În opinia lui Erickson, transa este starea în care învăţarea şi deschiderea către schimbare au cele mai mari şanse să se producă. Ea nu se referă la o stare de somnolenţă indusă. Pacienţii nu sunt "anesteziaţi" de către terapeut, nici nu sunt privaţi de capacitatea de autocontrol şi conduşi de voinţa altei persoane. Transa este, de fapt, o stare naturală, pe care o experimentăm cu toţii. Cele mai familiare experienţe ale noastre survin atunci când visăm cu ochii deschişi, dar stări de transă pot să apară şi atunci când medităm, ne rugăm sau practicăm anumite exerciţii - ca joggingul, de pildă, care a fost numit şi "meditaţie în mişcare". în astfel de situaţii, suntem conştienţi de acuitatea experienţelor lăuntrice mentale şi senzoriale, iar stimulii externi, precum sunetele şi mişcarea, sunt mai puţin importanţi.
   În transă, pacienţii înţeleg adesea, pe cale intuitivă, semnificaţia viselor, a simbolurilor şi a altor forme de exprimare a inconştientului. Ei se apropie mai mult de ceea ce Erickson a numit "învăţare inconştientă", care se ocupă în mai mică măsură de gânduri şi preocupări. Ei pot să accepte sugestiile hipnoterapeutului cu un spirit critic diminuat, dar, dacă aceste sugestii intră în conflict cu valorile pacientului, acceptarea nu se va produce sau va fi una temporară. Amnezia poate să fie prezentă într-un moment al experienţei de transă sau pe tot parcursul acesteia, însă reprezintă un aspect esenţial al transei.
   Ajutând un pacient să intre în transă, terapeutul îi captează atenţia şi i-o direcţionează în interior, conducându-l către autoanaliză şi reacţie hipnotică. Reacţia hipnotică, corelată deopotrivă cu nevoile şi aşteptările pacientului şi cu îndrumarea terapeutului, derivă din "vastul bagaj de învăţături" al pacientului. Pentru a obţine această reacţie, sugestiile terapeutice pot să fie indirecte, disipate într-o conversaţie obişnuită sau într-o povestire interesantă. Câteva abordări utile,...

   ...Mi-am găsit un loc de unde puteam să urmăresc femeile tinere care treceau prin dreptul unei clădiri cu cabinete medicale. Dacă îşi modificau mersul într-un anumit fel, încetineau pasul şi dădeau altfel din braţe, iar pe chip le apărea o expresie de mare blândeţe când treceau pe lângă acea clădire, mă duceam la ele şi le întrebam: "Primul test de graviditate pe broaşte ori iepuri a ieşit pozitiv?" Fără să se gândească, ele îmi răspundeau: "Primul, da, sau nădăjduiesc că da."
   O tânără şi-a modificat mersul, legănatul braţelor şi expresia feţei. Se vedea că are o reacţie de frică! Trebuia să ai grijă - nu era măritată!
   Fiecare persoană, bătrână sau tânără, încetineşte pasul în mod automat, de parcă aerul ar deveni dens şi greu de străpuns. Ştiţi în faţa cărei clădiri? - o brutărie! Acel stimul olfactiv puternic te încetineşte automat.
   Aici ni se dă un alt exemplu care ilustrează faptul că, în mare parte, comportamentul nostru este determinat în mod inconştient. Erickson inserează, de asemenea, referinţe frecvente la comportamentul "automat". Astfel, această povestire este utilă pentru a încuraja un pacient să-şi îngăduie să răspundă automat în timpul unei transe hipnotice. Repetiţia din povestire poate conduce foarte uşor la o transă hipnotică, mai ales atunci când cuvintele sunt rostite ritmic.
   Desigur, această povestire poate fi folosită şi pentru diagnosticare. Putem urmări reacţia pacientului atunci când menţionăm diverse elemente din povestire - magazinul de bijuterii, magazinul cu articole sportive, cabinetul stomatologic, Îngrijorarea legată de graviditate poate apărea ca reacţie la partea care se referă la teama tinerei că ar putea fi însărcinată. Comentariul despre brutărie poate foarte uşor să trimită un subiect la amintiri din prima copilărie, care sunt asociate cu mirosul bucatelor pregătite la cuptor sau pe maşina de gătit.

   ...Determinaţi-i să încalce interdicţiile! Aceasta este una dintre regulile principale ale lui Erickson pentru a trata multe tipuri de complexe simptomatice, inclusiv fobiile şi stările de inhibiţie. Mai întâi, când ne schiţează istoricul, Erickson are grijă să scoată la iveală semne ale limitărilor, rigidităţilor, "seturilor" înguste. Apoi, folosind convingerile pacienţilor, acţionează pentru a-i determina să încalce interdicţiile.
   Aici, Erickson prezintă situaţia unei tinere care este extrem de limitată. Limitările ei sunt percepute ca fiind cauzate de rigiditatea bisericii şi de educaţia primită în familie. Desigur, ele ar putea foarte bine să fie cauzate şi de critica din interior. Metoda esenţială prin care Erickson o ajută să-şi încalce interdicţiile, să-şi lărgească experienţele despre lume, să-şi construiască abilitatea de a trăi independent, fiindu-şi suficientă sieşi, este de a-i induce să se pună pe sine în situaţii noi. In aceste situaţii noi, ea învaţă din propria-i experienţă, nu din ce-i dictează alţii, care sunt de fapt limitările ei. De asemenea, învaţă cum să manipuleze diferite substanţe, de pildă orezul.
   Desigur, Erickson, în mod tipic, atunci când vorbeşte despre modul în care se umflă orezul şi fasolea, seamănă idei universale despre expansiune. De fapt, întreaga povestire poate fi văzută ca o ilustrare a expansiunii unei personalităţi foarte mici într-una mult mai mare. Venitul ei creşte de la o sută de dolari pe lună la două sute şaptezeci de dolari pe lună. Personalitatea ei înfloreşte, iar acest lucru este vizibil în aspectul ei exterior, în aşa măsură încât se transformă dintr-o "individă insipidă" într-o "blondă frumoasă". Pacienta chiar reuşeşte să-şi descopere propriile limitări - din experienţă. De pildă, ea învaţă din experienţă cum e să fii mahmur. În cele din urmă, Erickson ne oferă un indiciu despre cum îi convinge el pe oameni să facă lucruri pe care...

   ...este realizată în armonie cu seturile mentale şi cu convingerile persoanei în cauză. În "Boabe şuierătoare", el stabileşte mai întâi că pacienta se consideră religioasă. Cu fetiţa din "Faţă de Scorţişoară", el adoptă o atitudine jucăuşă, potrivită atunci când ai de-a face cu un copil. Iar în cazul pacientei cu psoriazis stabileşte o legătură cu atitudinea antagonistă şi tendinţa competitivă a acesteia printr-o provocare. Pacienta cu psoriazis îşi dă seama că era într-adevăr furioasă. Ea recunoaşte faţă de sine însăşi că Erickson a avut dreptate şi că ea chiar avea foarte multe emoţii. La nivel subconştient, s-a stabilit că el trebuia să aibă dreptate şi în restul afirmaţiei pe care o făcuse - şi anume că ea avea doar o treime din psoriazisul pe care credea că îl are. Corpul ei a început să-i demonstreze acest lucru, iar erupţia a dispărut în mare parte.
   Odată ce "Faţă de Scorţişoară" a zâmbit uşurată auzind că fusese botezată "Faţă de Scorţişoară" în loc săi se spună că e hoaţă, a fost predispusă să zâmbească de fiecare dată când se gândea la pistruii ei. în felul acesta, ura şi furia de la început au fost înlocuite cu un sentiment uşor amuzant. După cum explică Erickson, "situaţia devenise una amuzantă". Iar această situaţie amuzantă a continuat şi după ce fetiţa nu s-a mai aflat în prezenţa lui Erickson.
   În "Boabe şuierătoare", situaţia este recadratăpentru pacientă, dintr-una în care ea se simţea umilită din cauză să nu se putea controla într-una în care putea să aprecieze controlul desăvârşit pe care îl avea de fapt - adică putea să emită doar gaze, dar să reţină în rect materia lichidăşi materia solidă. In fapt, ea a fost îndemnată să se bucure dansând goală prin apartament pentru a exersa acest control. Desigur, la un nivel superficial, Erickson îi permite să dea vânturi, şi este posibil ca acest lucru să fi şters mustrările anterioare care condamnau un atare comportament. El îi respectă totuşi inhibiţiile, pentru că nu îi sugerează să facă asta în public.

   După ce a ascultat această povestire, un student l-a întrebat pe Erickson, destul de supărat, de ce nu-şi vizitase fiul şi de ce nu aplicase câteva dintre tehnicile lui hipnotice, "ca să-l ajute să se facă bine mai repede ". Iată ce i-a răspuns Erickson: " Copiii nu aveau cum să trăiască atâta vreme în preajma mea fără să fi învăţat câte ceva. l-am învăţat pe copii că durerea nu este importantă, important este confortul psihic. De pildă, când Roxanna şi-a zdrelit genunchiul, urla de parcă voia să ştie tot oraşul ce a păţit ea. Mama a ieşit din casaşi s-a uitat la genunchiul ei; şi eu am făcut la fel. Mama i-a zis: «Mami o să pupe aici, şi aici, şi încă o dată aici, deasupra, şi toată durerea o să dispară.» E un miracol cât de bine poate să anestezieze un pupic de-al mamei."
   In mod indirect, Erickson ne spune că, pentru nişte simple zgârieturi, putem să recurgem la mângâierile " materne". În situaţii grave, care pun viaţa în pericol, este mai bine să lăsăm pacientul singur, cât mai mult posibil. Prin răspunsul său, Erickson corectează totodată o concepţie foarte greşită referitoare la autohipnoză. El spune că nu este necesar să parcurgi procesul tipic de inducţie pentru a obţine efecte de autohipnoză. Este suficient să fii conştient că "durerea nu este importantă, important este confortul psihic", pentru a produce aceleaşi efecte ca şi prin inducerea hipnozei, atunci când pacientului i se spun aceste lucruri de către un " hipnotizator". Cu alte cuvinte, dacă cineva a acceptat o valoare sau un crez, efectul asupra reacţiilor lui va fi unul permanent, ca şi cum ar fi fost " hipnotizat" să le accepte.
   Erickson nu ne împărtăşeşte doar ideile lui referitoare la vizitarea bolnavilor. Ceea ce ne spune de fapt este că părintele sau cel care ajută trebuie să stea pe aproape şi să fie disponibil atunci când e solicitat; ajutorul se oferă doar în măsura în care receptorul doreşte să fie ajutat. Când Robert îi spunea lui Betty Erickson sase "ducă acasă", ea se ducea.