Capitolul 4

   MOTIVUL PENTRU CARE TE AGĂŢI DE POVESTEA TA

   Frica noastră de schimbare, de a păşi în sfera unor noi realităţi, este atât de adâncă, încât ne agăţăm cu disperare de lumea pe care o cunoaştem. Adeseori confundăm familiaritatea cu siguranţa. Confortul perceput a ceea ce este familiar ne face să trăim iluzia propriilor poveşti. însă întrebarea asupra căreia ar trebui să medităm este: "Suntem cu adevărat în siguranţă, în cadrul acestor poveşti?" în loc să riscăm, ne agăţăm de ceea ce avem şi ne opunem incertitudinii necunoscutului. Am citit cândva o poveste despre o femeie care a înotat de-a lungul unui lac, ţinând o piatră în mână. Când această femeie s-a apropiat de mijlocul lacului, a început să se scufunde din cauza greutăţii pietrei. "Aruncă piatra!", i-au strigat nişte oameni care priveau de pe mal. Însă femeia a continuat să înoate, dispărând din când în când sub apă. "Aruncă piatra!", strigau mai puternic cei care priveau. Femeia a ajuns în centrul lacului şi părea că nu mai are putere. Din nou, oamenii o îndemnau: "Aruncă piatra!" în clipa în care femeia a dispărut sub apă pentru ultima oară, au auzit-o spunând: "Nu pot. Este a mea".
   Majoritatea dintre noi am petrecut prea mult timp împotrivindu-ne dramelor şi nu am căutat înţelepciunea din fiecare dintre aspectele, credinţele şi circumstanţele nedorite, împotrivirea ne închide în interiorul durerii emoţionale a...

   Eliberaţi de micimea stării de victimă, ne vom înălţa în toată puterea şi gloria noastră şi vom fi recunoscători pentru fiece întâmplare - atât întunecată, cât şi luminoasă.

         CARE ESTE SCUZA TA?

   Ori de câte ori îi învinuim pe ceilalţi, îi folosim drept scuză pentru faptul că nu ne trăim vieţile din plin. În calitate de fiinţe omeneşti, suntem maeştrii în inventarea motivărilor, în scopul de a ne justifica starea în care ne găsim. La fel cum un leopard se pierde în decorul junglei, dezvinovăţirile ni se camuflează sub formă de adevăr, se ascund şi ne şoptesc uşor în ureche ori de câte ori încercăm să ne depăşim limitele poveştii. Partea tristă este că noi considerăm că aceste justificări reprezintă adevărul şi nu simple scuze. Pentru a ne putea elibera de poveştile noastre, trebuie să fim dispuşi să scoatem la suprafaţă motivările care fac poveştile să persiste. Cu mult discernământ, ar fi necesar să ne privim dramele zilnice, să ne analizăm lista de motive şi alibiuri şi să întrebăm: "Este acesta adevărul, sau doar o scuză?"
   Pentru a ne putea începe procesul important de demascare a realităţii curente, trebuie să recunoaştem scuzele care ne ţin pe loc şi ne împiedică să manifestăm tot ce ne dorim în viaţă. Dezvinovăţirile acţionează pe post de recipiente invizibile care ne înconjoară, fixând graniţele până unde putem merge sau cât suntem capabili să dobândim. De asemenea, justifică starea în care ne aflăm, în timp ce ne fac să credem că nu putem merge prea departe pentru a obţine imposibilul. Imaginaţi-vă că aţi fi înconjuraţi de un geam de sticlă transparentă. Ori de câte ori vrem să trecem dincolo de această graniţă invizibilă, ne lovim de sticlă şi ajungem înapoi în locul de unde am pornit. La fel se întâmplă atunci când credem în scuzele noastre. Fără să ne dăm seama, continuăm să ajungem înapoi de unde am început, deoarece limitele au fost deja stabilite, programate adânc în mintea noastră şi doar urmează instrucţiunile, ca orice sistem bun...

   ... pentru circumstanţele curente şi să dăm drumul la tot bagajul pe care încă îl mai purtăm din trecut. Trebuie să ne luăm angajamentul de a păşi pe calea dramelor personale şi de a ne împăca pentru totdeauna cu poveştile noastre.

     ÎNCETEAZĂ SĂ MAI CAUŢI MOMENTELE ÎN CARE TE SIMŢI BINE

   Milioane de oameni au cheltuit miliarde de dolari, încercând să dobândească un nivel mai profund de pace interioară - cu orice preţ. Unii au reuşit să se simtă mai bine în viaţă, curăţându-şi gândurile, dulapurile şi relaţiile. Cu toate acestea, alţii continuă să caute, străduindu-se cu disperare să găsească răspunsul corect - cel care îi va elibera de suferinţă. Insă nu este nici o cale de ieşire. Prin evitarea durerii, ne perpetuăm nesfârşitele drame şi ne tragem trecutul după noi în fiecare zi. Este aproape imposibil de ştiut unde ne aflăm şi ce facem, dacă trecutul se află chiar la marginea conştiinţei, ur-mărindu-ne fiecare mişcare, reamintindu-ne eşecurile şi traumele. Pentru a ne începe procesul de împăcare cu poveştile personale, trebuie să ne luăm angajamentul de a renunţa la toate comportamentele pe care le folosim pentru a ne anestezia durerea. Dacă privim îndeaproape acele atitudini şi suntem dispuşi să spunem adevărul, vom vedea că majoritatea dintre metodele de amorţire, oricum, nu funcţionează prea bine. Pentru a ne vindeca, trebuie să încetăm să mai căutăm momentele în care ne simţim bine. Următoarea etapă vă va oferi o cale de ieşire din ciclul nesfârşit al nemulţumirii. Nu este parcursul cel uşor. Nici nu cred că există unul care să nu fie dificil. însă vă promit că drumul direct către pace şi mulţumire de lungă durată este mult mai lesne de făcut, decât calea întortocheată de încercări permanente, căutări şi eşecuri.
   Atunci când simţim profund în interiorul nostru că ceva nu este în regulă cu noi - că nu suntem suficient de buni sau de importanţi - viaţa seamănă cu un iad greu de îndurat.

   ...este şansa voastră de a săpa în adâncime. Puteţi privi în urmă şi să vedeţi cum aţi rămas în coconul poveştii, ajungând doar la suprafaţa durerii, sau puteţi să priviţi în urmă şi să vedeţi că v-aţi pus la încercare, aţi spus adevărul, v-aţi asumat responsabilitatea şi aţi acţionat în conformitate cu genul de persoană care vreţi să fiţi.

       ECHILIBRAREA BALANŢELOR KARMICE

   Corectarea agresărilor îndreptate împotriva noastră este cel mai mare act de respect pe care îl putem face pentru noi înşine şi pentru ceilalţi. Acest lucru ne reface integritatea şi reprezintă un pas important dacă dorim să ne împăcăm cu poveştile noastre. Este important să ne întoarcem cu gândul în trecutul nostru, cu intenţia de a transforma în bine ceea ce a fost rău - de a ne echilibra balanţele karmice. Acest lucru înseamnă să ne corectăm comportamentul faţă de persoanele pe care le-am rănit, minţit, înşelat sau trădat.
   Am ştiut că pentru a mă vindeca şi pentru a a ajunge la o stare de împăcare cu viaţa, trebuia să îndepărtez tot haosul pe care îl cauzasem în interiorul meu, în relaţii şi în Univers. Mi-am dorit atât de mult să pot sta în faţa oglinzii şi a altor oameni şi să mă simt bine, nu numai în prezent, ci şi atunci când mă gândeam la trecut. De-a lungul anilor, am supărat, dezamăgit şi rănit mulţi oameni. Am început să-mi curăţ trecutul pentru prima oară într-un program în douăsprezece etape, în care am învăţat că trebuia să-mi cer scuze de la cei pe care i-am rănit. La început, această idee m-a copleşit. Cum aş putea să fac vreodată aşa ceva? Numai gândul că aş putea merge la cineva şi să-i spun că am minţit sau am furat-o m-a făcut să tremur de ruşine. Era ciudat: credem că nu mi-a păsat niciodată de ce spuneau alţii, deoarece rareori aveam regrete, însă, găsindu-mă în faţa acestui proiect numit "curăţarea trecutului", eram copleşită de frică şi de ruşine. Lista mea de victime părea prea lungă pentru a fi abordată, dar,...

   Capitolul 9

        A TRĂI ÎN AFARA POVEŞTII PERSONALE

   Existenţa în interiorul poveştilor noastre ne garantează o viaţă plină de frică şi de aşteptări. Teama ne spune să ne păzim, să ne ascundem şi să fim neînsemnaţi, astfel încât să nu ne expunem. Lipsa ne face să ne călcăm pe suflet, încercând să ne agăţăm de orice ne poate determina să arătăm sau să ne simţim mai bine. Atunci când avem impresia că ne lipseşte ceva, că ne agăţăm de lucruri şi că ne judecăm pe noi înşine sau pe ceilalţi, putem fi siguri că ne aflăm în interiorul poveştii noastre. În afara poveştii, nu există lipsă, ci doar credinţa şi cunoaşterea interioară că totul este aşa cum ar trebui să fie. Prin ascultarea dialogului interior şi analizarea propriei persoane, vom reuşi să desluşim, în fiecare clipă, dacă ne aflăm în interiorul sau în exteriorul poveştii.
   În afara limitelor dramelor personale, dialogul interior ne reflectă posibilităţile nelimitate care ne sunt disponibile în fiecare moment. Dincolo de sfera poveştilor noastre avem numai sentimente care ne reflectă Sinele superior şi nu pe cel care reprezintă ecoul celui inferior. Suntem conectaţi la cunoaşterea interioară care spune: "Am încredere că Universul mă va purta acolo unde trebuie să merg. Iubesc viaţa. Totul se desfăşoară într-o ordine Divină. Am destul. Sunt destul. Sunt binecuvântat. Pot face orice. Cred în mine însumi. Bravo mie! Cum îţi pot fi de folos?" În afara poveştii, ne delectăm cu sentimente de entuziasm, bucurie, abundenţă, deschidere, veselie, încredere, recunoştinţă, încântare, cunoaştere interioară, încredere în sine, apreciere, respect, iubire necondiţionată şi de energie nelimitată.