Libraria Eu Sunt - libraria sufletului

în perioada 12 august - 3 septembrie vom fi în vacanţă. Ultimele expedieri se vor face pe 11 august, iar comenzile primite în perioada vacanţei vor fi onorate începând cu 4 septembrie. Revenim cu o surpriză :)
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Viaţă şi semn vineri, 18 august 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Viaţă şi semn


de Vasile Andru
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Viaţă şi semn Imaginea mare preţ Eu Sunt: 16,00 lei

momentan indisponibilă *

Puteţi cere ca să fiţi anuntaţi atunci când această carte devine disponibilă.
Pentru aceasta trebuie ca să fiţi autentificaţi.
Apasaţi aici pentru a vă autentifica.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Viaţă şi semn

   Cartea "Viaţă şi semn" a fost elaborată între 1984-1988. Conţinutul ei venea dintr-o zonă de tăcere şi răspundea unei mari nevoi de sacru.
   Am vrut ca, în aceste pagini, să grupez, sub forma unui jurnal iniţiatic, însemnări din practica personală şi să atest nume de personalităţi spirituale din spaţiul carpatic. Am vrut să dau o imagine despre lucrul tainic românesc din aceşti ani, lucru ce propunea o "Cale".
   "Curentul subteran". Voi spune că, în anii dictaturii, a existat la noi un curent sapienţial subteran, format din vechii gânditori, mistici ascunşi, şi noii căutători ai înţelepciunii. Lucrul spiritual, curmat în deceniul şase, s-a făcut parţial vizibil în deceniile şapte şi opt. Existau cercuri de practici sapienţiale tolerate de centralismul politic, cercuri ţinute sub ochi, controlate inhibant de Centru, dar îngăduite. Existau cercuri de practici orientate şi, în munţi, existau puţinii isihaşti. Pe unii i-am cunoscut, i-am ascultat. Am învăţat de la ei. În 1982 a venit prohibiţia spirituală; cei mai mulţi practicieni au renunţat să lucreze, fiind urmăriţi, fiind lipsiţi de un cadru adecvat şi de posibilitatea întrunirii; alţii, puţini, au continuat lucrul, în izolare şi în secret.
   În acest context, am stat să structurez o carte cu deschidere spre viaţa contemplativă, spre practica spirituală, spre optimizare umană. Fapt greu de conceput în condiţiile acelor ani. În scris, am învăluit uneori mesajul în enunţ paradoxal sau într-o terminologie ştiinţifică, abătând atenţia de la conţinutul şi subtextul religios sau metafizic. Foloseam un limbaj al culturii, nu al cultului. De altfel, asta nu era o simplă strategie, ci şi o atitudine firească, în spiritul omului modern.
   Astfel am reuşit să aduc în discuţie idei şi curente de spirit contemplative, cum ar fi despre isihasm, despre oratio mentis, despre practici spirituale prohibite atunci.
   "Paranormalul intimizat". Unii m-au întrebat dacă cenzura a înlăturat multe pagini din manuscrisul meu iniţial. Alţii au mers mai departe cu întrebările: dacă am folosit cumva procedee de influenţare parapsihologică, telepatică, pentru a contracara rigorile cenzurii.
   Trebuie să spun că, pur şi simplu, am avut noroc. Sau că volumul a fost protejat de o aripă a binelui. În acelaşi sens, voi spune că lucrarea a beneficiat de o susţinere foarte abilă din partea editurii Cartea Românească. Aşa se face că, din manuscris, mi-au fost eliminate numai unele paragrafe, fraze şi câteva referinţe la transcendentali. în ediţia de faţă, recuperez acele părţi.
   În rest, am fost ferit de ciopârţiri sau de intervenţii de amploare. Mi s-a cerut să schimb titluri de capitole, titluri care păreau prea explicit iniţiatice. Mi s-a cerut să schimb titlul cărţii: "Cumul de soartă bună", aşa se chema iniţial manuscrisul. Intenţia mea de a căuta un "secret" al bunei sorţi părea subversivă şi vrăjitorească... Mi s-a cerut să mai schimb circa zece titluri care erau explicit sapienţiale şi îndemnau manifest la practica eliberării.
   Tot pentru a abate atenţia de la materia metanoică, spre aspecte literare, am convenit să public Prolegomene, acea prefaţă despre optimizarea prin literatură, eseu care face parte din volumul meu "Memoria textului", unde l-am şi reintrodus recent.
   "Cartea Viaţă şi semn" reapare într-un context nou. Când frustrarea spirituală a trecut, aceste informaţii nu mai au culoarea provocatoare a fructului oprit, şi nu mai promit senzaţiile tari ale temelor clandestine, prohibite... Dar cartea nu a mizat nici atunci, şi nu va miza nici acum pe asemenea efecte. Miza acestor eseuri este nevoia de experienţă spirituală, de căutare a "ordinii zilelor" şi a unei arte de a trăi, în care sacrul este chemat să regenereze fiinţa. (Vasile Andru)
Prefaţă: Semn, adică prevestire şi alfabet tainic ... 7

Partea întâi: ORDINEA ZILELOR
   Omul în lumea de azi ... 13
   Cumpăna existenţei ... 22
   Satul în care mai cred ... 31
   Haosul şi ordinea zilelor ... 39
   Pomul lăudat al cunoaşterii ... 50
   Alt popas la pomul cunoaşterii ... 58
   Accesul la subconştient ... 66

Partea a doua: ARS BENE VIVENDI
   A trăi printre oameni ... 73
   Corpul văzut şi nevăzut ... 90
   Vara tradiţiei ... 101
   Toamnă cu trei fântâni ... 113
   Privind cerul cu o lunetă nouă ... 126
   Mintea bunei speranţe ... 133  

Partea a treia : OMUL OPTIMIZAT
   Optimizarea umană, începuturi ... 147
   Practica liniştii ... 160
   Omul acroatic ... 164
   Conducătorii de hazard ... 168
   Propoziţii despre miracol ... 178

Partea a patra : CUMUL DE SOARTĂ BUNĂ
   Textul ochilor deschişi ... 185
   Echilibrul lumii ... 203
   Secolul XXI va fi, totuşi, religios? ... 217
   Cei care citesc viitorul ... 227
   Lumea de mâine ... 241

pag. 73

   A trăi printre oameni

         I

   Este sfârşitul anului, Bucureştiul se înviorează, Bucureştiul trăieşte. Privesc strada, e lume multă. Unde se grăbesc ei? Ce a mai rămas neîmplinit, ce a mai rămas necules? E soare şi e bine să trăieşti. Sfârşit de an, puterea adunată în rine devine suferinţă folositoare, devine plug de afânat câmpuri lăuntrice. Bucură-te de singurătate, întristează-te. Anul, o convenţie temporală cu răsunet în ţărâna omului. Fructele pe masă, grâul, şi suprafaţa albastră a minţii. Un pom de Crăciun în care sclipesc beculeţe chinezeşti.
   Sfârşit de an medieval şi cibernetic. "Ne este frică de hotărâri mari, de gesturi mari!" îmi zice Diana, la telefon. "Ne este frică să dispărem de acasă, mâine!" spune ea. O bântuie măreţia Evului mediu, pe ea.

   "Cum să trăiesc" a întrebat Roxana Radu, într-un mare impas, într-o repetată eşuare. Am ascultat-o tăcut. Ca să nu plece de la mine cu mâna goală, i-am dat două mudras. I le-am pus în mână, i le-am dat pentru totdeauna. Ea a plecat cerând îngăduinţa să revină, să întrebe. La 45 de ani, eu sunt prea tânăr ca să dau sfaturi; iar dânsa, la 25 de ani, e prea bătrână ca să ducă lipsă de ele. Ne naştem sfătuiţi, iar suferinţa proprie adaugă un nou verset la nesfârşita artă de a trăi.
   Nu sfaturi, ci un gest simplu, o cheie de liniştit respiraţia sacadată şi mintea, o pâine, o însoţire până la marginea singurătăţii. Şi acele pilde, acele cazuri exemplare. Ca să nu plece nimeni cu mâna goală.

pag. 73

   A trăi printre oameni

         I

   Este sfârşitul anului, Bucureştiul se înviorează, Bucureştiul trăieşte. Privesc strada, e lume multă. Unde se grăbesc ei? Ce a mai rămas neîmplinit, ce a mai rămas necules? E soare şi e bine să trăieşti. Sfârşit de an, puterea adunată în rine devine suferinţă folositoare, devine plug de afânat câmpuri lăuntrice. Bucură-te de singurătate, întristează-te. Anul, o convenţie temporală cu răsunet în ţărâna omului. Fructele pe masă, grâul, şi suprafaţa albastră a minţii. Un pom de Crăciun în care sclipesc beculeţe chinezeşti.
   Sfârşit de an medieval şi cibernetic. "Ne este frică de hotărâri mari, de gesturi mari!" îmi zice Diana, la telefon. "Ne este frică să dispărem de acasă, mâine!" spune ea. O bântuie măreţia Evului mediu, pe ea.

   "Cum să trăiesc" a întrebat Roxana Radu, într-un mare impas, într-o repetată eşuare. Am ascultat-o tăcut. Ca să nu plece de la mine cu mâna goală, i-am dat două mudras. I le-am pus în mână, i le-am dat pentru totdeauna. Ea a plecat cerând îngăduinţa să revină, să întrebe. La 45 de ani, eu sunt prea tânăr ca să dau sfaturi; iar dânsa, la 25 de ani, e prea bătrână ca să ducă lipsă de ele. Ne naştem sfătuiţi, iar suferinţa proprie adaugă un nou verset la nesfârşita artă de a trăi.
   Nu sfaturi, ci un gest simplu, o cheie de liniştit respiraţia sacadată şi mintea, o pâine, o însoţire până la marginea singurătăţii. Şi acele pilde, acele cazuri exemplare. Ca să nu plece nimeni cu mâna goală.

pag. 88

   ...calităţilor corporale, afrodizare. Îmbiere a formelor, culisare umană. Ei dansează frumos, e un limbaj erotic complex, fin, retorica şoldurilor, ritmul.

   SENTIMENTUL DE NEDEFINIRE SUFLETEASCĂ. Cunosc familia Banu, trei persoane. Bine îmbrăcaţi, bine mobilaţi. Au obiecte din inox şi ustensile din Piaţa Comună, aduse pe dolari câştigaţi cinstit, în Libia. Cărţi frunzărite, bibelouri înghesuite. Tânjeală după ceva ce nu mai vine. Când îi văd, îmi amintesc de filmul "Deşertul roşu" de Antonioni. Au ce le trebuie şi n-au ce le trebuie. Sunt încruntaţi, nemulţumiţi, au senzaţia că viaţa trece şi ei nu fac nimic. Uneori îşi aduc reproşuri reciproce, cum că unul ar fi ratat viaţa celuilalt. Alteori acuză condiţiile sociale sau bat un motan pufos. Apoi destupă o sticlă de vin. Mici incendii euforice arată că înăuntrul lor se ascunde o dimensiune umană mare, inaccesibilă. Cine să ne dezgroape pe noi înşine din noi înşine?
   Unde te ascunzi, mulţumire? întreabă doamna Banu, udând cactuşii care participau la uscăciunea ambianţei. Ei locuiesc lângă un complex chimic, un decor industrial, zgomot, depuneri de praf, fum.
   Au prieteni cu ochi aprinşi de speranţă şi de presimţirea că viaţa noastră înseamnă mai mult decât ce se vede. Ei le accentuează durerea nobilă a zilei netrăite. Aşadar, fac o ieşire la Lacul Roşu. Aici ei cunosc vecinătatea morţii, o râpă evitată ca prin minune dă o teroare eroică finalului de zi. Seara ei vor fi bucuroşi că trăiesc, că au scăpat vii. Şi asta va face ca, din adâncul insatisfacţiei, să ţâşnească iarba mistică a bucuriei.

   Adevăruri elementare. Înţelepţii spun multe despre calitatea trăitului: A învăţa preţul lucrurilor obişnuite. A învăţa să iubeşti un om, un oraş, un vrăjmaş. Sfaturi abstracte, adică mai mult podoabe decât hrană.
   Oamenii se întrec între ei, se întrec până la nimicire. Unde există trebuinţă de dominare, prietenia este un chin sau o hoţie nepedepsită.
   Să nu uit: A privi în faţă cât mai mulţi oameni. Drept în faţă. Se spune că vânătorii de capete, la un trib de sălbatici, nu-şi mai ucid victima dacă îi văd faţa.

pag. 160

   Practica liniştii

   Pe măsură ce au trecut anii, eu am pus practica liniştii mai presus decât scrisul.
   Şi totuşi scrisul, care stăvileşte mişcarea şi face halte acolo unde materia goneşte vertiginos, este la fel de folositor nemulţumirii şi neîmpăcării mele ca şi liniştea.
   A scrie înseamnă a te mulţumi cu puţin: lumea scrisă este din bucăţi. Bibliotecile nu epuizează nici măcar suprafaţa lucrurilor, cei însetaţi de întreg nu vor obţine întregul punând laolaltă sutele de "dosare" cu cazuistică umană şi inumană. Cantitatea de pagini şi informaţii este prestigioasă şi astfel ea validează o eroare a cunoaşterii. Imensitatea lumii rămâne în afara miilor de pagini scrise, şi singurele victorii (discutabile şi de) aparţin operei neterminate, fragmentelor holografice.

   În două situaţii am crezut că se poate renunţa la scris; sau că eu voi renunţa. Întâi a fost după bune căutări isihastice; şi scrisul a început să mi se pară limitativ; o secreţie a orgoliului. Se adăugau poate şi un sentiment al saturaţiei, impresia de inflaţie de text steril, atât de comună epocii. Ca depozitar de cunoaştere şi de mistere, scrisul mi se părea strâmt. Perspectiva dhyana sau cea palamită (făcând parte dintr-o tradiţie spirituală care cuprinde şi spaţiul carpatic) îmi promiteau mai mult. Apreciam cât se poate înainta pe această cale; scrisul păleşte în faţa fulgerelor mentale, lumina nu se lasă formalizată. Asta a fost spre 40 de ani.

pag. 185

   Textul ochilor deschişi

   AVERTISMENT ŞI PROMISIUNE. Nimeni nu moare de moarte bună, ci din cumul de erori. Căile celor înzestraţi şi aleşi au arătat că omul este făcut pentru lumină şi longevitate. Pentru viaţă lungă şi adevărată. Ştiinţa confirmă că omul a fost programat de natură pentru o viaţă de peste o sută de ani. Fiecare celulă a trupului are înscris în ea un număr dat de multiplicări, după care puterea ei de a se înnoi încetează, programul genetic fiind epuizat. Dar omul trăieşte mai puţin decât cei o sută douăzeci de ani cât prevede programul său genetic, iar spectrul său vizual este mai îngust decât cel lăsat de natură. Din cauză că el acumulează, în fiecare zi, erori. însumarea lor imperceptibilă scurtează viaţa şi o întunecă.
   Există o cursă a erorilor în care suntem antrenaţi: erori din plăcere şi din inconştienţă; din reflexe şi din apucături; din indiferenţă şi din presiuni ale mediului. Sunt şi predispoziţii transmise ereditar pentru o anumită eroare: greşeli ereditare. O mecanică a erorii ne reglează existenţa şi ne constrânge spre un anumit tip de micime sau de eşec.
   Dar există şi inversul acestei situaţii. Există şi cumul imperceptibil de soartă bună. Omul este în stare să capitalizeze nu doar greşeli, ci şi noroc.
   Ar putea fi controlat procesul acumulării de soartă bună? Există o terapie a norocului? O preschimbare a nenorocului în şansă? Există o ştiinţă, o artă, o practică a bunei sorţi? Cum se acumulează oare soartă bună? (Pentru noi, şi pentru cei din jurul nostru, şi pentru cei de după noi: căci toate sunt legate între ele, tot lanţul viului este în interdependenţă, spunea legea a treia a ecologiei.) Iată întrebări la care vom încerca să răspundem pe parcursul acestor însemnări. Se...

pag. 227

   Cei care citesc viitorul

   (O abordare a funcţiei profetice)

   Trăia prin părţile mele un om despre care se spunea că are darul precogniţiei. M-am dus la el din curiozitate. Şi poate nu numai din curiozitate, dacă mă gândesc că l-am vizitat în 1975, un an de criză profesională pentru mine, an de schimbări şi de risc. Pe om îl chema Grigore şi trăia într-un sat bucovinean. În curtea lui aştepta lume, mai ales femei (ele nu sunt niciodată liniştite în ce priveşte viitorul, tocmai poate din cauză că ele îl presimt). Am stat la rând, am intrat spre amiază.
   Metoda prezicătorului. era aceasta: întâi mi-a descris starea, situaţia prezentă, ca şi cum s-ar fi introdus în biografia "subiectului". Apoi mi-a propus să-l întreb ce vreau să aflu. Vorbea cu aprinderi şi stingeri de entuziasm, făcea gesturi, uneori desluşeam greu ce spune.
După zece ani, văd că premoniţiile lui, în esenţial, s-au adeverit. Bag de seamă că el prezicea întâmplări, dar mai puţin data lor precisă. Am constatat destule erori în datarea faptelor prevăzute de el. De pildă, mi-a descris cu detalii şi cruzime un episod biografic grav, spunându-mi că acel episod s-a şi petrecut; or, el avea să survină cinci ani mai târziu! Dar, atunci, nu l-am suspectat de confuzie sau nepricepere; am înţeles că el "vedea" toate faptele într-un prezent desfăşurat: pe o suprafaţă temporală în care întâmplatul şi neîntâmplatul existau concrete în faţa ochilor săi.
   Cred că pentru el multe "viziuni" coexistau într-un mare şi continuu prezent; iar localizarea lor în trecut sau în viitor era o altă operaţie mentală. Un prieten mi-a spus, mai apoi, că spre amiază (când am ajuns eu la rând) Grigore era obosit;

  • cartea a apărut în noiembrie 2005 la editura Herald, în cadrul colecţiei Confluenţe
  • cartea cuprinde 256 pagini în format 13x22cm şi o greutate de 0.265 kg
  • ISBN: 973-7970-28-4
  • cartea a fost vizualizată de 2398 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Viaţă şi semn"
carţi din acelaşi domeniu cu "Viaţă şi semn"
(literatură > eseuri)
derulare
Bunul-simţ
Bunul-simţ
(eseuri, transformare personală)
A treia carte
A treia carte
(eseuri)
Ali şi îngerul
Ali şi îngerul
(eseuri, reflecţii)
Hazardul şi iubirea dansează împreună
Hazardul şi iubirea dansează împreună
(eseuri, dezvoltare personală)
Visătorii nu mor niciodată
Visătorii nu mor niciodată
(eseuri, reflecţii)
Matsuri - Sărbătoare
Matsuri - Sărbătoare
(eseuri, poeme)
Paşi către tine însuţi
Paşi către tine însuţi
(eseuri, transformare personală)
2 ani în America ... după 15 ani
2 ani în America ... după 15 ani
(călătorii, eseuri, dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 11 august 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar