Erecţia, condiţie fundamentală a răspunsului sexual masculin este un fenomen hemodinamic. Nenumăratele fenomene care se produc pentru a declanşa erecţia nu sunt încă pe deplin elucidate. Din punct de vedere medical, se cunosc următoarele: diverşii stimuli vizuali, auditivi, olfactivi şi imaginativi sunt analizaţi de către creier (hipotalamus), care acţionează ca un centru de integrare, provocând răspunsul erectil. Aspectul uluitor - şi încă neexplicat medical- al erecţiei este multitudinea de lucruri care o pot determina. O femeie frumoasă şi goală întinzându-se pe un pat în faţa noastră va declanşa o erecţie. Este de aşteptat. Dar o poză a aceleiaşi femei poate avea acelaşi efect. Chiar şi amintirea unei femei atrăgătoare poate lansa un lanţ de evenimente care fac ca penisul să pulseze sub presiunea unui plus de 30 de grame de sânge.
   Toate aceste procese care se desfăşoară la nivelul creierului, acţionează asupra sistemului vascular, care transformă penisul într-un organ erect. Erecţia începe când relaxarea muşchilor netezi antrenează dilatarea arterelor, provocând o creştere rapidă a fluxului sanguin local. Dilataţia arterială comprimă venele ducând la vasoconstricţie venoasă. Creşterea presiunii la nivelul corpilor cavernoşi duce la rigiditate. Obţinerea unei erecţii se datorează unei adevărate cascade de evenimente ce au loc într-o perioadă de timp relativ scurtă.
   Pe măsură ce sângele intră în penis, are loc o diminuare a cantităţii de sânge care iese. Arterele ce aduc sângele se dilată, chiar şi acest lucru ducând la o mărire a volumului general. Venele care asigură evacuarea sângelui din penis sunt prevăzute cu nişte valve speciale cu ajutorul cărora cantitatea de sânge ce iese este redusă treptat.
   În felul acesta sângele devine practic "închis" temporar în interiorul organului, toate aceste mecanisme fiziologice, concretizându-se în final în obţinerea unei erecţii. Practic, erecţia este obţinută în momentul în care volumul de sânge ce intră în penis îl depăşeşte pe cel ce iese. Aportul de sânge este realizat de arterele cavernoase din artera ruşinoasa internă; evacuarea sângelui este asigurată de venele emisare din tunica albuginee. Inervaţia...

   Nu sunt prea multe cuvinte care să înspăimânte bărbaţii atât de tare ca acesta. Nu-i de mirare că se foloseşte tot mai mult un alt termen - disfuncţie erectilă sau DE. Noua variantă sună mai abstract, pare mai puţin ameninţătoare. Sună ca o problemă care poate fi tratată, ceea ce şi este, şi nu ca un stigmat. Şi asta este o veste minunată pentru cei care suferă în umbra ei.
   Disfuncţia erectilă nu trebuie confundată cu eşecurile izolate sau ocazionale de a obţine sau menţine o erecţie peniană. Acestea nu constituie o boală sau afecţiune ce justifică atenţie medicală şi trebuie percepute drept absolut normale. Marea majoritate a bărbaţilor se confruntă cu un asemenea episod la un moment al vieţii.

   Definiţie
   Vorbim de disfuncţie erectilă în cazul unei incapacităţi recurente sau persistente (ce durează de cel puţin 3 luni), de a obţine o erecţie sau de a o menţine suficient timp pentru a avea o performanţă sexuală satisfăcătoare.
   Disfuncţia erectilă afectează 20% din bărbaţii cu vârste între 50-59 ani, iar numărul acestora creşte o dată cu vârsta. Aproximativ 50% din bărbaţii peste 65 ani şi 75% din bărbaţii peste 80 ani se confruntă cu această problemă. În majoritatea cazurilor, disfuncţia nu survine subit, ci se instalează treptat. Totuşi, disfuncţia erectilă nu este o parte normală a procesului de îmbătrânire.
   Numărul pacienţilor cu DE era în anul 1995 de 152.000.000 de bărbaţi din întreaga lume şi se estimează că în anul 2025 numărul celor afectaţi va ajunge la 322.000.000. La aceasta contribuie creşterea vârstei medii a populaţiei, stilul de viaţă, creşterea incidenţei factorilor de risc cardiovascular, hipertensiunii, diabetului zaharat şi a altor afecţiuni medicale ce determină DE, precum şi afectărilor iatrogenice (de origine medicală) sau traumatice generatoare de DE.

   Clasificare
   In ceea ce priveşte tipurile de disfuncţii erectile, acestea sunt de trei feluri: uşoară, moderată sau, în cel mai rău caz, severă.
   Dintre bărbaţii cu vârste între 40 şi 70 de ani, peste jumătate din ei prezintă un anumit grad de impotenţă (17% uşoară, aproximativ 25% disfuncţie moderată şi circa 9% suferă de o disfuncţie erectilă severă). Impotenţa sexuală poate fi: totală sau parţială în mod electiv, faţă de o anumită parteneră.
   Din punct de vedere semiologic, ea se caracterizează prin: absenţa libidoului; tulburări de erecţie; imposibilitatea de intromisiune; tulburări de ejaculare (anejaculare totală, anejaculare selectivă, ejaculare precoce, ejaculare tardivă, ejaculare involuntară, tulburări de orgasm.
   Din punct de vedere etiopatogenic, impotenţa sexuală poate avea următoarele forme de manifestare clinică: impotenţa sexuală organică, de cauze diferite (neurologică, vasculară, endocrină, metabolică, etc); impotenţa sexuală de tip funcţional psihogenă ce poate fi determinată de factori multipli (impotenţa de debut a vieţii sexuale, impotenţa secundară de tip reactiv, impotenţa primară şi impotenţa din cauze nevrotice pure).
   În concluzie impotenţa poate fi:
   1. uşoară, moderată sau severă;
   2. primară (s-a manifestat din totdeauna) sau secundară (a apărut ulterior unei vieţi sexuale normale);
   3. totală (se manifestă indiferent de parteneră) sau electivă (se manifestă doar cu o parteneră anume). în cazul din urmă, vorbim doar despre o impotenţă de natură psihologică.
   Aproape tuturor bărbaţilor li se întâmplă ocazional să nu poată avea o erecţie, deşi şi-o doresc. Cei mai mulţi bărbaţi suferă la un moment dat de impotenţă, din cauza unui stres trecător.
   Se ştie că într-o perioadă de stres puternic, secreţia de testosteron poate scădea cu până la 40%, ceea ce se traduce cu siguranţă şi într-o scădere a potenţei. Dispărând stresul, dispar şi simptomele impotenţei. Se întâmplă la un moment dat şi este posibil să nu mai apară prea curând.
   Totuşi, dacă un bărbat trece printr-un asemenea episod şi devine preocupat excesiv de acest lucru, preocuparea sa poate constitui începutul dezvoltării unei adevărate probleme. În momentul în care bărbatul începe să îşi facă realmente griji în legătură cu obţinerea sau menţinerea unei erecţii, el se transformă dintr-un actor principal într-un simplu spectator. Această stare...

   Apetitul sexual masculin este provocat şi întreţinut de formele corpului feminin, mirosul specific, vocea, fizionomia, vestimentaţia, părul, etc. Diminuarea în diferite grade a apetitului sexual la bărbat este legată şi de conflictele cu fiinţa iubită, răceala sau chiar o anumită respingere realizată de aceasta, dezinteresul femeii pentru activitatea sexuală, lipsa de tandreţe, etc. Femeia posedă o tactică admirabilă şi nuanţată de a-şi masca sentimentele pentru a seduce şi a nu leza orgoliul masculin.
   Apetitul sexual este influenţat, dincolo de elementele aparţinând spaţiului intim al cuplului şi de elementele care provin din spaţiul social-public (moravuri, mode, mass-media), în sens pozitiv sau negativ. Un rol important revine artei moderne, ca mijloc de a excita erotismul. Urmează reclama, filmele sau literatura erotică, propagandă erotică prin internet, pornografia, etc.
   Întreţinerea apetitului sexual la bărbat depinde de sursele de excitaţie sexuală şi de o activitate sexuală regulată, permanent întreţinută. Astfel, scăderea motivaţiei erotice duce la o scădere a apetitului sexual şi a intensităţii relaţiilor sexuale.

   9.1. De ce nu mai avem chef să facem dragoste ?
   Cu siguranţă, mulţi dintre noi ne vom regăsi în următoarea descriere: suntem de mai mult timp împreună cu cineva şi simţim că s-au schimbat unele lucruri în relaţia noastră. Ne cunoaştem mult mai bine, ne ştim defectele, ne apreciem calităţile. Totuşi ceva se întâmplă, nu mai simţim acel fior de la început care ne înnebunea şi ne făcea să ne dorim unul pe altul mult mai intens. În ultimii ani, sexologii atrag atenţia asupra faptului că frecvenţa actelor sexuale este în scădere chiar în cuplurile tinere, iar vina pentru lipsa dorinţei sexuale este pusă pe seama ambilor parteneri în mod egal.
   Pierderea dorinţei sexuale este o experienţă prin care, mai mult sau mai puţin, trece orice cuplu. Atunci când intervine obişnuinţa, dorinţa se pierde încetul cu încetul, iar acest lucru se poate întâmpla, după cum arată studiile de specialitate chiar şi în cazul cuplurilor care au împlinit doar un an de trai în comun.
   Un studiu realizat de un cunoscut producător de prezervative pe un eşantion de 26.000 de persoane, vine să demonstreze că viaţa...

   b. Mărirea penisului pas cu pas - metoda taoistă
   Fiind aşezat într-o poziţie comodă, frecaţi-vă palmele una de altă până ce se încălzesc, apoi cuprindeţi cu mâna dreaptă scrotul şi penisul (la bază), fără să apăsaţi prea tare. Important este să simţiţi căldura palmei, expresie a vitalităţii în plan eteric. Cu mâna stângă plasată cu două degete sub ombilic realizaţi 81 de mişcări circulare în sensul de mişcare al acelor de ceas (sens Yin). Apoi frecaţi din nou mâinile între ele şi schimbaţi mâinile - mâna stângă va cuprinde scrotul şi penisul şi mâna dreaptă va fi plasată la două degete sub ombilic şi va realiza mişcări circulare, în sensul invers de mişcare al acelor de ceas (sens Yang).
   Concentraţi-vă asupra efectelor subtile de profundă energizarea a zonei masate şi conştientizaţi cum creşte energia eterică de natură erotică şi vizualizaţi cum această energie oferă vigoare mărită, tărie şi mărime crescută penisului.
   În etapa a două a tehnicii veţi realiza contracţia muşchilor anali, inclusiv a muşchiului pubococcigian (PC)- muşchiul care susţine întregul planşeu pelvian de la pubis la vârful coccisului. Nu uitaţi să vă relaxaţi complet între două contracţii şi să menţineţi contracţia cât mai mult timp cu putinţă.
   După o lună de practică zilnică sau, în funcţie de efortul individual, chiar mai repede, veţi ajunge să controlaţi perfect musculatura anală. Atunci veţi putea realiza simultan cele două etape ale tehnicii. Veţi resimţi o senzaţie plăcută la baza coloanei vertebrale, senzaţie ce se va răspândi în tot corpul. Ea este rezultatul faptului că muşchii, contractându-se, realizează o uşoară presiune asupra prostatei.
   Rezultatele practicii consecvente a acestui exerciţiu sunt: previne sau elimină problemele prostatei, hemoroizii, sterilitatea, impotenţa, ejacularea precoce. De asemenea, amplifică sensibilitatea la nivelul penisului şi poate genera chiar o mărire a dimensiunii capului penisului.

   c. Tehnica "Falusul de gheaţă"
   O legendă ce provine din Norvegia, din preajma anilor 1000 e.n. ne prezintă o metodă simplă şi eficientă de tonifiere şi mărire a penisului.

   În plan fiziologic, continenţa implică reţinerea spermei în corpul bărbatului, fără a fi eliminată prin ejaculări sau poluţii, iar la femeie constă în lipsa descărcărilor substanţiale specifice din timpul orgasmului.
   Continenţa sexuală este o manieră diferită de a aborda actul amoros: să transformi plăcerea, să o expansionezi în toată fiinţa, să trăieşti stări multiple de orgasme succesive, care în loc să te epuizeze te încarcă cu energie şi îţi aduc bucurie şi poftă de viaţă.
   Continenţa sexuală conduce la ceea ce psihologia modernă numeşte superpotenţă, iar aceasta nu ţine decât de controlul energiei erotice. Bărbatul care a dobândit controlul energiei sale erotice are succes în domeniul de activitate pe care şi 1-a ales, deoarece are o încredere desăvârşită în capacităţile sale şi suficientă energie subtilă cu ajutorul căreia să poată împlini ceea ce şi-a propus.
   Totul porneşte de la faptul dovedit ştiinţific că starea de orgasm şi ejacularea - la bărbat (sau descărcarea specifică - la femeie) nu sunt în mod obligatoriu legate una de alta. Se relatează foarte multe situaţii când orgasmul este trăit plenar, fără ca aceste fenomene fiziologice de descărcare să apară.
   Lumea ştiinţifică a propus şi a dovedit, pentru a explica acest fenomen, teoria transmutaţiei biologice a materiei la energii mici chiar în corpul uman. Aceasta arată că sperma, la bărbat, sau anumite substanţe şi fluide sexuale, la femeie, se pot transforma în energie, după cunoscuta formula a lui Einstein, E=mc2, şi asta chiar în corpul omului. Din calcul, reiese că această energie este enormă şi că ea rămâne în corpul nostru la diferite nivele, oferindu-ne nenumărate avantaje despre care vom vorbi imediat.
   În cărţile despre sexualitate este deseori redată aşa-numita "curbă a orgasmului". Creşterea energetică în timpul actului amoros obişnuit descrie o curbă care, poate fi enunţată astfel:
   Distingem patru faze: excitaţia, platoul, orgasmul şi rezoluţia sau sfârşitul.
   În prima etapă, "jocurile" preludiului trezesc dorinţa erotică, generând şi o stare de excitaţie. Aceasta se concretizează prin apariţia stării de erecţie la bărbat şi lubrifierea vaginală la femeie.

   2. Cum se realizează continenţa sexuală?
   În primul rând, contează motivul pentru care faci ceea ce faci. Dacă acesta este dorinţa de a simţi plăceri erotice diverse şi de a-ţi împlini tot felul de fantezii sexuale, atunci continenţa sexuală va fi foarte dificilă. Chiar dacă reuşim să controlăm ejacularea, cantitatea mare de energie sexuală acumulată va conduce aproape negreşit la poluţii, ori la pierderea controlului la următoarea întâlnire.
   Continenţa sexuală este uşor de practicat atunci când tot ceea ce faci are un motiv care transcende sexualitatea imediată. Atunci când eşti interesat de fuziunea afectivă, de descoperirea fiinţei de lângă tine, de aprofundarea continuă a unor stări de intimitate din ce în ce mai profunde, atunci când interacţionezi pe toate planurile cu fiinţa iubită, continenţa sexuală devine naturală.
   În rest, "metoda" cea mai eficientă ţine de creativitatea celor doi iubiţi. O variantă este următoarea....
   Realizând un preludiu de minim 10 minute, se fac apoi penetrări lente, blânde, savurând vraja inefabilă a actului amoros şi frumuseţea fiinţei iubite, fiind însă atenţi la energia sexuală care se amplifică din ce în ce mai mult. Vom simţi plăcerea contactului dintre cele două organe sexuale. Tensiunea erotică creşte tot mai mult şi simţim că suntem aproape de punctul în care ar putea avea loc o descărcare...
   Când simţim că ne apropiem de punctul non-retur trebuie să:
   - ne oprim;
   - rămânem pe loc sau ieşim din contact (în funcţie de starea de excitare şi de experienţa noastră); cu timpul, retragerea penisului devine din ce în ce mai puţin necesară şi vom sfârşi prin a recurge la acest procedeu foarte rar.
   - ne oprim respiraţia, fie pe plin, fie pe gol;
   - contractăm foarte ferm sfincterul anal (muşchiul care controlează conştient defecaţia);
   - contractăm foarte ferm sfincterul urinar, ca atunci când avem o nevoie foarte intensă de a urina şi dorim să împiedicăm urinarea;
   - contractăm foarte ferm muşchiul pubococcigian (acest muşchi se contractă şi când ne abţinem să urinăm, deşi avem senzaţia unei nevoi intense de a urina; el se află între anus şi sex); astfel se contractă, practic, întregul planşeu pelvian aflat între penis şi anus.
   - strângem dinţii şi ţinem limba cât mai în spate, lipită de cerul gurii (desigur, fără a o înghiţi);
   - strângem intens pleoapele;
   - ne focalizăm mental într-un punct situat între cele două sprâncene, vizualizând cum energia din zona pelviană este orientată în sus, până în acel punct (aici se află un centru subtil de forţă numit ajna).
   În timpul actului amoros şi mai ales la punctul limită, bărbatul va observa care muşchi participă la jocul instinctiv şi ritmat la bazinului. Se poate observa şi în timpul unei ejaculări accidentale.
   El va simţi muşchii lombari, ca şi fesierii şi centura abdominală, acţionând şi contractându-se cu câteva secunde înaintea ejaculării.
   Dacă nu vrea să ejaculeze, va trebuie să se relaxeze, să înlăture toate mişcările sacadate, spastice, nearmonioase. Mişcările de du-te-vino trebuie să rezulte dintr-o mişcare ondulatorie suplă a întregii coloane vertebrale şi nu trebuie făcută cu mişcări de şale (din zona rinichilor). Ne controlăm mai bine când relaxăm muşchii reflecşi ai ejaculării. Din contră, trebuie să strângem cât mai bine inelul muscular de la baza penisului care intensifică erecţia.
   - Tot în legătură cu mişcările amoroase, Tao ne propune să realizăm seturile de zece. Pentru început, cei doi iubiţi trebuie să aleagă o postură amoroasă uşor de realizat, care să permită bărbatului şi femeii un control adecvat al potenţialului erotic.