Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Un palid punct albastru joi, 21 septembrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Un palid punct albastru

viziune asupra viitorului omenirii în spaţiu
de Carl Sagan
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Un palid punct albastru Imaginea mare preţ Eu Sunt: 45,00 lei

preţ listă: 49,50 lei

reducere:
4,50 lei (9,09%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Un palid punct albastru

În volumul Cosmos, astronomul Carl Sagan ne-a permis să întrezărim magnificul mister al universului, făcându-l accesibil pentru milioane de oameni de pe întreagă planetă. În Un palid punct albastru, această continuare uimitoare a Cosmosului, Sagan îşi desăvârseste călătoria revoluţionară prin spaţiu şi timp.
Făcând un periplu prin sistemul nostru solar, prin galaxia Calea Lactee şi chiar mai departe, Sagan pune cap la cap o istorie a descoperirilor astronomice, un rezumat cuprinzător al călătoriilor de explorare spaţială, şi face o trecere în revistă a vieţii: de la originile sale acvatice până la viitorul imaginar al umanităţii, în care, după ce Pământul va fi de mult înghiţit de Soare, oamenii se vor stabili pe alte planete, modelându-le peisajul.
Charisma lui Carl Sagan ca popularizator al ştiinţei se explică nu doar prin volumul prodigios al cunoştinţelor sale, ci şi prin optimismul de care dă dovadă şi prin fascinaţia pe care o simte în faţă universului. O persoană plină de imaginaţie şi un vizionar, astronomul de la Universitatea Cornell ne aprinde imaginaţia şi transformă ştiinţa într-un spectacol de zile mari. Sagan se întoarce iar şi iar la nevoia omenirii de a călători şi la curiozitatea noastră nesecată cu privire la locul pe care îl ocupăm în univers.
Rătăcitorii ... 9

Cap. 1. Suntem aici ... 18
Cap. 2. Aberaţii ale luminii ... 25
Cap. 3. Marile retrogradări ... 36
Cap. 4. Un univers ce nu este făcut pentru noi ... 53
Cap. 5. Există viaţă inteligentă pe Pământ? ... 70
Cap. 6. Triumf pentru Voyager ... 83
Cap. 7. Printre sateliţii lui Saturn ... 98
Cap. 8. Prima planetă nouă ... 112
Cap. 9. O navă americană la graniţele sistemului solar ... 124
Cap. 10. Negru sacru ... 140
Cap. 11. Luceafărul de seară şi cel de dimineaţă ... 151
Cap. 12. Când Pământul se topeşte ... 161
Cap. 13. Darul lui Apollo ... 175
Cap. 14. Explorând alte lumi şi protejând-o pe aceasta ... 184
Cap. 15. Lumea miracolelor îşi deschide porţile ... 195
Cap. 16. Urcând până la cer ... 219
Cap. 17. Violenţă interplanetară de rutină ... 241
Cap. 18. Mlaştina din Camarina ... 257
Cap. 19. Remodelarea planetelor ... 274
Cap. 20. Întuneric ... 292
Cap. 21. La cer! ... 307
Cap. 22. Tiptil prin Calea Lactee ... 318

Referinţă bibliografică ... 341
Despre autor ... 347
Mulţumiri ... 348

pag. 28-29

   Ce noroc pentru noi că Soarele, Luna, planetele şi stelele fac parte dintr-un mecanism cosmic atât de elegant configurat! Nu pare să fie o întâmplare. Au fost aşezate acolo cu un scop, în beneficiul nostru. Cine altcineva se foloseşte de ele? La ce altceva servesc?
   Iar dacă luminile din cer răsar şi apun în jurul nostru, nu este evident că ne aflăm în centrul Universului? Aceste corpuri cereşti, în mod clar înzestrate cu puteri nepământeşti - mai ales Soarele, de a cărui lumină şi căldură depindem -, se rotesc în jurul nostru asemenea curtenilor ce se ploconesc pe lângă un rege. Chiar dacă încă nu ne-am dat seama, cea mai elementară examinare a cerurilor ne dezvăluie că suntem speciali. Universul pare să fie proiectat pentru fiinţele umane. Cu greu poţi contempla aceste circumstanţe fără a fi cuprins de un fior plin de mândrie şi de consolare. Întregul Univers făcut pentru noi! Cât de importanţi trebuie să fim!
   Această demonstraţie satisfăcătoare a propriei noastre importanţe, hrănită de observaţia zilnică a cerurilor, a transformat conceptul geocentric într-un adevăr transcultural ce a ajuns să fie predat în şcoli, să fie introdus în limbaj şi să devină o parte esenţială a literaturii şi a scrierilor sacre. Disidenţii erau descurajaţi, uneori prin torturi şi prin ameninţarea morţii. Nu este de mirare că, în cea mai mare parte a istoriei umane, nimeni nu a pus la îndoială această teorie.
   Aceasta era fără îndoială perspectiva strămoşilor noştri vânători şi culegători. Marele astronom al Antichităţii, Claudiu Ptolemeu ştia, în secolul al doilea, că Pământul este o sferă, că dimensiunea acestuia este "un punct" în comparaţie cu distanţa stelelor şi a afirmat că este aşezat "exact în mijlocul cerurilor". Aristotel, Platon, Sfântul Augustin, Sfântul Toma din Aquino şi aproape toţi marii filosofi şi oameni de ştiinţă ai tuturor culturilor, de-a lungul celor 3000 de ani ce se încheie în secolul al şaptesprezecelea, au crezut în această eroare. Unii au căutat să înţeleagă în ce mod Soarele, Luna, stelele şi planetele ar putea fi atât de bine ataşate de sfere cristaline perfect transparente - marile sfere centrate, desigur, pe Pământ -, lucru care să explice mişcările complexe ale corpurilor cereşti atât de meticulos înregistrate de generaţii întregi de astronomi. Şi au reuşit: prin modificări ulterioare, ipoteza geocentrică explica în mod adecvat aspectele mişcării planetare aşa cum erau cunoscute în secolul al doilea şi în al şaisprezecelea.
   Pornind de aici, nu a fost nevoie decât de o uşoară extrapolare pentru a da naştere unei afirmaţii mult mai grandioase: aceea că "perfecţiunea" lumii ar fi incompletă fără oameni, aşa cum afirma Platon în Timaios. "Omul... este totul", scria poetul şi clericul John Donne în anul 1625. "Nu este o parte din lume, ci lumea însăşi şi, pe lângă slava lui Dumnezeu, raţiunea care explică existenţa lumii."
   Şi totuşi, indiferent câţi regi, papi, filosofi, oameni de ştiinţă şi poeţi au susţinut contrariul, Pământul s-a încăpăţânat în toate aceste milenii să descrie orbite în jurul Soarelui. Ne putem imagina un observator extraterestru riguros urmărind specia noastră în tot acest timp - văzându-ne afirmând plini de entuziasm: "Universul este creat pentru noi! Noi ne aflăm în centru! Toate lucrurile există în cinstea speciei noastre! - şi ajungând la concluzia că pretenţiile noastre sunt groteşti, aspiraţiile noastre patetice şi că aceasta trebuie să fie o planetă de idioţi.
   O astfel de judecată este totuşi prea aspră. Am făcut tot ce am putut. S-a întâmplat să existe o coincidenţă nefericită între aparenţele cotidiene şi speranţele noastre secrete. Tindem să nu fim foarte critici atunci când ne confruntăm cu dovezi care par să ne confirme prejudecăţile. Iar în acest caz nu existau foarte multe dovezi contrare.
   Au existat desigur şi câteva voci disidente care s-au putut auzi de-a lungul secolelor şi care îndemnau la umilitate şi perspectivă. În zorii ştiinţei, filosofii atomişti ai vechii Grecii şi ai vechii Rome - primii care au sugerat că materia este alcătuită din atomi - Democrit, Epicur şi adepţii lor (şi Lucreţiu, primul popularizator al ştiinţei) au proclamat în mod scandalos existenţa unei multitudini de lumi şi de forme de viaţă extraterestre, toate alcătuite din acelaşi tip de atomi...

pag. 28-29

   Ce noroc pentru noi că Soarele, Luna, planetele şi stelele fac parte dintr-un mecanism cosmic atât de elegant configurat! Nu pare să fie o întâmplare. Au fost aşezate acolo cu un scop, în beneficiul nostru. Cine altcineva se foloseşte de ele? La ce altceva servesc?
   Iar dacă luminile din cer răsar şi apun în jurul nostru, nu este evident că ne aflăm în centrul Universului? Aceste corpuri cereşti, în mod clar înzestrate cu puteri nepământeşti - mai ales Soarele, de a cărui lumină şi căldură depindem -, se rotesc în jurul nostru asemenea curtenilor ce se ploconesc pe lângă un rege. Chiar dacă încă nu ne-am dat seama, cea mai elementară examinare a cerurilor ne dezvăluie că suntem speciali. Universul pare să fie proiectat pentru fiinţele umane. Cu greu poţi contempla aceste circumstanţe fără a fi cuprins de un fior plin de mândrie şi de consolare. Întregul Univers făcut pentru noi! Cât de importanţi trebuie să fim!
   Această demonstraţie satisfăcătoare a propriei noastre importanţe, hrănită de observaţia zilnică a cerurilor, a transformat conceptul geocentric într-un adevăr transcultural ce a ajuns să fie predat în şcoli, să fie introdus în limbaj şi să devină o parte esenţială a literaturii şi a scrierilor sacre. Disidenţii erau descurajaţi, uneori prin torturi şi prin ameninţarea morţii. Nu este de mirare că, în cea mai mare parte a istoriei umane, nimeni nu a pus la îndoială această teorie.
   Aceasta era fără îndoială perspectiva strămoşilor noştri vânători şi culegători. Marele astronom al Antichităţii, Claudiu Ptolemeu ştia, în secolul al doilea, că Pământul este o sferă, că dimensiunea acestuia este "un punct" în comparaţie cu distanţa stelelor şi a afirmat că este aşezat "exact în mijlocul cerurilor". Aristotel, Platon, Sfântul Augustin, Sfântul Toma din Aquino şi aproape toţi marii filosofi şi oameni de ştiinţă ai tuturor culturilor, de-a lungul celor 3000 de ani ce se încheie în secolul al şaptesprezecelea, au crezut în această eroare. Unii au căutat să înţeleagă în ce mod Soarele, Luna, stelele şi planetele ar putea fi atât de bine ataşate de sfere cristaline perfect transparente - marile sfere centrate, desigur, pe Pământ -, lucru care să explice mişcările complexe ale corpurilor cereşti atât de meticulos înregistrate de generaţii întregi de astronomi. Şi au reuşit: prin modificări ulterioare, ipoteza geocentrică explica în mod adecvat aspectele mişcării planetare aşa cum erau cunoscute în secolul al doilea şi în al şaisprezecelea.
   Pornind de aici, nu a fost nevoie decât de o uşoară extrapolare pentru a da naştere unei afirmaţii mult mai grandioase: aceea că "perfecţiunea" lumii ar fi incompletă fără oameni, aşa cum afirma Platon în Timaios. "Omul... este totul", scria poetul şi clericul John Donne în anul 1625. "Nu este o parte din lume, ci lumea însăşi şi, pe lângă slava lui Dumnezeu, raţiunea care explică existenţa lumii."
   Şi totuşi, indiferent câţi regi, papi, filosofi, oameni de ştiinţă şi poeţi au susţinut contrariul, Pământul s-a încăpăţânat în toate aceste milenii să descrie orbite în jurul Soarelui. Ne putem imagina un observator extraterestru riguros urmărind specia noastră în tot acest timp - văzându-ne afirmând plini de entuziasm: "Universul este creat pentru noi! Noi ne aflăm în centru! Toate lucrurile există în cinstea speciei noastre! - şi ajungând la concluzia că pretenţiile noastre sunt groteşti, aspiraţiile noastre patetice şi că aceasta trebuie să fie o planetă de idioţi.
   O astfel de judecată este totuşi prea aspră. Am făcut tot ce am putut. S-a întâmplat să existe o coincidenţă nefericită între aparenţele cotidiene şi speranţele noastre secrete. Tindem să nu fim foarte critici atunci când ne confruntăm cu dovezi care par să ne confirme prejudecăţile. Iar în acest caz nu existau foarte multe dovezi contrare.
   Au existat desigur şi câteva voci disidente care s-au putut auzi de-a lungul secolelor şi care îndemnau la umilitate şi perspectivă. În zorii ştiinţei, filosofii atomişti ai vechii Grecii şi ai vechii Rome - primii care au sugerat că materia este alcătuită din atomi - Democrit, Epicur şi adepţii lor (şi Lucreţiu, primul popularizator al ştiinţei) au proclamat în mod scandalos existenţa unei multitudini de lumi şi de forme de viaţă extraterestre, toate alcătuite din acelaşi tip de atomi...

pag. 110-111

   ...de miliarde de ani s-a petrecut vreo schimbare la nivel chimic; poate că vreo combinaţie de comete căzute din cer, erupţii vulcanice şi alte evenimente tectonice, ajutate de razele cosmice, ar putea duce la congelarea hidrocarburilor lichide, transformându-le într-un solid organic complex care reflectă undele radio înapoi în spaţiu. Sau poate că la suprafaţa oceanului pluteşte ceva care reflectă undele radio. Dar hidrocarburile lichide au o densitate foarte scăzută: orice solid organic cunoscut, cu excepţia cazului în care nu este extrem de spumos, s-ar scufunda ca o piatră în mările de pe Titan.
   Dermott şi cu mine ne întremăm acum dacă, atunci când ne-am imaginat continente şi oceane pe Titan, nu am fost cumva prea cuceriţi de experienţa oferită de propria noastră lume, dacă nu am fost cumva prea şovini în gândirea noastră terestră. Terenuri brăzdate de cratere şi abundente bazine de impact acoperă ceilalţi sateliţi din sistemul lui Saturn. Dacă ne imaginăm hidrocarburi lichide acumulându-se treptat într-una din aceste lumi, nu am avea oceane globale, ci cratere uriaşe izolate umplute, deşi nu până la capăt, cu hidrocarburi lichide. Multe mări circulare de petrol, unele depăşind 160 de kilometri în diametru, ar fi presărate pe suprafaţă, dar nu vor exista valuri perceptibile stimulate de îndepărtatul Saturn şi este logic de crezut că nu vor exista nici vase, nici înotători, nici surferi, nici pescuit. Fricţiunea mareică ar trebui să fie neglijabilă, considerăm noi, într-un astfel de caz, iar orbita întinsă, eliptică a lui Titan nu ar deveni o orbită circulară. Nu putem şti cu certitudine până când nu vom obţine imagini radar sau apropiate de infraroşu ale suprafeţei. Dar poate că aceasta este rezolvarea dilemei noastre: Titan ca lume populată cu mari lacuri circulare de hidrocarburi, mai abundente la anumite longitudini decât la altele.
   Ar trebui să ne aşteptăm la o suprafaţă îngheţată, acoperită cu sedimente adânci de tolini, un ocean de hidrocarburi cu cel mult câteva insule de materie organică încrustată ivindu-se ici şi acolo, o lume brăzdată de lacuri cratere sau ceva mult mai subtil pe care încă nu îl bănuim? Aceasta nu este doar o întrebare academică, întrucât există o sondă reală proiectată pentru a ajunge pe Titan. Într-un program comun NASA/ESA, o sondă numită Cassini va fi lansată în octombrie 1997, dacă totul se va desfăşura conform planului. Cu două apropieri de Venus, una de pământ şi una de Jupiter, pentru a se propulsa cu ajutorul gravitaţiei acestora, după o călătorie de şapte ani, sonda va fi injectată în orbita lui Saturn. De fiecare dată când aparatul se va apropia de Titan, satelitul va fi examinat de o serie de instrumentem inclusiv radar. Întrucât Cassini va fi atât de apropiată de Titan, va putea rezolva multe detalii de la suprafaţa satelitului imposibil de detectat de către sistemul inovator terestru al lui Muhleman. Este de asemenea foarte probabil ca suprafaţa să poată fi văzută în spectru apropiat de infraroşu. Undeva în vara anului 2004 vom avea la îndemână hărţi ale suprafeţei ascunse a lui Titan.
   Cassini poartă de asemenea un vehicul de aterizare, numit în mod potrivit Huygens, care se va desprinde de nava principală şi va pătrunde în atmosfera lui Titan, deschizând o mare paraşută. Pachetul de instrumente va coborî încet ceaţa organică spre zona inferioară a atmosferei, traversând norii de metan. în coborârea sa, va examina chimia organică şi, dacă va supravieţui asolizării, va face acelaşi lucru şi pe suprafaţa acestei lumi.
   Nimic nu este garantat. Dar misiunea este fezabilă tehnic, sunt construite instrumente; un ansamblu impresionant de specialişti, inclusiv mulţi tineri oameni de ştiinţă europeni, muncesc din greu la acest proiect şi toate naţiunile responsabile par să fie dedicate acestui plan. Poate chiar se va transforma într-o realitate. Poate că zborul prin miliarde de kilometri de spaţiu interplanetar ne va aduce veşti, în viitorul nu foarte îndepărtat, despre punctul în care a ajuns Titan în drumul său spre viaţă.

pag. 226-227

   Pentru a merge pe Marte nu ajunge că unii dintre noi visează aceasta încă din copilărie sau că ni se pare evident scopul de explorare pe termen lung al speciei umane. Dacă este vorba să cheltuim atât de mulţi bani, cheltuiala trebuie justificată.
   Există acum alte probleme - necesităţi naţionale clare şi presante - care nu pot fi soluţionate fără cheltuieli majore; totodată, bugetul federal discreţionar s-a restrâns îngrijorător. Eliminarea otrăvurilor chimice şi radioactive, eficienţa energetică, găsirea de alternative la combustibilii fosili, scăderea ratei de inovaţie tehnologică, colapsul infrastructurii urbane, epidemia de SIDA, o combinaţie diabolică de cancere, numărul mare al celor fără adăpost, malnutriţia, mortalitatea infantilă, educaţia, locurile de muncă, asistenţa medicală - lista este dureros de lungă. A le ignora înseamnă să pui în pericol bunăstarea naţiunii. Cu o dilemă similară se confruntă toate naţiunile cu programe spaţiale.
   Pentru a rezolva aproape oricare dintre aceste probleme ar fi nevoie de sute de miliarde de dolari, poate mai mult. Refacerea infrastructurii va costa câteva trilioane de dolari. Alternativele la o economie bazată pe combustibili fosili reprezintă evident o investiţie globală de multe trilioane de dolari, dacă o putem face. Ni se spune uneori că proiectele acestea depăşesc capacitatea noastră de plată. Şi atunci cum să ne permitem să mergem pe Marte?
   Dacă fondurile discreţionare din bugetul federal al SUA (sau al celorlalte naţiuni cu programe spaţiale) ar fi cu 20 de procente mai mari, probabil că nu aş avea atâtea reţineri să susţin trimiterea de oameni pe Marte. Dacă ar fi cu 20 de procente mai mici, cred că nici cel mai entuziast adept al spaţiului nu ar pleda pentru o astfel de misiune. Există, fără îndoială, o limită dincolo de care economia naţională este într-o stare atât de jalnică, încât devine imoral să trimiţi oameni pe Marte. Problema este unde tragem linia. Este clar că o astfel de linie există şi fiecare participant la aceste dezbateri trebuie să specifice unde să fie trasă linia, ce procent din produsul naţional brut alocat spaţiului este prea mult. Mi-ar plăcea să se procedeze la fel şi cu "apărarea".
   Sondajele de opinie arată că mulţi americani cred că bugetul NASA este aproape egal cu bugetul apărării. În realitate, întregul buget al NASA, incluzând misiunile umane şi robotizate şi aeronautica, este de circa 5 procente din bugetul apărării al SUA. Sub ce limită a cheltuielilor pentru apărare devine vulnerabilă ţara? Şi chiar dacă bugetul NASA ar fi complet anulat, am strânge oare sumele necesare rezolvării problemelor noastre naţionale?
   În general, zborul spaţial cu echipaj uman - ca să nu mai vorbim despre expediţiile pe Marte - ar fi cu mult mai lesne de susţinut dacă, la fel ca în argumentele din secolul al paisprezecelea aparţinând lui Columb şi lui Henric Navigatorul, s-ar întrezări vreun profit. S-au avansat o serie de argumente. Condiţiile de vid înaintat, gravitaţie scăzută, sau radiaţie intensă din spaţiul din apropierea Pământului ar putea fi utilizate, s-a spus, în beneficiu comercial. Orice propuneri de acest gen trebuie confruntate cu întrebarea: nu s-ar putea fabrica aici, pe Pământ, produse comparabile sau mai bune, dacă fondurile disponibile ar fi echivalente cu cele alocate programului spaţial? Judecând după cât de puţini bani sunt dispuse companiile să investească în astfel de tehnologii - cu excepţia celor consacraţi construirii rachetelor şi navelor spaţiale propriu-zise - perspectivele, cel puţin în prezent, nu par foarte promiţătoare.
   Ideea că materiale rare ar putea fi disponibile altundeva este temperată de costurile mari ale transportului. Din câte ştim, pe Titan s-ar putea să existe oceane de petrol, dar transportul lui pe Pământ...

pag. 328-329

   Alte comunităţi poate că vor considera strategia aceasta o slăbiciune. Planetele sunt asociate cu catastrofe naturale. Planetele pot avea forme de viaţă şi inteligenţă preexistente. Planetele sunt uşor de găsit de către alte fiinţe. Este mai bine să rămânem în întuneric. Mai bine să ne răspândim pe multe lumi mici şi obscure. Mai bine să rămânem ascunşi.
   Odată ce ne vom putea trimite maşinăriile şi pe noi înşine departe de casă, departe de planete - odată ce vom intra cu adevărat în teatrul Universului -, avem toate şansele să întâlnim fenomene diferite de tot ce am văzut vreodată. Iată trei posibile exemple:
   Primul: începând de la 550 de unităţi astronomice (UA) - aproape de zece ori mai departe de Soare decât Jupiter, şi deci mult mai accesibil decât Norul Oort -, există ceva extraordinar. Aşa cum o lentilă obişnuită focalizează imagini îndepărtate, la fel face şi gravitaţia. (Efectul de lentilă gravitaţională al unor stele şi galaxii îndepărtate începe să fie acum detectat.) În cazul Soarelui, focalizarea începe la 550 UA - la numai un an depărtare, dacă am putea călători cu un procent din viteza luminii (deşi, dacă se iau în considerare efectele coroanei solare şi ale haloului de gaz ionizat din jurul Soarelui, distanţa ar putea fi mult mai mare). Acolo, semnalele radio îndepărtare sunt considerabil intensificate, amplificând orice şoaptă. Mărirea imaginilor îndepărtate ne-ar permite (cu un radiotelescop modest) să distingem un continent la distanţa celei mai apropiate stele, şi sistemul solar interior la distanţa celei mai apropiate galaxii-spirală. Dacă ai posibilitatea să cutreieri pe o sferă imaginară cu centrul în Soare şi raza egală cu distanţa focală, poţi explora Universul mărit în mod prodigios, să-l vezi cu o claritate fără precedent, să tragi cu urechea la semnalele radio ale civilizaţiilor îndepărtate, dacă există, şi să întrezăreşti evenimentele de la începuturile istoriei Universului. Alternativ, lentila poate fi folosită invers, ca să amplifice un semnal semnal al nostru foarte modest, aşa încât să poată fi auzit la distanţe imense. Există motive care să ne atragă la sute sau mii de UA depărtare. Alte civilizaţii vor avea propriile regiuni de focalizare gravitaţională, depinzând de masa şi raza stelei lor - unele puţin mai aproape, altele puţin mai departe decât a noastră. Efectul de lentilă gravitaţională poate servi drept stimulent, aşa încât civilizaţiile să exploreze regiunile aflate imediat dincolo de partea planetară a sistemelor lor solare. Al doilea: să ne gândim un moment la piticele brune, stele ipotetice, cu temperaturi foarte scăzute, considerabil mai masive decât Jupiter, dar considerabil mai puţin masive decât Soarele. Nimeni nu ştie dacă piticele brune există. Unii specialişti, folosind stele apropiate ca lentile gravitaţionale pentru a detecta prezenţa unora mai îndepărtate, pretind că au găsit dovezi ale existenţei piticelor brune. Din fracţiunea infimă a bolţii cereşti care a fost investigată cu această tehnică, se deduce existenţa unui număr enorm de pitice brune. Alţii nu sunt de acord. În anii 1950, astronomul Harlow Shapley, de la Harvard, a sugerat că piticele brune - numite de el "stele liliputane" - ar fi locuite. El a descris suprafeţele lor ca fiind calde asemeni unei zile de iunie la Cambridge, şi cu întinderi vaste. Ar fi stele pe care oamenii pot supravieţui şi le pot explora.
   Al treilea: fizicienii B.J. Carr şi Stephen Hawking, de la Universitatea Cambridge, au arătat că fluctuaţiile de densitate ale materiei în stadiile timpurii ale Universului au putut să genereze o mare diversitate de mici găuri negre. Găurile negre primordiale - dacă ele există - se dezintegrează emiţând radiaţii în spaţiu, o consecinţă a legilor mecanicii cuantice. Cu cât o gaură neagră are masa mai mică, cu atât mai repede se va disipa. Orice gaură neagră primordială aflată în prezent în stadiul final de dezintegrare, trebuie să aibă o masă aproximativ egală cu a unui munte. Toate cele mai mici au dispărut deja. Deoarece abundenţa - ca să nu mai vorbim de existenţa - găurilor negre primordiale depinde de ce s-a întâmplat în primele momente de după Big Bang, nimeni nu poate fi sigur că astfel de obiecte vor fi descoperite; evident, nu putem fi siguri că există vreuna în apropiere. Nu s-au fixat limite superioare foarte restrictive...

  • cartea a apărut în iunie 2016 la editura Herald, în cadrul colecţiei Mathesis
  • traducător: Walter Fotescu
  • Titlu original: Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space
  • cartea cuprinde 352 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.340 kg
  • ISBN: 978-973-111-597-9
  • cartea a fost vizualizată de 666 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Un palid punct albastru"
carţi din acelaşi domeniu cu "Un palid punct albastru"
(orientări spirituale > ştiinţă)
derulare
Invenţiile mele
Invenţiile mele
(ştiinţă)
Experimentul intenţie
Experimentul intenţie
(transformare personală, ştiinţă)
Energia spiralei
Energia spiralei
(ştiinţă, radiestezie)
Lumea sufletelor
Lumea sufletelor
(ştiinţă, mistere)
Formă - Existenţă - Spirit
Formă - Existenţă - Spirit
(ştiinţă, metafizica)
Miracolul apei
Miracolul apei
(ştiinţă)
Eul fantomă
Eul fantomă
(ştiinţă, mistere)
NASA - istoria secretă
NASA - istoria secretă
(ştiinţă, mistere)
Tesla - biografia unui geniu
Tesla - biografia unui geniu
(ştiinţă, mistere)
Salvat de lumină
Salvat de lumină
(ştiinţă, transformare personală)
Investigaţii în paranormal
Investigaţii în paranormal
(ştiinţă, mistere, experienţe paranormale)
Teoria existenţei lui Dumnezeu
Teoria existenţei lui Dumnezeu
(ştiinţă, transformare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare joi, 21 septembrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar