Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Trezeşte inteligenţa corpului tău sâmbătă, 27 mai 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Trezeşte inteligenţa corpului tău

tehnici fundamentale pentru reprogramare corporală şi transformarea personalităţii
de Moshe Feldenkrais
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Trezeşte inteligenţa corpului tău Imaginea mare preţ Eu Sunt: 24,00 lei

preţ listă: 27,00 lei

reducere:
3,00 lei (11,11%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Trezeşte inteligenţa corpului tău

În interiorul corpului nostru există o inteligenţă fascinantă, al cărei scop e să ne aducă în permanenţă cel mai înalt potenţial de funcţionare şi dezvoltare. Să cunoşti legile acestei inteligenţe înseamnă să-ţi valorifici la maximum înzestrarea genetică naturală.
Personalitatea ta determină tot ce obţii în viaţă. Iar personalitatea poate fi transformată prin reprogramare corporală. Este vorba despre tehnici cu totul inovatoare, care te ajută să-ţi reproiectezi întregul destin pornind de la explorarea posturilor corporale şi impactul lor asupra stării mentale şi emoţionale.
Sănătatea, nivelul optim de energie, eliminarea durerilor, capacitatea de a învinge dificultăţile, optimismul, mentalitatea de învingător şi puterea de a obţine de la viaţă tot ce îţi doreşti sunt urmările naturale ale reprogramării corporale. Organismul tău este cu mult mai inteligent decât ţi-ai imaginat vreodată, iar cartea "Trezeşte inteligenţa corpului tău" te învaţă să descoperi acest potenţial şi să-l aduci la cote maxime.
Schimbarea stării de spirit prin atingerea cu mâinile, modelul corporal al fericirii, conştientizarea prin mişcare şi dinamizarea vitalităţii celulare sunt tehnici despre care urmează să afli citind această carte. Ai în mână o carte care-ţi va transforma personalitatea şi întreaga viaţă, aşa cum ţi-ai dorit dintotdeauna!
CUVÂNT-ÎNAINTE ... 13
INTRODUCERE ... 17

ORGANISMUL ... 31
DESPRE ÎNVĂŢARE ... 47
ASPECTELE BIOLOGICE ALE POSTURII ... 57
MODELUL CORPORAL AL ANXIETĂŢII ... 75
SĂ MAI PRIVIM O DATĂ ... 93
REALITATEA SUBIECTIVĂ Şl REALITATEA OBIECTIVĂ ... 101
CONŞTIENTIZAREA PRIN MIŞCARE ... 111
INTEGRAREA FUNCŢIONALĂ ... 149
EVIDENŢA NE SCAPĂ ... 175
PE SCURT ... 183

BIBLIOGRAFIE ... 187

pag. 38-39

   ...inversată. încetul cu încetul, tot bâjbâind şi pipăind în timp ce se deplasau încolo şi încoace pentru a-şi satisface nevoile obişnuite, au constatat că obiectele aflate la distanţă mai mare începeau să le apară normale. Pe tot parcursul experimentului subiecţii nu şi-au scos ochelarii; după câteva săptămâni totul în jur le apărea în poziţia corectă, iar ei puteau să facă orice, fără vreo atenţie specială şi fără bătaie de cap. în cele din urmă au venit din nou ninsorile, iar domnul Kohler, uitându-se pe fereastră, a văzut că fulgii de zăpadă se ridicau de la pământ şi se deplasau în sus. S-a dus afară, a întins mâinile şi a simţit zăpada căzând pe ele. După care şi-a întors palmele în sus şi, aşa cum era firesc, a simţit zăpada căzându-i în palme. După doar câteva încercări a văzut că zăpada nu se mai ridica, ci cădea pe pământ.
   Mai sunt şi alte exemple de experimente cu ochelari pentru inversarea imaginii. Unul, de pildă, a fost realizat în Statele Unite cu doi oameni, unul care stătea într-un scaun cu rotile şi celălalt care îl împingea, amândoi trebuind să poarte ochelarii speciali care inversau imaginea. Cel care se deplasa, împingând scaunul dintr-un loc în altul, a început după câteva ore să vadă normal şi a reuşit să se orienteze în spaţiu fără să mai orbecăie, pe când cel aşezat în scaun continua să vadă totul inversat.
   Ne întrebăm atunci: un nou-născut vede lucrurile orientate corect de la bun început sau trebuie să le atingă pentru a putea interpreta impresia primită, astfel încât să le facă să corespundă cu simţul său de control - pipăitul? în ce mă priveşte, bănuiesc că mişcarea joacă un rol important în formarea lumii mele obiective. Şi dacă bănuiala mea nu este complet greşită, este posibil ca toate fiinţele vii să aibă nevoie de mişcare pentru a-şi putea forma lumea obiectivă exterioară şi poate chiar şi pe cea interioară. Rareori stăm şi ne întrebăm dacă suntem doar materializarea adultă a programului înscris în codul nostru genetic (ADN) - şi nimic mai mult. Cei care iniţiază procesul sunt spermatozoizii. ADN-ul selectează apoi, dintr-o multitudine de alternative posibile, modificările care se potrivesc cu codul genetic. Ştim că programul nu este dus la îndeplinire dacă organismul purtător al codului genetic respectiv nu se dezvoltă.
   Naşterea şi dezvoltarea nu se produc decât în prezenţa a cel puţin unui observator sau martor - cel care dă naştere organismului. Cu toate acestea, până acum nu ştim să existe vreun organism viu în afara câmpului gravitaţional. Pe scurt, orice organism care se dezvoltă din două celule, într-un mediu care implică în mod necesar un câmp gravitaţional şi cel puţin un martor, are încorporat un program genetic. Oricât de mare ar fi efortul de imaginaţie de care am fi în stare, niciuna dintre condiţiile de mai sus nu este suficientă, de una singură, pentru a duce la apariţia unei fiinţe vii care să se poată dezvolta şi să poată ajunge la maturitate.
   Toate mamiferele au formă, schelet, muşchi, sistem nervos şi se nasc din părinţi. Oamenii se nasc în cadrul unei culturi, într-o societate umană aflată undeva pe Pământ. Pământul exercită o forţă gravitaţională care se manifestă fără întrerupere şi care nu poate fi filtrată. Este permanentă şi aceeaşi peste tot. Oasele sunt materie vie, din moment ce cresc şi se pot regenera când suferă leziuni, cu toate acestea, relativ vorbind, sunt de fapt materie inertă. Nu-şi pot schimba forma, poziţia sau configuraţia dacă muşchii nu le pun în mişcare. Există muşchi mari şi muşchi mici, muşchi striaţi şi muşchi netezi. Toţi aceştia pot doar să se contracte şi să se decontracte, adică să revină la lungimea iniţială, pregătindu-se pentru următoarea contracţie. Muşchii nu se contractă dacă nu primesc impulsurile emise de sistemul nervos care le comandă să se contracte. Acest lucru nu este întru totul adevărat, pentru că în realitate în primele faze ale dezvoltării embrionului muşchii inimii se contractă într-un ritm special, de regulă mai rapid decât al adulţilor, cu mult timp înainte ca vreo terminaţie nervoasă să ajungă la inimă. Este clar că există alt mecanism care face muşchii să se contracte.
   Sunt două categorii principale de fibre musculare: fibrele albe şi fibrele roşii. Acestea diferă nu doar prin culoare, ci şi prin timpul de menţinere a contracţiei şi prin viteza de contracţie. Muşchii se contractă pentru ca oasele să poată închide şi deschide articulaţiile şi se spune că cele două tipuri de activitate sunt contradictorii. Este de la sine înţeles că la adulţi muşchii în sine...

pag. 38-39

   ...inversată. încetul cu încetul, tot bâjbâind şi pipăind în timp ce se deplasau încolo şi încoace pentru a-şi satisface nevoile obişnuite, au constatat că obiectele aflate la distanţă mai mare începeau să le apară normale. Pe tot parcursul experimentului subiecţii nu şi-au scos ochelarii; după câteva săptămâni totul în jur le apărea în poziţia corectă, iar ei puteau să facă orice, fără vreo atenţie specială şi fără bătaie de cap. în cele din urmă au venit din nou ninsorile, iar domnul Kohler, uitându-se pe fereastră, a văzut că fulgii de zăpadă se ridicau de la pământ şi se deplasau în sus. S-a dus afară, a întins mâinile şi a simţit zăpada căzând pe ele. După care şi-a întors palmele în sus şi, aşa cum era firesc, a simţit zăpada căzându-i în palme. După doar câteva încercări a văzut că zăpada nu se mai ridica, ci cădea pe pământ.
   Mai sunt şi alte exemple de experimente cu ochelari pentru inversarea imaginii. Unul, de pildă, a fost realizat în Statele Unite cu doi oameni, unul care stătea într-un scaun cu rotile şi celălalt care îl împingea, amândoi trebuind să poarte ochelarii speciali care inversau imaginea. Cel care se deplasa, împingând scaunul dintr-un loc în altul, a început după câteva ore să vadă normal şi a reuşit să se orienteze în spaţiu fără să mai orbecăie, pe când cel aşezat în scaun continua să vadă totul inversat.
   Ne întrebăm atunci: un nou-născut vede lucrurile orientate corect de la bun început sau trebuie să le atingă pentru a putea interpreta impresia primită, astfel încât să le facă să corespundă cu simţul său de control - pipăitul? în ce mă priveşte, bănuiesc că mişcarea joacă un rol important în formarea lumii mele obiective. Şi dacă bănuiala mea nu este complet greşită, este posibil ca toate fiinţele vii să aibă nevoie de mişcare pentru a-şi putea forma lumea obiectivă exterioară şi poate chiar şi pe cea interioară. Rareori stăm şi ne întrebăm dacă suntem doar materializarea adultă a programului înscris în codul nostru genetic (ADN) - şi nimic mai mult. Cei care iniţiază procesul sunt spermatozoizii. ADN-ul selectează apoi, dintr-o multitudine de alternative posibile, modificările care se potrivesc cu codul genetic. Ştim că programul nu este dus la îndeplinire dacă organismul purtător al codului genetic respectiv nu se dezvoltă.
   Naşterea şi dezvoltarea nu se produc decât în prezenţa a cel puţin unui observator sau martor - cel care dă naştere organismului. Cu toate acestea, până acum nu ştim să existe vreun organism viu în afara câmpului gravitaţional. Pe scurt, orice organism care se dezvoltă din două celule, într-un mediu care implică în mod necesar un câmp gravitaţional şi cel puţin un martor, are încorporat un program genetic. Oricât de mare ar fi efortul de imaginaţie de care am fi în stare, niciuna dintre condiţiile de mai sus nu este suficientă, de una singură, pentru a duce la apariţia unei fiinţe vii care să se poată dezvolta şi să poată ajunge la maturitate.
   Toate mamiferele au formă, schelet, muşchi, sistem nervos şi se nasc din părinţi. Oamenii se nasc în cadrul unei culturi, într-o societate umană aflată undeva pe Pământ. Pământul exercită o forţă gravitaţională care se manifestă fără întrerupere şi care nu poate fi filtrată. Este permanentă şi aceeaşi peste tot. Oasele sunt materie vie, din moment ce cresc şi se pot regenera când suferă leziuni, cu toate acestea, relativ vorbind, sunt de fapt materie inertă. Nu-şi pot schimba forma, poziţia sau configuraţia dacă muşchii nu le pun în mişcare. Există muşchi mari şi muşchi mici, muşchi striaţi şi muşchi netezi. Toţi aceştia pot doar să se contracte şi să se decontracte, adică să revină la lungimea iniţială, pregătindu-se pentru următoarea contracţie. Muşchii nu se contractă dacă nu primesc impulsurile emise de sistemul nervos care le comandă să se contracte. Acest lucru nu este întru totul adevărat, pentru că în realitate în primele faze ale dezvoltării embrionului muşchii inimii se contractă într-un ritm special, de regulă mai rapid decât al adulţilor, cu mult timp înainte ca vreo terminaţie nervoasă să ajungă la inimă. Este clar că există alt mecanism care face muşchii să se contracte.
   Sunt două categorii principale de fibre musculare: fibrele albe şi fibrele roşii. Acestea diferă nu doar prin culoare, ci şi prin timpul de menţinere a contracţiei şi prin viteza de contracţie. Muşchii se contractă pentru ca oasele să poată închide şi deschide articulaţiile şi se spune că cele două tipuri de activitate sunt contradictorii. Este de la sine înţeles că la adulţi muşchii în sine...

pag. 101-102

   REALITATEA SUBIECTIVĂ Şl REALITATEA OBIECTIVĂ

   Cuvântul "realitate", ca atâtea alte cuvinte minunate, a fost creat pentru a satisface curiozitatea noastră constanta. Când nu avem la dispoziţie niciun mijloc de a o satisface "cu adevărat", atunci ne punem la un loc toate senzaţiile kinestezice şi le prezentam conştiinţei noastre sub forma unui cuvânt. Rostind sau chiar simţind în interiorul nostru, văzând sau auzind acest cuvânt, putem sâ ne stârnim şi deopotrivă să ne potolim curiozitatea în acelaşi mod în care am putea sâ o facem înfăptuind un act satisfăcător.
   în general, vorbim despre realitate, despre lucruri care sunt sau despre lucruri care există; nu sunt lucruri imaginate de noi şi, prin urmare, nu pot să nu existe. Cum se întâmplă de obicei în cazul cuvintelor, când vedem sau auzim sintagme sau expresii cunoscute le prindem sensul din prima, însă după ce ne gândim mai bine, începem să ne întrebăm dacă modul în care le-am înţeles este sau nu cel corect. Există lucruri imaginare? Ce înseamnă "a exista"? Există numai lucruri reale? Şi dacă da, ce înseamnă "real"? Real este doar ce explorăm cu ajutorul simţurilor? După părerea mea, nu este nevoie de prea mult efort pentru a transforma orice enunţ în ceva ambiguu, obscur sau de-a dreptul într-un pleonasm. Dicţionarul Oxford al limbii engleze defineşte cuvântul "real" ca "existând în realitate sub forma unui lucru" sau "care se produce sub forma unui fapt". Imaginaţia este un fapt, o realitate? Sau doar se presupune că este un fapt imaginat care face parte din existenţă? Se poate să vi se pară că în momentul acesta nu fac altceva decât să despic firul în patru, iar când mă angajez într-o activitate care este importantă pentru mine, chiar şi eu am impresia că despic firul în patru. Totuşi, vorbim despre o chestiune extrem de importantă, întrucât se referă la întrebări precum ce înţelegem prin a şti, ce este realitatea, ce este obiectiv şi ce nu este obiectiv. Mai cu seamă, contează toate acestea pentru mine sau pentru voi şi dacă da, în ce fel? Eu rezolv această problemă în mod satisfăcător pentru mine fiind atent la ce fac şi gândindu-mă la acţiunea pe care o presupune ceea ce fac. Rezolvarea se reduce la esenţă; şi ce aş mai putea eu afla despre gestul pe care îl numesc acţiune? Eu pot să şi simt sau să percep un astfel de lucru. Mişcarea, simţurile, emoţiile şi gândirea, toate la un loc mă fac să fiu, împreună cu lucrul de care mă ocup, cât de concret şi de real pot să mă simt. Pot să ajung la un sentiment al concretului şi mai profund descoperind cum mi s-au dezvoltat abilităţile de a mă mişca, de a percepe, de a simţi şi de a gândi şi cum au ajuns la stadiul în care pot fi folosite aşa cum mă folosesc eu de ele în prezent. Dincolo de acestea, gândirea mea se transformă într-o senzaţie prea vagă pentru a o putea împărtăşi cu cineva cu care nu pot stabili un contact senzorial sau căruia nu-i pot împărtăşi ce simt.
   Eu cred că un nou-născut este foarte puţin familiarizat cu lumea din afară. Spun că aşa cred, însă nu ştiu exact dacă lucrurile stau cu adevărat astfel. Ştiu totuşi că mi-am exprimat bănuiala, pe baze teoretice (mai corect ar fi să spun "pe baza unor speculaţii teoretice"), că organismul unui nou-născut, dacă este lăsat brusc în jos, va reacţiona contractându-şi toţi muşchii flexori, oprindu-şi respiraţia (dacă are deja), accelerându-şi pulsul şi udându-se (dacă a apucat să se usuce). Am mai spus că sunt sigur că aparatul vestibular al urechii a evoluat în asemenea grad încât, dacă nou-născuţii ar avea ghinionul să cadă din copaci, niciunul nu ar supravieţui dacă nu ar avea deja fixată în sistemul nervos reacţia la cădere. Aceasta înseamnă că o stimulare violentă a canalelor semicirculare ale urechii ar contracta corpul în cădere astfel încât el nu s-ar lovi cu ceafa de pământ, iar punctul de impact ar fi coloana vertebrală arcuită undeva în apropierea centrului de greutate. Corpul ar putea suferi un traumatism mai mult sau mai...

pag. 176-177

   ...chibrituri ne apare ca având aceeaşi dimensiune şi aceeaşi formă la orice distanţă sau în orice poziţie care permite recunoaşterea ei? Cum înghiţim? Copiii mici sunt capabili să gândească cu mult înainte de a învăţa să vorbească. Cu siguranţă, Helen Keller putea să gândească înainte de a fi învăţat să se exprime în felul ei. De multe ori, animalele au un comportament care ne face să credem că şi ele sunt capabile de gândire, chiar dacă nu ştiu să vorbească. Vorbirea şi, cu atât mai mult, cuvântul scris sau tipărit au avut un rol de o importanţă inestimabilă în dezvoltarea noastră ca specie. Mulţi cred că este comparabilă cu înzestrarea noastră genetică. Vorbirea ne pune la dispoziţie informaţiile şi abilitatea de a face lucruri pe care animalele le fac în mod instinctiv. Instinctele umane sunt la fel de slabe cum este corpul omenesc în com-paraţie cu instinctele animalelor puternice sau chiar cu cele ale animalelor slabe. Chiar şi aşa, datorită vorbirii, avem la dispoziţie experienţa gândirii. Moştenirea noastră este atât de impresionantă - creaţii artistice, cunoştinţe transmise de predecesorii noştri, comori culturale colosale care se prezintă sub forma cărţilor de matematică, muzică, poezie, literatură, istorie, ştiinţe, geometrie, anatomie şi medicină în general, fizică şi multe alte discipline, precum filosofia, lingvistica şi semantica -, încât ne este greu să decidem dacă homo sapiens este exclusiv produsul alcătuirii sale biologice sau este şi rezultatul înzestrării intelectuale pe care i-au pus-o la îndemână diferitele forme de limbaj.
   Cu toate acestea, eu susţin că pentru autocunoaştere vorbirea este o piedică formidabilă. Când este folosită în toate acele terapii care analizează psihicul oamenilor, este nevoie de ani întregi pentru a lămuri ce anume din interiorul nostru ne determină să spunem lucrurile pe care le spunem, adică exact lucrurile analizate. în procesul de autocunoaştere nu putem să ajungem la temelie dacă nu desfacem legătura dintre gândire şi vorbire. Gândirea şi vorbirea nu sunt indistincte din naştere. Pentru că petrecem mult timp învăţând să vorbim, fără să ne dăm seama am ajuns să credem în mod eronat că vorbirea şi gândirea sunt sinonime. Cuvintele sunt simboluri, nu semne grafice cum sunt cele folosite în matematică. Când spun "vreau", acest lucru poate însemna că doresc, am nevoie sau îmi lipseşte. La ce mă gândesc eu când spun "vreau"? Eu cred că îmi selectez din propria gândire doar una dintre cele câteva nuanţe ale cuvântului şi că nuanţa aleasă este cea pe care vreau să i-o comunic altei gândiri umane. Descopăr o nuanţă nouă, care pentru mine este evidentă, numai că vorbirea este un mijloc prin care nu pot comunica altcuiva decât un singur aspect al gândirii mele. Aşa că, dacă nu sunt foarte atent, pot să transmit un aspect al gândirii mele pe care nu am avut niciodată intenţia să îl comunic. în plus, s-ar putea ca interlocutorul meu să perceapă alt aspect, la care eu nu m-am gândit niciodată, cu toate că el l-a auzit foarte clar. Vedeţi aşadar cât de înşelător poate fi acest teren! Spun că vreau să fiu scriitor, însă uitându-mă la mine constat că atunci când spun "vreau" nu fac decât să arăt ce îmi lipseşte. Eu nu sunt scriitor, aceasta este doar o idee irealizabilă sau o dorinţă a mea, astfel că, atât pentru mine, cât şi pentru interlocutorul meu, limbajul meu nu este reprezentarea exactă a gândului meu, ci un simbol vag care indică un domeniu vast sau un ansamblu de idei care pot chiar să se contrazică.
   Ajunge să ne gândim la semnificaţia pe care diferite societăţi umane o atribuie unor cuvinte cum sunt Dumnezeu, adevăr, dreptate, cinste, comunism, fascism şi aşa mai departe ca să ne dăm seama că multe dintre problemele noastre au la origine obiceiul de a confunda gândirea cu vorbirea. Gândirea este o funcţie mult mai amplă, care cuprinde multe forme posibile de exprimare. Vorbirea este un eveniment în serie, întrucât cuvintele se succed în timp şi, prin natura lor, nu pot comunica gândul care poate avea nenumărate faţete. întotdeauna există mai multe moduri de a exprima o idee. Cele mai multe discuţii aprinse şi divergenţe dintre oameni izvorăsc din cauză că vorbirea este confundată cu gândirea. Aproape orice delegat care participă la o conferinţă pentru dezarmare crede că dezarmarea este de dorit, căci altfel conferinţa nu ar mai avea loc. Gândurile îmbracă forma expresiei, iar cuvintele rostite sunt atât de diverse încât nimeni nu poate recunoaşte gândurile din spatele discursurilor, pentru că aceste gânduri pot fi atât de multe încât ar fi nevoie de câteva decenii pentru a le rosti, dat fiind că vorbirea este un eveniment serial, care se produce în timp. întotdeauna m-a...

  • cartea a apărut în iunie 2014 la editura Vidia, în cadrul colecţiei Dezvoltare umană - NLP
  • traducător: Emilia Ichim
  • cartea cuprinde 192 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.170 kg
  • ISBN: 978-606-8414-31-7
  • cartea a fost vizualizată de 1762 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Trezeşte inteligenţa corpului tău"
(psihologie > NLP)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 26 mai 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar