...logice. în schimb, susţinătorii astrologiei erau convinşi că poziţia pla-nete'or de la data naşterii au un impact clar asupra gândirii şi comportamentului oamenilor.
   Spre marea surprindere a scepticilor, rezultatele au confirmat interpretările astrologice. Cei născuţi în zodiile asociate, în mod tradiţional, cu caracterul extravertit au obţinut rezultate ce arătau că sunt ceva mai extravertiţi decât alţii, iar cei născuţi în cele trei zodii de apă au înregistrat punctaje mai mari în domeniul nevrozei, decât cei născuţi în cele trei zodii de pământ9. Revista de astrologie Fenomene a anunţat că aceste constatări reprezintă "probabil, cea mai importantă descoperire pentru astrologia acestui secol".
   însă, Eysenck a devenit suspicios, atunci când şi-a dat seama că cei care au participat la acest studiu erau deja mari susţinători ai astrologiei. Majoritatea oamenilor care au asemenea credinţe ştiu foarte bine ce tip de persoană ar trebui să fie din punct de vedere astrologie, iar Eysenck s-a întrebat dacă nu cumva aceste cunoştinţe au subminat studiul. Oare rezultatele s-au datorat faptului că participanţii s-au gândit că au tipul de personalitate asociat semnului lor zodiacal? Era, oare, posibil ca psihologia - şi nu poziţia planetelor de la data naşterii - să fie responsabilă de aceste rezultate remarcabile?
   Eysenck a mai efectuat alte două studii, pentru a-şi verifica ideea. La primul studiu au participat oameni care aveau mult mai puţine şanse să fi auzit despre caracteristicile de personalitate asociate cu diversele semne zodiacale - un grup de 1000 de copii. De această dată, rezultatele au fost foarte diferite şi nu s-au potrivit cu tiparul prezis de astrologie: gradele de extravertire şi de nevroză ale copiilor nu aveau nicio legătură cu semnul lor astrologie. Pentru a fi absolut sigur, Eysenck a mai organizat un studiu de personalitate în funcţie de data naşterii, de data aceasta cu adulţi, însă a evaluat şi câte cunoştinţe aveau aceştia despre astrologie. Cei care cunoşteau multe lucruri despre efectul pe care trebuia să-1 aibă planetele asupra personalităţii lor aveau rezultate care se potriveau cu tiparul prezis de astrologie. în schimb, cei care nu aveau astfel de cunoştinţe, nu se potriveau tiparului. Concluzia era limpede.
   Poziţia planetelor din momentul naşterii nu avea niciun fel de efect magic asupra personalităţii. în schimb, mulţi dintre oamenii care...

   ...lui. Analizând aproximativ 3 milioane de certificate de deces din California, dintre anii 1969 şi 1990, Phillips a declarat că este mult mai probabil ca femeile să moară în săptămâna de după ziua lor de naştere, decât în orice altă perioadă din an. în schimb, este mai probabil ca bărbaţii să moară în săptămâna dinaintea zilei lor de naştere.
   Phillips a afirmat că acest lucru se poate datora faptului că femeile îşi aşteaptă ziua de naştere ca pe un moment de sărbătoare, în timp ce bărbaţii încep să-şi evalueze viaţa, să conştientizeze cât de puţine au realizat şi, din cauza stresului, să-şi mărească şansele de deces. Potrivit lui Phillips, aceste rezultate nu sunt cauzate de fluctuaţii trecătoare, de declararea greşită a datei de deces, de amânarea unor operaţii riscante, sau de suicid. în schimb, el argumentează că informaţiile sprijină noţiunea că unii oameni pot să-şi "comande" să trăiască mai mult, sau să-şi scurteze vieţile.
   Noţiunea este extrem de controversată şi a stârnit multe dezbateri. Unii cercetători au reuşit să reproducă tiparele descoperite de Phillips, în timp ce alţii nu au reuşit să obţină astfel de rezultate, sau au atacat metodele folosite. Cu toate acestea, ideea că factorii psihologici influenţează bunăstarea fizică este susţinută de cercetările ce demonstrează relaţia dintre optimismul oamenilor şi starea lor de sănătate. De exemplu, în 1996, o echipă de cercetători a investigat legătura dintre gândirea sănătoasă şi longevitate, având ca subiecţi două mii de bărbaţi finlandezi. Echipa i-a împărţit în trei categorii: grupa "pesimiştilor", care se aşteptau ca viitorul să fie sumbru, grupa "optimiştilor", care aveau pretenţii mai mari de la viitor şi grupa "neutră", cei care aveau aşteptări "neutre". Apoi au monitorizat grupurile pe o perioadă de şase ani şi au descoperit că era mult mai probabil ca bărbaţii din grupa "pesimiştilor" să moară de cancer, de boli cardiovasculare şi accidente, decât cei din grupa "neutră". în schimb, bărbaţii din grupa "optimiştilor" aveau o rată a mortalităţii mult mai mică decât cei din celelalte două grupuri.
   Phillips nu este singurul cercetător care a investigat factorii bizari ce pot influenţa momentul precis în care se întâlnesc oamenii cu moartea. într-un articol publicat în 2003, în Revista de economie şi statistică, se cerceta dacă obligaţiile fiscale ale oamenilor le...

   ...remarcat că unele numere erau alese de către cei norocoşi şi evitate de către cei mai puţin norocoşi. Am identificat treptat "cele mai probabile" numere câştigătoare -1,7,17,29,37 şi 44. Pentru prima şi unica dată în viaţa mea, am cumpărat un bilet la loto. Extragerea Loteriei Naţionale din Marea Britanie are loc în fiecare duminică seară şi este transmisă în direct, pe postul de televiziune naţional. Ca de obicei, cele 49 de bile au fost puse în cilindrul rotativ, iar şase bile, plus o bilă specială "bonus", au fost selectate la întâmplare. Numerele câştigătoare au fost: 2,13,19,21,45,32. Nu am nimerit nici măcar un număr. Dar, oare, persoanele norocoase şi nenorocoase din experimentul nostru se descurcaseră mai bine? în realitate, nu a existat nicio diferenţă. Oamenii norocoşi nu s-au descurcat mai bine decât cei fără noroc, iar cei care au folosit ritualuri superstiţioase nu au avut mai mult noroc, decât cei care au ales numerele la întâmplare. De asemenea, nu a existat nicio diferenţă între oamenii care au ales numerele în funcţie de datele de naştere, vârstele copiilor sau comportamentul pisicilor. Pe scurt, scorul a fost: Raţiunea 1 - Superstiţia 0.
   Alţi cercetători au abordat această problemă, într-un mod şi mai neobişnuit. Unul dintre experimentele mele preferate a fost realizat de un elev de liceu din America, pe nume Mark Levin. împreună cu prietenii săi, Levin şi-a propus să testeze superstiţia că, dacă o pisică neagră îţi taie calea, vei avea ghinion. Pentru început, le-au cerut oamenilor să-şi măsoare norocul, jucând un simplu joc de aruncare a monedei, computerizat, unde trebuiau să ghicească pe ce parte avea să cadă moneda - cap sau pajură. Apoi, făceau în aşa fel încât o pisică neagră să le taie calea, în timp ce mergeau pe coridor. în final, toţi participanţii mai jucau o dată jocul, pentru a-şi reevalua norocul. După toate acestea, rezultatele au arătat că pisica neagră nu le-a influenţat absolut deloc norocul. Pentru a se asigura că au analizat toate aspectele, cercetătorii au repetat experimentul, dar de această dată, cu o pisică albă - şi au obţinut, din nou, aceleaşi rezultate. Levin şi-a încheiat articolul, menţionând că cei care critică experimentul său ar putea argumenta că ghinionul asociat cu pisica neagră se manifestă doar în situaţiile de viaţă reale, nu într-un experiment ce presupune un joc de dat cu banul - dar el respinge ideea, comentând: "Eu am o pisică...

   Potrivit lui Freud, glumele sunt un fel de supapă psihologică, ce ajută la eliberarea presiunii reprimate - cu alte cuvinte, o metodă de a face faţă lucrurilor care ne tensionează. Simplul act de a spune o glumă, sau de a râde la gluma spusă de altul, indică multe despre subconştient, iar acest lucru l-a determinat pe Freud să spună odată că: "Uneori, un trabuc e doar un simplu trabuc, însă o glumă nu este niciodată doar o simplă glumă".
   Dat fiind faptul că, în termeni freudieni, trabucul simbolizează de cele mai multe ori un penis, dintotdeauna mi s-a părut interesantă imaginea aleasă de el, pentru a-şi exprima celebra frază.
   Există multe controverse cu privire la contribuţia adusă de Freud, psihologiei umorului, iar un grup de cercetători a spus că: "Ar fi extrem de dificil să găsim o persoană cu o inteligenţă cel puţin medie, care să cunoască mai puţine despre umor, decât cunoştea Freud". Iar un alt grup de cercetători a descris teoria superiorităţii, folosind următorul paragraf: Lasă-l pe S să creadă că este o glumă, în care A îi apare lui S victorios şi/sau B e victima. Cu cât atitudinea lui S este mai pozitivă faţă de A şi/sau faţă de "comportarea" lui A, şi/sau cu cât atitudinea lui S este mai negativă faţă de B şi/sau faţă de " comportamentul" lui B, cu atât S se va amuza mai mult dej.
   Muzeul Freud, din nordul Londrei, a fost cândva casa în care marele psihiatru a lucrat şi şi-a petrecut ultima parte a vieţii. Clădirea conţine o colecţie impresionantă de cărţi şi artefacte şi, bineînţeles, celebra canapea a lui Freud. Această canapea, lungă de 1,50 metri, i-a fost dăruită de un pacient recunoscător, în anii 1890. în timpul unei sesiuni obişnuite de terapie, pacientul se întindea pe canapea, iar Freud stătea aşezat într-un fotoliu. El a creat diverse tehnici, prin care să acceseze activităţile subconştientului. Uneori, îi cerea pacientului să vorbească despre visele sale. Alteori, rostea un cuvânt, iar pacientul trebuia să răspundă cu primul cuvânt care îi venea în minte. Canapeaua a ajuns să simbolizeze modul de abordare al lui Freud în înţelegerea minţii omeneşti - şi astfel, ne-a oferit decorul perfect pentru a doua fotografie LauhgLab. BAAS a contactat muzeul şi a primit permisiunea ca un clovn să se întindă pe una dintre cele mai celebre canapele din lume.

   Studiul a ilustrat un concept foarte simplu, dar puternic. îi ajutăm pe cei ca noi. Deceniile de experimente în care a fost nevoie ca studenţi acoperiţi cu pete de ketchup să se aşeze pe stradă, cerând ajutor, au demonstrat de mai multe ori acelaşi efect. Oamenii sunt foarte altruişti, atunci când cei care au nevoie de ajutorul lor sunt de aceeaşi vârstă, rasă şi au acelaşi stil de a se îmbrăca. Acest lucru e uşor de înţeles, din punct de vedere evolutiv. Este mult mai probabil ca oamenii care arată şi se comportă ca noi, să ne fie înrudiţi genetic - sau, cel puţin, să facă parte din acelaşi trib şi astfel să considerăm că merită ajutorul nostru.
   Experimentul meu preferat despre acest aspect al asemănării a fost condus de profesorul Joseph Forgas, de la Universitatea Oxford, care a examinat modul în care claxonau diverşi conducători europeni. Ideea lui Forgas întrunea cele trei elemente, ce stau la baza multor idei bizare: era strălucită, simplă şi uşor ciudată. A pus un bărbat şi o femeie să conducă prin Germania, Franţa, Spania şi Italia, într-un VW Beetle, de culoare gri. Cei doi au condus prin mai multe oraşe şi s-au străduit să fie mereu în faţa celorlalte maşini, când se făcea roşu la semafor. Când apărea verdele, spre iritarea celor din urma lor, ei stăteau pe loc. Dar nu făceau numai asta. în realitate, observau cu atenţie ce făcea cel din spate şi cât dura până începea să claxoneze. Era o activitate periculoasă. într-un experiment similar, realizat cu câţiva ani în urmă, unii automobilişti au lovit, în mod intenţionat, maşina experimentatorilor. Dar Forgas şi colegii săi au trăit să spună povestea - şi, mai important, să analizeze datele.
   Cei mai nerăbdători au fost italienii, care claxonau cam după cinci secunde. Pe locul doi s-au clasat spaniolii, care claxonau după circa şase secunde. Francezii claxonau cam după şapte secunde, urmaţi imediat de către germani, cu şapte secunde şi jumătate.
   în această parte iniţială a studiului, experimentatorul a dorit să se asigure că automobiliştii nu sunt influenţaţi de naţionalitatea conducătorilor. De aceea, maşina avea număr de înregistrare australian. Potrivit cercetătorilor, astfel trecea drept o maşină străină, care reprezenta o naţiune oarecum neutră. în a doua etapă a studiului, au schimbat numărul de Australia, cu unul de Germania şi au repetat procedura. De data aceasta, italienii au claxonat după trei secunde, iar...