Un lama tibetan în căutarea adevărului

   După datinile tibetane, atunci când cineva moare, este vegheat trei sau patru zile, timp în care numeroşi lamaşi sunt invitaţi să împlinească ritualurile religioase. Apoi, cu gândul virtuos de a practica dăruirea, cadavrul este ciopârţit şi dat vulturilor. După un timp, câţiva dintre vecinii noştri au dus ceea ce mai rămăsese din cadavrul mamei la vreo patruzeci de kilometri. De la mica noastră fermă puteam zări fumul focului pe care-l făcuseră ca să-şi încălzească ceaiul şi mă cuprindea tristeţea la gândul că se pregăteau să se debaraseze de rămăşiţele ei.
   Bunica din partea tatălui, care avea atunci cam şaptezeci şi cinci de ani, mă iubea foarte mult şi mă căra adesea în spate. La rândul meu o iubeam ca şi când ar fi fost adevărata mea mamă şi atâta vreme cât a trăit am făcut pentru ea tot ce mi-a stat în putere. Acest fel de relaţii intime şi sentimentale între copii, părinţi şi bunici erau foarte obişnuite în Tibet. După un timp bunica s-a îmbolnăvit atât de rău încât nu mai putea să se mişte singură, de aceea o ajutam de fiecare dată când avea nevoie. Ea susţinea că mă preferă pe mine ca să o ajut. într-o bună zi, când era culcată, a intuit că venise momentul să părăsească această lume. M-a rugat să agăţ deasupra patului ei o imagine (thanka) cu Avalokiteshvara, Domnul compasiunii, şi să pun alături de ea vase cu făină de orz prăjit (tsampa). Mi-a spus că, după moartea sa, orzul trebuie împărţit celor care ne vor trece pragul. Vorbeam cu ea şi făceam ceea ce-mi cerea când, fără dureri, a murit.
   Tatăl nostru s-a ocupat de noi cu mare grijă şi ne-a învăluit cu aceeaşi dragoste pe fiecare. Eram patru. Cel mai în vârstă dintre băieţi era cu trei ani mai mare decât mine, iar după mine au urmat o fată şi un băiat. Mai...

   ...baterilor. începând cu aceasta, provocarea devine foarte interesantă. După ce stăpâneşte acest exerciţiu, inteligenţa noastră este ceva mai dezvoltată. Apoi am studiat cele cinci agregate din care este constituită o persoană, cele şase simţuri (între care şi conştiinţa), obiectele lor şi cele optsprezece tipuri de fenomene reprezentând cele şase simţuri, cele şase obiecte respective ale lor şi cele şase conştiinţe corespunzătoare. După aceste subiecte terenul de studii putea să se deschidă mai mult şi am fost capabili să explorăm în amănunţime clasificările tuturor fenomenelor nepermanente şi permanente. Am examinat de asemenea cele două Realităţi (cea convenţională şi cea relativă) aşa cum le susţin şcolile filozofice Vaibhashika şi Sautrantika şi cele trei feluri de obiecte de cunoaştere. Aceste tipuri se referă la obiectele cunoscute printr-o percepţie directă, la cele percepute prin inferenţă (de exemplu vacuitatea, nepermanenţa şi fenomenul renaşterilor) şi, în sfârşit, la obiectele extrem de ascunse, dintre care unele pot fi cunoscute doar prin intermediul inferenţei scripturale, în timp ce altele nu pot fi cunoscute decât prin spiritul lui Buddha.
   Am studiat, de asemenea, Legea Cauzei şi a Efectului şi punctele cheie ale modului ei de funcţionare, cele şase clasificări ale cauzelor şi cele patru tipuri de efecte. Am analizat amănunţit şi în profunzime cele două feluri de relaţii şi cele patru moduri de excludere reciprocă.
   Apoi ne-am concentrat asupra clasificării entităţilor pozitive şi negative. Pe cele negative le cunoaştem datorită negaţiei, spre exemplu, spaţiul definit ca fiind "absenţa de contact obturat". Din contră, o entitate pozitivă este un fenomen care nu poate fi perceput printr-un proces de negare. Analiza noastră se făcea asupra celor două tipuri de entităţi negative, simple şi compuse, acestea din urmă împărţindu-se în patru grupe etc. E foarte important acest lucru. Programul continuă cu diferitele genuri de raţionament care utilizează consecinţa. Este vorba de metode dialectice apte să disperseze viziunile greşite.
   Cu ajutorul unui proces de raţionare ce foloseşte consecinţa, interlocutorul ajunge la o înţelegere justă a subiectului. Se mai studiază opt, apoi şaisprezece, metode de înţelegere, aflate în legătură cu raţionamentul deductiv.
   In perioada consacrată cursurilor de "subiecte grupate", multe alte materii sunt supuse analizei. Printre ele, să notăm studiul relaţiei dintre subiect şi obiect. Genurile sunt foarte variate. După ce, în timpul cursului, inteligenta ni s-a ascuţit, trecem la examinarea naturii mintii, fază de o importanţă extremă. Aşa cum există numeroase categorii de minte, putem cerceta diferitele tipuri de percepţie, împărţim mintea în două secţiuni: cea a conştiinţei şi cea a factorilor mentali. Există cincizeci şi unu de factori, ei înşişi fiind obiectul clasificărilor ulterioare. Eram extrem de atenţi la toate acestea. Făceam, de asemenea, o distincţie între diferitele moduri de conştiinţă, cum ar fi percepţiile mentale, senzoriale, conceptuale şi non-conceptuale. In plus, mintea este clasificată în cunoaştere validă şi nevalidă. Cunoaşterea validă cuprinde percepţia directă şi raţională şi fiecare dintre aceste grupe are patru subdiviziuni. Cunoaşterea nevalidă este împărţită în cinci grupe.
   După ce obţinem o anumită competenţă în examina-rea aprofundată a fenomenului "conştiinţă", un anumit număr de entităţi subtile, ascunse, sunt la rândul lor supuse analizei urmând cele trei tipuri de raţionament. Fiecare dintre ele cuprinde numeroase capitole care sunt...

   Care este natura acestei separări a fiinţelor în trei categorii? Prima noastră grijă este să obţinem senzaţii mentale şi fizice plăcute şi să evităm durerea. O aAimită persoană ne poate ajuta să ne atingem scopul; atunci o considerăm ca pe un prieten, un aliat. O protejăm şi dorim să fie mulţumită. Motivul atitudinii noastre este evident. O altă persoană este atrăgătoare fizic sau are o personalitate plăcută, contactul cu ea ne procură satisfacţii intelectuale sau fizice. Luând această persoană ca bază a fericirii noastre, ne ataşăm de ea şi o numim "prietenul, prietena mea" sau "amantul, amanta mea". Pe parcursul legăturii cu ea ajungem în situaţia în care îi declarăm: "Nu mă părăsi niciodată, tu eşti atât de importantă pentru mine încât nu voi putea suporta să trăiesc fără tine". Iată, este evident că ceea ce numim afecţiune sau sentiment, în realitate nu este decât un simplu ataşament faţă de sursa de plăceri pe care o cunoaştem. Ne comportăm la fel faţă de o posesiune materială pe care o dorim în mod special. Nu ţinem absolut deloc cont de subiectivitatea acestui prieten sau a acestei soţii. De fapt, îi tratăm ca pe nişte obiecte care ne plac. împinşi de acest comportament, împlinim numeroase acţiuni negative, acestea fiind baza celor mai multe suferinţe, ale noastre şi ale celorlalţi. Cineva, în mod intenţionat sau nu, poate să ne facă rău sau să se opună dorinţelor noastre. Atunci, lucrul acesta devine insuportabil din punct de vedere fizic sau mental, şi fiindcă ni se pare că suferim din cauza acestei persoane, vrem să o evităm sau să o eliminăm. Obiectul aversiunii noastre poate fi o persoană, familia, un grup etnic sau o rasă! Când obiectul resentimentului nostru suferă, ne bucurăm, iar când e mulţumit, nu ne convine. Să luăm exemplul unei persoane foarte urâte, dezgustătoare. Prezenţa ei ne displace şi văzând în ea motivul neplăcerii noastre, avem faţă de aceasta un sentiment de repulsie. Fiecare problemă ni se pare în permanenţă ca venind din afară. în acest context, încercând să facem faţă situaţiei, ne focalizăm pe circumstanţe exterioare incercând să evităm contactul sau să eliminam caracteristicile neplăcute ale celuilalt. Ne mâniem şi acţionăm cu răutate fie prin cuvinte, fie prin acte faţă de el. încă o dată, nu ne comportăm faţă de persoana respectivă ca faţă de o fiinţă care, la fel ca noi şi prietenii noştri, ştie ce este bucuria şi durerea, ci devine un simplu obiect faţă de care avem repulsie!
   O persoană din a treia categorie ni se pare că nu ne poate nici ajuta, nici împiedica să obţinem ceea ce dorim. Nu găsim prezenţa ei nici plăcută, nici neplăcută. Fiindcă ni se pare că nu contribuie cu nimic la confortul nostru, o ignorăm. Puţin ne pasă dacă e fericită sau dacă suferă. Ne este tot la fel de indiferentă ca şi pietrele de pe marginea drumului. Este un obiect care ne lasă total indiferenţi. O neglijăm până la uitare...
   Aceste trei atitudini sunt pur şi simplu mijloace ineficiente pentru a atinge fericirea şi a evita suferinţa. Bazate pe ignoranţa adevăratei origini a suferinţei şi naturii noastre veritabile precum şi a celorlalţi, ele provin dintr-o iluzie artificială pe care din eroare o considerăm ca fiind reală. Nu avem de ce să ne mirăm dacă ele continuă să fie zadarnice şi dau naştere doar conflictelor şi frustrărilor. Din greşeală, ne ataşăm prietenilor şi părinţilor noştri ca şi când aceştia ar fi cei care ne aduc fericirea. Suntem incapabili să vedem că este vorba doar de factorii corelativi ai propriei noastre stări mentale, care pot sau nu să participe la fericirea mentală. Dacă noi sau prietenii noştri ne...

   ...douăzeci şi cinci de secole mai înainte. A fost singura
imagine care mi-a apărut în minte şi pe care am împărtăşit-o celor doi prieteni. Citisem adesea în Scripturi descrierea decesului Iluminatului şi eram în acele momente ale emanaţiei lui Geshe Rinpoche martorii repetării acelui eveniment.
   Am rămas un moment într-o stare de vid complet.
   Dar ceea ce ni se înfăţişa nu erau decât semne exterioare şi era limpede că Geshe se afla în cel mai profund grad de meditaţie. Inimile ne băteau puternic, eram incapabili să pronunţăm un singur cuvânt. Ne-am rugat în linişte să nu ne despărţim niciodată şi ca în toate existenţele noastre să fim conduşi de un maestru atât de eminent. In acea clipă, credinţa şi convingerea că Geshe Rinpoche era perfect iluminat mi s-au confirmat, iar înţelegerea metodelor transmise de Buddhaşi mi-a apărut. Am înţeles că ei disciplinează spiritul fiinţelor de nedisciplinat care sesizează caracterul permanent al fenomenelor prin manifestarea unei aparenţe fizice supuse impermanenţei. Dacă nu pot ajuta luând forma unui Iluminat în viaţă, o fac înfăţişând moartea, o lecţie dureroasă dar magistrală. De această lecţie avem foarte mare nevoie, noi, discipolii impregnaţi de perturbări şi de viziuni false.
   Orice s-ar spune, eram precum copiii care nu pot merge singuri şi pe care mama iubitoare îi părăsise sau ca orbii fără călăuză, pierduţi într-un loc necunoscut. Acest sentiment foarte dureros ni s-a părut atunci insuportabil. In cameră domnea o linişte ieşită din comun, care arăta că Geshe era absorbit în meditaţia luminii clare. Am luat o foaie de hârtie şi un stilou şi, aproape dintr-un singur elan, am compus o rugăciune pentru ca Geshe să se întoarcă repede, pe care am intitulat-o "Acela care-i Gata să Atragă Compasiunea". Am fost surprins să descopăr, eu care compun mai curând cu efort, spontaneitatea cu care am scris această rugăciune. Fără îndoială că, gratis lui Geshe, această poezie care mi-a apărut cu uşurinţă în minte era foarte clară şi aproape fără greşeli. Am interpretat aceasta ca un semn că maestrul nostru se va reîn-toarce curând.
   Toată ziua aceea, faţa lui Geshe a păstrat o expresie de viaţă, liniştită şi fericită şi aceeaşi ambianţă continua să domnească în încăpere. Dimineaţa următoare, când am intrat în linişte, semnele că Geshe îşi părăsise corpul erau evidente, iar expresia i se modificase. Aceasta era în acord perfect cu ceea ce doream să facem, adică să efectuăm conform regulilor ultima ofrandă cuvenită unui maestru de înaltă realizare. Dacă Geshe ar fi rămas timp îndelungat în starea de lumină clară ar fi creat dificultăţi de ordin legal de nedepăşit, care ne-ar fi împiedicat să împlinim ceea ce trebuia să aibă loc. De asemenea, în ziua următoare am efectuat primele părţi ale ritualului, adică zămislirea corpului sfânt sub aspectul lui Vajrasattva, l-am spălat şi am înfăptuit celelalte ofrande. Un alt aspect mi s-a părut a fi un semn că Geshe s-a întors: în aceeaşi zi, în timp ce călugării efectuau ritualul în camera sa, copiam cu litere de imprimerie rugăciunea de reîntoarcere. După ce am terminat-o, am dus-o lamaşilor care se aflau în mijlocul ceremoniei. După o scurtă întrerupere, atunci când ne refeream la textul ritualului, am citit indicaţia că dacă o rugăciune pentru o reîntoarcere rapidă era disponibilă trebuie să fie recitată. Or, faptul că aduceam rugăciunea în acel moment precis era o simplă coincidenţă deoarece neparticipând niciodată la un astfel de ritual, nu...