Un viitor pentru tineret

   ... Tinerii percep totul în exces, atracţiile şi repulsiile, entuziasmul şi revoltele; iar elanurile generoase, creatoare, sunt urmate deseori de sentimente de dezgust, de nevoia de a distruge totul, până la dorinţa de autodistrugere. Nu se poate construi nimic solid pe un teren atât de instabil. Trebuie deci ca tinerii să introducă în ei puţină măsură, puţin control, puţină armonie, pentru a deveni un pământ unde vor putea trăi plante, animale şi oameni - simbolic vorbind.
   Pentru că aceasta reprezintă trecerea de la tinereţe la vârsta adultă: trecerea de la o viaţă neorganizată, instabilă, haotică, la o viaţă bogată, plină, binefăcătoare pentru sine şi pentru ceilalţi. Aceia care îşi imaginează că a deveni adult înseamnă a-ţi pierde tinereţea, adică a părăsi tot ce face farmecul, ţâşnirea forţelor şi viaţa, se înşeală. A fi tânăr este un lucru, iar a-ţi păstra tinereţea
este altceva. Ceea ce posedă tinerii sunt forţele vii, materialele complet noi asupra cărora trebuie să lucreze în mod conştient pentru a-şi construi existenţa. Ce se va întâmpla dacă nu vor lucra? Pe măsură ce anii trec, ei îşi pierd negreşit din această vitalitate, iar dacă se lasă în voia capriciilor, a instinctelor, fără să încerce să vadă limpede ce se întâmplă şi să pună puţină ordine în ei pentru a-şi stăpâni energiile, atunci când vor ajunge la vârsta adultă se vor asemăna cu terenurile sterile, cu pământurile distruse.
   Apariţia atâtor conflicte între tineri şi adulţi vine din faptul că adulţii şi-au trăit tinereţea în mod inconştient, pasiv, fără să efectueze nici o lucrare interioară în timpul acestei perioade, iar acum se simt sărăciţi şi simt ranchiună faţă de tinerii care posedă ceea ce ei nu mai au. Cât despre tineri, văzând pe toţi aceşti adulţi atât de prozaici, de uscaţi, de ramoliţi, evident că îi critică, îşi bat joc de ei sau se revoltă, şi această
situaţie creează încet-încet nişte probleme de nerezolvat. Ei bine, eu îi sfătuiesc pe tineri să îi lase în pace pe adulţi şi să înceapă o formidabilă lucrare interioară de organizare, de control, de armonizare, pentru a reuşi şi ei să aducă ceva mai bun. Iar dacă şi-o doresc cu adevărat, vor reuşi.
   De altfel, de câţiva ani, observăm că tineretul se amestecă în afacerile publice: nişte fete şi băieţi foarte tineri se pronunţă asupra societăţii, a vieţii ţării, a evenimentelor mondiale, şi se organizează pentru ca spusele lor să aibă greutate. Este ceva nou, nu s-a mai văzut aşa ceva înainte! Da, şi este un semn al timpului. Noii curenţi care încep să se reverse în lume îşi fac loc prin intermediul tinerilor. Vom intra într-o nouă eră, era Vărsătorului, şi influenţele sale se fac deja simţite. Desigur, pentru moment asistăm la nişte manifestări, uneori dezordonate şi este normal, ele sunt nişte încercări, iar încercările sunt mereu...

   ...deseori acolo se întâlnesc mediocritatea, prostia, vidul, spaima, neliniştea. Şi aşa va fi până când nu vor rezolva această problemă esenţială: să găsească atitudinea potrivită.
   În faţa acestei Fiinţe Sublime care dirijează totul, care distribuie totul, omul trebuie să aibă o atitudine de respect, de încântare. Veţi spune: "Dar noi nu vedem această Fiinţă!" Ba da, o vedeţi: vedeţi frumuseţea naturii, armonia creaţiei, vedeţi în jurul vostru bărbaţi şi femei; dar nu vă gândiţi niciodată să urcaţi până la Autorul a tot ce vedeţi, Autorul nu există! Ei bine, ce speraţi să câştigaţi cu o asemenea atitudine? Veţi fi aruncaţi la dreapta şi la stânga de nişte forţe haotice cu care v-aţi acordat în mod inconştient.
   Atunci când dorim să obţinem o favoare de la cineva, ştim cum să îl salutăm, să ne purtăm cu el, să ne adresăm lui, dar în faţa Cerului care ne-a creat, care ne-a dat totul, nu ştim să o facem. Nici în biserici nu avem o atitudine corectă. Din punct de vedere exterior, da, desigur!... Dar în interior, în gânduri, în sentimente trebuie să găsim această atitudine pentru a obţine toate binecuvântările Cerului.
   Încercaţi acum să găsiţi atitudinea corectă faţă de Dumnezeu, să vă gândiţi la El cu respect, cu uimire şi iubire, pentru că în acel moment veţi  vibra la unison cu El, şi tot ce El posedă se va îndrepta spre voi: veţi simţi că vă luminaţi din lumina sa, că iubiţi din iubirea sa, că sunteţi liberi din libertatea sa, că vă bucuraţi din bucuria sa. Priviţi-i pe îndrăgostiţi: ei împărtăşesc aceleaşi senzaţii pentru că vibrează pe aceeaşi lungime de undă. Este o lege a fizicii. Dar oamenii nu se gândesc niciodată să aplice în domeniul spiritual legile pe care le-au descoperit în lumea fizică.
   Desigur, Creatorul nu are nevoie de iubirea sau de adoraţia voastră, Lui nu îi lipseşte nimic, El înoată în împlinire, dar voi aveţi nevoie să Îl iubiţi, fiindcă datorită acestei iubiri vă înălţaţi la lumile frumuseţii, ale luminii, ale libertăţii, care îi aparţin. Da, de aceea trebuie să aveţi un sentiment sacru faţă de această Fiinţă care a creat totul cu o asemenea inteligenţă. Sunteţi încântaţi în faţa florilor, a pietrelor preţioase, a cântecului păsărilor, în faţa frumuseţii sau inteligenţei anumitor fiinţe... Atunci, cum puteţi să nu fiţi încântaţi în faţa Celui care le-a creat? El este singurul care merită admiraţia voastră; or, tocmai El este cel neglijat, proscris.
   Religia care s-a redus încet-încet la nişte practici exterioare şi ştiinţa care a contribuit la îndepărtarea omului de sentimentul sacrului fac ca această atitudine sacră să nu fie uşor de găsit.

   ...ştiţi încă cum să vă exersaţi şi să vă dezvoltaţi voinţa. Voinţa trebuie să fie susţinută de iubire. Dacă nu iubiţi cu adevărat ceva, nu aveţi o dorinţă arzătoare să vă străduiţi să-l obţineţi, şi chiar dacă sunteţi obligaţi să o faceţi, nu veţi putea avea rezultate bune, veţi fi distraţi, neglijenţi, neîndemânatici, sau duri şi poruncitori.
   Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să vă exersaţi voinţa. Din contră, este bine să căutaţi ocaziile în care puteţi proba stăpânirea de sine, învăţând de exemplu să rezistaţi foamei, setei, căldurii, frigului, oboselii. Nu este desigur cazul să trăiţi în lipsuri, nici să deveniţi nişte yoghini, nu. Dar priviţi: în general, cel căruia îi este foame sau sete se grăbeşte să găsească imediat ceva de mâncare sau de băut, iar dacă nu găseşte imediat, se plânge, bombăne, se supără. Observaţi-vă, observaţi-i şi pe alţii, şi veţi vedea că în foarte multe ocazii oamenii nu suportă să nu-şi satisfacă imediat dorinţele şi chiar capriciile. Cum vor rezista atunci furiei, geloziei, urii, poftelor sexuale? Chiar dacă ştiu că, în anumite cazuri, ar fi mai bine să reziste, ei nu o pot face, nu s-au exersat niciodată.
   Tinerii trebuie să înceapă foarte devreme să găsească în viaţa cotidiană ocazii de a se stăpâni, de a se întări. Şi chiar voi spune, voi repeta că acestea nu trebuie să le vină din partea adulţilor. Tinerii sunt cei care trebuie să facă propriile eforturi de voinţă pentru a accepta anumite constrângeri. Desigur, părinţii, instructorii au aici rolul lor, dar mai mult un rol de a explica, pentru a-i face pe tineri să înţeleagă utilitatea strădaniilor lor. Apoi, este rândul lor să găsească cum să continue, mai târziu, pe calea stăpânirii de sine. Eu nu spun - aceasta depinde mai ales de caracterul adolescenţilor - că uneori nu sunt necesare câteva mustrări, câteva interdicţii sau dimpotrivă câteva ordine, dar întreaga educaţie trebuie să îi determine pe tineri să recunoască ei înşişi avantajele de a şti să se controleze. Această învăţare a stăpânirii de sine este esenţială pentru viitorul lor.
   Este deci necesar să vă exersaţi voinţa, dar fără să uitaţi niciodată că nu veţi reuşi să vă stăpâniţi tendinţele instinctive decât printr-o iubire pentru ceva elevat, un înalt ideal . Dar ce reprezintă un înalt ideal? Este o aspiraţie spre frumuseţe, nu numai spre frumuseţea fizică, materială, ci şi spre frumuseţea spirituală, alcătuită din puritate, din lumină, din armonie. Contemplaţi această frumuseţe, sunteţi atras de ea, şi în mod natural, spontan, fără să vă forţaţi, părăsiţi tot ce este nesănătos, obscur, dezordonat. Această iubire...

   ...această iubire ce le aducea toate binecuvântările, tot cerul, pentru câteva minute de plăcere! De ce nu încearcă să fie mai vigilenţi? De ce se lipsesc aşa de repede de aceste senzaţii atât de subtile şi poetice? S-ar spune că este prea frumos şi că ei sunt grăbiţi să termine cu poezia, cu frumuseţea.
   Unii vor spune că ar vrea să trăiască această iubire, dar nu ştiu cum. Desigur, eu îi înţeleg şi le voi spune că, pentru a gusta adevărata iubire trebuie să înceapă prin a stabili o legătură cu lumea divină, pentru că această legătură le va da adevăratul gust al lucrurilor şi chiar al iubirii. Atunci când veţi face această legătură, veţi simţi
un flux de energii superioare ce vă vor copleşi. Trebuie să căutaţi prezenţa acestor energii divine ce dau un gust delicios iubirii voastre, ca şi cum aţi comunica cu întreaga natura, cu întreg universul.
   Dar să ştiţi că iubirea voastră va fi numai reflectarea voastră înşivă. Căutaţi iubirea şi vă închipuiţi că va veni din exterior sub forma unei fiinţe care va fi exact aşa cum vă aşteptaţi: plăcută frumoasă, generoasă, răbdătoare? În timp ce voi sunteţi cârcotaşi, egoişti, colerici, iar iubirea trebuie să vi se prezinte sub forma unui înger! Ei bine, nu, şi chiar dacă aţi ţine un înger sau un arhanghel în braţe nu veţi simţi nimic din splendoarea sa, pentru că sunteţi închişi lumii divine. Eu vă repet, nu un bărbat sau o femeie vă poate aduce iubirea absolută pe care o căutaţi; nu vă poate aduce iubirea pentru că nu este decât un depozitar al ei. Izvorul, cel care răspândeşte iubirea este Divinitatea, şi dacă nu vă legaţi la ea nu veţi cunoaşte adevărata iubire. Iubirea reprezintă o calitate a vieţii divine, de aceea veţi întâlni iubirea numai dacă veţi reuşi să faceţi să curgă această viaţă în voi, o viaţă purificată, iluminată prin practicarea virtuţilor.
   Desigur, atunci când vă prezint aceste idei, eu ştiu foarte bine că nu le veţi înţelege şi nu le veţi împlini imediat în viaţa voastră. Este greu, atunci când eşti tânăr, să admiţi această viziune a lucrurilor, cu atât mai greu cu cât nici familia, nici şcoala, nici societatea nu vă instruiesc în acest sens. Câteodată într-un poem, într-un roman sau un film, găsiţi evocarea unei iubiri excepţionale, dar este atât de rar! Şi chiar dacă sunteţi încântaţi, nu credeţi că ar fi posibil să o realizaţi în viaţa voastră, aceasta rămânând în domeniul poeziei şi al visului. Ei bine, nu, este realizabil. Poate nu imediat, dar cu timpul este realizabil. Esenţialul este însă să păstraţi cu preţiozitate această idee în voi, ca o lumină spre care trebuie să indeţi, cu convingerea că, oricare ar fi experienţele trăite, trebuie să vă apropiaţi de această lumină.