www.eusunt.ro - libraria sufletului
Īn perioada 21 august - 5 septembrie ne vom bucura de vacanţă. Comenzile primite pe parcursul vacanţei vor fi procesate şi expediate īncepānd cu luni, 6 septembrie. Mulţumim pentru īnţelegere şi vă aşteptăm cu drag.
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Copilăria lui Iisus - vol. 1 vineri, 3 septembrie 2010 
 
  căutare  
căutare avansată
 
arte divinatorii
astrologie
budism
creştinism
dicţionare
filozofie
hinduism
islamism
iudaism
literatură
maeştri spirituali
mitologie
ocultism
orientări spirituale
paranormal
psihologie
taoism
terapii
yoga
 
index alfabetic
noutăţi
în curând
autori
edituri
titluri
 
abonare
 
informaţii utile
asistenţă
cum comand
despre livrare
cum plătesc
despre EuSunt
anunţuri
 
link-uri
link-uri
parteneri
 
Copilăria lui Iisus - vol. 1
Evanghelia lui Iacov
de Jakob Lorber
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Imagine marita - Copilăria lui Iisus - vol. 1 preţ Eu Sunt: 13,00 lei

momentan indisponibilă *

Puteţi cere ca să fiţi anuntaţi atunci când această carte devine disponibilă.
Pentru aceasta trebuie ca să fiţi autentificaţi.
Apasaţi aici pentru a vă autentifica.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588

0756.387.868
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86
   Iată ce ne spune biograful lui Jakob Lorber despre modul în care acesta scria sub inspiraţie divină:
   "Începea să scrie, fiind astfel inspirat, aproape zilnic, dimineaţa, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el stătea atunci la o măsuţă, iarna fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, mişcând peniţa neîntrerupt şi uniform, fără a face vreo pauză de gândire şi fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul căruia i se dictează în taină ceva de către altcineva. În repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi apărea de asemenea şi imaginea celor auzite."
   Lorber însuşi scria în anul 1858 unui prieten:
   "Referitor la vocea cea tainică interioară şi la modul în care eu o percep nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel Sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos şi pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau lângă mine nu pot totuşi auzi vreo voce. Dar să ştiţi că pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos si mai clar decât orice sunet material."
Cuprinsul cărţii nu este disponibil.

pag. 43

   18. Odihna Sfintei Familii peste noapte în peşteră. Cântecul de slavă al îngerilor în zori. Adoraţia păstorilor. Cuvintele îngerului către Iosif.

   Când toţi erau adunaţi în peşteră, fiii lui Iosif l-au întrebat pe tatăl lor: "Tată, ce mai avem de făcut? Am aranjat totul cum se cuvine! Călătoria ne-a obosit; putem  să ne odihnim?"
   Şi Iosif le-a răspuns: "Copii, vedeţi cu toţii ce îndurare fără seamăn s-a pogorât asupra noastră; de aceea, cred că nu trebuie să vă culcaţi, ci să lăudaţi pe Domnul împreună cu mine! Voi aţi văzut ce i s-a întâmplat Salomeei în peşteră, pentru că nu a vrut să creadă; de aceea, nici noi nu trebuie să dormim, dacă Domnul va vrea să ne încerce! Puteţi însă să mergeţi la Maria şi să atingeţi pruncul! Nu se ştie, poate după asta ochii voştri vor fi mai odihniţi ca după mai multe ore de somn!"
   Şi fiii lui Iosif s-au dus şi au atins pruncul; iar pruncul le-a zâmbit şi şi-a întins mânuţele spre ei, ca şi cum i-ar fi cunoscut pe fraţi.
   Drept care toţi s-au minunat şi au zis: "Adevărat, acesta nu este un copil obişnuit! Căci unde s-a mai pomenit ca cineva să fie salutat şi binecuvântat de un nou născut?! În plus, iată că toţi ne simţim mult mai întăriţi, de parcă nici n-am fi făcut această călătorie, ci am fi acasă, într-o dimineaţă, după un somn zdravăn!"
   Iar Iosif le-a zis: "Vedeţi, deci, că sfatul meu a fost bun! Dar acum observ că a început să se facă tare frig, aşa că aduceţi aici boul şi asinul! Animalele vor sta lângă noi şi ne vor încălzi cu suflarea lor; iar noi toţi vom sta pe lângă Maria, să-i ţinem adăpost!"
   Şi băieţii au urmat întocmai sfatul tatălui. Ei au adus amândouă animalele lângă Maria, iar ele s-au aşezat cum era mai bine pentru ca suflarea lor să treacă peste Maria şi pruncul ei şi să-i încălzească.
   Iar moaşa a spus: "Adevărat, important lucru este pentru Domnul, dacă până şi animalele acestea dau ajutor, de parcă ar avea minte şi ar înţelege!"
   Iar Salomeea a zis şi ea: "O, surioară, aceste animale par să vadă mai mult decât noi! Când noi abia dacă îndrăznim să credem, aceste animale se roagă deja la Cel care le-a creat! Crede-mă, surioară, pe Dumnezeul meu, în faţa noastră se află Mesia cel făgăduit; căci noi ştim că nici la naşterea celor mai mari profeţi nu s-au întâmplat asemenea lucruri extraordinare!"
   Iar Maria s-a adresat Salomeei astfel: "Domnul Dumnezeu îţi acordă o mare favoare, dacă ai reuşit să vezi lucruri care fac să-mi tresalte...

pag. 88

   41. Iosif prezice uciderea pruncilor. Mânia lui Cyrenius faţă de Irod. Fericita călătorie spre Egipt. Binecuvântarea lui Iosif ca răsplată pentru Cyrenius şi corăbieri.

   Atunci, Iosif i-a spus lui Cyrenius: "Prieten nobil, intenţia ta este bună şi generoasă, dar tu nu vei putea s-o duci la îndeplinire. Căci iată, chiar în această noapte vei primi scrisori de la Irod, prin care ţi se va ordona să prinzi toţi copiii de sex bărbătesc de la unul la doi ani aflaţi de-a lungul ţărmului şi să-i trimiţi la Betleem, pentru ca Irod să-i poată ucide. Tu poţi să te opui lui Irod, dar sărmanul tău frate trebuie să accepte cu zâmbetul pe buze jocul diabolic al acestui şarpe veninos, dacă nu vrea să fie muşcat de el. Crede-mă, în acest moment, când noi suntem la tine, la Betleem sunt omorâţi copii şi multe mame disperate îşi rup hainele de pe ele. Şi toate acestea se petrec din cauza acestui Prunc de aici, despre care cei trei magi din Persia au spus că El va fi regele iudeilor. Iar Irod a înţeles că este vorba de un rege lumesc, de aceea vrea să-l omoare, căci el vrea să-şi transmită domnia pe cale ereditară, iar Copilul ar putea să-i strice planurile, deşi acest Copil a venit pe lume doar pentru a izbăvi omenirea de moartea veşnică!"
   Când Cyrenius a aflat toate acestea, el s-a aprins de mânie împotriva lui Irod şi i-a zis lui Iosif: "Ascultă-mă, omul lui Dumnezeu! Acest nemernic nu va putea să mă facă unealta lui! Chiar astăzi vreau să plec de aici, iar tu vei putea afla adăpost în corabia mea cu treizeci de vâsle! Voi spune slujitorilor mei cei mai de nădejde ce trebuie să transmită diverşilor soli care vor sosi cu depeşe aici. Conform legilor noastre interne, ei îmi datorează supunere până când mă întorc! Am să las vorbă ca scrisorile care sosesc de la Irod să-mi fie transmise fără ştirea solilor care le-au adus şi în acest fel voi şti ce vrea de la mine! Eu nu pot să-mi închipui care va fi conţinutul scrisorilor cât timp voi fi plecat, iar dacă solii vor un răspuns, vor fi nevoiţi să aştepte până când am să mă întorc! Deci, familia ta să se pregătească de călătorie! Ne vom îmbarca imediat ce sunteţi gata!"
   Iosif a fost de acord cu această propunere şi într-o oră se aflau cu toţii pe navă. Chiar animalele de povară au fost îmbarcate. Un vânt bătea uşor dinspre nord în momentul când au pornit-o în larg. Şapte zile a durat călătoria şi toţi corăbierii se minunau şi mărturiseau că niciodată apele acestea n-au fost străbătute mai uşor ca acum, ceea ce îi mira foarte mult, având în vedere anotimpul în care, după credinţa lor, Neptun îşi face ordine în elementele şi lucrurile aşezate pe fundul...

pag. 175

   102. Cyrenius o cere pe Tullia în căsătorie. Încercarea la care Tullia îl supune pe Cyrenius. O evanghelie a căsătoriei.

   După ce s-a odihnit, Cyrenius i-a vorbit din nou Tulliei: "Tullia, n-ai vrea să-mi dai mâna ta, să devii astfel soţia mea de drept, dacă te rog din toată inima?"
   Iar Tullia i-a răspuns: "Ce aş păţi dacă te-aş refuza?"
   Cyrenius i-a răspuns, oarecum iritat, totuşi din adâncul inimii: "Atunci mi-aş jertfi dragostea Celui pe care îl ţii în braţe şi aş pleca trist de aici, pentru totdeauna!"
   Iar Tullia l-a întrebat mai departe pe Cyrenius: "Ce ai face atunci dacă L-aş ruga pe Cel pe care îl ţin în braţe să mă sfătuiască ce să fac; iar El mi-ar recomanda să refuz propunerea ta şi să rămân credincioasă casei care m-a primit cu atâta ospitalitate?"
   Cyrenius a tresărit auzind această întrebare, după care a răspuns cam încurcat: "Atunci, draga mea Tullia, ar trebui să renunţ la dorinţa mea fără să mă opun! Căci împotriva voinţei Aceluia de care ascultă toate elementele naturii nu se poate ridica un muritor de rând. Te rog, întreabă-L pe Prunc imediat, ca să aflu mai repede care mi-e soarta!"
   Dar Pruncul s-a ridicat imediat în picioare şi a spus: "Eu nu sunt un stăpân al lumii; de aceea, în probleme lumeşti, sunteţi absolut liberi din partea Mea! Dacă în inimile voastre vă iubiţi cu adevărat, atunci nu trebuie să renunţaţi la această iubire! Căci nu există la Mine altă lege decât aceea care stă scrisă în inimile voastre cu litere arzătoare.
   Dacă voi v-aţi simţit de la prima vedere atraşi şi legaţi sufleteşte unul de celălajt, atunci nu trebuie să mai trăiţi despărţiţi, dacă nu vreţi să păcătuiţi în faţa Mea! Căci eu nu consider valabilă nici o legătură de căsătorie lumească, în afara aceleia a inimii; iar cine încalcă această legătură, acela comite cu adevărat adulter înaintea Mea!
   Tu, dragă Cyrenius, te-ai simţit atras în inima ta de această fată; de aceea, nu trebuie s-o mai laşi de la tine. Iar tu, fetiţo, de la prima privire ai simţit că-ţi arde inima pentru Cyrenius, aşa că, înaintea Mea, tu eşti deja soţia lui, deci nici nu se mai pune problema de acceptare. Căci, pentru Mine nu contează sfatul dat pentru aprobare sau respingere, ci ceea ce simţiţi voi în inimile voastre. Rămâneţi pe veci credincioşi inimii voastre, dacă nu vreţi să fiţi adulteri în faţa Mea!

  • cartea a apărut īn 2000 la editura Shambala
  • traducător: Cristian Hanu
  • cartea cuprinde 240 pagini īn format 14.5x20cm
  • ISBN: 973-98404-3-4
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    6.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe
    8.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Căţelu, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Fundeni, Jilava, Măgurele, Mogoşoaia, Odăile, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Rudeni, Stefăneşti, Tunari, Voluntari.
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    25.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 400.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor
derulare
carţi din acelaşi domeniu
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 3 septembrie 2010