Profesorul se prefăcuse o clipă că se gândeşte, apoi clătinase din cap, tachinându-şi studenţii.
   - Regret, nu pot face aşa ceva. Unii dintre voi sunteţi abia în primul an. Mă tem că minţile voastre ar fi serios zguduite.
   - Spuneţi-ne! strigase sala întreagă.
   Langdon ridicase din umeri.
   - Poate că ar trebui să intraţi în rândurile masonilor sau ale Stelei Orientului şi să aflaţi totul chiar de la sursă.
   - Dar nu putem, replicase un glas. Masonii sunt o organizaţie supersecretă!
   - Supersecretă? Serios? Langdon îşi amintise în clipa aceea voluminosul inel masonic pe care prietenul lui, Peter Solomon, îl purta cu mândrie pe mâna dreaptă. Şi atunci de ce poartă masonii inele şi ace de cravată specifice, cât se poate de vizibile? De ce sunt construcţiile lor limpede marcate? De ce sunt publicate în presă datele la care au loc întrunirile lor? Langdon zâmbise văzând chipurile nedumerite ale studenţilor. Prieteni, continuase el, masonii nu sunt o societate secretă... ci una cu secrete.
   - Acelaşi lucru, murmurase cineva.
   - Aşa să fie? Aţi spune despre Coca-Cola că este o societate secretă?
   - Sigur că nu, replicase respectivul.
   - Iar dacă aţi intra în sediul central al corporaţiei şi aţi cere reţeta pentru Classic Coke?
   - Nu ne-ar spune-o niciodată.
   - Exact! Pentru a afla cel mai adânc secret al companiei Coca-Cola, ar trebui să vă angajaţi la ea, să lucraţi acolo ani mulţi, să vă dovediţi calităţile şi, în cele din urmă, să ajungeţi spre vârful ierarhiei, unde ar fi posibil să aflaţi informaţia dorită. Şi vi s-ar cere să păstraţi confidenţialitatea.
   - Adică francmasoneria e la fel ca o corporaţie?
   - Numai prin faptul că are ia rândul său o ierarhie strictă şi că ia secre¬tele foarte în serios.
   - Unchiul meu e mason, intervenise în discuţie o tânără. Iar pe mătuşa o enervează fiindcă nu-i spune şi ei nimic. Ea zice că masoneria e un fel de religie ciudată.
   - O greşeală des întâlnită.
   - Şi nu e o religie?
   - Păi, să facem testul de bază, replicase Langdon. Cine a urmat, dintre voi, cursul de religii comparate al profesorului Witherspoon?
   Mai multe mâini se ridicaseră.
   - Bun. Spuneţi-mi, atunci: care sunt cele trei condiţii necesare pentru ca o ideologie să fie considerată religie?
   - ACC, răspunsese o studentă. Asigură, crede, converteşte.
   - Corect. Religiile asigură mântuirea, cred într-o teologie precisă şi îi convertesc pe necredincioşi. Masoneria însă, reluase Langdon după un scurt moment de tăcere, nu are nimic de-a face cu nici una dintre aceste condiţii. Masonii nu făgăduiesc mântuirea, nu au o teologie specifică şi nu caută să convertească pe nimeni. De fapt, în cadrul lojilor masonice, discuţiile pe teme religioase sunt interzise.
   - Aşadar... masoneria este antireligioasă?
   - Dimpotrivă. Una dintre precondiţiile pentru a deveni mason este aceea că trebuie să crezi într-o putere superioară. Deosebirea între spiritualitatea masonică şi religia organizată constă în faptul că masonii nu impun un nume ori o definiţie specifică a puterii superioare. În locul unor identităţi teologice exacte, ca Dumnezeu, Allah, Budha sau Isus, masonii folosesc termeni cu caracter general, precum Fiinţa Supremă sau Marele Arhitect al Universului. Astfel, se pot reuni masoni aparţinând unor credinţe religioase diferite.
   - Mi se pare puţin exagerat, răsunase un glas.
   - Sau, poate, încântător de lipsit de prejudecăţi. In epoca noastră, în care diversele culturi îşi sar la beregată una alteia în încercarea de a decide al cărei Dumnezeu este mai bun, am putea spune că tradiţia masonică de toleranţă şi de flexibilitate este lăudabilă. Mai mult decât atât, continuase Langdon străbătând podiumul cu paşi măsuraţi, masoneria acceptă în rândurile ei oameni aparţinând tuturor raselor, culorilor şi convingerilor, constituindu-se într-o confrerie de tip spiritual care nu discriminează prin nimic.
   - Nu discriminează? intervenise o membră a Centrului pentru Femei al universităţii, care se şi ridicase în picioare. Câte femei sunt acceptate în rândurile masonilor, domnule profesor?
   - Langdon ridicase mâinile, împăciuitor.
   - Aici aveţi dreptate. Francmasoneria îşi are rădăcinile în ghildele constructorilor din Europa, fiind deci o organizaţie masculină. Acum câteva sute de ani, unii susţin că în 1703, a fost fondată o ramură feminină, numită Steaua Orientului. Această organizaţie are peste un milion de membre.
   - Şi totuşi, continuase tânăra, masoneria este o societate puternică, din cadrul căreia femeile sunt excluse.

   - Domnule Langdon, piramida masonică a fost construită într-adevăr pentru a proteja Misterele Antice, dar este aici un clenci pe care se pare că nu l-ai sesizat. Peter nu ţi-a povestit? Forţa piramidei masonice rezidă în faptul că dezvăluie nu misterele în sine... ci locul secret în care sunt ele îngropate.
   Langdon făcu o grimasă sceptică.
   - Descifrează inscripţia, continuă vocea, şi ea îţi va dezvălui locul în care este ascunsă cea mai de preţ comoară a omenirii. Peter nu ţi-a încredinţat comoara însăşi, domnule profesor, sfârşi necunoscutul, izbucnind în râs.
   - Stai puţin! replică Langdon, oprindu-se brusc în loc. Spui că piramida este... o hartă?
   Bellamy se opri la rându-i, cu un aer şocat şi deopotrivă alarmat. În mod cert, omul cu care vorbea Langdon atinsese un punct sensibil. "Piramida este o hartă."
   - Această hartă, continuă vocea, sau piramidă, portal ori cum vrei să-i spui... a fost creată cu mult timp în urmă pentru ca locul în care au fost ascunse Misterele Antice să nu fie niciodată uitat... şi pierdut pentru istorie.
   - O grilă cu şaisprezece simboluri nu prea arată a hartă.
   - Aparenţele pot fi înşelătoare. Dar, oricum, numai domnia ta deţii abilitatea de a descifra inscripţia.
   - Te înşeli, ripostă Langdon, amintindu-şi codul simplist. Oricine ar putea s-o descifreze! Nu e foarte sofisticată.
   - Bănuiesc că piramida e mai complexă decât pare la prima vedere. Şi, în orice caz, nimeni altul nu are vârful piramidei.
   Langdon revăzu cu ochii minţii mica piramidă din pachetul lui Peter. "Ordine din haos?" Nu mai ştia ce să creadă, dar piramida de piatră din sacul lui de umăr devenea tot mai grea cu fiecare clipă.
   Mal'akh îşi apăsă mai bine telefonul la ureche, savurând sunetul respiraţiei agitate a lui Langdon.
   - Acum am o treabă de rezolvat, domnule profesor... la fel ca şi domnia ta, de altfel. Sună-mă imediat ce ai descifrat harta. Vom merge împreună la locul ascunzătorii şi vom face schimbul. Viaţa lui Peter... pentru întreaga înţelepciune a tuturor timpurilor.
   - Ba nu voi face nimic, zise răspicat Langdon. Mai ales în lipsa unei dovezi că Peter e viu.
   - Iţi sugerez să nu mă pui la încercare. Nu eşti decât o minusculă rotită într-o maşinărie vastă. Dacă nu mă asculţi, sau dacă încerci să mă găseşti, Peter moare. Ţi-o jur!

   ...Baza piramidei era acoperită cu nişte semne gravate. "Cum e posibil?" Se holbă la ea câteva secunde, întrebându-se dacă nu cumva avea halucinaţii. "M-am uitat la baza piramidei ăsteia de zece ori... şi nu era nimic gravat pe ea!"
   În aceeaşi clipă înţelese de ce.
   Reflexul respirator i se restabili şi Langdon trase cu un icnet puternic aer în piept, dându-şi seama că piramida masonică mai avea secrete nedezvăluite. "Am fost martorul unei alte transformări."
   Într-o frântură de secundă, realiză care era de fapt semnificaţia ultimei rugăminţi a lui Galloway. "Spuneţi-i următoarele: Piramida masonică şi-a păstrat întotdeauna secretul... sinceră." Cuvintele i se păruseră bizare atunci, dar acum înţelegea că vicarul îi transmisese astfel lui Peter un cod. Ca o ironie a sorţii, codul respectiv constituise o parte a intrigii într-un roman mediocru pe care profesorul îl citise cu câţiva ani în urmă.
   Sin-ceră.
   Încă de pe vremea lui Michelangelo, sculptorii obişnuiau să ascundă micile defecte ale lucrărilor turnând ceară topită în fisuri şi apoi presărând deasupra praf de piatră. Metoda era considerată un truc nepermis şi, de aceea, orice sculptură "fără ceară" - în latină sine cera - era considerată o operă de artă "sinceră". Iar expresia prinsese. Chiar şi astăzi ne semnăm scrisorile "cu sinceritate", ca o mărturie că am scris "fără ceară" şi că spusele noastre sunt adevărate.
   Însemnele gravate pe baza piramidei fuseseră disimulate prin aceeaşi metodă. Când Katherine respectase îndrumările de pe vârful din aur şi fiersese piramida, ceara se topise, dezvăluind inscripţia de pe bază. În sala de aşteptare de la Colegiu, vicarul îşi trecuse palmele peste ea, simţind probabil caracterele gravate.
   Pentru o clipă, Langdon uită de pericolul în care se aflau el şi Katherine, privind fix incredibilul şir de simboluri gravate pe partea de jos a piramidei. Habar nu avea ce însemnau... sau ce urmau să dezvăluie, însă un lucru era cert: "Piramida masonică mai are şi alte secrete ascunse. Franklin Square Opt nu este răspunsul final".
   Dacă motivul îl reprezenta valul de adrenalină stârnit de această revelaţie sau cele câteva secunde în plus în care stătuse nemişcat pe podeaua de lemn, Langdon nu ştia, însă simţea cum îşi recăpăta controlul asupra propriului trup.
   Înăbuşindu-şi durerea, ridică un braţ şi împinse într-o parte sacul de piele care îi bloca vederea spre salon. Cu oroare, o văzu pe Katherine...

   ...Din păcate, omul modern şi-a pierdut abilitatea de a descifra complexa reţea de simboluri... şi extraordinarul adevăr s-a pierdut." Solomon aşteptase câteva clipe.
   - Asta-i tot?
   Fata se foise puţin în bancă.
   - Păi, mai este ceva.
   - Aşa speram şi eu. Te rog, spune-ne!
   Cu un aer ezitant, tânăra îşi dresese vocea şi continuase:
   - "Conform legendei, înţelepţii care au codificat Misterele Antice cu mult timp în urmă au lăsat pentru viitor un fel de cheie... o parolă ce putea fi utilizată pentru a descifra secretele criptate. Se spune că această parolă magică - numită verbum significatium - deţine puterea de a destrăma întunericul şi de a descifra Misterele Antice, pentru ca întreaga omenire să le înţeleagă."
   - Ah, da... verbum significatium, replicase Peter Solomon zâmbind melancolic, după care privise în gol pentru o clipă, coborându-şi apoi privirile asupra fetei blonde. Şi unde-i acest minunat cuvânt acum?
   Tânăra părea tot mai jenată, regretând în mod limpede că îl abordase pe conferenţiar, dar sfârşise de citit:
   - "Legenda spune că verbum significatium este îngropat undeva adânc, aşteptând acolo un moment crucial în istorie... un moment în care omenirea nu va mai putea supravieţui în lipsa adevărului, a cunoaşterii şi a înţelepciunii tuturor veacurilor. In acel moment crucial, omul va descoperi în sfârşit Cuvântul şi va deschide calea unei minunate noi ere a iluminării".
   Cu aceste cuvinte, fata închisese telefonul şi se făcuse mică în banca ei. După o tăcere îndelungată, un alt elev ridicase mâna.
   - Domnule Solomon, dumneavoastră nu credeţi cu adevărat toate aceste lucruri, nu-i asa?
   Peter zâmbise.
   - Şi de ce nu? Mitologiile noastre au o străveche tradiţie a cuvintelor magice, care oferă cunoaştere şi puteri cu caracter divin. Chiar şi astăzi copiii strigă "abracadabra" în speranţa că vor crea ceva din nimic. Desigur, am uitat cu toţii că acest cuvânt nu este o jucărie, şi că îşi are rădăcinile în anticul misticism aramaic - Avrah KaDabra, care înseamnă "Creez vorbind".
   Tăcere.

   ... Vom fi capabili să modelăm realitatea, în loc să reacţionăm doar la ea.
   Langdon îşi coborî privirea.
   - Asta pare ceva... periculos.
   Pe chipul lui Katherine apăru o expresie mirată... şi impresionată.
   - Da, exact. Dacă gândul afectează lumea, înseamnă că trebuie să avem mare grijă ce anume gândim. Fiindcă şi gândurile distructive au forţa lor, şi ştim cu toţii că e mult mai uşor să distrugi decât să creezi.
   Profesorului îi reveniră în minte străvechile concepte despre necesitatea de a feri înţelepciunea antică de cei nemerituoşi şi de a o împărtăşi doar celor iluminaţi. Gândul i se îndreptă către Colegiul Invizibil şi către rugămintea lui Isaac Newton adresată lui Robert Boyle, de a păstra "o tăcere absolută" cu privire la cercetările lor secrete. "Nu pot fi transmise, scria Newton în 1676, fără ca lumea să sufere stricăciuni uriaşe."
   - Există un element interesant aici, continuă Katherine. Marea ironie este aceea că, de secole, toate religiile lumii şi-au îndemnat credincioşii să-şi însuşească ideile de credinţă şi încredere. Acum, ştiinţa - care vreme de secole a considerat religia doar o superstiţie - trebuie să admită că următoarea frontieră importantă pe care trebuie s-o traverseze este cea a credinţei şi a încrederii... şi anume, puterea convingerii neabătute şi a intenţiei hotărâte. Aceeaşi ştiinţă care ne-a erodat încrederea în miraculos construieşte astăzi o punte peste prăpastia pe care ea însăşi a creat-o.
   Langdon îi cântări îndelung cuvintele în minte. Încet, ridică iar ochii spre Apoteoză.
   - Am o întrebare, spuse el după o vreme, întorcându-se spre Katherine.
   Chiar dacă aş crede, fie şi numai pentru un moment, că am puterea de a transforma cu forţa minţii materia fizică şi de a transpune în realitate ceea ce-mi doresc... mă tem că nu văd nimic în viaţa mea de până acum care să-mi susţină o asemenea convingere.
   Ea ridică din umeri.
   - Înseamnă că nu te uiţi suficient de atent.
   - Haide, vreau un răspuns adevărat! Asta e răspuns de preot. Eu îl vreau pe cel al unui om de ştiinţă.
   - Vrei un răspuns adevărat? Uitel! Dacă îţi dau acum o vioară şi îţi spun că ai capacitatea de a crea cu ea o muzică extraordinară, nu înseamnă că te mint. Chiar ai această capacitate, numai că îţi trebuie foarte multe ore de practică pentru a o transpune în fapt. În privinţa capacităţilor mentale, lucrurile nu stau deloc altfel. Corecta direcţionare a gândului cere exerciţiu şi învăţare. A manifesta în practică o intenţie necesită o concentrare extremă, vizualizări multisenzoriale şi o încredere profundă. Şi, la fel ca în privinţa viorii, există oameni care au o abilitate înnăscută mai mare decât alţii. Uită-te în istorie. Uită-te la poveştile acelor minţi iluminate care au înfăptuit adevărate minuni şi miracole.
   - Katherine, te rog, nu-mi spune că tu chiar crezi în miracole! Adică, să fim serioşi... prefacerea apei în vin, vindecarea bolnavilor doar cu o atingere a mâinii...?
   Katherine trase adânc aer în piept şi apoi îl slobozi încetişor, ca un oftat.
   - Am văzut oameni la care celulele canceroase s-au transformat în celule sănătoase doar prin simplul fapt că au gândit într-un anume fel despre ele. Am văzut mintea umană afectând lumea fizică în nenumărate moduri. Şi odată ce vezi aceste lucruri, Robert, odată ce ele devin parte a realităţii tale, unele dintre minunile despre care citeşti nu mai sunt altceva decât o problemă de dimensiuni.
   Profesorul era pierdut în gânduri.
   - Este un mod interesant de a privi lumea, Katherine, dar, în ceea ce mă priveşte, ar presupune un salt prea dramatic în materie de credinţă. Şi, după cum ştii, credinţa n-a fost niciodată un lucru uşor pentru mine.
   - Atunci n-o lua ca pe o problemă de credinţă. Gândeşte-te pur şi simplu la o schimbare de perspectivă, de acceptare a ideii că lumea nu este exact aşa cum ţi-o imaginezi tu. În istorie, orice mare descoperire ştiinţifică a început cu o idee simplă, care ameninţa să ne zdruncine din temelii toate convingerile. Afirmaţia că "Pământul este rotund" a fost luată în derâdere şi considerată absurdă, fiindcă majoritatea oamenilor credeau că într-un asemenea caz oceanele s-ar vărsa de pe planetă. Heliocentrismul a fost declarat erezie. Minţile mici şi neputincioase condamnă întotdeauna ceea ce nu înţeleg. In lume sunt unii care creează... şi alţii care distrug. Dinamica asta a existat dintotdeauna. Dar în cele din urmă creatorii îşi găsesc adepţi, iar când numărul adepţilor atinge o masă critică, Pământul devine dintr-odată rotund, iar sistemul solar devine heliocentric. Percepţiile se transformă şi o nouă realitate ia naştere.
   Langdon încuviinţă, dus de gânduri.
   - Ai o expresie ciudată.