Tolerarea plictiselii şi a altor sentimente

   "Mărturisesc că sunt adesea cuprins de panică, acea panică pe care o simte un explorator care călătoreşte printr-un teritoriu virgin." Joán Miro

   Este puţin probabil să fiţi creativi şi să aveţi idei bune, dacă nu sunteţi capabili să toleraţi măcar parţial disconfortul emoţional care vă poate apărea în cale. O idee bună sau un proiect inovator se poate naşte doar la capătul unei perioade de plictiseală sau disconfort. Şi dacă nu recunoaşteţi câ este valoros, chiar necesar, să treceţi prin acea stare, să găsiţi noutatea care poate ieşi la iveală, veţi constata că munca de orice fel devine anostă şi se transformă în rutină.
   Compozitorul Brian Eno se surprinde în mod obişnuit "muncind intens, din momentul în care se apropie termenele şi intră în vigoare angajamentele, ca şi cum ideile nu ar ieşi singure la suprafaţă, ci ar fi în mod dureros stoarse, ca să iasă." În astfel de împrejurări, el a învăţat că singurul mod de a-ţi reîmprospăta inspiraţia este să-ţi iei o "vacanţă", deşi "acest cuvânt cu greu poate reda plictiseala teribilă pe care o implică respectiva activitate, deoarece aleg de obicei un loc unde nu se întâmplă nimic, nu iau nimic cu mine şi mă bazez doar pe oroarea propriei mele persoane, care mă împinge rapid către marginea prăpastiei." După primele două zile, el se simte deprimat şi fără rost. Nu are nici un indiciu despre ce urmează să facă. Ajunge până la momentul în care se convinge că este absolut inutil să mai încerce să remedieze situaţia, căutând idei. Renunţă categoric, cedează controlul "şi, în acel moment al renunţării, brusc, mă simt viu din nou... Acest sentiment de bucurie complet nebună faţă de lume... este pârâul limpede şi cu apă proaspătă care se învolburează pe fundul prăpastiei." Eno numeşte această stare "încântarea idiotului" şi comentează că, uneori, poate ajunge acolo cu şi mai mare greutate, stând şi muncind de unul singur, "până când, în cele din urmă, nu îmi mai pasă deloc şi, aflat într-o stare de complet somnambulism, mă împiedic de ceva nou." Dar este mai bine, spune el, să faceţi mai întâi "experimentul cu vacanţa/prăpastia" şi abia apoi să lucraţi singuri.
   Mulţi gânditori creativi sunt nevoiţi să treacă prin chinul acestei coborâri preliminare. Fără ea, nu pot renunţa la devotamentul faţă de efortul temeinic, la gândirea şi percepţia focalizată, precum şi la vechile lor deprinderi.

   Momentele de inspiraţie şi de receptivitate sunt "trupele de şoc" ale intuiţiei. Nu puteţi avea dificultăţi în a le auzi, a le acorda atenţia cuvenită sau a le respecta - îşi strigă singure propriul adevăr în gura mare. Problema care s-ar putea ivi este posibilitatea de a uita să le examinaţi cu mare grijă. Uneori, sentimentul de corectitudine poate fi foarte puternic, dar, la o analiză mai detaliată, ideea genială care v-a venit poate da la iveală mai multe neajunsuri ascunse. (Andrew Wiles şi-a publicat "sclipitoarea" soluţie pentru Ultima Teoremă a lui Fermat numai pentru ca, la câteva luni după aceea, să descopere că aceasta conţinea unele puncte slabe. A urmat o perioadă de muncă intensă şi abia la capătul acesteia au fost eliminate inclusiv aceste neajunsuri minore.)

   EXERCIŢIU: Are intuiţia întotdeauna dreptate?

   Gândiţi-vă pentru o clipă la acest sentiment De "corectitudine". Aveţi sclipiri sau momente de inspiraţie - adică unde cerebrale, idei geniale care să vâ vină din senin? Cât de des? Vă puteţi aminti unele pe care le-aţi avut de curând? Care a fost reacţia voastră referitor la ele? "Genialitatea" ideii vi s-a părut evidentă încă de la început sau a fost nevoie să o verificaţi în prealabil?
   Vă puteţi aminti de vreo ocazie în care o undă cerebrală de inspiraţie nu vi s-a mai părut, până la urmă, atât de "cerebrală"? Care a fost reacţia dumneavoastră vizavi de ea? Aţi avut tendinţa de a da fuga să spuneţi tuturor ce idee minunată aţi avut, înainte de a o verifica? Aţi fost vreodată pus în încurcătură din cauza entuziasmului dumneavoastră necenzurat?
   E momentul să aruncaţi acum o privire asupra următoarei probleme: într-o încăpere se află 23 de persoane; care este probabilitatea ca doi dintre cei prezenţi în cameră să aibă aceeaşi zi de naştere?

   Problema cu zilele de naştere este un bun exemplu de situaţie care nu ţine de intuiţie. Mulţi oameni cred că probabilitatea trebuie să fie undeva în jurul a 1 la 12, când, de fapt, răspunsul corect se află mai aproape de 50%, adică de 1 la 2. Trebuie, deci, să ţinem seama că, atunci când vine vorba de probabilităţi, intuiţia noastră nu este tocmai vestită prin acurateţea sa.

   Ca să vorbim pe şleau, acolo unde descoperiţi o atitudine negativistă, suspiciune, lipsă de încredere şi o cooperare proastă în echipă, este esenţial să căutaţi să transformaţi toate aceste lucruri în abordări mai creative, de tipul celor prezentate în acest capitol.
   E. M. Forster* afirma succint că: "Trebuie să iubim oamenii şi să avem încredere în ei, dacă nu vrem să ne transformăm viaţa într-un haos."

   Comunicarea este importantă
   "Principala problemă în ce priveşte comunicarea este iluzia că ea a avut loc." Albert Einstein
   Mulţi părinţi se plâng de faptul că ajung să comunice din ce în ce mai puţin cu copiii lor (mai ales atunci când copiii ajung la vârsta adolescenţei), invocând motive precum viaţa agitată, televizorul sau standardele de educaţie aflate în declin. Palida interacţiune care are loc în timpul meselor înghiţite pe fugă a fost de curând numită "mormăiala zilnică".
   La fel se poate întâmpla şi la serviciu. Ceea ce este luat drept comunicare în marea majoritate a organizaţiilor este ceva ridicol de impropriu. Adesea reprezintă ceva mai mult decât nişte scurte informări ale managerilor, pline de date necorespunzătoare şi care se fac, de obicei, după ce evenimentele s-au întâmplat deja. Pentru ca organizaţia să funcţioneze bine, comunicarea trebuie să existe cu adevărat - să se facă în două direcţii şi să aibă loc la momentul oportun. Iar dumneavoastră trebuie să ştiţi că părerea vă va fi cel puţin ascultată. Şi trebuie sâ aveţi acces la cel mai bogat flux de informaţii care există, dacă vreţi să fiţi capabili să contribuiţi în modul cel mai creativ la evoluţia organizaţiei.
   Compania 3M este renumită pentru istoria sa într-ale inovaţiei, de la şmirghel la autocolante Post-It, de la bandă adezivă la bureţi care încorporează tehnologie anti-microbiană. După cum era de aşteptat, există un grad mare de încredere în cadrul organizaţiei. William Coyne, prim-vicepreşedinte al departamentului de cercetare şi dezvoltare, pune accent pe nevoia de a crea un climat prielnic comunicării: "Spuneţi-le şi celorlalţi membri ai grupului despre descoperirile pe care le faceţi, căci ei pot găsi diferite alte moduri de a le folosi.

   Puterea limbajului

   "Îi era teamă de puterea acestor cuvinte, care o afectau atât de mult, ea neavând nimic în comun cu sensul lor." Doris Lessing*
   Am inclus aici cinci argumente pentru ideea că selectarea limbajului este foarte importantă.
   Primul se referă la utilizarea timpului prezent, atunci când relataţi experienţe proprii. Este recomandat să-l folosiţi rar, deoarece implică o anumită permanenţă, care poate conduce, într-o oarecare măsură, la rigiditate. Aşa încât, dacă spuneţi: "Nu mă pricep deloc la asta" sau "Nu am idee despre cum se poate face asta", cădeţi într-o capcană lingvistică ce poate duce la formarea unei imagini negative despre sine şi despre lume. Este ceea ce Martin Seligman numea "pesimism învăţat" - începeţi să credeţi că sorţii sunt împotriva dumneavoastră. Dar o simplă reformulare la timpul trecut vă va permite o nouă abordare a situaţiei. "Nu mă pricep deloc la asta" va deveni "Nu mă pricepeam deloc la asta atunci" sau "Înainte nu mă pricepeam prea bine la asta, dar acum..."

   EXERCIŢIU: Reformularea la timpul trecut
   
   Relaxaţi-vă. Gândiţi-vă la toate preocupările dumneavoastră curente. Lăsaţi-le să vă umple uşor mintea. Care dintre ele vă dă bătăi de cap? Dacă trebuie să vă stimulaţi memoria, vă puteţi întoarce la lista cu lucruri supărătoare, întocmită la capitolul 1.
   Descrieţi câteva dintre îngrijorările dumneavoastră în fraze formulate la timpul prezent. "Nu prea pot să...", "Sunt îngrijorat de..." Pe măsură ce astfel de fraze vă vin în minte, imaginaţi-vă că sunt lucruri care aparţin trecutului.
   Rostiţi-le cu glas tare.
   Acum cereţi-i minţii dumneavoastră să memoreze acest lucru şi, simultan, gândiţi-vă la o altă propoziţie, folosind un verb la timpul trecut: "Înainte eram îngrijorat de..., dar acum..."

   EXERCIŢIU: Scrieţi o poezie

   Luaţi un stilou şi o foaie de hârtie şi aşezaţi-vă. Mai întâi, relaxaţi-vâ, goliţi-vă mintea şi liniştiţi-vă corpul. Acum, imaginaţi-vă lacul de lângă casa viselor, pe care aţi construit-o în capitolul 3.
   Staţi pe malul lacului, privindu-i atenţi şi calmi suprafaţa liniştită. Încercaţi să simţiţi viaţa din adâncuri; nu mai vedeţi nici o vieţuitoare care să mişune în jur. Lacul este subconştientul dumneavoastră. Simţiţi cât este de plin, chiar dacă nu puteţi vedea nimic din ce se află dedesubt.
   Acum alegeţi o anumită persoană, un scenariu sau o situaţie dificilă care vă frământă pe moment şi lăsaţi-o să intre în conştiinţa dumneavoastră. Vedeţi dacă puteţi intra într-o stare de empatie cu aceasta, până când găsiţi ceva - un cuvânt, o frază, o imagine, un chip - care să o simbolizeze. Apoi aruncaţi simbolul în mijlocul lacului şi lăsaţi-l să plutească. Aşteptaţi - liniştiţi, dar cu ochii în patru. Vedeţi, mai întâi, ce tip de asociere apare la suprafaţă. Nu gândiţi - acceptaţi orice asociere.
   Deschideţi încet ochii şi scrieţi pe coala de hârtie o frază scurtă sau o propoziţie, care să descrie primul "peşte" pe care l-aţi prins. Acum, închideţi ochii şi întoarceţi-vă la lac. Urmăriţi simbolul care pluteşte şi vedeţi ce urmează să se întâmple. Nu asociaţi ce se va întâmpla cu "peştele" deja prins, ci continuaţi să vă concentraţi pe simbolul problemei dificile alese. Când peştele va "muşca" a doua oară - poate o amintire sau o fantezie, de data aceasta - mai scrieţi câteva cuvinte, care să vă ajute să-l prindeţi. Înapoiaţi-vă la lac şi repetaţi exerciţiul. Ţineţi-o tot aşa, până când reuşiţi să scrieţi 8-10 rânduri sau până când nu mai "muşcă" nici un peşte, timp de câteva minute. Nu vă impacientaţi dacă ceea ce aţi scris nu are nici un sens.
   Deschideţi ochii. Felicitări! Aţi scris o "poezie" despre situaţia dificilă în care vă aflaţi. Lăsaţi poezia de-o parte pentru moment şi reveniţi la ea mai târziu. Reflectaţi în linişte asupra ei. Vedeţi dacă vă spune ceva.

   Aşa obişnuia poetul Ted Hughes să înceapă o poezie. El plasa un simbol central al poeziei în centrul paginii şi apoi desena în jurul acestuia un cerc mare, plin de asocieri şi imagini care ieşeau brusc din subconştientul său. Acestea puteau să iasă din cerc, să se împrăştie şi să se asocieze unele cu altele, până când întreaga..