Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Viaţă fără limite vineri, 20 ianuarie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Viaţă fără limite

inspiraţie pentru o viaţă ridicol de bună
de Nick Vujicic
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Viaţă fără limite Imaginea mare preţ Eu Sunt: 29,00 lei

preţ listă: 31,00 lei

reducere:
2,00 lei (6,45%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Viaţă fără limite

Adesea simţim că viaţa este nedreaptă. Greutăţile şi împrejurările potrivnice ne pot face să ne îndoim de noi înşine şi ne aduc la disperare. Sfânta Scriptură însă ne învaţă să considerăm că pe "o mare bucurie când trecem prin felurite încercări". Este o lecţie pe care Nick Vujicic s-a luptat mulţi ani la rând să o înveţe şi căreia în cele din urmă i-a dat de capăt. Deşi, imediat după naştere, nici măcar părinţii lui nu au crezut că pentru cineva, fără mâini şi fără picioare, poate exista speranţă sau viitor ori că poate trăi o viaţă normală sau productivă, iată că viaţă lui întrece cu mult orice aşteptări.





Introducere ... 7

UNU Dacă nu ai parte de o minune, încearcă să fii o minune ... 11
DOI Fără mâini, fără picioare, fără limite ... 42
TREI Deplin încredinţat ... 62
PATRU Acceptă-te aşa perfect imperfect cum eşti ... 81
CINCI Atitudine cu altitudine ... 98
ŞASE Fără mâini, dar nu dezarmat ... 116
ŞAPTE Nu te lăsa doborât de nereuşite ... 132
OPT Din nou ascuns după tufişuri ... 145
NOUĂ Încrede-te, mai mult sau mai puţin, în alţii ... 159
ZECE Îndrăzneşte sate avânţi ... 181
UNSPREZECE Reguli ridicole ... 197
DOISPREZECE Fă din dărnicie misiunea ta ... 212

Mulţumiri ... 229
Plan individual de acţiune ... 231

pag. 16-17

   N-am cunoscut aceste detalii de la naşterea mea până pe la vârsta de 13 ani, când am început să le pun întrebări părinţilor mei despre reacţia lor iniţială faţă de faptul că m-am născut fără membre. Am avut o zi grea la şcoală, iar când i-am povestit mamei mele, a plâns cu mine. I-am spus că m-am săturat să nu am mâini şi picioare. Plângând împreună cu mine, mi-a spus că ea şi tatăl meu au ajuns să înţeleagă că Dumnezeu are un plan pentru mine, plan pe care într-o zi mi-l va dezvălui. Am continuat să le pun tot felul de întrebări, uneori doar unuia dintre ei, alteori amândurora. Pe de-o parte, căutam răspunsuri din pură curiozitate, pe de altă parte, era o reacţie la întrebările cu care eram copleşit din partea colegilor de clasă curioşi.
   La început, mi-a fost puţin teamă de ceea ce mi-ar putea spune părinţii mei şi, deoarece unele amănunte puteau fi incomode pentru ei, n-am vrut să îi pun într-o situaţie stânjenitoare. In primele noastre discuţii, părinţii mei au fost foarte atenţi la ceea ce îmi spuneau, căutând să mă protejeze. Pe măsură ce am crescut, şi pentru că devenisem mai insistent în întrebările mele, mi-au dat tot mai multe amănunte, dezvăluindu-mi treptat din sentimentele şi temerile lor, ştiind că, atât cât îmi spun, pot înţelege. Nu mi-a fost uşor, ca să nu spun mai mult, când mama mi-a povestit că nu a vrut să mă ţină în braţe după ce m-am născut. Eram deja destul de vulnerabil din cauza situaţiei în care mă găseam, însă când am auzit că propria mea mamă nu a suportat să se uite la mine, asta a fost ... ei bine, imaginează-ţi cum m-am simţit. M-a durut şi m-am simţit respins, dar apoi m-am gândit la tot ce au făcut părinţii mei pentru mine de-a lungul anilor, dovedindu-mi de nenumărate ori că mă iubesc. La vremea când am avut aceste discuţii eram suficient de matur să mă pot pune în situaţia ei. ăn afară de presimţirile pe care le avusese mama, nu au existat niciun fel de avertizări pe parcursul sarcinii că ceva nu ar fi fost în ordine. Mama mea a fost şocată şi înspăimântată de realitatea cu care a trebuit să se confrunte la naşterea mea. Cum aş fi reacţionat eu, ca părinte? Nu sunt sigur că m-aş fi descurcat la fel de bine ca părinţii mei. Le-am spus aceasta şi, în timp, discuţiile noastre au devenit mai relaxate şi mai amănunţite.
   Mă bucur că nu m-am grăbit să aflu detalii înainte de-a avea siguranţa că sunt iubit de ei. Am continuat să ne împărtăşim sentimentele şi temerile şi părinţii mei m-au ajutat să înţeleg felul în care credinţa lor i-a ajutat să înţeleagă faptul că eu sunt menit să slujesc scopului lui Dumnezeu. Am fost un copil extrem de hotărât şi, în general, optimist. Profesorii mei, alţi părinţi şi chiar persoane străine le-au spus adesea părinţilor mei că atitudinea mea era motivatoare pentru ei. In ce mă priveşte, am ajuns să înţeleg că, deşi mă confruntam cu greutăţi deloc neglijabile, mulţi oameni aveau poveri mai grele decât a mea.
   In prezent, în călătoriile mele în jurul lumii, văd adesea suferinţe incredibile, ce mă fac să fiu recunoscător pentru ceea ce am şi mai puţin preocupat de ceea ce îmi lipseşte. Am văzut copii orfani cu boli invalidante. Femei tinere forţate să intre în sclavie sexuală. Bărbaţi privaţi de libertate fiindcă sunt prea săraci ca să-şi plătească datoriile.
   Suferinţa este universală şi adesea de o cruzime greu de imaginat, dar şi în cele mai mizerabile mahalale şi după cele mai oribile tragedii am fost încurajat să întâlnesc oameni care nu doar supravieţuiesc, ci care aspiră spre ceva mai bun. Bucuria nu a fost nici într-un caz ceea ce m-aş fi aşteptat să găsesc în "Oraşul gunoiului", cea mai mizerabilă mahala la marginea oraşului Cairo din Egipt. Manshiet Nasser e o aşezare îngrămădită într-un peisaj deşertic-stâncos. Porecla nefericită, dar potrivită, şi miasma specifică acelei comunităţi se trag din faptul că majoritatea celor 50.000 de rezidenţi supravieţuiesc din strângerea deşeurilor în Cairo, pe care le cară în ciudatul aşezământ, unde scotocesc prin ele - în fiecare zi, munţi de deşeuri adunate dintr-un oraş cu 18 milioane de locuitori, în care sărmanii speră să găsească obiecte pe care să le vândă, să le recicleze sau să le folosească într-un fel sau altul.
   Printre străzi străjuite de mormane de gunoaie, coteţe de porci şi resturi puturoase, te aştepţi ea oamenii să fie copleşiţi de disperare. Cu toate acestea, în 2009, când am fost eu acolo, am găsit cu totul altceva. Oamenii din Manshiet Nasser duc o viaţă grea, fără-ndoială, dar cei pe care i-am întâlnit erau deosebit de grijulii, păreau fericiţi şi plini de credinţă. Populaţia Egiptului este musulmană în proporţie de 90 la sută. Oraşul gunoiului este singura suburbie creştină. Aproape 98 din populaţie sunt de religie creştină coptă.
   Am fost în multe dintre cele mai sărace mahalale din lume. Aceasta a fost una dintre cele mai mizerabile în ce priveşte mediul,...

pag. 16-17

   N-am cunoscut aceste detalii de la naşterea mea până pe la vârsta de 13 ani, când am început să le pun întrebări părinţilor mei despre reacţia lor iniţială faţă de faptul că m-am născut fără membre. Am avut o zi grea la şcoală, iar când i-am povestit mamei mele, a plâns cu mine. I-am spus că m-am săturat să nu am mâini şi picioare. Plângând împreună cu mine, mi-a spus că ea şi tatăl meu au ajuns să înţeleagă că Dumnezeu are un plan pentru mine, plan pe care într-o zi mi-l va dezvălui. Am continuat să le pun tot felul de întrebări, uneori doar unuia dintre ei, alteori amândurora. Pe de-o parte, căutam răspunsuri din pură curiozitate, pe de altă parte, era o reacţie la întrebările cu care eram copleşit din partea colegilor de clasă curioşi.
   La început, mi-a fost puţin teamă de ceea ce mi-ar putea spune părinţii mei şi, deoarece unele amănunte puteau fi incomode pentru ei, n-am vrut să îi pun într-o situaţie stânjenitoare. In primele noastre discuţii, părinţii mei au fost foarte atenţi la ceea ce îmi spuneau, căutând să mă protejeze. Pe măsură ce am crescut, şi pentru că devenisem mai insistent în întrebările mele, mi-au dat tot mai multe amănunte, dezvăluindu-mi treptat din sentimentele şi temerile lor, ştiind că, atât cât îmi spun, pot înţelege. Nu mi-a fost uşor, ca să nu spun mai mult, când mama mi-a povestit că nu a vrut să mă ţină în braţe după ce m-am născut. Eram deja destul de vulnerabil din cauza situaţiei în care mă găseam, însă când am auzit că propria mea mamă nu a suportat să se uite la mine, asta a fost ... ei bine, imaginează-ţi cum m-am simţit. M-a durut şi m-am simţit respins, dar apoi m-am gândit la tot ce au făcut părinţii mei pentru mine de-a lungul anilor, dovedindu-mi de nenumărate ori că mă iubesc. La vremea când am avut aceste discuţii eram suficient de matur să mă pot pune în situaţia ei. ăn afară de presimţirile pe care le avusese mama, nu au existat niciun fel de avertizări pe parcursul sarcinii că ceva nu ar fi fost în ordine. Mama mea a fost şocată şi înspăimântată de realitatea cu care a trebuit să se confrunte la naşterea mea. Cum aş fi reacţionat eu, ca părinte? Nu sunt sigur că m-aş fi descurcat la fel de bine ca părinţii mei. Le-am spus aceasta şi, în timp, discuţiile noastre au devenit mai relaxate şi mai amănunţite.
   Mă bucur că nu m-am grăbit să aflu detalii înainte de-a avea siguranţa că sunt iubit de ei. Am continuat să ne împărtăşim sentimentele şi temerile şi părinţii mei m-au ajutat să înţeleg felul în care credinţa lor i-a ajutat să înţeleagă faptul că eu sunt menit să slujesc scopului lui Dumnezeu. Am fost un copil extrem de hotărât şi, în general, optimist. Profesorii mei, alţi părinţi şi chiar persoane străine le-au spus adesea părinţilor mei că atitudinea mea era motivatoare pentru ei. In ce mă priveşte, am ajuns să înţeleg că, deşi mă confruntam cu greutăţi deloc neglijabile, mulţi oameni aveau poveri mai grele decât a mea.
   In prezent, în călătoriile mele în jurul lumii, văd adesea suferinţe incredibile, ce mă fac să fiu recunoscător pentru ceea ce am şi mai puţin preocupat de ceea ce îmi lipseşte. Am văzut copii orfani cu boli invalidante. Femei tinere forţate să intre în sclavie sexuală. Bărbaţi privaţi de libertate fiindcă sunt prea săraci ca să-şi plătească datoriile.
   Suferinţa este universală şi adesea de o cruzime greu de imaginat, dar şi în cele mai mizerabile mahalale şi după cele mai oribile tragedii am fost încurajat să întâlnesc oameni care nu doar supravieţuiesc, ci care aspiră spre ceva mai bun. Bucuria nu a fost nici într-un caz ceea ce m-aş fi aşteptat să găsesc în "Oraşul gunoiului", cea mai mizerabilă mahala la marginea oraşului Cairo din Egipt. Manshiet Nasser e o aşezare îngrămădită într-un peisaj deşertic-stâncos. Porecla nefericită, dar potrivită, şi miasma specifică acelei comunităţi se trag din faptul că majoritatea celor 50.000 de rezidenţi supravieţuiesc din strângerea deşeurilor în Cairo, pe care le cară în ciudatul aşezământ, unde scotocesc prin ele - în fiecare zi, munţi de deşeuri adunate dintr-un oraş cu 18 milioane de locuitori, în care sărmanii speră să găsească obiecte pe care să le vândă, să le recicleze sau să le folosească într-un fel sau altul.
   Printre străzi străjuite de mormane de gunoaie, coteţe de porci şi resturi puturoase, te aştepţi ea oamenii să fie copleşiţi de disperare. Cu toate acestea, în 2009, când am fost eu acolo, am găsit cu totul altceva. Oamenii din Manshiet Nasser duc o viaţă grea, fără-ndoială, dar cei pe care i-am întâlnit erau deosebit de grijulii, păreau fericiţi şi plini de credinţă. Populaţia Egiptului este musulmană în proporţie de 90 la sută. Oraşul gunoiului este singura suburbie creştină. Aproape 98 din populaţie sunt de religie creştină coptă.
   Am fost în multe dintre cele mai sărace mahalale din lume. Aceasta a fost una dintre cele mai mizerabile în ce priveşte mediul,...

pag. 98-99

   CINCI    

   Atitudine cu altitudine


   Când am fondat organizaţia care să coordoneze programul prelegerilor pe care le susţin înaintea diferitelor grupuri de oameni, am numit-o Atitudine cu altitudine, deoarece fără o atitudine potrivită nu aş fi fost niciodată capabil să mă înalţ deasupra dizabilităţilor mele, influenţând atâţia oameni.
   Ai putea fi tentat să treci cu vederea conceptul "ajustării atitudinii" din cauză că a devenit o prezenţă constantă pe afişele motivaţionale şi a diferitelor materiale de instruire. Există însă o putere reală în controlarea atitudinii, cu scopul de a contracara diferitele stări afective şi de a stopa acele comportamente ce pot reprezenta un pericol în calea trăirii unei vieţi fără limite. Psihologul şi filozoful William James, care a predat la universitatea Harvard, a afirmat că una dintre cele mai mari descoperiri ale generaţiei lui a fost conştientizarea faptului că prin schimbarea atitudinii, ne putem schimba viaţa.
   Indiferent dacă conştientizezi sau nu, tu priveşti lumea prin propriile tale perspective sau atitudini unice, bazat pe convingerile tale cu privire la ceea ce este bine sau rău, corect sau incorect, drept sau nedrept. Deciziile şi acţiunile tale se bazează pe acele atitudini, aşa că dacă felul tău de a fi nu este cel mai potrivit, ai puterea să-ţi ajustezi atitudinea şi să-ţi schimbi viaţa.
   Gândeşte-te la atitudinea ta ca la telecomanda televizorului tău. Dacă programul la care te uiţi nu pare de interes, iei telecomanda şi îl schimbi, pur şi simplu. într-un mod asemănător, dacă atitudinea ta nu aduce rezultatele scontate, ea poate fi schimbată, indiferent de problemele cu care te confrunţi.
   Linda, o profesoară de muzică, a scris şi a descris felul în care atitudinea ei uimitoare a ajutat-o să depăşească un accident din copilărie care i-ar fi putut foarte uşor ruina viaţa. Trecuse doar de clasa a patra când a fost grav rănită într-un accident de maşină. Timp de două zile şi jumătate, Linda a fost în comă, iar când şi-a recăpătat conştiinţa, nu putea nici să umble, nici să vorbească, nici să mănânce.
   Deşi medicii s-au temut că va rămâne cu leziuni ireversibile la nivelul creierului şi nu va fi niciodată în stare să vorbească sau să umble normal, mintea, vorbirea şi trupul ei şi-au revenit treptat. De fapt, singura problemă medicală cu care a rămas după acel accident cumplit este acuitatea vizuală limitată a ochiului drept.
   Linda a suferit dureri incredibile, a îndurat multe operaţii şi încă nu vede la fel de bine cu ambii ochi. Foarte uşor s-ar fi putut considera o victimă, lăsându-se copleşită de amărăciune. Dacă ar considera că viaţa a tratat-o nedrept, cine ar putea-o condamna? Dar iată care este, de fapt, atitudinea ei:
   "Uneori sunt frustrată că vederea mea nu este perfectă, scrie ea. Dar apoi îmi amintesc în ce situaţie am fost şi cum aş putea fi şi îmi dau seama că Dumnezeu m-a salvat cu un scop ca să trăiesc ca martor al lucrării Lui în viaţa mea. Vederea deficitară a ochiului meu drept îmi aminteşte că nu sunt perfectă, dar prin asta Dumnezeu mă conştientizează că depind în întregime de El în ce priveşte puterea mea. Dumnezeu a ales să-Şi arate puterea prin slăbiciunea ochiului meu; deşi sunt slabă, El este puternic."
   Linda a ales să considere că acuitatea sa vizuală imperfectă face parte din "planul perfect al lui Dumnezeu pentru viaţa mea. El mi-a schimbat atitudinea faţă de viaţă - ştiu că viaţa mea se poate sfârşi în orice clipă, aşa că încerc să trăiesc pentru El în fiecare clipă. De asemenea, încerc să impulsionez în mod pozitiv totul, încerc să-I dau tot ce am lui Dumnezeu şi oamenilor şi să fiu cu adevărat preocupat de oamenii din jurul meu."
   În loc să se lase cuprinsă de amărăciune din cauza incapacităţii sale vizuale, Linda a ales să fie mulţumitoare că poate să gândească, să vorbească, să umble şi să ducă o viaţă normală în majoritatea cazurilor.

pag. 155-156

   PRESCHIMBĂ LUMEA

   În călătoriile mele, am observat oameni în toate aceste etape de schimbare, dar mai ales în 2008, în timpul călătoriei mele în India. Am ţinut un discurs în Mumbai, cel mai mare oraş al Indiei şi al doilea oraş din lume în ce priveşte populaţia. Cunoscut în trecut sub numele de Bombay, oraşul se află pe coasta de vest a Mării Arabiei, fiind centrul financiar şi cultural al Indiei.
   Acest oraş al oamenilor putred de bogaţi, dar şi al săracilor lipiţi pământului, a ajuns cunoscut şi prin faptul că a servit drept scenă pentru Slumdog Millionaire, un film decernat cu Premiul Academiei. Deşi un film reuşit, din el răzbat doar arareori ororile din mahalalele din Mumbai şi sclavia sexuală ce înfloreşte într-un oraş dominat de hinduşi şi musulmani, cu o populaţie mică de creştini.
   Se estimează că peste o jumătate de milion de oameni sunt forţaţi să-şi vândă trupurile în Mumbai. Majoritatea sunt răpiţi din sate mici din Nepal, Bangladesh şi alte zone rurale. Multe dintre femei sunt devadasi, închinătoare ale unei zeiţe hinduse, care au fost silite să se prostitueze de către "preoţii" lor. O parte dintre persoanele care se prostituează sunt hijras, bărbaţi sterilizaţi. Ei stau îngrămădiţi în case de raport murdare, fiind siliţi să întreţină relaţii sexuale cu cel puţin patru bărbaţi pe noapte. Ei au contribuit semnificativ la răspândirea virusului HIV, în urma căruia au murit milioane de oameni.
   La un moment dat am fost dus în cartierul roşu, cunoscut sub denumirea de "Strada cuştilor" din Mumbai, pentru a vedea suferinţa celor de acolo şi pentru a le vorbi victimelor sclaviei. Fusesem invitat de reverendul K. K. Devaraj, fondatorul organizaţiei Bombay Teen Challenge, al cărui scop e'ste să salveze oamenii din sclavia sexuală şi să îi ajute să găsească o viaţă mai bună şi mai sănătoasă.
   Unchiul Dev, care conduce şi o casă pentru orfani din familii răpuse de SIDA, diverse programe de distribuire de alimente, centre medicale, o clinică HIV/SIDA şi un centru de salvare pentru "băieţi ai străzii" dependenţi de droguri, a urmărit scurtmetrajele mele şi spera că aş putea fi un agent al schimbării pentru Mumbai. El dorea să le conving pe femeile ce lucrau ca prostituate să fugă de această înrobire şi să se refugieze în corturile administrate de el. Reverendul Devaraj spune că fiecare femeie înrobită este "un suflet preţuit şi o perlă valoroasă".
   Bombay Teen Challenge are un impact atât de mare în mahalalele din Mumbai, încât proxeneţii şi proxenetele îi permit unchiului Dev şi echipei lui, care sunt creştini, să vină şi să le vorbească, deşi ei sunt hinduşi. Ei salută acea influenţa binefăcătoare pe care o exercită această organizaţie, deşi echipa de la Bombay Teen Challenge încearcă permanent să le convingă pe prostituate să-L accepte pe Cristos şi să părăsească bordelurile în schimbul unei vieţi mai bune.
   Pas cu pas, această lucrare caută să transforme inimile acestor femei înrobite. Fetele sunt răpite la o vârstă de 10-13 ani. Ele sunt ademenite din sate mici şi majoritatea dintre ele sunt foarte naive. Dacă fata este precaută, ademenitorii încearcă să-i câştige pe părinţii ei, spunându-le că fata va câştiga de 50 de ori mai mult decât un salar mediu. Sau, mai trist, ei cumpără fata de la părinţii ei, o practică extrem de frecventă. Cei care le recrutează şi le transportă sunt primii dintr-un şir lung de oameni care abuzează cu cruzime de ele. Odată ce fetele sunt captive, proxeneţii preiau controlul, spunându-le: "De-acum vei lucra pentru noi, fie că-ţi place, fie că nu-ţi place."
   Când am fost în Mumbai, am intervievat mai multe foste sclave ale proxeneţilor care au fost eliberaţi de Bombay Teen Challenge. Istorisirile lor sfâşietoare nu sunt, din nefericire, ceva neobişnuit. Dacă refuzau să se prostitueze, erau bătute, violate şi închise în cuşti în încăperi întunecate şi murdare de la subsol, în care nici măcar nu puteau să stea în picioare. Erau înfometate, abuzate şi minţite până ajungeau să se supună. Apoi erau trimise în bordeluri unde li se spunea că au fost cumpărate cu 700 de dolari şi că trebuie să lucreze timp de trei ani ca prostituate pentru a-şi achita datoria. Aceste femei ne-au spus că li se cerea să întreţină relaţii sexuale de sute de ori, de fiecare dată scăzându-li-se doi dolari din datorie.
   Majoritatea cred că nu au de ales. Proxeneţii le spun că familiile lor nu le vor primi înapoi din cauza ruşinii pe care şi-au atras-o. Multe se infectează cu boli cu transmitere sexuală sau rămân însărcinate ca urmare a prostituţiei, ceea ce le face să creadă că nu au unde altundeva să meargă.
   Oricât de îngrozitoare este viaţa acestor fete şi femei, lor le este adesea teamă să facă o schimbare. Fără credinţă, ele îşi pierd speranţa;...

pag. 220-221

   După primele câteva zile în Africa de Sud am înţeles de ce John Pingo a fost atât de dedicat şi motivat să mă ajute să împărtăşesc în ţara lui mesajul despre speranţă şi credinţă. El văzuse mai multe decât văzusem eu vreodată. Am ajuns să-mi dau seama că avusesem o existenţă extrem de egoistă şi egocentrică. Băiatul sclifosit fără mâini şi fără picioare nu putuse concepe că altcineva ar suferi la fel de mult ca el.
   De la vizita mea în Africa de Sud, eu am cu totul alte sentimente când intru într-un magazin alimentar. Chiar şi abundenţa de alimente din magazinul din imediata mea vecinătate este dincolo de imaginaţia orfanilor şi a locuitorilor de mahala pe care i-am întâlnit acolo. Încă şi astăzi mă gândesc la acea călătorie când mă simt răsfăţat într-un birou cu aer condiţionat sau când mi se oferă un pahar cu o băutură răcoritoare; un astfel de răsfăţ este o raritate în acea parte de lume.
   Aaron, care este acum profesor de liceu de matematică şi ştiinţele naturii în Australia, încă povesteşte ce trezire la realitate a fost acea călătorie. Au fost lucruri care ne-au întristat, dar mult mai multe care ne-au uimit. Şi recunoaştem amândoi că a fost cea mai bună călătorie din viaţa noastră. Amândoi ne-am întors acasă întrebându-ne: Ce putem face ca să alinăm suferinţele altora? Cum putem contribui cel mai bine în acest sens? Cum aş mai putea trăi eu vreodată ca înainte, ştiind că există oameni care suferă atât de mult?
   Nu trebuie să călătoreşti departe ca să găseşti pe cineva care are nevoie de ajutor. De fapt, călătoria noastră în Africa de Sud ne-a făcut mai conştienţi de oamenii în nevoi din propria noastră comunitate şi din propria noastră ţară. Poţi găsi uşor locuri unde să-ţi investeşti timpul, talentele sau resursele - bisericile locale, sanatorii particulare, Crucea Roşie, Armata Salvării, adăposturile pentru cei fără locuinţă, băncile de alimente şi cantinele pentru săraci. Cu orice vei contribui vei influenţa în bine lucrarea respectivă, fie că este vorba de bani, timp, resurse sau reţeaua ta de prieteni şi colaboratori.
   Acea primă călătorie în Africa de Sud m-a entuziasmat atât de mult cu privire la misiunea mea, încât am donat o bună parte din economiile mele, 20.000 de dolari; în timp ce am fost acolo am strâns alte 20.000 de dolari, pe care de asemenea i-am donat! Am petrecut zile întregi cumpărând lucruri de imediată urgenţă pentru orfani, hrănindu-i şi aprovizionându-i cu manuale, pături şi paturi. Le-am dus televizoare şi DVD-playere, donând fonduri prin intermediul a şase reţele caritabile.
   Am donat o sumă considerabilă din bugetul meu, dar privind în urmă mi-aş fi dorit să fi dat mai mult. Influenţând doar câteva vieţi în doar câteva locuri mi-a dat un sentiment de împlinire necunoscut înainte. Mama mea nu a fost prea bucuroasă când m-am întors din Africa de Sud cu "nimic" în contul meu de economi, dar a văzut în acelaşi timp că viaţa mea fusese îmbogăţită peste măsură în acea călătorie.

   MINUNI ÎN DEVENIRE

   Una dintre cele emoţionante şi de neuitat scene din călătoria noastră în Africa de Sud a avut loc când am vorbit la o anumită biserică. Sute de oameni bolnavi, cu dizabilităţi şi muribunzi veniseră acolo în căutarea unei vindecări miraculoase. În mod normal fac câteva referiri glumeţe la faptul că îmi lipsesc mâinile şi picioarele, ca oamenii să se simtă în largul lor. În această biserică, nimeni nu a râs! Nu erau acolo ca să se distreze. Erau acolo ca să afle vindecare. îşi doreau să vadă minuni.
   In fiecare seară au venit la acea biserică oameni sprijiniţi în cârje, cu corsete cervicale, în scaune rulante, sperând că se vor vindeca. Doi bolnavi de SIDA au fost aduşi pe saltele în biserică. Alţii au făcut un drum de patru-cinci ore ca să ajungă acolo. În spatele bisericii se aflau cârje şi scaune rulante despre care se spunea că ar fi fost lăsate acolo de cei vindecaţi. Fratele meu* şi cu mine am vorbit cu un bărbat al cărui membru inferior era tumefiat, fiind de două ori mai gros decât în mod normal. Era în agonie, dar venise la această biserică pentru a se vindeca.
   Fiecare îşi doreşte puterea să îi vindece pe cei cu dureri. Şi eu m-am rugat pentru minunea de a primi mâini şi picioare. Dar cererea mea a rămas fără răspuns şi majoritatea celor pe care i-am întâlnit la acea biserică sud-africană n-au avut parte de minunea pe care şi-au dorit-o. Ceea ce nu înseamnă că nu pot avea loc minuni. Într-o...

  • cartea a apărut în iulie 2012 la editura Scriptum
  • cartea cuprinde 260 pagini în format 14.5x20cm şi o greutate de 0.255 kg
  • ISBN: 978-973-1813-53-0
  • cartea a fost vizualizată de 723 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Viaţă fără limite"
carţi din acelaşi domeniu cu "Viaţă fără limite"
(psihologie > dezvoltare personală)
derulare
Ia iniţiativa!
Ia iniţiativa!
(dezvoltare personală)
Iubirea, dincolo de luna de miere…
Iubirea, dincolo de luna de miere…
(cuplu, dezvoltare personală)
Despre iluzii, mituri, amăgiri
Despre iluzii, mituri, amăgiri
(dezvoltare personală)
Corpul tău îţi spune: Iubeşte-te!
Corpul tău îţi spune: Iubeşte-te!
(dezvoltare personală, general)
Cuvintele îţi modelează creierul
Cuvintele îţi modelează creierul
(dezvoltare personală)
Calea intuitivă
Calea intuitivă
(dezvoltare personală)
Inteligenţa personală
Inteligenţa personală
(dezvoltare personală)
Atingerea cuantică 2.0
Atingerea cuantică 2.0
(dezvoltare personală)
Principiile succesului - CD
Principiile succesului - CD
(dezvoltare personală)
Totul va fi bine!
Totul va fi bine!
(dezvoltare personală)
Închipuie-ţi toţi oamenii
Închipuie-ţi toţi oamenii
(transformare personală, dezvoltare personală)
Magia vieţilor trecute
Magia vieţilor trecute
(dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 20 ianuarie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar