231

Partea a II-a REPRODUCEREA PROPRIILOR MODELE CU NLP
12. EXPLORAREA POTENŢIALULUI INTERIOR: ANCORAREA ... 241
  Ancorele ne pot distruge sau îmbunătăţi ziua ... 243
  Să facem ancorele să lucreze în favoarea noastră ... 245
  Ancorarea unei stări inspirate ... 246
  Asumaţi-vă responsabilitatea pentru efectele induse asupra celorlalţi ... 249
  Ancore în afaceri ... 251
  Schimbarea stărilor ... 253
  Înlănţuirea resurselor ... 255
  Ancorarea intuiţiei ... 258
  Scurtătură pentru ancorarea stărilor inspirate ... 259

13. A FI ÎN ACORD CU TINE ÎNSUŢI: NIVELURILE NEUROLOGICE ALE SCHIMBĂRII ... 263
  Diferitele niveluri ... 266
  Influenţa nivelurilor ... 277
  Schimbarea substanţială ... 278
  Reactiv sau proactiv? ... 279
  Când nu mai suntem în acord cu noi înşine ... 284
  Paşi către congruenţa cu sine ... 285
  Scurtătură către starea de acord cu sine ... 287

14. SCRIEŢI SCENARIUL PROPRIEI VIEŢI: CONVINGERILE EXCELENŢEI ... 293
  Cum se nasc convingerile ... 296
  Cum ne influenţează convingerile viaţa ... 298
  Convingerile excelenţei ... 300
  Convingeri care sprijină evaluarea ... 319
  Convingeri care sprijină clientul ... 320
  Convingeri care sprijină negocierea ... 321
  Scurtătură pentru a lua calea unei convingeri a excelenţei ... 322

15. OBŢINEŢI CEEA CE VÂ DORIŢI CU ADEVĂRAT: REZULTATE BINE PROIECTATE ... 327
  Gândirea orientată asupra problemei ... 329
  Gândirea orientată asupra rezultatului ... 332
  Scopuri organizaţionale ... 346
  Scurtătură pentru a obţine ceea ce vreţi cu adevărat ... 349

Partea a III-a FIŢI UN BUN CONDUCĂTOR CU NLP
16. CREAŢI UN CLIMAT DE ÎNCREDERE: RELAŢIONAREA ... 361
  Construirea şi menţinerea unei relaţii ... 365
  Relaţionarea ca formă de influenţă ... 369
  Armonizarea valorilor şi intrarea în ritmul lor într-o negociere ... 373
  Ascultarea cu tot corpul ... 376
  Acel e-mail ... 379
  Scurtătură pentru a construi o relaţionare ... 380

17. NEGOCIAŢI-VĂ DRUMUL ÎN VIAŢĂ: POZIŢIONĂRI PERCEPTUALE ... 385
  Adoptarea unei abordări echilibrate ... 386
  Unde şi când putem folosi această abordare? ... 389
  Poziţionări dezechilibrate ... 391
  Când trebuie să folosiţi fiecare dintre poziţionări? ... 393
  Implicaţiile organizaţionale ... 397
  Adoptarea unei poziţii echilibrate asupra aserţiunilor ... 399
  Scurtătură pentru poziţionările perceptuale ... 402

18. REZOLVAREA CONFLICTULUI: INTEGRAREA PĂRŢILOR ... 407
  Pe de o parte... pe de altă parte ... 408
  De ce să ne batem capul? ... 410
  Ascultând înţelepciunea corpului nostru ... 411
  Scurtătură pentru "a vă aduna" ... 412

19. OFERIREA ŞI RECEPTAREA FEEDBACK-ULUI ... 417
  Feedback-ul şi reproducerea modelelor ... 419
  Convingeri care sprijină feedback-ul ... 421
  Receptarea feedback-ului ... 425
  Oferirea feedback-ului ... 427
  Scurtătură pentru dezvoltarea capacităţii de a oferi feedback ... 429

20. COACHING DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ ... 435
  Ţinta coaching-ului în NLP ... 436
  NLP şi alte tipuri de coaching ... 439
  Crearea unei platforme pentru schimbare ... 440
  Descoperirea resurselor interioare ... 442
  Recunoaşterea unei stări cu potenţial înalt ... 446
  Scara către succes ... 448
  Excelenţa presupusă ... 449
  Cine pe cine antrenează? ... 451
  Scurtătură pentru coaching ... 453

Glosar ... 459

pag. 116

   Un studiu efectuat asupra comunicatorilor puternici a dezvăluit, totodată, că ei folosesc în mod natural un limbaj bogat, ce se adresează tuturor simţurilor. De exemplu:

   Ochii îndrăgostitului privesc un uliu în ochi, până orbeşte;
   Urechile îndrăgostitului vor auzi cele mai joase sunete,
   Când se opreşte capul iscoditor al hoţiei:
   Sentimentul dragostei este mai delicat şi mai sensibil
   Decât sunt tandrele coarne ale melcului
   Delicateţurile lui Bachus sunt grosolane-n gust, alături de limba iubirii
   William Shakespeare, Love's Labours Lost

   Ne linişteşte oarecum faptul că nu trebuie să fii Shakespeare pentru a scrie şi a vorbi într-un limbaj convingător, îmbogăţit. Am luat primul contact cu NLP pe când frecventam un curs de exprimare creativă în scris, acum mai bine de 12 ani. Doream să pot să scriu într-un mod interesant, cu stil. Cursul era predat de două persoane, un autor şi un consultant, care "codificase" însuşirile scriitoriceşti ale acestui autor pentru a ne permite să reproducem parţial stilul său în scris. Curiozitatea faţă de acest talent al codificării m-a îndemnat să fiu interesată de NLP.
   De atunci, am format mulţi scriitori. Am avut privilegiul de a-l asculta pe Brian Keenan, autorul volumului An Evil Cradling, vorbind despre procesul prin care a trecut pentru a scrie această carte, referitoare la experienţele sale dureroase ca ostatic în Beirut, timp de patru ani şi jumătate. Discursul său despre tehnica scrierii a fost nu mai puţin convingător decât textul în sine. Comunicarea sa scrisă şi cea vorbită sunt deopotrivă bogate în apeluri la toate simţurile. Când vorbea în timpul cursului, puteai auzi căzând până şi un fir de păr, aceasta era calitatea capacităţii sale de comunicare.

   Limbajul de afaceri
   Stilul scriiturii sau al vorbirii oricărui mare comunicator poate fi codificat. Se pare că, uneori, calităţile unei...

pag. 116

   Un studiu efectuat asupra comunicatorilor puternici a dezvăluit, totodată, că ei folosesc în mod natural un limbaj bogat, ce se adresează tuturor simţurilor. De exemplu:

   Ochii îndrăgostitului privesc un uliu în ochi, până orbeşte;
   Urechile îndrăgostitului vor auzi cele mai joase sunete,
   Când se opreşte capul iscoditor al hoţiei:
   Sentimentul dragostei este mai delicat şi mai sensibil
   Decât sunt tandrele coarne ale melcului
   Delicateţurile lui Bachus sunt grosolane-n gust, alături de limba iubirii
   William Shakespeare, Love's Labours Lost

   Ne linişteşte oarecum faptul că nu trebuie să fii Shakespeare pentru a scrie şi a vorbi într-un limbaj convingător, îmbogăţit. Am luat primul contact cu NLP pe când frecventam un curs de exprimare creativă în scris, acum mai bine de 12 ani. Doream să pot să scriu într-un mod interesant, cu stil. Cursul era predat de două persoane, un autor şi un consultant, care "codificase" însuşirile scriitoriceşti ale acestui autor pentru a ne permite să reproducem parţial stilul său în scris. Curiozitatea faţă de acest talent al codificării m-a îndemnat să fiu interesată de NLP.
   De atunci, am format mulţi scriitori. Am avut privilegiul de a-l asculta pe Brian Keenan, autorul volumului An Evil Cradling, vorbind despre procesul prin care a trecut pentru a scrie această carte, referitoare la experienţele sale dureroase ca ostatic în Beirut, timp de patru ani şi jumătate. Discursul său despre tehnica scrierii a fost nu mai puţin convingător decât textul în sine. Comunicarea sa scrisă şi cea vorbită sunt deopotrivă bogate în apeluri la toate simţurile. Când vorbea în timpul cursului, puteai auzi căzând până şi un fir de păr, aceasta era calitatea capacităţii sale de comunicare.

   Limbajul de afaceri
   Stilul scriiturii sau al vorbirii oricărui mare comunicator poate fi codificat. Se pare că, uneori, calităţile unei...

pag. 149

   CAPITOLUL 7
Limbajul hipnotic

   "Păşeşte uşor, pentru că păşeşti pe visele mele. "
   W. B. YEATS, He Wishesfor the Cloths ofHeaven

   Uneori, oamenii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la partea de "programare" din denumirea de programare neuro-lingvistică, deoarece aceasta poate fi asociată cu manipularea şi cu spălarea creierului. Având în vedere faptul că NLP este un instrument puternic, ei au dreptate să fie îngrijoraţi. Abordarea mea în afaceri constă în a conştientiza inconştientul, dat fiind faptul că a fi conştient înseamnă a putea face alegeri. De asemenea, consider că această abordare este în acord cu scopul afacerilor, acela al împuternicirii şi dezvoltării indivizilor prin conştientizare şi alegere.
   Adevărul este că îi programăm pe ceilalţi oameni, ca şi pe noi înşine, în cea mai mare parte a timpului, şi acesta este un aspect interesant. Ne manipulăm propriile reacţii, ca şi pe ale altora, şi ne spălăm noi înşine creierele şi ele ne sunt spălate de alţii aproape în fiecare moment al zilei. Problema este că fără conştientizare şi fără instruire tindem să facem acest lucru cu stângăcie şi adesea într-un mod nepotrivit cu ceea ce dorim să obţinem.

   Într-un grup al cărui membru eram, discutam despre o întrunire importantă, la care trebuia să participăm. Liderul grupului ne-a privit ţintă şi a spus: "Nu fiţi îngrijoraţi..."

   Inconştientul nostru se supune comenzilor - într-o propoziţie, căutăm comenzile şi ignorăm restul.

pag. 243

   Avem deja ancore care funcţionează în viaţa noastră. De exemplu, gândiţi-vă la asocierile pe care le faceţi cu:
- o melodie preferată;
- un parfum special;
- o anumită atingere;
- gustul unei mâncări de neuitat;
- vederea unui loc special;
- cineva apropiat;
- amintirea unui anumit moment din viaţă;
- anticiparea unui eveniment din viitor.

   De asemenea, avem şi ancore care în mod obişnuit sunt contraproductive.

   Ancorele ne pot distruge sau îmbunătăţi ziua
   Gândiţi-vă la următorul scenariu:
   V-aţi trezit şi vă uitaţi pe fereastră. Este înnorat si e umezeală, iar inima dvs. tresaltă un pic. Vă gândiţi la ziua care abia a început şi anticipaţi prima întâlnire. Cunoaşteţi persoana cu care urmează să vă întâlniţi şi începeţi să vă simţiţi nu tocmai în largul dvs. gândindu-vă la felul în care vă aşteptaţi să se desfăşoare această întâlnire. Vă gândiţi la drumul pe care trebuie să-l parcurgeţi şi începeţi să vă imaginaţi cât de greu ar putea fi şi ce piedici v-ar putea apărea în cale. V-aţi dori să fie încă sfârşit de săptămână, dar gândul vă fuge, cu o uşoară teamă, la săptămâna ce va veni.
   În drum spre întâlnire, rămâneţi blocat în trafic şi începeţi să vă simţiţi tensionat şi iritat. Vă simţiţi enervat în timp ce aşteptaţi ca blocajul să fie rezolvat. Ajungeţi la întâlnire puţin mai devreme, iar aceasta se desfăşoară, în mare măsură, aşa cum v-aţi aşteptat.
   Ajungeţi la locul de muncă şi acolo găsiţi un vraf de mesaje de care trebuie să vă ocupaţi, unele purtând marca "Urgent". Începeţi să vă simţiţi stresat. Telefonul sună şi auziţi vocea unui coleg, ale cărui telefoane vă îngrozesc, de vreme ce tot ceea ce vă spune reprezintă doar probleme. Ziua continuă la fel şi ajungeţi seara acasă obosit şi cu durere de cap.

pag. 282

   De exemplu, în cazul în care credeţi că oamenii pot fi de încredere, chiar dacă cineva vă dezamăgeşte, probabil că veţi continua să vă menţineţi convingerea şi să priviţi incidentul ca pe o anomalie.
   Iată câteva exemple despre cât de diferit gândesc oamenii despre ei înşişi:
   A. Până la urmă, cred că am fost foarte norocos, atât în carieră, cât şi în viaţa personală. Nu mi-am pierdut niciodată locul de muncă, iar acum sunt propriul meu patron; în mod surprinzător, munca pare să te înalţe întotdeauna. Viaţa mea personală a fost mai puţin lină şi, deşi am avut multe regrete, în special în ce-i priveşte pe copii, am trăit multă bucurie. Mă bucură faptul că mă simt împlinit, îmi place munca mea, îmi face plăcere să-mi folosesc aptitudinile şi să-mi petrec timpul alături de copii.
   B. Sunt o tânără care ştie ce vrea, cum anume şi când să obţin acest lucru. M-am decis să devin specialist în fizioterapie. Am studiat şi chiar am şi ceva experienţă. Această muncă este potrivită pentru mine, iar eu sunt potrivită pentru ea. Sunt o persoană fericită, căreia îi place să-i ajute pe ceilalţi. Mă înţeleg cu toţi şi cu fiecare în parte - e o calitate a mea de care sunt mândră.
   C. Găsesc că este foarte greu să scriu despre mine, poate pentru că sunt o persoană timidă şi introvertită. Nu-mi prea place să-i las pe oameni să ştie ceea ce simt. Ştiu, de asemenea, că sunt o persoană foarte negativistă. Îmi lipseşte încrederea în mine şi, prin urmare, nu am niciodată încredere în ceea ce fac. Mi-aş dori să am o atitudine mai pozitivă în privinţa vieţii şi îmi doresc să am aptitudinea de a nu mă îngrijora şi de a fi mai relaxat.
   Persoana de la punctul A vorbeşte, în principal, despre chestiuni aflate la nivelul comportamentului şi aptitudinilor. Această persoană pare mai afectată de comportamentul altor oameni, de situaţii, de rezultatele la care ajunge. Stilul ei este...

pag. 344

   Înţelegerea scopului mai înalt

   Faptul de a înţelege care este scopul dvs. mai înalt plasează rezultatul în context şi vă oferă mai multe căi pe care să-l puteţi atinge. Dacă, de exemplu, scopul dvs. este să aveţi o formă fizică bună şi să fiţi sănătos, ţelul dvs. mai înalt ar putea fi să deveniţi o persoană care se poate juca şi se poate alătura copiilor săi, în acţiunile lor. Dacă rezultatul dorit este să ajungeţi la o înţelegere în cadrul unei întâlniri, acest lucru s-ar putea datora faptului că vă doriţi să puteţi lucra împreună în viitor. Iar dacă obiectivul dvs. este să vă deschideţi propria afacere, atunci scopul dvs. ar putea fi acela de a crea un echilibru între munca dvs. şi viaţa personală. Faptul de a vă cunoaşte scopul mai înalt vă dă o perspectivă asupra rezultatelor dorite şi vă asigură de faptul că vă menţineţi pe traiectoria a ceea ce este important din ceea ce vreţi să împliniţi.
   Un alt mod de a gândi scopul mai înalt constă în analizarea efectului pe care îl are asupra altor oameni faptul că dvs. împliniţi ceea ce doriţi. Cu toţii avem o influenţă asupra sistemelor mai mari din care facem parte - întrebarea care se pune este ce influenţă pozitivă intenţionaţi să aveţi. O altă modalitate de gândire este luarea în calcul a valorii adăugate cu care participaţi la sistemele mai mari, pentru a împlini ceea ce vă doriţi.

   Asiguraţi-vă că scopurile propuse se potrivesc cu felul dvs. de a fi şi cu persoana care vreţi să deveniţi
   Peter a obţinut un mare succes, dezvoltându-şi un stil de prezentare profesionist în cadrul unui curs de instruire. Când ceilalţi participanţi la curs au comentat cât de impresionaţi vor fi colegii lui de muncă de noile sale aptitudini, el a răspuns: "Fiţi serioşi! Dacă aş pune în aplicare aşa ceva cu echipa mea, aş părea un caraghios." Noile abilităţi nu se potriveau cu persoana care se considera Peter a fi la serviciu. Existau şanse slabe ca Peter să le pună vreodată în aplicare.

  • cartea a apărut în 2007 la editura Curtea Veche, în cadrul colecţiei Biblioterapia
  • traducător: Lucian Popescu
  • cartea cuprinde 472 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.410 kg
  • ISBN: 978-973-669-43-23-3
  • cartea a fost vizualizată de 529 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    6.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe
    8.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    19.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 250.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Tehnicile programării neuro-lingvistice"
(psihologie > NLP)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare marţi, 22 mai 2012
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar