Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Viaţa de după moarte joi, 21 septembrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Viaţa de după moarte

relatări despre fenomene paranormale şi experienţe la limita morţii
de Patricia Pearson
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Viaţa de după moarte Imaginea mare preţ Eu Sunt: 29,00 lei

preţ listă: 29,95 lei

reducere:
0,95 lei (3,17%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Viaţa de după moarte

Mesaje de la cei disparuti, viziuni supranaturale, presimtirea mortii cuiva drag... Multi oameni traiesc asemenea experiente care le schimba complet viziunea asupra lumii si vietii. Dupa disparitia tatalui si a surorii sale, jurnalista Patricia Pearson a inceput sa investigheze experientele legate de moarte. A discutat cu oameni care au pierdut pe cineva apropiat sau care au fost ei insisi la un pas de moarte, cu medici si asistente din spitale si din centre de ingrijiri paliative, cu cercetatori care cred sau nu in fenomenele paranormale. Cartea sa contine numeroase relatari despre mesaje de dincolo de moarte sau ale celor aflati in pragul mortii, dar si despre experientele celor care "s-au intors" dupa ce au fost in moarte clinica. Profunde si adesea cutremuratoare, povestile Patriciei Pearson modifica radical imaginea noastra despre esenta vietii si a mortii.
1. O viziune neaşteptată ... 9
2. Ce văd muribunzii. Fenomenul conştientizării apropierii morţii ... 29
3. Semnale şi unde. Experienţe stranii în clipa morţii ... 56
4. Tatăl astral. Fenomenul unei prezenţe resimţite ... 95
5. Linişteşte-te. Cum îşi găsesc muribunzii pacea ... 130
6. Mai profund. Unde se duc cei care mor? ... 155
7. Dincolo de hotarul magic ... 204

Mulţumiri ... 221
Note ... 223
Bibliografie ... 247
Index ... 253

pag. 10-11

   În sînul familiilor, atenţia oamenilor se îndreaptă spre situaţiile de criză - iar în 2008, la începutul primăverii, toţi eram şocaţi din cauza stării surorii mele, Katharine. Ea, şi nu tata, era cea care se confrunta cu moartea. Katharine cea plină de viaţă, o femeie deosebit de plăcută - mamă, soră şi iubită -, suferea acum, torturată de răspîndirea rapidă a unui cancer mamar metastatic. Soarta lui Katharine devenise "realitatea extremă" a întregii familii, după cum se exprimase cîndva Virginia Woolf'.
   Tata şi-a jucat rolul în cel mai neaşteptat mod.
   - Rachel, a spus mama scuturînd umărul moale al nepoatei care dormea la etaj, în camera de oaspeţi. Rachel.
   Nepoata mea a deschis ochii, a observat o anumită expresie pe chipul mamei - vulnerabilitatea din înfăţişarea bătrînei doamne - care a adus-o brusc în stare de trezie.
   - Bunicul nu se mai trezeşte.
   În acea dimineaţă am primit cu toţii un telefon, vestea năucitoare şi incredibilă pe care mama, alături de Rachel, care stătea lîngă ea uluită, a comunicat-o întregii familii. Dar Katharine, care era în Montreal, la o distanţă de 160 de kilometri est de părinţii mei, a primit mesajul într-un alt mod.
   "În noaptea în care a murit tata", avea să le spună după cîteva săptămîni celor veniţi la slujba de comemorare, "am avut o experienţă spirituală ieşită din comun". Vă rog să luaţi aminte că sora mea nu avea înclinaţie spre experienţe spirituale. în schimb, ştia prea bine ce înseamnă stresul, ca mamă singură cu doi băieţi adolescenţi. Şi îi plăcea mult să rîdă. Să facă orice fel de sport - era extrem de atrasă de activităţile fizice. Avea o inteligenţă fantastică, vorbea fluent trei limbi străine. Dar, în general, lui Dumnezeu nu-i prea dăduse atenţie.
   "Era în jurul orei patru şi jumătate dimineaţa", povestea ea despre ce se întîmplase în noaptea aceea, "iar eu, ca de obicei, nu puteam dormi, cînd deodată a început această extraordinară experienţă spirituală. În următoarele două ore n-am simţit decît o bucurie vindecătoare". Sora mea Katharine emana o anumită lumină, avea o expresie radioasă, o muzicalitate a vocii care i-a amuţit pe toţi cei prezenţi în biserică - atei, agnostici sau credincioşi. S-a sprijinit cu grijă de pupitru, hotărîtă să-şi păstreze graţia, deşi stadiul terminal al bolii îi periclita simţul echilibrului. "Am simţit cum nişte mîini îmi atingeau capul şi am avut succesiv mai multe viziuni ale unui viitor fericit."
   Înainte de a fi primit telefonul şi vestea despre moartea tatei, Katharine îi descrisese fiului ei mai mare, pe cînd îl ducea la liceu, această experienţă stranie şi minunată pe care o avusese înainte de răsăritul soarelui. A scris despre asta şi în jurnalul ei: "M-am întrebat dacă avea vreo legătură cu faptul că oamenii se roagă pentru mine. Şi apoi m-am gîndit la tata, cum ridica sprinceana şi mă necăjea că sînt înfumurată". Pînă a doua zi, nu a ştiut să interpreteze acea undă puternică de energie şi bucurie pe care o simţise în dormitor. "Acum ştiu că era tata", le-a spus ea celor veniţi la comemorare. Le-a spus-o din toată inima, fără respectul cuvenit ştiinţei şi raţiunii, fără a avea răbdare să le mai dea explicaţiile obişnuite: "Poate veţi crede că sînt nebună, dar"... Nimic din toate astea. "Profund, cu smerenie, mă simt binecuvîntată şi iubită", a spus ea simplu, după care s-a aşezat.
   Un tată astral. Care e acolo, şi totuşi nu e acolo. Iubirea revărsîndu-se nevăzută. Un fel de însoţitor blajin, a cărui îmbrăţişare este uşoară, dar profund mişcătoare.

   **

   În familia noastră nu sîntem obişnuiţi să întîlnim fantome. La 19 martie, cînd am ajuns la casa părinţilor mei, la o zi după moartea tatei, am auzit pentru prima oară despre viziunea Katharinei şi m-am prăbuşit pe podeaua mochetată a coridorului, tîrîndu-mă pe lîngă dulapul de haine, în pragul unei crize de rîs isteric. Reacţia mea nu era atît una batjocoritoare, pe cît era o formă de abandon. Realitatea vibra, năucitoare; era cît pe ce să se facă praf.

pag. 10-11

   În sînul familiilor, atenţia oamenilor se îndreaptă spre situaţiile de criză - iar în 2008, la începutul primăverii, toţi eram şocaţi din cauza stării surorii mele, Katharine. Ea, şi nu tata, era cea care se confrunta cu moartea. Katharine cea plină de viaţă, o femeie deosebit de plăcută - mamă, soră şi iubită -, suferea acum, torturată de răspîndirea rapidă a unui cancer mamar metastatic. Soarta lui Katharine devenise "realitatea extremă" a întregii familii, după cum se exprimase cîndva Virginia Woolf'.
   Tata şi-a jucat rolul în cel mai neaşteptat mod.
   - Rachel, a spus mama scuturînd umărul moale al nepoatei care dormea la etaj, în camera de oaspeţi. Rachel.
   Nepoata mea a deschis ochii, a observat o anumită expresie pe chipul mamei - vulnerabilitatea din înfăţişarea bătrînei doamne - care a adus-o brusc în stare de trezie.
   - Bunicul nu se mai trezeşte.
   În acea dimineaţă am primit cu toţii un telefon, vestea năucitoare şi incredibilă pe care mama, alături de Rachel, care stătea lîngă ea uluită, a comunicat-o întregii familii. Dar Katharine, care era în Montreal, la o distanţă de 160 de kilometri est de părinţii mei, a primit mesajul într-un alt mod.
   "În noaptea în care a murit tata", avea să le spună după cîteva săptămîni celor veniţi la slujba de comemorare, "am avut o experienţă spirituală ieşită din comun". Vă rog să luaţi aminte că sora mea nu avea înclinaţie spre experienţe spirituale. în schimb, ştia prea bine ce înseamnă stresul, ca mamă singură cu doi băieţi adolescenţi. Şi îi plăcea mult să rîdă. Să facă orice fel de sport - era extrem de atrasă de activităţile fizice. Avea o inteligenţă fantastică, vorbea fluent trei limbi străine. Dar, în general, lui Dumnezeu nu-i prea dăduse atenţie.
   "Era în jurul orei patru şi jumătate dimineaţa", povestea ea despre ce se întîmplase în noaptea aceea, "iar eu, ca de obicei, nu puteam dormi, cînd deodată a început această extraordinară experienţă spirituală. În următoarele două ore n-am simţit decît o bucurie vindecătoare". Sora mea Katharine emana o anumită lumină, avea o expresie radioasă, o muzicalitate a vocii care i-a amuţit pe toţi cei prezenţi în biserică - atei, agnostici sau credincioşi. S-a sprijinit cu grijă de pupitru, hotărîtă să-şi păstreze graţia, deşi stadiul terminal al bolii îi periclita simţul echilibrului. "Am simţit cum nişte mîini îmi atingeau capul şi am avut succesiv mai multe viziuni ale unui viitor fericit."
   Înainte de a fi primit telefonul şi vestea despre moartea tatei, Katharine îi descrisese fiului ei mai mare, pe cînd îl ducea la liceu, această experienţă stranie şi minunată pe care o avusese înainte de răsăritul soarelui. A scris despre asta şi în jurnalul ei: "M-am întrebat dacă avea vreo legătură cu faptul că oamenii se roagă pentru mine. Şi apoi m-am gîndit la tata, cum ridica sprinceana şi mă necăjea că sînt înfumurată". Pînă a doua zi, nu a ştiut să interpreteze acea undă puternică de energie şi bucurie pe care o simţise în dormitor. "Acum ştiu că era tata", le-a spus ea celor veniţi la comemorare. Le-a spus-o din toată inima, fără respectul cuvenit ştiinţei şi raţiunii, fără a avea răbdare să le mai dea explicaţiile obişnuite: "Poate veţi crede că sînt nebună, dar"... Nimic din toate astea. "Profund, cu smerenie, mă simt binecuvîntată şi iubită", a spus ea simplu, după care s-a aşezat.
   Un tată astral. Care e acolo, şi totuşi nu e acolo. Iubirea revărsîndu-se nevăzută. Un fel de însoţitor blajin, a cărui îmbrăţişare este uşoară, dar profund mişcătoare.

   **

   În familia noastră nu sîntem obişnuiţi să întîlnim fantome. La 19 martie, cînd am ajuns la casa părinţilor mei, la o zi după moartea tatei, am auzit pentru prima oară despre viziunea Katharinei şi m-am prăbuşit pe podeaua mochetată a coridorului, tîrîndu-mă pe lîngă dulapul de haine, în pragul unei crize de rîs isteric. Reacţia mea nu era atît una batjocoritoare, pe cît era o formă de abandon. Realitatea vibra, năucitoare; era cît pe ce să se facă praf.

pag. 92-93

   După cum s-a exprimat Joachim Krueger de la Universitatea Brown, unul dintre referenţii studiului lui Bem: "Opinia mea personală e că este ridicol şi nu poate fi adevărat. Urmărirea metodologiei şi a concepţiei experimentului este prima linie de atac. Dar, sincer să fiu, nu am observat nimic. Totul pare să fie în ordine".
   Bem a făcut teste pentru a identifica trăsăturile de personalitate ale celor care au înregistrat rezultate deosebite în cadrul acestor experimente. Două aspecte i-au atras atenţia. Unul era că cei mai buni au avut punctaje mari la trăsătura cunoscută drept extraversiune. Asemenea oameni au tendinţa de a căuta stimuli, scrutînd mediul fără încetare. Poate că, a speculat el, ei erau mai predispuşi să recepteze semnale îndepărtate sau obscure. Celălalt element observat de Bem a fost că oamenii care au avut rezultate bune la testele de precogniţie aveau şi tendinţa de a prelucra foarte rapid datele subliminale. După cum specula Bem, ambele trăsături ar fi conferit un avantaj evolutiv considerabil, cu atît mai mult dacă oamenii ar putea să observe semnele dincolo de spaţiu şi timp. "Abilitatea de a anticipa şi de a evita astfel pericolul conferă un evident avantaj evolutiv, care ar fi sporit în mare măsură de abilitatea de a anticipa pericolul în mod precognitiv", scria el72. "Tocmai acest raţionament ne-a motivat experimentul cu privire la evitarea precognitivă a stimulilor negativi. În mod similar, posibilitatea ca o abilitate precognitivă evoluată să anticipeze oportunităţile de natură sexuală ne-a motivat experimentul cu privire la detectarea precognitivă a stimulilor erotici."
   Bem a pornit de la observaţiile psihologului Hans Eysenck, care susţinea că "parapsihologia ar putea fi o formă primitivă de percepţie care precedă dezvoltările corticale apărute în cursul evoluţiei". Dacă aşa stau lucrurile, scria el, evoluţia ulterioară a "stimulării corticale ar putea să suprime funcţionarea proceselor parapsihologice. Pentru că extravertiţii au un nivel de stimulare corticală inferior introvertiţilor, acesta este un alt motiv [în afară de înclinaţiile crescute spre căutarea stimulilor] care poate prezice faptul că vor înregistra rezultate bune la testele parapsihologice".
   Chiar şi cînd include parapsihologia, întreaga psihologie evolutivă este pur speculativă.
   Recent, s-au desfăşurat şi experimente privind presentimentele, prin măsurarea reacţiei sistemului nervos faţă de stimuli - de exemplu, un chip înspăimîntător. În experimentele clasice, faţa ar putea declanşa o reacţie fiziologică, de pildă modificarea temperaturii pielii (înroşirea sau paloarea) sau accelerarea bătăilor inimii. Dar în aceste experimente asemenea reacţii s-au declanşat cu cîteva secunde înainte de apariţia efectivă a chipului înspăimîntător. Studiile efectuate de biologul spaniol Fernando Alvarez din Sevilia au descoperit că cintezele bengaleze dau semne de alertă cu pînă la nouă secunde înainte ca pe monitoarele video plasate lîngă coliviile lor să fi apărut un şarpe ce părea să se apropie de ele. Alte experimente legate de presentimente se desfăşoară peste tot în lume, analizînd (în ordine aleatorie) studenţi, rîme, cinteze australiene zebrate şi practicanţi ai meditaţiei zen.
   În 2012, Mia Mossbridge, specialist în neuroştiinţe la Northwestern University, şi colegii săi au publicat în revista Frontiers in Perception Science un articol care concluziona că, atunci cînd erau revizuite cu atenţie, unele studii datînd din 1978 demonstrau o incidenţă mică, dar semnificativă din punct de vedere statistic a precogniţiei în experimentele fără vicii metodologice. Înainte de a fi de acord cu publicarea articolului scris de Mossbridge, unul dintre cei ce revizuiau materialele care aveau să apară în revistă a cerut să fie introdus un rînd care preciza că fenomenul respectiv se datora unor procese fizice naturale, chiar dacă deocamdată acestea nu erau identificate, mi-a spus Mossbridge. Aceasta este probabil versiunea materialist-ştiinţifică a obligaţiei de a te înclina în faţa celor care deţin puterea, adăugind sau rostind printre dinţi: "Slăvit fie Dumnezeu! ". E inutil. Nu avem nici un motiv să presupunem că presentimentele ar fi altceva decît un proces fizic natural, un proces pe care pur şi simplu nu-l înţelegem.
   Sperăm ca, într-o bună zi, acest gen de cercetări să explice premoniţiile şi presentimentele pe care oamenii şi animalele le au...

pag. 174-175

   În timp ce persoanele îndoliate ar putea fi jenate ori s-ar putea îndoi de sine din cauza experienţelor telepatice şi a întîlnirilor cu anumite prezenţe resimţite, oamenii care au experienţe la limita morţii sînt impulsionaţi - de intensitatea copleşitoare a experienţelor trăite - să se distanţeze de biserica la care merg, de profesia lor, uneori şi de partenerii de viaţă. Vieţile lor sînt pur şi simplu întoarse pe dos, iar societatea nu ştie cum să reacţioneze. Erau nişte oameni cu totul obişnuiţi, care-şi vedeau de treabă, indiferent de activitatea lor. Un chimist care lucra într-un laborator, un adolescent plecat într-o excursie, un veteran din războiul din Vietnam care urma un tratament pentru cancer pulmonar - nici unul nu se aştepta cîtuşi de puţin la ce avea să urmeze, asemenea personajelor nevinovate din filmele de groază. Viaţa lor decurgea normal, şi dintr-odată a urmat lovitura: lumea lor s-a schimbat radical şi irevocabil. Doar că nu i-a atacat vreun monstru, ci ceva care-l prevesteşte pe Dumnezeu.
   Timp de cîteva zile după ce s-a înecat, David Bennett a continuat să fie complet răvăşit. Îşi dezvoltase un fel de sinestezie, o afecţiune neobişnuită a percepţiei întîlnită la un număr mic de persoane, care face ca simţurile să se inverseze, astfel încît omul poate "vedea" muzica sau poate "auzi" cuvintele ca pe nişte culori. Pentru Bennett, efectul a fost complet derutant.
   Puteam să văd energia vitală din preajma mea. Toate plantele şi pietrele de pe straturi aveau înjur o aură luminoasă. Le puteam pipăi şi atinge, fără ca mîinile mele să le atingă fizic. Creierul meu de inginer tot încerca să înţeleagă. Cum e posibil aşa ceva? Auzeam ritmuri, note.
   Experienţa percepţiei ascuţite şi mixte este des întîlnită în rîndul persoanelor care au avut experienţe la limita morţii sau alte experienţe ale numinosului. Jurnalista Maureen Seaberg din New York, care a avut toată viaţa sinestezie, percepe alfabetul ca pe o secvenţă de culori luminescente, numindu-l "mahmureala lui Dumnezeu". Deşi s-a născut cu sinestezie, precum violonistul Itzhak Perlman şi, probabil, romancierul Vladimir Nabokov, Seaberg simte că această capacitate are un caracter transcendent şi a găsit referinţe la ea în străvechile texte religioase. De exemplu, în Vechiul Testament există aluzii la percepţii senzoriale inversate. Cînd Moise a urcat pe muntele Sinai pentru a primi cele zece porunci, prezenţa lui Dumnezeu a afectat mulţimea adunată dedesubt: "Tot poporul vedea glasul şi tot poporul auzea viziunile". Acesta este un fragment ciudat din Scripturi, dacă intenţia nu a fost să descrie literal o stare colectivă de sinestezie.
   Şi în Noul Testament se vorbeşte despre conferirea spirituală a cunoaşterii subite pe care Jayne Smith a descris-o vorbind despre experienţa sa la limita morţii. Urmează un fragment din Faptele Sfinţilor Apostoli:
   Şi cînd a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, iară de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vînt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sflnt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi... Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicînd unul către altul: Ce va să fie aceasta? (Fapte 2.1-4,12).
   Jurnalista Maria Coffey a descoperit o relatare interesantă referitoare la înţelegerea de către oameni a unor limbi necunoscute lor. În 1985, alpinistul mexican Carlos Carsolio urca pe Nanga Parbat cu o echipă de polonezi, încercînd să escaladeze versantul sudic al flancului Rupal, cel mai mare perete montan din lume. Condiţiile erau îngrozitoare; ningea viscolit, atît de des încît adeseori oamenii se pierdeau din ochi. în timpul ascensiunii, comunicau prin staţii de emisie-recepţie, iar conversaţiile erau înregistrate de cei din tabăra principală. Înainte de a ajunge în vîrful peretelui,...

pag. 217-218

   În liniştea întunecoasă şi familiară a cabanei, mi-am abandonat cugetările reci şi defensive şi detaşarea de jurnalistă şi m-am gîndit cu inima deschisă la sora mea. Oare nu venise la mine? Atunci cînd, la cîteva săptămîni după ce murise, stînd întinsă pe pat şi, îndurerată şi confuză, i-am cerut să-mi dea un semn că era bine, am găsit o floare de un roz viu - nu un boboc, ci o floare imensă, înflorită rapid - pe o plantă de mult uscată din hol. Cînd am rugat-o să vină la Institutul Omega, mediumul mi-a transmis detalii care mi se potriveau perfect, deşi nu am vrut să le revendic. Iar acum am auzit ciocănituri şi şoapte.
   Întindem mîinile iar şi iar, încercînd să păstrăm legătura dincolo de spaţiu şi timp. La asta reflectam în sufrageria întunecată a casei de la ţară - la această fidelitate autentică pe care mi-o arătase Katharine de cînd o pierdusem -, cînd un marker care era pe masă, lîngă laptopul meu, s-a rostogolit brusc.
   Aproape imediat, am început să mă îndoiesc că văzusem asta cu adevărat. De fapt, nu, chiar am văzut markerul rostogolindu-se, şi asta fără îndoială, fiindcă m-am speriat cînd l-am văzut. Am încercat să suflu spre el, să verific dacă avea să se rostogolească din nou. Nu era nici o adiere, dar poate că avea legătură cu modul în care respirasem? Aşa mi-am închipuit. Dar nu. După aceea nu s-a mai întîmplat nimic. Nu s-a mişcat din nou. Aşa cum nici cartea de telefoane, nici castronul cu fructe, nici vreun alt pix aflate lîngă mine nu se mişcaseră.
   Markerul acela s-a mişcat în mod clar şi cu siguranţă de-a lungul mesei, cam opt centimetri, în timp ce eu mă gîndeam la încercările constante ale surorii mele de a mă consola. îmi vine greu să accept cu mintea semnalul pe care mi 1-a transmis acest marker, tocmai pentru că sînt atît de obişnuită de cultura în care trăiesc să nu mă încred în semnificaţia lui şi sînt educată de cultura mea să mă raportez la el în mod analitic, deductiv, precum Sherlock Holmes. Îmi imaginez exasperarea afectuoasă a surorii mele - "Ce-aş putea face mai evident de atît??".
   Niciodată înainte de asta un marker nu s-a mai mişcat sub ochii mei de-a lungul mesei; niciodată nu am avut halucinaţii. Am început să reflectez la senzaţia mea bruscă de recunoştinţă autentică faţă de strădaniile ei din ultimii patru ani. Am început să cred în ea. Şi atunci markerul s-a mişcat. Totuşi, zidurile sînt prea înalte. Scepticismul culturii noastre este prea mare: o stîncă dură şi inaccesibilă, îngrozitor de greu de escaladat. Bine, aveţi dreptate. Crezînd cu adevărat în permanenţa conştiinţei Katharinei, am evocat instantaneu o halucinaţie, pentru că aceasta este puterea credinţei. Înseamnă că nu mai crezusem în nimic pînă atunci? Ce altceva mai pot evoca prin puterea credinţei mele? O pădure din acadele? O infuzie nocturnă de bucurie? Sau poate un bilet cîştigător la loterie?
   Şi totuşi, dacă ar fi să accept că sora mea a comunicat cu mine, atunci trebuie să încep să meditez la locul în care este ea, la ce a mai făcut. Desigur, am încercat să aflu, dar nimic din răspunsurile ei nu-mi oferă ceea ce s-ar putea numi un anumit itinerar. Să fie pe tărîmurile Bardo? Acestea îmi sînt total străine - cultural, nu le pot înţelege. Încerc să o păstrez lîngă mine, dar ea devine totemică, asemenea unei relicve. Cum ar arăta acum? Ar fi tot cu iubitul ei, Joel? Ar avea acelaşi loc de muncă? Şi unde este acum? într-un corp nou? Să fie, oare, un bebeluş în Nicaragua, poate în China? Oare face Pilates în ceruri? A devenit oare o picătură de lumină fără formă, şi dacă da, atunci ce rost mai are exerciţiul ăsta - cum am s-o mai găsesc? Cînd scriitorul şi filosoful american Ken Wilber şi-a pierdut soţia care suferea de cancer, în pragul morţii ea îi repeta mereu: "Promite-mi că ai să mă găseşti". Cum ne găsim unii pe alţii din nou?
   Toate aceste întrebări, atît de dureroase, fac mai uşor refuzul nostru de a răspunde. Cu doi ani în urmă, mă plimbam pe marginea falezei stîncoase a Mării Adriatice, pe o cărare pe care şi-a purtat paşii marele poet german Rainer Maria Rilke acum o sută de ani. într-o scrisoare compusă deasupra acestor stînci de calcar, el scria:
   La urma urmei, acesta este singurul tip de curaj care ni se cere: curajul de a face faţă celor mai stranii, mai neobişnuite, mai inexplicabile experienţe care ni se pot întîmpla. Faptul că oamenii au fost...

  • cartea a apărut în decembrie 2014 la editura Polirom, în cadrul colecţiei La limita cunoaşterii
  • cartea cuprinde 264 pagini în format 13.5x20cm şi o greutate de 0.205 kg
  • ISBN: 978-973-46-4808-5
  • cartea a fost vizualizată de 1346 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Viaţa de după moarte"
(orientări spirituale > transformare personală)
derulare
Noul marş
Noul marş
(transformare personală)
Dovezi referitoare la lumea de dincolo
Dovezi referitoare la lumea de dincolo
(ştiinţă, mistere, transformare personală)
Să iubeşti invizibilul - CD
Să iubeşti invizibilul - CD
(transformare personală)
Nici zen, nici psihanaliză
Nici zen, nici psihanaliză
(reflecţii, transformare personală)
Când basmele cu zâne se adeveresc
Când basmele cu zâne se adeveresc
(transformare personală)
Mindfulness: 8 paşi către fericire
Mindfulness: 8 paşi către fericire
(transformare personală)
Liniştea timpului
Liniştea timpului
(transformare personală)
Secretul tinereţii eterne
Secretul tinereţii eterne
(ştiinţă, transformare personală)
Natura realităţii personale. O carte Seth
Natura realităţii personale. O carte Seth
(channeling, transformare personală)
Ioan al Domnului
Ioan al Domnului
(transformare personală, general)
Mesajul lui Maharshi
Mesajul lui Maharshi
(transformare personală)
Calea purtătorului de lumină
Calea purtătorului de lumină
(transformare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare miercuri, 20 septembrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar