caută

Kabbala - ştiinţa secretă

ne poți contacta și la:
0722.298.137 / 0754.025.588 (luni - vineri: 9:00 - 18:00) sau pe: [email protected]

Kabbala - ştiinţa secretă

   Alături de Scripturi a existat, dacă nu din totdeauna cel puţin într-un trecut foarte îndepărtat, o tradiţie menită să explice şi să facă înţeleasă Legea (Torah) atât pentru mulţimea profană cât şi pentru o anumită categorie de initiaţi. Această tradiţie, transmisă de-a lungul vremii exclusiv pe cale orală, se baza pe câteva aspecte:
   1. Există mai întâi tot ceea ce privea corpul material al Bibliei. După cum în evul mediu anumite corporaţii de lucrători aveau reguli stricte şi secrete cu privire la construirea catedralelor, tot aşa, construirea fiecărui exemplar al Bibliei era supusă
unor reguli fixe, care constituiau o parte a tradiţiei;
   2. Există apoi tot ceea ce privea spiritul textului sacru. Comentariile şi interpretările vizau cu precădere două aspecte principale: pe de o parte LEGEA, adică ansamblul regulilor ce determină relaţiile sociale dintre membrii lui Israel precum şi raporturile evreilor cu vecinii şi cu Divinitatea; pe de altă parte, DOCTRINA SECRETĂ, adică ansamblul cunoştinţelor teoretice şi practice prin intermediul cărora se putea ajunge la cunoaşterea Omului, a Universului şi a Divinităţii.
   Când pericolul pierderii tradiţiei orale s-a accentuat, a trebuit să se ia hotărârea fixării în scris a diferitelor sale aspecte, apărând mai multe lucrări importante, fiecare având menirea de a transmite o anumită parte a acestei tradiţii. Astfel, comentariile tradiţionale referitoare la partea legislativă a Torah au format MISHNAH, iar completările ulterioare făcute la comentariile tradiţionale (ceea ce ar corespunde jurisprudenţei noastre actuale) au format GEMARAH. Reunirea într-un tot a acestor două fracţiuni ale părţii legislative formează TALMUDUL.
   Doctrina secretă era alcatuită din două mari diviziuni: teoria şi practica, eşalonate în trei grade: un grad istoric, un grad social, un grad mistic. Ansamblul cunoştinţelor cuprinse în aceste două diviziuni constituie KABBALA propriu-zisă.

citeşte mai mult
citeşte mai puțin

Livrare prin curier rapid în
București și zone limitrofe*

11.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 150 lei)

Termen de livrare: 24 - 48 ore
(în funcție de ora la care s-a lansat comanda)

livrarea se face: luni-vineri între 9-17

*București, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroești, Dudu, Fundeni, Măgurele, Mogoșoaia, Otopeni, Pantelimon, Popești Leordeni, Pipera, Roșu, Voluntari.

Livrare prin curier rapid în
alte localități decât București

16.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 200 lei)

Termen de livrare: 24-48 ore
(în funcție de ora la care s-a lansat comanda)

livrarea se face: luni-vineri între 9-17

Livrare prin
Poșta Română

11.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 150 lei)

Termen de livrare: 2 - 4 zile lucrătoare

cu ridicare personală de la oficiul poştal arondat adresei de livrare

data apariției:
Ianuarie 2004
editura:
colecția:
traducător:
Radu Duma
ISBN:
973-9453-08-2
număr pagini:
352
format:
13x20
greutate:
0.32 kg
Ai citit cartea?
Ce spun ceilalți cititori (0)
alte cărți de Papus
alte cărți din același domeniu